Şedinţa publică din data de 06 aprilie 2022
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti- sectia a IV-a civilă, în data de 12 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 250.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat, constând în vătămarea dreptului la demnitate, onoare şi reputaţie, produs prin publicarea unor comentarii defăimătoare la adresa reclamantului pe site-ul (blogul) www.x.com, pe care pârâta îl deţine şi administrează; obligarea acesteia la retragerea comentariilor defăimătoare cu privire la reclamant, publicate pe site-ul www.x.com şi la publicarea hotărârii judecătoreşti, definitive, pronunţată în cauză pe site-ul www.x.com.
2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 334 din 22 februarie 2019, Tribunalul Bucureşti -Sectia a IV-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată, şi a obligat pe reclamant să achite pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 4.500 RON, reprezentând onorariu avocat.
3. Hotărârea pronunţată în apel
Prin decizia civila nr. 1409 A din 29 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti- sectia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 334 din 22 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - sectia a IV-a civilă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A..
4. Calea de atac exercitată în cauză:
Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei, pentru rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
În dezvoltarea criticii de nelegalitate, circumscrise motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat că instanţa de apel a reţinut, în mod gresit, că prin răspunsul la întâmpinarea formulată în primă instanţă, reclamantul ar fi precizat că fapta imputabilă pârâtei este reprezentată de refuzul acesteia "de a lua atitudine şi de a sterge comentariile după ce aceasta a luat cunoştinţă de afectarea imaginii reclamantului, fiindu-i solicitată, expres, stergerea articolelor şi nu prejudiciul creat în perioada în care aceasta nu a avut cunoştinţă de comentariile incriminate". Aceste aspecte sunt contrazise de considerentele în cuprinsul cărora instanţa face referire la cererea de apel în care a făcut trimitere la întreaga perioadă dedusă judecăţii, începând cu anul 2012, când a apărut prima postare defăimătoare.
Or, în cauză, nu a avut loc o restrângere a obiectului cererii de chemare în judecată, în condiţii procedurale, aspect confirmat şi de prima instanţă, care a analizat cauza începând cu anul 2012, când au început să apară articolele defăimătoare.
În condiţiile în care cercetarea cauzei de către prima instanţă s-a raportat la perioada ulterioară anului 2012, curtea de apel a încălcat normele procedurale reglementate de art. 479 alin. (1) C. proc. civ., care obliga instanţa de apel să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, precum şi de art. 477 alin. (1) din acelaşi cod, conform căruia instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant.
A mai arătat că este greşită reţinerea instanţei în sensul că prin motivele de apel a criticat modalitatea în care tribunalul a apreciat atitudinea manifestată de intimata-pârâtă ulterior datei de 1 august 2016, întrucât, prin cererea de apel, a criticat modul de soluţionare a cauzei de către prima instanţă pe întreaga perioadă dedusă judecăţii, inclusiv pe perioada 2012- iunie 2014, însă aceste critici nu au fost analizate de către instanţa de apel.
Instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că prin motivele de apel, reclamantul a criticat modalitatea în care tribunalul a apreciat asupra atitudinii manifestată de intimata-pârâtă ulterior datei de 01 august 2016, iar această concluzie vizează data primei notificări transmise pârâtei, însă aceste aspecte nu corespund conţinutului cererii de apel şi sunt în contradicţie cu considerentele ulterioare, în care se face referire la criticile de apel referitoare la întreaga perioadă dedusă judecăţii, inclusiv la perioada ulterioară rămânerii definitive a deciziei civile nr. 344/2014-A a Curţii de Apel Oradea, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.
În motivarea criticii din apel ce vizează perioada ulterioară rămânerii definitive a sentintei civile pronunţate împotriva autorului C., administratorul site-ului www.x.ro, instanta de apel a avut în vedere argumente invocate în sustinerea unei alte critici de apel referitoare la cele două articole publicate de D. şi alerta CNVM pentru perioada 2012- iunie 2014, analizând considerente ale sentinţei prin care tribunalul a justificat imaginea publică a reclamantului în contextul menţinerii comentariilor pe blog în perioada septembrie 2016-prezent.
