Şedinţa publică din data de 01 martie 2022
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, sub dosar nr. x/2019, reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L. (FOSTĂ C. S.R.L.) au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate simulat contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/09.10.2017 şi să se constate simulat antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/11.04.2018, precum şi contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/24.05.2018.
În subsidiar, a solicitat constatarea nulităţii contractului de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. x/09.10.2017 la BNP D., încheiat între B. S.R.L. şi E. S.R.L.
Prin încheierea de şedinţă din data de 09 martie 2020 a fost unită cu fondul cauzei excepţia lipsei de interes a reclamantelor A. S.R.L. şi B. S.R.L. (FOSTĂ C. S.R.L.), invocată prin întâmpinare de către pârâta E. S.R.L.
Prin încheierea de şedinţă din data de 02.11.2021, instanţa a admis în principiu cererile de intervenţie accesorie formulate de către intimaţii F. şi G. şi H..
Prin sentinţa nr. 70/2021 din 19 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins acţiunea formulată de reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L. (FOSTĂ C. S.R.L.) împotriva pârâtei E. S.R.L. S-au respins cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenienţii G. şi H. şi intervenienta F.. A fost obligată reclamanta către pârâtă la plata sumei de 8.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L. (FOSTĂ C. S.R.L.) prin care au solicitat admiterea apelului şi, în principal anularea hotărârii apelate, deoarece instanţa nu a intrat în cercetarea fondului, iar în subsidiar schimbarea în totalitate a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. Au solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din 21 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, instanţa de apel a respins proba testimonială cu martori solicitată de apelantele reclamante prin cererea de apel, ca fiind inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 1292 C. civ. şi ale art. 309 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 544/2021 din 28 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, apelul declarat de reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L. (FOSTĂ C. S.R.L.) a fost respins ca nefondat.
Împotriva încheierii din 21 septembrie 2021 şi a deciziei nr. 544/2021 din 28 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a declarat recurs reclamanta B. S.R.L. (fostă C. S.R.L.), prin administrator judiciar I.., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului în una din următoarele teze:
1. Casarea hotărârii instanţei de apel, a încheierii din 21.09.2021 şi a hotărârii instanţei de fond, reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 488 pct. 6 coroborate cu cele ale art. 480 alin. (3) C. proc. civ. şi, astfel, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond;
2. Casarea hotărârii instanţei de apel şi a încheierii din 21.09.2021 şi, reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sau cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Subsumat motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de fond şi instanţa de apel s-au rezumat la analiza cauzei întemeiată pe un probatoriu sumar, fără a administra probele cerute de recurentă şi necesare în dovedirea solicitărilor acesteia, aspect care echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Sub acest aspect, arată că, iniţial, prima instanţă a dispus respingerea probelor solicitate de reclamantă, în mod nelegal, întrucât pentru soluţionarea cauzei era necesar a fi administrat un probatoriu complex, cu proba testimonială, în special în ceea ce priveşte cererea de constatare a nulităţii actelor.
Ulterior, şi instanţa de apel ar fi respins în mod nelegal această solicitare în probaţiune, întrucât, susţine recurenta, instanţele de fond şi apel nu au avut în vedere calitatea de profesionist a intimatei, condiţie în care, raportat la prevederile art. 309 alin. (2) teza finală C. proc. civ., dovada actului juridic se putea face cu orice mijloc de probă. Cu privire la aceste aspecte învederează că instanţa de fond şi de apel nu s-au pronunţat în niciun fel.
Recurenta susţine că dovada cu martori era admisibilă, în contextul în care a existat atât o imposibilitate materială de a întocmi înscrisul separat pentru dovedirea actului juridic - contract de împrumut, potrivit art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ. (deoarece reprezentantul intimatei a refuzat încheierea unui astfel de act, gândind însă mecanismul arătat pe larg în cererea de chemare în judecată şi în cererea de apel), cât şi un început de dovadă scrisă cu privire la contractul de împrumut încheiat (a se vedea, în primul rând, menţiunea privind acordarea unui împrumut din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între recurentă şi Distribuţie Energie Oltenia S.A., iar, în al doilea rând, menţiunile privind preţurile stabilite în contractele de vânzare-cumpărare şi actele adiţionale la acestea ulterior vânzării dintre B. şi E.), potrivit art. 309 alin. (4) pct. 2 C. proc. civ.
Se mai susţine că nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu ar fi motivat soluţia de respingere a probei cu martori din perspectiva dovedirii capătului de cerere subsidiar - acţiunea în nulitate.
Probele solicitate au rolul de a lămuri situaţia de fapt, în concret, contextul încheierii actelor, cu atât mai mult cu cât aspectele la care recurenta susţine că face referire, voinţa părţilor nedeclarată în actul public (caracterul simulat al contractului de împrumut rezultând din deghizarea acestuia în contractele de vânzare-cumpărare) şi lipsa cauzei, nu pot fi dovedite prin alte mijloace de probă.
