Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2020
I. Circumstanţele cauzei:
I .1. Obiectul cauzei:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2017, la data de 3 februarie 2017, reclamanta S.C A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, a solicitat, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) lit. b) raportat la art. 47 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (2) şi art. 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi al dispoziţiilor art. 29, art. 30 şi art. 32 C. proc. civ., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:
1) anularea mărcilor pârâtei B. ca urmare a faptului ca înregistrarea acestora s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, pentru considerente de identitate sau similaritate cu mărcile înregistrate în portofoliul reclamantei, de natura a crea în percepţia publicului un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu mărcile reclamantei, respectiv: M 2009 06427 107652 EXTRACT PURIFICAT DE RĂŞINĂ MUMIE; M 2009 06428 107653 EXTRACT PURIFICAT DE RĂŞINĂ MUMIE CU PROPOLIS; M 2010 05976 114168 SUNGHIT CREMĂ - BALSAM CU RĂŞINĂ MUMIE; - M 2010 07416 112876 EXTRACT PURIFICAT DE RĂŞINĂ MUMIE CU GINSENG;
2) să se dispună în sarcina pârâtei interdicţia de a desfăşura activităţi cu specific publicitar, de marketing şi promovare, inclusiv în mediul virtual/internet, direct sau indirect, relativ la produsele purtând mărcile a căror anulare se solicită ori în denumirea cărora se regăseşte elementul Mumio/Mumie sau cuvinte ori expresii derivate din mărcile reclamantei, întrucât se confundă până la identitate cu mărcile înregistrate în portofoliul său;
3) obligarea ambelor pârâte, în solidar, la plata sumei de 100.000 de RON, ca o consecinţă a înregistrării cu rea-credinţă a mărcilor a căror anulare se solicită, cu încălcarea dreptului la marcă al reclamantei, în temeiul dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, în ciuda numeroaselor atenţionări că în acest fel se produce încălcarea flagrantă a drepturilor recunoscute reclamantei, derivate din mărcile anterior înregistrate;
4) obligarea pârâtelor, în solidar, la suportarea cheltuielilor de judecată angajate de soluţionarea prezentului litigiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 451 şi următoarele C. proc. civ.
I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă:
Prin sentinţa civilă nr. 1313 din data de 3 octombrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, a admis excepţia tardivităţii capătului de cerere nr. x, a respins ca tardiv capătul de cerere nr. x, formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, a disjuns judecata celorlalte capete de cerere, cu formarea unui nou dosar şi a fixat termen de judecată la data de 29 noiembrie 2017.
I .3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă:
Prin decizia civilă 1270A din data de 25 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1313 din data de 3 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, ca nefondat şi a obligat pe apelantă la plata sumei de 3.397,57 RON cheltuieli de judecată către intimată.
II. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 21 mai 2020 şi a fost repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. 2.
II.1. Motivele de recurs:
Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, rejudecându-se cauza, să se constate că, în mod greşit şi nelegal, decizia recurată menţine soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii capătului de cerere nr. x şi de respingere a acestuia ca tardiv formulat, cu consecinţa schimbării în totalitate a hotărârilor, în sensul respingerii excepţiei de tardivitate; cu cheltuieli de judecată.
