Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2020
Asupra recursului de faţă constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea formulată la data de 28 aprilie 2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.R.L., a solicitat instanţei:
Să se constate caracterului ilicit al faptei săvârşite, constând în defăimarea societăţii reclamante prin afirmaţii denigratoare publicate în presă.
Să fie obligaţi pârâţii la plata în solidar a sumei de 2.000.000 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru prejudiciul moral creat, urmare a afirmaţiilor denigratoare făcute la adresa societăţii şi a reprezentanţilor săi, prin articolul publicat în data de 17 februarie 2016, sub titlul "BĂTĂLIA mafiotă, pe viaţă şi pe moarte, care se duce pentru MINA DE AUR ascunsă sub MUNŢII DE GUNOI din România/DEZVĂLUIRI", articol publicat pe pagina de internet a publicaţiei D., precum şi prin articolul "E.", publicat de Obiectiv la 11 iunie 2015. De asemenea, s-a solicitat şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Dolj
Prin sentinţa civilă nr. 150 din 8 martie 2018, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. S.R.L.
A respins acţiunea faţă de pârâta C. S.R.L., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. faţă de pârâtul B..
A constatat caracterul ilicit al faptei pârâtului B. constând în defăimarea reclamantei prin afirmaţii denigratoare publicate în presă.
A obligat pârâtul B. la plata sumei de 40.000 RON, reprezentând despăgubiri morale.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova
Prin decizia nr. 2355 din 12 septembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins apelurile declarate de reclamanta A. S.R.L. şi pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 150 din 8 martie 2018 a Tribunalului Dolj.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Craiova, pârâtul B. a declarat două recursuri, primul prin avocat F., şi cel de-al doilea prin SCA G..
În cuprinsul primei cereri de recurs, pârâtul a formulat următoarele critici:
În primul rând, decizia a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de apel aplicând în mod greşit dispoziţiile art. 253 alin. (4), art. 1349, art. 1357 alin. (1), art. 1358 şi art. 1385 alin. (3) C. civ.
În al doilea rând, instanţa de apel nu a analizat sub niciun aspect întinderea despăgubirii, prejudiciul suferit de reclamantă, ori modul de stabilire a sumelor ce au fost acordate cu titlu de daune.
În acest context, instanţa a interpretat şi aplicat în mod trunchiat dispoziţiile art. 1358 C. civ., în sensul că nu a ţinut cont de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, ce sunt străine de persoana autorului faptei şi că fapta pârâtului de a discuta cu redactorii despre nemulţumirile sale ar constitui o nerespectare a regulilor de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune.
Având în vedere că, potrivit art. 257 C. civ., dispoziţiile privind apărarea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice se aplică şi în cazul persoanelor juridice, prin asemănare, devin aplicabile în speţă dispoziţiile art. 253 C. civ.
Astfel, în ceea ce priveşte remediile în cazul încălcării dreptului nepatrimonial la imagine, legiuitorul a prevăzut, în principal, posibilitatea celui prejudiciat de a cere instanţei încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, constatarea caracterului ilicit, precum şi obligarea autorului la publicarea hotărârii de condamnare ori alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite, şi doar în subsidiar, potrivit alin. (4), repararea patrimonială a dreptului nepatrimonial.
S-a mai arătat că în speţă trebuiau aplicate principiile care se degajă din jurisprudenţa CEDO, respectiv din cauza Delfi As vs. Estonia, iar în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În cuprinsul celei de-a doua cereri de recurs, pârâtul a formulat următoarele critici:
În primul rând, s-a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii; instanţa de apel a ignorat în totalitate susţinerile recurentului şi nu a motivat care au fost argumentele ce au stat la baza respingerii susţinerilor acestuia, ci s-a limitat numai la preluarea aproape identică a afirmaţiilor intimatei şi ale Tribunalului Dolj, fără a face vreo referire la probele existente la dosarul cauzei.
