Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2020
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă la data de 29 noiembrie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Prefectului Judeţul Suceava şi B., prefect de Suceava la data depunerii plângerii penale - martie 2012, a solicitat să se dispună obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 1.000.000 euro, în echivalent în RON la data efectuării plăţii, cu titlul de despăgubiri; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată cauzată de prezenta procedură.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Suceava:
Prin sentinţa nr. 1444 din 11 decembrie 2018, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Instituţia Prefectului judeţului Suceava şi a respins, ca nefondată, acţiunea având ca obiect pretenţii formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Prefectului judeţului Suceava şi C..
Totodată, a respins, ca nefondată, cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la cheltuieli de judecată.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava:
Prin decizia nr. 141 din 16 mai 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1444 din 11 decembrie 2018 a Tribunalului Suceava.
4. Calea de atac formulată în cauză:
Decizia civilă nr. 141 din 16 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II a civilă a fost atacată cu recurs de reclamantul A..
În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul A. a arătat faptul că la data de 26.03.2012 Prefectura Suceava, prin prefectul de la acea dată, C., a formulat şi depus la DNA o plângere penală împotriva sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în declaraţii şi sustragere de probe de sub sechestru.
DNA a dispus prin soluţia emisă clasarea cauzei pentru infracţiunea de înşelăciune şi a dispus declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru celelalte infracţiuni reclamate, iar soluţia acestui Parchet a fost de clasare pentru toate infracţiunile, fiind evident că plângerea a fost formulată pentru a discredita onoarea şi reputaţia sa.
Mai mult decât atât, în ziarul Monitorul de Suceava din data de 23.07.2014 a fost publicat un articol sub titlul "Fost avocat în procesul revendicării pădurilor de către Biserica din Bucovina cercetat de Parchet pentru fals" în care sunt prezentate susţinerile mincinoase ale Prefecturii Suceava. Ulterior nu s-a publicat niciun articol de dezminţire sau clarificare după soluţionarea plângerii penale.
În urma publicării acestui articol în ziar, Fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina a renunţat la colaborarea cu el în calitate de avocat, deşi a câştigat procesul în primă instanţă, motiv pentru care consideră că există o legătură de cauzalitate între acţiunile (plângerea penală, publicarea în ziare) săvârşite de pârâţi şi faptul că un client important a renunţat la prestarea serviciilor sale în calitate de avocat. Ulterior, după încetarea colaborării, Fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina a pierdut procesul.
Mai arată că şi în prezent dacă se caută informaţii pe internet despre persoana sa apare acest articol defăimător.
Având în vedere calitatea de avocat şi faptul că depinde de o imagine corespunzătoare profesiei, consideră că inclusiv în prezent, după 4 ani de la publicarea articolului, este prejudiciat, mai ales pentru faptul că apare zilnic în mediul public.
Se face referire la prevederile art. 58 alin. (1) C. civ., potrivit cărora: "Orice persoana are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege", precum şi la dispoziţiile art. 253 alin. (4) din C. civ. ce stabilesc că:
"De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, daca vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive."
Se mai arată că este consacrata libertatea de exprimare, garantată de art. 30 din Constituţia României,
Solicită a fi avută în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului pe acest subiect, care este foarte bogată şi a trasat anumite principii.
Astfel, în practica sa, Curtea Europeană a făcut distincţia între fapte şi judecaţi de valoare. Dacă concreteţea primelor se poate dovedi, următoarele nu-şi pot demonstra exactitatea. Pentru judecăţile de valoare, această cerinţă este irealizabilă şi aduce atingere libertăţii de opinie în sine, element fundamental al dreptului asigurat de art. 10.
A mai arătat Curtea, însă, că faptul de a acuza anumite persoane implică obligaţia de a furniza o baza reală suficientă şi că inclusiv o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită total de o baza reală.
Analizând astfel afirmaţiile pârâţilor privind comportamentul său, cu referire la aspectele denigratoare în ceea ce priveşte atitudinea sa profesională, dar mai ales morală, consideră că pârâţii nu au furnizat o bază reală care să justifice acuzaţiile respective.
Or, toate aceste lucruri sunt de natură a aduce grave prejudicii, nu doar de ordin moral, ci şi cu consecinţe asupra statutului social deţinut, acela de avocat. Prin prisma acestor calităţi este obligat să aibă un contact permanent cu societatea civilă, cu clienţii pe care îi are în prezent dar şi cu viitorii justiţiabili.
Se susţine că prin acţiunea pârâţilor s-a încălcat dreptul la propria imagine, la reputaţie, prin depăşirea limitelor libertăţii de exprimare, întrucât a prezentat publicului într-o manieră nesusţinută de nicio probă sau bază reală informaţii legate de comportamentul său profesional şi personal (cu referinţe la relaţiile pe care le-ar avea cu judecătorii suceveni). Prin aceasta i-a fost cauzat un prejudiciu moral, constând în suferinţele provocate, suferinţe mai cu seamă de natură psihologică.
