Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2020
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Mureş la data de 28 decembrie 2018 reclamanţii Consiliul Judeţean Mureş şi Judeţul Mureş au solicitat în contradictoriu cu pârâţii A. şi B. obligarea pârâţilor la reîntregirea patrimoniului Regiei Autonome Aeroportul Transilvania Tîrgu-Mureş cu suma de 292,922.18 RON reprezentând prejudiciul suferit de regie prin neimplementarea măsurilor dispuse prin Decizia Directorului Camerei de Conturi Mureş nr. 7 din 27 martie 2015, la care se adaugă beneficiile nerealizate calculate până la data introducerii acţiunii, potrivit tabelului anexă, şi obligarea pârâţilor la plata beneficiilor nerealizate în continuare până la achitarea efectivă a prejudiciului.
Pârâţii B. şi A. au formulat întâmpinări prin care au invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond, au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată şi obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 644 din 07.05.2019, Tribunalul Mureş, secţia I civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi în consecinţă a respins, ca prescrisă, acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii Consiliul Judeţean Mureş şi Judeţul Mureş, solicitând anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Prin decizia nr. 592A din 21 noiembrie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a respins apelul declarat.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanţii Consiliul Judeţean Mureş şi Judeţul Mureş, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele.
Recurenţii-reclamanţi critică hotărârea instanţei de apel ca fiind dată prin interpretarea greşită a prevederilor legale incidente raporturilor dintre administratori şi autoritatea publică tutelară, anume a regulilor de drept material aplicabile speţei, a principiului aflării adevărului, prevăzut de art. 22 din C. proc. civ., precum şi a probelor administrate în cauză - înscrisuri.
În cadrul primului motiv de recurs se susţine că raporturile dintre părţi sunt guvernate de prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice şi de contractele de mandat încheiate între părţi. Conform dispoziţiilor art. 2, pct. 11 din O.U.G. nr. 109/2011 contractele de mandat încheiate cu administratorii regiilor autonome (executivi şi neexecutivi) sunt supuse reglementării C. civ.
Aşadar, prin acţiunea formulată şi dedusă judecăţii, se invocă răspunderea contractuală a acestora, întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2011, coroborate cu cele ale art. 1350 din C. civ.
În atare situaţie, având în vedere dispoziţiile art. 1350 alin. (3) din C. civ. aplicarea regulilor răspunderii contractuale prevalează faţă de orice altă formă de răspundere, dacă prin lege nu se prevede altfel. Existenţa unor prevederi legale - art. 2524 şi art. 2532 pct. 3 din C. civ., cu obiect de reglementare specific raporturilor contractuale, exclude incidenţa dispoziţiilor referitoare la prescripţia extinctiva aplicabile în cazul faptei ilicite.
În speţa dedusă judecăţii, autoritatea publică tutelară a luat cunoştinţă despre măsurile dispuse în sarcina conducerii Regiei prin Decizia nr. 7/2015 în urma informării făcute de organul de control prin adresa din 10.11.2017, înregistrată la Consiliul Judeţean Mureş sub nr. x din 13.11.2017 (anexată).
Autoritatea publică tutelară a fost responsabilizata/încunoştinţată în ceea ce priveşte stadiul de implementare a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 7/2015, prin această comunicare, ocazie cu care s-a acordat şi prelungirea până la data de 31.01.2018, a termenului pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse.
Astfel, pentru autoritatea publică judeţeană, această dată poate fi considerată ca un prim moment la care ar fi început să curgă termenul de prescripţie potrivit dispoziţiilor art. 2523 din C. civ., nicidecum de la primul termen acordat de organul de control, 30.06.2015.
În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs se susţine că în considerarea obligaţiilor asumate de către administratori prin contractele de mandat, aceştia aveau obligaţia ducerii la îndeplinire a celor dispuse de organul de control în toată perioada exercitării funcţiei, respectiv a contractului de mandat. Cu alte cuvinte, până la încetarea calităţii lor de administratori - jumătatea anului 2016, recurenţii erau ţinuţi de îndeplinirea tuturor actelor necesare şi utile, nu numai în realizarea obiectului de activitate al Regiei, ci şi în ducerea la îndeplinire a celor dispuse de organul de control.