Recurenta-reclamantă, susţinând că hotărârile pronunţate în cauză sunt rezultatul interpretării eronate a cadrului normativ pe care a înţeles să îşi întemeieze acţiunea introductivă de instanţă, cu consecinţa nesocotirii voinţei sale şi sensului pe care a înţeles să îl atribuie cererii de chemare în judecată, din perspectiva fundamentării juridice a acesteia, în esenţă, a arătat următoarele:
- normele de drept material încălcate şi greşit aplicate de către instanţa de apel sunt reprezentate de dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 şi art. 47 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 84/1998;
- în raport de dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe are părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc;
- independent de orice susţinere a societăţii referitoare la situaţia de fapt şi de drept prezentate, instanţele de fond şi de apel aveau obligaţia să verifice situaţia de fapt expusă, potrivit actelor depuse la dosar şi să lămurească orice aspecte pe care le-ar fi apreciat neclare, în legătură cu fundamentarea juridică a acţiunii ori să le pună în discuţia contradictorie a părţilor;
- instanţa a încălcat dispoziţiile legale care îi impuneau manifestarea unui rol activ în derularea procedurii judiciare şi a principiului aflării adevărului;
- hotărârile au fost date şi cu încălcarea normelor de procedură, instanţa fondului soluţionând în mod greşit petitul nr. 1, printr-o hotărâre separată, şi nu printr-o încheiere care să fie supusă căii de atac prevăzute de lege împreună cu celelalte două capete de cerere care au format în continuare obiectul dosarului nr. x/2017, toate cele trei petite aflându-se într-o evidentă relaţie de interdependenţă; nu există o condiţionare sau o relaţie de subsidiaritate a acţiunii în contrafacere de promovarea, în prealabil, ori în acelaşi context, a unei acţiuni în anulare;
- prin hotărârea pronunţată în cauza C-561/11 (Fédération Cynologique Internationale împotriva Federación Canina Internacional de Perros de Pura Raza), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, interpretând art. 9 alin. (1) din Regulament, a stabilită că dreptul exclusiv al titularului unei mărci comunitare, de a interzice oricărei terţe persoane să folosească, în activitatea comercială, semne identice sau similare cu marca sa, se extinde şi asupra unui terţ titular al unei mărci comunitare ulterior înregistrate, fără a fi necesar ca această din urmă marcă să fi fost anterior anulată; s-a menţionat că în cuprinsul art. 9 alin. (1) din Regulament nu se face nicio distincţie, în ceea ce priveşte aplicarea, în funcţie de calitatea terţului - căruia titularul mărcii anterioare îi poate opune dreptul său exclusiv - de a fi sau nu, la rândul său, titular al unei mărci comunitare; s-a arătat că o asemenea interpretare decurge inclusiv din dispoziţiile art. 54 din Regulament;
- Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a subliniat faptul că prevederile Regulamentului trebuie citite în lumina principiului priorităţii, potrivit căruia marca comunitară anterioară are prioritate în raport de marca comunitară ulterioară (Cauza Celaya Emparanza y Galdos Internacional);
- atât din art. 8 alin. (1) din Regulament, cât şi din art. 53 alin. (1) din Regulament, rezultă că, în situaţia unui conflict între două mărci, marca înregistrată anterior este prezumată a fi îndeplinit condiţiile necesare pentru a obţine protecţie comunitară, anterior înregistrării cele de-a doua mărci;
- principiile la care s-a referit anterior pot fi aplicate prin analogie şi în privinţa mărcilor naţionale în legătură cu care poate fi formulată o cerere în contrafacere fără ca aceasta să fie condiţionată de promovarea, în prealabil, a unei acţiuni în anularea mărcii cu care se află în conflict;
- în cauză nu se poate proceda la atribuirea, în mod distinct, a unor temeiuri juridice separate fiecărui petit al acţiunii introductive, întrucât ar însemna să se treacă peste voinţa şi disponibilitatea părţii în a-şi susţine cererea de chemare în judecată aşa cum găseşte de cuviinţă şi corespunzător intereselor procesuale;
- nu a urmărit în niciun moment atribuirea unui temei juridic separat fiecărui petit al cererii introductive de instanţă, situaţie care nici nu era posibilă, având în vedere că toate cele trei capete de cerere sunt interdependente şi nu pot fi soluţionate în mod distinct, aşa cum, în mod eronat, a apreciat prima instanţă;
