Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea formulată la data de 21.10.2015, înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C., au solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.01.2008, încheiat la BNP D. din Craiova, jud. Dolj, ce are ca obiect imobilul situat în Mun. Craiova, jud. Dolj, precum şi obligarea pârâtei la restituirea şi lăsarea în deplină proprietate şi liniştită posesie a imobilului sus menţionat.
Prin sentinţa civilă nr. 5028/06.04.2016, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x/2015, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Craiova, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa materială de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C., în favoarea Tribunalului Dolj.
Cauza a fost înregistrată sub nr. x/02.06.2016 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă.
2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 597 din 14 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, a fost respinsă acţiunea reclamanţilor şi s-a dispus obligarea acestora la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii.
3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 1846A din 9 iulie 2020, a respins, ca nefondat, apelul şi a obligat apelanţii la plata către intimată a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Craiova au declarat recurs reclamanţii A. şi B., ce au formulat critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanţii au susţinut, în esenţă, că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1303, 967 C. civ. şi art. 292 C. proc. civ.
Apreciază că instanţa de apel a făcut o confuzie între instituţia simulaţiei şi a nulităţii, atunci când a reţinut că "prima instanţă a reţinut corect că reclamantul nu a probat motivele de nulitate invocate, lipsa sau nevalabilitatea cauzei şi că, în ce priveşte fictivitatea preţului, acesta nu constituie un motiv de nulitate absolută, ci poate sta la baza unui contract deghizat, fiind cunoscut că simulaţia nu are legătură directă cu formarea valabilă a acordului de voinţă".
Or, prin acţiune, reclamanţii au invocat două cauze de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2008 ce are ca obiect imobilul situat în Mun. Craiova, jud. Dolj: fictivitatea preţului şi cauza ilicită.
Arată că, în cazul contractului de vânzare-cumpărare, art. 1303 din vechiul C. civ. stipulează condiţia ca preţul vânzării să fie serios, adică să fi fost convenit de părţi cu intenţia de a se plăti şi să constituie o cauză suficientă a obligaţiei luate de vânzător.
Consideră că motivarea hotărârii nu este clară şi convingătoare cu privire la preţul convenit de părţi, întrucât nu rezultă clar din considerente care este preţul convenit şi plătit pentru imobilul vândut, se susţine că este 60.000 RON, într-o parte, şi 57.000 euro şi 10.000 euro, în altă parte.
Instanţa de apel face referire la caracterul derizoriu al preţului şi nu la fictivitatea lui.
Prin urmare, o astfel de motivare nu răspunde exigenţelor art. 425 C. proc. civ. şi relevă o necercetare a fondului pricinii sub aspectul cauzei de nulitate absolută constituită de fictivitatea preţului, precizând că reclamanţii nu au primit nicio sumă de bani cu titlu de preţ pentru imobilul respectiv.
De asemenea, nu există motivare în ceea ce priveşte cauza ilicită sau inexistenţa cauzei, arătând că, în cauză, contractul de vânzare-cumpărare este lipsit de cauză datorită inexistenţei contraprestaţiei cumpărătorului - plata unei sume cu titlu de preţ pentru imobilul obiect al contractului.
De altfel, instanţa de apel nu arată că părţile s-ar fi înţeles să se plătească vreun preţ pentru acel imobil.
De asemenea, potrivit art. 292 C. proc. civ., pârâta era obligată sa depună originalul chitanţei de 57.000 euro, iar în caz contrar, instanţa de apel nu putea să dea eficienţă probatorie copiei, cum în mod nelegal s-a procedat.
Astfel s-ar fi ajuns la concluzia că părţile nu s-au înţeles să plătească şi, respectiv, să primească cu titlu de preţ, sumele de 57.000 euro şi 10.000 euro.
Recurenţii au solicitat admiterea recursului în modalităţile menţionate - casare cu trimitere spre rejudecare sau casare şi admitere a cererii de chemare în judecată.
5. Apărările formulate de părţi
Intimata-pârâtă C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare şi admiterea recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succedă:
Analizând criticile formulate de recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora din perspectiva motivului de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., atât sub aspectul nemotivării deciziei, în contextul în care nu au fost supuse analizei toate criticile deduse judecăţii, cât şi din punct de vedere al caracterului contradictoriu al considerentelor inapte să susţină soluţia adoptată.
