Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 4 iulie 2002 pe rolul Tribunalului București, secția a V – a civilă, reclamanta SC B.A.A. SRL a chemat în judecată pârâta O.S.I.M., solicitând ca prin sentință să se depună anularea parțială a certificatelor de înregistrare a desenelor și modelelor industriale nr. 009330, 009331, 009332 eliberate la cererea SC A.R.I. SRL București. Ulterior reclamanta și-a completat acțiunea, cerând anularea în totalitate a certificatelor menționate, precum și a celor cu nr. 009334, 009410, 009530, al căror titular este aceeași solicitantă.
În motivarea acțiunii s-a arătat în esență că desenele – modele ce au făcut obiectul certificatelor menționate nu reprezintă elemente de noutate și că au fost încălcate la eliberarea lor prevederile art. 8 și urm. din Legea nr. 129/1992 referitoare la aspectul exterior nou al desenelor și modelelor industriale protejate.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 129/1992.
La data de 25 octombrie 2002 SC A.R.I. SRL București a formulat în cauză cerere de intervenție în interes propriu, care a fost respinsă în principiu ca inadmisibilă prin încheierea din 3 decembrie 2002.
Ulterior, aceeași persoană juridică a formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâtei O.S.I.M., care a fost admisă în principiu prin încheierea din 10 ianuarie 2003.
Examinând probatoriile administrate, Tribunalul București, secția a V – a civilă, prin sentința nr. 153 din 14 martie 2003, a admis acțiunea astfel cum a fost precizată și a anulat certificatele de înregistrare a desenelor și modelelor industriale nr. 009330, 009331, 009332, 009334, 009410, 009530, eliberate de pârâta O.S.I.M. titularului - intervenient SC A.R.I. SRL București.
A fost respinsă cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtei O.S.I.M. ca nefondată.
Instanța de fond a reținut în esență și a motivat că:
- metodele protejate prin certificatele anulate nu îndeplinesc condiția fundamentală de noutate în sensul art. 9 din Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor, în condițiile în care reclamanta a dovedit că obiectul certificatelor nr. 009330, 009331 și 009332 fusese făcut public în străinătate – Turcia, încă din anul 1994, data editării catalogului „Celikler”, protecția fiind acordată mult ulterior în România, respectiv în anul 2000;
- modelele protejate prin certificatele anulate nu au îndeplinit cerințele prevăzute de art. 8 și art. 10 din Legea nr. 129/1992; fiind vorba despre profile care intră în componența unor obiecte denumite generic „tâmplărie de aluminiu”, acestea de regulă nu sunt vizibile la exterior, neputând deci face obiect de protecție în baza prevederilor legale menționate;
- prin instrucțiunile O.S.I.M. din anul 1997 (cap. I, pct. 8 par. 7), date în aplicarea Legii nr. 129/1992, s-a stabilit că nu sunt admise reproduceri grafice care înfățișează desene și modele tehnice prezentând produsul în secțiune sau în plan cu rupturi și cote, cum s-a procedat în cauză.
Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri pârâta O.S.I.M. și intervenienta SC A.R.I. SRL.
În apelul declarat de pârâtă s-a susținut în principal că:
- lipsa elementelor de noutate a modelelor protejate a fost în mod greșit reținută, neexistând documente publice cu date certe de identificare anterioare constituirii depozitelor reglementare ale cererilor; cataloagele firmei „Celikler” nu prezintă dată certă, nu sunt traduse și au fost depuse la dosar după încheierea dezbaterilor, care au avut loc la 7 martie 2003;
- împrejurarea că modelele nu sunt vizibile din exterior nu are relevanță juridică iar pe de altă parte au fost respectate standardele naționale și internaționale pentru elementele de desen tehnic industrial;
- incidența unor reglementări internaționale în privința protecției juridice a modelelor și desenelor a fost stabilită în mod eronat.
În apelul său intervenienta a reiterat prima critică referitoare la elementele de noutate ale modelelor protejate și a arătat în plus că:
- instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor probatoriilor solicitate de pârâtă și intervenientă;
- cererea de intervenție în interes propriu a fost respinsă în principiu în mod greșit;
- pârâta O.S.I.M. a respectat la emiterea certificatelor dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 129/1992, instrucțiunile la care face referire instanța de fond neavând aplicabilitate în cauză.
Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă, prin decizia nr. 530 din 27 noiembrie 2003 a respins apelurile ca nefondate.
