Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 234 din 16 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 107 din 09 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
În acest sens, s-a reţinut că împotriva Deciziei penale nr. 107 din 09 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 11 februarie 2021, au formulat contestaţie în anulare contestatorii A. şi B., arătând, în esenţă, că judecata la termenul din 09 februarie 2021 s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale şi a principiilor recunoscute de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar persoanele vinovate de aceasta trebuie să răspundă în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Analizând actele dosarului şi examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare în raport cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că cererea formulată de contestatorii A. şi B. este inadmisibilă, pentru următoarele motive:
Astfel, potrivit art. 426 alin. (1) din C. proc. pen., sunt supuse reformării, prin intermediul căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, hotărârile judecătoreşti definitive, în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Se observă, aşadar, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 426 alin. (1) din C. proc. pen., prin noţiunea de "hotărâre penală definitivă" din cuprinsul acestui text de lege se înţelege o hotărâre prin care a fost dezlegat raportul juridic de drept substanţial, prin pronunţarea unei soluţii de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal, interpretare ce rezultă din modalitatea în care au fost reglementate de legiuitor cazurile de contestaţie în anulare, folosindu-se termeni precum "judecata în apel", "inculpatul", "faptă", "dezbaterea pe fond a procesului".
Deopotrivă, potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., în vederea stabilirii admisibilităţii în principiu, instanţa examinează dacă cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, iar, când constată neîndeplinirea acestor condiţii, dispune respingerea căii extraordinare de atac, ca inadmisibilă.
Examinând actele dosarului, s-a constatat că hotărârea a cărei anulare s-a cerut, respectiv Decizia penală nr. 107 din 09 februarie 2021 a instanţei supreme, a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, într-o cale de atac promovată împotriva unei hotărâri definitive dată într-o contestaţie în anulare şi anume Sentinţa penală nr. 103/F din 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală. De asemenea, din istoricul hotărârilor pronunţate în cauză, se observă că hotărârea iniţială, de care au fost nemulţumiţi cei doi contestatori a fost dată, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., în Dosarul nr. x/2020, având ca obiect plângerile formulate de petenţii B. şi A. împotriva ordonanţei procurorului din 27.11.2019 dată în Dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
Aşadar, hotărârea atacată (prin care s-a respins ca inadmisibilă calea de atac promovată împotriva unei hotărâri date într-o contestaţie în anulare), deşi este o definitivă, nu a fost pronunţată în calea de atac a apelului şi nici nu a vizat aspecte legate de fondul cauzei, astfel că nu se încadrează în dispoziţiile art. 426 alin. (1) din C. proc. pen.
Ca atare, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare şi împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care nu a fost dezlegat un raport juridic de drept substanţial, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile (…) pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
De altfel, prin cererea formulată, contestatorii nici nu au indicat vreunul din cazurile de contestaţie în anulare enumerate de art. 426 din C. proc. pen., nefiind suficiente, sub acest aspect, menţiunile din cerere în sensul că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită şi că părţile nu s-au prezentat, de vreme ce în practicaua hotărârii atacate s-a arătat expres că cele două persoane au fost prezente, fiind redate şi concluziile formulate cu acel prilej.
Ca urmare, Înalta Curte a constatat că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de art. 426 din C. proc. pen. şi art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.
Împotriva Deciziei penale nr. 234 din 16 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, contestatorii A. şi B. au declarat prezenta cale de atac.
La termenul din data de 22 aprilie 2021, preşedintele completului de judecată a pus în discuţie admisibilitatea căii de atac declarate.
Analizând decizia penală atacată, Înalta Curte constată inadmisibilitatea contestaţiei.
Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.
Acordând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate de art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
În cauza dedusă judecăţii, prin Decizia penală nr. 234 din 16 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 107 din 09 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
Înalta Curte constată, însă, că decizia atacată este definitivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţându-se doar asupra admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare.
De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat în considerentele hotărârii prealabile nr. 5 din 04.03.2015 că "În concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului."
Se constată, aşadar, că Înalta Curte a fost învestită cu soluţionarea unei căi de atac neprevăzută de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 234 din data de 16 martie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 234 din data de 16 martie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.
Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 aprilie 2021.
GGC - NN