Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2021
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă în data de 07.10.2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, C. Prod S.R.L. şi B. S.R.L., a solicitat instanţei:
- să interzică pârâtelor încălcarea drepturilor exclusive aparţinând reclamantei conferite de înregistrarea mărcilor B. şi sa dispună încetarea tuturor activităţilor comerciale sub denumirea B., în special producţie, promovare şi comercializare de bijuterii sub acest semn, desfăşurate pe teritoriul României;
- să interzică folosirea şi să înceteze înregistrarea numelui de domeniu www.x.ro pe numele pârâtei C. Prod S.R.L. şi să fie obligată pârâta E. să efectueze transferul acestui nume de domeniu către reclamant, conform Regulilor pentru înregistrarea numelor de domenii, după îndeplinirea de către reclamant a tuturor procedurilor administrative necesare şi plata taxelor aferente transferului numelui de domeniu;
- să interzică folosirea numelui comercial B. S.R.L. înregistrat de societatea pârâtă în registrul comerţului sub nr. x/2015 şi să oblige pârâta să-şi schimbe numele comercial într-o denumire care să nu mai includă în nicio forma marca B., în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri;
- să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 109 C. proc. civ., art. 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile si indicaţiile geografice; art. 2 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, art. 1349 din C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1469/12.10.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei de interes privind capătul 1 de cerere ca neîntemeiate, a admis în parte cererea sub aspectul capetelor 1 şi 2 din cerere, a obligat pârâtele să înceteze toate activităţile comerciale sub denumirea B., în special producţie, promovare şi comercializare de bijuterii sub acest semn desfăşurate pe teritoriul României şi astfel să înceteze încălcarea drepturilor exclusive conferite de marca B. aparţinând reclamantei, a obligat pârâta C. Prod S.R.L. să înceteze folosirea si înregistrarea numelui de domeniu www.x.ro pe numele său, a respins capătul 3 de cerere ca rămas fără obiect şi a obligat pârâtele la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată parţiale în sumă de 3300 RON.
Prin decizia nr. 1321A/01.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtele C. Prod S.R.L. şi F. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din data de 12.04.2017 şi a sentinţei civile nr. 1469/12.10.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2016.
A admis apelurile declarate de pârâta Institutul Naţional De Cercetare-Dezvoltare în Informatică - G. şi de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1469/12.10.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2016.
A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că:
A admis în tot capătul 2 din acţiune şi a obligat pârâta ICI să efectueze transferul către reclamantă a domeniului www.x.ro.
A înlăturat obligaţia pârâtei ICI de a plăti cheltuieli de judecată, menţinând obligarea pârâtelor C. Prod S.R.L. şi F. S.R.L. la plata sumei stabilită cu acest titlu de prima instanţă.
A menţinut sentinţa pentru rest.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs pârâtele C. Prod S.R.L. şi F. S.R.L.
În motivarea recursului s-au arătat, în esenţă, următoarele.
Decizia recurată conţine dispoziţii contradictorii; deşi instanţa de apel a reţinut că titularul poate lua oricând măsurile pentru deblocarea domeniului, subsecvent face trimitere la ştergerea domeniului drept urmare a neachitării taxei de mentenanţă în termen de 90 de zile de la data expirării domeniului, termen care era împlinit la data formulării apelului incident.
Decizia recurată nu cuprinde o motivare propriu-zisă care să conţină o analiză efectivă din partea instanţei de apel, fiind tratate în mod insuficient motivele indicate de acestea în cererea de apel; nu a fost indicat temeiul legal concret pentru care instanţa a respins apelul declarat de acestea, şi nici temeiurile legale ori cel puţin practica judiciară constantă pentru care a fost admis apelul incident al reclamantei.
Instanţa de apel a aplicat greşit Regulile de înregistrare a unui domeniu web şi a procedurii de transfer şi de încetare a unui domeniu web, făcute publice de ICI, în special regula 16 şi regula 17; anterior sesizării instanţei, domeniul de internet B..ro nu mai era accesibil potenţialilor clienţi, F. S.R.L. începând să utilizeze un nou site, şi anume www.x.ro, în timp ce site-ul www.x.ro este actualmente expirat pe motiv de neachitare a taxei de mentenanţă anuală.
