Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, la data de 05.10.2011, sub nr. x/2011, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Judeţul Iaşi, reprezentat prin Consiliul Judeţean Iaşi, cenzurarea legalităţii modului de stabilire a despăgubirii oferite de expropriator în procedura de expropriere, efectuată în vederea realizării obiectivului de investiţii "Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi’’,cenzurarea valorică a despăgubirii acordate şi stabilirea despăgubirii legale, echitabile, pentru repararea prejudiciului produs prin lipsirea de bunurile preluate în patrimoniul judeţului Iaşi, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanţii A. şi B. au susţinut, în esenţă, că sunt titularii dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 4.233 mp (din care 712 mp sunt grevaţi de un drept de servitute de trecere), situat în extravilanul municipiului Iaşi, în vecinătatea intravilanului acestei localităţi, teren care are număr cadastral x, fiind înscris în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iaşi, iar reclamanta C. deţine în proprietate exclusivă terenul cu suprafaţa de 767 mp, învecinat cu terenul individualizat mai sus, având număr cadastral x. Pentru accesul de la drumul public la acest teren, s-a constituit servitutea de trecere la care s-a făcut referire mai sus.

Prin hotărârea nr. 38 din 11.02.2011, emisă de Consiliul Judeţean Iaşi, în temeiul art. 2 alin. (2) şi (3), lit. e) din Legea nr. 255/2010, din întreaga suprafaţă de teren deţinută în proprietate de numiţii A. şi B., au fost expropriaţi 370,86 mp, iar din terenul a cărui proprietară este C. Ionelia‚ s-a expropriat suprafaţa de 22,55 mp.

Reclamanţii au susţinut că evaluarea realizată prin această hotărâre nu a luat în considerare valoarea reală a terenurilor expropriate, ca expresie a pierderii patrimoniale reale a proprietarilor din cauza deposedării parţiale de terenurile lor şi a rămânerii în proprietate cu terenuri fără acces la drumul public, cu consecinţa deprecierii valorii acestora, din cauza pierderii utilităţii economice şi a funcţionalităţii, ca urmare a situării lor în imediata vecinătate a pistei de decolare/aterizare şi a căilor de rulare, fiind afectat grav dreptul de proprietate al titularilor.

În drept, au fost invocate prevederile art. 22 şi 23 din Legea nr. 255/2010, art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 şi art. 274 din C. proc. civ.

2. Prin sentinţa civilă nr. 1623 din 28 mai 2014, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată şi a anulat, în parte, hotărârile nr. 6, 7 şi 202/2011, emise de pârât în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate reclamanţilor. A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor A. şi B. suma de 38.584,6 RON cu titlu de despăgubiri aferente exproprierii suprafeţei de 459,45 m.p. teren, identificat în sector cadastral x, în extravilanul municipiului Iaşi, şi reclamantei C. suma de 1889,55 RON cu titlu de despăgubiri aferente exproprierii suprafeţei de 22,55 m.p., teren identificat în sector cadastral x, extravilan din municipiul Iaşi, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă hotărârii. A obligat pârâtul să plătească reclamantului A. suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert achitat de acesta.

În motivarea soluţiei dispuse, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin Hotărârile nr. 37 şi 38 din 11.02.2011, Consiliul Judeţean Iaşi a iniţiat procedura de expropriere, în vederea realizării lucrărilor de utilitate publică "Dezvoltare şi Modernizare a Aeroportului Internaţional Iaşi’’, pentru suprafaţa de 356 m.p. din parcela cu nr. cadastral x şi suprafaţa de 126 m.p. din parcela cu nr. cadastral x, deţinută în proprietate de reclamanţi, în suprafaţa de teren expropriată fiind inclusă suprafaţa grevată de dreptul de servitute de trecere la care s-a făcut referire în cererea de chemare în judecată.

De asemenea, la estimarea valorii imobilului expropriat, tribunalul a avut în vedere raportul de expertiză întocmit în cauză, prin care s-a stabilit că valoarea reală a terenului este de 19 euro/m.p.

Împotriva hotărârii pronunţate de tribunal au formulat apel reclamanţii A., B. şi C. şi pârâtul Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi.

Reclamanţii au atacat cu apel şi încheierea prin care tribunalul a respins cererea acestora de efectuare a unei noi expertize.

În motivarea apelului, reclamanţii au dedus judecăţii, în esenţă, următoarele critici:

Prin acţiunea introductivă de instanţă s-a reclamat că, prin exproprierea fracţiunii care conţinea singura cale de acces, a fost anulată valoarea terenului rămas în proprietatea reclamanţilor, după expropriere, solicitându-se ca instanţa de judecată să cenzureze legalitatea refuzului expropriatorului de a extinde exproprierea asupra întregului teren al reclamanţilor şi să stabilească despăgubirea în funcţie de valoarea de piaţă a întregului teren, primul având suprafaţa de 4233 mp, din care 712 mp sunt grevaţi de un drept de servitute de trecere, teren cu număr cadastral x, iar al doilea având suprafaţa de 767 mp, având număr cadastral x.

Au susţinut apelanţii reclamanţi că, în speţă, Tribunalul a omis să analizeze cererea lor cu acest obiect.

În justificarea acestui prejudiciu, reclamanţii au invocat că, pe lângă restricţiile de folosire impuse de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, lipsa unui drum care să permită accesul la terenul rămas în proprietatea lor determină imposibilitatea folosirii sale potrivit destinaţiei şi scopului pentru care a fost cumpărat.

Totodată, au arătat că încheierea prin care a fost respinsă cererea reclamanţilor de efectuare a unei noi expertize pentru evaluarea despăgubirii, compusă din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului (art. 26 din Legea nr. 33/1994) nu a fost motivată într-o formă care să permită cenzurarea raţionamentului instanţei, astfel că, atât încheierea respectivă, cât şi hotărârea pronunţată sunt nule, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Apelanţii au mai susţinut că despăgubirea a fost greşit stabilită de prima instanţă din două motive: determinarea greşită a valorii reale a terenului expropriat şi omisiunea de a include în despăgubire prejudiciul cauzat proprietarilor prin expropriere, conform situaţiei de fapt reale, în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994.

La evaluare nu s-a avut în vedere împrejurarea că, deşi era situat în extravilanul municipiului Iaşi, terenul reclamanţilor avea graniţă cu un teren din intravilanul municipiului Iaşi, iar, potrivit certificatului de urbanism nr. x din 26.11.2007, în baza căruia părţile şi-au întemeiat hotărârea de a cumpăra terenul din litigiu, într-o perioadă de timp în care nu exista ideea dezvoltării aeroportului din municipiul Iaşi, terenul achiziţionat putea fi folosit pentru construcţii de locuinţe, depozite, hale şi alte spaţii industriale. Avea practic aceeaşi utilitate cu terenul învecinat din intravilan, constatare ce a rezultat din răspunsul experţilor la obiecţiunile reclamanţilor.

Au mai arătat apelanţii că, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010, evaluarea trebuia să aibă în vedere expertizele întocmite şi actualizate de Camera Notarilor Publici, iar, în cazul de faţă, valoarea reper trebuia să fie a terenurilor intravilane din zonă, adică 27 euro/mp, în loc de 19 euro/mp, cât au stabilit experţii în dosarul tribunalului.

Din analiza comparativă a răspunsului la obiecţiuni, s-a observat că experţii au făcut afirmaţii contradictorii. Pe de o parte, au afirmat că terenul din litigiu era construibil, schimbarea categoriei de folosinţă şi introducerea în intravilanul municipiului Iaşi realizându-se cu uşurinţă, prin întocmirea unei documentaţii PUZ, iar, pe de altă parte, au susţinut că simplul fapt al neelaborării, până la data exproprierii, a documentaţiei de transformare a categoriei de folosinţă arabil în categorie de folosinţă curţi - construcţii odată cu întocmirea documentaţiei PUZ reprezintă un criteriu negativ suficient pentru scăderea drastică a valorii terenului, comparativ cu terenul învecinat, evaluat în marja 30-38 euro şi cu grila notarilor publici - evaluat la 27 euro.

În ceea ce priveşte estimarea prejudiciului cauzat proprietarilor prin desfiinţarea căilor de acces la teren, cauzată de expropriere, experţii au făcut aprecieri care depăşesc competenţele lor profesionale, prin estimarea de venituri din culturi agricole. Au făcut, de asemenea, afirmaţii cu privire la servituţi de trecere, care reprezentau, în fapt, puncte de vedere ale părţilor implicate în dosar cu privire la posibilitatea realizării unor căi de acces la terenul rămas după expropriere.

În raportul de expertiză realizat de expertul D., specialist în lucrări de cadastru, s-a arătat că suprafaţa de teren rămasă după expropriere nu schimbă situaţia juridică, în sensul că proprietarii rămân aceiaşi, însă, din punct de vedere al funcţionalităţii, a posibilităţilor de folosire a terenului, sunt modificări în sensul că pentru construire sau pentru exploatarea acestuia, sunt necesare avize emise de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, ceea ce duce la o limitare a acestora, iar şansele de înstrăinare sunt nule din cauza lipsei căilor de acces la teren.

Apelanţii au mai arătat că cei trei experţi desemnaţi în cauză nu sunt experţi judiciari în specialitatea topografie şi topometrie, prin urmare, opiniile lor cu privire la posibilitatea realizării unor căi de acces la drumul public nu puteau fi valorificate de instanţă. Pe de altă parte, acestea au fost greşite, întrucât au fost propuse căi de acces către drumuri de exploatare care nu reprezintă drumuri publice, iar existenţa şi folosirea lor depinde de voinţa proprietarilor terenurilor pe care se află, în prezent, aceste drumuri de exploatare.

