Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Hotărârea recurată:
Prin decizia civilă nr. 970A din 21 august 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respinsă cererea apelantului-contestator A. de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă. A fost respins apelul formulat de apelantul - contestator A. împotriva sentinţei civile 9/DEC/ALF/20.08.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul B., ca nefondat.
Cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a reţinut, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 alin. (7), art. 80 alin. (5) şi art. 123 alin. (3) din Legea nr. 115/2015, formulată de A., în raport cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, nu îndeplineşte condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, întrucât niciunul dintre aspectele care au făcut obiectul argumentării dezvoltate de apelantul-contestator sau al considerentelor primei instanţe de fond nu se referă la locul de afişare a diferitelor acte emise în procedura de depunere şi contestare a candidaturilor, iar, pe de altă, parte, sesizarea Curţii Constituţionale nu poate fi făcută în vederea modificării unor texte legale. Nu în ultimul rând, apelantul-contestator nu a dezvoltat în concret criticile de neconstituţionalitate care să vizeze textele indicate faţă de care s-a invocat excepţia.
2. Cererea de recurs:
Împotriva deciziei nr. 970A din 21 august 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (7), art. 80 alin. (5), art. 123 alin. (3) din Legea nr. 115/2015, în termen legal, a declarat recurs A..
În motivarea cererii de recurs, recurentul A., invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că prin hotărârea atacată au fost încălcate dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, care consacră dreptul de liber acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi cele prevăzute de art. 53 din Constituţia României, potrivit căruia exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege.
A arătat că a invocat neconstituţionalitatea art. 52 alin. (7), art. 80 alin. (5) şi art. 123 alin. (3) din Legea nr. 115/2015, întrucât acestea sunt neconforme cu prevederile cuprinse în art. 53 din Constituţia României.
3. Apărările formulate în cauză:
Intimatul B. nu a formulat întâmpinare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului:
Examinând cererea de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol, dispune că, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Aşadar, acest text de lege instituie obligaţia în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.
Astfel, în acord cu instanţa care a pronunţat încheierea atacată, se reţine că, în speţă, criticile recurentului nu vizează veritabile aspecte de neconstituţionalitate, ci sunt formulate prin prisma nemulţumirii autorului excepţiei în sensul existenţei soluţiei legislative actuale, solicitând modificarea sintagmelor "la sediul acestuia, la loc vizibil" şi "în mod vizibil la sediul biroului electoral care le-a emis" din textul articolelor criticate cu sintagmele "la sediul acestuia, la loc vizibil şi pe o pagină de internet", partea tinzând, în fapt, la o modificare a normelor criticate, ceea ce excedează competenţa Curţii Constituţionale, care poate examina doar constituţionalitatea unor texte legale, eventual într-o anumită interpretare, aşa cum în mod constant s-a statuat în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional.
Aşa cum în mod legal s-a reţinut, instanţa de contencios constituţional nu are ca atribuţie legiferarea şi, implicit, nici modificarea unor acte normative, aceasta revenind, conform Constituţiei, doar Parlamentului şi, în condiţiile prescrise, Guvernului. Atribuţia de legiferare îi este interzisă în mod expres Curţii Constituţionale chiar prin art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în sensul că "(…) se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Prin urmare, în mod just, s-a reţinut că nu este îndeplinită prima condiţie de admisibilitate, referitoare la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.
De asemenea, cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate ar avea-o în prezenta cauză, se constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluţia ce ar fi putut fi dată apelului şi normele juridice a căror neconstituţionalitate a fost invocată de parte.
Astfel, în cauză, contestatorul A. a învestit Tribunalul Bucureşti cu soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva Hotărârii nr. 16/18.08.2020 emise de Biroul Electoral al Circumscripţiei Electorale nr. 42 a municipiului Bucureşti pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din 27 septembrie 2020, prin care s-au admis candidaturile propuse de B. la funcţia de consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, solicitând anularea acesteia şi respingerea candidaturilor.
În susţinerea contestaţiei, petentul a invocat dispoziţiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 115/2015, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 84/2020, art. 2 alin. (1) şi art. 54 alin. (1) din Constituţia României şi art. 2 din Legea nr. 14/2003.