În ceea ce priveşte prejudiciul moral, se arată că acesta reprezintă consecinţele negative, rezultatele dăunătoare ale lezării valorilor cu conţinut neeconomic ce reprezintă tot atâtea atribute ale personalităţii umane, definind-o. În cazul de faţă este vorba de un prejudiciul moral constând în suferinţa psihică ce i-a fost cauzată de către pârâţi prin toate afirmaţiile publicate în articolul din ziar şi care nu au fost probate nici măcar cu un început de dovadă.
Învederează că instanţa trebuie să aibă în vedere că deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanta valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.
Toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale.
Dauna morală sau prejudiciul moral a fost definită/definit în doctrina dreptului şi în jurisprudenţă ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care aduc atingere onoarei, demnităţii, prestigiului sau cinstei unei persoane constau în proferarea de expresii insultătoare, calomnii, defăimări ori denigrări la adresa unei persoane şi se pot înfăptui prin viu grai, prin adresarea directă în public, în scris, prin publicitate în presă ori prin mass-media în general.
Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative. În stabilirea existentei unui prejudiciu trebuie luat în calcul caracterul şi importanţa valorilor nepatrimoniale, cărora le-a fost cauzat prejudiciul, situaţia personală a victimei, ţinând cont de mediul social din care victima face parte, educaţia, cultura, standardul de moralitate, personalitatea şi psihologia victimei, circumstanţele săvârşirii faptei, statutul social, etc.
În prezenta cauză, se arată că daunele morale reprezintă atingerea adusă demnităţii, onoarei şi prestigiului profesional aparţinând reclamantului prin fapta pârâţilor.
Cuantumul daunelor morale se stabileşte, aşadar, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familiară, profesională şi socială. Astfel, în cauză, consideră că suma de 1.000.000 Euro este suficientă pentru a-i acorda satisfacţia morală, necesară, în tot contextul cauzei.
De asemenea, având în vedere publicitatea acuzaţiilor ce i-au fost aduse, solicită ca instanţa să dispună, pentru echitate şi având în vedere dispoziţiile art. 253 alin. (3) C. civ., să îl oblige pe autorul faptei să publice un articol de dezminţire sau clarificare după soluţionarea plângerii penale.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin raportul astfel întocmit, s-a reţinut că urmează a se dispune asupra admisibilităţii în principiu a recursului, având în vedere şi prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în raport de cele arătate de intimata-pârâtă Instituţia Prefectului - Judeţul Suceava prin întâmpinare, în sensul că motivele invocate de recurent prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
În procedura de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Nu au fost depuse puncte de vedere la raport.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:
Analizând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Instituţia Prefectului Suceava şi C. (fost prefect), solicitând obligarea acestora să îi plătească suma de 1.000.000 € în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri.
În motivare reclamantul a arătat că Instituţia Prefectului Suceava, la data de 26.03.2012 a formulat o plângere penală împotriva sa la DNA, sub aspectul infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în declaraţii şi sustragerea de probe de sub sechestru, iar soluţia fiind de clasare a cauzei pentru toate infracţiunile reclamate, s-a arătat că este evident că demersul pârâţilor a avut drept unic scop discreditarea onoarei şi a reputaţiei sale, cu atât mai mult cu cât s-a publicat un articol în Monitorul de Suceava, la data de 23.07.2012, în care au fost prezentate afirmaţiile neadevărate ale Instituţiei Prefectului, neurmată după clasarea cauzei de nicio dezminţire.
În ceea ce priveşte fapta ilicită, în speţă s-a susţinut exercitarea abuzivă a dreptului la petiţionare de către pârâţi, faptă care a adus atingere dreptului la reputaţie şi onoare al reclamantului şi i-a produs prejudicii în plan profesional cât şi personal. Se invocă faptul că pârâţii s-au adresat organelor de cercetare penală cu plângeri penale împotriva reclamantului, plângeri faţă de care, urmare a cercetărilor efectuate, s-a dispus clasarea cauzei, precum şi publicarea în ziarul local a afirmaţiilor neadevărate ale pârâţilor privind pretinsele fapte penale săvârşite, neurmată de nicio dezminţire.
Prin decizia recurată s-a reţinut că, nefiind dovedită exercitarea abuzivă a dreptului de petiţionare, nici aducerea la cunoştinţa publicului larg a faptelor reclamante nu poate fi considerată o faptă ilicită producătoare de prejudicii.
Pe de altă parte, nepublicarea în mass-media a unui articol de dezminţire, ulterior dispunerii soluţiei de clasare în dosarul penal, s-a arătat că nu poate fi considerată o dovadă a exercitării abuzive a dreptului la petiţionare, reclamantul având la rândul său posibilitatea exercitării dreptului la replică pentru a combate afirmaţiile făcute în presă de către pârâţi, demers pe care nu a înţeles însă să îl iniţieze.