S-a mai arătat că, în speţă, a fost evaluată despăgubirea prin raportare la pierderea posibilităţii de exploatare agricolă doar pentru terenul expropriat, pentru care expropriatorul trebuia să plătească preţul de piaţă. Însă, determinarea corectă a despăgubirii presupunea stabilirea pierderii materiale a reclamanţilor din cauza imposibilităţii de exploatare potrivit scopului achiziţionării sau de înstrăinare a terenului care le-a rămas în proprietate după expropriere, ori de limitare a posibilităţilor de exploatare a terenului, această evaluare nefiind realizată de experţi nici după ce părţile au făcut obiecţiuni la raportul de expertiză. Mai mult, chiar experţii nu au răspuns în vreun fel la această obiecţie şi nu au refăcut raportul de expertiză.

Au solicitat reclamanţii ca, în calea de atac a apelului, să fie făcută o nouă determinare a despăgubirii, după administrarea unei expertize tehnice topo-cadastrale, pentru identificarea şi prezentarea comparativă a posibilităţilor de acces legal la teren, anterior exproprierii, şi după expropriere, cu prezentarea detaliată a modalităţilor concrete de acces, după expropriere, a posibilităţilor concrete, obiective, de obţinere a accesului şi costurile care se impun în acest caz.

A fost criticată, de asemenea, dispoziţia tribunalului prin care i s-a acordat pârâtului un termen de graţie de 30 de zile, de la rămânerea definitivă a hotărârii, pentru plata despăgubirii, susţinându-se că aceasta este nemotivată şi nu are la bază niciun temei legal.

Un ultim motiv de apel a vizat cheltuielile de judecată acordate prin hotărârea atacată, reclamanţii susţinând, sub acest aspect, că sumele avansate de reclamanţi în proces au fost mai mari decât ceea ce s-a acordat de tribunal.

Prin motivele de apel, pârâtul Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi a susţinut, în esenţă, următoarele:

Proprietăţile care fac obiectul acestui litigiu sunt situate în extravilanul municipiului Iaşi şi au un caracter special, deoarece sunt amplasate în zona de dezvoltare a Aeroportului Internaţional Iaşi, iar pentru astfel de terenuri nu există o piaţă specifică, în sensul că ele nu se tranzacţionează în mod obişnuit, neavând o utilitate obişnuită.

Apelantul pârât a susţinut că prima instanţă nu a avut în vedere împrejurarea că, prin raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză, experţii au luat în considerare, pentru evaluare, trei oferte, din care una se referă la teren situat în intravilan - terenul expropriat fiind situat în extravilanul municipiului Iaşi, ceea ce contravine criteriilor de aplicare a metodei comparaţiei de piaţă, care prevede că proprietăţile comparate trebuie să fie din aceeaşi zonă urbană şi să beneficieze de aceleaşi utilităţi edilitare.

Cea de-a treia variantă (proprietatea E.) utilizată de comisia de experţi la stabilirea valorii proprietăţilor evaluate se referă la valoarea stabilită printr-o expertiză tehnică întocmită într-o altă cauză, pentru o altă proprietate, având alte caracteristici (racord curent electric, puţ de apă, fosă septică, plantaţie livadă), astfel încât nu poate fi avută în vedere la stabilirea valorii suprafeţelor expropriate. Raportul de expertiză extrajudiciară întocmit într-o altă cauză nu poate constitui mijloc de probă în prezentul litigiu, întrucât aceasta contravine unor principii de bază, cum sunt cel al opozabilităţii şi al contradictorialitatii. A pretins apelantul pârât că expertizele extrajudiciare depuse şi avute în vedere la stabilirea valorii nu îi sunt opozabile.

Datorită amplasării terenurilor în zona de siguranţă a Aeroportului Iaşi, acestea au fost utilizate numai pentru cultivare, destinaţia şi mai ales natura lor neputându-se schimba decât cu avizul conform al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi cu respectarea dispoziţiilor legale în materia construcţiilor în zonele de siguranţă ale aeroporturilor şi a siguranţei zborului.

Aspectul în discuţie nu a fost avut în vedere de comisia de experţi, care la stabilirea valorii terenului a ţinut cont doar de poziţionarea acestuia, accesul la proprietăţi şi existenţa utilităţilor în acea zonă, fără a se raporta şi la restricţiile urbanistice la care este supus.

S-a arătat în acest sens că restricţiile existau de la data înfiinţării Aeroportului Iaşi, iar nu de la data exproprierii, datorită amplasării proprietăţii reclamanţilor în vecinătatea Aeroportului Internaţional Iaşi. Existenţa în vecinătatea acestor proprietăţi a unor locuinţe individuale sau colective, precum şi a unor imobile sociale nu determină caracterul terenului ca fiind construibil, în condiţiile în care acesta este extravilan, pentru construire fiind necesară transformarea lui în intravilan. Or, trecerea unui teren extravilan în intravilanul municipiului Iaşi se face, în condiţiile legii, prin hotărâre de Consiliul local şi prin întocmirea unei documentaţii cadastrale PUZ, lucru care nu s-a întâmplat tocmai datorită acestor interdicţii.

Aşa fiind, oricine ar fi cumpărat proprietatea respectivă trebuia să cunoască existenţa acestor restricţii care influenţau atât oferta de cumpărare, cât şi posibilitatea de utilizare a terenului. Existenţa certificatului de urbanism nu reprezintă dovada că imobilul este construibil, cu atât mai mult cu cât însăşi comisia de experţi a precizat că, pentru schimbarea categoriei de folosinţă a terenului, era necesară întocmirea unei documentaţii PUZ. Situarea acestor proprietăţi în imediata vecinătate a intravilanului municipiului Iaşi, precum şi existenţa în apropiere a unor reţele de utilităţi nu determină evaluarea acestora la nivelul unor terenuri pentru care nu există restricţii de construire. Valoarea terenurilor urmează a fi diminuată având în vedere aceste interdicţii.

Invocând prevederile art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 coroborate cu prevederile art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 53/2011 pârâtul a arătat că, în speţă, la întocmirea raportului de expertiză refăcut nu au fost verifícate şi identificate tranzacţii concrete cu privire la imobilele cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet, pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte.

Or, experţii aveau obligaţia de a face verificări cu privire la preţurile terenurilor ce rezultau din tranzacţii încheiate în zonă, şi numai în măsura în care informaţiile culese în urma verificărilor efectuate indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experţii puteau apela la alte elemente decât preţul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii.

De asemenea, terenul în litigiu fiind extravilan, cu destinaţie agricolă şi cu duble restricţii, de eventuală construire (unitate militară, aeroport existent), despăgubirea nu ar putea fi făcută decât prin raportare la un teren agricol de acelaşi fel, iar nu la un teren de altă natură potrivit preţului obişnuit de tranzacţionare.

La stabilirea valorii nu s-a ţinut cont nici de caracteristicile terenului supus exproprierii, lucru ce a condus la o mărire exagerată a preţului terenului din această zonă.

A mai precizat apelantul pârât că în interesul siguranţei zborului, în cuprinsul zonelor de siguranţă, sunt interzise fără avizul prealabil al Autorităţii Aeronautice Civile Române: a) amplasarea, construirea şi/sau instalarea de obiective noi (clădiri, structuri, amenajări etc., inclusiv construcţiile şi echipamentele/instalaţiile destinate activităţilor aeronautice; b) realizarea de construcţii sau instalaţii, precum şi desfăşurarea de activităţi care, prin natura lor ori prin procesul de funcţionare, afectează sau pot afecta siguranţa zborului (obiective care produc fum ori ceaţă artificială, sisteme de iluminat care pot determina confuzii în identificarea sistemului de balizare luminoasă a pistei şi/sau a dispozitivului luminos de apropiere etc.; c) amplasarea şi funcţionarea surselor de emisie care pot produce interferenţe sau perturbaţii în funcţionarea mijloacelor de navigaţie aeriană; d) amplasarea şi exploatarea obiectivelor care atrag şi favorizează concentrarea pasărilor sau animalelor sălbatice (unităţi de morării, silozuri, culturi agricole neadecvate, depozite, magazii, gropi de gunoi, decantoare etc.; e) orice alte obiective (construcţii, amenajări, activităţi) care afectează sau pot afecta siguranţa zborului.

A susţinut că, în speţă, datorită amplasării terenului proprietatea reclamanţilor în vecinătatea Aeroportului internaţional, acestea sunt supuse servituţilor aeronautice civile.

Aşa fiind, indiferent dacă era sau nu expropriat, terenul în cauză nu putea fi utilizat decât pentru cultivare, fiind interzise amplasarea de construcţii definitive pe acesta. În această situaţie, criteriile de individualizare avute în vedere de instanţă la stabilirea valorii (posibilităţi de racordare la reţelele de utilităţi, reţele de alimentare cu apă şi canalizare, reţea de gaze naturale) nu pot fi luate în considerare.

De asemenea, datorită apropierii de pista de aterizare a aeroportului, zona este afectată de poluarea sonoră, aspect ignorat la compararea acestui teren cu cele trei proprietăţi situate în zone diferite ale municipiului Iaşi, zone care nu se încadrează în categoria terenurilor pentru care există restricţii de construire.

Având în vedere situarea acestor proprietăţi în extravilanul municipiului Iaşi, în zona cu servituţi aeronautice civile, pentru schimbarea destinaţiei terenului supus exproprierii, era obligatorie întocmirea, avizarea şi aprobarea de către Consiliul Local al municipiului Iaşi a unui Plan Urbanistic Zonal şi a Regulamentului Local de Urbanism aferent pentru introducerea terenului în intravilan şi stabilirii reglementărilor urbanistice, procedură extrem de complexă şi greu de îndeplinit. De asemenea, mai erau necesare avizele Consiliului Local Iaşi, ale Autorităţii Aeronautice Civile Române, M.Ap. N, M.A.I., S.R.I., O.C.P.I., A.P.M., D.S.P., P.S.I. Protecţie Civilă şi a altor organisme interesate şi ale deţinătorii de utilităţi din zonă: F., G., etc.

Această procedură nu a fost îndeplinită, întrucât la data exproprierii terenul se afla tot în extravilanul municipiului Iaşi, cu aceeaşi destinaţie de teren agricol.