Calitatea acestora de mandatari ai autorităţii publice judeţene şi de administratori ai Regiei şi ai domeniului public judeţean, a determinat prorogarea momentului de începere a curgerii termenului de prescripţie conform dispoziţiilor art. 2532 pct. 3 C. civ.
În ceea ce priveşte calitatea intimaţilor de administratori ai Regiei şi ai domeniului public judeţean, cele reţinute de către instanţa de apel sunt contrare realităţii. În acest sens, instanţa de apel a omis să facă orice verificare, în condiţiile în care, atât prin cererea introductivă, cât şi prin cererea de apel s-a indicat faptul că administratorii Regiei administrează atât întreprinderea cât şi infrastructura aeroportuară, care nu aparţine Regiei, ci domeniului public judeţean - art. 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Regiei aprobată prin Hotărârea CJM nr. 25/2012, anexată cererii de chemare în judecată.
Nu poate fi primită în speţă nici ideea că bunurile administrate de recurenţii-pârâţi aparţin altei entităţi (persoane) decât mandantului - CJM, în condiţiile în care, prin derogare de la dreptul comun, calitatea de mandant al autorităţii publice judeţene este prevăzută chiar de lege, ceea ce ar eluda reglementările legale referitoare la competenţele şi funcţionarea autorităţilor publice locale şi ale persoanelor juridice de drept public în cadrul cărora funcţionează.
Conform celor reţinute de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ocazia pronunţării Deciziei nr. 298/2020 (în dosar nr. x/2018), sfera atribuţiilor membrilor consiliului de administraţie era una mult mai largă şi complexă decât cea la care se referă dispoziţiile art. 2532 pct. 3 din C. civ., adică includea şi administrarea bunurilor. Cu toate acestea însă, prin soluţia mai sus menţionată s-a reţinut că aplicarea acestei dispoziţii legale "este străină raporturilor juridice dintre părţi", adică cea existentă între autoritatea publică tutelară şi administratori.
Cu toate acestea, aplicând principiul "qui potest plus, potest minus" (în ceea ce priveşte conţinutul raporturilor dintre juridice dintre părţi) consideră că în speţă, cazul general de suspendare a cursului prescripţiei reglementat de art. 2532 pct. 3 din C. civ. - chiar şi cu o strictă interpretare, este aplicabil.
O alta interpretare a textului art. 2532 pct. 3 din C. civ., este de natură să golească de conţinut prevederile art. 2019, din acelaşi cod, raportate la cele ale art. 2, pct. 11 din O.U.G. nr. 109/2011.
În cadrul celui de-al treilea motiv de recurs se susţine că, chiar şi în situaţia în care s-ar da eficienţă raţionamentului instanţei de control judiciar expus în cauza din dosarul nr. x/2018 (Decizia nr. 298/2020), anume că dispoziţiile speciale ale O.U.G. nr. 109/2011 care guvernează raporturile juridice dintre părţi impun autorităţii publice tutelare (conform art. 17) obligaţii de evaluare şi verificare anuală a îndeplinirii sarcinilor ce revin administratorilor, cel mai devreme moment la care autoritatea publică judeţeană ar fi putut cunoaşte situaţia de la Regie şi astfel ar fi putut acţiona, coincide cu momentul evaluării performanţelor Regiei efectuat în anul următor controlului, anume începutul anului 2016.
Permanenta şi buna cunoaştere a stării sau situaţiei activităţii Regiei nu poate fi interpretată în absolut, autoritatea publică tutelară nedeţinând pârghii legale de a monitoriza zi de zi activitatea administratorilor şi nici a Regiei. Regia nu face parte din aparatul de specialitate al autorităţii publice tutelare, este o persoană juridică distinctă de cea a unităţii administrativ-teritoriale, cu organe de conducere şi patrimoniu distincte.
Astfel, este de neconceput ca în temeiul prevederilor art. 2523 sau ale art. 2532 pct. 3 din C. civ. să nu se producă o suspendare a curgerii cursului prescripţiei, în cel mai rău caz, până la data la care autoritatea publică tutelară a avut posibilitatea, sau, după caz, ar fi trebuit să ia la cunoştinţă despre neimplementarea celor dispuse de organul de control, în condiţiile în care aceştia ar fi inclus în raportul lor anual propriile nerealizări.
