Şedinţa publică din data de 25 mai 2022
asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 30 octombrie 2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu B., obligarea pârâtei la plata sumei de 40.000 euro reprezentând contravaloarea imobilului situat în Bacău, judeţul Bacău, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP C. sub nr. x din 27 octombrie 2014.
Prin precizarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat a se dispune rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 27 octombrie 2014 de Biroul Notarului Public C., iar în subsidiar, obligarea pârâtei la plata sumei de 48.000 euro reprezentând contravaloarea imobilului ce a făcut obiectul contractului.
2. Sentinţa pronunţată de tribunal
Prin sentinţa nr. 311 din 15 iulie 2020, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a admis acţiunea privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B.. A dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 27 octombrie 2014 de BNP C. şi repunerea părţilor în situaţia anterioară. A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 5.518,50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru. În temeiul art. 35 alin. (7) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, a dispus comunicarea hotărârii, la data rămânerii definitive, purtând menţiunea "conform cu originalul", Biroului teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară Bacău, în vederea notării în cartea funciară.
3. Decizia pronunţată de curtea de apel
Prin decizia nr. 290 din 28 aprilie 2021, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că a respins, în tot, acţiunea, ca nefondată.
4. Calea de atac a recursului formulată în cauză
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând, prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
Sub aspectul primului motiv de casare, recurentul a arătat că instanţa a făcut dese şi neîntemeiate referiri la nulitatea absolută pentru viciu de consimţământ/violenţă a contractului de vânzare-cumpărare sau a clauzei referitoare la încasarea preţului, eludând faptul că obiectul principal al cauzei a fost rezoluţiunea contractului şi nu constatarea nulităţii acestuia, iar soluţia primei instanţe a fost de a dispune rezoluţiunea pentru neplata preţului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, chestiunea violenţei nefiind invocată şi nici analizată.
A precizat că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii în ceea ce priveşte reţinerea potrivit căreia unchiul recurentului ar fi încasat preţul şi/sau s-ar fi împrumutat de la acesta cu banii respectivi.
În continuare, recurentul a făcut trimitere la probatoriu, respectiv la răspunsul la interogatoriu al intimatei - pârâte, concluzionând că instanţa de apel, în mod nelegal şi netemeinic, a reţinut că ar fi trebuit să se îndrepte împotriva unchiului său pentru plata preţului, deşi trebuia ca, într-o asemenea situaţie, pârâta să se întoarcă împotriva lui pentru plată nedatorată, atât timp cât a recunoscut că nu i-a făcut plata pe care trebuia să i-o facă.
Potrivit recurentului, în mod nelegal şi netemeinic, instanţa de apel a reţinut că, deşi Rechizitoriul din 25 mai 2015 emis de D.I.I.C.O.T. - S.T. Bacău în dosarul nr. x/2012 confirmă legăturile infracţionale dintre unchiul său şi D., acest lucru nu ar proba violenţa. Or, în opinia recurentului, aceste considerente sunt străine de natura pricinii şi nicio parte nu a susţinut aşa ceva.
A arătat că instanţa de apel nu a analizat în niciun fel considerentele tribunalului privitoare la faptul că nu s-a pretins şi nici nu s-a dovedit existenţa vreuneia dintre situaţiile reglementate de C. civ., respectiv că plata nu a fost ratificată de recurent, iar pretinsa plată făcută unchiului său nu i-a profitat niciodată.
Prin urmare, astfel cum a reţinut, legal şi temeinic, prima instanţă, întrucât nu s-a dovedit că i s-ar fi plătit preţul are opţiunea de a obţine, în condiţiile art. 1724 C. civ., executarea silită a obligaţiei de plată sau rezoluţiunea contractului cu repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Sub aspectul celui de-al doilea motiv de casare invocat, recurentul a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în condiţiile în care instanţa de apel a motivat hotărârea prin trimitere la motivele de nulitate absolută a contractelor şi la violenţă, ca viciu de consimţământ, deşi a invocat rezoluţiunea pentru neplata preţului. Mai mult, în opinia recurentului, instanţa a aplicat greşit normele de drept material referitoare la reprezentarea în convenţii (unchiul său nefiind niciodată împuternicit pentru a vinde şi a încasa preţul).
Recurentul a mai precizat că invocă motivele circumscrise pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. şi pentru al doilea motiv de casare, considerând că pot fi interpretate şi ca o aplicare greşită a normelor de drept material.
5. Apărările formulate în cauză
Intimata - pârâtă B. nu a formulat întâmpinare.
6. Procedura de filtru
Raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în completul filtru şi comunicat părţilor, iar prin încheierea din 2 februarie 2022, completul de filtru a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen de judecată, cu citare părţi la 25 mai 2022.
La 17 mai 2022 s-au înregistrat concluziile scrise depuse de intimata - pârâtă, prin care s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Intimata a susţinut, pe de o parte, că unele din critici sunt nemotivate, lipsite de argumente juridice, iar, pe de altă parte, că aspectele de nelegalitate invocate sunt nefondate, instanţa de apel soluţionând corect cauza.