A susţinut apelantul pârât că, prin omologarea de către prima instanţă a expertizei judiciare realizate în prima fază procesuală, reclamanţii s-au îmbogăţit fără justă-cauză pe seama autorităţii publice judeţene, deşi dreapta despăgubire trebuie să fie atât pentru proprietarul expropriat, dar şi pentru cel care plăteşte preţul exproprierii.

O altă critică a vizat depăşirea de către prima instanţă a competenţei şi încălcarea prevederilor Legii nr. 544/2004, prin adoptarea soluţiei de anulare a Hotărârilor Consiliului Judeţean Iaşi nr. 6, 7 şi 202/2011.

Sub acest aspect, pârâtul a susţinut că Hotărârile Consiliului Judeţean Iaşi sunt acte administrative adoptate de o autoritate a administraţiei publice judeţene a căror legalitate poate fi cercetată doar în cadrul procesual stabilit de Legea nr. 554/2004.

3. Prin decizia civilă nr. 444 din 12 iunie 2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis apelul pârâtului, a schimbat, în parte, hotărârea atacată, sens în care a admis, în parte, acţiunea introductivă de instanţă şi a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor A. şi B. suma de 25.005 RON, cu titlu de despăgubiri aferente exproprierii suprafeţei de 459,45 m.p. teren şi reclamantei C. suma de 1.227 RON, cu titlu de despăgubiri aferente exproprierii suprafeţei de 22,55 m.p. teren, în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii. A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu contravin deciziei. A respins apelul formulat de reclamanţi împotriva sentinţei atacate. A dispus obligarea reclamanţilor la plata sumei de 785,25 RON, reprezentând diferenţă onorariu către expertul H. şi a pârâtului la plata sumei de 1.285,25 RON diferenţă onorariu către acelaşi expert.

În motivarea acestei soluţii, curtea de apel a constatat nefondată susţinerea pârâtului potrivit căreia Tribunalul Iaşi, secţia I civilă şi-a depăşit competenţa atunci când a dispus anularea Hotărârii Consiliului Judeţean Iaşi nr. 202/2011, încălcând, astfel, prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004, câtă vreme instanţa civilă a anulat, în parte, hotărârile nr. 6, 7 şi 202/2011, numai în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate reclamanţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 care stabilesc competenţa instanţei de drept comun de a se pronunţa asupra hotărârilor în discuţie, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor.

A mai apreciat instanţa de apel că nu sunt fondate criticile reclamanţilor vizând omisiunea tribunalului de a se pronunţa asupra cererii lor legate de suprafaţa de teren care nu a fost expropriată (dar a cărei valoare ar fi fost anulată în urma exproprierii) şi asupra solicitării ca instanţa de judecată să cenzureze legalitatea refuzului expropriatorului de a extinde exproprierea asupra întregului teren şi să stabilească despăgubirea în funcţie de valoarea de piaţă a acestuia reţinând că tribunalul nu a fost învestit cu asemenea cereri.

Curtea de apel a stabilit incidenţa dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994. În determinarea valorii de piaţă a imobilelor expropriate, curtea de apel a dat eficienţă şi dezlegărilor date prin decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea Constituţională.

Astfel, s-a apreciat că, la stabilirea despăgubirii ce se cuvine reclamanţilor expropriaţi, trebuie să se aibă în vedere valoarea terenului la data transferului dreptului de proprietate, iar nu la data întocmirii raportului de expertiză, respectiv în cursul procedurii judiciare.

În calea devolutivă a apelului, s-a efectuat o nouă expertiză de care curtea de apel a ţinut seama, întrucât a răspuns cerinţelor art. 26 din Legea nr. 33/1994, realizându-se evaluarea terenurilor expropriate raportat la preţurile de tranzacţionare în perioada de referinţă a exproprierii - 2011, aceasta reprezentând o despăgubire "dreaptă", în sensul dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, în acord cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO.

Instanţa de apel a apreciat că sunt nefondate criticile aduse de reclamanţi consemnărilor din expertiză. Experţii au explicat în detaliu adecvarea şi precizia metodei utilizate şi au aplicat corect cuvenitele ajustări la comparabilele care au putut fi identificate în tranzacţiile din perioada de referinţă.

Potrivit concluziilor comisiei constituite în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994, valoarea suprafeţei de 459,45 mp teren aparţinând reclamanţilor A. şi B. este de 25.005 RON, iar valoarea terenului de 22,55 mp, al reclamantei C., este de 1.227 RON, valori inferioare celor stabilite de prima instanţă, sub acest aspect apelul pârâtului fiind apreciat ca fondat, iar apelul reclamanţilor, ca fiind nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 444 din 12 iunie 2017, a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C. şi pârâtul Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi.

Prin recursul formulat, recurenţii reclamanţi A., B. şi C. au susţinut următoarele critici:

- omisiunea instanţei de apel de a soluţiona toate motivele de apel -critică circumscrisă prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, s-a susţinut că, în speţă, Curtea de Apel Iaşi nu a analizat critica referitoare la stabilirea despăgubirii în funcţie de valoarea de piaţă a întregului teren al reclamanţilor, prin luarea în considerare a celor două componente - valoarea de piaţă a terenului expropriat şi prejudiciul suferit de proprietar, în raport de susţinerea reclamanţilor că prejudiciul suferit este egal cu valoarea de piaţă a terenului rămas în proprietate după expropriere.

În opinia recurenţilor, tribunalul nu a fost învestit să cenzureze legalitatea refuzului expropriatorului de a extinde exproprierea asupra întregului teren al reclamanţilor, ci numai cu privire la stabilirea despăgubirii, prin determinarea ambelor componente ale acesteia - valoarea de piaţă a terenului expropriat şi prejudiciul provocat prin expropriere. Pentru cea de-a doua componentă, s-a invocat echivalenţa acesteia cu valoarea de piaţă a terenului rămas neexpropriat.

Or, tribunalul nu a soluţionat cererea în discuţie şi nici nu a prezentat în considerentele hotărârii vreun argument din care să reiasă ca a verificat susţinerile reclamanţilor cu privire la factorii prejudiciabili, modul de determinare a prejudiciului în ceea ce priveşte terenul rămas în proprietate şi prejudiciul total.

Totodată, s-a invocat şi nemotivarea sentinţei tribunalului, întrucât nu au fost redate considerentele pentru care a fost calculată valoarea despăgubirii doar ca produs dintre suprafaţa de teren expropriată şi preţul de 19 euro/mp, fără nicio referire la restul terenului, ori la aspectele care au determinat instanţa de judecată să valorifice raportul de expertiză efectuat în cauză, recurenţii susţinând că, această critică nu a fost examinată în faza procesuală a apelului.

Alte două motive de apel, necercetate, de asemenea, de către instanţa de apel, au constat în nemotivarea şi lipsa de temei legal a dispoziţiei prin care i s-a acordat pârâtului un termen de graţie de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, pentru plata despăgubirii, precum şi greşita stabilire a cuantumului cheltuielilor de judecată.

- motivul de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurenţii reclamanţi au susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, prin aceea că nu s-a luat în considerare, în stabilirea despăgubirii cuvenite reclamanţilor, decât prima componentă, şi anume valoarea reală a terenului, fiind ignorată total cea de-a doua componentă, reprezentată de prejudiciul cauzat proprietarului.

Or, determinarea legală a valorii despăgubirii presupunea stabilirea pierderii materiale suferite de reclamanţi în legătură cu terenul care le-a rămas în proprietate după expropriere, prin raportare la imposibilitatea de exploatare, potrivit scopului achiziţionării sau de înstrăinare a acestuia.

În opnia recurenţilor, se impunea luarea în considerare a limitării posibilităţilor de exploatare, având în vedere dovezile privind anularea valorii de piaţă din cauza pierderii singurei căi de acces la drumul public, imposibilitatea obţinerii unei servituţi de trecere cu costuri mai mici decât valoarea terenului şi a utilizării conform destinaţiei care a determinat hotărârea de cumpărare, din cauza noii vecinătăţi - pista Aeroportului Internaţional Iaşi.

De asemenea, au susţinut că prima componentă a despăgubirii nu a fost stabilită corect, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, în speţă, instanţa de apel preluând necenzurat valoarea estimată de experţi, deşi comisia de experţi a identificatecomparabile din zone aflate la mare distanţă de terenul din litigiu, privind vânzări de terenuri care aveau caracteristici esenţial diferite de terenul expropriat, nu au explicat, în raportul de expertiză, opţiunea de a selecţiona doar patru proprietăţi comparabile tranzacţionate, nu au argumentat de ce au ales comparabila A, deşi aceasta a impus două ajustări, din cauza dimensiunilor şi a topografiei (înclinaţiei), respectiv nu au răspuns sau au răspuns incomplet obiecţiunilor reclamanţilor.

Prin recursul formulat, pârâtul Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, caz în care operează motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat, pârâtul a susţinut nelegalitatea administrării probatoriului şi valoarea pe care instanţele au acordat-o expertizei, precum şi nesocotirea de către instanţă a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. privind rolul activ al judecătorului.

Recurentul pârât a susţinut că preţul stabilit prin raportul de evaluare ce a stat la baza hotărârii de stabilire a despăgubirilor este corect, iar datele cuprinse în raport sunt conforme cu dispoziţiile legale. Cadrul legal al exproprierii, în speţă, este reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 255/2010, iar raportul de evaluare întocmit la momentul exproprierii şi stabilirii despăgubirilor în procedura administrativă a fost realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 33/1994 şi a standardelor naţionale de evaluare, valoarea stabilită prin acesta fiind una specială, mai mare decât valoarea de piaţă.