Instanţa de apel a dispus transferul mărcii cu nesocotirea regulilor stabilite de ICI, fiind necesar ca această operaţiune să se facă în mod amiabil, în urma acordului de voinţă al părţilor, actualul şi viitorul deţinător; în acest context se impune ştergerea domeniului web, cu consecinţa constatării încetării calităţii de titular a C. Prod S.R.L., urmând ca, odată cu devenirea disponibilă a domeniului reclamanta să îl poată înregistra pe numele său.
Totodată, instanţa a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, în ceea ce o priveşte pe C. Prod S.R.L.; astfel, s-a reţinut în mod greşit că a fost îndeplinită condiţia potrivit căreia terţul să folosească semnul identic sau asemănător în activitatea sa comercială, fără consimţământul titularului, în condiţiile în care C. Prod S.R.L. nu a folosit domeniul web în cursul desfăşurării activităţii sale; mai mult, instanţa de apel nu indică în care dintre formele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 84/1998 se încadrează presupusa acţiune ilicită a pârâtei C. Prod S.R.L.
Se face trimitere la considerentele deciziei nr. 331/31.01.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa a făcut o confuzie între noţiunea de "semn" la care se face referire în art. 36 din Legea nr. 84/1998 şi noţiunea de "domeniu web". Numele de domeniu nu constituie un semn pentru care să poată fi admisă acţiunea în contrafacere.
Instanţa a încălcat caracterul devolutiv al apelului atunci când a echivalat "eventuale omisiuni în dezvoltarea chestiunilor relevante pentru speţă" ale primei instanţe cu aspecte ce nu necesită o atenţie deosebită, ele putând fi incluse în sfera caracterului devolutiv al apelului.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Intimatul Institutul Naţional De Cercetare-Dezvoltare în Informatică - G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prin încheierea din 15 iunie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtele F. S.R.L. şi C. PROD S.R.L. împotriva deciziei nr. 1321A din 1 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele au invocat două serii de argumente.
În primul rând, recurentele au susţinut că decizia atacată ar conţine motive contradictorii, citând următoarele paragrafe din cadrul acesteia:
"Blocarea domeniului nu este o măsură ireversibilă şi titularul poate lua oricând măsurile necesare pentru deblocarea sa şi pentru punerea în stare de funcţionare.
Similar, nici împrejurarea expirării domeniului nu conduce la o altă concluzie (în sensul unei posibile rămâneri fără interes a solicitării pe parcursul judecăţii) deoarece, chiar şi în această situaţie, cât timp domeniul nu a fost şters de registrator şi nu a intrat în domeniul public el poate fi prelungit de titular prin formularea cererii necesare şi plata taxelor aferente.
Din informaţiile publice pe pagina deinternet www.x.ro rezultă că o atare ştergere are loc după un interval de 90 de zile de la data expirării, timp în care starea domeniului este "pending delete" dacă până la împlinirea termenului amintit titularul nu formulează o cerere de prelungire şi nu achită taxa necesară. Or în aceste condiţii reclamanta justifică prin formularea acestui petit interesul pentru a-şi apăra dreptul asupra mărcii prin intenţia de a se asigura că pârâtele nu vor mai folosi cu caracter legitim domeniul a cărui denumire o apreciază a aduce atingere drepturilor sale exclusive."
Cu privire la aceste considerente ale instanţei de apel recurentele au arătat că, deşi instanţa de apel reţine că titularul poate lua oricând măsurile necesare pentru deblocarea domeniului, subsecvent face trimitere la ştergerea domeniului urmare a neachitării taxei de mentenanţă în termenul de 90 de zile de la data expirării domeniului, termen care era împlinit la momentul formulării apelului incident, şi că fiind îndeplinite condiţiile pentru ştergerea domeniului, în mod evident titularul nu mai poate lua măsurile necesare pentru deblocarea şi punerea în stare de funcţionare a domeniului web, acesta urmând a deveni public şi în consecinţă poate fi înregistrat de intimata-reclamantă.
Sunt nefondate aceste susţineri.
În prealabil, este de remarcat că prin considerentele citate de către recurente instanţa de apel a analizat motivele de apel formulate de către pârâte prin care se susţinea greşita soluţionare de către prima instanţă de fond a excepţiei lipsei de interes a capătului de cerere având ca obiect încetarea folosirii şi înregistrării numelui de domeniu de internet.