Cu privire la perioada ulterioară rămânerii definitive a sentinţei civile pronunţate împotriva autorului C., în mod greşit, instanţa a reţinut că reclamantul nu a argumentat de ce obligaţia ce incumba autorului se opune şi pârâtei, în condiţiile în care aceasta nu a fost parte în pricina respectivă.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că este nelegală soluţia instanţei de apel întrucât încalcă principiile care guvernează opozabilitatea unui act jurisdicţional, în sensul că nu se poate reţine că o hotărâre judecătorească există în raport cu părţile procesului şi că nu există faţă de persoanele străine de raportul juridic dedus judecăţii.
Or, pârâta a avut cunoştinţă despre conţinutul hotărârii judecătoreşti prin notificările care i-au fost transmise.
Subsumat aceluiaşi motiv de casare, recurentul-reclamant a învederat că, deşi începând cu data de 1 august 2016 a transmis intimatei-pârâte solicitări de retragere a celor patru postări şi a adus la cunoştinţa acesteia existenţa hotărârii judecătoreşti definitive, intimata-pârâtă a menţinut articolele defăimătoare.
Chiar şi în ipoteza în care pârâta nu a avut cunoştinţă despre împrejurarea că informaţiile distribuite pe pagina sa nu sunt reale, aceasta răspunde delictual pentru că avea obligaţia de a efectua minime verificări cu privire la conţinutul veridicităţii informaţiilor postate, de altfel, defăimătoare la adresa reclamantului, astfel cum reiese din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie.
În continuare, recurentul a arătat că, în ceea ce priveşte critica vizând caracterul dedicat al blogului pârâtei, coroborat cu tangenţa profesiei acesteia cu domeniul bursier, instanţa de apel s-a limitat la a susţine că aceste afirmaţii nu se regăsesc în sentinţă, fără a analiza aspectele invocate.
Instanţa de apel a făcut o greşită examinare a criticii formulate în apel referitoare la consecinţele grave pe care asemenea afirmaţii defăimătoare le pot avea asupra unei persoane care desfăşoară activitate în domeniul tranzacţiilor financiare, în sensul în care a corelat această critică cu concluzia tribunalului privind adresa emisă de E., Cipru, depusă la dosar.
Prin decizia recurată, instanţa de apel a reluat considerentele prin care s-a reţinut că nu se iau în considerare în această arie de activitate informaţiile de pe diverse pagini de internet şi bloguri, fără o minimă verificare, inclusiv informaţiile provenite din surse de specialitate, astfel încât postările care tratează chestiuni financiare publicate pe bloguri care au legătură cu această arie de activitate nu pot avea decât un efect nesemnificativ.
În acest context, instanţa de apel a omis că astfel de site-uri sunt citite atât de persoane din domeniu, dar şi de persoane care nu au nicio legatură cu domeniul respectiv şi care îşi formează o imagine greşită.
În cauză, nu a existat un echilibru între libertatea de exprimare, garantată de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi dreptul la reputaţie, reglementat de art. 8 din aceeaşi convenţie, pârâta situându-se în afara limitelor de protecţie conferite de art. 10, iar instanţa de apel s-a limitat la a reda considerentele sentinţei, reţinând că tribunalul a respectat criteriile stabilite de Curtea Europeană a Dreptului Omului în jurisprudenţa sa referitoare la aplicarea şi interpretarea art. 8 şi 10 din Convenţie, o astfel de motivare nefiind conformă exigenţelor impuse de Curtea Europeană şi atrage incidenţa motivului de casare prevazut de dispozijiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. având în vedere că o motivare nu presupune doar o confirmare a soluţiei instanţei inferioare, ci impune efectuarea unei proprii analize în care să fie prezentate argumentele care au condus la respectiva soluţie.
