Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021
Deliberând asupra cererii de faţă, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 12 februarie 2019, pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., deţinătoare a publicaţiei online www.x.ro, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 220.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral cauzat, încetarea oricăror acte de defăimare la adresa reclamantului şi publicarea pe cheltuiala sa a hotărârii judecătoreşti de admitere a prezentei cereri într-un ziar cu acoperire naţională şi pe pagina sa de internet, arătând, în esenţă, că a fost victima unei campanii de presă, denigratoare, lansată de pârâtă în perioada mai 2018- începutul anului 2019.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1349 şi urm. C. civ., art. 1 alin. (3), art. 23 alin. (11), art. 30 alin. (6) şi art. 57 din Constituţia României, art. 54 din Decretul nr. 31/1954, art. 6 alin. (2), art. 8 alin. (1) şi art. 10 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturi civile şi politice.
Prin sentinţa civilă nr. 288/2019 din 24 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Argeş , secţia I civilă, a fost admisă, în parte, cererea reclamantului şi s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, precum şi la publicarea hotărârii pe cheltuiala sa, într-un ziar cu acoperire naţională şi pe site-ul www.x.ro, cu excepţia datelor cu caracter personal.
Prin decizia civilă nr. 165/2021 din 20 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 288/2019 din 24 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Argeş, în contradictoriu cu reclamantul A., a fost schimbată în parte sentinţa, în sensul că a fost redus cuantumul daunelor morale de la 10.000 RON la 3.000 RON şi s-a menţinut în rest sentinţa.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.R.L., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în prezenta cauză.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 15 aprilie 2021 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. 10.
2. Cererea de recurs
Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 şi urm. C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
În dezvoltarea recursului, recurenta a arătat că instanţa de fond şi cea de apel ar fi trebuit să reţină că nu au fost utilizate expresii defăimătoare care să aducă atingere calităţii umane, ci că societatea a redat articole de presă aflate în presa centrală, reprezentând o expunere jurnalistică, respectiv o apreciere a pârâtei sau a autorului care să conducă la atingerea calităţii de om politic a reclamantului.
În continuare, recurenta a reiterat incidenţa dispoziţiilor legale asupra situaţiei de fapt, arătând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 58 alin. (1), art. 72 alin. (2), art. 73 alin. (2) şi art. 75 C. civ.
A mai arătat că art. 1349 şi art. 1357-1371 C. civ. reglementează condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, reclamantul care se pretinde prejudiciat trebuind să facă dovada întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 1357 C. civ., respectiv existenta unei fapte ilicite şi a prejudiciului, legătura de cauzalitate şi vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul, iar răspunderea civilă delictuală pentru fapta prepusului este reglementată la art. 1373 C. civ.
Recurenta a prezentat ulterior dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care reglementează dreptul la libertatea de exprimare, Curtea Europeană stabilind, în jurisprudenţa sa, că libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, iar protecţia care trebuie acordată presei este de o importanţă deosebită.
După prezentarea unor consideraţii teoretice din jurisprudenţa Curţii Europene a Dreturilor Omului, recurenta a învederat că fapta ce i-a fost imputată se referă la publicarea unor articole de presă, iar stabilirea caracterului ilicit al faptei ce îi este imputată presupune analiza consecinţelor acesteia, respectiv dacă prin articolul publicat jurnalistul a încălcat dispoziţiile legale ocrotind dreptul la onoare şi demnitate şi dreptul la reputaţie al celorlalte persoane.
Prin raportare la conţinutul afirmaţiilor jurnalistului şi la faptul că articolul a fost însoţit de fotografia reclamantului, recurenta a opinat că susţinerile jurnalistului nu îmbracă forma unor judecăţi de valoare, respectiv a unor critici sau opinii personale privind calităţile unei persoane, iar faptul de a indica în concret numele şi funcţiile deţinute de persoanele în cauză şi de a publica imaginea acestora, a instituit în sarcina jurnalistului obligaţia de a furniza o bază factuală suficientă pentru afirmaţiile făcute.
Or, în speţă, privitor la baza factuală, afirmaţiile făcute de jurnalist au pornit de la existenţa unor articole de presă, iar publicarea imaginii reclamantului fără acordul acestuia nu are, în sine, un caracter ilicit şi nici nu aduce atingere dreptului reclamantului la viaţă privată, în condiţiile în care, pe de o parte, fotografiile erau disponibile în mediul on-line (putând fi accesate de orice persoană) şi fuseseră făcute cu acordul său, iar pe de altă parte, nu au surprins aspecte din viaţa intimă a reclamantului, ci l-au înfăţişat într-un mediu public.