O a doua critică vizează faptul că recurentul a invocat inclusiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, prin raportare la faptul că fapta imputată constă în publicarea unui articol, iar nu este reprezentată de afirmaţiile făcute de recurent în cadrul unui interviu acordat jurnalistului din cadrul ziarului D., însă instanţa de apel nu a pronunţat nicio soluţie sub acest aspect.
De asemenea, s-a arătat că deşi în considerentele hotărârii recurate se face referire la o serie de hotărâri ale CEDO, acestea nu prezintă relevanţă pentru justa soluţionare a cauzei şi devin străine cauzei atunci când nu se raportează la un raţionament juridic explicit şi pertinent în explicarea particularităţilor cauzei deduse judecăţii.
Astfel, instanţa de apel avea obligaţia de a aprecia caracterul ilicit al faptei imputate recurentului şi prin prisma bunei-credinţe şi a standardelor CEDO privind libertatea de exprimare, lucru care însă nu s-a întâmplat.
Mai mult, nu există nicio analiză privind distincţia ce trebuie operată între fapte şi judecăţi de valoare, echilibrul dintre libertatea de exprimare şi dreptul la reputaţie, existenţa unei baze factuale suficiente, buna-credinţă, interesul public, doza de exagerare a limbajului, aspecte ce trebuie analizate în astfel de cauze, ceea ce înseamnî că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită sau încălcarea normelor de drept material: art. 14, art. 257, art. 1349 şi art. 1357 C. civ., art. 10 CEDO.
Printr-o altă critică se arată că nu există o faptă ilicită săvârşită de recurent, nu există vinovăţia cerută de lege, nu s-a dovedit existenţa unui prejudiciu şi nici existenţa unei legături de cauzalitate între fapta imputată recurentului şi pretinsul rezultat, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile privind răspunderea civilă delictuală. Fapta pretins ilicită nu constă în conduita recurentului de a aduce la cunoştinţă jurnalistului informaţii privind modul de desfăşurare a procedurilor de achiziţie în discuţie, ci este reprezentată de publicarea unui articol de presă pe această temă de către persoanele competente în acest sens, în dreptul civil nefiind reglementată instituţia instigării unei persoane de a comite o faptă ilicită, iar în speţă nu sunt incidente nici dispoziţiile privind răspunderea pentru fapta altuia.
Recurentul critică aspectul relativ la faptul că nu se poate vorbi despre autoritate de lucru judecat asupra dreptului la exprimare/opinie, instanţa de apel având îndatorirea de a verifica ea însăşi, din perspectiva libertăţii de exprimare, dacă au existat sau nu indicii/bază factuală suficientă în legătură cu faptele imputate societăţii reclamante apte să creeze îndoieli cu privire la modul în care s-au desfăşurat cele două proceduri de achiziţie publică, chestiune care nu a fost verificată de instanţă.
Mai mult, nu se poate susţine şi nici nu s-a dovedit că scopul articolului de presă a fost acela de a afecta în mod gratuit reputaţia reclamantei.
În cauză trebuia reţinut şi că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a stabilit, prin hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2017, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva jurnaliştilor, că articolul publicat nu excede noţiunilor de libertate de exprimare, libertate de opinie, opiniile sau judecăţile de valoare nefiind astfel fapte ilicite. În acest dosar, reclamanta a solicitat instanţei renunţarea la dreptul pretins. Renunţarea la dreptul de a obţine despăgubiri pentru pretinsele pagube produse prin publicarea articolelor de presă de către jurnalişti nu poate fi privită decât prin prisma autorităţii de lucru judecat, intimata nemaiputându-se îndrepta, chiar împotriva altor persoane, pentru valorificarea unui drept la care a renunţat în mod expres, în contextul în care "faptele" recurentului şi ale jurnaliştilor nu pot fi disociate.
În fine, nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu a pus în discuţie lărgirea cadrului procesual pasiv, în contextul în care ceea ce s-a reclamat prin cererea introductivă de instanţă este producerea unui prejudiciu ca urmare a unor articole de presă ce au preluat afirmaţii pretins denigratoare ale recurentului. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
5. Apărările formulate în cauză
La data de 12 decembrie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de pârâtul B. şi menţinerea hotărârilor anterioare.