Totodată, împrejurarea că reclamantul este un specialist în domeniul financiar, aspect confirmat prin faptul că a acordat un interviu F., ar fi trebuit să conducă instanţa de judecată la concluzia că pârâta a fost de rea-credinţă, iar nu la reţinerea calităţii sale de persoană publică.
Concluzionând, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.
5. Apărările formulate în cauză
În data de 24 martie 2022, intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate, întrucât criticile nu se încadrează în cazurile de casare invocate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Referitor la critica că instanţa de apel a restrâns, în mod nejustificat, perioada dedusă judecăţii şi a analizat apelul prin raportare doar la perioada ulterioară datei de 1 august 2016, intimata a învederat că este nefondată, întrucât, prin cererea de apel, reclamantul a utilizat frecvent modalităţi de exprimare generale, precum "instanţa de fond reţine", "instanţa de fond nu a observat", în încercarea de a justifica faptele pârâtei, fără a solicita instanţei de apel să schimbe aceste aprecieri ale instanţei de fond şi fără a motiva care sunt criticile care se aduc motivării instanţei de fond.
Astfel, reclamantul a redat considerente ale primei instanţe, fără a formula critici şi motivări concrete ale faptelor care din punctul său de vedere au fost constatate eronat, argumentaţia şi combaterea fiind inexistente, la fel şi sistematizarea motivelor de apel.
Recurentul a susţinut că, prin cererea de apel, a formulat critici cu privire la raţionamentul instantei, aferent perioadei 2012- iunie 2014, şi că nu au fost analizate de către instanta de apel, însă, aceste apărări nu pot fi reţinute, deoarece simpla menţionare în apărare a unor aspecte constatate de către instanta de fond, ca exemplu "în niciuna dintre aceste publicaţii - referindu-se la atenţionarea CNVM şi informaţiile publicate pe www.x.ro - nu este amintit numele subsemnatului" sau "referitor la D. instanţa reţine că subsemnatul am fost intervievat ca şi profesionist pe numite subiecte tratate de această publicaţie", nu pot duce în mod logic la interpretarea faptului că reprezintă în sine motive distincte de apel, atât timp cât nu sunt combătute motivele pentru care instanţa de fond a reţinut aceste aspecte şi nu se precizează care ar trebui să fie situaţia pe care instanţa de apel să o reţină.
Cel de-al doilea motiv de recurs circumscris de recurrent dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la faptul că instanţa de apel a încălcat principiile care guvernează opozabilitatea unui act jurisdicţional, de a recunoaşte existenţa unei hotărâri judecătoreşti şi de a o respecta.
Deşi aceste critici nu au reprezentat un veridic motiv de apel, totuşi instanţa de apel a tratat aceste menţiuni şi a motivat faptul că nu există niciun argument oferit de către recurent pentru care se poate reţine obligaţia intimatei de a pune în executare o hotărâre în care nu este parte şi nu s-a limitat doar la această analiză, ci a motivat şi de ce sustinerile apelantului sunt criticabile si nu pot fi retinute în raport cu motivarea primei instanţe, inclusiv referitor la opozabilitatea hotărârii faţă de intimată, ulterior înştiinţării intimatei de existenţa unei hotărâri judecătoreşti.
Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs privind calificarea eronată a criticii reclamantului cu privire la natura blogului pârâtei coroborat cu tangenţa profesiei acesteia cu domeniul tranzacţiilor bursiere, intimata a învederat că este nefondat, deoarece instanţa de apel a combătut, în cuprinsul deciziei recurate, argumentele reclamantei şi nu s-a limitat doar la a aprecia că natura blogului şi calitatea pârâtei de neprofesionist în domeniul tranzacţiilor bursiere ar putea justifica denigrarea reclamantului.
6. Procedura de filtru
Prin încheierea din 15 decembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1409A din 29 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică, completul C10- noul C. proc. civ., cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.