Astfel, sub aspectul nemotivării deciziei, este întemeiată susţinerea recurenţilor-reclamanţi conform căreia instanţa de apel nu examinează critica referitoare la cauza de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare ce viza fictivitatea preţului.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, în partea ei de considerente, susţinerile părţilor, cu indicarea motivelor pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului pot fi decelate o serie de criterii ce sunt aplicabile motivării unei hotărâri judecătoreşti, în sensul că instanţa de apel, respingând calea de atac poate, în principiu, să se limiteze la a-şi însuşi motivele hotărârii instanţei de grad inferior (Cauza García Ruiz împotriva Spaniei, paragraful 26).
Noţiunea de proces echitabil impune ca o instanţă internă care şi-a motivat decizia prin însuşirea motivelor furnizate de o instanţă de grad inferior, să fi examinat, totuşi, în mod real chestiunile esenţiale supuse atenţiei sale şi să nu se fi mulţumit să confirme concluziile altei instanţe, fără a efectua o analiză proprie (Cauza Helle v. Finlanda, paragraful 60). Ca atare, motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, fiind de esenţa hotărârii, înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar.
Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum şi la criticile recurenţilor legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel nu se încadrează în exigenţele prevăzute de art. 425 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel nu a analizat criticile referitoare la fictivitatea preţului.
Examinând hotărârea pronunţată de curtea de apel, Înalta Curte constată că în considerente au fost preluate argumentele instanţei de fond, au fost prezentate la nivel teoretic şi doctrinar condiţia de validitate a vânzării în ceea ce priveşte existenţa unui preţ serios, precum şi cerinţele valabilităţii cauzei (scopului) actului juridic civil, instanţa realizând o analiză in abstracto a litigiului şi doar prin prisma unuia din cele două motive de nulitate absolută invocate, lipsa cauzei, ceea ce nu corespunde cerinţelor art. 425 C. proc. civ. şi nici dreptului la un proces echitabil.
Astfel, la fila x din cuprinsul hotărârii recurate, paragraful opt s-a reţinut că:
"În mod corect a reţinut prima instanţă că reclamantul nu a dovedit motivele de nulitate invocate, respectiv lipsa sau nevalabilitatea cauzei şi că, în ceea ce priveşte fictivitatea preţului, aceasta nu constituie, în sine, un motiv de nulitate absolută, ci poate sta la baza existenţei unui contract deghizat, a unui act juridic simulat, ceea ce ar reprezenta o problemă de drept distinctă de nulitate, fiind cunoscut că simulaţia nu are o legătură directă cu formarea valabilă a acordului de voinţă..", iar, la fila x din decizie, primul paragraf, s-a arătat că:
"Trecând peste împrejurarea că nu s-a invocat de fapt simulaţia, Curtea apreciază că suma menţionată în cele două înscrisuri sub semnătură privată invocate de către intimata-pârâtă ar reprezenta un preţ rezonabil la nivelul anilor respectivi, pentru un imobil de natura celui în cauză, şi cum apelanţii reclamanţi nu au administrat nicio probă de natură a dovedi susţinerile din cererea de chemare în judecată, deşi aveau această obligaţie, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., se constată că în mod corect Tribunalul a respins acţiunea."
O asemenea motivare este una care pe de o parte, ignoră conţinutul criticii din apel, fiind inaptă să justifice soluţia adoptată.
În speţă, prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au invocat ca motive de nulitate ale contractului de vânzare - cumpărare din litigiu inexistenţa unui preţ (fictivitatea acestuia) şi, implicit, lipsa sau nevalabilitatea cauzei.
Potrivit art. 1294 C. civ. de la 1864, incident în speţă, vânzarea este convenţia prin care două părţi se obligă, una să transmită celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta să plătească celui dintâi preţul lucrului. Se impune ca preţul să existe, să fie sincer şi serios, art. 1303 din acelaşi cod prevăzând că "preţul vânzării trebuie să fie serios şi determinat de părţi".
S-a reţinut în mod constant, atât în literatura de specialitate cât şi în jurisprudenţă, că preţul, obiectul prestaţiei cumpărătorului, este de esenţa contractului de vânzare-cumpărare, lipsa preţului ori fictivitatea acestuia atrăgând nulitatea actului juridic.
Or, instanţa de apel face o confuzie între motivele de nulitate invocate, analizând cauza de nulitate invocată de apelanţi din perspectiva preţului derizoriu, în sensul că între valoarea bunului sau a dreptului transmis de către vânzător şi preţul plătit de cumpărător trebuie să existe un echilibru, atunci când reţine că suma menţionată în cele două înscrisuri sub semnătură privată invocate de către intimata-pârâtă ar reprezenta un preţ rezonabil la nivelul anilor respectivi, iar nu prin prisma fictivităţii acestuia, care poate constitui un motiv de nulitate de sine stătător.