Instanţa de apel a considerat, fără temei, că Legea nr. 255/2010 nu ar conţine dispoziţii derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate şi că, în această privinţă, sunt incidente dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Această concluzie este consecinţa unei greşite interpretări a dispoziţiilor art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010 şi ale art. 4 alin. (2) lit. f) din normele metodologice de aplicare a acesteia, din coroborarea cărora rezultă că, în cadrul procedurii administrative de expropriere, despăgubirile se stabilesc pe baza raportului de evaluare, având la bază expertizele întocmite şi actualizate de Camerele notarilor publici, aceste reglementări având un caracter imperativ.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se referă la dispoziţiile de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar nu la modalitatea de evaluare şi de stabilire a despăgubirilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 şi art. 8 din H.G. nr. 53/2011, expertiza evaluatorie întocmită la momentul exproprierii constituie unic criteriu legal pentru stabilirea valorii despăgubirii, expertul evaluator fiind obligat să aibă în vedere expertiza notarilor publici cu caracter exclusiv în detrimentul oricăror alte elemente de apreciere, legea dispunând imperativ şi limitativ în această privinţă.

Consideră că, la întocmirea raportului de evaluare, expropriatorul a respectat prevederile Legii nr. 255/2010, valoarea de 3,5 euro fiind determinată în urma stabilirii apartenenţei terenului expropriat la categoria extravilan. Terenul care constituie obiectul exproprierii are un caracter special, deoarece se află amplasat în zona de dezvoltare a Aeroportului Internaţional Iaşi, iar pentru astfel de terenuri nu există o piaţă specifică, în sensul că acestea nu se tranzacţionează în mod obişnuit, neavând o utilitate obişnuită.

O altă critică formulată a vizat termenul stabilit pentru executarea obligaţiei de plată a despăgubirilor, respectiv 30 de zile de la pronunţarea acestei hotărâri, deşi în sentinţa nr. 1623/2014 se dispunea ca plata despăgubirilor să se realizeze în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, măsură apreciată ca fiind contrară dispoziţiilor art. 9 şi art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010.

A mai susţinut recurentul pârât că, în apel, a fost administrată proba cu expertiza tehnică evaluatorie, fiind întocmit un raport de expertiză ce a avut la bază tranzacţii efectiv realizate, urmare a depunerii de către OCPI a mai multor contracte de vânzare-cumpărare.

Analiza îndeplinirii condiţiilor impuse prin sintagmele "în mod obişnuit’’ şi "imobile de acelaşi fel’’ nu impune identificarea unor imobile identice ori a unor tranzacţii cu preţ identic. Prin condiţiile enunţate, legiuitorul a dorit să asigure elemente de referinţă factuale, reale, pe baza cărora să permită corecţia despăgubirilor stabilite, având în vedere preţul practicat pentru imobile de acelaşi fel, vândute efectiv, la date apropiate, asigurând în acest mod o dreaptă despăgubire expropriatului.

Cum exproprierea s-a realizat în raza municipiului Iaşi, nu poate fi reţinut ca imobil de acelaşi fel cu cel expropriat, oricare alt teren situat în raza teritorială a municipiului Iaşi, pentru că, în interiorul aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, variaţiile de preţ sunt foarte mari.

Datorită amplasării în zona de siguranţă a Aeroportului Iaşi, terenul a fost utilizat numai pentru cultivare, destinaţia şi, mai ales natura acestuia, neputându-se schimba decât cu avizul conform al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi cu respectarea dispoziţiilor legale în materia construcţiilor în zonele de siguranţă ale aeroporturilor şi a siguranţei zborului. Acest aspect nu a fost avut în vedere de comisia de experţi care, la stabilirea valorii terenului, a ţinut cont doar de poziţionarea terenului, de posibilităţile de acces la aceste proprietăţi şi de existenţa utilităţilor în acea zonă, fără a avea în vedere restricţiile urbanistice la care era supus, în conformitate cu prevederile art. 21 din Hotărârea Guvernului nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată.

În consecinţă, pentru stabilirea unei drepte despăgubiri pentru exproprierea terenului, trebuia să se ţină cont de restricţiile la care este supus, neputând fi utilizat oricând şi oricum, fară oprelişti la realizarea unor construcţii cu orice destinaţie. Există argumente puternice în a considera că există restricţii serioase în ceea ce priveşte folosirea sa ca teren pentru construcţii, astfel încât preţul urmează să fie stabilit prin comparaţie cu terenuri de acelaşi fel (agricole, supuse restricţiilor urbanistice şi de poluare sonoră).

S-a mai arătat că aceste restricţii existau de la data înfiinţării Aeroportului Iaşi, iar nu de la data exproprierii, datorită amplasării proprietăţii în vecinătatea Aeroportului Internaţional Iaşi, iar existenţa în vecinătatea acestor proprietăţi a unor locuinţe individuale sau colective şi imobile sociale nu poate determina caracterul terenului în litigiu ca fiind construibil, în condiţiile în care acesta este extravilan, pentru construire impunându-se trecerea în intravilan, care operează în condiţiile legii, prin hotărâre de Consiliul local şi prin întocmirea unei documentaţii cadastrale PUZ, lucru ce nu s-a întâmplat, tocmai din pricina acestor interdicţii.

De asemenea, datorită apropierii de pista de aterizare a aeroportului, zona este afectată de poluarea sonoră, aspect care nu a fost avut în vedere la compararea acestui teren cu cele trei proprietăţi situate în zone diferite care nu se încadrează în categoria terenurilor pentru care există restricţii de construire.

Aşa fiind, oricine ar fi cumpărat proprietatea respectivă, trebuia să cunoască existenta acestor restricţii care influenţau atât oferta de cumpărare, cât şi posibilitatea de utilizare a aceste proprietăţi.

4. Prin decizia nr. 2232/31.05.2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi şi a admis recurs declarat de către reclamanţi, dispunând casarea deciziei nr. 444/12.08.2017 şi trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a statua astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în esenţă, caracterul fondat al motivului de recurs referitor la omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra motivului de apel vizând cea de-a doua componentă a despăgubirilor, respectiv prejudiciul creat reclamanţilor prin expropriere asupra terenului neexpropriat. Totodată, s-a constatat că nu au fost analizate motivele de apel vizând greşita stabilire a cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de tribunal reclamantului A., cu titlu de onorariu de expert, respectiv împrejurarea că, în mod greşit, prima instanţă a acordat pârâtului un termen de graţie de 30 de zile pentru plata despăgubirilor, fără a motiva acordarea acestui termen.

Sub acest aspect, Înalta Curte a constatat că, prin petitele cererii de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat cenzurarea legalităţii modului de stabilire a despăgubirii oferită de expropriator în procedura de expropriere, realizată în vederea îndeplinirii obiectivului de investiţii "Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi’’, cenzurarea valorică a despăgubirii acordate şi stabilirea despăgubirii legale, echitabile pentru repararea prejudiciului produs prin lipsirea de bunurile preluate în patrimoniul judeţului Iaşi, din motivarea în fapt a acţiunii, rezultând cu evidenţă că reclamanţii au urmărit ca expropriatorul, pe lângă stabilirea despăgubirii pentru terenurile expropriate, care are în vedere valoarea de circulaţie a acestora, să acopere şi prejudiciul generat de măsura exproprierii.

A fost însă apreciat ca lipsit de interes motivul de recurs vizând inexistenţa analizei instanţei de apel pe aspectul motivării cu privire la considerentele ce au condus la valorificarea raportului de expertiză pe care s-a bazat sentinţa nr. 1623/2014, Înalta Curte reţinând că, în calea de atac a apelului, s-a dispus efectuarea unei noi expertize, în acord cu exigenţele impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi cu decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale.

În referire la motivul de recurs instituit de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut că, parţial, criticile recurenţilor nu se referă la aplicarea greşită a legii din perspectiva art. 26 din Legea nr. 33/1994, pentru a putea fi încadrate în ipoteza susţinută de recurenţi, ci pun în discuţie greşeli ale experţilor la aplicarea regulilor de comparare în efectuarea expertizei şi omisiuni în răspunsul la obiecţiunile formulate de reclamanţi, respectiv vizează aprecierea asupra probatoriului ce a condus la configurarea unei anumite situaţii de fapt, privind, aşadar, temeinicia hotărârii atacate, iar nu legalitatea acesteia şi, prin urmare, nu pot constitui obiect de analiză în recurs.

În ceea ce priveşte aserţiunile recurenţilor deduse judecăţii prin intermediul obiecţiunilor la expertiză, s-a reţinut că prin încheierea din 24 octombrie 2016, Curtea de apel a încuviinţat aceste obiecţiuni, punând în vedere experţilor să formuleze un răspuns la acestea. Ulterior, considerând că răspunsul înregistrat la dosar data de 18.11.2016 a fost dat în mod sumar, s-a dispus revenirea cu adresă la experţi, în sensul de a se răspunde amănunţit obiecţiunilor reclamanţilor, ţinându-se seama şi de punctul de vedere exprimat de aceştia în memoriul depus pentru termenul de judecată din 09.01.2017.

De asemenea, s-a constatat că aprecierea instanţei de apel cu privire la caracterul lămuritor al răspunsului experţilor la obiecţiunile formulate şi la necesitatea sau nu a refacerii raportului de expertiză intră în atributul exclusiv al acestei instanţe în materie de utilitate a probelor, necenzurabile în recurs pentru considerentele deja arătate.

Cu privire la recursul formulat de pârâtul Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi, Înalta Curte a reţinut că recurentul pârât a invocat, în speţă, nelegalitatea administrării probatoriului, precum şi nesocotirea de către instanţa de apel a dispoziţiilor privind rolul activ, cuprinse în art. 129 pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte a constatat că prevederile art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010 şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 au fost aplicate de către expropriator în cadrul procedurii administrative prealabile, însă persoanele expropriate nemulţumite de cuantumul despăgubirii oferite, au optat pentru a valorifica dreptul conferit de lege de a ataca în justiţie hotărârile de stabilire a cuantumului despăgubirii, emise de expropriator instituit pin art. 22 din Legea nr. 255/2010.