În data de 06 aprilie 2022, intimata-pârâtă a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Analizând criticile formulate, prin prisma dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Cu titlu preliminar, se impune a se stabili că, în ceea ce priveşte concluziile la care a ajuns curtea de apel în evaluarea situaţiei de fapt, contestate pe parcursul motivării recursului, acestea nu pot forma obiect de verificare de către Înalta Curte, faţă de actuala structură a căii extraordinare cu care a fost învestită prezenta instanţă, astfel cum este configurată în motivele de casare reglementate în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi care permite numai examinarea criticilor de nelegalitate a hotărârii, nu şi a celor de netemeinicie.
Prin demersul judiciar declanşat, reclamantul a solicitat instanţei antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, pentru atingerea adusă onoarei, demnităţii şi reputaţiei prin publicarea unor comentarii defăimătoare la adresa sa pe site-ul pe care pârâta îl administrează, obligarea pârâtei la retragerea comentariilor defăimătoare publicate pe site şi publicarea hotărârii judecătoreşti definitive ce va fi pronunţată în cauză pe site-ul web administrat de pârâtă.
Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată, apreciind, în esenţă, că acţiunea formulată de reclamant impune verificarea în cauză a întrunirii cerinţelor legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale potrivit art. 1349 şi art. 1357 alin. (1) C. civ., iar din probele administrate se infirmă săvârşirea de către pârâtă a faptei ilicite, fie că este vorba în varianta din cererea de chemare în judecată, fie de varianta din răspunsul la întâmpinare, postarea şi menţinerea pe blog a celor patru comentarii nereprezentând o faptă de natură a afecta dreptul la imagine şi la viaţă privată.
Această soluţie a fost confirmată de către instanţa de apel, care a apreciat că nu poate fi reţinută o faptă ilicită de natură a antrena răspunderea civilă delictuală a pârâtei în condiţiile reglementate de art. 1349 şi art. 1357 raportat la art. 72 din C. civ. şi la art. 30 alin. (8) din Constituţia României, date fiind limitele devoluţiunii fixate conform motivelor de apel formulate de reclamant şi răspunsul la întâmpinare depus de acesta în primă instanţă, prin care a precizat că fapta ilicită imputată pârâtei este reprezentată de refuzul de a şterge comentariile după ce a fost notificată.
Obiectul controlului de legalitate în prezentul recurs, în considerarea art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., invocate de recurentul-reclamant, îl constituie, în principal, verificarea respectării de către instanţa de apel a limitelor efectului devolutiv al apelului, raportat la ceea ce s-a solicitat prin cererea de apel şi ceea ce a fost analizat prin decizia recurată.
Analizând cu prioritate susţinerile referitoare la carenţele de motivare ale deciziei recurate, determinate de tratarea incompletă a cauzei deduse judecăţii, prin neanalizarea de către instanţa de apel a criticilor apelantului-reclamant, se constată că sunt nefondate.
În limitele impuse de motivele formulate de reclamant în calea de atac şi în acord cu dispoziţiile art. 477 alin. (1) şi art. 478 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a avut competenţa, dar şi obligaţia, examinării apelului din perspectiva susţinerilor prezentate de apelant în cerere, ca expresie a respectării principiului disponibilităţii părţilor, ce guvernează procesul civil, astfel cum este consacrat în art. 9 alin. (2) din acelaşi cod, precum şi a principiului aflării adevărului, în condiţiile art. 22 alin. (6) din cod, sens în care a şi procedat. În esenţă, instanţa de apel a avut a verifica îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, pretinsă de reclamant în calea de atac faţă de soluţia de respingere a acţiunii, pronunţată în primă instanţă, raţionamentul Curţii expus în decizia atacată reflectând tocmai analiza acestor elemente.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 476 C. proc. civ., apelul are caracter devolutiv, însă devoluţiunea este limitată la ceea ce s-a criticat de către apelant prin cererea de apel, deoarece, potrivit art. 477 din acelaşi cod, instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului doar în limitele a ceea ce s-a criticat expres sau implicit de către apelant.
