Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2020
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub nr. x/2019, ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2014 al aceleiaşi instanţe, şi precizată ulterior, reclamanta A., decedată pe parcursul procesului şi reprezentată prin moştenitorii săi, B. şi C., a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A Bucureşti, şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:
- să constate că prin H.G. nr. 844/7.08.2012 s-a declanşat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată pentru lucrarea de utilitate publică "Autostrada Lugoj-Deva", Coridorul de expropriere "Comuna Brănişca";
- să stabilească suprafaţa de teren expropriată în vederea efectuării lucrării de utilitate publică, pentru fiecare reclamant;
- să stabilească situaţiile în care expropriatorul a propus exproprierea parţială, iar situaţia reală impune să se dispună exproprierea totală, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994;
- să stabilească cuantumul despăgubirilor pentru fiecare reclamant, raportat la valoarea reală a terenurilor expropriate şi la prejudiciile aduse proprietarilor;
- să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor stabilite pentru fiecare reclamant;
- să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, prin precizări ulterioare, reclamanta a solicitat şi anularea parţială a hotărârii de stabilire a despăgubirilor emisă pe numele său, sub aspectul cuantumului sumelor acordate.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994 şi ale Legii nr. 255/2010.
Prin sentinţa civilă nr. 1245/19.19.2019, Tribunalul Hunedoara a admis acţiunea, a constatat că reclamanta A. are calitatea de persoană expropriată cu privire la terenul în suprafaţă de 8000 mp, din care, pentru suprafaţa de 1933 mp, a dispus exproprierea suplimentară.
A obligat pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. să plătească moştenitorilor reclamantei, B. şi C., suma de 128.000 RON cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenului expropriat antecesoarei lor.
A dispus anularea în parte a hotărârii de stabilire a despăgubirilor emisă pe numele reclamantei A. de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 Brănişca cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat.
A obligat pârâtul să plătească moştenitorilor reclamantei suma de 2000 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
În vederea construirii tronsonului de autostradă Lugoj - Deva, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 255/2010, ale H.G. nr. 844/07.08.2012, H.G. nr. 680/19.08.2015 şi H.G. nr. 631/31.08.2016, s-a dispus, în baza deciziilor de expropriere nr. 1585/13.12.2012, nr. 51/26.01.2016 şi nr. 900/17.10.2016, trecerea în proprietatea Statului Român a mai multor imobile, situate pe raza comunei Brănişca, din judeţul Hunedoara.
În vederea acordării de despăgubiri, Comisia de verificare a dreptului de proprietate constituită pe raza Comunei Brănişca a emis o hotărâre pe care reclamanta a înţeles să o conteste atât sub aspectul întinderii suprafeţelor de teren expropriate, cât şi pentru cuantumul despăgubirilor acordate.
Această hotărâre nu au fost însă comunicată reclamantei în calitate de persoană expropriată şi nici moştenitorilor săi, pârâtul neproducând dovezi în acest sens pe parcursul procesului. Întrucât persoanele expropriate sau moştenitorii acestora au înţeles să conteste în instanţă atât cuantumul despăgubirilor, cât şi întinderea suprafeţelor expropriate stabilite prin aceste hotărâri în termenul legal de 3 ani prevăzut de art. 2517 din C. civ., prima instanţă a constatat că acţiunea cu care a fost învestită este formulată în termen legal.
Tribunalul a reţinut că nu s-a făcut dovada că pârâtul a plătit persoanei expropriate despăgubirile cuprinse în hotărârile atacate.
Raportat la dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 şi art. 24-25 din Legea nr. 33/1994, instanţa a dispus efectuarea unui raport de expertiză de identificare şi evaluare atât a bunurilor imobile supuse exproprierii, cât şi a terenurilor rămase fără cale de acces, sau a căror folosinţă a fost afectată de lucrările de construire a autostrăzii .
Din concluziile raportului de expertiză efectuat în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Hunedoara, din care a fost disjunsă cererea, s-a constatat că, în fapt, reclamantei A. i-a fost expropriată o suprafaţă de teren de 8000 mp. Pentru 1933 mp din această suprafaţă, instanţa a propus exproprierea suplimentară, întrucât reprezintă un teren fără acces.
Potrivit evaluării efectuate de expert, terenul expropriat reclamantei A. are o valoare de 16 RON/mp, astfel că valoarea despăgubirilor ce trebuiau acordate acesteia sau moştenitorilor ei este mai mare decât cea stabilită prin hotărârile emise de Comisia de verificare a dreptului de proprietate constituită pe raza Comunei Brănişca şi reprezintă suma de 128.000 RON.
Instanţa nu a agreat varianta de evaluare propusă de dl. expert D. deoarece aceasta este una globală, care nu ţine cont de criteriile de evaluare specifice fiecărui teren în parte (amplasament, valoare de circulaţie, categorie de folosinţă, etc.), iar expertul este specializat în domeniul agriculturii, iar nu în materia evaluării imobiliare.
Prin urmare, tribunalul a constatat că hotărârea de stabilire a despăgubirilor nu este legală în ceea ce priveşte despăgubirile acordate, şi a dispus anularea ei parţială, doar sub acest aspect.
Pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat apel împotriva acestei sentinţe, iar prin decizia civilă nr. 275/10.03.2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins apelul, ca nefondat.
Răspunzând criticilor formulate prin motivele de apel, curtea de apel a reţinut că, în instanţă, rapoartele de expertiză se întocmesc de experţi judiciari evaluatori, înscrişi pe listele comunicate de birourile judeţene de expertiză de pe lângă tribunale. Calitatea de expert ANEVAR este cerută pentru experţii care evaluează terenurile ce urmează a fi expropriate în procedura administrativă, derulată de către expropriator. Prin urmare, calitatea de expert judiciar este nu numai necesară, dar şi suficientă pentru întocmirea rapoartelor de expertiză întocmite în timpul proceselor.
