Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2020
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. x/2014 (ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2013) astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanţii A., B., C., D. (decedat pe parcursul procesului) prin D., E., F. (decedat pe parcursul procesului) prin moştenitor F., G., H., I. şi J., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. Bucureşti, să se constate că prin H.G. nr. 844/07.08.2012 s-a declanşat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată pentru lucrarea de utilitate publică "Autostrada Lugoj-Deva", Coridorul de expropriere "Comuna Brănişca"; să se stabilească suprafaţa de teren expropriată în vederea efectuării lucrării de utilitate publică, pentru fiecare reclamant; să se stabilească situaţiile în care expropriatorul a propus exproprierea parţială, iar situaţia reală impune să se dispună exproprierea totală, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994; să se stabilească cuantumul despăgubirilor pentru fiecare reclamant, raportat la valoarea reală a terenurilor expropriate şi la prejudiciile aduse proprietarilor; să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor stabilite pentru fiecare reclamant; să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, prin precizări ulterioare s-a mai cerut şi anularea parţială a hotărârii de stabilire a despăgubirilor emisă pe numele reclamanţilor sub aspectul cuantumului sumelor acordate.
Prin sentinţa nr. 1277/22.11.2019, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a admis în parte acţiunea, a constatat că reclamanţii au calitatea de persoane expropriate cu privire la următoarele terenuri, după cum urmează: A. - 297 mp; C. - 859 mp; D. - 4497 mp; E. - 1346 mp; F. şi G. - 15.628 mp din care, pentru suprafaţa de 11.276 mp, s-a dispus exproprierea suplimentară; H., I. şi J. - 6731 mp din care, pentru suprafaţa de 4034 mp s-a dispus exproprierea suplimentară; B. - 2119 mp; a obligat pe pârâtul Statul Român prin CNAIR S.A. să plătească reclamanţilor sau moştenitorilor acestora, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenurilor expropriate: A. - 4621 RON; C. - 13.366 RON; D. (moştenitor pentru D.) - 82.743 RON; E. - 22.955 RON; G. şi F. (moştenitor pentru Sârbu Mircea Octavian) - 242.859 RON; H., I. şi J. - 103.523 RON; B. - 32.888,8 RON; a anulat în parte hotărârile de stabilire a despăgubirilor emise pentru reclamanţi de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010-Brănişca cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenurile expropriate acestora; a respins în rest acţiunea; a obligat pe pârât să plătească moştenitoarei reclamanţilor/moştenitorilor acestora suma de 9013 RON cheltuieli de judecată în fond.
S-a reţinut că, în vedere construirii tronsonului de autostradă Lugoj - Deva, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 255/2010, ale H.G. nr. 844/07.08.2012, H.G. nr. 680/19.08.2015 şi H.G. nr. 631/31.08.2016, s-a dispus, în baza deciziilor de expropriere nr. 1585/13.12.2012, nr. 51/26.01.2016 şi nr. 900/17.10.2016, trecerea în proprietatea Statului Român a mai multor imobile, situate pe raza comunei Brănişca, din judeţul Hunedoara, terenuri ce au aparţinut reclamanţilor A., B. ş.a., astfel cum s-a făcut dovada, potrivit înscrisurilor de la dosarul cauzei.
În vederea acordării de despăgubiri, persoanei expropriate i s-a emis hotărâre de către Comisia de verificare a dreptului de proprietate constituită pe raza Comunei Brănişca, pe care reclamanţii au înţeles să le conteste atât sub aspectul întinderii suprafeţelor de teren expropriate, cât mai ales pentru cuantumul despăgubirilor acordate.
Aceste hotărâri nu au fost însă comunicate reclamanţilor, în calitate de persoane expropriate, pârâtul neproducând dovezi în acest sens pe parcursul procesului, iar în termenul legal de 3 ani prevăzut de art. 2517 C. civ. au fost contestate în instanţă de persoanele expropriate/moştenitorii acestora, atât sub aspectul cuantumului despăgubirilor, cât şi sub aspectul întinderii suprafeţelor de teren expropriate.