S-a arătat că la data de 17 februarie 2016 pe pagina de internet a editorialului D. a fost publicat articolul "Bătălia mafiotă pe viaţă şi pe moarte, care se duce pentru mina de aur ascunsă sub munţii de gunoi din România. Dezvăluiri." În acest articol, al cărui titlu tendenţios dovedeşte reaua-credinţă, sunt inserate o serie de afirmaţii false şi calomnioase cu privire la societatea reclamantă şi la persoanele din conducerea acesteia. Sunt folosite scenarii fanteziste, care plasează societatea S.C. A. în derularea unor afaceri ilegale în care sunt implicate autorităţile publice.
Sub umbrela unui demers jurnalistic şi a libertăţii presei, autoarea articolului face afirmaţii neadevărate, fără verificarea împrejurărilor la care se referă. Afirmaţiile sunt prezentate ca adevăruri certe, invocându-se fapte a căror prevenire şi sancţionare se constituie într-o păreocupare majoră pentru autorităţile oricărui stat şi creează un impact major asupra opiniei publice.
Recursul pârâtului este nefondat, întrucât instanţa de apel a răspuns motivelor de apel formulate de apelantul B. şi a motivat hotărârea în conformitate cu dispoziţiile art. 425 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat că şi acestea sunt nefondate, de vreme ce primul motiv de recurs a fost invocat omisso medio în apel, astfel încât instanţa nu se putea pronunţa asupra acestuia direct în apel. În ceea ce priveşte sentinţa nr. 150/2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, aceasta nu este relevantă deoarece pasajele exhibate în cererea de recurs vizează susţinerile uneia dintre părţi, nu raţionamentul instanţei de fond.
În esenţă, reclamanta a arătat că din probele depuse la dosarul cauzei în faţa instanţei de fond rezultă săvârşirea faptei ilicite, legătura de cauzalitate între săvârşirea faptei şi prejudiciu şi vinovăţia pârâtului care au determinat instanţa să acorde daune morale pentru defăimarea S.C. A. S.R.L. în faţa opiniei publice şi a competitorilor săi.
Mai mult, pârâtul şi-a exprimat public satisfacţia pentru publicarea articolului defăimător, prin postarea pe site a unui comentariu apreciativ, ceea ce demonstrează intenţia de a prejudicia reputaţia societăţii reclamante, în contextul furnizării informaţiilor publicate de jurnalista H.. De asemenea, este de remarcat faptul că pârâtul I., la data de 17 februarie 2016, a distribuit articolul pe pagina sa de J., arătându-şi susţinerea pentru articol şi întreg conţinutul acestuia.
6. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 16 iunie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul B. şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea recursurilor la data de 22 septembrie 2020.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul B. este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Motivele de recurs formulate de pârâtul se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.
Pentru a răspunde motivelor de recurs, trebuie lămurit dacă instanţa de apel a examinat toate criticile formulate în apel de către pârât pentru a asigura accesul la justiţie prin analizarea efectivă a susţinerilor formulate de părţi în calea de atac. De asemenea, se impune verificarea aspectelor de nelegalitate invocate de recurent prin raportare la regimul juridic incident pentru răspunderea civilă delictuală, în cazul în care se susţine că ar fi fost afectată imaginea unei persoane juridice prin furnizarea unor informaţii ce au fost preluate într-un articol difuzat pe internet, atât în ceea ce priveşte dreptul intern, cât şi din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
i) Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Este fondată critica pârâtului B. privind motivarea hotărârii instanţei de apel, în sensul că modalitatea în care sunt expuse considerentele nu corespunde standardelor stabilite de Curtea Europeană de la Strasbourg în ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil din perspectiva accesului la justiţie.
