Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III - a civilă la data de 02.11.2017, sub nr. x/2017, reclamantul Cabinet Individual A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. şi pârâtul Oficiul de Stat Pentru Invenţii Şi Mărci (OSEVI), anularea înregistrării mărci B. nr. x, titular S.C. B. S.R.L., pentru clasa de servicii nr. x, în temeiul art. 47 alin. (1) lit. a) raportat la art. 5 alin. (1) lit. b) şi d), art. 47 alin. (2) lit. b) raportat la art. 6 alin. (4) lit. b) şi art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată şi obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
La data de 20.03.3018 reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând lărgirea cadrului procesul prin chemarea în judecată a pârâtului C.. A solicitat anularea mărcii B. nr. x pentru clasa de servicii 45, în temeiul art. 47 alin. (1) lit. b) raportat la art. 6 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 84/1998; anularea mărcii B. nr. x pentru clasa de servicii 45, în temeiul art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998; transferul numelui de domeniu www.x.ro; anularea mărcii B. nr. x pentru clasa de servicii 45, în temeiul art. 47 alin. (1) lit. a) raportat la art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998; anularea mărcii B. nr. x pentru clasa de servicii 45, în temeiul art. 47 alin. (1) lit. a) raportat la art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 47 alin. (1) raportat la art. 5 alin. (1) lit. b) şi d), art. 6 alin. (4) lit. b) din Lg. 84/1998.
Prin sentinţa civilă nr. 590/02.04.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Cabinet Individual A. în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., Oficiul de Stat Pentru Invenţii şi Mărci (OSEVI), C. şi Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Informatică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelantul-reclamant Cabinet Individual A..
Prin decizia nr. 1726A din 13 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul.
Împotriva deciziei nr. 1726A din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul Cabinet Individual A..
În motivarea recursului s-au arătat următoarele.
Instanţa a încălcat prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998.
În mod greşit s-a reţinut că marca x a dobândit distinctivitate prin folosire la momentul înregistrării cererii (13.06.2013), deşi intimata B. S.R.L. nu a cerut prin cererea de înregistrare a mărcii aplicarea art. 5 alin. (2) din lege şi nici nu a depus probe în procedura de înregistrare în faţa OSIM, astfel încât să se presupună că odată înregistrată marca are cel puţin un grad minim al caracterului distinctiv intrinsec. I
Instanţa a încălcat prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998.
Din moment ce marca nu a dobândit caracter distinctiv ca urmare a folosirii înainte de data de depozit a cererii de înregistrare, instanţa de apel trebuia să facă analiza distinctivităţii strict în baza cererii de înregistrare depusă de intimat la 13.06.2013, adică numai asupra elementului verbal x raportat la serviciile de proprietate intelectuală prevăzute în clasa 45.
Ghidul EUIPO de examinare a mărcilor arată că în cazul mărcilor verbale cuvintele nu sunt distinctive şi sau nu pot conferi caracter distinctiv unui semn compus dacă sunt atât de des utilizate încât au pierdut orice capacitate de a distinge bunuri sau servicii.
Astfel, în exemplele date de EUIPO în ghid, următorii termeni, singuri sau în combinaţie cu alte elemente care nu pot fi înregistrate, se resping de la înregistrare: ECO indică "ecologic" (24.04.2012, T-328/H, EcoPerfect, EU:T:2012:197§25; 15/01/2013, T-625/EcoDoor, EU:T:2013:14, §21); GREEN indică "prietenos cu mediul" (27.02.2015, T-106/14, Greenworld EU:T:2015:123, §24); MEDI se refera "medical" (12/07/2012, T-470/09, Medi, EU:T:2012:369).
Conform jurisprudenţei instanţelor europene, o marcă verbală care descrie caracteristicile produselor şi serviciilor în sensul art. 7 alin. (1) lit. c) din Regulamentul privind marca UE (având corespondent art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998) este, ca urmare a acestui fapt, în mod necesar lipsită de caracter distinctiv cu privire la aceste produse sau servicii în sensul art. 7 lit. b) din Regulamentul privind marca UE (12/06/2007, T-190/05, Twist & Pour, EU:T:2007:171, § 39). De asemenea s-a statuat în mod similar în cazurile în care structura lexicală utilizată, deşi incorectă din punct de vedere gramatical, poate fi considerată ca fiind caracteristică limbajului publicitar şi frecventă în contextul comercial respectiv.
Cuvintele B. sunt foarte des întâlnite în limbajul curent, pentru că sunt cuvintele de bază în domeniul proprietăţii intelectuale, Patent şi B. fiind subdomenii reglementate distinct la nivel internaţional şi în egală măsură, descriind serviciile ce se prestează.
Instanţa a încălcat prevederile art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998.
Cu toate că aspectele teoretice asupra descriptivităţii sunt reţinute corect, instanţa de apel le-a aplicat greşit, reţinând că ansamblul elementelor verbale pentru serviciile de consultanţa în proprietate intelectuală nu constituie un semn descriptiv.
Instanţa a reţinut că "marca x este aluzivă, sugestivă", însă trimiterea este "cel mult indirectă", întrucât "termenul folosit nu este modul uzual de a se referi la bunuri sau servicii în limbajul comun".
Descriptivitatea unei mărci este examinată în raport cu percepţia semnului de către publicul relevant şi apoi în raport cu lista de produse şi servicii invocate.
În cazul de faţă serviciile invocate sunt: clasa 45 "Consultanţă în materie de proprietate intelectuală; servicii de supraveghere a proprietăţii intelectuale". Aceste servicii sunt destinate atât unor consumatori profesionişti, cat şi unor consumatori medii care sunt în general informaţi, atenţi şi circumspecţi. Atenţia consumatorului profesionist este mai mare decât a consumatorului mediu. Având în vedere gradul de cunoaştere, avansat al limbii engleze, atât pentru consumatorul profesionist, cât şi pentru cel mediu, termenii expresiei "x" vor fi percepuţi imediat de aceştia ca fiind descriptivi în raport cu servicii invocate din clasa 45.
