Şedinţa publică din data de 22 februarie 2022
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2017 la data de 20 iulie 2017, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L.:
- la plata sumei estimate de 23.019,39 RON (cu TVA inclus) reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea prin intermediul postului de televiziune deţinut, "A.", a fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora, precum şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual aparţinând artiştilor interpreţi sau executanţi reprezentaţi de CREDIDAM, aferentă perioadei 1 aprilie 2014 - 31 martie 2017;
- la plata sumei estimate de 12.977,35 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente remuneraţiei estimate datorate pe capătul 1 de cerere, penalităţi ce vor fi actualizate la zi;
- să pună la dispoziţia CREDIDAM, conform art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) şi lista tuturor prestaţiilor transmise în emisiuni (pentru prestaţiile artistice din domeniul audiovizual), pentru perioada 1 aprilie 2014-31 martie 2017, pentru postul de televiziune "A.";
- la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa nr. 898/7.05.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de refacere a raportului de expertiză şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.
Hotărârea pronunţată în apel
Prin decizia nr. 1740/3.12.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul CREDIDAM împotriva sentinţei menţionate, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 15.930,44 RON fără TVA către reclamant, reprezentând remuneraţie (fonograme+audiovizual) datorată pentru perioada 1 aprilie 2014 - 31 martie 2017, precum şi la plata sumei de 26.840,74 RON, reprezentând penalităţi la zi.
A obligat pe pârâtă să pună la dispoziţia reclamantului lista completă a fonogramelor utilizate, serviciile de programe şi lista tuturor penalităţilor transmise în emisiune pentru perioada 1 aprilie 2014 - 31 martie 2017 pentru postul TV "A.".
A obligat pe pârâtă la plata sumei de 1.600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă şi la plata sumei de 6.150 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
II. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, a declarat recurs pârâta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:
- instanţa de apel a schimbat în tot hotărârea tribunalului pornind de la înţelegerea eronată, confuză, imprecisă şi neatentă a aspectelor privind deosebirea care trebuie făcută între numele, activitatea, personalul şi contabilitatea pe care le are recurenta-pârâtă A. S.R.L. în raport cu postul A., care deşi are o denumire aproximativ similară cu a sa, totuşi este o entitate cu care nu trebuie confundată;
- faptul că în cursul judecăţii din apel s-a efectuat o nouă expertiză extrajudiciară, iar expertul din apel a ajuns la alte concluzii decât cel care a efectuat expertiza la prima instanţă nu prezintă relevanţă atâta vreme cât criteriul fundamental avut în vedere de acesta la efectuarea expertizei sale nu îl reprezintă veniturile şi cheltuielile făcute strict de postul A., ci cele efectuate de întreaga firmă, care îi aparţine şi toate serviciile acesteia;
- pretenţiile pecuniare ale părţii adverse s-au întemeiat pe ipoteza eronată potrivit căreia ar fi radiodifuzat prin intermediul postului său de televiziune A. fonograme de comerţ sau reproduceri ale acestora, precum şi prestaţii artistice din domeniul audio-vizual aparţinând artiştilor interpreţi sau executanţi, reprezentanţi de către CREDIDAM;
- instanţa de apel a reţinut un element nou, distinct de argumentele părţilor din dosar şi a probelor care au fost administrate în cauză, şi anume o prezumţie logico-juridică, care, în opinia sa, este greşită - "...In cazul unui organism de televiziune, în raport de obiectul de activitate, se poate reţine existenţa unei prezumţii relative de difuzare a unor fonograme comerciale sau reproduceri ale acestora şi prestaţii artistice, prezumţie ce se susţine şi se completează cu împrejurarea că pârâta a obţinut licenţa audiovizuală ce conţine divertisment şi publicitate în structura de programe.";
- instanţa de apel nu a înţeles faptul că pârâta poate să difuzeze programe tv, producţii de divertisment şi publicitate fără ca această operaţiune să fie făcută "prin intermediul" unui post de televiziune;
- prin înscrisurile depuse la dosar a dovedit că: deşi posedă un post TV, totuşi, pentru difuzarea de programe TV şi de divertisment ori de publicitate, nu se foloseşte de acesta pentru o astfel de difuzare, ci o face strict prin cablu sau pe internet; pentru ceea ce difuzează prin cablu sau prin internet plăteşte taxe şi remuneraţii aferente (plata este la zi);
- instanţa de apel a uitat să precizeze în cuprinsul deciziei recurate care dintre cele două entităţi avea obligaţia de a solicita şi de a obţine autorizaţia/licenţă neexclusivă de la CREDIDAM - A. S.R.L. sau postul A.;