Autoritatea publică tutelară este ţinută de prevederile imperative ale art. 4 din O.U.G. nr. 109/2011, de a nu interveni în activitatea de administrare şi conducere a întreprinderii publice, în aplicarea cărora nu are posibilitatea de a lua cunoştinţă despre actele şi faptele Regiei/administratorilor, decât în măsura în care acestea sunt comunicate sau/şi aduse la cunoştinţă prin rapoartele anuale întocmite de către administratori sau, cu referire la prezenta speţă, comunicate de către organul de control.
Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului şi anularea recursului formulat de Consiliul Judeţean Mureş şi de Judeţul Mureş şi, în subsidiar, respingerea recursului formulat de Consiliul Judeţean Mureş şi de Judeţul Mureş, ca neîntemeiat.
La termenul din 10 noiembrie 2021 Înalta Curte a apreciat ca neîntemeiată excepţia nulităţii recursului, având în vedere criticile concret formulate de recurenţii-reclamanţi, care se referă la greşita aplicare şi interpretare a mai multor prevederi din O.U.G nr. 109/2011, precum şi a dispoziţiilor art. 2532 pct. 3 din C. civ.
Înalta Curte a constatat fondat recursul în limitele şi pentru considerentele expuse mai jos.
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum au reţinut instanţele de fond, reclamanţii Consiliul Judeţean Mureş şi Judeţul Mureş au solicitat în contradictoriu cu pârâţii A. şi B. obligarea pârâţilor la reîntregirea patrimoniului Regiei Autonome "Aeroportul Transilvania Târgu-Mureş" cu suma de 292.922,18 RON, reprezentând prejudiciul suferit de regie prin neimplementarea măsurilor dispuse prin Decizia Directorului Camerei de Conturi Mureş nr. 7 din 27.03.2015, la care se adaugă beneficiile nerealizate, calculate până la data introducerii acţiunii, potrivit tabelului anexă şi obligarea pârâţilor la plata beneficiilor nerealizate în continuare până la achitarea efectivă a prejudiciului.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamanţi în contextul în care în urma raportului de control nr. x/27.02.2015, încheiat ca urmare a acţiunii de control pentru perioada 2012-2014 efectuată de Camera de Conturi a Judeţului Mureş la RA "Aeroportul Transilvania Târgu-Mureş", ce a avut ca temă "Controlul situaţiei, evoluţiei şi a modului de administrare a patrimoniului public şi privat al unităţilor administrative-teritoriale de către regiile autonome de interes local şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar al unităţilor administrativ-teritoriale" a fost emisă de către Camera de Conturi decizia nr. 7 din 27.03.2015, prin care s-a decis aplicarea unor măsuri menite a remedia deficienţele constatate în urma acţiunii de verificare, termenul de realizare a acestor măsuri fiind 30.06.2015. În mare parte aceste măsuri vizau stabilirea întinderii şi recuperarea prejudiciului creat bugetului regiei ca urmare a deficienţelor constatate de organul de control.
Prin sentinţa civilă pronunţată în cauză s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi în consecinţă s-a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanţi, considerându-se că termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă la data de 30.06.2015 - termenul de realizare a măsurilor menite a remedia deficienţele constatate în urma acţiunii de verificare - expirând la data de 30.06.2018, iar acţiunea pendinte a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 28.12.2018, după expirarea termenului prevăzut de lege pentru promovarea acţiunii.
Instanţele de fond au reţinut că părţile nu au negat faptul că temeiul acţiunii formulate de reclamanţi îl constituie răspunderea contractuală derivată din contractul de mandat şi că în privinţa termenului de prescripţie sunt incidente prevederile din C. civ. referitoare la prescripţia extinctivă, termenul de prescripţie aplicabil în cazul pretenţiilor formulate de reclamanţi fiind de trei ani.
În cadrul primului motiv de recurs recurenţii au arătat că au luat cunoştinţă despre măsurile dispuse în sarcina conducerii Regiei prin Decizia nr. 7/2015 în urma informării făcute de organul de control prin adresa din 10.11.2017, înregistrată la Consiliul Judeţean Mureş sub nr. x din 13.11.2017 şi că acesta este momentul de la care ar trebui să curgă termenul de prescripţie în cauză.