Ca atare, raportat la verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii primei instanţe, este irelevant faptul că, după pronunţarea acestei instanţe, ar fi intervenit un eveniment, expirarea domeniului de internet la data de 3.11.2018, iar ulterior, în cursul soluţionării apelului, potrivit susţinerilor recurenţilor, ştergerea domeniului ca urmare a neachitării taxei de mentenanţă în termenul de 90 de zile de la data expirării domeniului.
De asemenea, faptul că termenul de 90 de zile de la data expirării domeniului în care ar fi operat ştergerea domeniului urmare a neachitării taxei de mentenanţă ar fi fost împlinit la momentul formulării apelului incident este nerelevant cu privire la analiza motivelor de apel formulate de către pârâte, prin care se susţinea greşita soluţionare de către prima instanţă de fond a excepţiei lipsei de interes a capătului de cerere având ca obiect încetarea folosirii şi înregistrării numelui de domeniu de internet, având în vedere că obiectul apelului incident nu era soluţia primei instanţe de fond referitoare la capătul de cerere vizat de apelul pârâtelor, ci soluţia privind capătul de cerere respins de către prima instanţă, anume cel prin care s-a solicitat transferul domeniului în cauză către reclamantă.
În consecinţă, nu se poate reţine că decizia atacată ar conţine motive contradictorii în sensul celor susţinute de către recurente.
În al doilea rând, recurentele au susţinut că decizia atacată nu cuprinde o motivare propriu-zisă care să conţină o analiză efectivă din partea instanţei de apel, fiind tratate în mod insuficient motivele indicate de recurente în cererea de apel.
Pentru a demonstra această susţinere, recurentele au adus trei argumente.
În cadrul primului argument s-a arătat că exemplul care susţine această critică este reprezentat de optica instanţei de apel privind importanţa ordinii de soluţionare a excepţiilor procesuale.
Recurenţii au citat următorul pasaj din decizia atacată:
"în mod evident, se poate pune şi problema subzistenţei interesului reclamantei pentru formularea acestui capăt de cerere (...), însă, cât cel puţin una dintre cerinţele de exerciţiu ale acţiunii nu mai este îndeplinită, curtea consideră că nu se poate identifica un motiv de nelegalitate a hotărârii pentru că a dat prioritate cerinţei obiectului şi nu celei a interesului. Dimpotrivă, este greu de identificat care este scopul urmărit de pârâte prin formularea acestui motiv de apel, cât timp efectul admiterii uneia sau alteia dintre cele două excepţii este acelaşi, putând fi acceptat doar un folos rezultat din nevoia de acurateţe a raţionamentului juridic" şi au arătat că admiterea excepţiei lipsei de interes sau a celei lipsei de obiect ar produce efecte cel puţin în ceea ce priveşte stabilirea părţii care va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Pasajul citat de către recurente reprezintă o parte din analiza instanţei de apel referitoare la susţinerea din cadrul apelului pârâtelor că petitul 3 (referitor la schimbarea denumirii comerciale a pârâtei F. S.R.L., fostă B. SRL) a rămas fără interes şi nu fără obiect, cum a constatat prima instanţă de fond.
În cuprinsul acestei analize instanţa de apel a constatat că este corectă aprecierea tribunalului că solicitarea a rămas fără obiect, observând, în primul rând, că denumirea în discuţie a fost modificată pe parcursul judecăţii, la data sesizării instanţei ea fiind în fiinţă, iar în al doilea rând, că prestaţia cerută de reclamantă a fost executată de pârâta respectivă.
În cadrul pasajului citat de către recurente instanţa de apel a reţinut că nu se poate identifica un motiv de nelegalitate a hotărârii pentru că a dat prioritate cerinţei obiectului şi nu celei a interesului, cele două excepţii având la bază aceeaşi situaţie de fapt, doar pentru că nu s-ar fi respectat ordinea de soluţionare a excepţiilor procesuale.
Acest argument reflectă aplicarea prevederilor art. 175 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora: "Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia."
Mai mult, legat de dubiul recurentelor în sensul că "scopul înaintării unor petite, ce tind la schimbarea unei hotărâri, să fie inclus în condiţiile de exercitare a unei căi de atac", este de remarcat că "scopul" formulării unor motive de apel este reprezentat de folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care le-a formulat, adică tocmai de interesul formulării acestora.
Ca atare, nu se poate reţine că aceste argumente ale instanţei de apel ar fi străine de analiza acestui motiv de apel.