Referitor la susţinerea potrivit căreia chestiunea violenţei nu a fost invocată şi analizată, a arătat că, prin prisma viciului de consimţământ al violenţei, instanţa a analizat susţinerile schimbătoare ale recurentului.
A arătat că deşi ambiguu formulată critica, instanţa de apel a reţinut că nu a invocat niciodată violenţa, ca viciu de consimţământ, din chiar petitul precizat al cererii de chemare în judecată rezultând că a înstrăinat apartamentul din propria sa voinţă liber exprimată.
A mai susţinut că nu pot fi primite susţinerile recurentului coform cărora ar fi străine de natura pricinii argumentele instanţei cu privire la încasarea preţului vânzării.
A considerat că este corectă şi legală reţinerea instanţei în raport cu declaraţia din cuprinsul contractului autentic, care are forţa reglementată de art. 1.173 C. civ., adevărul pretenţiilor şi drepturilor ce rezultă din conţinutul acestuia neputând fi atacată decât pe calea înscrierii în fals.
Referitor la al doilea motiv de casare, intimata a solicitat a se constata, prioritar, că această critică este nemotivată, nefiind arătate, concret, normele încălcate şi modul în care au fost încălcate în judecata apelului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, având în vedere următoarele:
- În mod corect susţine recurentul-reclamant că decizia atacată se sprijină pe considerente contradictorii şi străine de natura cauzei, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Astfel, obiectul învestirii primei instanţe l-a reprezentat rezoluţiunea unui contract de vânzare-cumpărare pentru neplata preţului (şi, în subsidiar, obligarea cumpărătorului la plata sumei de 48.000 RON, convenită cu titlu de preţ).
Aşadar, reclamantul s-a prevalat de dispoziţiile art. 1724 C. civ., care sancţionează neîndeplinirea obligaţiei de plată a preţului de către cumpărător, cu posibilitatea recunoscută vânzătorului de a cere fie executarea silită a obligaţiei de plată, fie rezoluţiunea vânzării (optând, potrivit obiectului acţiunii, în principal, pentru desfiinţarea actului şi, în subsidiar, pentru executarea directă).
În contextul în care soluţia de primă instanţă a constat în admiterea pretenţiei formulate în principal şi dispunerea rezoluţiunii contractului, criticile din apel ale pârâtului nu puteau fi examinate decât în cadrul procesual dat de dispoziţiile art. 478 C. proc. civ., potrivit cărora devoluţiunea poartă asupra a ceea ce a făcut obiectul judecăţii în primă instanţă (tantum devolutum quantum iudicatum).
Or, contrar limitelor învestirii sale, instanţa de apel procedează, de o manieră incoerentă, confuză şi neprocedurală la analiza unor instituţii juridice străine judecăţii cauzei.
Astfel, făcând confuzia între cauza de ineficacitate a contractului sinalagmatic, care este rezoluţiunea - singura sancţiune invocată în speţă - şi cauza de desfiinţare constând în nulitatea actului, instanţa de apel analizează violenţa, ca viciu de consimţământ, pentru a trage concluzia că, nefiind demonstrată în speţă vreo ameninţare şi deci, violenţa psihică asupra vânzătorului, contractul a fost valabil încheiat şi, ca atare, apt să producă efecte juridice.
La fel, făcând aprecieri în legătură cu posibilitatea încasării preţului vânzării de către o altă persoană decât vânzătorul (unchiul acestuia), instanţa de apel consideră că prima instanţă "putea trage concluzia că preţul a fost primit pentru nepot şi firesc ar fi fost ca acesta să se îndrepte împotriva unchiului pentru primirea sumei achitate cu titlu de preţ".
În acest context, îndepărtându-se din nou de cadrul judecăţii, instanţa de apel face trimitere la un presupus mandat tacit care ar fi existat între nepot (vânzător) şi un terţ faţă de contract (unchiul acestuia), pe temeiul căruia ar fi trebuit să intervină desocotirea în ce priveşte încasarea preţului vânzării.
În acelaşi fel, cu nesocotirea limitelor învestirii, se face referire la interpunerea de persoane (de data aceasta, considerându-se că pârâta-cumpărătoare n-ar fi acceptat "să joace rolul" de persoană interpusă pentru o terţă persoană), precum şi la modalitatea în care poate fi dovedită simulaţia "deşi nu s-a susţinut de către reclamant şi nici nu a făcut obiectul probaţiunii în primă instanţă".
Tot fără legătură cu sancţiunea invocată de reclamant şi în ce măsură este incidentă în speţă, instanţa de apel analizează promisiunea faptei altuia, considerând, incoerent şi inadecvat din punct de vedere juridic, că unchiul vânzătorului (reclamant) "s-a obligat verbal, dar cu putere de lege" să remită preţul, asigurându-l astfel "pe nepot-vânzător" că va primi banii.
