Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2020
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
1. Procedura în primă instanţă
Prin acţiunea civilă, înregistrată pe rolul tribunalului Hunedoara, secţia I civilă sub nr. x/2014, ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Hunedoara şi precizată ulterior reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. - decedaţi, prin moştenitor J., K., L., M., N. - decedat, prin moştenitor O. şi intervenienţii în interes propriu P. şi Q. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A Bucureşti solicitând: să se constate că prin H.G. nr. 844/7.08.2012 s-a declanşat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată pentru lucrarea de utilitate publică "Autostrada Lugoj-Deva", Coridorul de expropriere "Comuna Brănişca"; să se stabilească suprafaţa de teren expropriată în vederea efectuării lucrării de utilitate publică, pentru fiecare reclamant; să se stabilească situaţiile în care expropriatorul a propus exproprierea parţială, iar situaţia reală impune să se dispună exproprierea totală, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994; să se stabilească cuantumul despăgubirilor pentru fiecare reclamant, raportat la valoarea reală a terenurilor expropriate şi la prejudiciile aduse proprietarilor; să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor stabilite pentru fiecare reclamant; să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
Prin precizări ulterioare s-a mai cerut şi anularea parţială a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor emise pe numele reclamanţilor sau antecesorilor acestora sub aspectul cuantumului sumelor acordate (fila x vol. 1).
2. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 896 din 19 septembrie 2019, Tribunalul Hunedoara a admis, în parte, atât acţiunea civilă formulată şi precizată de către reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. - decedaţi pe parcursul procesului - prin moştenitor testamentar J., K., L., M., N. - decedat pe parcursul procesului - prin moştenitor O., cât şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii P. şi Q., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. şi în fond: a constatat că reclamanţii şi intervenienţii în interes propriu sau moştenitorii acestora au calitate de persoane expropriate cu privire la următoarele terenuri, pentru: A. - 472 mp; B. şi C. - 5147 mp din care pentru suprafaţa de 1649 mp se dispune exproprierea suplimentară; O. - 2561 mp; D. - 4612 mp; E. - 2812 mp din care pentru suprafaţa de 626 mp se dispune exproprierea suplimentară; F. - 5018 mp din care pentru suprafaţa de 783 mp se dispune exproprierea suplimentară; G. - 3605 mp din care pentru suprafaţa de 596 mp se dispune exproprierea suplimentară; J. - 2881 mp; K. - 5000 mp din care pentru suprafaţa de 856 mp se dispune exproprierea suplimentară; L. - 1100 mp din care pentru suprafaţa de 32 mp se dispune exproprierea suplimentară; M. - 8789 mp; P. - 3581 mp din care pentru suprafaţa de 1018 mp se dispune exproprierea suplimentară şi Q. - 1910 mp din care pentru suprafaţa de 443 mp se dispune exproprierea suplimentară, terenuri ce au fost identificate şi evaluate conform raportului de expertiză întocmit de R., S. şi T.; a obligat pe pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.I.R. S.A. să plătească reclamanţilor şi intervenienţilor în interes propriu sau moştenitorilor acestora următoarele sume cu titlul de despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenurilor expropriate astfel, pentru: A. - 7013,6 RON; B. şi C. - 79.426 RON; O. - 37.928 RON; D. - 71.122 RON; E. - 42.861 RON; F. - 75.835 RON; G. - 54.546 RON; J. - 42.534 RON; K. - 75.711 RON; L. - 16.219 RON; M. - 133.415 RON; P. - 54.610 RON şi Q. - 29.187 RON; a anulat, în parte, hotărârile de stabilire a despăgubirilor emise pentru reclamanţi şi intervenienţii în interes propriu de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 -Brănişca/Ilia cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenurile expropriate acestora; a respins în rest atât acţiunea principală cât şi cererea de intervenţie; a obligat pe pârât să plătească reclamanţilor şi intervenienţilor în interes propriu sau moştenitorilor acestora suma de 11.584,8 RON cheltuieli de judecată în fond.
3. Procedura în apel
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român, reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, susţinând că raportul de expertiză nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie şi că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe tardivitatea/inadmisibilitatea cererii de majorare a pretenţiilor, formulată prin întâmpinare.
