Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele litigiului:
1. Obiectul cauzei:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 22 noiembrie 2016 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, reclamanta A. a formulat acţiune în simulaţie, solicitând instanţei să constate caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare nr. x/2010, să rectifice CF în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei B. S.R.L., cu cheltuieli de judecată.
2. Sentinţa pronunţată de tribunal:
Prin sentinţa civilă nr. 50 din 01.02.2019 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia Civilă s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâţilor B. S.R.L., C., D. şi A., având ca obiect acţiune în simulaţie.
Au fost obligate reclamanta A. la plata către pârâtul C. a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocaţial şi reclamanta A. la plata către pârâta B. S.RL. a sumei de 4.165 RON cu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu avocaţial.
3. Decizia pronunţată de curtea de apel:
Prin decizia nr. 248A din 8 noiembrie 2019, Curtea de Apel, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată în faza apelului de către apelanta A..
A admis apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 50 din 01.02.2019 pronunţată de Tribunalul Cluj, pe care a schimbat-o:
A admis acţiunea formulată de reclamanta A., a constatat caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din data de 04.06.2010 de către notarul public E. cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x bis, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca nr. top. x de sub A+l.
A dispus rectificarea CF nr. x Cluj-Napoca nr. top. x de sub A+l în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei B. S.R.L. de sub B +1 1 şi revenirii la situaţia anterioară de carte funciară.
A dispus radierea notării dreptului de ipotecă de sub C+2 - 3 al pârâţilor persoane fizice D. şi A. intabulat în sarcina imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca nr. top. x.
A obligat pârâţii să plătească reclamantei cheltuieli de judecată aferente fondului cauzei în sumă de 8.800 RON reprezentând onorariu avocaţial şi 5.727,14 RON, taxă judiciară de timbru.
A respins apelul formulat de apelanta A. împotriva încheierilor de şedinţă din 03.04.2018, 26.10.2018 şi 20.11.2018.
A obligat intimaţii să plătească apelantei suma de 8.000 RON, cheltuieli de judecata parţial reduse în apel, reprezentând onorariu avocaţial şi taxă judiciară de timbru.
4. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru stabilirea exactă a raporturilor juridice între părţile litigante, în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, din perspectiva capetelor de cerere formulate şi a tuturor probelor şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente respectiv cele ale simulaţiei, prevăzută de dispoziţiile art. 1175 vechiul C. civ.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că instanţa de apel a reţinut că în mod corect a stabilit prima instanţă că dreptul material aplicabil litigiului îl constituie dispoziţiile vechiul C. civ., iar conform art. 1175 C. civ. de la 1865, "actul secret care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea niciun efect în contra altor persoane", însă instanţa de apel a aplicat nelegal norma de drept material ce vizează simulaţia, pronunţând o hotărâre nelegală şi în contra dreptului material.
Astfel, se arată că instanţa de apel a apreciat că existenţa acordului simulator (vădit forţat reţinut) între F. (ruda faţă de care nu s-a putut preconstitui înscrisul), A., la data pretinsului acord) şi C. poate produce efecte în patrimoniul societarii B. S.R.L., patrimoniu distinct de cel al persoanei fizice F., patrimoniu în care se regăseşte, la data pronunţării hotărârii, imobilul situat în Cluj-Napoca, judeţ Cluj.
Cu privire la administrarea şi participarea în cadrul societăţii B. S.R.L. a lui F., instanţa de apel a reţinut în cuprinsul pag. 26 şi 27 că, pe de-o parte, acesta nu mai reprezintă societatea din cursul anului 2013 şi că, din răspunsurile la interogatoriu ale reclamantei la întrebarea 13, reiese că aceasta avea cunoştinţă de împrejurarea că F. a înstrăinat părţile sociale deţinute în societate din cursul anului 2013 (alin. (1) pag. 26 decizia atacată) şi, pe de altă parte, că în condiţiile în care numitul F. nu a înţeles să mai îndeplinească acte juridice în numele societăţii, aspect despre care reclamanta avea cunoştinţa, iar hotărârea de revocare a mandatului său a fost publicată în Monitorul Oficial Partea a IV-a, fiind îndeplinite formalităţile de publicitate faţă de terţi, nu se poate afirma că reclamantei, în calitate de terţ, nu îi este opozabilă hotărârea de revocare a mandatului acestuia.
Ca o consecinţă, instanţa a statuat că F. nu mai reprezintă societatea S.C. B. S.R.L. şi nu mai are calitate de asociat în cadrul acesteia din cursul anului 2013, motiv pentru care a respins atât excepţia lipsei calităţii de reprezentant al avocatului G., cât şi apelurile împotriva încheierilor de şedinţă.