Prin cererea de recurs se afirmă că pârâţii nu au furnizat o bază reală care să justifice acuzaţiile respective, aspect care ar rezulta din analiza afirmaţiilor acestora privind comportamentul recurentului, cu referire la aspectele denigratoare în ceea ce priveşte atitudinea sa profesională, dar mai ales morală.
Recurentul arată că toate aceste lucruri sunt de natura a-i aduce grave prejudicii, nu doar de ordin moral, ci si cu consecinţe asupra statutului social deţinut, acela de avocat.
De asemenea, învederează că prin acţiunea pârâţilor i s-a încălcat dreptul la propria imagine, la reputaţie, prin depăşirea limitelor libertăţii de exprimare, întrucat s-au prezentat publicului într-o maniera nesusţinută de nicio probă sau bază reală informaţii legate de comportamentul său profesional şi personal, recurentul invocând existenţa unui prejudiciu moral, constând în suferinţele provocate, suferinţe mai cu seamă de natură psihologică.
Această critică vizând lipsa bazei factuale privind anumite acuzaţii aduse recurentului nu poate fi subsumată motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că se face trimitere la probatoriul din cauză, ceea ce implică efectuarea unui control de temeinicie a hotărârii, exclus pentru Înalta Curte în faza procesuală a recursului. Probele, astfel cum au fost administrate şi pe baza cărora instanţa a stabilit situaţia de fapt, nu mai pot fi reevaluate, deoarece în prezenta cale de atac nu mai are loc o devoluare a fondului, instanţa supremă fiind îndrituită a cerceta numai chestiuni de nelegalitate ale deciziei atacate. Părţile au avut la dispoziţie pentru judecarea fondului două grade de jurisdicţie, o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel, astfel că nu mai pot veni în aceată etapă procesuală să invoce chestiuni de temeinicie, cum se tinde prin motivele de recurs.
Mai mult, instanţele de fond au reţinut că fapta imputată pârâţilor constă în formularea plângerii penale, acţiune ce ţine de exercitarea dreptului de petiţionare. Conţinutul plângerii penale a fost făcut public de către jurnalişti în cadrul ziarului Monitorul de Suceava, care nu figurează ca parte în cauză, pentru a verifica depăşirea limitelor libertăţii de exprimare în acest context.
Recurentul a mai relevat existenţa unei legături de cauzalitate între acţiunile săvârşite de pârâţi (plângerea penală urmată de publicarea conţinututul acesteia) şi faptul că un client important, Fundaţia Fondul bisericesc Ortodox din Bucovina, a renunţat la prestarea serviciilor sale în calitate de avocat, însă cum acest aspect face trimitere la probe şi la reevaluarea situaţiei de fapt, nu poate fi examinat pentru considerentele deja expuse.
Enunţarea pretinselor fapte ilicite ale pârâţilor, precum şi afirmaţia că prin acţiunea pârâţilor i-a fost încălcat dreptul la propria imagine, la reputaţie, privesc elemente ale situaţiei de fapt, contestate de recurent, care afirmă vinovăţia pârâţilor şi probarea unui prejudiciu. Or, asemenea susţineri prin care se tinde a se demonstra netemeinicia deciziei atacate excedează controlului de legalitate permis acestei instanţe de recurs, în condiţiile în care dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevănd în mod imperative că recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate statuate expres de ipotezele de la pct. 1-8 ale aceluiaşi articol, normă imperativă, de ordine publică.
Recurentul invocă depăşirea limitelor libertăţii de exprimare, însă nu combate, cu argumente juridice, raportat la condiţiile de antrenare a răspunderii civile delictuale şi la dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, modul în care au fost depăşite aceste limite. Nu este suficient să se afirme că pârâţii au prezentat publicului într-o manieră nesusţinută de nicio probă sau bază reală informaţii legate de comportamentul său profesional şi personal, ci trebuie să se expună în concret de ce s-a încălcat art. 10 din CEDO, critica neputând fi încadrată din această perspectivă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În consecinţă, se constată că recursul nu conţine critici care să poată fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., prin indicarea unor dispoziţiile legale care ar fi fost greşit interpretate sau aplicate de instanţa de apel sau a altor vicii de legalitate ale hotărârii atacate.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-reclamant a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.
Pentru a putea conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la prezentarea situaţiei de fapt, astfel cum a procedat recurentul în cadrul memoriului de recurs, întrucât condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei de apel, anume o minimă argumentare a criticii în drept.
În aceste condiţii, având în vedere că în cauză nu pot fi reţinute nici motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea instituită expres prin art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aceea a nulităţii recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 141 din 16 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2020.