Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020
asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea precizată, reînregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 16 noiembrie 2018, sub nr. x/2014*, reclamanţii A., B., C., D. Sandu, F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., în nume propriu sau în calitate de moştenitori ai proprietarilor tabulari, au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin CNADNR S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate: că prin Hotărârea Guvernului nr. 844/7 august 2012 s-a declanşat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată pentru lucrarea de utilitate publică "Autostrada Lugoj-Deva", Coridorul de expropriere "Comuna Brănişca"; să se stabilească suprafaţa de teren expropriată în vederea efectuării lucrării de utilitate publică, pentru fiecare reclamant; să se stabilească situaţiile în care expropriatorul a propus exproprierea parţială a imobilelor; să stabilească cuantumul despăgubirilor cuvenite fiecăruia dintre reclamanţi, raportat la valoarea reală a terenurilor expropriate şi la prejudiciile aduse proprietarilor, într-o variantă principală şi într-o variantă subsidiară, conform estimărilor valorice făcute de experţii judiciari în cauză; să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor stabilite pentru fiecare reclamant; să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în ambele cicluri procesuale.
Prin întâmpinarea iniţială, pârâta CNADNR S.A. a solicitat respingerea cererii.
Ulterior disjungerii cererii de intervenţie, pârâta a depus o nouă întâmpinare prin care a invocat lipsa de interes a intervenienţilor, excepţia de necompetenţă a Tribunalului Hunedoara şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile impuse de Legea nr. 554/2004. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, susţinând că dreptul reclamanţilor se naşte abia la momentul emiterii hotărârilor de stabilire a despăgubirilor de către Comisia locală de aplicare a Legii nr. 255/2010.
Prin sentinţa nr. 1242 din 19 noiembrie 2019, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a respins excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea acţiunii, excepţia de necompetenţă materială şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, iar pe fond, a admis, în parte, acţiunea precizată şi, în consecinţă, a constatat că pârâtul a declanşat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată pentru executarea lucrării de utilitate publică "Construcţie Autostradă Lugoj-Deva", în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 848/2012 de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 1232/2010. A constatat că pârâtul a preluat, prin expropriere, pentru realizarea respectivei cauze de utilitate publică, de interes naţional, suprafeţele de teren identificate, estimate valoric şi reprezentate grafic prin raportul de expertiză şi anexele la acesta, întocmit de comisia de experţii judiciari formată din: ing. W., ing. X. şi ing. Y., după cum urmează: suprafaţa de 489 mp teren arabil, reclamantei A.; suprafaţa de 497 mp teren arabil, reclamanţilor R. şi S.; suprafaţa de 306 mp teren arabil, reclamantei B.; suprafaţa de 589 mp teren arabil, reclamantei C.; suprafaţa de 947 mp teren arabil, reclamantului D. Sandu; suprafaţa de 581 mp teren arabil, reclamantului F.; suprafaţa de 800 mp teren arabil, reclamantei G.; suprafaţa de 800 mp teren arabil, reclamantului Q.; suprafaţa de 563 mp teren arabil, reclamantului V.; suprafaţa de 571 mp teren arabil, reclamantei H.; suprafaţa de 520 mp teren arabil, reclamantului I.; suprafaţa de 622 mp teren arabil, reclamantului U.; suprafaţa de 972 mp teren arabil, reclamantului J.; suprafaţa de 937 mp teren arabil, reclamantului K.; suprafaţa de 929 mp teren arabil, reclamantului L.; suprafaţa de 861 mp teren arabil, reclamantei M.; suprafaţa de 638 mp teren arabil, reclamantului N.; suprafaţa de 920 mp teren arabil, reclamantei T.; suprafaţa de 800 mp teren arabil, reclamantei Z. şi suprafaţa de 760 mp teren arabil, reclamantei P.. L-a obligat pe pârât să plătească, cu titlu de despăgubiri de expropriere, reprezentând valoarea reală a parcelelor expropriate, după cum urmează: reclamantei A., suma de 7.986 RON, echivalentul sumei de 1.819 euro, după următorul calcul: 489 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamanţilor R. şi S., suma de 8.116 RON, echivalentul sumei de 1.849 euro, după următorul calcul: 497 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantei B., suma de 4.997 RON echivalentul sumei de 1.138 euro,- după următorul calcul: 306 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantei C., suma de 9.619 RON echivalentul sumei de 2.191 euro, după următorul calcul: 589 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantului D., suma de 15.465 RON echivalentul sumei de 3.523 euro, după următorul calcul: 947 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantului F., suma de 9.488 RON, echivalentul sumei de 2.161 euro, după următorul calcul: 581 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantei G., suma de 13.065 RON, echivalentul sumei de 2.976 euro, după următorul calcul: 800 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantului Q., suma de 13.065 RON, echivalentul sumei de 2.976 euro, după următorul calcul: 800 