Reţinerea pe care a făcut-o instanţa în cuprinsul considerentelor, ce se reflectă de altfel şi în dispozitiv, prin respingerea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, este aceea că din cursul anului 2013 (mai exact la data de 11.10.2013) voinţa persoanei fizice F. nu se mai suprapune peste voinţa recurentei, realizându-se transferul către H., atât a calităţii de asociat, cât şi a celei de administrator.
Ca atare, se susţine că începând cu data de 11.10.2013 (data ieşirii din societate a numitului F.) orice posibilă înţelegere între acesta (fie chiar şi în numele societăţii B. SRL), reclamanta A. şi pârâtul C. urmează a fi sancţionată ca inexistentă/ineficace faţă de societatea B. S.R.L., care cu acea dată a devenit în mod cert terţ faţă de posibila înţelegere.
Ca atare, atât timp cât, în timpul existenţei actelor notariale apreciate ca "simulate" de către reclamantă, respectiv "aparenţe", s-au efectuat transferuri de proprietate asupra părţilor sociale ale societăţii B. S.R.L. către un terţ, raportat la inopozabilitatea actului "fictiv" faţă de terţ, în concordanţă cu dispoziţiile art. 1175 vechiul C. civ., "actul" invocat de către reclamantă ca "fictiv", nu mai poate produce efecte, devenind ineficace chiar şi între părţi. În concret, aşa-zisa înţelegere între părţi nu mai poate fi invocată atât timp cât aceasta nu mai poate produce efecte.
Se învederează că faţă de terţii din materia simulaţiei, efectele actului secret nu sunt eficace, acesta fiindu-le inopozabil. Ignorarea acestui act este justificată prin faptul că actul secret nu este cunoscut sau nu poate fi cunoscut de către terţi şi prin aceea că inopozabilitatea actului ascuns faţă de terţi este tributul minim pe care simulanţii trebuie să îi plătească pentru recursul la aceasta tehnică.
Consecinţa nemijlocită a sancţiunii inopozabilităţii faţă de terţi a actului secret este ineficacitatea între actorii simulaţiei a actului real ascuns. Acest lucru rezidă în aceea că, atât timp cât clauzele celor două acte juridice sunt total sau parţial contrarii, producând efecte doar actul public, rezultă că actul ocult va fi total ineficace. Actul secret produce efecte atât timp cât terţii nu s-au prevalat de actul public. De îndată însă ce aceştia au optat să se prevaleze de actul aparent, condiţia rezolutorie s-a împlinit, actul secret devenind ineficace.
Or, în speţă, societatea B. S.R.L., prin asociatul şi administratorul H., s-a prevalat de actul aparent, respectiv de contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2010, atunci când a hotărât includerea bunului imobil dobândit prin respectivul contract în masa fiduciară, cu ocazia încheierii contractului de fiducie autentificat sub nr. x/2016 de BNP I.. Ca atare, la data formulării acţiunii, orice potenţial act ascuns/real contrar actului autentic aparent de care s-au prevalat terţii a devenit ineficace, indiferent de probarea sau nu a existenţei acestuia.
Se mai susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dreptul material apreciind întrucât condiţiile simulaţiei nu sunt îndeplinite, în cauză fiind în fapt aplicabilă teza a II-a a art. 1175 vechiul C. civ., respectiv aceea că "un asemenea act nu poate avea niciun efect în contra altor persoane".
Mai mult decât atât, astfel cum a reţinut instanţa de apel (alin. ultim pag. 27 din decizia atacată), "în consecinţă, în condiţiile în care apartamentul nr. x situat în Cluj-Napoca, str. x, face parte din masa patrimonială fiduciarii, obiect al contractului de fiducie autentificat sub nr. x/18.03.2016, prelungit prin actele adiţionale ulterioare...", actul aparent, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x de BNP E. a dus la dobândirea de drepturi asupra acestui imobil de către un terţ, aspect ce paralizează posibilitatea de valorificare a actului ascuns.
În ce priveşte îndeplinirea condiţiilor simulaţiei, necesare pentru a valorifica dreptul material invocat de către reclamantă, simulaţia a fost reţinută de către Curte nu prin identificarea şi menţionarea susţinută de probe a acordului simulator, ci prin indicarea potenţialului motiv al acestui acord, aspect de nelegalitate profundă a aplicării dreptului material, căci reţinerea motivului care a determinat, în opinia instanţei, acordul simulator nu semnifică şi nu poate semnifica îndeplinirea condiţiilor necesare ale simulaţiei.