- are permisiunea şi autorizaţia de a difuza şi distribui programe TV, de divertisment şi de publicitate prin cablu, iar toate taxele sunt achitate; în ceea ce priveşte postul A., nu a solicitat o astfel de autorizaţie întrucât nu a folosit acest post ca instrument de distribuire, difuzare şi propagare a unor fonograme de comerţ sau opere artistice ori părţi de opere, aparţinând unor artişti interpreţi sau executanţi, ci toată distribuirea s-a realizat fără a implica şi folosi postul A.;
- în mod eronat, instanţa de apel a reţinut că nu revine reclamantului sarcina probei de a dovedi că pârâta a folosit şi a distribuit în mod nepermis, ilegal şi fraudulos fonograme de comerţ ori reproduceri integrale sau parţiale a unor creaţii artistice sau părţi de opere artistice care aparţin unor artişti interpreţi ori executanţi (reprezentaţi de către partea adversă) - s-a apreciat că această sarcină revine pârâtei; instanţa de apel nu a citat niciun pasaj din structurile şi grilele de programe aprobate de CNA - în raport de care a ajuns la această concluzie - şi nici nu a invocat vreun text de lege care să susţină o astfel de apreciere;
- hotărârea recurată este pronunţată cu greşita aplicare a normelor de drept material din Legea nr. 8/1996 (în forma anterioară modificării şi renumerotării realizate prin Legea nr. 203/2018), C. civ., Decizia ORDA nr. 133/2012 şi Decizia ORDA nr. 106/2013;
- instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1231 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, având în vedere că nici pârâta şi nici postul A. nu au încălcat dreptul reclamantului de a radiodifuza astfel de fonograme şi opere muzicale ale artiştilor reprezentaţi, întrucât a plătit taxele aferente folosirii, iar postul A. nu a obţinut venituri băneşti ori profituri comerciale de orice natură de pe urma valorificării frauduloase, ilegale şi neautorizate a fonogramelor şi operelor muzicale ale artiştilor reprezentaţi;
- instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1232 din Legea nr. 8/1996 prin faptul că a considerat că postul A. a difuzat în scop comercial fonograme sau creaţii artistice ale artiştilor reprezentaţi de reclamant şi a obţinut venituri comerciale dintr-o astfel de distribuire; ambele expertize efectuate în cameră au infirmat faptul că postul A. ar fi obţinut venituri băneşti certe dintr-o asemenea difuzare;
- instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 130 alin. (1) lit. a), b) şi h) din Legea nr. 8/1996, ignorând faptul că obligaţia organismelor de gestiune colectivă de eliberare a autorizaţiilor neexclusive se realizează la cerere şi nu din oficiu, iar postul A. nu a solicitat o astfel de autorizaţie şi nu era obligat să o solicite pentru că nu a difuzat în mod ilegal şi fraudulos fonograme de comerţ şi nici opere artistice ori părţi de opere ale artiştilor interpreţi şi executanţi reprezentaţi de către reclamant; de asemenea, instanţa de apel nu a sesizat faptul că reclamantul a pretins de mai multe ori remuneraţii fără ca postul A. să difuzeze fonograme şi creaţii artistice, ori părţi de creaţii aparţinând artiştilor reprezentaţi de reclamant;
- instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1312 alin. (2) şi (8) din Legea nr. 8/1996 de vreme ce nici pârâta şi nici postul A. nu au împiedicat aplicarea metodologiilor de acordare a remuneraţiilor artiştilor stabilite de ORDA şi mai ales în forma unică de remuneraţie prevăzută de art. 1 din Hotărârea Arbitrală nr. 8/2012;
- instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, în condiţiile în care a considerat a priori că pârâta este obligată să plătească despăgubiri reclamantului fără a se fi dovedit culpa pârâtei;
- instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1349 C. civ., întrucât în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale; nu a comercializat fraudulos fonograme sau opere ori părţi de opere muzicale ale artiştilor interpreţi şi executanţi reprezentaţi de către reclamant şi nu a adus vreun prejudiciu acestora - pentru activitatea desfăşurată a plătit mereu taxe şi remuneraţii reclamantului; nu răspunde civil pentru fapte delictuale pe care nici societatea şi nici potul A. nu le-au comis; nu îşi poate asuma vreo vină şi nici răspunderea civilă delictuală pentru faptele susţinute de către reclamant;
- instanţa de apel a aplicat greşit decizia ORDA nr. 133/2012, întrucât nu a ţinut cont că a achitat remuneraţia pentru difuzările efectuate, iar, potrivit aceste decizii, remuneraţia este unică şi echitabilă;
- instanţa de apel a aplicat greşit decizia ORDA nr. 106/2013 în condiţiile în care A. nu a încasat venituri din utilizarea fonogramelor de comerţ ori a creaţiilor artistice ale artiştilor reprezentaţi de reclamant;
- instanţa de apel a încălcat normele reglementate de art. 249 şi 327-329 C. proc. civ. şi a inversat sarcina probei; instanţa de apel nu a aplicat în ceea ce o priveşte principiul non bis in idem, din moment ce a achitat o dată remuneraţia către CREDIDAM şi este cu plata acesteia la zi; instanţa de apel nu a crezut în nevinovăţia sa, deşi controalele efectuate au arătat că nu a încălcat legea, iar rezultatele şi constatările acestora au fost depuse la dosarul cauzei.
III. Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a formulat întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
IV. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 07 decembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta A. S.R.L. şi a fixat termen de judecată la data de 1 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin motivele de recurs, pârâta A. S.R.L. a indicat în mod explicit cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, a susţinut aplicarea greşită, de către instanţa de apel, nu numai a unor norme de drept material, dar şi a unor prevederi din C. proc. civ., respectiv a dispoziţiilor art. 327 - 329 şi art. 249 din cod.
Din această perspectivă, criticile formulate se încadrează şi în ipoteza descrisă la pct. 5 al aceleiaşi norme, care vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
În acest context, se reţine, în ceea ce priveşte criticile întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că recurenta A. S.R.L. a reproşat instanţei de apel confuzia între postul A. şi serviciile de distribuire de televiziune prin cablu, respectiv de internet, prestate de către pârâtă, care a condus la concluzia nelegală a săvârşirii de către pârâtă a unei fapte ilicite de radiodifuzare de fonograme de comerţ sau a reproducerilor acestora, precum şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual aparţinând artiştilor interpreţi sau executanţi reprezentaţi de CREDIDAM.
Pornind de la această premisă, recurenta - pârâtă a susţinut încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 şi a metodologiilor aplicabile în cauză, în condiţiile în care, pe de o parte, reclamanta a autorizat utilizarea de către pârâtă, astfel încât se ajunge la o dublă remunerare a titularilor reprezentaţi de către reclamantă, iar, pe de altă parte, în calculul remuneraţiei pretins datorate, regăsit în raportul de expertiză întocmit în apel, a fost inclus în mod greşit totalitatea veniturilor şi cheltuielilor pârâtei, aferente întregii sale activităţi, cu toate că ar fi trebuit avute în vedere doar veniturile şi cheltuielile aferente postului TV.
Criticile astfel formulate sunt nefondate.
După cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut că pârâta A. S.R.L. este deţinătoarea licenţei şi a autorizaţiei CNA pentru postul "A.", aspect necontestat de către recurentă.
În acest cadru, nu se poate reţine vreo confuzie între serviciile de difuzare prestate de către pârâtă, prin intermediul organismului de televiziune, respectiv prin cablu şi prin internet, serviciile fiind, în mod evident, distincte.
Tocmai această diferenţă conduce însă, la utilizări distincte a prestaţiilor artiştilor interpreţi sau executanţi reprezentaţi de CREDIDAM, fapte care, în absenţa autorizaţiei separate obţinute din partea organismului de gestiune colectivă, au caracter ilicit.
Astfel, potrivit Legii nr. 8/1996 - în forma aplicabilă în perioada de referinţă din speţă, anume 2014 - 2017 -, radiodifuzarea, retransmiterea prin cablu şi comunicarea publică (inclusiv prin internet) reprezintă modalităţi diferite de utilizare a operelor, aceste tipuri de utilizare având propria definiţie legală, în art. 15 alin. (1), în art. 151 lit. a) şi b), respectiv în art. 152 din lege.
În conformitate cu art. 98 alin. (4) din acelaşi act normativ, definiţiile prevăzute, între altele, la art. 15 alin. (1), art. 151 şi 152 se aplică în mod corespunzător şi drepturilor conexe ale artistului interpret sau executant menţionate în alin. (1) al art. 98.
