Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată la 13.03.2018 pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună constatarea caracterul defăimător al articolelor scrise de pârât pe site-ul supervizor.ro şi să îl oblige pe acesta să înceteze pe viitor defăimarea reclamantului; să oblige pârâtul să înlăture de pe site-ul supervizor.ro informaţiile defăimătoare la adresa lui, cu obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în cuantum de 100.000 euro, precum şi obligarea pârâtului să publice pe pagina de internet supervizor.ro hotărârea definitivă a instanţei de judecată, cu cheltuieli de judecată.
Sentinţa pronunţată de tribunal
Prin sentinţa civilă nr. 1412 din 2.10.2018, Tribunalul Iaşi a respins cererea formulată de reclamantul A..
Decizia pronunţată de curtea de apel
Prin decizia nr. 202 din 22 aprilie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1412/2018 din data de 02.10.2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (6) C. proc. civ., criticând soluţia pentru nelegalitate, întrucât decizia recurată este nemotivată si cuprinde elemente contradictorii, fiind încălcate prevederile art. 425 C. proc. civ.
Din această perspectivă, s-a arătat că instanţa de apel a separat conţinutul articolelor defăimătoare publicate de pârât în două categorii, respectiv imputaţii factuale şi judecaţi de valoare; că referitor la imputaţiile actuale, instanţa a considerat că acestea se referă la situaţia financiară a societăţilor din grupul C., aflate în cursul procedurii insolvenţei, capturi cu date relevante din portalul instanţelor de judecată şi bilanţuri contabile. De asemenea, instanţa de apel a considerat că marea parte a imputaţiilor factuale au fost dovedite.
Se mai învederează că instanţa de apel a reţinut, fără motivare, că, în privinţa judecaţilor de valoare, nu se poate reţine lipsa de suport actual a afirmaţiilor făcute de pârât şi nici reaua sa credinţă, ca instanţa de apel a validat susţinerile intimatului, fără a se raporta la probele administrate în cauză.
Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 26 martie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 202 din 22 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea recursului la data de 25 iunie 2020.
Apărările formulate în cauză
Intimatul pârât B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare şi neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Această excepţie a fost înlăturată ca urmare a admiterii în principiu a recursului, prin încheierea din 26 martie 2020.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:
Recurentul a invocat nelegalitatea deciziei recurate pentru nemotivare şi motivare contradictorie, câtă vreme instanţa de apel nu a motivat în niciun fel de ce consideră faptele prezentate de intimat adevărate şi cum a apreciat că judecăţile de valoare ale intimatului au un suport factual.
Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".
Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în ansamblul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.
Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.
Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.
Recurentul a susţinut incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (6) C. proc. civ. din perspectiva existenţei unor considerente contradictorii pe care instanţa de apel şi-a argumentat soluţia pronunţată.
Înalta Curte reţine că ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate, în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pot fi existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată, contrarietatea dintre dispozitiv şi considerente.
Din aceasta perspectivă, raportat la motivul de recurs invocat, Înalta Curte constată că, în considerentele hotărârii recurate, se regăsesc elemente contradictorii, în condiţiile în care s-a reţinut că "în ce priveşte imputaţiile factuale, materialitatea lor este, în parte, dovedită", iar "în privinţa judecăţilor de valoare nu a putut reţine lipsa de suport factual a afirmaţiilor făcute de jurnalist", că "în ce priveşte atitudinea subiectivă a jurnalistului, instanţa apreciază că intimatul-pârât nu a acţionat cu rea-credinţă iar faptul că cele relatate nu au fost pe deplin dovedite nu este relevant sub acest aspect", că "nu se poate reţine o conduită ilicită a intimatului, intenţionat direcţionată spre defăimarea reclamantului, cu atât mai mult cu cât ambele părţi admit că în articole se menţionează că reclamantul nu mai are calitatea de proprietar al firmelor, că a avut-o în trecut".
Or, acestă argumentare/motivare a soluţiei pronunţate de instanţa de apel nu se circumscrie exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condiţiile în care în considerentele hotărârii instanţa avea obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în pronunţarea deciziei, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii ce vizează răspunderea civilă delictuală pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea.
Din această perspectivă, fiind imposibilă exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de recurs şi cum hotărârea recurată nu se circumscrie exigentelor prevăzute de art. 425 C. proc. civ., reţinând incidenţa dispoziţiilor prevăzute de art. 488 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., urmează a admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 202 din 22 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, a casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 202 din 22 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2020.