Cu toate că a plecat de la afirmaţia făcută de către reclamantă prin acţiune, Curtea a constatat că prin procedeul simulaţiei absolute părţile disimulează complet realitatea, enunţând teoretic ce înseamnă, fără însă a menţiona sub ce aspect aceste afirmaţii teoretice se suprapun peste starea de fapt din prezentul dosar, şi trecând cu o nepermisă uşurinţă peste prima dintre condiţiile simulaţie ce trebuia constantă în prezenta cauză - existenţa dublului acord de voinţă, atât a celui aparent, constând în contractul de vânzare-cumpărare autentic, cât şi a celui ocult/secret/real - despre care instanţa nu a făcut vorbire absolut deloc, ci doar a menţionat din nou, la nivel teoretic, ce înseamnă "imposibilitatea morală de preconstituire a probei".
Cu privire la acest aspect, a făcut referire la relaţia de rudenie între F. şi reclamanta A., reţinând că nu pot fi ignorate nici relaţiile care existau între pârâtul C. şi numitul F., detaliind aceste relaţii exclusiv în sfera relaţiilor comerciale şi de afaceri dintre cele două persoane fizice. Evident că relaţiile existente între aceştia nu doar că nu puteau şi nu pot fi circumscrise sferei prevăzute de dispoziţiile art. 1198 C. civ., ba mai mult, rezultă din întreaga relaţie comercială desfăşurată între aceştia că cele două persoane fizice au înţeles, de fiecare dată când au ajuns la o înţelegere, să o materializeze într-un înscris, stând dovadă chiar exemplul dat de către Curte - respectiv transferul părţilor sociale între F. şi H., care a semnat prin C., care avea calitate de împuternicit.
Aşadar, reţinerea instanţei vizând aprecierea acestor relaţii ca fiind circumscrise sferei art. 1198 vechiul C. civ. este profund nelegală, fiind evident ca, şi sub acest aspect, dreptul material a fost greşit aplicat şi că motivele care au stat la baza pronunţării hotărâri sunt străine de cauză.
Prima instanţă a mai constatat că pentru a se putea reţine acordul simulator este necesar ca ambii vânzători să fie participanţi la ambele înţelegeri. Or, pârâtul C. a arătat expres că un atare acord simulator nu a existat.
Curtea a apreciat că poziţia procesuală a pârâtului (nu doar răspunsurile acestuia la interogatoriu, cum s-a exprimat în considerente) nu poate fi reţinută în vederea stabilirii stării de fapt, astfel încât, poziţia procesuală a acestuia, exprimată în termen şi conform textelor de lege incidente, nu a fost valorificată juridic.
A mai menţionat Curtea, cu o ignorare a tuturor probelor de la dosar, că răspunsul la interogatoriu al acestui pârât nu se coroborează cu probele din dosar, afirmaţie de o profundă nelegalitate.
În ce priveşte trimiterea la decizia penală nr. 540/2016 pronunţată în dosar nr. x/2013 de către secţia penală a Curţii de Apel Cluj, soluţia pronunţată în prezenta cauză este cu atât mai nelegală cu cât instanţa de control, trecând peste analiza condiţiilor simulaţiei, a analizat exclusiv aşa-zisul motiv ce ar fi stat la baza simulaţiei. Instanţa de control a arătat că "din considerentele sentinţei penale-faptele pentru care a fost condamnat pârâtul C. au fost săvârşite în cursul anului 2009" (alin 2 pag. 33 decizia atacată), ca atare, chiar dacă la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu există o hotărâre definitivă de condamnare, pârâtul era conştient de caracterul penal al faptelor săvârşite şi de împrejurarea că acestea sunt susceptibile de a-i atrage răspunderea penală şi civilă.
Nelegalitatea acestei reţineri rezidă în:
- Reţinerea caracterului opozabil al considerentelor hotărârii penale în care societatea B. S.R.L. nu a fost parte.
- Înlăturarea principiului de bază al procesului penal, cel al nevinovăţiei, aplicabil oricărei persoane cercetare, până la condamnarea sa definitivă.
- Aprecierea existenţei "creditorilor personali", menţionaţi de către instanţa de control, anterior datei la care pârâtul C. a fost obligat prin decizia penală nr. 540/2016, respectiv aprilie 2016, cu încălcarea flagrantă a caracterului delictual (nu contractual) al acţiunii civile, alăturate acţiunii penale.
Reţinerea "caracterul penal" şi păgubitor al acţiunilor pârâtului C. de facto, încă din cursul anului 2010, cu toate că prin hotărârea pronunţată de prima instanţă în cadrul dosarului nr. x/2013 pârâtul C. nu a fost obligat la plata vreunei sume de bani.