Este neîntemeiată susţinerea recurentelor că admiterea excepţiei lipsei de interes sau a celei lipsei de obiect ar produce efecte în ceea ce priveşte stabilirea părţii care va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, atâta timp cât în ambele cazuri situaţia de fapt ce ar fi putut duce la considerarea ca întemeiate a ambelor excepţii (schimbarea denumirii comerciale a pârâtei F. S.R.L., fostă B. SRL) s-a reţinut că s-a produs pe parcursul judecăţii, după formularea cererii de chemare în judecată.
Astfel, al treilea capăt de cerere prin care se solicita să se interzică folosirea numelui comercial B. S.R.L. înregistrat de societatea pârâtă în registrul comerţului sub nr. x/2015 şi să fie obligată pârâta să-şi schimbe numele comercial într-o denumire care să nu mai includă în nicio forma marca B., în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri a fost respins ca rămas fără obiect.
În consecinţă, nu se poate reţine analiza insuficientă sau lipsa unei analize efective de către instanţa de apel a acestui motiv de apel.
În cadrul celui de-al doilea argument s-a arătat că instanţa de apel a omis să indice temeiul legal concret pentru care a respins apelul declarat de recurente si temeiurile legale sau practica judiciară constantă pentru care a admis apelul incident al intimatei-reclamante A..
Nu se poate reţine îndeplinirea condiţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nici sub acest aspect, având în vedere că instanţa de apel s-a raportat în analiza sa atât la prevederile art. 36 din Legea nr. 84/1998, ce constituie sediul materiei acţiunii în contrafacere a unei mărci, cât şi la regulile privind transferul unui nume de domeniu aplicate de ICI.
Faptul că instanţa a indicat în general aceste norme de drept nu este de natură în sine să ducă la constatarea insuficientei motivări, atâta timp cât pot fi identificate cu uşurinţă alineatele, respectiv regulile la care s-a raportat, prin raportare la situaţia de fapt reţinută în mod concret, aşa cum, de altfel, rezultă din motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În cadrul celui de-al treilea argument s-a arătat că în considerentele hotărârii, instanţa de apel a omis să precizeze motivele pentru care a înlăturat unele argumente ale recurentelor, reţinând doar că acestea ar fi inutile sau lipsite de relevanţă.
Recurentele au făcut trimitere în acest sens la următoarele considerente:
- "Sunt lipsite de relevanţă argumentele pârâtelor legate de existenţa sau nu a relei-credinţe; chiar dacă astfel de aspecte sunt invocate de reclamantă prin acţiunea sa, ele nu au fost reţinute de prima instanţă ca fiind chestiuni determinante pentru temeinicia acţiunii in contrafacere."
- "Este adevărat că fapta de concurenţă neloială presupune existenţa conduitei subiective a relei-credinţe, însă curtea a reţinut deja că - în privinţa pârâtei C. această faptă a fost reţinută în mod greşit, argumentele fiind, deci, inutile."
- "În fine, lipsite de relevanţă sunt şi argumentele legate de alte temeiuri de drept invocate de reclamantă în acţiunea sa, atât timp cât acestea nu au constituit şi fundamentul hotărârii primei instanţe, înlăturarea lor din argumentare nefiind necesară în acest context."
Observând pasajele citate chiar de către recurente, se constată că, după caz, în partea a doua, respectiv prima parte, a fiecăreia dintre ele se află motivele pentru care instanţa de apel a considerat lipsite de relevanţă sau inutile anumite argumente ale pârâtelor, astfel:
- chiar dacă astfel de aspecte sunt invocate de reclamantă prin acţiunea sa, ele nu au fost reţinute de prima instanţă ca fiind chestiuni determinante pentru temeinicia acţiunii in contrafacere;
- curtea a reţinut deja că - în privinţa pârâtei C. această faptă a fost reţinută în mod greşit;
- acestea nu au constituit şi fundamentul hotărârii primei instanţe, înlăturarea lor din argumentare nefiind necesară în acest context.
Ca atare, nu se poate reţine nici sub acest aspect încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
În consecinţă, este nefondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Recurentele au mai susţinut că o altă aplicare eronată a normelor legale, cu precădere privind caracterul devolutiv al apelului, ar consta în aceea că, raportat la motivele invocate de recurente cu privire la lipsa ori insuficienta motivare a hotărârii fondului, instanţa de apel ar fi echivalat "eventuale omisiuni în dezvoltarea chestiunilor relevante pentru speţă" ale primei instanţe cu aspecte ce nu ar necesita o atenţie deosebită, ele putând fi incluse în sfera caracterul devolutiv al apelului.