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantului V., suma de 9.194 RON, echivalentul sumei de 2.094 euro, după următorul calcul: 563 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantei H., suma de 9.325 RON, echivalentul sumei de 2.124 euro, după următorul calcul: 571 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantului I., suma de 8.492 RON, echivalentul sumei de 1.934 euro, după următorul calcul: 520 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantului U., suma de 10.158 RON, echivalentul sumei de 2.314 euro, după următorul calcul: 622 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantului J., suma de 15.874 RON, echivalentul sumei de 3.616 euro, după următorul calcul: 972 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantului K., suma de 15.302 RON, echivalentul sumei de 3.486 euro, după următorul calcul: 937 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantului L., suma de 15.171 RON, echivalentul sumei de 3.456 euro, după următorul calcul: 929 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantei M., suma de 14.061 RON, echivalentul sumei de 3.203 euro, după următorul calcul: 861 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); N., suma de 10.419 RON, echivalentul sumei de 2.373 euro, după următorul calcul: 638 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantei T., suma de 15.024 RON, echivalentul sumei de 3.422 euro, după următorul calcul: 920 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantei Z., suma de 13.065 RON, echivalentul sumei de 2.976 euro, după următorul calcul: 800 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantei P., suma de 12.411 RON, echivalentul sumei de 2.827 euro, după următorul calcul: 760 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei). L-a obligat pe pârât să plătească, cu acelaşi titlu, pentru parcelele de teren rămase fără cale de acces sau imposibil de exploatat, după cum urmează: reclamantei A., suma de 21.197 RON, echivalentul sumei de 4.829 euro, după următorul calcul: 1298 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamanţilor R. şi S., suma de 20.332 RON, echivalentul sumei de 4.631 euro, după următorul calcul: 1245 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantei B., suma de 12.085 RON echivalentul sumei de 2.753 euro, după următorul calcul: 740 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantei C., suma de 19.924 RON echivalentul sumei de 4.538 euro, după următorul calcul: 1220 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantului D., suma de 25.982 RON echivalentul sumei de 5.919 euro, după următorul calcul: 1591 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantului F., suma de 11.954 RON, echivalentul sumei de 2.723 euro, după următorul calcul: 732 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantei G., suma de 13.685 RON, echivalentul sumei de 3.117 euro, după următorul calcul: 838 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantului Q., suma de 12.019 RON, echivalentul sumei de 2.738 euro, după următorul calcul: 736 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantului V., suma de 7.463 RON, echivalentul sumei de 1.700 euro, după următorul calcul: 457 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantei H., suma de 6.532 RON, echivalentul sumei de 1.488 euro, după următorul calcul: 400 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantului I., suma de 5.046 RON, echivalentul sumei de 1.149 euro, după următorul calcul: 309 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); U., suma de 4.883 RON, echivalentul sumei de 1.112 euro, după următorul calcul: 299 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantului J., suma de 5.797 RON, echivalentul sumei de 1.320 euro, după următorul calcul: 355 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantului K., suma de 3.658 RON, echivalentul sumei de 833 euro, după următorul calcul: 224 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantului L., suma de 1.355 RON, echivalentul sumei de 309 euro, după următorul calcul: 83 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei); reclamantei M., suma de 359 RON, echivalentul sumei de 82 euro, după următorul calcul: 22 mp x 3,72 euro/mp x 4,39 RON/1 euro (la data expertizei). A respins, în rest, acţiunea civilă. L-a obligat pe pârât să plătească reclamanţilor suma de 12.600 RON cheltuieli de judecată. A stabilit în sarcina pârâtului obligaţia de plată a sumei de 2.200 RON, care se va achita în contul Biroului Local de Expertize din cadrul Tribunalului Hunedoara.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, prin decizia nr. 524 din 11 iunie 2020, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât împotriva sentinţei tribunalului. A fost obligat pârâtul să plătească intimaţilor suma de 2500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Curtea a reţinut că primul motiv de apel nu poate fi primit, având în vedere că prevederile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 nu sunt incidente cauzei, deoarece se referă la evaluarea terenurilor în vederea emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, aceste dispoziţii nefiind aplicabile şi în materia evaluării despăgubirilor în caz de contestare în justiţie a cuantumului despăgubirii, deoarece în acest caz sunt incidente prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010.