Acţiunea civilă, ce este alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, poate fi demarată doar după punerea în mişcare a acţiunii penale (art. 19 C. proc. pen.). Ca atare, până în anul 2012, când împotriva pârâtului s-a demarat acţiunea penală nu putem vorbi de niciun fel de "acţiune civilă" despre care face vorbire instanţa de control din prezentul dosar, care să fi justificat, sub alt aspect decât al vânzări efective, încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2010.
Recurenta-pârâtă arată în continuare că "cea mai nelegală" reţinere a instanţei de control este aceea cuprinsă în alin. (3) pag. 33 a deciziei atacate, ce concluzionează că a existat o înţelege ocultă a pârâţilor conform căreia contractul de vânzare-cumpărare nr. x din data de 04.06.2010 aparent şi public nu produce efecte juridice în realitate, singurul scop al acestuia fiind de a sustrage imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x de la urmărirea creditorilor pentru repararea prejudiciilor produse de pârâtul C. (soţul reclamatei la data încheierii actului) încă din anul 2009, constatate ulterior prin decizia penală nr. 140/11.04.2016 a Curţii de Apel Cluj.
Simulaţia este reţinută pentru aspecte străine de natura pricinii, şi ce este mai important, de natura acţiunii şi a temeiului de drept cu care a fost investită instanţa, aceasta reţinând, în fapt, prin considerente, o potenţială acţiune oblică reglementată de dispoziţiile art. 974 vechiul C. civ., respectiv crearea unei stări de insolvabilitate în dauna creditorilor.
Recurenta-pârâtă precizează că, din această perspectivă, recursul se încadrează la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., instanţa motivând admiterea apelului cu motive străine de natura pricinii.
Mai mult decât atât, instanţa de apel "vorbeşte" de creditorii personali ai pârâtului C., care în mod cert se circumscriu sferei răspunderii contractuale, şi faţă de care, cel puţin la nivelul anului 2010, trebuia să existe un raport contractual obligaţional care să permită instanţei identificarea aşa-zişilor creditori. Este profund nelegală construcţia juridică confecţionată de Curte, care realizează în fapt un amalgam, profund nelegal, între instituţiile de drept material civil, exclusiv în scopul de a justifica admiterea apelului şi implicit a acţiunii reclamantei.
Curtea nu a putut identifica existenţa anterioară sau concomitentă între aceleaşi părţi a două acorduri juridice: unul public şi unul secret, contraînscrisul, care corespunde voinţei reale a părţilor, anihilând în tot sau în parte aparenţa juridică creată prin actul public simulat. Înainte de a aprecia că actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2010 de BNP E. are caracterul unui act public simulat, reclamanta are obligaţia de a proba existenţa anterioară sau concomitentă a actului secret (contraînscrisul). Doar după probarea unui atare act şi implicit a acordului simulator, poate solicita instanţei să facă aprecieri asupra aparenţei de drept constituite de actul de vânzare-cumpărare.
Or, instanţa de apel a trecut peste aceste condiţii esenţiale, tratând doar lipsa actului secret - contraînscrisul ce a "îmbrăcat forma unei înţelegeri verbale" existând relaţii de rudenie între reclamanta şi administratorul subscrisei, aspect de nelegalitate.
In ciuda faptului că apelanta - reclamantă nu a reuşit, prin înscrisurile depuse în probaţiune şi prin probele administrate în faţă instanţei de judecată, să producă niciun început de probă a înţelegerii oculte intervenite între aceasta, societatea B. şi pârâtul C., probe care, alături de eventuale prezumţii să poată duce la înlăturarea realităţii juridice consfinţite prin înscrisul autentic, instanţa de apel, realizând o judecată nelegală, a procedat la admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi a admis acţiunea, luând în considerare aspecte străine de cele cu care a fost învestită şi aplicând greşit dreptul material dedus judecării.
Deşi în motivarea apelului nu se regăseşte motivarea iniţială a cererii introductive, respectiv criticarea hotărârii primei instanţe din perspectiva acţiunii introductivei, în concret demonstrarea existentei înţelegerii oculte, realizând în fapt, în apel, o noua construcţie juridica, Curtea, ca instanţă de control, achiesează la o construcţie nouă, nesusţinută în faţă primei instanţe ce s-a circumscris exclusiv dosarului penal (hotărârea din 2016), apreciat ca producând efecte încă înainte chiar de formularea vreunei plângeri penale anul 2012.