Faţă de conţinutul normelor legale enunţate, Înalta Curte a constatat că este nefondat argumentul susţinut de recurent, în sensul că raportul de evaluare a imobilelor, efectuat în cadrul procedurii judiciare, nu ar putea fi luat în considerare, deoarece nu are la bază expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, reţinând că evaluarea administrativă realizată exclusiv prin raportare la ghidul privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare, elaborat pentru uzul birourilor notariale, are un caracter estimativ, ce se raportează la criterii generice vizând terenurile situate într-o anumită unitate administrativ-teritorială, fără a se particulariza pentru situaţia fiecărui imobil în parte. Or, estimarea globală cuprinsă în ghidurile privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare, elaborate pentru uzul birourilor notariale, ca modalitate de determinare a unor valori, este incompatibilă cu procedura de evaluare judiciară, care se sprijină pe un probatoriu complet, administrat cu respectarea principiului contradictorialităţii şi care să ţină seama de caracteristicile concrete ale imobilului expropriat.

De asemenea, s-a reţinut că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 făcând trimitere la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor, nu pot fi înţelese ca vizând doar aspectele de ordin procedural ale soluţionării acţiunii în despăgubiri. Faţă de menţiunea expresă a normei speciale care face trimitere la norma generală, este evident că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere criteriile reglementate de art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994 vizând preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, precum şi daunele aduse proprietarului, pentru că legiuitorul a înţeles ca în procedura jurisdicţională să nu deroge de la norma generală.

În ceea ce priveşte pretinsa nelegalitate a hotărârii, decurgând din încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. referitoare la rolul activ al judecătorului, Înalta Curte a constatat că recurentul nu a dezvoltat această critică, aşa încât motivul de recurs nu a putut fi analizat, iar aspectele referitoare la amplasamentul special al terenului expropriat, destinaţia acestuia, restricţiile la care acesta este supus şi consecinţele acestora asupra valorii despăgubirii, nu constituie critici care să poată fi încadrate în vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ci puteau fi invocate pe calea obiecţiunilor la expertiză. Or, în speţă, pârâtul nu a contestat raportul de expertiză în ce priveşte valoarea terenurilor expropriate, ci numai cu privire la suprafaţa de teren.

Totodată, critica vizând nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva stabilirii termenului de graţie de 30 de zile pentru plata despăgubirilor a fost apreciată ca neîntemeiată, Înalta Curte reţinând, sub acest aspect, incidenţa prevederilor art. 30 din Legea nr. 33/1994.

În rejudecare,cauza a fost înregistrată sub nr. x/2011.

5. Hotărârea pronunţată în apel, în rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 583 din 2 decembrie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis apelurile formulate de reclamanţii A., B. şi C. şi pârâtul Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi, prin reprezentanţi legali, împotriva sentinţei civile nr. 1623/2014 din 28 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, hotărâre pe care o schimbă în parte, în sensul că:

A admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi, prin reprezentanţi legali.

A obligat pârâtul Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi să plătească reclamanţilor A. şi B. suma de 25.005 RON, cu titlu de despăgubiri aferente exproprierii suprafeţei de 459,45 mp teren şi reclamantei C. suma de 1.227 RON, cu titlu de despăgubiri aferente exproprierii suprafeţei de 22,55 mp teren.

A obligat pârâtul Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi să plătească reclamanţilor A. şi B. suma de 18.867,75 euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul în legătură cu terenul 3.773,55 mp rămas în proprietatea lor şi reclamantei C. suma de 9.678,5 euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul în legătură cu terenul de 744,5 mp rămas în proprietatea acesteia.

A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu contravin prezentei decizii.

A obligat reclamanţii A., B. şi C. să plătească suma de 785,25 RON diferenţă onorariu expert domnului expert H. şi pârâtul Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi să plătească suma de 1.285,25 RON diferenţă onorariu expert domnului expert H..

Pentru a statua astfel, curtea de apel a reţinut că în etapa rejudecării, trebuie examinate: determinarea existenţei prejudiciului generat prin măsura exproprierii, echivalent cu valoarea terenurilor rămase în proprietate reclamanţilor la momentul exproprierii; acordarea cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului A. într-un cuantum mai mic; nemotivarea măsurii de acordare a unui termen de 30 de zile pentru plata despăgubirilor de către pârât.

Potrivit situaţiei de fapt deja stabilită irevocabil prin decizia civilă nr. 444/2017, reclamanţilor I. le-a fost expropriată formal suprafaţa de 459,45 mp, rămânându-le o diferenţă de 3.773,55 mp, iar reclamantei C. suprafaţa de 22,55 mp, rămânându-i 744,45 mp.

În cursul derulării primei judecăţi în apel s-a administrat proba cu expertiză tehnică judiciară realizată de către expertul tehnic J. care a concluzionat că suprafeţele de teren rămase în proprietatea reclamanţilor nu au acces la nici un drum public, fiind înconjurate pe toate laturile de alte proprietăţi, cauza fiind reprezentată tocmai de includerea căii de acces în suprafeţele expropriate.

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, curtea de apel a constatat că spre deosebire de ipoteza determinării valorii despăgubirii corespunzătoare imobilului formal expropriat, pentru care legea şi Curtea Constituţională au statuat modul de calcul (valoarea terenului la data transferului dreptului de proprietate), în ceea ce priveşte prejudiciul cauzat proprietarului prin acţiunea de expropriere, legiuitorul nu a menţionat decât luarea în considerare a dovezilor prezentate de către proprietar.

În speţă, s-a reţinut că prin răspunsul scris depus în rejudecare, reclamanţii-apelanţi au invocat pierderea patrimonială suferită prin scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea lor, considerând că această pierdere poate fi reparată prin acordarea preţului terenurilor de la momentul exproprierii, respectiv la 27-38 euro/m.p.

Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că deşi drepturile reclamanţilor de a poseda şi utiliza terenurile sunt real anihilate în prezent, existând o imposibilitate fizică de acces, dreptul lor de a dispune nu a dispărut, putând fi exercitat în condiţiile de fapt actuale (ipotetic, prin înstrăinarea către vecini etc), astfel că nu sunt îndreptăţiţi la primirea preţului rezultat din expertizele cauzei,întrucât reclamanţilor li s-ar produce o creştere a patrimoniului lor fără fundament legal, aceştia rămânând proprietarii unor terenuri pentru care ar primi contravaloarea solicitată şi asupra cărora expropriatorul nu ar avea nici un drept în lipsa unui transfer de proprietate.

În plus s-a reţinut că, reclamanţii nu au exhibat nici o dovadă că au beneficiat de oferte certe de cumpărare a terenurilor lor la preţul de 27-38 euro/mp şi că tranzacţiile ar fi fost blocate de intervenirea exproprierii, fiindu-le produse pierderi constând în acel preţ.

Prin urmare, Curtea a concluzionat că exproprierea a cauzat reclamanţilor o restrângere importantă a libertăţii acestora de a dispune asupra imobilelor aşa cum au sperat la achiziţionare şi cum doresc în prezent, absenţa unei căi de acces la drumul public reprezentând un factor decisiv în găsirea unor potenţiali cumpărători, cât şi în stabilirea preţului, considerente în raport de care a apreciat că o reparare echitabilă şi susţinută de probe a prejudiciului provocat reclamanţilor prin scăderea drastică a valorii terenurilor rămase neexpropriate este reprezentată de acordarea sumelor pe care aceştia le-au achitat atunci când le-au cumpărat, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2007 şi nr. y/2008.

În referire la motivul de apel ce vizează acordarea unui termen de graţie de către Tribunal (30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii) s-a apreciat că este întemeiat.

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 1101 alin. (2) C. civ. de la 1864 şi art. 262 C. proc. civ. de la 1865, curtea de apel a reţinut că prima instanţă a luat măsura acordării termenului de graţie fără a fi fost formulată o cerere în acest sens de către pârât şi fără expunerea motivelor ce au fundamentat soluţia.

Având în vedere vechimea considerabilă a litigiului, precum şi solvabilitatea unităţii administrativ-teritoriale pârâte, instanţa de apel a apreciat că nu există justificări în adoptarea acestei amânări la plată.

În referire la critica reclamanţilor-apelanţi vizând cheltuielile de judecată stabilite de către prima instanţă, s-a constatat că, în absenţa formulării unor nemulţumiri adaptate litigiului, fără expunerea detaliată a prezumtivelor greşeli comise de către Tribunal, având în vedere soluţia de admitere în parte a pretenţiilor precum şi participarea comună a pârâţilor la suportarea cheltuielilor vizând onorariul experţilor judiciari, aceast motiv de apel este nefondat.

Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 583/2020 din 2 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a declarat recurs pârâtul Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile şi în consecinţă, respingerea acţiunii formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi.

În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a precizat că, în prezentul litigiu, criticile sale nu vizează modalitatea în care a fost apreciat probatoriul, ci nelegalitatea administrării acestuia, precum şi nesocotirea de către instanţa de apel a dispoziţiilor privind rolul activ, aşa cum sunt acestea precizate în cuprinsul art. 129 pct. 5 C. proc. civ.

Făcând trimitere la normele care reglementează proba cu expertiză, recurentul arată, în referire la valoarea prejudiciului colateral stabilit de instanţa de apel produs prin exproprierea suprafeţelor de teren necesare pentru realizarea lucrării de utilitate publică "Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi", că, stabilirea valorii de circulaţie a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste şi echitabile în accepţiunea legii generale în materie, dar şi a normelor constituţionale (art. 44 din Constituţie).

Susţine recurentul că finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă şi justă despăgubire, în condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Valoarea de piaţă a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare atât la amplasamentul acestuia, la destinaţia lui, cât şi prin raportare la poziţionarea acestuia faţă de alte localităţi şi de căile de acces.

Criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere sunt prevăzute, în mod imperativ, de dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, normă invocată de reclamanţi, iar nerespectarea acestora pune în discuţie o problemă de încălcare a legii.