S-a mai invocat încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv faptul că experţii nu au avut în vedere preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel din cuprinsul aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale.
Curtea a observat că este real faptul că potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 - forma în vigoare la data emiterii hotărârilor contestate - acţiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
S-a constatat că practica constantă a instanţei supreme este în sensul menţionat de apelant, respectiv al evaluării despăgubirii pe bază de contracte de vânzare-cumpărare efectiv încheiate.
Curtea de apel a reţinut că în cauză, experţii au identificat astfel de tranzacţii, chiar dacă nu sunt în număr foarte mare, procedând la stabilirea preţului imobilelor prin aplicarea metodei prin comparaţie directă, iar în cazul contractelor care nu se situează în timp aproape de momentul exproprierii au aplicat corecţii. La raportul de expertiză iniţial, pârâtul a formulat obiecţiuni, admise de instanţă, ulterior experţii solicitând instanţei să pună în vedere părţilor să depună contracte de vânzare-cumpărare relevante în cauză, motiv pentru care la dosar s-au depus astfel de comparabile, în raport de care s-a stabilit valoarea despăgubirii.
Faţă de aceste înscrisuri şi conţinutul raportului de expertiză s-a constatat că experţii au respectat dispoziţiile legale incidente, astfel că nu a putut fi reţinută critica formulată de pârât.
Relevant în cauză a fost şi faptul că deşi prin motivul de apel pârâtul a criticat concluziile raportului de expertiză, susţinând că raportul de expertiză nu este realizat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie, în probaţiune, în apel, nu a solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză.
Prin urmare, curtea a apreciat că primul motiv de apel este nefondat.
De asemenea, curtea nu a primit nici critica referitoare la cheltuielile de judecată, cu trimitere la nesocotirea de către instanţă a dispoziţiilor art. 394 alin. (3) din noul C. proc. civ., în condiţiile în care dosarul este înregistrat sub imperiul C. proc. civ. de la 1865, respectiv la data de 31 ianuarie 2013, prin raportare la legea aplicabilă şi ţinând cont de faptul că dovada cheltuielilor a fost depusă la dosar în termenul de pronunţare, în mod corect instanţa le-a avut în vedere la pronunţare soluţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., reprezentată de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, solicitând admiterea acestuia şi modificarea, în totalitate, a deciziei atacate, cu consecinţa respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
A considerat că decizia pronunţată este nelegală, având în vedere încălcarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât raportul de expertiză nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie.
În acest context, a învederat că instanţa de apel, în mod greşit, a menţinut un raport de expertiză, care nu a ţinut seama de criteriile cumulative stabilite în mod imperativ de lege, pronunţând, pe cale de consecinţă, o hotărâre nelegală.
În primul rând, a solicitat ca instanţa de control judiciar să observe faptul ca art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010 prevede cerinţa calităţii de membru ANEVAR a experţilor care evaluează proprietăţile supuse exproprierii, or cei trei experţi ce au întocmit expertiza în cauză nu sunt membri ANEVAR.
Apoi, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa trebuie să ţină seama, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, de "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând in considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
A solicitat a se observa că aceste concluzii ale raportului de expertiză efectuat în cauză nu respectă prevederile legale imperative în materie, raportat la faptul că valoarea calculată de către expertul AA., privind imobile aflate in zona imobilului expropriat având aceeaşi categorie de folosinţă şi caracteristici asemănătoare, a fost calculată raportându-se la terenuri situate în intravilan, şi nu în extravilan.