Cu privire la prima critică, pârâtul a învederat că în mod greşit tribunalul a omologat un raport de expertiză care nu a ţinut seama de criteriile cumulative stabilite în mod imperativ de lege, astfel cum rezultă din art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 (care prevede cerinţa calităţii de membru ANEVAR a experţilor care evaluează proprietăţile supuse exproprierii) şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (în sensul că, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii şi instanţa trebuia să ţină cont de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială).
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, a arătat că instanţa de fond a omis a se pronunţa cu privire la tardivitatea şi inadmisibilitatea cererii formulate şi depuse la termenul din 31 mai 2016, intitulată "cerere de majorare". Această solicitare nu este o simplă cerere de majorare a obiectului acţiunii, deoarece reclamanţii nu înţeleg să solicite despăgubiri mai mari pentru terenurile ce fac deja obiectul cererii introductive, ci să conteste alte despăgubiri pentru alte terenuri ce au fost cuprinse în anexa unei alte hotărâri de guvern, respectiv H.G. nr. 680/2015. Iniţial s-a făcut trimitere la anexa la H.G. nr. 844/2012. Cum cererea nu se circumscrie art. 204 din noul C. proc. civ. (art. 132 vechiul C. proc. civ.), formularea acesteia este tardivă şi trebuia respinsă.
Reclamanţii au depus întâmpinare şi apel incident, prin care au solicitat să se constate lipsa calităţii de reprezentant a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara (cu referire la decizia nr. 9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 84 C. proc. civ.), cu consecinţa respingerii căii de atac ca inadmisibile.
Raportul de expertiză a fost întocmit de către experţi care au calitatea de experţi judiciari şi figurează pe listele Biroului de Expertize de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Nu exista nicio dispoziţie legală care să prevadă cerinţa calităţii de membru ANEVAR pentru experţii care efectuează expertizele judiciare. Prevederile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 se refera la expertizele extrajudiciare, neavând nicio relevanţă pentru expertizele judiciare dispuse de instanţele de judecată. Prin urmare, au fost respectate în cauză condiţiile prevăzute de O.G. nr. 2/2000.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, au învederat că experţii au făcut numeroase demersuri pentru a identifica contracte de vânzare-cumpărare referitoare la terenuri din aceeaşi categorie cu cele expropriate, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, însă nu au găsit un număr apreciabil de astfel de înscrisuri care să releve o piaţă imobiliară consolidată. Aşadar, în lipsa unor acte juridice de comparaţie, experţii au stabilit valoarea de circulaţie a imobilelor raportându-se la alte criterii, acestea fiind uzitate în practica curentă a evaluatorilor imobiliari.
Referitor la "cererea de majorare", arată că nu este tardivă având în vedere că nu au trecut trei ani de la emiterea deciziilor de expropriere şi nici inadmisibilă în condiţiile în care în deciziile de expropriere se arată suprafaţa expropriată suplimentar şi despăgubirea aferentă acesteia.
În ceea ce priveşte apelul incident, solicită obligarea pârâtului la plata în totalitate a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul experţilor şi onorariul de avocat.
4. Soluţia instanţei de apel
Prin decizia civilă nr. 474 din 4 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.I.R. S.A. reprezentată de DRDP Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 896 din 19 septembrie 2019, pronunţată de către Tribunalul Hunedoara în dosar nr. x/2014; a fost schimbată, în parte, sentinţa atacată cu privire la suprafeţele expropriate şi despăgubirile cuvenite reclamanţilor A., D., J., L., M. şi intervenientului Q. şi rejudecând în aceste limite: a constatat că reclamanţii şi intervenientul au calitatea de persoane expropriate cu privire la terenurile următoare pentru: A. - 451 mp; D. - 2073 mp; J. - 2872 mp, L. - 850 mp din care pentru suprafaţa de 32 mp se dispune exproprierea suplimentară; M. - 6008 mp; Q. - 1873 mp, din care pentru suprafaţa de 443 mp se dispune exproprierea suplimentară; a fost obligat pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.I.R. S.A. Bucureşti să plătească reclamanţilor şi intervenientului următoarele sume cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenurilor expropriate astfel, pentru: A. - 6679,31 RON, D. - 30.701,13 RON, J. - 42.534,32 RON, L. - 12.650,58 RON,M. - 88.978,48 RON, Q. - 28.598,55 RON; au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei atacate; a fost respins apelul incident formulat de reclamanţi împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că motivul de apel prin care se susţine că instanţa de fond nu a avut în vedere prevederile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 nu este întemeiat întrucât acest text de lege se referă la evaluarea terenurilor în vederea emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii. Dispoziţiile invocate nu sunt aplicabile şi în materia evaluării despăgubirilor în caz de contestare în justiţie a cuantumului despăgubirii, în această situaţie fiind incidente prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010.