Sunt nefondate şi aceste susţineri.
În prealabil, este de remarcat că recurentele au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material), dar întrucât au susţinut încălcarea unor norme de procedură referitoare la caracterul devolutiv al apelului, acest motiv de recurs va fi analizat din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii).
Observând considerentele deciziei atacate în cadrul cărora au fost analizate motivele de apel formulate de către pârâte referitoare la lipsa ori insuficienta motivare a sentinţei atacate, este de reţinut că instanţa de apel a constatat că argumentele pârâtelor în susţinerea acestei critici se concretizează în diferite împrejurări reţinute ce nu ar fi sprijinite pe probatoriul administrat, argumentare despre care a apreciat, în principal, că este specifică netemeiniciei hotărârii judecătoreşti.
Cu toate acestea, instanţa de apel a evaluat motivarea primei instanţe de fond din perspectiva conţinutului acesteia şi a ajuns la concluzia că, deşi situaţia de fapt este succint expusă, aceasta, alături de dispoziţiile legale apreciate ca aplicabile de tribunal, permit identificarea raţionamentului logico-juridic al primei instanţe, astfel că nu se poate reţine per se o nemotivare a sentinţei.
În ceea ce priveşte pasajul din decizia atacată, din care în cadrul recursului s-a citat parţial, acesta are următorul conţinut: "eventuale omisiuni în dezvoltarea chestiunilor relevante pentru speţă îşi vor găsi locul în considerentele instanţei de apel, ţinută de caracterul devolutiv al căii de atac pendinte a analiza şi situaţia de fapt, dar şi legea aplicabilă, potrivit motivelor dezvoltate de părţi."
Din acest pasaj, contrar susţinerilor recurentelor, nu rezultă că instanţa de apel ar fi echivalat eventualele omisiuni în dezvoltarea chestiunilor relevante pentru speţă ale primei instanţe cu aspecte ce nu ar necesita o atenţie deosebită. Dimpotrivă, instanţa de apel a menţionat că, fiind ţinută de caracterul devolutiv al căii de atac a apelului, va analiza şi situaţia de fapt, dar şi legea aplicabilă, potrivit motivelor dezvoltate de părţi.
Recurentele pârâte, deşi au susţinut că instanţa de apel ar fi încălcat normele referitoare la caracterul devolutiv al apelului, nu au arătat concret în ce ar consta această încălcare.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au invocat interpretarea şi aplicarea greşită a normelor legale de către instanţa de apel sub două aspecte.
Sub primul aspect, recurentele au invocat aplicarea greşită de către instanţa de apel a Regulilor de înregistrare a unui domeniu web (regulile 16 şi 17) şi a procedurii de transfer şi de încetare a unui domeniu web, făcute publice de ICI.
Recurentele au susţinut că, în baza acestor reguli, încetarea înregistrării domeniului, cu consecinţa încetării calităţii de titular al domeniului pentru C. PROD S.R.L. ar fi avut loc la data de 31 ianuarie 2019, ceea ce ar implica faptul că transferul dreptului de folosinţă asupra domeniului web nu poate avea loc, întrucât C. PROD S.R.L nu mai deţine dreptul de folosinţă asupra acestuia. Mai mult, conform regulii 17 domeniul devine disponibil pentru orice altă persoană fizică sau juridică.
Recurentele au mai susţinut că instanţa de apel a dispus transferul mărcii cu nesocotirea regulilor stabilite de ICI, fiind necesar ca această operaţiune să se facă în mod amiabil, în urma acordului de voinţă a părţilor, actualul deţinător şi viitorul deţinător.
În prealabil, este de observat că aceste motive de recurs vizează dispoziţia instanţei de apel prin care a admis în tot capătul 2 din acţiune şi a obligat pârâta Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - G. să efectueze transferul către reclamantă a domeniului www.x.ro., ca urmare a admiterii apelului incident formulat de către reclamanta A..
Legat de aceste argumente este de reţinut că prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată la data de 7.10.2016, iar sentinţa a fost pronunţată la data de 12.10.2017, în timp ce evenimentul invocat de către recurente, potrivit susţinerilor acestora, a intervenit la data de 31 ianuarie 2019, ca atare acesta nu poate afecta verificările referitoare la legalitatea sentinţei atacate.