Curtea de apel a procedat la analiza motivelor de apel invocate de apelantul-reclamant, referitoare la condiţiile răspunderii civile delictuale, în limitele învestirii sale, cu respectarea dispoziţiilor legale antereferite, reţinând că trimiterile apelantului la considerentele sentinţei civile nu pot fi analizate ca şi critici de netemeinicie ori de nelegalitate câtă vreme acesta nu a arătat relevanţa lor în raţionamentul care a determinat tribunalul să concluzioneze că atitudinea intimatei-pârâte nu poate fi considerată ilicită.
De asemenea, nefondată este şi critica că instanţa de apel s-a limitat la a reda considerentele sentinţei şi la a aprecia că prima instanţă a respectat criteriile stabilite de Curtea Europeană prin jurisprudenţa creată în aplicarea art. 8 şi art. 10 din Convenţie, nefiind suficient ca instanţa numai să confirme sau să infirme soluţia verificată, ci trebuia să facă o analiză proprie în care să prezinte argumentele pentru care a apreciat sentinţa atacată ca fiind corectă sau nu.
În acest sens, din analiza considerentelor deciziei recurate, se observă că instanţa de prim control judiciar a reţinut că argumentele sentinţei atacate relevă faptul că analiza pe care tribunalul a efectuat-o asupra faptei incriminate (menţinerea pe blog a celor 4 comentarii) din perspectiva raportului dintre libertatea de exprimare şi dreptul la imagine şi viaţă privată, a respectat criteriile stabilite de Curtea Europeană prin jurisprudenţa creată în aplicarea art. 8 şi art. 10 din Convenţie, iar calitatea de persoană publică, pe care apelantul reclamant nu o contestă, a constituit doar un element al acestei analize.
Astfel, s-a mai apreciat că aspectele reţinute de prima instanţă în legătură cu marja de apreciere asupra echilibrului dintre libertatea de exprimare şi dreptul la imagine al reclamantului sunt prezentate ca argumente în favoarea libertăţii de exprimare, dar nu în orice condiţii, ci în contextul bazei factuale relevate de probatoriul administrat în cauză, probatoriu din care rezultă că interesul general al publicului românesc şi sesizările privind posibile fraude legate de aşa numitul "fenomen Forex" au determinat inclusiv intervenţia autorităţii de supraveghere financiară, în data de 6 septembrie 2012, fiind emisă o alertă cu privire la G. S.R.L., prin care CNVM avertiza investitorii cu privire la faptul că această societate nu este autorizată să presteze servicii şi activităţi de investiţii financiare în legătură cu instrumentele financiare prevăzute de Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital.
În raport cu considerentele deciziei recurate, faţă de susţinerile relevate prin cererea de apel, se constată că în mod corect a reţinut instanţa de apel că apelantul reclamant nu a formulat critici care să combată argumentele tribunalului, aceasta deoarece apelul este limitat, pe de o parte, de ceea ce s-a apelat şi, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecăţii la prima instanţă, în acest sens fiind dispoziţiile art. 477 şi art. 478 C. proc. civ.. Aşadar, efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt şi de drept deduse judecăţii, ci numai pe cele care sunt criticate expres sau implicit de către apelant, cu respectarea principiului disponibilităţii.
Ca atare, instanţa de apel a respectat, pe deplin, dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impun examinarea cauzei atât din perspectiva susţinerilor apelantului-reclamant, cât şi din cea a apărărilor părţii adverse, neputându-se considera că instanţa de apel nu a avut propriul raţionament, deoarece instanţa a analizat criticile apelantului-reclamant în maniera în care au fost formulate, sens în care nu i se poate imputa instanţei că nu a motivat hotărârea, întrucât apelantul a fost cel care prin motivele de apel a fixat limitele în care să aibă loc judecata în calea de atac.
În consecinţă, nu sunt întrunite cerinţele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
O altă critică a recurentului-reclamant circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează analizarea de către instanţa de apel a faptei pârâtei doar ulterior datei de 1 august 2016, iar nu pentru întreaga perioadă dedusă judecăţii, inclusiv pentru perioada 2012- iunie 2014, fiind încălcate, în opinia recurentului, dispoziţiile art. 477 alin. (1) şi art. 479 alin. (1) din C. proc. civ.