Constatându-se că sentința este legală și temeinică s-a reținut sub un prim aspect că potrivit solicitărilor de înregistrare a modelului industrial, formulate de intervenientă la O.S.I.M. și pentru care s-au eliberat certificatele în litigiu, obiectul protecției îl constituie profile din aluminiu ce sunt încorporate în alte produse, denumite generic „tâmplărie de aluminiu”. Cererile au fost însoțite de anexe care le descriau și unde se preciza că desenele respective prezintă, prin linii drepte și curbe, secțiunea profilului din aluminiu folosit pentru asamblarea într-un alt produs. Or, în conformitate cu Instrucțiunile O.S.I.M. aprobate prin decizia nr. 122 din 25 aprilie 1997, anterioare depunerii cererilor, era obligatoriu ca pârâta să solicite intervenientei prezentarea aspectului exterior în trei dimensiuni, neputând fi admise desenele tehnice reprezentând produsul în secțiune sau în plan cu rupturi și cote, cu texte explicative și legende.
Așa fiind, încălcarea prevederilor art. 8 – 10 din Legea nr. 129/1992, ca și a instrucțiunilor emise în baza ei conduce la nulitatea certificatelor, astfel cum a stabilit și instanța de fond.
Pe de altă parte, lipsa de noutate a modelelor în litigiu este cert dovedită nu numai prin catalogul „Celikler” ci și prin înscrisuri necontestate ce atestă producția respectivelor profile de aluminiu încă din anul 1994.
Instanța de apel a mai constatat că nici celelalte critici referitoare la probatoriile administrate și soluția din cererea de intervenție în interes propriu nu pot fi primite, tribunalul respectând dispozițiile procedurale incidente și pronunțând o sentință corectă sub toate aspectele.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâta O.S.I.M. și intervenienta SC A.R.I.SRL.
Pârâta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că au fost interpretate și aplicate greșit prevederile Legii nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale.
Astfel, s-a arătat în esență că:
- nu se poate reține caracterul distrugător de noutate al cataloagelor firmei „Celikler” acestea fiind acte interne, nepuse la dispoziția publicului;
- nu se poate stabili prin documente cu dată certă dacă modelele protejate prin certificatele anulate au fost făcute publice înainte de data constituirii depozitelor reglementare ale cererilor intervenientei;
- profilele de aluminiu se bucură de protecție legală, în condițiile ar. 10 din Legea nr. 129/1992, fiind fără relevanță caracterul lor tehnic determinant.
În recursul său intervenienta SC A.R.I. SRL a criticat decizia, solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței și respingerii pe fond a acțiunii ca nefondată.
Recurenta și-a fundamentat criticile pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., structurându-le pe cinci direcții esențiale:
- încălcarea legii;
- lipsă de temei legal;
- aplicarea greșită a legii;
- respingerea eronată a cererii de intervenție în interes propriu;
- nepronunțarea asupra mijloacelor de apărare și a probelor administrate.
Sub primul aspect, s-a susținut că depunerea fotocopiei (necertificate) a unui catalog s-a făcut după închiderea dezbaterilor la instanța de fond, ceea ce este de natură să o prejudicieze pe intervenientă, mai ales că așa-zisul document nu are dată certă.
Au fost încălcate prevederile art. 139 alin. (1) teza finală și art. 174 C. proc. civ.
O a doua critică are în vedere concluzia instanței de apel în sensul că profilele de aluminiu protejate intră în componența „tâmplăriei de aluminiu”, nefiind vizibile la exterior și ieșind de sub incidența Legii nr. 129/1992.
S-a susținut că soluția instanței de apel este greșită, art. 8 din actul normativ menționat nefăcând nici o referire la vizibilitatea exterioară.
Sub un al treilea aspect recurenta a învederat că există un mare număr de certificate similare cu cele anulate, eliberate pentru numeroși titulari, respectându-se dispozițiile art. 8 – 10 din Legea nr. 129/1992, ceea ce atestă o dată în plus caracterul eronat al hotărârilor pronunțate; s-a mai arătat că este greșită concluzia instanțelor, în lipsa unei expertize de specialitate, că reprezentarea modelelor industriale ale recurentei este specifică desenelor tehnice în secțiune sau desenelor în plan cu rupturi și cote, cu texte exemplificative sau legende.
S-a mai susținut că respingerea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu este greșită pentru că nu i-a permis recurentei să-și apere drepturile în condiții de contradictorialitate.
În fine, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra mai multor dovezi ce atestă, între altele, lipsa de relevanță a catalogului „Celikler” și nu a manifestat rol activ dispunând, chiar și din oficiu, asupra probatoriilor necesare.
Examinând întregul material probator administrat în contextul criticilor formulate, Înalta Curte reține că recursurile nu sunt fondate. Ambele instanțe au rezolvat în mod corect și cu respectarea prevederilor procedurale principalele probleme de drept ale cauzei, în sensul celor ce se vor arăta în continuare.
Cu privire la recursul pârâtei O.S.I.M.