Or, motivele invocate de reclamant prin cererea introductivă şi reiterate în cererea de apel au avut în vedere, în esenţă, faptul că preţul nu a fost plătit, fiind unul fictiv, încheierea contractului fiind de fapt urmarea chitanţei încheiate de reclamantul B. în anul 2004 cu numitul E., vizând împrumutul sumei de 10.000 Euro, împrumut garantat cu imobilul menţionat, arătând reclamanţii că acest înscris dovedeşte o acţiune de cămătărie reală.
Instanţa de apel a apreciat că reclamanţii nu au dovedit motivele de nulitate invocate, respectiv lipsa sau nevalabilitatea cauzei şi că, în ceea ce priveşte fictivitatea preţului, aceasta nu constituie, în sine, un motiv de nulitate absolută, ci poate sta la baza existenţei unui contract deghizat, a unui act juridic simulat, fără însă a se preocupa de a da o motivare asupra acestui motiv de apel vizând fictivitatea preţului.
Preţul este obiectul prestaţiei cumpărătorului şi corespunde valorii lucrului vândut, conform art. 1294 C. civ.
În lipsa unui preţ, vânzarea este lovită de nulitate absolută, deoarece obligaţia cumpărătorului nu are obiect, iar obligaţia vânzătorului este lipsită de cauză.
Ca element esenţial de validitate a vânzării, preţul trebuie să întrunească următoarele condiţii: să fie stabilit în bani, să fie determinat sau determinabil şi să fie sincer şi serios.
Preţul sincer şi serios este un preţ datorat (adevărat convenit) al imobilului vândut, pe care părţile nu l-au stabilit în mod fictiv, ci în scopul de a-l plăti în realitate.
Altminteri, atunci când vânzătorul nu intenţionează să ceară preţul, iar cumpărătorul nu intenţionează să-l plătească, preţul este fictiv, vânzarea fiind lovită în această situaţie de nulitate pentru lipsa preţului.
În acest context, fictivitatea preţului, în sensul că acesta nu a fost plătit în realitate, reprezintă un element element esenţial asupra căruia trebuie să se realizeze acordul de voinţă al părţilor, constituind un motiv de sine stătător de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare.
Este real că fictivitatea preţului, în sensul că acesta nu a fost plătit în realitate poate reprezenta un element al deghizării totale a contractului, prin care se urmăreşte ascunderea naturii reale a actului încheiat, dar fictivitatea preţului nu se cirumscrie neapărat unui caz de simulaţie, ci poate constitui şi un motiv de nulitate de sine stătător.
De aceea, întrucât fictivitatea preţului, conform celor arătate anterior, este un motiv de nulitate de sine stătător, această cauză de nulitate, invocată de apelanţi prin cererea de chemare în judecată şi criticată prin motivele de apel, trebuia să fie cercetată din perspectiva argumentelor aduse de apelanţi, iar nu să fie lăsată în afara analizei sau cercetată prin ignorarea obiectului criticii.
Totodată, aşa cum s-a arătat anterior, preluarea concluziilor instanţei de fond, fără a efectua un raţionament jurisdicţional propriu şi expunerea la nivel teoretic şi doctrinar a instituţiei nulităţii actului juridic civil, prin prisma condiţiilor vizând existenţa preţului şi a valabilităţii cauzei, fără a rezulta o aplicare concretă în cauză a dispoziţiilor din C. civ., echivalează cu neanalizarea susţinerilor din apel, determinând astfel incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În acelaşi sens, reţinând incidenţa aceluiaşi temei de casare, instanţa de recurs observă că se vădesc a fi întemeiate şi susţinerile recurenţilor vizând caracterul contradictoriu al hotărârii recurate cu privire la preţul convenit de părţi, întrucât, pe de o parte, instanţa de apel reţine că preţul imobilului vândut este de 60.000 RON, iar, pe de altă parte, apreciază că acesta ar fi de 67.000 euro, considerând rezonabilă această ultimă sumă pentru un imobil de natura celui din litigiu.
Sub acest aspect, la fila x paragraful trei din hotărârea recurată se reţine că "În privinţa motivului care vizează fictivitatea preţului şi implicit nevalabilitatea cauzei, se constată că potrivit contractului, părţile au stabilit un preţ de 60.000 RON, menţionându-se în act că acesta a fost primit, personal şi prin mandatar, în întregime de la cumpărătoare, în ziua autentificării actului".