Această critică este nefondată.
Examinând cererea de apel, se constată că apelantul-reclamant a criticat faptul că prima instanţă nu a analizat fapta pârâtei ulterior datei de 1 august 2016, când, după ce a notificat-o pe pârâtă, aceasta a continuat să îl denigreze, deşi i-a comunicat să înlăture comentariile defăimătoare la adresa sa, care au legătură directă cu sentinţa civilă nr. 49D/03.02.2014, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, prin care administratorul site-ului www.x.ro a fost obligat la daune morale.
Prin considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut corect că, fără a contesta realitatea situaţiei de fapt reţinute de prima instanţă pe baza probatoriului administrat de ambele părţi şi fără a combate argumentele pentru care s-a apreciat că în perioada 2012 - iunie 2014 a existat o bază factuală suficientă pentru ca respectivele comentarii să fi fost menţinute, prin motivele de apel reclamantul a criticat modalitatea în care tribunalul a apreciat atitudinea manifestată de intimata pârâtă ulterior datei de 1 august 2016, sens în care a analizat fiecare critică şi a răspuns punctual în limitele stabilite de reclamant prin motivul de apel invocat.
În acest context, se reţine că din declaraţia de apel rezultă că argumentele apelantului-reclamant au fost axate pe perioada ulterioară datei de 01 august 2016, iar pentru perioada aferentă anilor 2012-2014 nu au fost decelate critici concrete relative la raţionamentul primei instanţe pe care instanţa de apel să nu le fi analizat, ci a cercetat individual fiecare critică, astfel cum a fost formulată şi a respectat principiul tantum devolutum quantum apellatum, expresie a limitelor efectului devolutiv al apelului.
Nefondată este şi critica circumscrisă de recurent motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cadrul căreia a susţinut că instanţa de apel a încălcat principiul opozabilităţii unui act juridisdicţional, care reprezintă necesitatea pentru părţi şi terţi de a recunoaşte existenţa unei hotărâri şi de a o respecta, pârâta cunoscând conţinutul hotărârii judecătoreşti pronunţate împotriva autorului C., astfel cum rezultă din notificările ce i-au fost transmise.
În acest sens, se reţine că această critică, deşi se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor de procedură privind opozabilitatea hotărârii judecătoreşti faţă de terţi, nu poate fi validată.
Din cuprinsul deciziei recurate reiese că instanţa de apel a reţinut că mesajul transmis pârâtei în data de 1 august 2016 nu a fost însoţit şi de hotărârea judecătorească, astfel că intimata-pârâtă nu a putut aprecia caracterul similar al articolelor postate pe blogul său cu al celor de pe site-ul www.x.ro.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ. reglementează opozabilitatea hotărârii judecătoreşti faţă de terţi până la dovada contrară. Ca atare, faţă de terţi, hotărârea judecătorească nu este decât un mijloc de probă şi li se opune cu valoarea unui fapt juridic, susceptibil de proba contrară.
Or, în speţă, raportat la situaţia de fapt reţinută, reiese că pârâta nu a avut cunoştinţă despre continutul hotărârii judecătoreşti care nu i-a fost comunicată odată cu notificările, astfel că nu se poate aprecia că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile relative la opozabilitatea hotărârii judecătoreşti, întrucât a reţinut că sentinţa civilă nr. 49D/03.02.2014 nu a fost comunicată intimatei pârâte, iar aceasta nu a cunoscut şi nici nu a avut indicii referitoare la faptul că prin respectiva hotărâre judecătorească s-a constatat caracterul nelegal al unor informaţii similare cu cele conţinute de cele 4 comentarii ce i s-a solicitat a fi înlăturate.