Cuvântul B. este definit ca fiind: Aspect exterior, fel în care se prezintă un lucru (din punct de vedere estetic).
Aşadar combinaţia de cuvinte "x" este percepută de consumator, ca fiind descriptivă în raport cu serviciile invocate în clasa 45, indicând modul de protecţie a acestor servicii de proprietate intelectuală.
Acest articol care de fapt este transpunerea art. 7 alin. (1) lit. c) din Regulamentul nr. 207/2009, împiedică semnele sau indicaţiile menţionate de a fi rezervate unei singure societăţi pentru înregistrarea lor ca marcă comercială. Prin urmare, această dispoziţie urmăreşte un obiectiv de interes general care impune ca astfel de semne sau indicaţii să poată fi utilizate în mod liber [27 februarie 2002, Ellos/OAPI a (ELLOS), T-219/00, ECR, UE: T: 2002: 44, punctul 27, şi 07 iulie 2011, Cree/OHIM (TRUEWHITE), T-208/10, UE: T: 2011: 340, punctul 12].
Marca B. este o combinaţie simplă de elemente în care fiecare element descrie caracteristici ale serviciilor propriu-zise, aşa încât rămâne descriptivă pentru caracteristicile respective. Simpla reunire a acestor elemente fără a introduce variaţii neobişnuite, în special de sintaxă sau înţeles, nu va avea ca rezultat decât un semn descriptiv. Particula B. nu este de natura sa confere un alt înţeles decât acela al localizării serviciilor unde urmează a fi oferite. Aceasta marca este o combinaţie de cuvinte într-o limba vorbita pe teritoriul României, cuvinte care, de altfel, pot fi uşor înţelese şi de către consumatorul care nu a urmat cursuri de engleza la scoală. Jurisprudenţa europeana arata ca astfel de combinaţii compuse din cuvinte din diferite limbi sunt totuşi contestabile dacă consumatorul relevant înţelege sensul descriptiv al tuturor elementelor fără un efort în plus.
Acest caz poate apărea în special când semnul conţine termeni de bază într-o limbă înţeleasă uşor de vorbitorii altei limbi sau dacă termenii sunt asemănători în cele două limbi. De exemplu, s-a statuat ca dacă o marcă este compusă dintr-un termen descriptiv de bază din limba "A" şi un cuvânt descriptiv din limba "B" semnul în ansamblu va rămâne descriptiv dacă se presupune că vorbitor limbii "B" vor putea înţelege sensul primului termen.
Faţă de cele de mai sus, consideră că motivarea instanţei de apel este străină de cele statuate în jurisprudenţa europeană, motiv pentru care solicită admiterea acestui motiv de recurs.
Instanţa a aplicat greşit prevederile art. 6 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 84/1998.
În mod greşit s-a reţinut că utilizarea site-ului www.x.com a fost utilizat în perioada octombrie- noiembrie 2012, în condiţiile în care au fost depuse dovezi la dosar privind utilizarea acestuia până la data 13.06.2013, când pârâta a depus cererea de înregistrare a mărcii x. Totodată, s-a reţinut în mod greşit că utilizarea site-ului s-a făcut cu scopul de informare a publicului asupra unor teme diverse, când rezultă fără echivoc că prin acest website se oferă servicii de consultanţă brevete, mărci, etc. sub denumirea B.. Aceste dovezi arata o utilizare efectiva, serioasa, intr-un volum considerabil adresat potenţialilor clienţi. În Legea 84/1998 nu exista criterii cu privire la folosirea efectiva şi nici nu impune o perioada de timp determinate, aşa încât instanţa este subiectiva în apreciere. În schimb, jurisprudenţa europeana statuează că atunci când un terţ aplică semnul care constituie denumirea sa socială, numele său comercial sau emblema sa pe produsele pe care le comercializează, are loc o utilizare "pentru produse".
Numele de domeniu wvvw.B..com., potrivit Deciziei ICCJ nr. 332 din 17 februarie 2017 "reprezintă un semn ce are aptitudinea de a identifica un site de internet, implicit, produsele şi serviciile oferite prin site-ul respective". În speţă, numele de domeniu www.x.com este un semn ce identifică un site de internet şi,implicit, serviciile oferite prin el începând cu data înregistrării lui, respectiv 29.03.2011. Încă de la început acest site a fost şi este folosit cu funcţia de marcă identificând serviciile prin intermediul acestuia. Prin intermediul acestuia s-au desfăşurat campanii de marketing, devenind vizibil în rezultatele a căutare pe google, pe site-urile de profil juridic, pe reţelele de socializare şi în mass media online, cat şi prin oferte trimise prin intermediul adresai de email Office@B..corn.
Astfel, nu se poate reţine că site-ul este folosit cu scop pur informativ sau că nu este folosit cu funcţia de marcă.
În continuare sunt enumerate probe despre care se susţine că instanţa nu le-a observat, şi se susţine că toate aceste probe dovedesc faptul ca a dobândit drepturi pentru acest semn înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare a mărcii intimatei B. şi că acest semn îi conferă dreptul de a cere anularea mărcii în cauza.
Instanţa a aplicat greşit prevederile art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, reţinând în mod greşit că simpla culpă nu are semnificaţia relei-credinţe, contrar probelor de la dosar, care demonstrează că în speţă nu este vorba despre culpă, ci de intenţia directă de a înlătura de pe piaţă un concurent.
Aceasta rezultă din faptul că pârâtul C. (administratorul pârâtei B. SRL) a înregistrat numele de domeniu www.x.ro, a înfiinţat firma B. S.R.L. şi foloseşte marca altfel decât a înregistrat-o, adică foloseşte doar denumirea B.. Pârâtul C. ştia de exista numelui de domeniu www.x.com la data la care a înregistrat numele de domeniu www.B., fiind de notorietate faptul ca atunci când se doreşte înregistrarea unei denumiri ca nume de domeniu, motorul de căutare generează toate tipurile de domenii de internet.