În acest sens, recurentul arată că, art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, impune ca, la calcularea cuantumului despăgubirilor cuvenite proprietarului bunului supus exproprierii, experţii, precum şi instanţa să ţină seama de două criterii legale (instituite ca atare prin lege, în scopul cuantificării juste şi echitabile a despăgubirii), şi anume, "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele" şi respectiv "daunele" aduse proprietarului, scop în care vor fi aduse şi alte dovezi.

În ce priveşte valoarea reală a imobilului expropriat, primul criteriu în stabilirea cuantumului despăgubirii, experţii, precum şi instanţa trebuie să aibă în vedere preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele de vânzare-cumpărare privind imobile de acelaşi fel din zonele locale situate în aceeaşi unitate administrativ teritorială.

În ceea ce priveşte al doilea criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea despăgubirii cuvenite reclamanţilor - prejudiciul creat prin expropriere- recurentul susţine că despăgubirile la care se referă dispoziţiile art. 26 includ prejudiciul creat proprietarului, ceea ce presupune că acest prejudiciu este consecinţa exproprierii, întrucât dauna adusă proprietarului trebuie să acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii.

Arată recurentul că deşi compunerea prejudiciului este la latitudinea reclamanţilor, aceştia având obligaţia de a-1 determina prin cererea de chemare în judecată, deoarece în temeiul principiului disponibilităţii procesului civil, reclamantul stabileşte limitele învestirii, instanţa are obligaţia de a analiza dacă componentele sale reprezintă sau nu, un prejudiciu real, precum şi întinderea acestuia, pe baza dovezilor prezentate.

Interpretarea textului legal denotă indubitabil împrejurarea că prejudiciul reprezintă consecinţa directă a exproprierii, atât timp cât dauna adusă proprietarului trebuie să acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii. În acest context normativ, instanţa are, însă, obligaţia să examineze dacă componentele acestuia reprezintă sau nu un prejudiciu cert şi să stabilească întinderea acestuia, pe baza dovezilor prezentate. Aşadar, prejudiciul adus proprietarului bunului expropriat poate include doar acele daune efective, certe, cunoscute şi determinate sau determinabile la momentul exproprierii, nu şi acele daunele eventuale, incerte, ipotetice, care nu pot fi determinate ori determinabile la momentul exproprierii,

În speţă, recurentul arată că terenurile supuse exproprierii sunt terenuri extravilane, categoria de folosinţă - arabile situate în extravilanul localităţii, certificatul de urbanism pe care îl menţionează reclamanţii în justificarea intenţiei de schimbare a destinaţiei terenului din extravilan agricol în intravilan construcţii constituind numai un act de informare, prin care autorităţile publice locale, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz avizate şi aprobate potrivit legii, fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente la data solicitării şi stabilesc cerinţele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcţie de specificul amplasamentului, precum şi lista cuprinzând avizele şi acordurile legale, necesare în vederea autorizării.

Pentru a se putea realiza construcţii (de locuinţe, construcţii comerciale sau construcţii industriale) pe un teren arabil situat în extravilan, este necesar ca pentru acest teren să se întocmească o documentaţie de trecere din extravilan în intravilan, o documentaţie de tip P.U.Z. sau P.U.D. şi aprobarea acestora, trebuie realizată scoaterea terenului din circuitul agricol şi, numai după aceasta, terenul va avea destinaţia de teren pentru construcţii, însă, în prezent, în speţă, nu există date referitoare la schimbarea destinaţiei pentru parcelele de teren ce fac obiect al cauzei.

În speţă, faţă de caracteristicile imobilelor supuse exproprierii - arabile în extravilan, fără utilităţi, instanţa de apel a dispus obligarea recurentului la plata către reclamanţii A., B. a sumei de 25.005 RON cu titlu de despăgubiri aferente exproprierii suprafeţei de 459,45 mp teren si către reclamanta C. lonelia a sumei de 1227 RON cu titlu de despăgubiri aferente exproprierii suprafeţei de 22.55 mp teren.

Precizează recurentul că, terenurile ce au constituit obiectul exproprierii se află amplasate în zona de dezvoltare a Aeroportului Internaţional Iaşi, iar pentru astfel de terenuri nu există o piaţă specifică în sensul că ele nu se tranzacţionează în mod obişnuit, acestea neavând o utilitate obişnuită, întrucât fac parte din categoria celor pentru care sunt impuse restricţii urbanistice.

Aşa fiind, indiferent dacă era sau nu expropriat acest teren, el nu putea fi utilizat decât pentru culturi agricole fiind interzise amplasarea de construcţii pe acesta ceea ce face ca valoarea acestei proprietăţi imobiliare să fie redusă astfel încât criteriile de individualizare care au fost avute în vedere de comisia de experţi la stabilirea valorii terenului nu pot fi luate în considerare.

Datorita amplasării terenului - în zona de siguranţa a Aeroportului Iaşi-acesta a fost utilizat numai pentru cultivare, destinaţia şi mai ales natura acestuia neputându-se schimba decât cu avizul conform al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi cu respectarea dispoziţiilor legale în materia construcţiilor în zonele de siguranţa ale aeroporturilor şi a siguranţei zborului.

Invocând prevederile art. 21 din Hotărârea Guvernului nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată, Buletinul de Expertiză tehnică nr. 97/ martie 2006, Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului Iaşi, întocmit pe baza Regulamentului general de urbanism, punctul 3.2.4. din Capitolul III al Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 493/2007 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind stabilirea servituţilor aeronautice civile şi a zonelor cu servituţi aeronautice civile K., ediţia 03/2007, recurentul apreciază că stabilirea unei drepte despăgubiri conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 trebuia să ţină cont de restricţiile la care acesta este supus, terenul neputând fi utilizat oricând şi oricum, fără oprelişti la realizarea unor construcţii cu orice destinaţie ci, era supus, încă de la momentul exproprierii unor restricţii serioase în ceea ce priveşte folosirea sa ca teren pentru construcţii.

De altfel, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie într-o speţă similară - expropriere teren pentru realizarea aceleiaşi lucrări de utilitate publica (Dosarul nr. x/2011) a precizat că terenul în litigiu, fiind extravilan, cu destinaţie agricolă şi cu duble restricţii de eventuală construire (unitate militara+aeroport existent) despăgubirea nu ar putea fi făcută decât prin raportare la un teren agricol de acelaşi fel, iar nu la un teren de altă natură, potrivit preţului obişnuit de tranzacţionare şi cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 (Decizia 5387/21.11.2013).

Precizează recurentul că restricţiile menţionate existau de la data înfiinţării Aeroportului Iaşi şi nu de la data exproprierii şi se datorează amplasării acestei proprietăţi în vecinătatea aeroportului, iar existenţa în vecinătatea acestor proprietăţi a unor locuinţe individuale sau colective şi imobile sociale nu determina caracterul acestui teren ca fiind construibil- terenul afectat de expropriere fiind situat în extravilan, iar pentru construire este necesară transformarea acestuia în intravilan, în condiţiile legii, prin hotărâre de Consiliul local şi prin întocmirea unei documentaţii cadastrale PUZ, lucru care - aşa cum arata şi comisia de experţi - nu s-a întâmplat, tocmai datorită acestor interdicţii.

De asemenea, datorită apropierii de pista de aterizare a aeroportului, zona este afectată de poluarea sonoră, aspect care nu a fost avut în vedere la determinarea prejudiciului.

Aşa fiind, oricine ar fi cumpărat proprietatea respectivă trebuia să cunoască existenţa acestor restricţii care influenţau atât oferta de cumpărare, cât şi posibilitatea de utilizare a aceste proprietăţi. Situarea acestei proprietăţi în imediata vecinătate a intravilanului municipiului Iaşi, precum şi existenţa în apropriere a unor reţele de utilităţi nu determină evaluarea acesteia la nivelul unor terenuri pentru care nu exista restricţii de construire astfel că, valoarea acestei proprietăţi urmează a fi diminuată având în vedere aceste interdicţii.

Aceste limitări legale ale exerciţiului dreptului de proprietate pentru titularii dreptului puteau contura elementele unui prejudiciu creat prin expropriere terenurilor rămase în proprietatea privată a reclamanţilor, însă numai cu condiţia ca cei expropriaţi să dovedească că nu mai pot folosi terenul conform destinaţiei de la data exproprierii.

Consideră că prin stabilirea unor despăgubiri pentru prejudicii viitoare a căror existenţă este incertă, iar reclamanţii se îmbogăţesc fără justă cauză.

În speţă, s-a considerat că pentru terenurile în suprafaţă de 3.773,55 mp şi 744,5 mp, deşi sunt situate în zona de servituţii aeronautice, reclamanţii ar suferi o pierdere patrimonială prin scăderea valorii acestora, respectiv că aceste terenuri rămân în continuare în proprietatea acestora, şi nu vor putea fi folosite în continuare potrivit destinaţiei. Apreciază recurentul că instanţa de apel a pierdut din vedere faptul că, la data achiziţionării (2007) aceste terenuri aveau destinaţia de terenuri agricole, schimbarea destinaţiei putându-se realiza doar în condiţiile menţionate anterior. Aşa fiind, consideră că acordarea sumelor pe care reclamanţii le-au plătit la cumpărare, cu titlu de prejudiciu produs prin expropriere echivalează cu o dublă îmbogăţire pe seama autorităţii publice judeţene.

În opinia recurentului, în cauză, nu a intervenit o depreciere valorică a suprafeţei de teren în litigiu, faţă de situaţia anterioară exproprierii, când terenul avea regimul juridic de teren "agricol extravilan", astfel încât reclamanţii să poată invoca diminuarea potenţialului terenului astfel valorificat anterior exproprierii. Or, în speţă, nu a intervenit nicio schimbare a categoriei de folosinţă a terenului rămas în proprietatea reclamanţilor în urma exproprierii, sens în care consideră că nu a fost alterată funcţionalitatea terenului, aspect relevant în determinarea unui prejudiciu cert şi care ar trebui reparat în legătură cu suprafaţa în litigiu.