Conform imperativelor legale aplicabile, la stabilirea valorii reale a imobilului, atât instanţa, cât şi comisia de experţi trebuie să se raporteze la preţul cu care se vând în mod obişnuit imperativ de acelaşi fel în localitatea imperative. Valorile de comparaţie pot fi reprezentate doar de preţurile de tranzacţionare (cele declarate în faţa notarului public) şi nicidecum de cele de ofertare, publicate în presă sau postate pe internet.
În accepţiunea legii, deosebirea dintre preţurile de tranzacţionare şi cele de ofertare apare ca fiind esenţială în operaţiunea de stabilire a despăgubirilor, legea dând preferinţă, în mod firesc, numai preţurilor reale din tranzacţii şi nu situaţiei incerte a unor oferte nematerializate în acte juridice autentice.
Potrivit recurentului, pot fi luate în considerare doar preţurile de tranzacţionare obişnuite, adică cele care se încadrează în plaja firească, curentă de preţuri la care se vând şi se cumpără imobilele respective şi nu preţurile care se încadrează în afara intervalului imperativ de tranzacţionare, iar imobilele la care se face raportarea trebuie să fie din aceeaşi categorie de folosinţă cu terenul imperative şi cu suprafeţe aproximativ egale cu suprafeţele imobilelor expropriate.
Recurentul a arătat că legea consacră astfel una din regulile fundamentale ale oricărei comparaţii, anume să se compare numai ce poate fi comparat, imperative să fie avute în vedere numai acele elemente care prezintă caracteristici imperative imobilelor supuse comparaţiei.
Or, cât timp expertul s-a raportat la terenuri situate în intravilan, iar terenurile expropriate erau în extravilan, nu se poate vorbi de o evaluare corectă.
Efectuarea unei expertize legale ţine de esenţa proceselor de expropriere, sens în care si în măsura în care nu s-a solicitat o altă expertiză prin motivele de apel, instanţa de apel, în baza rolului activ, trebuia sa o dispună din oficiu.
A solicitat, astfel, a se constata că instanţa de judecată nu poate să valideze un raport de expertiză care nu a ţinut seama de criteriile cumulative stabilite în mod imperative de lege, pronunţând o hotărâre nelegală şi a făcut trimitere la o serie de decizii de speţă ale Înaltei Curţi.
Recursul declarat de pârât este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed.
Cu titlu prealabil, acţiunea dedusă judecăţii în prezentul dosar a fost înregistrată pe rolul instanţelor judecătoreşti la data de 31.01.2013, anterior datei de 15.02.2013, când a intrat în vigoare Noul C. proc. civ., caz în care, în acord cu dispoziţiile normei tranzitorii prevăzută de art. 3 din Legea nr. 76/2012, litigiul pendinte este guvernat de normele procesuale ale vechiul C. proc. civ.
Analizând criticile dezvoltate de pârât prin memoriul de recurs, se constată că se circumscriu motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora se poate cere casarea când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Prin recurs, pârâtul invocă caracterul nelegal al hotărârii recurate, susţinând că aceasta a fost dată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, pe de o parte, întrucât experţii care au întocmit expertiza administrată în cauză nu ar fi membrii ANEVAR (cum impun art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010), iar, pe de altă parte, întrucât expertiza ar fi fost realizată prin utilizarea de comparabile oferte de vânzare, iar nu tranzacţii efective.
Verificând aceste critici, Înalta Curte constată că sunt nefondate.
Astfel, cât priveşte critica prin care pârâtul pretinde nelegalitatea raportului de expertiză, pe baza căruia au fost stabilite despăgubirile cuvenite persoanelor expropriate, critică fundamentată pe nerespectarea dispoziţiilor cum impun art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010 care se referă la calitatea de membru ANEVAR a experţilor care evaluează proprietăţile supuse exproprierii, Înalta Curte constată că nu poate fi primită, întrucât, astfel cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti, această critică nu este susţinută de dispoziţiile legale invocate în fundamentarea sa.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, dispoziţia legală indicată nu este incidentă în cauză, întrucât prin ipoteză, se referă la evaluarea terenurilor în etapa administrativă, prealabilă celei judiciare, evaluare realizată în vederea emiterii hotărârii de stabilire a cuantumul despăgubirii.
Aceste dispoziţii nu sunt aplicabile şi în materia evaluării despăgubirilor în caz de contestare în justiţie a cuantumului despăgubirii, deoarece în acest caz sunt incidente prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 255/2010 coroborate cu cele ale art. 201 şi urm. C. proc. civ.