Un alt aspect apreciat relevant de cate recurentă, este acela că intimatul C., în aşa-zis şi susţinută calitate de participant la înţelegere, susţinere făcută exclusiv de către apelantă, arată expres şi fără echivoc că nu a existat o astfel de înţelegere, aspect suficient să invalideze susţinerile acesteia privind ipotetica existenţă a unei înţelegeri în sensul arătat mai sus. Aceste aspecte au fost susţinute de către intimat atât prin poziţiile procesuale exprimate prin întâmpinare şi pe parcursul litigiului, cât şi prin interogatoriul administrat în cadrul cercetării judecătoreşti, aspecte ce au fost înlăturate cu o motivare şi pe baza unor considerente străine de natura pricinii, de către instanţa de apel.
În mod corect instanţa de fond a concluzionat în sensul celor menţionate de către pârâtul C., respectiv că nu a existat o astfel de înţelegere, atât timp cât inclusiv reclamanta a arătat, personal, la interogatoriu, că a hotărât împreună cu soţul acesteia, de la acel moment, vânzarea imobilului.
S-a susţinut de către reclamanta intimată A. că actul de vânzare cumpărare este fictiv în sensul că nu a operat transmiterea dreptului de proprietate în favoarea recurentei, afirmaţie falsă, nefondată şi, cel mai important, neprobată, atât timp cât de drept şi de fapt actul autentic a consemnat ieşirea reală din patrimoniul comun al reclamantei şi al pârâtului C., a bunului imobil, fiind dovedit indubitabil că reclamata a pierdut, în fapt, legătura cu tot ceea ce are legătură cu imobilul de la data transmiterii proprietăţii acestuia către recurentă.
Astfel, dincolo de susţinerile instanţei de control, posibile exclusiv prin înlăturarea probelor ca procedeu juridic inadmisibil, recurenta a desfăşurat activitate economică în imobilul în litigiu, imediat după încheierea contractului, realizând venituri în întreaga perioadă, achitând în mod direct cheltuielile aferente imobilului, impozitele şi taxele în legătură cu dreptul de proprietate stabilite în sarcina acesteia, acţionând în toată această perioadă că un proprietar de fapt şi de drept. Toate aceste susţineri ale recurentei au fost dovedite prin înscrisurile depuse anexat notelor de probaţiune pentru termenul de judecată din data de 19.02.2017.
În cadrul cercetării judecătoreşti, din faţă instanţei de fond, a fost administrată proba cu interogatoriile reclamantei, şi ulterior şi al pârâtului C., din care a reieşit, fără putinţă de tăgadă, caracterul real şi neviciat al transferului de proprietate asupra imobilului în litigiu. De asemenea, în cauză au fost audiaţi un număr de 3 martori, din a căror declaraţii testimoniale nu a reieşit ca între părţi să se fi încheiat sau să fi existat un acord simulator de natura celui pretins de către reclamanta prin acţiunea introductivă şi constatat de către instanţa de control. Acestea sunt probele nemijlocit administrate de către instanţa de fond, despre care face vorbire apelanta, şi cu privire la care instanţa de control nu a menţionat sub ce aspect fac dovada construcţiei juridice iniţiale a reclamantei, respectiv a demonstrării capătului de cerere principal, parte din acestea iar cele care, astfel cum am menţionat arătau indubitabil caracterul real al vânzării-cumpărării au fost înlăturate de către instanţa de control.
5. Apărările formulate în cauză:
La data de 15 octombrie 2020, intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, în termen legal, comunicată, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului (cu referire la invocarea omisso medio a criticii ce face referire la calitatea de terţ a fiduciarului faţă de actul secret), excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
La data de 15 octombrie 2020, intimatul-pârât C. a depus întâmpinare, comunicată, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimata-reclamantă A. a depus răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul C..
Recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul C..
6. Procedura de filtru:
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.
Prin încheierea din 24 iunie 2021 completul de filtru a admis, în principiu, recursul şi a fixat termen la 23 septembrie 2021, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursului, termen la care judecata cauzei a fost amânată la 18 noiembrie 2021 pentru imposibilitatea de prezentare a unuia dintre apărătorii intimatei-reclamante A..
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând decizia recurată, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a criticilor formulate Înalta Curte reţine următoarele:
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.,Înalta Curte reţine că se poate cere casarea unei hotărâri când ea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.
Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar, precum şi exercitarea căilor de atac de retractare. Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi. Scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.
Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii. Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.