Înregistrarea numele de domeniu www.x.ro (16.07. 2013), arată că intimata B. şi administratorul acesteia, intimatul C., aveau cunoştinţa de existenta folosirii denumirii B. şi a numelui de domeniu www.x.com. Aşa cum a reţinut ICCJ prin Decizia nr. 332 din 17 februarie 2017, "numele de domeniu înregistrat de către Institutul National de Cercetare Dezvoltare în Informatica reprezintă un semn ce are aptitudinea de a identifica un site de internet, implicit, produsele şi serviciile oferite prin site-uri respective ". Prin înregistrarea numelui de domeniu www.x.ro se dovedeşte, în egală măsura, cunoaşterea "faptului relevant"- existenta şi folosirea unui semn anterior folosit în activitatea comercială - şi intenţia frauduloasa de a-l obliga să nu mai folosească în activitatea comercială denumirea B., aşa cum reiese din opoziţia pe care a făcut-o la înregistrarea mărcii B. cu număr de depozit x. Reaua credinţa persista în continuare prin aceea ca în timpul prezentului proces intimata a înţeles sa-si reînnoiască numele te domeniu wwww.x.ro, al cărui transfer face obiectul prezenţii cereri de chemare în judecata.
Mai mult, astfel cum a reţinut şi Înalta Curte prin decizia amintită anterior, faptul ca site-ul www.x.ro nu poate fi accesat nu înlătură premisele unei încălcări a dreptului anterior dobândit prin înregistrarea numelui ce domeniu www.x.com şi prin utilizarea denumirii B. în activitatea comerciala.
Aceasta fapta este relevanta atât asupra capătului de cerere privind anularea mărcii pentru rea credinţa, cat şi pentru capătul de cerere privind transferul către subscrisul a domeniului www.x.ro.
Daca intimatele erau de buna credinţa trebuia sa se fi preocupat în a-şi distinge propriile servicii printr-un semn propriu, iar nu sa înregistrez de exemplu, numele de domeniu vvww.B..ro.
In atare situaţie, alegerea de către intimate a unui semn similar pentru înregistrarea ca marca pentru servicii identice nu poate fi rodul unei simple coincidente, ci un act deliberat, prin care a urmărit cu rea-credinţă sa profite de cunoaşterea acestuia în rândul segmentului de public relevant.
Cu privire la respingerea transferului numelui de domeniu, s-a apreciat în mod greşit că nu este necesară deţinerea unei mărci pentru transferul unui nume de domeniu ulterior înregistrat şi care ar aduce atingere mărci anterioare. Consideră că are dreptul să deţină acest nume de domeniu cu terminaţia .ro întrucât deţine numele de domeniu www.x.corn începând cu anul 2011 şi deţine drepturi de autor asupra elementului verbal şi elementului figurativ B. anterior datei la care pârâtul şi-a achiziţionat numele de domeniu www.x.ro (iulie 2013) cu scopul clar de a-l concura,.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Informatică a formulat întâmpinare, prin care a arătat că în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1621/2003 pentru organizarea şi funcţionarea Institutului National de Cercetare - Dezvoltare în Informatică ICI Bucureşti, modificată prin art. 22 al O.U.G. nr. 22/2009 are doar competenţe în organizarea, administrarea şi gestionarea TLD (top level domain), îndeplinind funcţia de registru pentru numele de domenii " .ro". Un nume de domeniu reprezintă o înşiruire unică de caractere, atribuită unei adrese IP a unui server care este permanent conectat la internet. Numele de domeniu este unic. ICI Bucureşti a respectat atribuţiile sale în calitate de Registru RoTLD şi a atribuit domeniul în conformitate cu regulile privind înregistrarea numelor de domenii, reguli postate pe site-ul www.x.ro.
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant.
Cu privire la capătul de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecată, OSIM a acţionat în limitele competenţelor legale. Consideră că înregistrarea mărcii x s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legale şi în limitele atribuţiilor stabilite de lege, astfel că nu poate fi vorba despre vreo culpă procesuală în sarcina OSIM. Calitatea de pârât a OSIM în această cauză nu presupune şi nu se întemeiază pe faptul încălcării unor drepturi sau dispoziţii legale, citarea Oficiului fiind făcută pentru aplicarea dispoziţiilor art. 89 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice republicată, respectiv pentru a pune la dispoziţia instanţei de judecată actele, documentele şi informaţiile pe care la deţine necesare judecării cauzei.
Prin urmare, solicită respingerea capătului de cerere cu privire la cheltuielile de judecată faţă de OSIM.
Prin încheierea din 13 februarie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul Cabinet Individual A. împotriva deciziei nr. 1726A din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017 şi a fixat termen de judecată.
Înalta Curte a constatat fondat recursul în limitele şi pentru considerentele expuse mai jos.
Este nefondat primul motiv de recurs (încălcarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998) prin care se susţine că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că marca x a dobândit distinctivitate prin folosire la momentul înregistrării cererii (13.06.2013).
Contrar susţinerilor recurentului instanţa de apel a reţinut în mod expres că "este corectă susţinerea apelantului, în sensul că, în cererea de anulare marcă pentru lipsa distinctivităţii, ceea ce interesează este folosirea până la momentul înregistrării pentru a se susţine dobândirea distinctivităţii prin folosinţă" şi ca urmare a înlăturat argumentul tribunalului că pârâta a folosit în mod constant şi intens această marcă pe piaţa serviciilor din clasa 45, de la momentul înregistrării sale şi până în prezent, ceea ce i-ar fi oferit mărcii înregistrate caracter distinctiv. De asemenea, în acest context instanţa de apel a mai reţinut că "dobândirea distinctivităţii prin folosinţă interesează la momentul înregistrării, căci, conform doctrinei şi jurisprudenţei, se presupune că, odată înregistrate, mărcile au cel puţin un grad minim al caracterului distinctiv intrinsec", iar nu cum în mod eronat susţine recurentul că a presupus că odată înregistrată marca aceasta are cel puţin un grad minim al caracterului distinctiv intrinsec.