Din jurisprudenţa Curţii pot fi decelate o serie de criterii ce sunt aplicabile motivării unei hotărâri judecătoreşti, în sensul că instanţa de apel, respingând calea de atac poate, în principiu, să se limiteze la a-şi însuşi motivele hotărârii instanţei de grad inferior (Cauza García Ruiz împotriva Spaniei, paragraful 26).
Noţiunea de proces echitabil impune ca o instanţă internă care şi-a motivat decizia prin însuşirea motivelor furnizate de o instanţă de grad inferior, să fi examinat, totuşi, în mod real chestiunile esenţiale supuse atenţiei sale şi să nu se fi mulţumit să confirme concluziile altei instanţe, fără a efectua o analiză proprie (Cauza Helle v. Finlanda, paragraful 60).
Examinând hotărârea pronunţată de curtea de apel, Înalta Curte constată că în considerente au fost preluate argumentele instanţei de fond, a fost prezentată la nivel teoretic şi doctrinar instituţia răspunderii civile delictuale şi s-a făcut referire la mai multe hotărâri pronunţate de Curtea Europeană de la Strasbourg, instanţa realizând o analiză in abstracto a litigiului, ceea ce nu corespunde cerinţelor art. 425 C. proc. civ. şi nici dreptului la un proces echitabil.
Astfel, la fila x din cuprinsul hotărârii recurate, paragraful patru s-a reţinut că:
"Instanţa de fond a constatat că pârâtul B. prin limbajul folosit şi maniera de prezentare a împrejurărilor de fapt relatate în cadrul interviurilor (...) afirmaţiile pârâtului fiind de natură să nască suspiciuni cu privire la corectitudinea reclamantei, la existenţa unor legături nelegale ale acesteia cu administraţia publică şi justiţia."
La fila x din decizie, paragraful ultim s-a arătat că:
"Curtea constată că (...) prima instanţă a apreciat în mod întemeiat că fapta apelantului-pârât de a face afirmaţii defăimătoare redate în articolele publicate ulterior, este de natură să aducă atingere semnificativă dreptului la imagine al apelantei-reclamante."
Înalta Curte reţine că obligaţia instanţei de apel era aceea de a stabili situaţia de fapt prin analizarea probelor propuse de părţi şi a susţinerilor din calea de atac, respectând astfel caracterul devolutiv al apelului şi, în consecinţă, să aplice normele legale incidente şi principiile de drept la situaţia concretă. De asemenea, în considerente trebuia expus raţionamentul care a dus la soluţia pronunţată în cauză, urmând ca în realizarea acestui proces instanţa să arate de ce au fost înlăturate anumite probe sau argumente aduse de părţi şi au fost reţinute altele care trebuiau să întemeieze concluzia judecăţii.
La fila x din decizia recurată se arată că:
"Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, Curtea reţine că există această legătură de cauzalitate, întrucât fapta săvârşită de către apelantul-pârât are un caracter ilicit, cauzând apelantei-reclamante un prejudiciu ce trebuie reparat."
În mod constant, în doctrină şi în practica judiciară s-a considerat că motivarea unei hotărâri judecătoreşti se face în concret, iar simpla afirmaţie că un fapt rezultă din probele dosarului, fără să se arate în ce constau aceste probe, reprezintă, în realitate, o nemotivare.
De asemenea, aşa cum s-a arătat anterior, preluarea concluziilor instanţei de fond, fără a efectua un raţionament jurisdicţional propriu şi expunerea la nivel teoretic şi doctrinar a instituţiei răspunderii civile delictuale, fără a rezulta o aplicare concretă în cauză a dispoziţiilor din C. civ., echivalează cu neanalizarea susţinerilor din apel, determinând astfel incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
ii) Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Este fondată şi critica pârâtului întemeiată pe aplicarea greşită a dispoziţiilor legale subsumate regimului juridic al răspunderii civile delictuale.
În analiza dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 1349 - 1395 C. civ., instanţa de apel trebuia să se refere la existenţa prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi la vinovăţia făptuitorului.