În cauză nu s-a făcut dovada că pârâtul a plătit persoanelor expropriate despăgubirile cuprinse în hotărârile atacate.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, s-a constatat că, în fapt, reclamanţilor le-au fost expropriate mai multe terenuri agricole, în suprafeţele şi având valorile menţionate în dispozitivul sentinţei, tribunalul raportându-se la evaluarea realizată de expert K. (care a stabilit valori cuprinse între 15,4 RON - 17,13 RON, aşadar mai mari decât cele stabilite prin hotărârile Comisiei de verificare a dreptului de proprietate constituită pe raza Comunei Brănişca).
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel atât numiţii A., L., M., N., O., P., cât şi pârâtul Statul Român prin CNAIR S.A., reprezentată de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri.
Reclamanţii au solicitat constatarea împrejurării că reclamanta A. are calitatea de persoană expropriată pentru suprafaţa de 435 mp şi obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum de 6768 RON; constatarea împrejurării că reclamantul L. are calitatea de persoană expropriată pentru suprafaţa de 1547 mp şi obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum de 26 419 RON; constatarea împrejurării că reclamantul M. are calitatea de persoană expropriată pentru suprafaţa de 1609 mp şi obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum de 27 433 RON; constatarea împrejurării că reclamanta N. are calitatea de persoană expropriată pentru suprafaţa de 385 mp şi obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum de 6 699 RON; constatarea împrejurării că reclamanţii O. şi P. au calitatea de persoane expropriate pentru suprafaţa de 129 mp şi obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum de 2605 RON.
S-a învederat că instanţa nu a acordat despăgubiri reclamanţilor L., M., N., O. şi P. şi a acordat despăgubiri mai mici reclamantei A..
Pârâtul a arătat că raportul de expertiză nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie, respectiv instanţa de judecata în mod greşit a omologat un raport de expertiză care nu a ţinut seama de criteriile cumulative stabilite în mod imperativ de lege. Deşi art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 prevede cerinţa calităţii de membru ANEVAR a experţilor care evaluează proprietăţile supuse exproprierii, cei trei experţi ce au întocmit expertiza în cauză nu sunt astfel de membri. Valoarea calculată de către expertul Nistor privind imobile aflate în zona celui expropriat având aceeaşi categorie de folosinţă şi caracteristici asemănătoare a fost calculată raportându-se la ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunţurile de mică publicitate sau de pe internet, contrar dispoziţiilor legale incidente.
La întocmirea raportului de expertiză din cauză nu au fost verificate şi identificate tranzacţii concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenurilor expropriate, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienţi de corecţie care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenurile expropriate şi parcelele la care se referă anunţurile de vânzare avute în vedere.
Ignorarea preţurilor indicate în contractele autentice de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobile similare nu poate fi justificată prin prisma faptului că preţurile din contracte ar fi fictive, aşa cum au insinuat experţii, aceasta întrucât caracterul fictiv sau simulat al preţurilor înscrise în acte autentice nu poate fi prezumat, iar potrivit art. 1173 alin. (1) din vechiul C. civ. (sub imperiul căruia au fost încheiate contractele de vânzare cumpărare la care trebuiau să se raporteze experţii) actele autentice au deplină credinţă în privinţa oricărei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constată.