În privinţa criticii vizând încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv faptul că experţii nu au avut în vedere preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din cuprinsul aceleiaşi unităţi administrativ teritoriale, se reţine că experţii au identificat contracte de vânzare cumpărare încheiate, chiar dacă nu sunt în număr foarte mare, iar apelantul nu a putut identifica şi alte asemenea contracte de care să ţină cont expertul, condiţii în care stabilirea preţului imobilelor s-a realizat prin aplicarea metodei prin comparaţie direct, iar în cazul contractelor care nu se situează în timp aproape de momentul exproprierii au fost aplicate corecţii. S-a mai reţinut că, în susţinerea acestui motiv de apel, apelantul nu a solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză.
Motivul de apel prin care apelantul-pârât a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe excepţia tardivităţii/inadmisibilităţii cererii de majorare a obiectului acţiunii a fost găsit întemeiat. S-a reţinut că, la 15 noiembrie 2016, reclamanţii şi intervenienţii au depus o nouă cerere de majorare a obiectului acţiunii, prin care înteleg să conteste şi despăgubirile cuprinse în anexa la H.G. nr. 631/2016, după ce prin prima astfel de cerere au contestat şi despăgubirile cuprinse în H.G. nr. 680/2015. S-a mai reţinut că cererea de majorare a obiectului acţiunii, depusă în 15 noiembrie 2016, nu a fost comunicată pârâtului, iar la termenul din 29 noiembrie 2016 a fost prorogată pronunţarea asupra precizărilor la acţiune pentru ca prin încheierea din 19 septembrie 2017 instanţa de fond să încuviinţeze cererea de majorare a pretenţiilor prin care sunt contestate despăgubirile cuprinse în H.G. nr. 631/2016, nu şi precizarea ce viza despăgubirile din H.G. nr. 680/2015, însă prin adresa comunicată experţilor se solicită completarea raportului de expertiză cu identificarea terenurilor expropriate în baza celor trei hotărâri de guvern. S-a constatat că instanţa fondului a încuviinţat cererea de majorare a obiectului acţiunii, fără motivare şi fără a se pronunţa asupra excepţiei tardivităţii invocate de pârât prin întâmpinare, nesocotind dispoziţiile art. 132 C. proc. civ. conform cărora modificarea cererii se poate face numai până la prima zi de înfăţişare, moment ce era depăşit în cauză.
Având în vedere că reclamanţii şi intervenienţii nu au mărit câtimea obiectului cererii, ci au adăugat la obiectul acesteia, soluţia ce se impunea era decăderea acestora din dreptul de a-şi modifica cererea în sensul solicitat.
Reţinând că, în mod greşit, instanţa fondului s-a considerat legal învestită şi cu cererile de majorare a obiectului, a fost admis apelul sub acest aspect şi a fost schimbată sentinţa atacată în sensul neluării în considerare a suprafeţelor expropriate prin H.G. nr. 680/2015 şi nr. 631/2016 şi, implicit, a despăgubirilor cuvenite pentru aceste suprafeţe.
Critica referitoare la cheltuielile de judecată a fost apreciată ca neîntemeiată, reţinându-se că onorariul experţilor nu poate fi cenzurat, potrivit art. 274 alin. (2) C. proc. civ., iar suma de 4.000 RON reprezentând onorariu de avocat nu poate fi considerată ca fiind nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii şi munca îndeplinită de avocat, în raport de durata procesului şi numărul reclamanţilor din dosar.