De asemenea, aşa cum rezultă din raportul de evaluare întocmit de expropriator la momentul exproprierii, din raportul de expertiză tehnica topo-cadastrală întocmit de expertul D., din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul J. şi din raportul de evaluare întocmit de comisia de experţi la instanţa de apel, accesul la proprietăţile reclamanţilor se făcea prin utilizarea drumului de exploatare agricolă DE4432, care nu era un drum public, ci un drum care deservea activităţii desfăşurate de Staţiunea de Cercetare -Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu Iaşi, judeţul Iaşi, terenurile expropriate provenind din patrimoniul acestei societăţi.

Or, drumurile agricole sunt căi rutiere construite sau amenajate în scopul asigurării accesului la terenurile şi obiectivele agricole, efectuării transporturilor de materiale, precum si a lucrărilor, uneltelor si utilajelor necesare procesului de producţie şi au caracter permanent sau provizoriu, fără a face parte din categoria drumurilor publice, potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată.

În aceste condiţii, consideră recurentul că instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că terenurile aflate în proprietatea reclamanţilor nu au avut niciodată, de la momentul dobândirii, acces la drum public, astfel încât nu se poate vorbi de anihilarea drepturilor reclamanţilor apelanţi de a poseda şi utiliza terenurile prin accesul fizic şi legal la acestea.

De altfel, instanţa de apel nu a ţinut cont de raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert J. care a avut drept obiectiv identificarea căii de acces pentru suprafeţele de teren care au rămas în proprietatea reclamanţilor în urma exproprierii şi nici de faptul că datorită amplasării acestor terenuri în vecinătatea Aeroportului internaţional, acestea sunt supuse servituţilor aeronautice civile.

Având în vedere situarea acestor proprietăţi în extravilanul municipiului Iaşi, în zona cu servituţii aeronautice civile, pentru schimbarea destinaţiei acestui teren era obligatorie întocmirea, avizarea si aprobarea de către Consiliul Local al municipiului Iaşi a unui Plan Urbanistic Zonal si a Regulamentului Local de Urbanism aferent pentru introducerea terenului în intravilan si stabilirii reglementarilor urbanistice, procedură extrem de complexa si greu de îndeplinit. De asemenea mai erau necesare Aviz C.L. Iaşi, Autoritatea Aeronautica Civila Romana (teren situat in zona cu servituţi aeronautice civile, in conformitate cu prevederile reglementarilor aeronautice naţionale si internaţionale); M.Ap. N; M.A.I.; S.R.I.; O.C.P.I.; A.P.M.; D.S.P.; P.S.I; Protecţie Civila si alte organisme interesate si deţinătorii de utilităţi din zona: F. (pe zona respectiva, F. emite aviz negativ deoarece are reţele electrice care trebuie deviate); F.; G., etc.

Această procedură nu a fost îndeplinită întrucât la data exproprierii terenul se afla tot în extravilanul municipiului Iaşi, având destinaţia de teren agricol.

Intimaţii reclamanţi nu au formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, este necesar a se constata că hotărârea recurată a fost pronunţată într-un al doilea ciclu procesual, respectiv în rejudecarea căii de atac a apelului,ca urmare asoluţiei de casare dispusă prin decizia civilă nr. 2232/31.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I-a civilă.

În acest context procedural, instanţa de rejudecare era ţinută de limitele casării şi de dezlegările date de instanţa de casare, în conformitate cu prevederile art. 315 alin. ultim din C. proc. civ. care prevăd că:"(1) În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.(3) După casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată."

Relativ la limitele rejudecării apelului, trebuie reţinut că aspectele privind prejudiciul cauzat reclamanţilor-intimaţi prin exproprierea terenului în suprafaţă de 459,45, şi respectiv de 22,55 mp, de măsura exproprierii constând în valoarea acestui teren au fost dezlegate de instanţa de casare, aşa încât ele se impuneau cu forţa obligativităţii în etapa de rejudecare a apelului, în conformitate cu prevederile art. 315 alin. (1) din C. proc. civ.

Ca atare, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, nu a constituit obiect al rejudecării prejudiciul creat reclamanţilor prin exproprierea terenului în suprafaţă de 459,45 mp, şi respectiv, 22,55 mp, ci exclusiv determinarea existenţei prejudiciului generat prin măsura exproprierii, echivalent cu valoarea terenurilor rămase în proprietate reclamanţilor la momentul exproprierii, chestiunea cheltuielilor de judecată stabilite în favoarea reclamantului A. şi cea relativă la acordarea unui termen de 30 de zile pentru plata despăgubirilor de către pârât.

Pe cale de consecinţă, se constată că sunt formulate cu neobservarea exigenţelor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. susţinerile critice prin care recurentul pârât tinde la a repune în discuţie, în prezentul recurs, aspectele care au fost au fost deja tranşate irevocabil prin decizia de casare anterior menţionată.

O atare situaţie conduce la concluzia că nu există temei spre a se constata nelegalitatea judecăţii realizate de instanţa de rejudecare a apelului în ce priveşte includerea - în structura despăgubirilor - şi a contravalorii prejudiciului reprezentat de despăgubirile aferente exproprierii suprafeţei de 459,45 mp teren şi reclamantei C. suma de 1.227 RON, cu titlu de despăgubiri aferente exproprierii suprafeţei de 22,55 mp teren.

În ceea ce priveşte criticile recurentului ce vizează modalitatea în care instanţa de apel a procedat, în rejudecare, la determinarea valorii prejudiciului creat reclamanţilor prin expropriere, Înalta Curte reţine următoarele:

Sub un prim aspect, Înalta Curte menţionează că recursul care, în reglementarea C. proc. civ. de la 1865, poate fi exercitat împotriva unei hotărâri judecătoreşti date în apel, este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată exclusiv pentru motive de nelegalitate.

Aceste critici de nelegalitate trebuie să se subsumeze motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu pot face obiectul cercetării în recurs stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probelor administrate în cauză, întrucât acestea sunt aspecte care vizează temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii atacate.

În consecinţă, Înalta Curte, reţine că, deşi din perspectiva criticilor de nelegalitate care pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează decizia recurată şi se subsumează limitelor învestirii instanţei de apel în rejudecare, argumentele recurentului aduc în discuţie şi modalitatea în care în apel s-a procedat la evaluarea expertizei, parte din acestea pot face obiect al analizei în recurs, în condiţiile în care vizează legalitatea modului în care instanţa de apel a determinat cuantumul despăgubirilor cu titlu de prejudiciu cauzat reclamanţilor, prin măsura exproprierii, în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În consecinţă, excepţia nulităţii recursului invocată de către reprezentatul Ministerului Public la termenul de judecată din data de 14.04.2021 urmează a fi respinsă ca nefondată.

Procedând, în continuare la analiza criticilor ce vizează criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere că acestea sunt prevăzute, în mod imperativ, de dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, iar nerespectarea acestora pun în discuţie o problemă de încălcare a legii.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".

În interpretarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, prejudiciul cauzat prin expropriere vizează consecinţele generate prin expropriere asupra beneficiilor certe, previzibile, actuale sau viitoare, de care titularul dreptului nu se mai poate bucura, aşadar pierderea unor beneficii economice, certe de care persoana expropriată nu se mai poate bucura ca urmare a lipsirii sale de bunul expropriat.

Este real că, în temeiul principiului disponibilităţii procesului civil, reclamantul stabilind limitele investirii, acesta are şi având obligaţia de determina compunerea prejudiciului prin cererea de chemare în judecată.

Cu toate acestea, trebuie observat că, din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, reiese cu evidenţă, că, la stabilirea prejudiciului cauzat prin expropriere, altul decât valoarea bunului ce a făcut obiectul exproprierii, reclamantul trebuie să facă dovada existenţei unui prejudiciu real şi efectiv, cert, actual, determinarea acestui prejudiciu neputând fi făcută în echitate. Tot astfel, nu se poate reţine un prejudiciu eventual sau posibil.

Aşa fiind, în conformitate cu norma legală anterior menţionată, instanţa are obligaţia de a analiza dacă componentele prejudiciului cauzat prin expropriere, astfel cum este acesta cuantificat şi evaluat de către reclamant reprezintă sau nu, un prejudiciu real precum şi întinderea acestuia, pe baza dovezilor prezentate.

În speţă, potrivit situaţiei de fapt stabilită în cauză, reclamanţilor I. le-a fost expropriată formal suprafaţa de 459,45 mp, rămânându-le în proprietate suprafaţa de 3.773,55 mp, iar reclamantei C. suprafaţa de 22,55 mp, rămânându-i în propietate suprafaţa de 744,45 mp.

De asemenea, instanţa de apel, valorificând expertizei tehnice judiciare realizată de către expertul tehnic J., a reţinut că suprafeţele de teren rămase în proprietatea reclamanţilor nu au acces la nici un drum public, fiind înconjurate pe toate laturile de alte proprietăţi, cauza fiind reprezentată tocmai de includerea căii de acces în suprafeţele expropriate.

Reţinând că, în ceea ce priveşte limitele învestirii, reclamanţii nu au invocat vătămarea dreptului lor de a poseda şi folosi terenurile rămase, ci pierderea patrimonială suferită prin scăderea valorii terenurilor rămase, curtea de apel a constatat că deşi dreptul reclamanţilor de a poseda şi utiliza terenurile este anihilat în prezent, existând o imposibilitatea fizică de acces, dreptul acestora de a dispune de bunurile deţinute în proprietate nu a dispărut, putând fi exercitat în condiţiile de fapt actuale (ipotetic, prin înstrăinarea către vecini etc).

În acest context, s-a apreciat că exproprierea a cauzat acestora o restrângere importantă a libertăţii de a dispune asupra imobilelor, aşa cum au sperat la achiziţionare, şi cum doresc în prezent, absenţa unei căi de acces la drumul public reprezentând un factor decisiv în găsirea unor potenţiali cumpărători cât şi în stabilirea preţului.