Cât priveşte critica privind încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (aplicabile raportului juridic dedus judecăţii în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/201, în forma în vigoare la data emiterii hotărârii contestate), pârâtul a susţinut că experţii nu au avut în vedere preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel din cuprinsul aceleiaşi unităţi administrativ teritoriale.
Această critică a făcut obiect al apelului iar, potrivit considerentelor hotărârii recurate, în cauză s-au identificat tranzacţii efective care, chiar dacă nu au fost într-un număr foarte mare, au permis experţilor judiciari să procedeze la stabilirea preţului imobilelor expropriate prin aplicarea metodei prin comparaţie directă, cu aplicarea unor corecţii corespunzătoare contractelor de vânzare-cumpărare care nu s-au situat în timp aproape de momentul exproprierii.
Potrivit aceloraşi considerente, identificarea unei comparabile adecvate pentru evaluarea despăgubirilor s-a realizat ca urmare a formulării de către pârât de obiecţiuni la raportul de expertiză iniţial.
De altminteri, astfel cum a reţinut instanţa de apel, deşi critică concluziile raportului de expertiză şi susţine că acesta nu este realizat cu respectarea dispoziţiilor legale sub argumentul utilizării de comparabile oferte de vânzări, iar nu tranzacţii efective, argument nereal, precum s-a arătat, pârâtul nu a furnizat el însuşi probe constând în tranzacţii de imobile care să corespundă cerinţelor legale prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (anume, care să privească imobilele de acelaşi fel, aflate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, situate temporal în perioada de realizare a exproprierii) şi nici nu a propus, eventual, în apel administrarea unei alte expertize care să corespundă criteriilor legale, aşa cum au fost descrise prin apel şi, mai apoi, prin recurs.
Referitor la critica potrivit căreia terenul expropriat a fost evaluat fără a se observa că este situat în extravilanul şi nu intravilanul localităţii, Înalta Curte constată că este formulată omisso medio şi, în consecinţă, că nu poate fi analizată.
Aceasta, întrucât, principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părţilor din litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de legiuitor, instanţei de recurs neputându-i-se cere să soluţioneze un aspect de nelegalitate al hotărârii primei instanţe cât timp acesta nu a fost pus în discuţia instanţei de apel şi analizat de către aceasta.
Lucrările dosarului evidenţiază că experţii judiciari ing. W., ing. X. şi ing. Y., care au alcătuit comisia de evaluare, au determinat suprafeţele de teren efectiv expropriate fiecăruia dintre reclamanţi, precum şi suprafeţele de teren afectate prin edificarea lucrării de interes public naţional "Construirea Autostrăzii Lugoj-Deva", respectiv, imobilele care nu mai pot fi folosite, potrivit categoriei de folosinţă avute, de "arabil", de către proprietari ca urmare a lipsei căilor de acces la acestea ori a dimensiunilor mici, cu date cadastrale şi de carte funciară, categorie de folosinţă şi vecinătăţi, stabilind atât valoarea lor, reală, cât şi valoarea prejudiciului suferit de reclamanţi prin faptul exproprierii, care în cauză, se identifică cu valoarea parcelelor inutilizabile. .
Concluziile raportului comisiei de evaluare însuşite de prima instanţă nu au fost contestate de nici una dintre părţi.
Prin apel, pârâtul nu a formulat critici cu privire la raportarea eronată a experţilor la terenuri situate în intravilan, în loc de extravilan, caz în care, formulate fiind pentru prima oară în recurs, aceste critici nu pot fi primite.
Aşa fiind, reţinând, pentru considerentele mai sus arătate, caracterul nejustificat al criticilor formulate de pârât, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Totodată, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 RON, reprezentând onorariu avocat către intimaţii-reclamanţi R., V., D. Sandu, I., M., Q., T., B., G., K., O., U., C., H., L., P., S., A., F., J. şi N..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., reprezentată de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva deciziei nr. 524 din 11 iunie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Obligă pe recurent la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 RON către intimaţii-reclamanţi R., V., D. Sandu, I., M., Q., T., B., G., K., O., U., C., H., L., P., S., A., F., J. şi N..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2020.