Prin decizia nr. 718/08.07.2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul intervenienţilor L., M., a schimbat în parte sentinţa, a admis acţiunea formulată de intervenientul L. şi a constatat calitatea de persoană expropriată a acestuia pentru suprafeţele de 1529 mp, potrivit H.G. nr. 844/2012 şi de 18 mp, potrivit H.G. nr. 680/2015; a obligat pârâtul Statul Român, prin CNAIR să plătească intervenientului L. sumele de 26.008 RON şi 411 RON, în total 26419 RON cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenurilor expropriate; a admis în parte acţiunea formulată de intervenientul M. şi a constatat calitatea de persoană expropriată a acestuia pentru suprafaţa de 1124 mp, potrivit H.G. nr. 844/2012, obligând Statul Român, prin CNAIR să-i plătească suma de 19.164 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenului expropriat; a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate; a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanta A. şi de pârâtul Statul Român prin CNAIR reprezentată de DRDP Timişoara; a respins, ca inadmisibil apelul formulat de intervenienţii N., O. şi Q.; a obligat pârâtul Statul Român prin CNAIR reprezentată de DRDP Timişoara să plătească intervenienţilor L. şi M. suma de 200 RON - cheltuieli de judecată în apel.
Referitor la apelanţii N., O. şi P., s-a reţinut că nu au calitatea de părţi în cauză, întrucât prin încheierea de şedinţă din 22.03.2016 s-a respins cererea de intervenţie a acestora persoane, admiţându-se excepţia lipsei calităţii lor procesuale active, iar încheierea menţionată nu a fost atacată potrivit legii.
Referitor la intervenienţii L., M., s-a reţinut că în mod greşit instanţa a omis să se pronunţe cu privire la cererile formulate de aceştia, deşi cererea lor de intervenţie a fost admisă.
În ceea ce îi priveşte pe L. şi R., aceştia având calitatea de părţi în cauză, prima instanţă trebuia să se pronunţe asupra cererilor pe care le-au formulat, având în vedere că la dosar s-au primit şi precizările de acţiune prin care şi-au majorat pretenţiile cu suprafeţele expropriate suplimentar.
Potrivit raportului de expertiză însuşit de prima instanţă, intervenientul L. a fost expropriat de suprafaţa de 1529 mp, potrivit H.G. nr. 844/2012, precum şi de suprafaţa de 18 mp, potrivit H.G. nr. 680/2015.
În consecinţă, schimbând în parte sentinţa atacată, instanţa de apel a constatat calitatea de persoană expropriată a intervenientului L. pentru aceste suprafeţe şi a obligat Statul Român, prin CNAIR să plătească acestuia suma stabilită prin expertiză, respectiv 26.008 RON pentru primul teren şi 411 RON pentru cel de al doilea, în total 26.419 RON.
În ceea ce îl priveşte pe intervenientul M., instanţa de apel a constatat că a fost expropriat cu suprafaţa de 1124 mp, potrivit H.G. nr. 844/2012, valoarea terenului fiind stabilită de experţi la suma de 19.164 RON.
Cu privire la suprafaţa de 485 mp despre care apelantul a arătat că apare a fi propusă de experţi pentru expropriere suplimentară, în coloana teren neexpropriat, instanţa a constatat că nu poate dispune exproprierea suplimentară în condiţiile Legii nr. 255/2010, în lipsa unei exproprieri formale a statului.
Referitor la reclamanta A., aceasta a avut calitate încă de la introducerea acţiunii, din expertiza efectuată în cauză rezultând că i s-a expropriat terenul în suprafaţă de 1978 mp, iar nu şi de 397 mp, aferent parcelei 1000/17, suma aferentă acestei parcele fiind 4621 mp, astfel cum a acordat prima instanţă. Cu aceeaşi suprafaţă expropriată apare reclamanta şi în opinia separată a expertului S..
Prin răspunsul la obiecţiunile formulate de reclamantă cu privire la suprafaţa de 138 mp solicitată în apel, expertul arată că această suprafaţă, cu care apare în anexa la H.G. nr. 631/2016, poziţia 401 numitul T., provine din terenul întabulat în CF x Brănişca şi se identifică cu parcela arabil 926/1/2, în suprafaţă de 1970, înscrisă în titlul de proprietate nr. x/9.02.1998, eliberat pe numele T.. Din această parcelă s-a expropriat suprafaţa de 138 mp.