Instanţele de fond s-au raportat pentru a determina momentul de la care curge termenul de prescripţie la prevederile art. 2523 din C. civ., în cadrul căruia se prevede că prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui, reţinând că legiuitorul stabileşte două momente alternative privind începerea curgerii termenului de prescripţie extinctive. Astfel, se stabileşte un moment subiectiv, reprezentat de data la care titularul dreptului subiectiv a cunoscut efectiv naşterea dreptului la acţiune pe de o parte, iar, pe de altă parte, data la care titularul dreptului ar fi trebuit să cunoască, în mod efectiv, naşterea dreptului său la acţiune.
Observând considerentele deciziei atacate, se constată că instanţa de apel, ca şi prima instanţă de fond, nu au încercat să stabilească momentul cunoaşterii efective a naşterii dreptului la acţiune ci momentul obiectiv la care titularul dreptului la acţiune trebuia să cunoască naşterea acestui drept.
Ca atare, susţinerile din cadrul acestui motiv de recurs nu sunt relevante în ceea ce priveşte determinarea legalităţii deciziei atacate.
În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs recurenţii au susţinut interpretarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 2532 pct. 3 C. civ., considerând că prescripţia a început să curgă doar din momentul încetării calităţii pârâţilor de administratori.
Conform art. 2532 pct. 3 din C. civ., prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă între orice persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătoreşti sau al unui act juridic, administrează bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp administrarea nu a încetat şi socotelile nu au fost date şi aprobate.
Raportat la acest motiv de recurs, prin întâmpinări s-a invocat, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 298/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată între aceleaşi părţi, având cauză (situaţia de fapt calificată juridic), dar şi obiect diferite, întrucât priveşte o perioadă distinctă de cea care face obiectul prezentului dosar şi măsurile luate printr-o altă decizie a Curţii de Conturi.
Referitor la autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 298/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2018 sunt de reţinut următoarele.
În cadrul acestei decizii s-a reţinut că prima instanţă că a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni în angajarea răspunderii civile contractuale a foştilor administratori ai Regiei Autonome "Aeroportul Transilvania Târgu - Mureş" pentru neluarea măsurilor dispuse prin Decizia Directorului Camerei de Conturi Mureş nr. 725/28 martie 2013, acţiune ce a fost fundamentată pe prevederile contractelor civile de mandat (guvernate de dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice) încheiate între Consiliul Judeţean Mureş şi pârâţii persoane fizice.
Cu privire la interpretarea incidenţa cazului de suspendare a termenului de prescripţie prevăzut de art. 2532 pct. 3 C. civ. raportat la circumstanţele speţei s-au reţinut următoarele:
‹‹(…) pârâţii chemaţi în judecată sunt cei care au fost desemnaţi să exercite calitatea de administrator-executiv (Preşedinte al Consiliului de Administraţie) şi respectiv, pe cea de membri ai Consiliului de administraţie al R.A. "Aeroportul Transilvania" Târgu - Mureş prin actele administrative de numire ale Consiliului Judeţean Mureş şi pe baza contractelor de mandat încheiate cu aceştia în temeiul art. 12 alin. (1) din O.U.G.. nr. 109/2011, acte juridice în baza cărora pârâţii au fost însărcinaţi/mandataţi să exercite conducerea, organizarea şi gestionarea activităţii R.A., pentru realizarea obiectului de activitate al acesteia (potrivit art. 1 din contractele de mandat).
Fără a nega împrejurarea că atribuţiile pârâţilor puteau să includă şi administrarea de bunuri (în cazul de faţă, ale regiei), se înţelege din capitolul V şi VI ale contractelor de mandat, că sfera atribuţiilor membrilor consiliului de administraţie era una mult mai largă şi complexă decât cea la care se referă dispoziţiile art. 2532 pct. 3 cu trimitere la art. 793 C. civ. (ce descrie conţinutul instituţiei juridice a administrării bunurilor altuia), incluzând drepturi de reprezentare în relaţia cu terţii, de încheiere de acte juridice, de angajare de personal, etc. De altfel, cu referire la atribuţiile administratorilor, însuşi reclamantul se referă în cererea sa la obligaţia acestora de administrare, de gestionare a patrimoniului şi a activităţii regiei.