Având în vedere că, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au respins solicitările recurentei sub acest aspect, pronunţarea unor soluţii fără administrarea unui probatoriu complet, ar echivala cu necercetarea fondului şi lipsa motivării.
În subsidiar, asupra acestor aspecte, în măsura în care instanţa de recurs nu va aprecia că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, recurenta solicită să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, pentru ca aceasta să administreze probatoriul complet raportat la solicitările recurentei şi problemele de drept care fac obiectul judecăţii.
Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel ar fi aplicat greşit dispoziţiile legale privind teoria simulaţiei, respectiv art. 1289-1292 C. civ., cu încălcarea dispoziţiilor art. 1266 şi 1270 C. civ.
În acest sens, arată că instanţa de apel ar fi apreciat greşit că nu sunt îndeplinite condiţiile simulaţiei, deoarece nu s-ar fi făcut dovada unei convenţii secrete (pag. 12 din hotărâre) prin care să se constate înţelegerea părţilor privind contractul de împrumut, precum şi că dispoziţiile art. 1266 C. civ. nu sunt incidente, deoarece termenii utilizaţi în actul juridic public sunt clari şi inteligibili.
Pentru început, recurenta precizează că, între părţi au fost încheiate mai multe acte juridice de vânzare-cumpărare simulate, prin care a fost deghizat un împrumut cu dobândă şi un mandat oferit de E. către A. S.R.L.
O primă critică subsumată acestui motiv de casare priveşte faptul că instanţa de apel ar fi apreciat greşit, raportat la prevederile art. 1289-1292 C. civ., faptul că, în materia simulaţiei este obligatorie existenţa unui contraînscris, respectiv a unui act juridic încheiat în scris.
În acest sens, susţine că, pentru constatarea simulaţiei nu este necesară existenţa a două acte juridice în sens material, fiind posibil (soluţia îmbrăţişată de doctrină şi jurisprudenţă), ca aceasta să fie constatată şi în situaţia în care părţile au încheiat un singur act juridic în formă scrisă, prevederile acestuia fiind însă simulate, în raport de voinţa reală a părţilor.
Aşadar, consideră că instanţa nu trebuia să aibă în vedere inexistenţa unui al doilea înscris, în contextul în care din probele administrate rezultă că cele trei acte încheiate (a căror simulaţie o invocă), au fost încheiate în considerarea unei voinţe a părţilor de a deghiza un împrumut cu dobândă. Sub acest aspect, subliniază şi faptul că împrumutul este un contract real, care se încheie prin transmiterea bunului (suma de bani), fără a fi necesar un înscris în acest sens.
O a doua critică subsumată acestui motiv de casare priveşte faptul că instanţa de apel ar fi aplicat greşit dispoziţiile art. 1289-1292 C. civ. şi ar fi încălcat dispoziţiile art. 1266 şi art. 1270 C. civ. când a stabilit că nu ar exista dovada convenţiei secrete, în condiţiile în care nu ar rezulta care ar fi termenii acesteia.
Susţine că, în ceea ce priveşte instituţia simulaţiei, este suficient ca voinţa reală a părţilor să fie distinctă de voinţa declarată în actul public, fără a fi necesară încheierea unui alt înscris separat. Or, acest aspect ar semnifica tocmai faptul că, în cazul simulaţiei prin procedeul deghizării, atunci când există un singur act juridic în sens material - actul public, nici nu pot rezulta din cuprinsul acestuia elementele determinante ale convenţiei secrete (tocmai de aceea susţine că există necesitatea administrării probei cu martori).
Voinţa reală a părţilor de a încheia un contract de împrumut ar fi vizibilă în primul rând în actul încheiat între Distribuţie Energie Oltenia şi B., în care s-a stipulat în mod expres provenienţa sumei achitate de către B., ca fiind de la E.. În lipsa unui debit anterior al E. către B., operaţiunea nu ar avea sens decât dacă ar fi existat intenţia de creditare din parte E..
În acest context, arată că încheierea actelor juridice subsecvente între B., E. şi A. s-a făcut având în vedere voinţa E. S.R.L. de a securiza împrumutul acordat şi de a obţine dobânda (nejustificat de mare), prin determinarea unor preţuri mai mari în actele subsecvente.
În continuare, recurenta arată, cu titlu de exemplu, mecanismul operaţiunii de revânzare a imobilului către A., prin care E. ar fi urmărit recuperarea sumei împrumutate şi a unei dobânzi stabilită în mod nejustificat, având de asemenea garanţia că, în cazul în care nu va primi sumele de bani, va redeveni proprietar al imobilului (în urma rezoluţiunii).