În calea de atac a apelului exercitat împotriva sentinţei nr. 9/DEC/ALF/20.08.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2020, recurentul a susţinut că admiterea candidaturilor contestate este nelegală, întrucât nu prezintă garanţii suficiente de îndeplinire a dispoziţiilor legale, respectiv art. 47 alin. (5) şi art. 52 alin. (8) din Legea nr. 115/2015.
Prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale adresată instanţei de apel, recurentul a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 52 alin. (7) din Legea nr. 115/2015, potrivit cărora:
"În termen de 24 de ore de la înregistrarea fiecărei candidaturi, unul dintre exemplarele propunerii de candidatură se afişează de către biroul electoral de circumscripţie la sediul acestuia, la loc vizibil"), art. 80 alin. (5) ("Soluţionarea plângerilor şi a contestaţiilor se face în termen de 3 zile de la înregistrarea lor, iar hotărârile date se publică în presă şi se afişează în mod vizibil la sediul biroului electoral care le-a emis") şi art. 123 alin. (3) ("Pe întreaga perioadă a alegerilor, birourile electorale şi instanţele de judecată trebuie să asigure permanenţa activităţii necesare în vederea exercitării de către cetăţeni a drepturilor electorale. Programul de activitate a acestora pentru toată perioada electorală este afişat la loc vizibil şi respectat cu stricteţe".
Or, dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se susţine, nu au fost invocate prin cererea de învestire a instanţei şi, prin urmare, nu au fost avute în vedere de instanţa de fond la pronunţarea sentinţei nr. 9/DEC/ALF/20.08.2020, supusă analizei instanţei de apel.
De altfel, motivele contestaţiei invocate prin cererea de sesizare a instanţei vizează pretinsa calitate de colaboratori ai forţelor de represiune comuniste, ai D.G.P.I. şi C.I.A., a C. şi a candidaţilor la funcţia de consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, din partea B., iar prevederile pretins a fi neconstituţionale se referă la locul afişării unor acte emise în procedura de depunere şi contestare a candidaturilor.
Ca atare, o eventuală admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor pretins a fi contrare legii fundamentale, care, de altfel, nu au fost indicate nici în cuprinsul cererii de apel, nu ar fi de natură a influenţa în niciun fel soluţionarea căii de atac a apelului.
Prin urmare, în mod legal şi temeinic Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a reţinut că în cauză nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, vizând existenţa unei legături între textele atacate şi soluţionarea cauzei în care se invocă excepţia.
Pe de altă parte, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie să fie făcute în formă scrisă şi motivate, iar lipsa unei motivări concrete a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în care partea să indice aspectele care determină admisibilitatea unei asemenea cereri, face imposibilă verificarea de către instanţă a condiţiilor de admisibilitate a sesizării impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
În speţă, se constată că în mod corect Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a reţinut că lipsa motivării face ca sesizarea să fie inadmisibilă, întrucât fără cunoaşterea motivelor este cu neputinţă efectuarea controlului de constituţionalitate.
Astfel, deşi recurentul a invocat neconstituţionalitatea prevederilor art. 52 alin. (7), art. 80 alin. (5) şi art. 123 alin. (3) din Legea nr. 115/2015, prin raportare la art. 53 alin. (1) din Constituţia României, acesta nu a arătat în concret în ce constă încălcarea prevederilor constituţionale, limitându-se la a reda doar conţinutul textelor legale pretins neconstituţionale şi la a solicita modificarea unor sintagme din conţinutul acestora, împrejurare care nu respectă cerinţele impuse de norma reglementată de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.
În ceea ce priveşte susţinerile formulate prin cererea de recurs vizând o pretinsă încălcare prin hotărârea recurată a dispoziţiilor art. 21 şi 53 din Constituţia României, se constată că acestea sunt pur formale, recurentul nearătând în ce mod instanţa de apel a nesocotit prevederile constituţionale indicate, împrejurare care determină imposibilitatea instanţei de recurs de a analiza o eventuală nelegalitate a hotărârii atacate din această perspectivă.
Faţă de cele anterior reţinute, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel în mod legal şi temeinic a apreciat că, în cauză, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel încât va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 970A din 21 august 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2020.