- în mod eronat instanţele au concluzionat că nu a fost respectat termenul de 5 ani, în care poate fi cerută anularea mărcii, câtă vreme înregistrarea mărcilor s-a făcut pe tot parcursul derulării demersului judiciar, cu rea-credinţă din partea intimatei-pârâte B.;
- contrar celor reţinute de către curtea de apel, art. 47 din Legea mărcilor circumstanţiază termenele în care poate fi exercitată acţiunea în anulare în funcţie de ipoteza avută în vedere, anularea mărcilor înregistrate cu rea-credinţă putându-se solicita oricând, în perioada de protecţie a mărcii (şi la această dată mărcile sale se află în termenul de valabilitate, aspect necontestat de niciuna dintre intimatele-pârâte);
- mărcile sale îndeplinesc cerinţele de valabilitate, fiind exploatate de societate începând cu anul 2005 şi până în prezent;
- având în vedere că mărcile sale valabil înregistrate, cuprinzând elementul comun MUMIO se identifică, până la confuzie, cu elementul MUMIE din componenţa mărcilor intimatei-pârâte, se poate pretinde protecţia asigurată de dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) lit. b) raportat la art. 47 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice;
- investirea instanţei de judecată s-a făcut cu privire la toate cele trei petite în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) lit. b) raportat la art. 47 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (2), art. 36 din Legea nr. 84/1998;
- întreaga expunere din cuprinsul acţiunii introductive de instanţă decelează reaua-credinţă de care s-a prevalat în legătură cu înregistrarea mărcilor intimatei-pârâte, subsecvent înregistrării mărcilor în patrimoniul societăţii, atât în ceea ce o priveşte pe intimata-pârâtă B., cât şi pe intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, fără însă ca aceasta să conducă la concluzia că întreaga motivare se limitează numai la petitul nr. 3 al acţiunii iniţiale;
- deşi analiza bunei/relei-credinţe la înregistrare trebuie să se realizeze în raport cu întregul probatoriu administrat, iar înscrisurile prezentate instanţei fondului confirmă reaua-credinţă la înregistrarea mărcilor, instanţa nu a examinat aceste înscrisuri, mulţumindu-se să invoce tardivitatea formulării sub pretextul că prezenta cerere de chemare în judecată ar fi fost întemeiată în drept în mod diferit, în raport de fiecare capăt de cerere în parte, cu încălcarea vădită a principiului disponibilităţii şi a voinţei părţii;
- probele administrate în cauză au dat naştere şi prezumţiei relative a cunoaşterii de către intimata-pârâtă a denumirii mărcilor societăţii;
- la data de 21 decembrie 1988 a intrat în vigoarea Directiva 89/104 de armonizare a legislaţiilor statelor membre asupra mărcilor, care prevede coexistenţa, la nivel european, a două sisteme de protecţie a mărcilor, respectiv: sistemul naţional, reglementat prin legislaţii naţionale armonizate, dar nu neapărat identice; sistemul mărcii comunitare;
- Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului Uniunii Europene asupra mărcii comunitare este un instrument supranaţional, prin care un singur oficiu, şi anume Oficiul de Armonizare a Pieţei Interne (OHIM), înregistrează mărcile cu consecinţe şi efecte produse pe întreg teritoriul Uniunii Europene;
- marca comunitară nu se substituie mărcii naţionale sau celei internaţionale, constituind ea însăşi un sistem independent de protecţie;
- având în vedere Directiva CE 89/104, Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor şi Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid, precum şi aspectele doctrinare expuse în cererea de recurs, înregistrările mărcilor sale atât la nivel internaţional, dar mai ales comunitar, sunt apte să îi asigure, prin ele însele, o protecţie sporită, care excede limitelor teritoriale ale României;
- înregistrările rămân valabile în condiţiile stabilite prin convenţiile internaţionale şi protocoalele de transpunere în practică, câtă vreme intimata-pârâtă nu poate face dovada că şi-ar fi exercitat dreptul de opoziţie şi căile de atac în termenele prevăzute şi că ar fi obţinut invalidarea mărcilor societăţii, iar, pe de altă parte, nu poate opune dreptul de marcă, care să fi dobândit, anterior mărcilor societăţii, protecţia la nivel naţional.