În cazul cererii de anulare a mărcii pentru că ar fi descriptivă sau lipsită de distinctivitate tocmai existenţa caracterului distinctiv intrinsec se contestă, iar instanţa de apel a făcut această analiză ulterior acestei afirmaţii.
În ceea ce priveşte motivele de recurs prin care se susţine greşita interpretare a art. 5 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 84/1998 [sunt refuzate la înregistrare sau pot fi declarate nule dacă sunt înregistrate, pentru următoarele motive absolute: mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv (b) şi mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii, putând servi în comerţ pentru a desemna felul, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, provenienţa geografică sau data fabricaţiei produsului ori a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora (d)], întrucât în esenţă sunt invocate aceleaşi argumente, urmează a fi analizate împreună.
Aceste motive de nulitate au fiecare domeniul propriu de aplicare şi nu sunt nici interdependente, nici exclusive unul faţă de celălalt, chiar dacă elementele care trebuie verificate în cazul celor două motive de nulitate se pot suprapune în mare măsură.
Este adevărat, de exemplu, că potrivit jurisprudenţei instanţelor UE o marcă verbală care descrie caracteristicile produselor şi serviciilor este, ca urmare a acestui fapt, lipsită de caracter distinctiv cu privire la aceste produse şi servicii. În mod similar, chiar dacă un anumit termen nu este descriptiv în mod clar în raport cu produsele şi serviciile în cauză astfel încât să nu se aplice art. 7 alin. (1) lit. c) din Regulamentul privind marca UE, care corespunde art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, poate fi invocat motivul de nulitate prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul UE, care corespunde art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, deoarece acest termen va fi perceput de consumatori ca oferind exclusiv informaţii despre natura produselor şi/sau serviciilor în cauză fără a indica originea acestora, de exemplu termenul medi pentru produse şi/sau servicii medicale.
Caracterul distinctiv rezidă în capacitatea mai mare sau mai mică a mărcii de a identifica produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată ca provenind de la o anumită întreprindere şi astfel de a distinge aceste produse sau servicii de cele ale altor întreprinderi.
Un semn are caracter descriptiv dacă publicul relevant îl percepe ca oferind informaţii despre produsele şi serviciile pentru care se solicită înregistrarea, şi căruia astfel nu îi atribuie sensul de a indica originea comercială. Relaţia dintre termen şi, respectiv, produse şi servicii trebuie să fie directă, concretă şi înţeleasă fără eforturi suplimentare (Hotărârea din 26 octombrie 2000, T-345/99, Trustedlink, paragr. 35). Interesul public al reglementării prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. c) din Regulamentul privind marca UE [art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998] rezidă în faptul că termenii descriptivi pe care ar dori să-i utilizeze şi alţi comercianţi nu trebuie să facă obiectul unor drepturi exclusive.
Un semn sau un element al unui semn nu este distinctiv dacă descrie exclusiv produsele sau serviciile propriu zise sau caracteristicile acelor produse şi servicii (cum ar fi calitatea, valoarea, scopul, provenienţa) şi/sau dacă utilizarea lui în comerţ este comună pentru acele produse şi servicii. În mod similar un semn sau un element al unui semn care este generic (desemnează în specia lor produse sau servicii) va fi, de asemenea, lipsit de caracter distinctiv.
Semnele sugestive sunt acelea care fac aluzie la trăsături ale produselor sau serviciilor fără a descrie în mod direct aceste trăsături. Acestea reprezintă trimiteri vagi sau indirecte către produse sau servicii (Hotărârea din 31 ianuarie 2001, T 135/99, Cine Action, paragraf. 29).
În cadrul examinării caracterului distinctiv intrinsec trebuie determinat:
I. dacă publicul relevant recunoaşte sau nu conţinutul semantic al mărcii în discuţie;
II. dacă acel conţinut semantic perceput este asociat cu şi/sau are o utilizare comună în comerţ pentru produsele sau serviciile respective, dacă publicul relevant percepe acel înţeles ca fiind descriptiv, laudativ sau aluziv.
Astfel, în prealabil, trebuie determinat publicul relevant, anume consumatorul (care ar putea utiliza) mediu al produselor sau al serviciilor în cauză.
Publicul larg este reprezentat de consumatorii care achiziţionează produse şi servicii pentru a-şi satisface nevoile personale, de regulă produse de consum zilnic. Această categorie de public este opusă categoriei publicului profesionist sau specializat raportat la produsele şi serviciilor în cauză, de exemplu, de uz industrial, din domeniul IT, medical etc. Nu este exclus ca o marcă, în funcţie de produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, să se adreseze ambelor categorii de public.
Consumatorul mediu se determină în concret prin raportare la serviciile, în acest caz, pentru care a fost înregistrată marca.
În speţă, marca a cărei anulare s-a solicitat în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior este compusă din elementele verbale x şi a fost înregistrată pentru următoarele servicii din clasa 45: consultanţă in materie de proprietate intelectuala; servicii de supraveghere a proprietăţii intelectuale.
Ca atare, segmentul publicului relevant în speţă este consumatorul mediu, rezonabil de bine informat, atent şi circumspect al serviciilor de consultanţă şi de supraveghere in materie de proprietate intelectuala.
Nu este contestat în speţă (dimpotrivă, pârâţii au susţinut că această marcă a fost înregistrată în legătură cu societatea de consiliere în proprietate intelectuală înfiinţată la data de 07.09.2012, înscrisă la C.N. C. pen..I.R. si acreditată de OSIM la data de 10.09.2012) faptul că serviciile la care se referă această marcă sunt cele reglementate de O.G. nr. 66 din 17 august 2000 (republicată) privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier in proprietate industriala.