Instanţa de apel a constatat, în consecinţă, că deşi reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la primirea preţului terenurilor rămase în proprietatea lor, stabilit prin expertizele administrate, întrucât li s-ar produce o creştere a patrimoniului lor, fără fundament legal, se impune a se stabili în favoarea acestora o reparare echitabilă a prejudiciului provocat reclamanţilor prin scăderea drastică a valorii terenurilor rămase neexpropriate reprezentată de acordarea sumelor pe care aceştia le-au achitat atunci când le-au cumpărat, respectiv câte 5 euro/mp (conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2007 şi nr. y/2008).

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, legea indică în mod clar în ce constau despăgubirile cuvenite expropriatorului în virtutea celei de-a doua componentă la care se referă art. 26 din Legea nr. 33/1994, a prejudiciului cauzat, acesta putând fi invocat din perspectiva pretinselor pierderi viitoare sau a folosului pe care persoana expropriată nu l-a mai putut realiza doar în măsura în care prejudiciul invocat are caracter cert.

În egală măsură, trebuie observat că, şi în această materie, orice prejudiciu, pentru a putea fi despăgubit în cadrul exproprierii, trebuie să fie justificat prin trimiterea la probatoriul apreciat ca fiind concludent sub aspectul analizat.

Or, în speţă, se impune a fi observat că, deşi curtea de apel a reţinut că prejudiciul cauzat reclamanţilor prin expropriere, stabilit prin decizia recurată, este susţinut de probe, nu a motivat soluţia adoptată prin trimiterea concretă la mijloacele de dovadă pe care le-a apreciat ca fiind relevante şi concludente, sub acest aspect şi nici nu a detaliat prin trimiterea la regimul juridic al terenurilor rămase în proprietatea reclamanţilor la data exproprierii (inclusiv restricţiile şi limitările dreptului de proprietate existente la data exproprierii), la categoria de folosinţă şi destinaţia acestora, la caracteristicile şi respectiv, la modalitatea în care acestea erau utilizate la data exproprierii, caracterul cert şi real al acestui prejudiciu, deşi, în apel, aşa cum rezultă din expunerea actelor de procedură anterior realizată, recurentul a înţeles să formuleze ample apărări cu acest obiect, argumente ignorate însă nepermis de către instanţa devolutivă.

De asemenea, deşi în decizia recurată se reţine că terenurile neexpropriate nu mai au acces la drumul public, nu s-a verificat nici imposibilitatea exploatării acestora conform destinaţiei şi nici regimului juridic avut la momentul exproprierii şi nici dacă terenurile rămase în proprietatea reclamanţilor aveau acces la un drum public sau, dimpotrivă, la un drum de exploatare agricolă, aşa cum a pretins pârâtul, deşi această analiză ar fi constituit un element esenţial în determinarea legăturii directe între prejudiciul pretins şi măsura exproprierii.

Astfel, trebuie observat că instanţa devolutivă a reţinut în justificarea soluţiei criticate în recurs, că a existat o scădere drastică a valorii terenurilor rămase neexpropriate, ca efect al absenţei unei căi de acces la drumul public (împrejurare apreciată ca reprezentând un factor decisiv în găsirea unor potenţiali cumpărători, cât şi în stabilirea preţului).

În plus, în analiza caracterului cert şi real al prejudiciului pretins de reclamanţi, curtea de apel s-a limitat la a constata că titularii cererii de chemare în judecată nu au exhibat nicio dovadă că au beneficiat de oferte certe de cumpărare a terenurilor lor la preţul de 27-38 euro/mp şi că tranzacţiile ar fi fost blocate de intervenirea exproprierii, fiindu-le produse pierderi constând în acel preţ, fără a verifica însă, imposibilitatea obiectivă a reclamanţilor de a valorifica terenurile rămase în proprietate acestora la preţul de cumpărare.

Aceste aspecte relevante în soluţionarea cauzei şi asupra cărora instanţa de apel avea obligaţia să se pronunţe, în considerarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, au rămas neanalizate de către instanţa de apel şi ele nu pot fi examinate pentru prima dată în recurs, întrucât s-ar ignora principiul dublului grad de jurisdicţie care, deşi nu este obligatoriu în materie civilă, conform articolului 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului ce garantează dreptul la un proces echitabil, a fost reglementat de legiuitorul naţional, dreptul intern stabilind, în acest domeniu, un standard de protecţie superior ce se impune instanţelor naţionale.

În egală măsură, reţinând că exproprierea a cauzat reclamanţilor o restrângere importantă a libertăţii acestora de a dispune asupra imobilelor aşa cum au sperat la achiziţionare şi cum doresc în prezent, instanţa de apel a omis a da relevanţă împrejurării că, în accepţiunea art. 26 din Legea nr. 33/1991, prejudiciul cauzat proprietarului este cel care decurge în mod direct din măsura exproprierii.

Cum, evoluţia valorii imobilului afectat de măsura exproprierii, respectiv creşterea sau descreşterea acestei valori, este ca regulă, o consecinţă a fluctuaţiei pieţei în domeniul imobiliar, era necesar ca instanţa de apel să argumenteze, prin trimiterea la probatorii relevante şi la situaţia concretă a terenurilor, respectiv la regimul juridic al acestora de la momentul exproprierii, concluzia sa în sensul că terenul rămas în proprietatea reclamanţilor a înregistrat o scădere a valorii sale, de la data cumpărării, imputabilă expropriatorului.

În acest sens, se observă, că deşi în justificarea prejudiciului supus prezentei analize, în apel, reclamanţii au susţinut că deşi terenurile rămase în proprietatea acestora, erau situat în extravilanul municipiului Iaşi, acestea erau învecinate cu terenuri din intravilanul municipiului Iaşi, respectiv, au făcut trimitere la certificatul de urbanism nr. x din 26.11.2007, în baza căruia au precizat că şi-au întemeiat hotărârea de a cumpăra terenul din litigiu, respectiv că la acel moment nu exista ideea dezvoltării aeroportului din municipiul Iaşi, astfel că terenul achiziţionat putea fi folosit pentru construcţii, în timp ce pârâtul a susţinut că, invocatul certificat de urbanism nu putea influenţa regimul juridic al terenurilor dobândite de către reclamanţi, acesta fiind un teren agricol, iar nu un teren ce putea fi utilizat pentru construire, iar destinaţia agricolă a terenului nu impunea un anumit tip de drum de acces.

În contextul circumstanţial expus, raţionamentul juridic anterior prezentat relevă omisiunea instanţei de apel de a proceda la o examinare critică, efectivă şi adecvată argumentelor esenţiale ale părţilor. Aceasta întrucât, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1991 coroborat cu art. 1532 şi art. 1585 alin. (4) din C. civ., prejudiciul cauzat proprietarului poate include doar acele daune efective, certe, cunoscute şi determinabile la momentul exproprierii, nu şi daunele incerte, eventuale, ipotetice, principiul dreptei şi prealabilei despăgubiri, neavând semnificaţia recunoaşterii in abtract a dreptului părţii la o despăgubire, dincolo de regulile procedurale inerente oricărei proceduri judiciare.

Or, o atare conduită a instanţei de apel este contrară exigenţelor art. 129 alin. ultim şi caracterului devolutiv al apelului, consacrat de art. 294 alin. (1) din C. proc. civ., mai ales în contextul în care în primul ciclu procesual s-a reţinut omisiunea primei instanţe de a analiza această pretenţie dedusă judecăţii, instanţei de apel revenindu-i obligaţia de a cenzura, pentru prima dată, temeinicia acestei pretenţii.

Faţă de toate aceste aspecte, deşi a reţinut în mod corect aplicabilitatea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 la cazul dedus judecăţii, instanţa de apel nu a luat toate măsurile legale, care intrau în atribuţiile sale, pentru a face ca norma legală în cauză să fie respectată şi să se şi aplice în mod concret în speţă, motivând eliptic soluţia dispusă.

Ţinând seama de coordonatele menţionate ale litigiului şi de limitele în care instanţa de apel era ţinută să rejudece calea de atac, în urma deciziei de casare din precedentul ciclu procesual, Înalta Curte constată că decizia recurată se impune a fi casată ca urmare a neanalizării depline a elementelor de fapt ce trebuie subordonate dispoziţiilor legale relevante şi incidente speţei deduse judecăţii şi în considerarea naturii extraordinare a căii de atac a recursului, ce nu permite instanţei de recurs reconsiderarea situaţiei de fapt, atribut exclusiv al instanţelor fondului.

În consecinţă, cum, în cauză, nu a fost pe deplin lămurită situaţia de fapt, nu au fost motivate aspectele importante ale raţionamentului ce au determinat deznodământul judiciar concretizat în soluţia de admitere a apelului, şi, astfel, nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate a hotărârii recurate prin prisma modului de aplicare a prevederilor legale incidente invocate ca temeiuri de drept ale cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul pârât împotriva deciziei civile nr. 583/2020 din 2 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, va casa decizia recurată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

În rejudecare, instanţa de trimitere urmează a veghea la corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente în determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat, respectiv art. 26 din Legea nr. 33/1994. De asemenea, instanţa de apel va avea în vedere şi criticile ce vizează fondul raportului juridic litigios, în limitele stabilite prin decizia de casare nr. 2232/31.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin recursul recurentului pârât, şi care nu s-au mai impus a fi analizate la acest moment procedural, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu ocazia noii evaluări a prejudiciului suferit de reclamanţi în urma exproprierii, urmează a fi avute în vedere acel prejudiciu care decurge în mod direct din această măsură, în raport de situaţia şi destinaţia concretă a bunului imobil, iar nu în raport de eventuale ori potenţiale destinaţii ce s-ar fi putut da bunului imobil, care însă nu au avut până la data exproprierii o aplicare concretă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de reprezentantul Ministerului Public.

Admite recursul declarat de pârâtul Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi împotriva deciziei civile nr. 583/2020 din 2 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 aprilie 2021.