La fila x penultimul paragraful 5 se arată că "Aşa cum s-a arătat deja, pârâta s-a apărat prin invocarea celor două înscrisuri sub semnătură privată, arătând că suma totală de 67.000 Euro ce a format obiectul acestora reprezintă de fapt preţul imobilului, iar apelanţii reclamanţi nu au negat că ar fi încasat această sumă, arătând însă că au primit-o cu titlu de împrumut", pentru ca la fila x primul paragraful instanţa de apel să reţină că "Trecând peste împrejurarea că nu s-a invocat de fapt simulaţia, Curtea apreciază că suma menţionată în cele două înscrisuri sub semnătură privată invocate de către intimata-pârâtă ar reprezenta un preţ rezonabil la nivelul anilor respectivi, pentru un imobil de natura celui în cauză..."
Din această perspectivă este de reţinut că trebuie analizat şi stabilit care este preţul din contractul de vânzare-cumpărare pentru a se putea aprecia asupra fictivităţii sau nu al acestuia.
Or, această indecizie a instanţei de apel în determinarea preţului vânzării, în condiţiile în care unul din motivele de nulitate invocate este fictivitatea preţului, aşadar în ceea ce priveşte unul din aspectele principale şi determinante în pronunţarea deciziei, este, deopotrivă, de natură a justifica caracterul fondat al criticilor recurenţilor întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., nefiind clare raţiunile avute în vedere de către instanţa de apel, precum şi elementele de natură a fundamenta puterea de convingere şi a exclude arbitrariul modalităţii în care, în speţă, a fost aplicată legislaţia relevantă pentru faptele deduse judecăţii.
Totodată, sunt fondate şi criticile referitoare la interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., ce se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, din perspectiva cărora urmează a fi analizate, întrucât prin argumentele formulate în cadrul acestui motiv de recurs s-a criticat încălcarea de către instanţa de apel a unei norme de procedură.
Pe fondul criticilor, se constată că instanţa de apel a dispus, prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din 4 iunie 2020, admiterea cererii formulate de apelanta-reclamantă A. în temeiul art. 292 C. proc. civ. şi a pus în vedere intimatei-pârâte să depună, la dosar, originalul înscrisului denumit "chitanţă" care atestă plata sumei de 57.000 euro, în ipoteza în care aceasta îl deţine, iar în cazul în care înscrisul se afla în dosarul penal, să depună dovezi în acest sens.
Contrar celor reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte constată că reclamanţii au contestat înscrisul denumit "chitanţă" din 04.04.2003 care atestă plata sumei de 57.000 euro, prin motivele de apel susţinându-se că semnătura existentă în cadrul înscrisului sub semnătură privată sub numele reclamantului B. nu aparţine acestuia.
De altfel, cauza a fost suspendată, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea cauzei penale ce a avut ca obiect efectuarea de cercetări penale faţă de intimata-pârâtă C. sub aspectul comiterii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., în legătură cu acest înscris.
Având în vedere că a fost contestat înscrisul depus în copie la dosar de către intimata-pârâtă, prin aceasta care dorea să dovedească faptul că suma de 57.000 euro constituia, de fapt, preţul imobilului din litigiu, intimata-pârâtă avea obligaţia depunerii acestui act la dosar în original pentru a putea fi supus verificărilor.
Deşi a fost solicitată depunerea la dosar a originalului, intimata-pârâtă nu a depus la dosar acest original, instanţa de apel reţinând doar că intimata-pârâtă a dovedit că a depus înscrisul original întocmit în anul 2003 la secţia 3 Poliţie, aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit la 07.07.2016 şi din Ordonanţa din aceeaşi dată, întocmite de organele de cercetare penală (aflate la dosar apel) şi că apelanţii-reclamanţi nu ar fi negat încasarea sumei menţionate în înscris.
Or, conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea neprezentării originalului la cerere constă în înlăturarea înscrisului din probaţiune pe acest temei, ceea ce semnifică excluderea înscrisului din analiza probelor încuviinţate.
Prin urmare, în mod nelegal, faţă de prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel nu a făcut aplicarea acestui text legal, ţinând cont de înscrisul contestat la care a făcut referire în motivare atunci când a reţinut că "pârâta s-a apărat prin invocarea celor două înscrisuri sub semnătură privată, arătând că suma totală de 67.000 Euro ce a format obiectul acestora reprezintă de fapt preţul imobilului".
În concluzie, reţinând caracterul fondat al criticilor subsumate ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul reclamanţilor, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună casarea cu trimiterea cauzei la aceeaşi curte de apel pentru analizarea aspectelor sus-menţionate, ocazie cu care se va aprecia asupra necesităţii administrării de probe suplimentare în acest sens, urmând a fi avute în vedere, în rejudecare, şi celelalte critici de nelegalitate formulate prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., faţă de soluţia adoptată şi considerentele reţinute anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 1846 din 9 iulie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2021.