Potrivit art. 1 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 66 din 17 august 2000 (republicată) privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier in proprietate industriala:
(2) Activitatea de consilier in proprietate industriala constă in acordarea de asistenta de specialitate in domeniul proprietăţii industriale si reprezentarea persoanelor fizice si juridice romane sau străine interesate in fata Oficiului de Stat pentru Invenţii si Mărci, precum si fata de terţi in procedurile reglementate.
(3) Domeniul proprietăţii industriale are ca obiect brevetele de invenţie, desenele si modelele industriale, mărcile de comerţ si de serviciu, numele comerciale, indicaţiile de provenienţa, geografice sau denumirile de origine, topografiile de circuite integrate, precum si combaterea concurentei neloiale.
Din considerentele deciziei atacate nu rezultă în mod expres la ce categorie de public s-a raportat instanţa de apel, nu rezultă dacă a considerat că serviciile de consultanţă in materie de proprietate intelectuala şi serviciile de supraveghere a proprietăţii intelectuale se adresează publicului larg, deci că ar fi servicii pe care publicul larg le-ar achiziţiona pentru a-şi satisface nevoile personale şi/sau unui public profesionist/specializat.
Totuşi, în cadrul analizei privind determinarea conţinutului semantic al mărcii în cauză instanţa de apel s-a raportat la "limbajul comun" uzual, definiţii din dicţionarul explicativ al limbii române ale cuvintelor folosite în mod uzual, corespondentul cuvintelor care formează marca în limba română folosită în mod uzual, referiri care duc la concluzia că instanţa de apel s-a raportat la publicul larg în general.
Cum în speţă, raportat la serviciile pentru care a fost înregistrată marca a cărei anulare se cere în cauză, aşa cum s-a reţinut mai sus, segmentul publicului relevant în speţă este consumatorul mediu, rezonabil de bine informat, atent şi circumspect al serviciilor de consultanţă şi de supraveghere în materie de proprietate intelectuala, instanţa de apel nu a determinat corect dacă publicul relevant recunoaşte sau nu conţinutul semantic al mărcii în discuţie şi dacă acel conţinut semantic perceput este asociat cu serviciile şi/sau are o utilizare comună în comerţ pentru serviciile respective, dacă publicul relevant percepe acel înţeles ca fiind descriptiv, laudativ sau aluziv.
De asemenea, pentru aceleaşi motive instanţa de apel nu a determinat corect dacă semnul în ansamblu este apt să distingă serviciile pârâtei de cele altei întreprinderi, aspect relevant în analiza lipsei caracterului distinctiv al mărcii.
Referitor la prefixul B. din cadrul primului element verbal al mărcii în cauză, B., instanţa de apel nu i-a atribuit vreo calitate suplimentară în analiza descriptivităţii, respectiv lipsei distinctivităţii, acest element însemnând pentru consumator că serviciile în cauză sunt oferite la nivelul României. De altfel, o analiză similară, raportat la prefixul EURO, se regăseşte chiar în hotărârea la care a făcut trimitere instanţa de apel, deşi sub un alt aspect, cauza EuroHealth, T-359/99, paragraful 26, marcă ce a fost constatată descriptivă pentru categoria serviciilor de asigurări, din perspectiva subcategoriei serviciilor de asigurări de sănătate (paragr. 32, 33).
Pentru aceste considerente sunt fondate motivele de recurs prin care se susţine greşita interpretare a art. 5 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 84/1998.
În ceea ce priveşte motivele de recurs prin care se susţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 6 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 84/1998, forma în vigoare la data înregistrării mărcii a cărei anulare se solicită în cauză, sunt de reţinut următoarele.
Potrivit art. 6 alin. (4) lit. b) o marcă este, de asemenea, refuzată la înregistrare sau, în cazul în care a fost înregistrată, este susceptibilă a fi anulată dacă drepturile decurgând dintr-o marcă neînregistrată sau dintr-un alt semn utilizat în activitatea comercială au fost dobândite înainte de data de depozit a cererii de înregistrare a mărcii ulterioare ori, după caz, înainte de data priorităţii invocate prin cererea de înregistrare a mărcii ulterioare şi dacă acea marcă neînregistrată sau acel semn utilizat conferă titularului său dreptul de a interzice utilizarea mărcii ulterioare.
Pentru a fi îndeplinite condiţiile acestui text de lege nu este suficient ca un semn să fie folosit cu funcţia de marcă, ci acea pretinsă marcă neînregistrată sau acel semn utilizat să confere titularului său dreptul de a interzice utilizarea mărcii ulterioare.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Lege: Dreptul asupra mărcii este dobândit şi protejat prin înregistrarea acesteia la OSIM.
Legea nr. 84/1998 conferă un astfel de drept de a interzice utilizarea mărcii ulterioare doar mărcilor notorii neînregistrate (art. 6 alin. (2) lit. f) raportat la art. 3 alin. (1) lit. d) din Lege), iar reclamantul nu a indicat alte dispoziţii legale din care să decurgă vreun astfel de drept.
Reclamantul a susţinut că a folosit numele de domeniu www.x.com, dobândit în anul 2011, pentru a promova serviciile oferite sub semnul B., semn care astfel ar fi fost folosit ca marcă.
Instanţa de apel a reţinut, prin raportare la probele administrate în cauză, că nu s-a făcut dovada, ţinând cont şi de data de depozit a mărcii a cărei anulare se solicită în cauză (iunie 2013), a utilizării semnului cu titlu de marcă fără echivoc şi pe o perioadă de timp semnificativă ca să demonstreze dobândirea însuşirii de stabili originea produselor/serviciilor şi de a naşte dreptul de a interzice marca similară înregistrată.
Ca atare, indiferent dacă denumirea B. a fost folosită, pe site-ul www.x.com, pentru a distinge anumite servicii de consultanţă în materia proprietăţii intelectuale, pentru a pretinde în baza acesteia existenţa dreptului de a interzice utilizarea unei mărci ulterioare trebuia să facă dovada unui grad ridicat de cunoaştere a semnului de către publicul căruia îi era destinat, adică notorietatea semnului pretins a fi folosit ca marcă.