II.2. Apărările formulate în cauză:
Întâmpinarea:
În termen legal, intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, respectiv respingerea recursului în cadrul procedurii de filtru, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa păstrării în tot a deciziei recurate; cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Recurentul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în termen legal, a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea hotărârii recurate ca temeinică şi legală.
Totodată, a arătat că recurenta-reclamantă a susţinut pentru prima dată în recurs că instanţa de fond a soluţionat greşit capătul nr. 1 de cerere printr-o hotărâre separată şi nu printr-o încheiere care să fie supusă căii de atac prevăzute de lege împreună cu celelalte două capete de cerere care formează obiectul dosarului nr. x/2017; cum judecarea recursului presupune analiza exclusivă a aspectelor de nelegalitate ale deciziei recurate, invocarea direct în această cale de atac a pretinsei încălcări de către instanţa de fond a normelor de procedură nu este permisă.
Răspunsul la întâmpinare:
În cauză, nu a fost formulat răspuns la întâmpinare.
II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
În temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., instanţa a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că: prezenta cale de atac este formulată în termen legal, este legal timbrată, cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii, iar părţile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate.
În ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a art. 486 alin. (1) C. proc. civ., raportorul a reţinut că recurentul-reclamant a invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar intimata-pârâtă B. a solicitat anularea recursului în procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor în vederea formulării unui punct de vedere, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum rezultă din dovezile de înmânare aflate la dosar.
La 30 octombrie 2020, recurenta - reclamanta S.C. A. S.R.L a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat admiterea în principiu a recursului formulat, cu consecnţa respingerii excepţiei nulităţii căii de atac invocate prin întâmpinare de către intimata - pârâtă B..
La aceeaşi dată, intimata - pârâtă B. a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat anularea recursului, întrucât criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cauză a fost fixat termen la data de 8 decembrie 2020, fără citarea părţilor, în vederea pronunţării asupra admisibilităţii în principiu a recursului, reţinându-se şi excepţia nulităţii invocată, prin întâmpinare, de intimata-pârâtă B..
II.4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:
Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, în condiţiile art. 493 alin. (5), art. 489 şi art. 499 teza finală din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.
Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile susţinute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.
Înalta Curte reţine că, în speţă, deşi a invocat incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamnată nu a formulat critici care să se grefeze pe raţionamentul curţii de apel care a determinat respingerea, ca nefondat, a apelului promovat de către acesta şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată, partea rezumându-se, în esenţă, la a susţine că hotărârile pronunţate în cauză sunt rezultatul interpretării eronate a cadrului normativ pe care a înţeles să îşi întemeieze acţiunea introductivă de instanţă, cu consecinţa nesocotirii voinţei sale şi sensului pe care a înţeles să îl atribuie cererii de chemare în judecată, din perspectiva fundamentării juridice a acesteia.
Criticile formulate de o atare manieră excedează analizei ce poate fi realizată în faza recursului, având în vedere, pe de o parte, că reprezintă aprecieri personale, iar o astfel de motivare a cererii de recurs nu corespunde rigorilor stabilite de lege, şi, pe de altă parte, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu a arătat în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate.
Nu pot face obiectul analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului susţinerile recurentei-reclamante care vizează modul de apreciere a probelor, instanţele de fond şi de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză; instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor deja administrate, întrucât controlul exercitat de instanţa de recurs este un control judiciar de legalitate, iar nu de temeinicie.
De asemenea, Înalta Curte notează că recurenta - reclamantă aduce pentru prima dată în faţa instanţei de recurs critici la adresa procedrii derulate în faţa primei instanţe, pe care nu le-a susţinut în faţa instanţei de apel; or, aceste critici omisso medio, nu pot fi analizate pentru prima dată în recurs, în acest sens fiind şi prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin urmare, având în vedere că susţinerile formulate de recurenta-reclamantă nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare limitativ reglementate de lege, acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Aşa fiind, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se grefează pe considerentele deciziei recurate, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportate la art. 488 alin. (2) şi la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1270A din data de 25 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2020.