Or, din contractul de vânzare cumpărare în temeiul căruia reclamanta A. îşi justifică calitatea procesuală activă reiese că obiectul contractului l-au constituit parcelele 1028/6, în suprafaţă de 3036 mp şi 1000/17, în suprafaţă de 2455 mp, neexistând o identitate topografică între parcela expropriată şi cele cumpărate potrivit contractului de vânzare cumpărare din data de 04.09.2001.
Referitor la apelul pârâtului, instanţa de apel a constatat că art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 nu este incident cauzei, deoarece se referă la evaluarea terenurilor în vederea emiterii hotărârii de stabilire a cuantumul despăgubirii, aceste dispoziţii nefiind aplicabile şi în materia evaluării despăgubirilor în caz de contestare în justiţie a cuantumului despăgubirii, deoarece în acest caz sunt incidente prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010.
Potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 (forma în vigoare la data emiterii hotărârilor contestate), acţiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Practica constată a instanţei supreme este în sensul menţionat de apelant, respectiv al evaluării despăgubirii pe bază de contracte de vânzare cumpărare efectiv încheiate.
În cauză, experţii au identificat astfel de tranzacţii, chiar dacă nu sunt în număr foarte mare, iar în apel apelantul nu a putut identifica alte contracte de care experţii să ţină seama. În aceste condiţii, experţii au procedat la stabilirea preţului imobilelor prin aplicarea metodei prin comparaţie directă, iar în cazul contractelor care nu se situează în timp aproape de momentul exproprierii au aplicat corecţii.
Deşi prin motivul de apel pârâtul critică concluziile raportului de expertiză şi susţine că raportul de expertiză nu este realizat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie, în probaţiune, în apel, nu solicită efectuarea unui nou raport de expertiză.
În aceste condiţii, raportat şi la faptul că apelantul nu indică o variantă a raportului de expertiză agreată, şi nici nu solicită efectuarea unui nou raport de expertiză sau a unui supliment, instanţa de apel a reţinut că criticile formulate se subsumează, în fapt, argumentului că instanţele trebuiau a avea în vedere suma stabilită prin H.G. nr. 844/2012, anexa 2.
Contrar celor susţinute de apelant cu referire la o valoare specială, o justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a preţului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind preţul pieţii, adică preţul cu care se vând sau se cumpără, în mod obişnuit astfel de terenuri.
Chiar dacă apelantul a respectat procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 255/2010, inclusiv cu privire la evaluarea despăgubirii ce trebuia acordată reclamantului, această situaţie nu poate înlătura constatările instanţei privind cuantumul despăgubirii, stabilite în conformitate cu dispoziţiile legale, prin raportare la preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data transferului dreptului de proprietate.
Rezultă că raportarea la expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici îl vizează numai pe expropriator şi se face în vederea estimării despăgubirilor ce urmează a fi acordate. Această concluzie se desprinde şi din dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, iar acţiunea se soluţionează în conformitate cu dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Modul de stabilire a despăgubirilor în faţa instanţei de judecată este, însă, reglementat de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia, la calcularea cuantumului despăgubirilor, instanţa va ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, precum şi de daunele aduse proprietarului.
Ca urmare, criticile referitoare la cuantumul despăgubirilor reprezentând valoarea terenului expropriat sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin CNAIR S.A., reprezentată de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, prin care a criticat pentru nelegalitate hotărârea instanţei de apel. În esenţă, argumentele de nelegalitate au vizat următoarele aspecte:
- Cerinţa calităţii de membru ANEVAR, a celor trei experţi desemnaţi să efectueze raportul de expertiză judiciară, aşa cum statuează dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, nu a fost respectată deoarece, din informaţiile pe care le deţine, recurentul susţine că niciunul dintre experţi nu o deţine.
- Raportul de expertiză nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, respectiv cele ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 întrucât valoarea calculată de către expertul Nistor privind imobile aflate în zona celui expropriat, având aceeaşi categorie de folosinţă şi caracteristici asemănătoare, a fost calculată raportându-se la ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunţurile de mică publicitate sau de pe internet, contrar dispoziţiilor legale incidente.