Mai mult în baza acestora nu se poate susţine nici faptul că ar fi îndeplinite condiţiile pentru constatarea lipsei interesului sau a lipsei calităţii procesuale pasive.
Astfel, din dispozitivul deciziei se poate observa că nu pârâta C. Prod S.R.L. a fost obligată să efectueze procedurile privind transferul numelui de domeniu, ci G.. De altfel, instanţa de apel a reţinut din examinarea regulilor privind transferul unui nume de domeniu aplicate de G., că această măsură, transferul dreptului de folosinţă (utilizare), este echivalentul schimbării deţinătorului domeniului .ro.
În ceea ce priveşte interesul, acesta subzistă atâta timp cât dreptul de folosinţă asupra acestui nume de domeniu, despre care s-a constatat că este identic mărcii reclamantei, nu a fost atribuit/transferat acesteia până la data soluţionării apelului incident.
Faptul că potrivit regulii 17 domeniul devine disponibil pentru orice altă persoană fizică sau juridică reprezintă un argument în plus pentru admiterea acestui capăt de cerere, atâta timp cât obiectivul formulării capătului al doilea al cererii de chemare în judecată a fost indisponibilizarea numelui de domeniu în cauză în favoarea reclamantei şi transferul către aceasta pentru a preîntâmpina acţiuni în justiţie viitoare.
Referitor la faptul că instanţa de apel ar fi dispus transferul numelui de domeniu, deşi potrivit regulilor stabilite de ICI, era necesar ca această operaţiune să se facă în mod amiabil, în urma acordului de voinţă a părţilor - actualul deţinător şi viitorul deţinător - este de observat că instanţa de apel a justificat această dispoziţie prin aceea că, deşi transferul se va face potrivit regulilor H., cu plata taxelor aferente de către reclamantă, hotărârea urmează să substituie acordul pârâtei C. pentru un atare transfer al domeniului utilizat anterior pentru încălcarea drepturilor reclamantei asupra mărcii sale.
Or, recurenta nu a susţinut că pe parcursul judecăţii ar fi fost de acord cu pretenţia reclamantei de a i se transfera acest nume de domeniu.
În consecinţă este nefondat motivul de recurs prin care se susţine aplicarea greşită de către instanţa de apel a Regulilor de înregistrare a unui domeniu web (regulile 16 şi 17) şi a procedurii de transfer şi de încetare a unui domeniu web, făcute publice de ICI.
Sub al doilea aspect recurentele au invocat interpretarea şi aplicarea greşită a art. 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, în ceea ce o priveşte pe recurenta C. PROD S.R.L.
În primul rând, recurentele au susţinut că instanţa de apel a reţinut acţiunea de contrafacere în sarcina acestei recurente cu încălcarea unei condiţii impuse de art. 36 din Legea nr. 84/1998, şi anume condiţia ca terţul să folosească semnul identic sau asemănător, în activitatea lui comercială, fără consimţământul titularului.
Recurentele au susţinut în continuare că faptul că C. PROD S.R.L. nu ar fi folosit domeniul web în cursul desfăşurării activităţii sale ar rezulta chiar din considerentele hotărârii atacate, în care se reţine că: "Concluzia tribunalului în sensul admiterii acţiunii in contrafacere şi faţă de pârâta C. este corectă, deoarece şi aceasta din urmă a săvârşit acte de încălcare a drepturilor exclusive ale reclamantei (...) prin faptul punerii la dispoziţia pârâtei B. a domeniului ce includea elementul protejat ca marcă în scopul folosirii pentru servicii dintre cele pentru care marca este înregistrată." că acest considerent eronat este reluat şi ulterior în cuprinsul hotărârii, instanţa reţinând că "folosirea de către un terţ, cu consimţământul titularului, a domeniului în discuţie pentru produsele sau serviciile pentru care marca este înregistrată, îmbracă forma ilicită în sensul art. 36 din Legea nr. 84/1998", şi că "folosirea domeniului de internet nu se face în mod exclusiv de către titular pentru promovarea propriilor produse sau servicii, ci punerea la dispoziţia unui terţ..."
În esenţă, recurentele susţin că faptul punerii la dispoziţia pârâtei B. a domeniului ce includea elementul protejat ca marcă în scopul folosirii pentru servicii dintre cele pentru care marca este înregistrată nu se încadrează în fapta ilicită de folosire de către terţ a semnul identic sau asemănător, în activitatea lui comercială, fără consimţământul titularului.