Menţionând că nu constituie motiv de apel formulat în cauză şi nu poate fi apreciat ca motiv de ordine publică, s-a reţinut că sentinţa atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, reclamanţii neputând solicita şi obţine exproprierea suplimentară a unor suprafeţe ce au fost identificate prin raportul de expertiză ca fiind terenuri fără acces la calea publică.
Apelul incident a fost respins, ca nefondat, instanţa de apel apreciind că, în privinţa sumei de 8450 RON nu s-a făcut dovada cu chitanţă a efectuării operaţiunii de plată, soluţia pronunţată de prima instanţă fiind la adăpost de critici sub acest aspect.
5. Procedura în recurs
Împotriva deciziei civile nr. 474 din 4 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, au formulat recurs reclamanţii J., O., G., M., A., E., F., D., K., L., B., C. şi de intervenienţii în nume propriu P. şi Q., precum şi pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. reprezentată de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 23 iulie 2020.
În motivarea recursului, reclamanţii J., O., G., M., A., E., F., D., K., L., B., C. şi de intervenienţii în nume propriu P. şi Q. au arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, onorariile de expertiză în cuantum de 4.000 RON, 1.000 RON şi 8.450 RON, achitate în cadrul dosarului de fond, nefiind avute în vedere. Arată că, în privinţa sumei de 8.450 RON curtea de apel a reţinut că nu a fost depusă chitanţa din care să rezulte plata acestei sume, ci doar foaia de vărsământ. Susţin că nu mai deţin copie a respectivei chitanţe şi anexează adresa din 3 iulie 2020, emisă de către U. - Sucursala Deva, din care rezultă că suma de 8.450 RON a fost încasată de unitatea bancară la 7 mai 2019.
Cu privire la celelalte sume de 4.000 RON, respectiv 1.000 RON, arată că instanţa de apel nu face nicio referire în decizia atacată.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului formulat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. reprezentată de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, prin raportare la dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. (art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. de la 1865), s-a arătat că decizia este parţial nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 întrucât raportul de expertiză nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie. În acest sens, susţine pârâtul că cei trei experţi care au întocmit expertiza în cauză nu sunt membrii ANEVAR, deşi art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 prevede cerinţa calităţii de membru al acestei asociaţii a experţilor care evaluează proprietăţile supuse exproprierii. Sub un alt aspect, arată că valoarea stabilită prin raportul de expertiză a fost calculată în raport de contractele de vânzare-cumpărare din alt an decât cel al exproprierii, deşi la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii şi instanţa trebuie să ţină seama, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele din acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială. Arată că valorile de comparaţie pot fi reprezentate doar de preţurile de tranzacţionare şi nu de cele de ofertare, publicate în presă sau postate pe internet, imobilele la care se face raportarea trebuie să fie din aceeaşi categorie de folosinţă cu terenul expropriat, iar stabilirea despăgubirilor trebuie să se efectueze prin raportare la preţurile de trenzacţionare obişnuite de la momentul exproprierii, astfel cum prevede şi decizia Curţii Constituţionale nr. 380 din 26 mai 2015.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ.
La 11 august 2020, recurenţii- reclamanţi şi intervenienţi în nume propriu au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului formulat de către recurentul-pârât şi au arătat că motivul dezvoltat de această parte care se referă la evaluarea terenurilor prin expertiza efectuată în cauză nu se încadrează în prevederile art. 304 C. proc. civ., întrucât stabilirea valorii de circulaţie a imobilelor, în măsura în care nu ar fi fost corectă, reprezintă un motiv de netemeinicie a hotărârii atacate şi nicidecum de nelegalitate.
Raportul de expertiză a fost întocmit de către experţi care au calitatea de experţi judiciari şi figurează pe listele Biroului de Expertize de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă cerinţa calităţii de membru ANEVAR pentru experţii care efectuează expertizele judiciare. Prevederile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 se referă la expertizele extrajudiciare, neavând nicio relevanţă pentru expertizele judiciare dispuse de instanţele de judecată. Prin urmare, au fost respectate în cauză condiţiile prevăzute de O.G. nr. 2/2000.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, au învederat că experţii au făcut numeroase demersuri pentru a identifica contracte de vânzare-cumpărare referitoare la terenuri din aceeaşi categorie cu cele expropriate, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, însă nu au găsit un număr apreciabil de astfel de înscrisuri care să releve o piaţă imobiliară consolidată. Aşadar, în lipsa unor acte juridice de comparaţie, experţii au stabilit valoarea de circulaţie a imobilelor raportându-se la alte criterii, acestea fiind uzitate în practica curentă a evaluatorilor imobiliari.