Pe de altă parte, din interpretarea coroborată a probelor referitoare la conţinutul site-ului ce corespunde numelui de domeniu www.x.com instanţa de apel a reţinut că denumirea B. nu a fost folosită cu funcţia de marcă.
În cadrul argumentelor susţinute în cadrul acestui motiv de recurs recurentul nu face altceva decât să reinterpreteze probele administrate în cauză pentru a ajunge la o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de către instanţa de apel, atât sub aspectul gradului de cunoaştere a semnului în cauză, cât şi sub aspectul folosirii cu funcţia de marcă, adică cu funcţia de a distinge produsele şi serviciile de cele ale unui concurent, a semnului în cauză.
Or, această motivare în fapt constă în critici legate de temeinicia hotărârii iar nu de legalitatea acesteia, care nu pot fi analizate în recurs, din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Simpla referire la cele reţinute în considerentele deciziei nr. 332/2017 a ICCJ secţia I civilă invocată ca jurisprudenţă de către recurent, în sensul că numele de domeniu reprezintă un semn ce are aptitudinea de a identifica un site de internet, implicit, produsele şi serviciile oferite pe site-ul respectiv, nu este suficientă pentru a se reţine că în cadrul prezentului litigiu semnul B. a fost folosit cu funcţia de marcă prin intermediul site-ului ataşat numelui de domeniu www.x.com, concluzie la care se poate ajunge doar prin interpretarea probelor administrate în prezenta cauză.
Recurentul a mai invocat faptul că instanţa de apel nu ar fi observat anumite probe aflate la dosar privind utilizarea website-ului www.x.ro cu funcţia de marcă.
Sub acest aspect este de reţinut că în apel reclamantul a invocat faptul că prima instanţă de fond nu a analizat tot probatoriul depus cu privire la acest capăt de cerere, aflat în filele x filele x, şi înscrisurile depuse alături de cererea modificatoare.
Instanţa de apel a analizat aceste susţineri din apel pe care le-a constatat nefondate, astfel:
"De asemenea, înscrisurile depuse la filele x din vol. II al dosarului tribunalului nu demonstrează utilizarea numelui de domeniu cu funcţia de marcă. Se observă, din nou, că înscrisurile depuse probează înregistrarea numelui de domeniu, precum şi modul în care urma să fie organizat site-ul, la dosar fiind depusă corespondenţa electronică având ca temă conceperea acestuia. Faptul că, în corespondenţa electronică cu două persoane care s-au ocupat de funcţionarea site - ului şi de iniţierea unei strategii de promovare, reclamantul utilizează la rubrica " subiect" denumirea " B." nu are semnificaţia utilizării semnului cu funcţia de marcă, ci doar atrage atenţia în cuprinsul e-maiului asupra scopului corespondenţei . În acelaşi timp, nu se poate vorbi despre intenţia de a distinge originea serviciilor în corespondenţa purtată cu aceste două persoane (E. şi F.), întrucât nu au calitatea de consumatori .
Înscrisurile de la filele x din vol. III sunt constituite din corespondenţă cu E. prin care reclamantul este informat cu privire la numărul de persoane care urmăresc paginile de G., H., I., J., în perioada octombrie 2012 - decembrie 2012, corespondenţă purtată cu potenţiali clienţi . Însă, conţinutul acestor pagini este divers, aşa cum rezultă din capturile de ecran depuse, nefiind lipsit de echivoc că utilizarea semnului B. are ca scop indicarea originii serviciilor de consultanţă în domeniul proprietăţii intelectuale. Se observă o mare diversitate de subiecte şi, în plus, perioada de timp nu poate fi considerată semnificativă pentru a concluziona că publicul a ajuns să recunoască efectiv capacitatea semnului B. de a identifica originea serviciilor şi distingerea lor de cele ale concurenţilor.
Cele câteva e-mailuri în limba engleză în care reclamantul se prezintă ca fiind reprezentantul Agenţiei de Proprietate Industrială B. şi câteva print screen-uri din care reiese că ar fi fost folosită denumirea pe care doreşte să o protejeze nu reprezintă, în înţelesul Legii nr. 84/1998 o folosire efectivă în comerţ a acestui semn."
Ca atare, nu se poate reţine existenţa vreunui motiv de nelegalitate din această perspectivă.
În consecinţă, acest motiv de recurs este nefondat.
În ceea ce priveşte motivele de recurs prin care se susţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 (anularea înregistrării mărcii care a fost solicitată cu rea-credinţă) sunt de reţinut următoarele.
Prezumţia de bună-credinţă este valabilă până în momentul furnizării unei dovezi contrarii (Hotărârea din 13 februarie 2012, T-136/11, "Pelikan", punctul 57).
Pentru a afla dacă titularul a dat dovadă de rea-credinţă în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii în cauză, trebuie să se efectueze o evaluare globală în care să fie luate în considerare toate elementele relevante ale cazului individual.
Este relevantă jurisprudenţa CJUE în materie, în special C-529/07, "Chocoladenfabriken Lindt & Sprüngli", care a oferit unele orientări cu privire la modul de interpretare a acestei noţiuni.
În jurisprudenţă s-au distins trei factori cumulativi ca fiind deosebit de relevanţi pentru a indica existenţa relei-credinţe la înregistrarea unei mărci:
- identitate sau similaritate între semne care poate genera confuzie;
- cunoaşterea utilizării unui semn identic sau similar până la confuzie pentru produse sau servicii identice sau similare;
- intenţia neloială a titularului mărcii.
Faptul că semnele sunt identice sau similare până la confuzie nu este, în sine, suficient pentru a demonstra reaua-credinţă (referitor la identitate, Hotărârea din 1 februarie 2012, T-291/09, "Pollo Tropical CHICKEN ON THE GRILL", punctul 90).