Această situaţie a fost pusă de instanţa de apel în legătură cu o altă instituţie juridică, de data aceasta de drept penal, aceea de "favorizare a făptuitorului", considerându-se că, deşi art. 269 C. proc. pen. şi art. 177 C. proc. pen. "îi conferă impunitate penală nepotului, totuşi, instanţa civilă poate constata acţiunea de favorizare săvârşită de acesta pentru unchiul său şi lipsa, din acest motiv, a calităţii de victimă a violenţei psihice".
Rezultă, potrivit celor arătate anterior, că decizia din apel, care a modificat soluţia de primă instanţă, respingând acţiunea în rezoluţiune, s-a bazat, de o manieră neprocedurală, confuză şi incoerentă juridic, pe referiri la instituţii de drept (nulitate pentru violenţă, mandat, simulaţie, promisiunea faptei altuia, favorizarea inculpatului) străine pricinii, fără legătură cu ceea ce făcuse obiectul învestirii sale.
Sub acest aspect, recurentul-reclamant susţine în mod corect că instanţa de apel nu a verificat legalitatea sentinţei de primă instanţă, "ci a judecat o altă pricină", prin considerentele străine naturii cauzei pe care le inserează în conţinutul deciziei, ceea ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
- În acelaşi timp, singurul considerent al deciziei care face referire la clauza contractuală disputată în proces, conform căreia preţul vânzării s-ar fi achitat în numerar, mai înainte de încheierea şi autentificarea actului, declaraţia în acest sens a vânzătorului servind drept chitanţă descărcătoare, este unul, deopotrivă, incoerent şi contradictoriu cu alte statuări ale aceleiaşi instanţe.
Pe de o parte, dând efect acestei clauze, instanţa apreciază că nu se poate face dovada contrară, neputând fi infirmată sau confirmată, întrucât actul autentic se bucură de prezumţia de validitate şi autenticitate, făcând dovada împotriva oricărei persoane cu privire la constatările personale ale notarului, spre deosebire de actul sub semnătură privată.
Statuarea instanţei, raportată la conţinutul clauzei, este greşită întrucât, potrivit art. 270 C. proc. civ., referitor la puterea doveditoare a înscrisului autentic, ceea ce face dovada deplină, până la declararea actului ca fals, sunt constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul.
Nu există această ipoteză, în mod evident, atunci când părţile declară că plata preţului s-a făcut anterior perfectării actului la notar, fiind vorba doar despre consemnarea unei situaţii aduse la cunoştinţa agentului instrumentator, iar nu a uneia care să fi făcut obiectul constatării acestuia.
Pe de altă parte, considerentul instanţei, care, dând eficienţă, ca atare, clauzei contractuale menţionate, a tras concluzia că vânzătorul ar fi încasat preţul, este contrazis de o altă statuare a aceleiaşi instanţe, conform căreia preţul ar fi fost primit de unchiul vânzătorului, care "i-ar fi făcut promisiunea verbală că-şi va primi banii în termen de un an, ceea ce dovedeşte mai degrabă că unchiul s-ar fi împrumutat de la nepot cu suma primită de la cumpărător".
În prezenţa unor astfel de considerente contradictorii, care se completează cu argumente străine de natura cauzei, astfel cum s-a arătat anterior, se constată caracterul nelegal al deciziei, cu incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
- În ce priveşte aspectul de nelegalitate invocat pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut o greşită aplicare a normelor de drept material, în condiţiile în care, deşi în cauză s-a invocat rezoluţiunea vânzării, instanţa a aplicat dispoziţii legale referitoare la nulitate ori reprezentarea în convenţii.
Modalitatea defectuoasă de întocmire a considerentelor deciziei nu a permis, cum s-a arătat anterior, identificarea raporturilor juridice dintre părţi pentru ca, în continuare, instanţa de recurs să poată verifica în ce măsură a avut loc o corectă aplicare a normelor de drept material la elementele de fapt ale pricinii.
De altfel, recurentul însuşi, susţinând acest motiv de nelegalitate, arată că reiterează argumentele prezentate în cadrul primului motiv de casare, pe care le consideră subsumabile şi dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Se va constata, potrivit celor expuse anterior, că decizia din apel este afectată de viciul nemotivării, conţinând deopotrivă considerente contradictorii şi străine de natura pricinii, inapte să explice soluţia din dispozitiv.
În consecinţă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul va fi admis, casată decizia şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
La reluarea judecăţii, vor fi respectate cadrul judecăţii şi limitele devoluţiunii, în lămurirea raporturilor juridice dintre părţi urmând să se ţină seama de faptul că, deşi a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, puterea doveditoare a unui astfel de înscris trebuie avută în vedere prin raportare la conţinutul clauzelor acestuia, cu distincţia necesară între ceea ce face obiectul constatărilor personale ale notarului şi ceea ce este consemnat pe baza declaraţiilor părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 290 din 28 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2022.