În prealabil, este de reţinut că recurenta pârâtă C. PROD S.R.L. era la data săvârşirii faptei de contrafacere a mărcii în cauză titulara dreptului de folosire a numelui de domeniu B..ro, ce includea elementul protejat ca marcă, şi şi-a dat acordul ca acest nume de domeniu să fie folosit de către cealaltă pârâtă, B., pentru servicii dintre cele pentru care marca este înregistrată, fapt ce a adus la constatarea săvârşirii faptei de contrafacere.
Instanţa de apel a reţinut că o astfel de faptă reprezintă o încălcare, de natură indirectă, a dreptului reclamantei, concluzie corectă, atâta timp cât numele de domeniu în cauză a fost folosit, cu acordul pârâtei C. PROD S.R.L., de către B., în cadrul comerţului, în sensul art. 5 alin. (1) din Directiva 2008/95/CE, aplicabilă în raport cu data săvârşirii faptelor ilicite în cauză, acesta fiind şi sensul reglementat prin art. 9 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009
Pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 trebuie ca terţul să folosească semnul în cadrul comerţului, aceasta fiind interpretarea sintagmei "în activitatea lor comercială", în concordanţă cu reglementările Comunităţilor europene/Uniunii europene.
Astfel, fapta ilicită de încălcarea a drepturilor exclusive ale reclamantei asupra mărcii în cauză, constând în promovarea serviciilor de comercializare de bijuterii pe site-ul de internet B..ro, nu ar fi avut loc dacă pârâta C. PROD S.R.L., titulara dreptului de folosire a numelui de domeniu B..ro, nu şi-ar fi dat acordul în sensul numelui de domeniu în acest sens, adică în cadrul comerţului.
În consecinţă, este nefondată susţinerea recurentelor în sensul că instanţa de apel ar fi reţinut greşit, în ceea ce o priveşte pe pârâta C. PROD S.R.L., îndeplinirea condiţiei ca terţul să folosească semnul identic sau asemănător, în activitatea lui comercială, fără consimţământul titularului, cu încălcarea art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998.
În al doilea rând, recurentele au arătat că instanţa de apel nu indică în mod concret în care dintre formele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 84/1998 se încadrează presupusa acţiune ilicită a recurentei C. PROD S.R.L., luând în considerare că acest text de lege prevede trei modalităţi alternative de comitere a acţiunii de contrafacere, şi că astfel, nu se poate stabili în ce constă acţiunea de contrafacere a recurentei.
Sunt nefondate şi aceste susţineri având în vedere că în cadrul considerentelor sale instanţa de apel a reţinut că în speţă semnul care încalcă drepturile exclusive ale reclamantei asupra mărcii în cauză este identic cu cel protejat prin înregistrarea de care s-a prevalat reclamanta, B., şi este folosit pentru produse şi servicii identice cu cele pentru care este înregistrată marca, situaţie care se încadrează în mod evident în cadrul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998, forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată (titularul mărcii poate cere instanţei judecătoreşti competente să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimţământul său un semn identic mărcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost înregistrată).
Faptul că în cadrul analizei apărării pârâtelor, în sensul că ar fi folosit semnul în cauză pentru alte produse (verighete) decât cele pentru care este înregistrată marca reclamantei (bijuterii), după cea reţinut că verighetele sunt bijuterii, instanţa de apel a făcut referire şi la existenţa riscului de confuzie, care în cazul art. 36 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998 este prezumat, nu este de natură a afecta această concluzie.
Recurentele pârâte au mai arătat că un argument în plus în susţinerea greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 84/1998 în ceea ce o priveşte pe recurenta C. PROD S.R.L. este reprezentat de considerentele deciziei nr. 331/31 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Observând considerentele acestei hotărâri, citate de către recurente cu titlu de jurisprudenţă, se constată că situaţia de fapt din acea cauză nu are legătură cu cea din prezenta speţă, pe de o parte, întrucât acea cauză privea folosirea de către terţ a denumirii sale sociale sau a numelui său comercial, pe când în speţă se pune problema folosirii unui nume de domeniu, iar pe de altă parte, acea cauză privea folosirea semnelor menţionate anterior conform practicilor loiale în domeniul industrial sau comercial, în concordanţă cu funcţiile lor şi în limitele protecţiei conferite titularului, pe când în speţă se pune problema folosirii numelui de domeniu pentru promovarea produselor şi serviciilor aferente activităţii de comercializare a bijuteriilor, deci cu funcţia de marcă.