6. Hotărârea instanţei de recurs
Recursul declarant de reclamanţii J., O., G., M., A., E., F., D., K., L., B., C. şi de intervenienţii în nume propriu P. şi Q. este fondat pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Însă, dacă partea care solicită acordarea cheltuielilor de judecată este îndreptăţită să obţină, în condiţiile art. 274 C. proc. civ., obligarea părţii adverse la plata acestora, îi revine sarcina de a proba cuantumul cheltuielilor pretinse.
Această concluzie se desprinde atât din dispoziţiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ., care fac referire la cheltuielile pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a efectuat, cât şi din regula generală în materie de probaţiune aplicabilă procesului civil, cuprinsă în prevederile art. 1169 C. civ..
Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte reţine că reclamanţii şi intervenienţii în nume propriu au anexat cererii de recurs, ca înscris nou, adresa din 3 iulie 2020, emisă de către U. - Sucursala Deva, din care rezultă că suma de 8.450 RON a fost încasată la Agenţia Ilia, cu chitanţa x, la 7 mai 2019 de la G., înscris care face dovada achitării onorariului de expertiză la care se face referire în cererea de depunere aflată la dosarul Tribunalului Hunedoara şi care menţionează numărul dosarului şi numele experţilor pentru care se efectuează plata.
Referitor la sumele de 4.000 RON şi 1.000 RON, solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată tot sub forma onorariului de expertiză, se constată că recurenţii nu au făcut dovada efectuării acestor operaţiuni de plată. Astfel, desi se invocă nota de evaluare a onorariului depusă de expert T., acesta nu echivalează cu dovada plăţii efective, iar suma de 1000 RON menţionată în adresa Tribunalului Hunedoara care face referire la chitanţa de la dosarul aceleiaşi instanţe, a fost avută în vedere de instanţa de fond la acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.584,8 RON, astfel cum rezultă din detalierea sumei stabilite cu acest titlu.
În considerarea motivelor anterior prezentate şi a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa, în parte, decizia recurată, va admite apelul incident şi va schimba, în parte, sentinţa civilă nr. 896 din 19 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în sensul că obligă pe pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. reprezentată de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara la plata către reclamanţi şi intervenienţi în interes propriu şi a sumei de 8450 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Recursul formulat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. reprezentată de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara este nefondat în raport de următoarele:
Cu titlu preliminar, se reţine că litigiul este supus reglementărilor vechiul C. proc. civ., faţă de data introducerii acţiunii, şi în raport de dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 134/2013 privind Noul C. proc. civ., potrivit căruia "Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".
Prin urmare, cazul invocat de recurent, din perspectiva cărora vor fi analizate criticile formulate, este cel al art. 304 pct. 9 "când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii" din C. proc. civ. de la 1865. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se constată că recurentul a menţionat formal incidenţa acestor dispoziţii legale, nefiind dezvoltate critici care să poată fi subsumate acestui motiv de recurs, de natură a face posibilă exercitarea controlul de legalitate.
O primă critică, ce poate fi circumscrisă dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este aceea că raportul de expertiză nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru întocmirea lui valabilă întrucât nu a fost întocmit de experţi ANEVAR.
Înalta Curte observă că argumentele recurentului-pârât în acest sens vizează condiţiile extrinseci ale raportului de expertiză dispus şi administrat în cauză, argumentul de nelegalitate privind necompetenţa experţilor evaluatori.
Totodată, constată că, în cauză, prevederile din Legea nr. 198/2004 nu sunt aplicabile, procedura exproprierii demarând după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010. Dispoziţiile art. 11 alin. (7) din acest ultim act normativ (corespunzătoare art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004) vizează întocmirea documentaţiilor cadastrale de către expropriator în vederea exproprierii, respectiv pentru emiterea hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor, nicidecum procedura derulată în condiţiile în care expropriatul este nemulţumit de suma acordată de expropriator, cu referire la prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, conform art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010, "un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosinţă".