Pe acest temei, aceleaşi definiţii sunt valabile şi pentru dreptul patrimonial exclusiv al acestui artist de a autoriza ori de a interzice tipurile de utilizare enumerate în art. 98 alin. (1) la lit. a)-f), h şi i, printre care şi retransmiterea prin cablu a interpretării sau a execuţiei fixate (lit. i), precum şi pentru dreptul la remuneraţie echitabilă în situaţia de utilizare de la lit. g), constând în radiodifuzarea şi comunicarea publică ale interpretării sau ale execuţiei, cu excepţia cazului în care interpretarea ori execuţia a fost deja fixată sau radiodifuzată (caz în care artistul interpret sau executant păstrează dreptul de a autoriza sau interzice utilizarea).
Prin urmare, fiind vorba despre utilizări diferite, autorizarea din partea artistului interpret sau executant - sau, după caz, a organismului de gestiune colectivă, atunci când artistul are doar un drept la remuneraţie echitabilă - trebuie obţinută separat pentru fiecare tip de utilizare.
Nu prezintă relevanţă în cauză, aşadar, dacă recurenta - pârâtă deţine autorizaţia/licenţa neexclusivă din partea reclamantei CREDIDAM pentru retransmitere prin cablu ori pentru comunicare publică prin internet, cât timp subzistă obligaţia sa de a fi autorizată şi pentru radiodifuzare, înainte de utilizarea efectivă, şi de a plăti remuneraţia cuvenită.
Din acest motiv, în cazul neîndeplinirii obligaţiei legale, executarea silită a acesteia, în cadrul unei acţiuni întemeiate pe răspunderea civilă delictuală - cu particularităţile presupuse de Legea nr. 8/1996, precum în cauza de faţă -, nu conduce la plata unei duble remuneraţii, susţinerile pe acest aspect ale recurentei neavând suport şi urmând a fi respinse ca atare.
Cât priveşte baza de calcul a remuneraţiei datorate de utilizator în cazul radiodifuzării, instanţa de apel s-a raportat în mod corect la metodologiile aplicabile în perioada de referinţă din speţă, publicate în Monitorul Oficial prin Deciziile ORDA nr. 133/2012 şi nr. 106/2013.
Astfel, potrivit art. 5 din Metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea de către organismele de televiziune a fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora, prin gestiune colectivă obligatorie, publicată în Monitorul Oficial în baza Deciziei ORDA nr. 133/2012, baza de calcul asupra căreia se aplică procentele prevăzute prin tabel este constituită din totalitatea veniturilor brute lunare ale utilizatorului, mai puţin taxa pe valoare adăugată (TVA), obţinute din activitatea de radiodifuzare. În lipsa veniturilor, baza de calcul o constituie totalitatea cheltuielilor efectuate de utilizator pentru activitatea de radiodifuziune (cum ar fi cheltuieli de personal, cheltuieli pentru servicii prestate de terţi, achiziţii de orice fel etc.) în trimestrul pentru care remuneraţia este datorată.
De asemenea, din art. 6 al aceleiaşi metodologii rezultă că, în cazul în care sumele rezultate din aplicarea procentelor la baza de calcul sunt mai mici decât echivalentul în RON, calculat la cursul BNR din ziua scadenţei, a 500 euro/trimestru, utilizatorii datorează această remuneraţie minimă, pentru fiecare post de televiziune local sau regional deţinut.
O normă similară art. 5 din metodologia referitoare la radiodifuzarea fonogramelor se regăseşte în Metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual de către organismele de televiziune, a cărei formă finală a fost stabilită prin decizia civilă nr. 10A din 23 ianuarie 2013, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de şedinţă din 5 iunie 2013, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial în baza Deciziei ORDA nr. 106/2013.
Astfel, conform art. 4 din această metodologie, baza de calcul asupra căreia se aplică procentul prevăzut prin tabel este constituită din veniturile obţinute de fiecare utilizator din activitatea de radiodifuzare a repertoriului de opere muzicale, iar în lipsa acestora, remuneraţia se calculează sub forma unui procent din totalitatea cheltuielilor efectuate de către utilizator pentru această activitate.