Recurentele pârâte au susţinut în continuare că instanţa de apel a reţinut că un argument în plus, relevant pentru "împrejurarea susţinută de reclamantă" este identitatea privind administratorul celor două recurente ("cele două societăţi au acelaşi administrator"), constatare eronată, având în vedere că din extrasele ONRC depuse la dosarul cauzei, se poate observa cu uşurinţă că administratorii C. PROD S.R.L. sunt în număr de 5, printre care şi administratorul F. S.R.L.
În esenţă, recurentele susţin că instanţa de apel ar fi reţinut greşit că cele două societăţi ar avea acelaşi administrator, în realitate administratorul pârâtei F. S.R.L. fiind doar unul dintre cei cinci administratori ai pârâtei C. PROD S.R.L.
Recurentele nu au motivat în ce sens această constatare a instanţei de apel ar fi influenţat interpretarea art. 36 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998 de către instanţa de apel în ceea ce priveşte reţinerea în sarcina C. PROD S.R.L. a săvârşirii faptei de contrafacere.
Instanţa de apel a reţinut faptul că cele două pârâte au acelaşi administrator ca un argument în plus în susţinerea ideii că domeniul în discuţie a fost folosit pentru activităţi privind întocmai produsele sau serviciile pentru care marca este înregistrată cu consimţământul titularului dreptului de folosinţă asupra domeniului, argument care nu îşi pierde tăria pentru simplul fapt că doar unul dintre cei cinci administratori ai C. PROD S.R.L. ar fi şi singurul administrator al celeilalte pârâte F. S.R.L., care a săvârşit, de asemenea, fapta de contrafacere în cauză.
Recurentele pârâte au mai susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit normele legale întrucât a făcut confuzie între noţiunea de "semn" la care se face referire în art. 36 din Legea nr. 84/1998 şi noţiunea de "domeniu web", iar conform Legii privind mărcile şi indicaţiile geografice, pot constitui "semne": cuvinte; inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi, în special, forma produsului sau a ambalajului său, culori, combinaţii de culori, holograme, semnale sonore, precum şi orice combinaţie a acestora, fără a fi inclus şi domeniul web în această listă, ceea ce ar duce la concluzia că numele de domeniu nu constituie un semn pentru care să poată fi admisă acţiunea în contrafacere.
Este de observat că în cadrul acestor susţineri recurentele au făcut trimitere în mod generic la prevederile Legii privind mărcile şi indicaţiile geografice şi la faptul că în cadrul acesteia s-ar defini noţiunea de semn în mod restrictiv.
Or, în cadrul Legii nr. 84/1998 nu poate fi identificat un articol care să reflecte susţinerile recurentelor.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 84/1998, forma de la data formulării cererii de chemare în judecată, în cadrul căreia se regăseşte enumerarea de mai sus:
"Poate constitui marcă orice semn susceptibil de reprezentare grafică, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi, în special, forma produsului sau a ambalajului său, culori, combinaţii de culori, holograme, semnale sonore, precum şi orice combinaţie a acestora, cu condiţia ca aceste semne să permită a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi."
Astfel, pe de o parte, acest text de lege are ca obiect definirea mărcii iar nu a semnelor care sunt de natură a încălca dreptul exclusiv asupra mărcii, în sensul art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, iar pe de altă parte, enumerarea semnelor susceptibile de reprezentare grafică ce pot constitui o marcă este exemplificativă, fapt ce rezultă din folosirea sintagmei "cum ar fi", iar nu restrictivă.
Ca atare, nu se poate reţine că potrivit vreunei norme de drept din Legea nr. 84/1998 numele de domeniu nu ar constitui "un semn pentru care să poată fi admisă acţiunea în contrafacere", cum greşit susţin recurentele.
De altfel, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţă, numele de domeniu înregistrat de către Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică reprezintă un semn ce are aptitudinea de a identifica un site de internet, implicit, produsele şi serviciile oferite prin site-ul respectiv. În aceste condiţii, semnul poate intra în conflict cu o marcă anterior înregistrată, cât timp este afectată însăşi funcţia oricărei mărci de garantare a originii produselor sau a serviciilor pentru care marca a fost înregistrată. (Decizia ICCJ nr. 332 din 17 februarie 2017).
În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele F. S.R.L. şi C. PROD S.R.L. împotriva deciziei nr. 1321A din 1 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2021.