De altfel, din modul cum a fost dezvoltată această critică de către recurent este evident că acesta reiterează aspecte de fapt şi solicită instanţei de recurs reaprecierea acestei situaţii, în ceea ce priveşte verificările pe care intimata-pârâtă ar fi trebuit să le efectueze cu privire la site-ul de unde a preluat articolele, inclusiv prin solicitarea de relaţii suplimentare de la reclamant, fără a formula veritabile critici de nelegalitate care să poată fi supuse cenzurii instanţei de recurs, acestea fiind critici de netemienicie, incompatibile cu structura şi natura recursului, consacrată în mod expres în dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
O altă critică a recurentului a vizat calificarea eronată dată de instanţa de apel criticii referitoare la natura blogului pârâtei coroborat cu tangenţa profesiei acesteia cu domeniul tranzacţiilor bursiere, instanţa de apel limitându-se la a susţine că afirmaţiile apelantului nu se regăsesc în sentinţă şi la a reda considerentele sentinţei, fără o analiză proprie.
În acest context, se observă că instanţa de apel a abordat chestiunea naturii blogului pârâtei, arătând că în sentinţa apelată nu se reţine că natura blogului şi faptul că pârâta nu este un profesionist în domeniul tranzacţiilor bursiere ar putea justifica denigrarea reclamantului, iar ceea ce tribunalul a subliniat este faptul că blogul pârâtei nu este axat pe subiecte legate de piaţa financiară şi că aceasta nu este un profesionist în domeniul tranzacţiilor bursiere/Forex, astfel încât să se poată aprecia că opinia sa ar putea avea impact asupra perspectivei cititorilor cu privire la acest tip de subiecte, articolul "H. S.R.L. mă hărţuieşte!" fiind determinat de experienţa personală pe care pârâta a avut-o cu respectiva societate.
Astfel, contrar argumentelor recurentului, instanţa de apel a examinat această critică, sens în care nu se poate reţine că nu au fost analizate susţinerile apelantului cu privire la natura blogului pârâtei raportat la profesia acesteia.
A mai criticat recurentul greşita calificare de către instanţa de apel a criticii privind situaţia gravă în care se află, întrucât în materia tranzacţiilor financiare informaţiile mincinoase şi emoţia publică pe care le generează sunt extrem de grave şi dăunătoare.
În acord cu aprecierile instanţei de apel, se reţine că, aşa cum rezultă din răspunsul la întâmpinare depus de reclamant în faţa primei instanţe, ceea ce i s-a imputat pârâtei nu a fost preluarea afirmaţiilor altei persoane sau verificarea lor înainte de publicare, ci menţinerea unor comentarii la o postare a pârâtei.
În acest sens, în cazul prezentului dosar, în mod corect, instanţa de apel a evaluat impactul emoţional produs de comentariile postate pe site-ul pârâtei şi a reţinut că, întrucât în spaţiul on-line erau diseminate informaţii similare, publicaţiile fiind accesibile şi ulterior demarării prezentului demers judiciar, a fost necesar să fie respectată libertatea de opinie a unor persoane care îşi exprimaseră nemulţumirile cu privire la tranzacţiile Forex, iar marja mai largă de apreciere a libertăţii de exprimare, generată de statutul reclamantului de persoană publică, a justificat refuzul intimatei pârâte, care nu a avut cunoştinţă despre cele statuate de instanţele de judecată în dosarul nr. x/2013, de a şterge respectivele comentarii.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a realizat o verificare în conţinut a criticilor formulate prin cererea de apel, verificare ce a inclus observarea contextului factual ce a determinat menţinerea comentariilor pe blogul pârâtei, concluzia sa în privinţa lipsei caracterului ilicit al faptei săvârşite de pârâtă fiind una dedusă la finalul analizei ce a respectat criteriile specifice utilizate în jurisprudenţă în verificarea limitelor libertăţii de exprimare.
Pentru aceste considerente, reţinând că motivele invocate de recurent sunt nefondate, în ansambulul lor, iar instanţa de apel a dat o corectă şi judicioasă dezlegare cauzei deduse judecăţii, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1409A din 29 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1409A din 29 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 aprilie 2022.