Susținerea acesteia în sensul că, în realitate, catalogul firmei „Celikler” nu ar fi distructiv de noutate nu poate fi primită. Nu numai că ideea unui catalog publicitar „de uz intern” este absolut paradoxală, dar ea este contrazisă prin mai multe probatorii conexe (adeverințe, facturi) ce atestă comercializarea produselor respective începând cu anii 1994 în Turcia și 1996 în România, inclusiv de către reclamantă (fostă SC H. SRL). Pe de altă parte, reeditarea catalogului, accesul (dovedit) al publicului pe internet, înscrisurile cu dată certă existente în dosar, toate anterioare eliberării certificatelor în litigiu în favoarea intervenientei, contrazic afirmația referitoare la lipsa unor dovezi certe privind anterioritatea destructivă de noutate.
Oricum, în contextul celui de-al treilea motiv de recurs, potrivit art. 10 din Legea nr. 129/1992 „desenul sau modelul industrial al cărui aspect este determinat de o funcție tehnică nu poate fi înregistrat chiar dacă are noutate”. Or, certificatele supuse anulării consacră protecția unor modele prezentate în secțiuni și destinate îndeplinirii unei funcții tehnice, ceea ce contravine prevederilor art. 8 pct. 7 din Instrucțiuni, care interzic ca reproduceri grafice „desenele tehnice prezentând produsul în secțiune sau în plan, cu rupturi și cote”.
Așa fiind, se constată că toate criticile formulate de pârâta O.S.I.M. sunt nefondate.
În ceea ce privește recursul declarat de intervenienta accesorie SC A.R.I. SRL.
Înalta Curte nu constată existența vreunor încălcări a prevederilor legale procedurale în legătură cu prezentarea catalogului firmei „Celikler”.
În apel reclamanta a înfățișat originalul catalogului, care a fost vizat spre neschimbare de către instanță, dându-se posibilitatea părților să-l confrunte cu copia aflată la dosar (încheierea de ședință de la 18 septembrie 2003). Pe de altă parte, chiar dacă o copie a catalogului s-ar fi depus la instanța de fond după închiderea dezbaterilor (ceea ce nu s-a dovedit) recurenta a avut posibilitatea ca pe parcursul întregii judecăți în apel (cale devolutivă de atac) să-și formuleze susțineri și apărări cu privire la această probă, nefiind prejudiciată în exercitarea drepturilor procesuale.
Referitor la cea de-a doua critică, este de reținut că potrivit art. 10 din Legea nr. 129/1992 (la data depozitului reglementar) „desenul sau modelul industrial al cărui aspect este determinat de o funcție tehnică nu poate fi înregistrat chiar dacă are noutate”. De asemenea, potrivit acordului TRIPS, incident în cauză, ratificat de România prin Legea nr. 133/1994, o astfel de protecție „nu se va extinde asupra desenelor și modelelor dictate în mod esențial de considerente tehnice sau funcționale”. Or, ambele hotărâri pronunțate în cauză răspund acestor rigori legale, stabilind în mod corect că O.S.I.M. a acordat protecție unor desene care, în mod cert:
- nu vizau aspectul exterior al produselor ci prezentarea lor în secțiune;
- au un aspect destinat în exclusivitate unei funcții tehnice;
- în urma îndeplinirii funcției tehnice (asamblarea) își pierd vizibilitatea distinctă din exterior.
A treia critică, referitoare la existența unui mare număr de certificate similare, este de asemenea neîntemeiată. Obiectul judecății l-au constituit certificatele a căror anulare s-a solicitat iar instanțele au stabilit în mod corect că au fost încălcate prevederile art. 10 din Legea nr. 129/1992, orice alte considerente fiind străine cauzei.
Sub un alt aspect, respingerea cererii de intervenție în interes propriu s-a făcut în contextul în care aceeași instanță de fond i-a admis recurentei intervenția accesorie și i-a dat posibilitatea ca, împreună cu pârâta O.S.I.M., emitentul certificatelor și singurul responsabil pentru acordarea nelegală a protecției, să-și facă toate apărările și să administreze probatorii.
În fine ambele instanțe au administrat probatoriile necesare soluționării cauzei, pe care le-au analizat coroborându-le în mod judicios. Recurenta nu a solicitat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate iar instanțele au apreciat corect că pentru rezolvarea unor aspecte care sunt în principal juridice și mult mai puțin tehnice, probatoriile cu înscrisuri, depuse în mare număr la dosar, sunt relevante și suficiente.
În consecință, cum ambele hotărâri sunt legale și temeinice, recursurile vor fi respinse ca nefondate conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II – a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de pârâta O.S.I.M. și intervenienta SC A.R.I. SRL București împotriva deciziei nr. 530 din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2004.