Referitor la cunoaşterea utilizării unui semn identic sau similar până la confuzie pentru produse sau servicii identice sau similare, în jurisprudenţă s-a reţinut că această condiţie este îndeplinită dacă titularul mărcii cunoaşte sau trebuie să fi cunoscut utilizarea de către un terţ a unui semn identic sau suficient de similar pentru a crea confuzie pentru produse sau servicii identice sau similare.
Cunoaşterea există, de exemplu, atunci când părţile s-au aflat într-o relaţie de afaceri, în timp ce cunoaşterea se poate presupune că există ("trebuie să fi cunoscut") pe baza, printre altele, a cunoaşterii generale a sectorului economic în cauză, care ar putea fi dedusă în special din durata de utilizare.
Cu cât este mai îndelungată utilizarea unui semn, cu atât este mai probabil ca titularul mărcii să fi avut cunoştinţă de aceasta (Hotărârea din 11 iunie 2009, C-529/07, "Chocoladenfabriken Lindt & Sprüngli", punctul 39).
Chiar dacă ar fi considerat îndeplinit criteriul cunoaşterii utilizării semnului opus, cunoaşterea în sine nu este suficientă pentru a susţine o constatare a relei credinţe (Hotărârea din 11 iunie 2009, C-529/07, "Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli", punctele 40, 48 şi 49).
De exemplu, nu poate fi exclus ca, în cazul în care mai mulţi producători utilizează, pe piaţă, pentru produse identice sau similare, semne identice sau similare, care ar putea crea confuzie cu semnul pentru care se solicită înregistrarea, titularul mărcii să urmărească prin înregistrarea semnului un obiectiv legitim.
În ceea ce priveşte al treilea factor cumulativ relevant pentru a indica existenţa relei-credinţe la înregistrarea unei mărci, intenţia neloială a titularului mărcii la data înregistrării mărcii a cărei anulare se cere, acesta este un factor subiectiv, care trebuie determinat prin raportarea la circumstanţe obiective (Hotărârea din 11 iunie 2009, C-529/07, "Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli", punctul 42).
În recurs se susţine că intenţia frauduloasă ar consta în înregistrarea mărcii pe de o parte, cu scopul de a înlătura de pe piaţă un concurent, iar pe de altă parte, cu scopul de a profita de cunoaşterea în rândul segmentului de public relevant a semnului pretins a fi fost folosit anterior de către reclamant pentru servicii identice.
În ceea ce priveşte cunoaşterea semnului B., aşa cum s-a reţinut în cadrul analizei motivului de recurs anterior, instanţa de apel a reţinut că nu s-a dovedit că semnul în cauză ar fi ajuns să fie atât de cunoscut de către consumator, astfel încât să aibă capacitatea de a identifica originea serviciilor şi de a realiza distingerea lor de cele ale concurenţilor pe de o parte, întrucât perioada de timp în care se pretinde că a fost folosit până la depunerea spre înregistrare a mărcii în cauză (2011- iunie 2013) nu este semnificativă, iar pe de altă parte, utilizarea semnului cu titlu de marcă nu a fost fără echivoc.
Ca atare, un astfel de element al intenţiei frauduloase nu poate fi reţinut, nefiind dovedită situaţia premisă, anume cunoaşterea semnului B. în rândul segmentului de public relevant.
Referitor la faptul că intenţia frauduloasă ar consta în înregistrarea mărcii cu scopul de a înlătura de pe piaţă un concurent, recurentul a adus mai multe argumente:
- pârâtul C. (administratorul pârâtei B. SRL) a înregistrat numele de domeniu www.x.ro,
- a înfiinţat firma B. S.R.L.,
- foloseşte marca altfel decât a înregistrat-o, adică foloseşte doar denumirea B..
În prealabil analizării acestor argumente, este de reţinut că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea înregistrării mărcii verbale x cu număr de depozit x, depusă spre înregistrare la 12.06.2013 şi înregistrată prin decizia din data de 26.11.2013 pentru serviciile din clasa 45: consultanţă in materie de proprietate intelectuala; servicii de supraveghere a proprietăţii intelectuale, pentru că ar fi fost solicitată cu rea-credinţă.
Prima instanţă de fond a reţinut prin raportare la probele administrate în cauză că marca "x" este identică cu denumirea comercială a societăţii pârâte, înfiinţată la data de 07.09.2012, înscrisă la C.N. C. pen..I.R. si acreditată de OSIM la data de 10.09.2012 şi că pârâta a folosit în mod constant şi intens această marcă pe piaţa serviciilor din clasa 45, de la momentul înregistrării sale şi până în prezent. Această situaţie de fapt rezultată din interpretarea probelor administrate în cauză nu a fost schimbată în apel.
În aceste condiţii, ţinând cont că a existat o logică comercială pentru solicitarea mărcii şi că s-a constatat că a şi fost dovedită utilizarea ulterioară înregistrării, nu se poate reţine afirmaţia recurentului în sensul că pârâta nu ar folosi marca aşa cum a fost înregistrată, deci că nu ar fi înregistrat-o spre a o folosi ci doar în scop de blocaj, întrucât în recurs nu pot fi reinterpretate probele administrate în cauză.
În ceea ce priveşte faptul că pârâtul C. ar fi înregistrat numele de domeniu www.x.ro şi ar fi înfiinţat firma B. S.R.L., aceste elemente în sine nu pot fi considerate factori cu potenţial relevant pentru determinarea intenţiei frauduloase care să nu fi fost avute în vedere de către instanţa de apel, atâta timp cât în speţă se invocă solicitarea cu rea credinţă a înregistrării mărcii x, iar nu a unei eventuale mărci verbale "B." sau "B.".
Nu poate fi reţinut ca factor care să indice reaua-credinţă argumentul recurentului în sensul că pârâţii ar fi formulat opoziţie la înregistrarea mărcii B. cu număr de depozit x, - trecând peste faptul că este cu mult ulterioară înregistrării mărcii (2016) -, având în vedere că o astfel de cerere face parte dintre prerogativele care decurg din înregistrarea unei mărci.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului că pârâtul C. (administratorul pârâtei B. SRL) ştia de exista numelui de domeniu www.x.com la data la care a înregistrat numele de domeniu www.x.ro, este de remarcat că instanţa de apel nu a negat acest fapt.