Ar fi trebuit ca experţii şi instanţa să se raporteze doar la preţurile de tranzacţionare, iar nu la cele de ofertare, legea având în vedere situaţia certă a unor preţuri exprimate în contracte, iar nu situaţia incertă a unor oferte nematerializate în acte juridice autentice.
La întocmirea raportului de expertiză efectuat în cauză nu au fost verificate şi identificate tranzacţii concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenurilor expropriate, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienţi de corecţie care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenurile expropriate şi parcelele la care se referă anunţurile de vânzare avute în vedere.
Nu există nicio probă şi niciun indiciu din care să rezulte că preţurile menţionate în aceste anunţuri ar corespunde cu preţurile de tranzacţionare efectivă, neputându-se reţine că cele dintâi ar avea un caracter cert în contextul în care ele pot forma obiectul unor negocieri între proprietar şi potenţialii cumpărători sau pot fi influenţate de evoluţia pieţei imobiliare în perioada cuprinsă între data postării ofertei şi data încheierii tranzacţiei efective.
Ignorarea preţurilor indicate în contractele autentice de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobile similare nu poate fi justificată prin prisma faptului că preţurile din contracte ar fi fictive, aşa cum au insinuat experţii, aceasta întrucât caracterul fictiv sau simulat al preţurilor înscrise în acte autentice nu poate fi prezumat, iar potrivit art. 1173 alin. (1) din vechiul C. civ. (sub imperiul căruia au fost încheiate contractele de vânzare cumpărare la care trebuiau să se raporteze experţii) actele autentice au deplină credinţă în privinţa oricărei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constată.
Efectuarea unei expertize legale ţine de esenţa proceselor de expropriere, sens în care chiar dacă nu a fost solicitată o nouă expertiză în apel, instanţa de judecată, în baza rolului activ, trebuia să o dispună din oficiu.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. şi s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimaţii-reclamanţi şi intervenienţi nu au formulat întâmpinare, dar au depus la dosar concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată.
Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte apreciază asupra caracterului nefondat al acestora, potrivit celor ce urmează:
Întrucât acţiunea din care a fost disjunsă cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul prezentei judecăţi a fost înregistrată (sub nr. x/2013) pe rolul Tribunalului Hunedoara anterior datei de 15 februarie 2013, când a intrat în vigoare Noul C. proc. civ., se reţine că, în acord cu dispoziţiile normei tranzitorii a art. 3 din Legea nr. 76/2012, litigiul pendinte este guvernat de normele procesuale ale vechiul C. proc. civ.. Prin urmare, deşi recursul formulat de pârât a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., analiza acestuia va avea loc în raport de motivele legale de recurs corespunzătoare celor invocate, reglementate în cuprinsul art. 304 C. proc. civ.
O primă observaţie care se impune este aceea că, deşi a făcut trimitere la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", al căror corespondent în reglementarea vechiul C. proc. civ. este dat de norma art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nicio critică din cele susţinute de recurent nu a fost argumentată pe acest temei legal, ceea ce justifică concluzia invocării formale, nesusţinute, a respectivului motiv de recurs.
În realitate, toate criticile pârâtului au susţinut caracterul nelegal al hotărârii atacate, ca fiind dată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pe de o parte întrucât experţii ce au întocmit expertiza administrată în cauză nu ar fi membrii ANEVAR (cum impun dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004), iar pe de altă parte întrucât expertiza ar fi fost realizată prin utilizarea de comparabile oferte de vânzare, iar nu tranzacţii efective.
Verificând temeinicia acestor critici pe tărâmul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază asupra caracterului lor nefondat, reţinând că instanţa de apel, învestită la rândul său cu cercetarea acestora, le-a răspuns în mod legal.