În schimb, art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 (în vigoare la data exproprierii) prevede că, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor propuse de expropriator, se poate adresa instanţei de judecată, acţiunea formulată de acesta urmând a fi soluţionată potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, texte de lege care nu cuprind vreo menţiune privind cerinţa calităţii de membru ANEVAR pentru experţii care efectuează expertizele judiciare.
Având în vedere soluţia pronunţată de instanţa de apel sub acest aspect şi faţă de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte constată că în mod corect această critică din apel a fost înlăturată.
Cu privire la critica privind încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cu referire la absenţa "tranzacţiilor comparabile", instanţa de recurs reţine că, potrivit textului de lege invocat, "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză…".
Curtea Constituţională, prin decizia nr. 380 din 16 mai 2015, parag. 27, invocată de recurent, obligatorie conform art. 147 alin. (4) din Constituţia României, a statuat că:
"valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului". În acelaşi sens este şi decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, parag. 25, prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut că "experţii şi instanţa de judecată vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate".
Pentru determinarea preţului de piaţă raportarea se face, în conformitate cu norma citată, în primul rând, la tranzacţiile efective, realizate pentru imobile de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială în care se află şi imobilul expropriat, iar numai în cazul în care nu există astfel de tranzacţii, aceasta se poate efectua şi în funcţie de ofertele de vânzare sau de cumpărare publicate în mass-media ori pe net, în acest sens fiind şi jurisprudenţa instanţei supreme, prin care s-a statuat că:
"la stabilirea cuantumului despăgubirii, trebuie să se ţină seama de criteriul preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele", iar această sintagmă "are semnificaţia de preţ plătit efectiv, respectiv preţul de tranzacţionare a bunului, consemnat ca atare în contractele de vânzare - cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de vânzare ale agenţiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunţurile de mică publicitate sau de pe internet. Numai în măsura în care informaţiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de vânzare - cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experţii ar putea apela la alte elemente decât preţul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii".
În cauză, recurentul-pârât fracţionează raţionamentul judiciar de mai sus şi ignoră jurisprudenţa prin care s-a stabilit că, atunci când nu există tranzacţii efective suficiente cu terenuri libere comparabile sau când datele obţinute din tranzacţiile efectuate nu sunt credibile şi/sau nu pot fi verificate prin evaluare, se pot folosi şi preţurile solicitate prin ofertele de vânzare sau preţurile oferite prin cererile de cumpărare de terenuri comparabile.
În speţă, astfel cum au reţinut şi instanţele de fond şi de apel, experţii au făcut demersuri pentru a identifica contracte de vânzare-cumpărare referitoare la terenuri din aceeaşi categorie cu cele expropriate, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, însă nu au găsit un număr apreciabil de astfel de înscrisuri şi, în aceste condiţii, au aplicat corecţii comparabilelor pe care le-au utilizat, această operaţiune nefiind, în acest context, de natură a atrage aplicarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Concluzionând, Înalta Curte apreciază că expertiza ordonată de instanţa de fond a respectat criteriile legale impuse de textul de lege criticat, cuantificând valoarea despăgubirilor produse prin expropriere prin raportare la elementele arătate, la o dată contemporană transferului dreptului de proprietate realizat pe calea exproprierii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin CNAIR S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, împotriva deciziei nr. 474/2020 din 4 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii J., O., G., M., A., E., F., D., K., L., B., C. şi de intervenienţii în nume propriu P. şi Q. împotriva deciziei nr. 474/2020 din 4 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Casează, în parte, decizia recurată.
Admite apelul incident.
Schimbă în parte sentinţa civilă nr. 896 din 19 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în sensul că obligă pe pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. reprezentată de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara la plata către reclamanţi şi intervenienţi în interes propriu a sumei de 8450 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. reprezentată de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva aceleiaşi decizii.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei nr. 474/2020 din 4 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Alba-Iulia şi ale sentinţei civile nr. 896 din 19 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2020.