Dimpotrivă, instanţa de apel a reţinut că "se poate prezuma că activând în acelaşi sector, pârâta cunoştea că reclamantul utilizează numele de domeniu B.", dar a apreciat că nu s-a dovedit că utilizarea s-a făcut cu funcţia de marcă, deci că pârâta nu a cunoscut faptul că reclamanta ar fi folosit semnul B. cu funcţia de marcă.
Legat de acest ultim argument, recurentul a arătat că înregistrarea numele de domeniu www.x.ro (16.07.2013), arata ca intimata B. şi administratorul acesteia, intimatul C., aveau cunoştinţa de existenţa folosirii denumirii B. şi a numelui de domeniu www.x.com, făcând trimitere la aceeaşi decizie nr. 332/2017 a ICCJ secţia I civilă invocată ca jurisprudenţă de către recurent şi în cadrul motivului de recurs analizat anterior.
Or, aşa cum s-a reţinut mai sus, simpla referire la considerentele deciziei nr. 332/2017 a ICCJ secţia I civilă invocată ca jurisprudenţă, în sensul că numele de domeniu reprezintă un semn ce are aptitudinea de a identifica un site de internet, implicit, produsele şi serviciile oferite pe site-ul respectiv, nu este suficientă pentru a se reţine că în cadrul prezentului litigiu semnul B. a fost folosit cu funcţia de marcă prin intermediul site-ului ataşat numelui de domeniu www.x.com, concluzie la care se poate ajunge doar prin interpretarea probelor administrate în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte faptul că în timpul prezentului proces intimata ar fi înţeles să-şi reînnoiască numele de domeniu wwww.x.ro, invocat de către reclamant în apel ca dovadă de rea credinţă, instanţa de apel a reţinut că o asemenea acţiune nu poate fi caracterizată ca frauduloasă, întrucât introducerea cererii de chemare de judecată cu obiectul precizat nu implică obligaţia pârâtei de a se abţine de la utilizarea numelui de domeniu al cărui titular este până la momentul transferului.
Reluarea acestei susţineri în recurs fără a se formula critici concrete faţă de argumentele instanţei de apel nu poate fi analizată de instanţa de recurs din perspectiva vreunui motiv de nelegalitate.
Referitor la critica legată de faptul că site-ul www.x.ro nu ar putea fi accesat, este de reţinut că instanţa de apel nu a reţinut vreun astfel de argument la analiza intenţiei frauduloase a titularului mărcii a cărei anulare se solicită în cauză ca un element al inexistenţei acesteia, ca atare, este nerelevantă sub acest aspect.
În consecinţă, acest motiv de recurs este nefondat.
Sunt nefondate şi motivele de recurs legate de transferul numelui de domeniu www.x.ro.
În prealabil, este de observat că acest capăt de cerere a fost formulat de către reclamant în cadrul modificării cererii de chemare în judecată din data de 20.03.2018 (pct. 2 lit. c).
În cadrul acestei cereri se arată că transferul acestui nume de domeniu reprezintă o consecinţă a anulării mărcii x, având în vedere dreptul anterior dobândit de către reclamant asupra semnului B..
Reclamantul a susţinut că a folosit numele de domeniu www.x.com pentru a promova serviciile oferite sub semnul B., semn care astfel a fost folosit ca marcă.
Instanţa de apel a constatat nefondată critica privind respingerea transferului numelui de domeniu pe motivul că numai achiziţionarea unui nume de domeniu cu încălcarea dreptului la marcă constituie o faptă ilicită şi poate fi sancţionată prin transferul acestuia către titularul de marcă, situaţie ce nu se regăseşte în speţă.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului că ar deţine drepturi de autor asupra elementului verbal şi elementului figurativ B., anterioare datei la care pârâtul şi-a achiziţionat numele de domeniu www.x.ro (iulie 2013), care i-ar da dreptul să deţină acest nume de domeniu cu terminaţia.ro, aceasta excede limitele de învestire a instanţei de judecată, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată aşa cum a fost modificată nu a fost invocată încălcarea vreunui drept de autor, care să fie sancţionată prin obligarea pârâtului C. la transferarea numelui de domeniu în cauză, instanţa de recurs fiind ţinută, conform art. 494 raportat la art. 478 alin. (3) C. proc. civ., de cauza cererii de chemare în judecată
Aşa cum s-a reţinut mai sus transferul acestui nume de domeniu a fost solicitat ca o consecinţă a anulării mărcii x, având în vedere pretinsul drept anterior dobândit de către reclamant asupra semnului B., prin folosirea ca marcă neînregistrată prin intermediul site-ului www.x.com.
Atâta timp cât instanţa de apel a constatat nefondate criticile legate de respingerea capetelor de cerere prin care se solicita anularea mărcii înregistrate în cauză, reţinerea ca nefondate a criticilor ce vizau respingerea transferului numelui de domeniu a reprezentat o consecinţă a primelor constatări.
Acesta este sensul argumentaţiei din decizia atacată, în cadrul căreia accentul trebuie pus pe lipsa constatării în cauză a încălcării vreunui drept la marcă, raportat şi la limitele date de cererea de chemare în judecată, unde a fost invocată dobândirea numelui de domeniu www.x.com pentru a justifica folosirea ca marcă, pentru serviciile făcute publice pe site, a semnului B.. Astfel, nu a fost invocată nici încălcarea limitelor de protecţie a numelui de domeniu www.x.com, prin dobândirea numelui de domeniu www.x.ro. raportat la legislaţia specifică.
În consecinţă, în temeiul art. 496 raportat la art. 497 prima teză, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul Cabinet Individual A. împotriva deciziei nr. 1726A din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2021.