Trebuie avut în vedere şi faptul că motivarea unei hotărâri judecătoreşti ridică o problemă de conţinut, relevantă fiind consistenţa analizei juridice şi pertinenţa argumentelor aduse de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate şi nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecinţă, calitatea unei motivări şi implicit respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei. În egală măsură, trebuie avut în vedere şi faptul că obligaţia judecătorului de a motiva soluţia pronunţată, aşa cum această obligaţie este impusă de prevederile textului de lege mai sus menţionat, presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv a fiecărui motiv de critică formulat şi nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părţi în susţinerea, respectiv în combaterea pretenţiilor/criticilor cu care a fost învestit. Trebuie ca instanţa de judecată să examineze şi să dea un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se pun în cauza dedusă judecăţii.
Raportând cele expuse la considerentele hotărârii atacate, Înalta Curte retine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel şi-a motivat/argumentat soluţia adoptată atât în drept cât şi în fapt în raport de succesiunea actelor şi faptelor juridice derulate între părţi. Astfel, instanţa de apel în motivarea soluţiei adoptate a analizat raporturile juridice dintre părţi prin raportare la obiectul dedus judecăţii ce vizează constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/04.06.2010 cu privire la imobilul situat în Cluj Napoca, strada x, nr. 16, judeţul Cluj în care reclamanta împreună cu pârâtul C. figurează în calitate de vânzători, iar B. S.R.L. în calitate de cumpărător este fictiv în sensul că, transmiterea dreptului de proprietate de la persoanele fizice la persoana juridică nu a operat niciodată, suma de bani nu a fost primită, societatea nu a desfăşurat niciodată activitate specifică în imobil, nu a avut niciodată sediul în imobil şi nici vreun punct de lucru, fiind vorba despre o simulaţie absolută, prin fictivitate totală, părţile stabilind ca între ele să nu existe în realitate acest act şi să nu producă niciun fel de efecte juridice.
Din această perspectivă, în argumentarea soluţiei adoptate, instanţa de apel a reţinut că, la data de 04.06.2010 a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/2010 de notar public E. prin care reclamanta şi pârâtul C. în calitate de vânzători au vândut pârâtei S.C. B. S.R.L. apartamentul nr. x situat în municipiul Cluj Napoca, strada x, nr. 16, din cuprinsul actului rezultând că, preţul stabilit de comun acord între părţile contractante a fost suma de 226.107 RON cu privire la care se arată că, s-a achitat anterior semnării contractului de către societatea cumpărătoare în mâna vânzătorilor, vânzătorii recunoscând că, au primit la mână întreaga sumă de bani anterior semnării contractului. "La aceeaşi data între reclamanta A. şi soţul acesteia la acel moment, pârâtul C., în calitate de vânzători şi pârâta B. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 4 iunie 2010 de notarul public E. având ca obiect imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x înscris în CF nr. x Cluj-Napoca (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x) de sub nr. top. x şi y, proprietatea devălmaşă a soţilor Popa, pentru preţul de 548.679 RON, achitat anterior încheierii contractului (conform menţiunilor din acesta)".
Instanţa de apel şi-a motivat soluţia pronunţată şi prin raportare la "sentinţa civilă nr. 486 pronunţată la data de 24.02.2016 în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Specializat Cluj, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 167/2017 a Curţii de Apel Cluj prin care s-a constatat caracterul simulat al acestui din urmă contract de vânzare-cumpărare, reţinându-se că, din declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în respectiva cauză a reieşit faptul că imobilul a fost utilizat exclusiv de J. şi copii acestora, în scop de locuinţă familială, iar prin răspunsul la interogatoriu, pârâta B. S.R.L. a arătat că nu a achitat niciodată preţul vânzării stipulat în contract, contract care nu a fost real, J. rămânând proprietarii imobilului, contractul încheindu-se la iniţiativa pârâtului C.. S-a mai arătat că, răspunsul pârâtei la interogatoriu se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, respectiv K., L. şi M., scopul părţilor nefiind acela de a înstrăina imobilul locuinţa familiei, imobilul fiind utilizat în continuare în acelaşi scop şi exclusiv de către A. şi C. împreună cu familia acestora".
Soluţia pronunţată a fost motivată de instanţa de apel şi prin analiza susţinerilor şi apărărilor formulate de părţi, reţinându-se că "în prezenta cauză, în faţa primei instanţe, pentru a dovedi plata preţului din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2010, pârâta B. S.R.L. a depus la dosar chitanţa întocmită sub forma unui înscris sub semnătură privată în cuprinsul căreia se menţionează că, A. şi C. au primit la data de 04.06.2010 de la B. S.R.L. suma de 807.726 RON reprezentând contravaloarea contractelor de vânzare cumpărare cu nr. de încheiere x, chitanţă care poartă semnătura pârâtului C.. Pentru a se face dovada provenienţei acestei sume, a fost depusă chitanţa seria x nr. x/04.06.2010 (dosar Tribunalul Cluj vol. II) prin care B. S.R.L. a primit de la F. suma de 807.726 RON cu titlu de creditare firmă."