Astfel, în speţă, pârâta ar fi încercat să eludeze dispoziţiile legale privind stabilirea dobânzii pentru obligaţiile băneşti în raporturile dintre persoane juridice care nu sunt autorizate ca şi instituţii financiare. Susţine că au fost eludate prevederile O.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, prin aceea că s-a acordat un împrumut, cu dobândă, fără ca pârâtă să deţină autorizarea de instituţie de credit, precum şi cele ale art. 1 şi art. 3 din O.G. nr. 13/2011 referitoare la dobânda remuneratorie şi cuantumul acesteia, prin aceea că s-a stabilit un cuantum exorbitant (peste 1.000.000 Euro), pentru o perioadă de doar câteva luni.
În aceste condiţii, instanţa de apel trebuia să aibă în vedere că existenţa actului secret rezultă chiar şi din actul public, prin considerarea voinţei reale a părţilor la încheierea acestuia, aspecte care au reieşit inclusiv din transcripturile înregistrărilor întâlnirilor dintre părţi.
Conchide arătând că intenţia părţilor de a încheia un contract de împrumut a precedat actele juridice încheiate, procedeul vânzării-cumpărării şi modificării condiţiilor iniţiale prin acte adiţionale fiind gândit de reprezentantul intimatei tocmai pentru a ascunde această intenţie reală. Având în vedere cele expuse, apreciază că instanţa de apel trebuia să facă o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1289-1292 raportate la art. 1266 şi 1270 C. civ., în sensul că părţile au înţeles efectiv să încheie un contract de împrumut şi să înlăture efectele vânzării rezultate din actele publice încheiate.
Printr-o a treia critică, recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1235 şi art. 1238 C. civ. privind lipsa cauzei.
Menţionează recurenta că, nu se poate justifica intenţia acesteia de a vinde imobilul la un preţ identic cu cel de achiziţie, decât în sensul deghizării unei alte operaţiuni, ceea ce înseamnă că pentru operaţiunea de vânzare nu a existat cauză. Nu există niciun scop pentru care ar fi încheiat vânzarea la acelaşi preţ, fără a obţine niciun profit (cu atât mai mult cu cât, ulterior, E. a pretins preţuri mai mari pentru acelaşi imobil, fără îmbunătăţiri), în contextul în care a achitat şi taxele notariale (conform menţiunilor din actul încheiat), aşadar ar fi vândut în pierdere.
Arată că instanţa ar fi reţinut greşit că recurenta ar fi încheiat respectivul act pentru a obţine suma de bani de la intimate, evitând pierderea avansului achitat Distribuţie Energie Oltenia şi suportarea altor costuri generate de neîncheierea contractului de vânzare cumpărare cu această terţă societate, deoarece, în această ipoteză s-ar fi încheiat un contract de împrumut în formă scrisă, iar nu un act prin care recurenta să-şi diminueze patrimoniul cu o altă sumă de bani (taxele notariale) şi să piardă proprietatea asupra bunului.
Instanţa de apel trebuia să aplice dispoziţiile legale referitoare la lipsa cauzei la situaţia concretă dedusă judecăţii şi să aibă în vedere că pierderea suferită prin încheierea actului lipsit de cauză (contractul de vânzare cumpărare prin care recurenta a transmis proprietatea către E. S.R.L.) era cu mult mai însemnată decât potenţiala pierdere la care a făcut referire instanţa, cu atât mai mult cu cât susţine că nu rezultă din nicio probă administrată aspectele reţinute de instanţă.
În sprijinul corectei aplicări a dispoziţiilor legale privind lipsa cauzei, consideră că nu este lipsit de relevanţă faptul că încheierea contractului de vânzare autentificat sub nr. x/09.10.2017 s-a făcut efectiv între E., în calitate de cumpărător şi B. S.R.L., prin mandatar concubina administratorului E. S.R.L., în calitate de vânzător, la un preţ egal cu cel la care imobilul fusese achiziţionat câteva zile anterior. Acordarea mandatului pentru vânzare s-a făcut în aceeaşi zi în care a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare între B. şi Distribuţie Energie Oltenia, la solicitarea împrumutătorului E., impunându-sc ca vânzarea să se facă la acelaşi preţ ca şi cel pentru care se făcuse cumpărarea de la Distribuţie Energie Oltenia.
În concluzie, susţine că actul juridic este lipsit de cauză, conform art. 1235 şi 1238 C. civ., odată ce nu există un scop urmărit de B. S.R.L. la încheierea sa, singurul efect fiind transmiterea dreptului de proprietate către E. S.R.L.
Recursul a fost comunicat intimaţilor la 10.12.2021, 13.12.2021 şi 14.12.2021, însă niciunul dintre aceştia nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul formulat, în temeiul criticilor formulate şi a normelor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, instanţa de recurs precizează că, în cadrul acestei căi de atac se verifică doar conformitatea deciziei atacate cu normele de drept aplicabile, aspectele care vizează stabilirea situaţiei de fapt în urma administrării unui probatoriu adecvat fiind atributul instanţelor devolutive.
Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situaţiei de fapt.
În acest context, prin memoriul de recurs se susţine că, la termenul din 21.09.2021, instanţa de apel ar fi respins în mod nelegal administrarea probei cu martori, fiind încălcate dispoziţiile art. 309 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ.
Critica astfel formulată, poate fi subscrisă motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa supremă reţine că obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl reprezintă constatarea ca simulat a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/09.10.2017 la BNP D., încheiat între B. S.R.L., în calitate de vânzător şi E. S.R.L., în calitate de cumpărător, cu privire la imobilul din Craiova, str. x, iar în subsidiar, constatarea nulităţii aceluiaşi contract, pentru lipsa cauzei.
Potrivit art. 1292 C. civ., "dovada simulaţiei poate fi făcută de terţi sau de creditori cu orice mijloc de probă. Părţile pot dovedi şi ele simulaţia cu orice mijloc de probă, atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit".
Instanţa de recurs reţine că, potrivit art. 309 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., se poate face dovada cu martori, contra unui profesionist, a oricărui act juridic, indiferent de valoarea lui, dacă a fost făcut de acesta în exerciţiul activităţii sale profesionale, în afară de cazul în care legea specială cere probă scrisă.
În consecinţă, este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 309 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., este admisibilă dovada cu martori contra unui profesionist, însă actul juridic ce se doreşte a fi dovedit trebuie să fie făcut în exerciţiul activităţii profesionale curente a profesionistului.
Or, în cauză, recurenta nici nu a susţinut şi nici nu a dovedit că intimata E. S.R.L. avea ca şi obiect de activitate achiziţia de imobile, astfel că tranzacţionarea unui activ imobiliar apare ca un act izolat, efectuat în afara desfăşurării activităţii curente.
Nefiind îndeplinită condiţia primordială, a existenţei unui înscris întocmit în exerciţiul activităţii profesionale a intimatei-pârâte, este de prisos analizarea celorlalte condiţii prevăzute de art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., aplicabile în cazul în care legea cere forma scrisă a unui act juridic, criticile recurentei fiind nefondate din acest punct de vedere.
Cauza reprezintă o condiţie esenţială pentru valabilitatea contractului, astfel că, în cauză, raţiunile pentru care dovada cu martori este inadmisibilă contra unui profesionist înfăţişate în considerentele anterioare, justifică şi respingerea probei cu martori pentru dovedirea lipsei cauzei contractului de vânzare-cumpărare încheiat între B. S.R.L. şi E. S.R.L., încheierea din 21.09.2021 fiind la adăpost de orice critici din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În ce priveşte criticile subsumate de recurentă punctului 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 1289-1292, art. 1266 şi art. 1268 C. civ. au fost invocate formal, întrucât, în realitate, recurenta nu critică modul de aplicare a respectivelor norme de drept material, ci urmăreşte stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţele anterioare, cu privire la dovada caracterului simulat şi existenţa unei cauze a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/09.10.2017 la BNP D., încheiat între B. S.R.L., în calitate de vânzător şi E. S.R.L., în calitate de cumpărător, cu privire la imobilul din Craiova, str. x.
Argumentele recurentei aduse în sprijinul acestui motiv de recurs se cantonează în jurul reaprecierii probatoriului cu înscrisuri administrat în faţa instanţei de apel, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. x/09.10.2017, contractul încheiat între Distribuţie Energie Oltenia şi B. şi actele juridice subsecvente, din a căror interpretare coroborată a clauzelor ar trebui să rezulte, conform susţinerilor recurentei, voinţa reală a părţilor la momentul semnării respectivelor acte juridice, anume aceea de a încheia, în realitate, un contract de împrumut.
Totodată, deşi invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1235 şi art. 1238 C. civ., în realitate, recurenta-reclamantă îşi manifestă nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul, în opinia recurentei considerentele instanţei privind scopul în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare contestat nefiind susţinute de nicio probă.
Recurenta reiterează criticile din apel, referitoare la lipsa cauzei convenţiei de vânzare-cumpărare, precizând că neîndeplinirea condiţiei de validitate a cauzei rezultă din împrejurarea că înstrăinarea bunului s-a făcut la preţul la care a fost cumpărat şi, astfel, nu există niciun folos sau avantaj din operaţiunea de vânzare.
Or, aceste critici vizează aspecte factuale ale cauzei, care nu pot face obiectul cercetării în calea de atac a recursului, în care se urmăreşte, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că încheierea şi decizia recurate nu sunt susceptibile de a fi cenzurate din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.R.L. (fostă C. S.R.L.), prin administrator judiciar I.., împotriva încheierii din 21 septembrie 2021 şi a deciziei nr. 544/2021 din 28 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01 martie 2022.