Contrar susţinerilor apelantului, expertul evaluator a cărui opinie a fost împărtăşită de către instanţă a determinat valoarea despăgubirilor prin raportare la valorile înscrise în contracte de vânzare cumpărare, şi nu pe baza anunţurilor de la mica publicitate.
Susţinerea apelantului în sensul că acţiunea ar fi prematur formulată deoarece hotărârea vizând stabilirea despăgubirilor nu a fost comunicată reclamanţilor a fost înlăturată de instanţa de apel care a apreciat că dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 reglementează un termen de prescripţie menit să sancţioneze creditorul nediligent. Or, norma juridică nu poate fi folosită împotriva unui creditor "prea diligent" care formulează o acţiune înainte de comunicarea unei hotărâri care a fost însă emisă şi care îl nemulţumeşte.
Reclamantul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii.
Prin motivele de recurs, pârâtul a formulat următoarele critici, pe care le-a întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
a. Instanţa de apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât raportul de expertiză nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie.
În primul rând, art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 prevede cerinţa calităţii de membru ANEVAR a experţilor care evaluează proprietăţile supuse exproprierii. Or, cei trei experţi care au întocmit expertiza în cauză nu sunt membri ANEVAR.
În al doilea rând, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii precum şi instanţa trebuie să ţină seama, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, de "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială precum şi de daunele aduse proprietarului său, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză nu respectă prevederile legale imperative în materie, întrucât valoarea stabilită a fost calculată prin raportare la imobile din altă zonă. În plus, conform dispoziţiilor legale incidente, valorile de comparaţie pot fi reprezentate doar de preturile de tranzacţionare şi nicidecum de cele de ofertare, publicate în presă sau pe internet, iar imobilele la care se face raportarea trebuie să fie din aceeaşi categorie de folosinţă cu terenul expropriat şi cu suprafeţe aproximativ egale cu cele ale imobilelor expropriate.
Recurentul arată că experţii au ţinut seama de oferte de vânzare-cumpărare şi că acestea nu sunt de la momentul exproprierii, aşa cum prevede decizia Curţii Constituţionale nr. 380 pronunţată la 26.05.2015.
b. Curtea de apel a interpretat greşit prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţei judecătoreşti competente pe calea unei contestaţii în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii.
Aşadar, termenul de la care devine admisibilă contestaţia este cel de la care persoanei expropriate i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii.
În cauză, hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nu a fost comunicată reclamanţilor, aşa cum chiar aceştia arată în cuprinsul cererii formulate. Pe cale de consecinţă, cererea trebuia respinsă ca prematură/inadmisibilă.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
a. Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 nu poate fi primită.
În primul rând, prima decizie de expropriere a fost emisă la data de 13.12.2012, iar la acea dată, în materia exproprierii, era in vigoare un alt act normativ şi anume, Legea nr. 255/2010.
În al doilea rând, critica formulată este nefondată, chiar şi analizată din perspectiva normei cuprinse în art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010 aplicabilă în cauză şi care este similară cu cea cuprinsă în art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004. Aceasta întrucât, textul menţionat este aplicabil în etapa administrativă a procedurii exproprierii, astfel cum rezultă din cuprinsul său:
"Un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România - ANEVR, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosinţă".
În etapa judiciară însă, sunt aplicabile prevederile art. 22 alin. (3) şi art. 21-27 din Legea nr. 255/2010 care nu impun cerinţa calităţii de membru ANEVAR pentru experţii care efectuează expertiza în această etapă, astfel încât desemnarea experţilor urmează a se face în condiţiile art. 201 C. proc. civ.
Nu este întemeiată nici critica formulată în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi prin raportare la decizia Curţii Constituţionale nr. 380 pronunţată la 26.05.2015, sub niciunul dintre aspectele invocate de recurent.
Astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, raportul de expertiză omologat a avut la bază preţuri rezultate din tranzacţii efective cu terenuri, iar nu oferte de vânzare sau anunţuri la mica publicitate, după cum data şi evaluării a fost cea a exproprierii, iar nu cea a întocmirii raportului de expertiză, nefiind astfel încălcate dezlegările date de Curtea Constituţională prin decizia nr. 380/26.05.2015. În plus, apelantul nu a făcut demersuri pentru a obţine alte comparabile şi a solicita refacerea raportului de expertiză, deşi îi revenea această obligaţie, astfel încât criticile formulate în recurs prin care afirmă că imobilele la a căror valoare s-a raportat expertul au altă categorie de folosinţă şi altă suprafaţă decât a celor în cauză, nu pot fi primite.
2. Prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel nu a încălcat prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010 potrivit cu care:
"Expropriatorul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii".
Cât timp hotărârea de expropriere contestată în prezenta cauză a fost emisă, iar reclamanţii cunoşteau conţinutul ei, chiar dacă nu le-a fost comunicată până la data formulării cererii de chemare în judecată, ar fi excesiv ca ei să fie sancţionaţi cu respingerea contestaţiei ca fiind prematur formulată. Scopul comunicării hotărârii de stabilire a despăgubirii este tocmai înştiinţarea persoanei expropriate despre cuantumul despăgubirilor ce i-au fost acordate. Or, în cauză, acest scop a fost atins, reclamanţii cunoscând, şi contestând, acest cuantum.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva deciziei civile nr. 275 din 10 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2020.