În motivarea/argumentarea soluţiei instanţa de apel a mai constatat că din chitanţa de la fila x verso dosar Tribunalul Cluj vol. II rezultă că," pentru cele trei contracte de vânzare-cumpărare menţionate în cuprinsul acesteia ar fost efectuată o singură plata, suma de 807.726 RON fiind remisă prin aceeaşi operaţiune materiala pârâtului C.. Aceasta în condiţiile în care, referitor la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 4 iunie 2010 de notarul public E., din considerentele sentinţei civile nr. 486 pronunţată la data de 24.02.2016 în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Specializat Cluj şi a deciziei civile nr. 167/2017 a Curţii de Apel Cluj rezultă că, pârâta B. S.R.L. nu a achitat niciodată preţul vânzării stipulat în contract, contract care nu a fost real."
În raport de succesiunea actelor juridice în motivarea soluţiei pronunţate instanţa de apel a mai constatat că," la aceeaşi dată de 04.06.2010 şi în faţa aceluiaşi notar public părţile au încheiat atât contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x al cărui caracter simulat a fost constatat prin sentinţa civilă nr. 486 pronunţată la data de 24.02.2016 în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Specializat Cluj, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 167/2017 a Curţii de Apel Cluj cât şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x obiect al prezentei cauze. Pentru a se face dovada provenienţei sumei de bani în vederea achitării preţului ambelor contracte, a fost încheiată chitanţa seria x nr. x din 04.06.2010 prin care numitul F. a creditat societatea B. S.R.L. cu suma de 807.762 RON, sumă care ar fi fost achitată pârâtului C. cu titlu de preţ prin chitanţa din data de 04.06.2010 de la fila x verso vol. II dosar Tribunalul Cluj. Din elementele menţionate constând în încheierea contractelor la aceeaşi dată, emiterea unei singure chitanţe de creditare a societăţii în vederea plăţii preţului ambelor contracte, întocmirea unei singure chitanţe de plata a preţului pentru cele două contracte, rezultă concluzia conform căreia a existat o singură înţelegere la încheierea ambelor contracte, acordul simulator al părţilor privind nu numai contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2010, ci şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din data de 04.06.2010. Totodată, chitanţele menţionate emise în vederea creditării societăţii şi plăţii preţului nu pot să aibă caracter real în privinţa contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. x din data de 04.06.2010 de către notarul public E. şi în acelaşi timp caracter fictiv pentru contractul autentificat sub nr. x în condiţiile în care pentru acest din urmă contract s-a stabilit în mod definitiv că, pârâta B. S.R.L. nu a achitat niciodată preţul vânzării stipulat în contract., Din perspectiva argumentelor de fapt şi de drept reţinute de instanţa de apel în motivarea soluţiei adoptate, Înalta Curte constată respectarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât instanţa de apel a arătat şi argumentele de drept şi de fapt pentru care a înlăturat susţinerile pârâtei.
În acest sens, instanţa de apel a constatat că în considerentele deciziei penale nr. 540/11.04.2016 a Curţii de Apel Cluj s-a reţinut că," singura activitate comercială a S.C. B. S.R.L. a fost închirierea către S.C. PROSTEIN S.R.L. a imobilului situat în B-dul x, nr. 16, judeţul Cluj," că, simplul fapt că, apartamentul în litigiu a fost amenajat ca birou şi a fost obţinut acordul asociaţiei de proprietari în vederea desfăşurării de activităţi comerciale nu duce la concluzia caracterului real al vânzării".