Prin urmare, este justă înlăturarea de către instanţa de apel a criticii de nelegalitate a raportului de expertiză, pe baza căruia au fost stabilite despăgubirile cuvenite persoanelor expropriate, critică fundamentată pe nerespectarea dispoziţiilor art. 4 (8) din Legea nr. 198/2004 care se referă la calitatea de membru ANEVAR a experţilor care evaluează proprietăţile supuse exproprierii.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, dispoziţia legală indicată nici nu era incidentă speţei în primul rând întrucât, fiind vorba despre o expropriere aprobată în baza H.G. nr. 844/7.08.2012, a H.G. nr. 680/19.08.2015 şi a H.G. nr. 631/31.08.2016, aceasta s-a realizat sub regimul de reglementare al Legii nr. 255/2010, iar nu al Legii nr. 198/2004, care a fost, de altfel, abrogată prin dispoziţiile art. 35 lit. c) ale din Legea nr. 255/2010 la momentul intrării acesteia în vigoare.
În al doilea rând, norma legală nu era incidentă întrucât, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010, evaluarea despăgubirilor în caz de contestare în justiţie a cuantumului acestora se realizează prin aplicarea art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, astfel cum se întâmpla, de altfel, şi sub regimul de reglementare al Legii nr. 198/2004 (în conformitate cu art. 9 alin. (3), când prevederile art. 4 alin. (8) erau incidente etapei de evaluare a terenurilor ce intrau în coridorul de expropriere, în faza administrativă a exproprierii, respectiv în vederea emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii.
Nici criticile de nesocotire a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, sub aspectul cerinţei ca despăgubirile să fie calculate în raport de "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială", nu pot fi reţinute, susţinerea recurentului-pârât în sensul că valorile calculate de expertul Nistor ar fi fost determinate în raport de oferte de preţ ale agenţiilor imobiliare iar nu în raport de preţuri din tranzacţii reale fiind fără legătură cu situaţia regăsită în speţă.
Contrar afirmaţiilor recurentului, Înalta Curte reţine că ultimul supliment al raportului de expertiză administrat în faţa primei instanţe, regăsit în vol. 5, conţine o evaluare a suprafeţelor de teren expropriate realizată pe baza metodei comparaţiei directe în raport de tranzacţii încheiate în perioada de interes a evaluării (luna decembrie 2012 - luna septembrie 2016) cărora le-au fost aplicate unele corecţii. Această ultimă evaluare a comisiei de experţi a fost validată de instanţe, fiind cea care a stat la baza pronunţării hotărârilor de soluţionare a cauzei în fond şi apel.
De asemenea, se reţine că în anexele raportului de expertiză se regăsesc copiile contractelor de vânzare-cumpărare utilizate drept comparabile în stabilirea nivelului despăgubirii cuvenite persoanelor expropriate.
Aşa cum corect a remarcat instanţa de apel, deşi a formulat o critică de nesocotire a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la întocmirea raportului de evaluare a despăgubirilor sub argumentul utilizării de comparabile oferte de vânzări, iar nu tranzacţii efective - argument nereal, precum s-a reţinut - totuşi pârâtul nici nu a furnizat el însuşi probe constând în tranzacţii de imobile care să corespundă cerinţelor legale prevăzute de art. 26 (care să privească imobilele de acelaşi fel, aflate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, situate temporal în perioada de realizare a exproprierii) şi nici nu a propus, eventual, în apel administrarea unei alte expertize care să corespundă criteriilor legale, aşa cum au fost descrise de acesta.
Reţinând, pentru argumentele mai sus prevăzute, caracterul nejustificat al criticilor recurentului, care nu-şi găseşte corespondent în situaţia procesuală a litigiului, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs (onorariu de avocat, a cărui plată a fost dovedită cu înscrisul aflat la dosarului de recurs) în favoarea intimaţilor-reclamanţi A., C., D., E., G., F., H., I., J..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin CNAIR S.A, reprezentată de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva deciziei nr. 718 din 8 iulie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Obligă pe recurentul-pârât la plata sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimaţilor-reclamanţi A., C., D., E., G., F., H., I., J..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2020.