Astfel, recurenta a susţinut că acţiunea reclamantului este neîntemeiată, nefiind întrunite în mod cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale, fapta ilicită şi prejudiciul nu au fost dovedite şi, în consecinţă, nici legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită; în ceea ce priveşte vinovăţia, în cauză, nu s-a dovedit şi nici evidenţiat reaua-credinţă a pârâtei, respectiv că ar fi urmărit, prin publicarea articolelor de presă, prejudicierea drepturilor reclamantului.
Referitor la daunele morale, recurenta a arătat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente prejudiciului nepatrimonial include o doză de aproximare, în raport de o serie de criterii precum consecinţele negative în plan psihic suferite de persoana prejudiciată, importanţa valorilor morale, în măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, în măsura în care situaţia familială sau personală a persoanei prejudiciate a fost afectată, aspecte nedovedite de reclamant.
Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-reclamant, care nu a depus întâmpinare.
La 20 octombrie 2021, recurenta-pârâtă a depus concluzii scrise, prin care a reiterat aspectele invocate în cuprinsul cererii de recurs.
La aceeaşi dată, intimatul-reclamant a depus concluzii scrise, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
4. Soluţia instanţei de recurs
Examinând recursul, în raport de excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.
Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
În cauză, prin decizia civilă nr. 165/2021 din 20 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 288/2019 din 24 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Argeş, în contradictoriu cu reclamantul A., a fost schimbată în parte sentinţa, în sensul că a fost redus cuantumul daunelor morale de la 10.000 RON la 3.000 RON şi s-a menţinut în rest sentinţa, reţinându-se, în esenţă, în acord cu prima instanţă, că sunt întrunite condiţiile care atrag sancţionarea pârâtei în materie civilă, în speţă, fiind vorba despre o răspundere a comitentului pentru fapta prepusului, potrivit art. 1373 C. civ., în condiţiile în care autorii celor şase articole publicate on-line nu şi-au declinat identitatea.
Cu privire la cuantumul daunelor morale, instanţa de apel a reţinut că stabilirea unor asemenea despăgubiri implică şi o doză de aproximare, iar în stabilirea lor a urmărit un echilibru necesar între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, fără a se ajunge la situaţia îmbogăţirii fără just temei a reclamantului.
Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta s-a limitat la a indica textul mai multor norme legale aplicabile în cauză, fără a aduce argumente cu privire la modul în care instanţa de apel a aplicat sau interpretat aceste dispoziţii legale, de natură să circumstanţieze nelegalitatea deciziei recurate.
În acest context, Înalta Curte arată că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.
Astfel, recurenta a expus consideraţii pur teoretice cu privire la condiţiile răspunderii civile delictuale, făcând referire la mai multe cauze din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, însă nu a formulat critici de nelegalitate care să combată raţionamentul instanţei de apel în pronunţarea deciziei recurate, în sensul că sunt întrunite toate condiţiile care atrag sancţionarea pârâtei în materie civilă, care răspunde, potrivit art. 1373 C. civ., în calitate de comitent pentru fapta prepusului.
Recurenta a mai susţinut, privitor la baza factuală, că afirmaţiile făcute de jurnalist au pornit de la existenţa unor articole de presă, însă această afirmaţie nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate care să răstoarne considerentele instanţei de apel care a reţinut că informaţiile publicate on-line nu îndeplinesc acele condiţii esenţiale care să permită difuzarea lor legitimă, şi anume baza factuală pentru faptele obiective imputate intimatului-reclamant, respectiv buna-credinţă a jurnaliştilor pentru judecăţile de valoare, cu atât mai mult cu cât aceştia nu şi-au declinat identitatea.
Raportat la susţinerile din memoriul de recurs cu privire la cuantumul daunelor morale, Înalta Curte constată că instanţa de apel a expus, pe larg, argumentele pentru care a considerat întemeiate pretenţiile reclamantului, arătând că se impune asigurarea unui echilibru între efectele prejudiciabile suportate şi cuantificarea daunelor morale solicitate, astfel încât acestea din urmă să nu conducă la îmbogăţirea fără just temei a reclamantului.
Astfel, statuând că pârâta datorează intimatului-reclamant, în temeiul art. 1357 din C. civ., despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat acestuia, pe care l-a evaluat la suma de 3000 RON, curtea de apel a făcut aplicarea efectului devolutiv al apelului, reglementat de art. 476 C. proc. civ.
Or, stabilirea cuantumului daunelor morale este o operaţiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate, iar în recurs nu se poate cenzura modalitatea în care instanţa de apel a apreciat că suma de 3000 RON, reprezintă o despăgubire aptă să constituie o satisfacţie echitabilă şi să asigure un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, despăgubirile stabilite asigurând o justă compensaţie a suferinţelor pricinuite reclamantului.
În recurs, recurenta nu a opus niciun argument de nelegalitate cu privire la aceste aspecte, ci a prezentat consideraţii teoretice cu privire la modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Având în vedere că recurenta nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 165/2021 din 20 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 165/2021 din 20 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 20 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.