Un prim aspect legat de prejudiciu este acela că trebuia examinat în ceea ce priveşte reputaţia persoanei juridice, adică prin aplicarea dispoziţiilor art. 72 alin. (1) coroborat cu art. 257 C. civ., reputaţia constituind un element nepatrimonial ce caracterizează persoana juridică şi pentru încălcarea căreia se solicită daune morale. Or, din considerentele hotărârii pronunţate de instanţa de apel rezultă că s-a referit la suferinţele persoanei fizice, ceea ce excedează limitelor învestirii instanţei şi nu poate constitui temei pentru reţinerea producerii unui prejudiciu reclamantei. Astfel, la fila x, paragraful şapte din decizie se reţine că:
"Dauna morală sau prejudicul moral a fost definit în doctrină şi jurisprudenţă ca fiind orice atingere aduse uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau morală, pe care le resimte victima."
Pentru a se stabili existenţa unui prejudiciu, în sensul afectării reputaţiei unei persoane juridice, trebuia stabilit în lumina jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg dacă informaţiile furnizate de reclamant jurnaliştilor aveau o bază factuală sau dacă erau judecăţi de valoare ce se încadrau în limitele libertăţii de exprimare (cauza Lingens contra Austriei, paragrafele 45 şi 46). Or, este evident că instanţa nu a examinat cauza prin prisma principiilor care justifică vătămarea adusă unei persoane juridice prin efectuarea unei analize între dreptul la liberă exprimare şi la libertatea de a transmite informaţii prin raportare la dreptul de a proteja reputaţia unei persoane juridice, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene.
Examinarea aspectelor ce compun regimul juridic al răspunderii civile delictuale trebuie să pornească de la situaţia concretă dedusă judecăţii în litigiul pendinte, esenţială fiind faptul că, pe cale separată, reclamanta a formulat o altă acţiune îndreptată împotriva jurnaliştilor de la publicaţia D., cerere respinsă în primă instanţă de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 47 din 10 ianuarie 2018.
Împotriva sentinţei pronunţate de Judecătorie a fost declarat apel, iar în calea de atac reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei de judecată să ia act de renunţarea la dreptul pretins, aşa cum rezultă din decizia nr. 1573/30.05.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2017.
Aşadar, reclamanta din prezenta cauză a renunţat la dreptul de a solicita despăgubiri jurnaliştilor care au publicat un articol cuprinzând afirmaţii pretins defăimătoare pe site-ul ce găzduieşte publicaţia "D.", articol ce se baza pe informaţiile furnizate de pârâtul I..
Or, în examinarea raportului de cauzalitate dintre fapta pârâtului şi producerea prejudiciului pretins de reclamantă a intervenit un aspect decisiv care nu a fost analizat de instanţa de apel, deşi acesta a fost invocat în motivele de apel de apelantul-pârât, astfel încât analiza pe fondul cauzei şi raţionamentul jurisdicţional al instanţei sunt lipsite de un element esenţial în analiza regimului juridic incident raportului juridic ce face obiectul litigiului.
De altfel, trebuie observat că prin renunţarea la dreptul pretins nu s-ar mai putea stabili dacă fapta jurnaliştilor a depăşit limitele libertăţii de exprimare, devenind ilicită prin pretinsa afectare a reputaţiei societăţii reclamante.
Apărările formulate de intimata-reclamantă cu privire la îndeplinirea cerinţelor răspunderii civile delictuale nu pot fi reţinute prin raportare la faptul că instanţa de apel nu a analizat elemente esenţiale în stabilirea raportului juridic obligaţional, aşa cum au fost expuse în precedent.
Aşa fiind, rezultă că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material incidente în cauză, respectiv art. 1349 şi următoarele din C. civ., precum şi principiile de drept instituite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa relevantă, astfel încât în cauză devin incidente dipsoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
iii) Temeiul de drept al soluţiei pronunţate de Înalta Curte
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) coroborate cu art. 497 C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 2355 din 12 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, să caseze decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 2355 din 12 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2020.