Prin urmare, nu există niciun argument de a sublima raporturile juridice (de mandat) dintre părţi la raporturile specifice celui ce administrează bunurile altuia ori de a le caracteriza după conţinutul limitat al acestora din urmă, pentru a justifica reţinerea ca fiind incidentă acestora a cauzei legale de suspendare prevăzută de norma art. 2532 pct. 3 din C. civ.
Fiind vorba despre modificări ce sunt aduse cursului prescripţiei, cauzele de suspendare a termenului de prescripţie sunt cele limitativ prevăzute de lege iar normele ce le instituie sunt de strictă interpretare şi aplicare, aplicarea lor prin analogie ori unor situaţii asemănătoare nefiind totuşi permisă.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că aplicarea dispoziţiei legale analizate este străină raporturilor juridice dintre părţi, ceea ce denotă o greşită aplicare a legii la cazul dedus judecăţii.
Cât priveşte raţiunea instituirii cauzelor de suspendare a cursului prescripţiei, aceasta se regăseşte, în general,în existenţa unor împrejurări, a unor situaţii care îl pun pe titularul dreptului la acţiune în imposibilitatea de a acţiona, imposibilitate care poate fi de ordin material, moral sau juridic. Cazul de suspendare legală instituit prin dispoziţiile art. 2532 pct. 3 C. civ. are ca raţiune o imposibilitate juridică de a acţiona a titularului dreptului la acţiune, care porneşte de la situaţia necunoaşterii stării ori situaţiei bunurilor date în administrarea altuia, de vreme ce conţine inclusă premisa necesară de aplicare "cât timp administrarea nu a încetat şi socotelile nu au fost date şi aprobate".
Or, dispoziţiile speciale ale O.U.G. nr. 109/2011 care guvernează raporturile juridice dintre părţi impun autorităţii publice tutelare (conform art. 17) obligaţii de evaluare şi verificare anuală a îndeplinirii sarcinilor ce revin administratorilor, conform contractului de mandat şi obligaţiilor indicatorilor de performanţă financiare şi nefinanciare, aprobaţi de autoritate, obligaţii de verificare şi control incompatibile ori care exclud raţiunea avută în vedere în reglementarea cauzei de suspendare regăsită în art. 2532 pct. 3 C. civ., respectiv imposibilitatea de a acţiona a titularului dreptului la acţiune din pricina necunoaşterii situaţiei, stării bunurilor ori a actelor efectuate asupra bunurilor de către cel ce a avut încredinţată administrarea lor, cât timp socotelile nu au fost date şi aprobate. În raporturile sale cu membri consiliului de administraţie, autoritatea tutelară este, dimpotrivă, obligată să realizeze permanent un control şi o evaluare a îndeplinirii de către aceştia a însărcinărilor date, ceea ce îi asigura sau ar trebui să-i asigure permanent o bună cunoaştere a stării sau situaţiei activităţii regiei autonome, neputând fi justificată ori prezentă o stare de imposibilitate materială, juridică sau morală în a acţiona în sensul protejării drepturilor acesteia, scopul şi rolul acestui permanent control fiind, de altfel, tocmai acesta.
Astfel fiind, se poate concluziona că nici în conţinut, dar nici în raţiunea normei, dispoziţiile art. 2532 pct. 3 C. civ. nu pot fi reţinute ca incidente raporturilor juridice dintre părţi (…)››.
În consecinţă, aplicând prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., ţinând cont de autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 298/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată între aceleaşi părţi, având legătură cu soluţionarea prezentului litigiu, aşa cum s-a arătat anterior, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 2532 pct. 3 C. civ. nu pot fi reţinute ca incidente raporturilor juridice dintre părţi, acest motiv de recurs este nefondat.
Înalta Curte a constatat fondat al treilea motiv de recurs, prin care se susţine că, raportat la dispoziţiile speciale ale O.U.G. nr. 109/2011, care guvernează raporturile juridice dintre părţi şi care impun autorităţii publice tutelare (conform art. 17) obligaţii de evaluare şi verificare anuală a îndeplinirii sarcinilor ce revin administratorilor, cel mai devreme moment la care autoritatea publică judeţeană ar fi putut cunoaşte situaţia de la Regie şi astfel ar fi putut acţiona, coincide cu momentul evaluării performanţelor Regiei efectuat în anul următor controlului, anume începutul anului 2016.