În argumentarea/motivarea soluţiei pronunţate instanţa de apel a reţinut că "din considerentele deciziei penale nr. 540/11.04.2016 a Curţii de Apel Cluj rezultă că faptele pentru care a fost condamnat pârâtul C. au fost săvârşite în cursul anului 2009 şi ulterior, că pârâtul a fost obligat la plata sumei de 2.600.000 euro în favoarea părţii civile N., iar în condiţiile în care activitatea infracţionala care a generat acest prejudiciu a fost iniţiată în anul 2009, exista în anul 2010 interesul de a crea aparenţa încheierii unui contract de vânzare cumpărare cu privire la imobilul din Cluj-Napoca, str. x bis pentru ca acesta să nu fie urmărit de creditorii săi personali. În raport de considerentele arătate, curtea constată că, a existat o înţelegere ocultă a părţilor conform căreia contractul de vânzare-cumpărare nr. x din data de 04.06.2010 aparent şi public nu produce efecte juridice în realitate, singurul scop al acestuia fiind de a sustrage imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x bis de la urmărirea creditorilor, pentru repararea prejudiciilor produse de pârâtul C. (soţul reclamantei la data încheierii actului) încă din anul 2009, constatate ulterior prin decizia penală nr. 540/11.04.2016 a Curţii de Apel Cluj. Astfel, curtea reţine că, voinţa reală a părţilor a fost că, actul de vânzare cumpărare autentificat cu nr. x din data de 04.06.2010 de către notarul public E. privind imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x bis să nu producă efecte juridice, părţile disimulând complet realitatea, stabilind în cadrul înţelegerii secrete că acest act nu va produce niciun efect juridic, respectiv că nu a intervenit în realitate între părţi, adică este fictiv,,.
Cum în raport de cele expuse, rezultă fără posibilitate de echivoc că instanţa de apel a motivat soluţia pronunţată cu arătarea motivelor pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce s-au raportat atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii, în considerarea şi cu respectarea dispoziţiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. ., Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva susţinerilor recurentei în sensul că instanţa de apel a aplicat greşit dreptul material întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile simulaţiei, că în cauză este incidentă teza a II-a a art. 1175 vechiul C. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Ipotezele circumscrise motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod pr., civ., ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), indicat de pârâtă ca temei de drept al recursului, se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.
Simulaţia este operaţia juridică în care caracterizantă este încheierea de către părţi a două contracte: unul aparent, prin care se creează o situaţie neconformă cu realitatea şi altul secret, prin care se modifică sau se desfiinţează efectele aparente ale contractului public şi se creează raportul juridic real dintre părţi. Contractul ascuns este singurul care reprezintă voinţa reală a părţilor.
Existenţa simulaţiei presupune încheierea în secret a actului ce reprezintă voinţa reală a părţilor şi, caracterul contemporan al actului secret cu cel public. Esenţial este că înţelegerea părţilor, în sens de negotium, să fi fost anterioară sau concomitentă actului aparent, iar contractul secret, încheiat anterior, să fie în vigoare în momentul încheierii actului public. Prin urmare, ceea ce e caracteristic pentru existenţa simulaţiei este faptul că aceasta presupune existenţa concomitentă între aceleaşi părţi a două contracte, unul aparent şi public prin care se ceează o anumită aparenţă juridică ce nu reflectă însă voinţa internă reală a părţilor, şi un act secret ce corespunde voinţei reale interne a părţilor şi, prin care acestea anihilează în tot sau în parte aparenţa juridică creată prin actul public. Astfel, o formă a simulaţiei este reprezentată de disimularea realităţii prin crearea aparenţei unui contract care, în realitate nereprezentând voinţa reală a părţilor nu poate produce efecte juridice.
Or, în litigiul pendinte, toate aceste condiţii sunt îndeplinite, cum de altfel în mod legal şi corect a retinut şi instanţa de apel, în condiţiile în care caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din 04.06.2010 rezultă fără posibilitate de echivoc din chitanţele emise în vederea creditării societăţii şi a plăţii preţului, înscrisuri care într-adevăr nu pot să aibă un dublu caracter, respectiv un caracter real în privinţa contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. x din 04.06.2010, şi un caracter fictiv pentru contractul nr. x din 4 iunie 2010.
Astfel, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o legală şi corectă interpretare a dispoziţiilor legale ce reglementează instituţia simulaţiei, în raport de succesiunea actelor şi faptelor juridice derulate între părţi, respectiv încheierea contractelor la aceeaşi dată, emiterea unei singure chitanţe de creditare a societăţii în vederea plăţii preţului ambelor contracte, şi respectiv întocmirea unei singure chitanţe de plată a preţului pentru cele două contracte, reţinând în mod legal şi corect că a existat o singură înţelegere la încheierea ambelor contracte, acordul simulator al părţilor privind nu numai contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2010, ci şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din data de 04.06.2010. Din perspecticva celor expuse, Înalta Curte reţine că sunt nefondate susţinerile recurentei legate de incidenţa tezei a II a art. 1175 C. civ. vechi şi respectiv de incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Cum niciuna din criticile recurentei nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 248/A din 8 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.
În temeiul art. 453 C. proc. civ., urmează a fi obligată recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 12.789,87 RON către intimata-reclamantă A., cu titlul de cheltuieli de judecată, conform chitanţelor de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 248/A din 8 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 12.789,87 RON către intimata-reclamantă A., cu titlul de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.