Pe temeiul acestor norme, expertul judiciar contabil desemnat de instanţa de apel a stabilit remuneraţia datorată pentru fiecare tip de utilizare, prin raportare la cheltuielile efectuate de către utilizator pentru activitatea de radiodifuzare, expunând şi modalitatea de determinare a acestora, iar prin decizia recurată au fost valorificate constatările expertului în stabilirea obligaţiei de plată a remuneraţiei în sarcina pârâtei.
Prin motivele de recurs, pârâta a reiterat apărarea sa constantă formulată în cursul procesului, în sensul că postul A. nu a avut, în perioada de referinţă, nici venituri, nici cheltuieli, astfel încât nu datorează remuneraţie pentru activitatea postului său de televiziune.
Se constată că susţinerile cu acest obiect ale recurentei - pârâte tind la reaprecierea situaţiei de fapt stabilite de către instanţa de apel pe baza probelor administrate, în privinţa modului de calcul al remuneraţiei, prin raportare la documentele contabile ale pârâtei, pe care expertul judiciar le-a avut la dispoziţie şi le-a utilizat pentru cuantificarea remuneraţiei datorate. Or, cercetarea temeiniciei deciziei de apel, respectiv a situaţiei de fapt stabilite, excedează atribuţiile acestei instanţe de control judiciar, circumscrise evaluării exclusiv a legalităţii deciziei, prin prisma motivelor de casare strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Drept urmare, aceste susţineri nu pot fi primite şi vor fi înlăturate ca atare.
În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut încălcarea, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 327 - 329 şi art. 249 C. proc. civ., întrucât ar fi stabilit în mod greşit că sarcina probei pentru utilizarea nelegală a obiectului drepturilor conexe aparţinând titularilor reprezentaţi de reclamanta CREDIDAM revine pârâtei şi nu a ţinut cont de faptul că reclamanta nu a reuşit să probeze pretenţiile deduse judecăţii.
Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt nefondate, în condiţiile în care se bazează pe premisa eronată a stabilirii în sarcina pârâtei, prin decizia recurată, a dovedirii caracterului ilicit al faptei sale de utilizare neautorizată de fonograme şi de prestaţii artistice din domeniul audiovizual, în perioada 1.04.2014 - 31.03.2017.
Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a considerat că săvârşirea de către pârâtă a faptei ilicite a fost dovedită prin probele administrate, astfel încât, nu se poate reţine nerespectarea art. 249 C. proc. civ. referitoare la sarcina probei.
În schimb, ceea ce s-a reţinut în sarcina pârâtei a fost dovada contrară prezumţiei aplicate din anexele privind structurile de programe aprobate de CNA şi din grila de programe declarată la CNA de către pârâtă, din care rezultă că aceasta difuzează emisiuni conţinut de prestaţii artistice, prezumţie coroborată cu împrejurarea că pârâta a obţinut licenţa audiovizuală ce conţine divertisment şi publicitate în structura de programe.
Din această perspectivă, trebuie subliniat faptul că organismele de televiziune sunt considerate de către legiuitor ca având aptitudinea de a utiliza fonograme, prin radiodifuzare, definiţia acestui act de utilizare din art. 151 lit. a) din Legea nr. 8/1996 vizându-le în mod explicit.
În acelaşi timp, Metodologia referitoare la radiodifuzare, aplicabilă în cauză, are în vedere tocmai organismele de televiziune, ce au obligaţia plăţii remuneraţiei în situaţia utilizării de fonograme, utilizare permisă doar în baza autorizării prealabile.
În acest cadru legal, în condiţiile în care postul TV al societăţii pârâte era îndreptăţit să difuzeze şi programe de divertisment şi publicitate, nu numai transmiterea de ştiri şi dezbateri - aşa cum a pretins pârâta, inclusiv prin motivele de recurs -, radiodifuzarea de fonograme este compatibilă cu grila de programe şi, ca atare, era posibilă, în limitele licenţei audiovizuale.
Prin urmare, instanţa de apel a făcut o aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor art. 328 C. proc. civ., ce reglementează prezumţiile legale, dând eficienţă prezumţiei de utilizare de fonograme din faptul cunoscut, vecin şi conex al structurii programelor şi în aplicarea art. 151 lit. a) din Legea nr. 8/1996, respectiv al pct. 2 din Metodologia aplicabilă în cauză.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi îl va respinge ca atare, în aplicarea art. 496 C. proc. civ.
În aplicarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă A. S.R.L. va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.000 RON, către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, conform extrasului bancar depus la dosar .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1704A din data de 3 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.000 RON, către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 februarie 2022.