Potrivit art. 3 pct. 1 lit. e) şi f) din Ordonanţa de urgenţă nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice autoritatea publică tutelară are printre competenţe, la regiile autonome:
e) să monitorizeze şi să evalueze performanţa consiliului de administraţie, pentru a se asigura, în numele statului sau al unităţii administrativ-teritoriale fondatoare, că sunt respectate principiile de eficienţă economică şi profitabilitate în funcţionarea regiei autonome;
f) să monitorizeze şi să evalueze prin structurile de guvernanţă corporativă proprii indicatorii de performanţă financiari şi nefinanciari cuprinşi în anexa la contractul de mandat.
Potrivit art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ autoritatea publică tutelară nu poate interveni în activitatea de administrare şi conducere a întreprinderii publice.
Potrivit art. 17 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă: "Evaluarea performanţelor regiilor autonome de către autoritatea publică tutelară se face anual şi vizează şi îndeplinirea obligaţiilor ce revin administratorilor, conform contractului de mandat şi obiectivelor şi indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari, aprobaţi de autoritatea publică tutelară. Un extras al raportului de evaluare se publică pe pagina de internet a autorităţii publice tutelare, până la data de 31 mai a anului următor celui pentru care se efectuează evaluarea."
În speţă, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 28.12.2018, s-a solicitat obligarea pârâţilor la reîntregirea patrimoniului Regiei Autonome "Aeroportul Transilvania Târgu-Mureş" cu suma de 292.922,18 RON, reprezentând prejudiciul suferit de regie prin neimplementarea măsurilor dispuse prin Decizia Directorului Camerei de Conturi Mureş nr. 7 din 27.03.2015, la care se adaugă beneficiile nerealizate, calculate până la data introducerii acţiunii, potrivit tabelului anexă şi obligarea pârâţilor la plata beneficiilor nerealizate în continuare până la achitarea efectivă a prejudiciului.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamanţi în contextul în care în urma raportului de control nr. x/27.02.2015, încheiat ca urmare a acţiunii de control pentru perioada 2012-2014 efectuată de Camera de Conturi a Judeţului Mureş la RA "Aeroportul Transilvania Târgu-Mureş", ce a avut ca temă "Controlul situaţiei, evoluţiei şi a modului de administrare a patrimoniului public şi privat al unităţilor administrative-teritoriale de către regiile autonome de interes local şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar al unităţilor administrativ-teritoriale" a fost emisă de către Camera de Conturi decizia nr. 7 din 27.03.2015, prin care s-a decis aplicarea unor măsuri menite a remedia deficienţele constatate în urma acţiunii de verificare, termenul de realizare a acestor măsuri fiind 30.06.2015.
Pentru a determina dacă prezenta cerere de chemare în judecată este prescrisă s-a pus problema determinării momentului la care reclamanţii ar fi putut cunoaşte, după împrejurări, naşterea dreptului la acţiune, conform art. 2523 C. civ., adică, raportat la datele speţei, a momentului la care ar fi putut afla despre conţinutul Deciziei Directorului Camerei de Conturi Mureş nr. 7 din 27.03.2015 şi despre neimplementarea măsurilor dispuse prin această decizie până la termenul acordat, 30.06.2015.
Ţinând cont că potrivit art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011 autoritatea publică tutelară nu poate interveni în activitatea de administrare şi conducere a întreprinderii publice şi că potrivit art. 17 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă evaluarea performanţelor regiilor autonome de către autoritatea publică tutelară se face anual şi vizează şi îndeplinirea obligaţiilor ce revin administratorilor, conform contractului de mandat şi obiectivelor şi indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari, aprobaţi de autoritatea publică tutelară, în mod corect au susţinut recurenţii că nu puteau afla despre neimplementarea măsurilor dispuse prin Deciziei Directorului Camerei de Conturi Mureş nr. 7 din 27.03.2015 până la termenul acordat, 30.06.2015, decât cel mai devreme la începutul anului următor, 2016.
Raportat la acest moment, cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.12.2018 este formulată în termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut la art. 2517 C. civ.
În consecinţă, în temeiul art. 496 şi art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii Judeţul Mureş şi Consiliul judeţean Mureş împotriva deciziei nr. 592A din 21 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 noiembrie 2020.