Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra recursurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin Sentinţa penală nr. 217 din 29 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia penală, s-a constatat că potrivit criteriului aprecierii globale conform Deciziei nr. 265/06.05.2014 pronunţate de Curtea Constituţională a României, legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză este C. pen. de la 1969.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., din infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (SC "B." SRL Cluj-Napoca), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (SC "C." SRL Cluj-Napoca), spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC "B." SRL Cluj-Napoca), spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC "C." SRL Cluj-Napoca) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., în infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (SC "B." SRL Cluj-Napoca), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (SC "C." SRL Cluj-Napoca), spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC "B." SRL Cluj-Napoca) şi spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC "C." SRL Cluj-Napoca), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

S-a dispus condamnarea inculpatului A. la:

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen. (SC "B." SRL Cluj-Napoca);

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen. (SC "C." SRL Cluj-Napoca) şi

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen., s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a din C. pen. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (SC "B." SRL Cluj-Napoca).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (SC "C." SRL Cluj-Napoca).

În temeiul art. 861 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante aplicate inculpatului A. pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 din C. pen., supravegherea urmând a fi încredinţată Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 863 din C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să respecte următoarelor măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj;

- va anunţa în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă;

În temeiul art. 359 din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere, prevăzute de art. 864 din C. pen. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor A., D., E. şi F. timpul reţinerii de 24 ore din data de 04.06.2014, al arestării preventive din data de 05.06.2014 - 12.06.2014 şi al arestului la domiciliu începând cu data de 13.06.2014 şi până la data de 13.10.2014 inclusiv.

În temeiul art. 118 lit. e) din C. pen. şi art. 33 din Legea nr. 656/2002, republicată, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 2.880.387 RON, rezultată din procesul de spălare a banilor.

În temeiul art. 118 lit. e) din C. pen. şi art. 33 din Legea nr. 656/2002, republicată, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 2.248.992 RON, rezultată din procesul de spălare a banilor.

A fost menţinută măsura asiguratorie a sechestrului penal instituită pe parcursul urmăririi penale asupra bunurilor aparţinând inculpatului A.

În temeiul art. 23 alin. (3) şi art. 397 din C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate.

B. Prin Decizia penală nr. 1597 din 16 decembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia penală, şi de minori a dispus:

A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi inculpaţii G., A., F., D. împotriva Sentinţei penale nr. 217 din 29 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Cluj, sentinţă pe care a desfiinţat-o cu privire la latura penală a cauzei şi pronunţând o nouă hotărâre:

A redus pedepsele aplicate inculpatului A.:

- de la 3 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 6456/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen. (SC B. Cluj-Napoca), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. c) din C. pen.

- de la 3 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 6456/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen. (SC C. SRL Cluj-Napoca), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. c) din C. pen. anterior.

- de la 1 an închisoare la 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. e) din C. pen. anterior.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare.

A menţinut dispoziţiile privind suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante aplicate inculpatului şi reduce termenul de încercare stabilit de instanţa de fond de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare, cu menţinerea măsurilor de supraveghere instituite în sarcina inculpatului în conformitate cu prevederile art. 863 din C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate ce-l vizează pe inculpatul A.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de Statul Român- ANAF- prin DGRFP- Cluj-Napoca-AJFP Cluj împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţe penale atacate.

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a formulat recurs în casaţie inculpatul A.

Inculpatul a înţeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, inculpatul a susţinut că lipseşte latura obiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată întrucât, chiar dacă convenţiile încheiate între părţi s-au numit "contracte de creditare", perfectarea acestora s-a realizat doar în considerarea operaţiunilor de schimb valutar desfăşurate între inculpatul A. şi celelalte persoane implicate în cauză, operaţiuni de schimb care, conform celor două instanţe, au avut loc, nefiind pusă la îndoială existenţa acestora.

Sub acest aspect, s-a arătat că, din declaraţiile inculpatului A., dar şi din declaraţiile martorei H. rezultă faptul că "înscrisurile fictive" (contractele de creditare şi contractele de împrumut) au fost folosite în faţa băncii pentru a justifica efectuarea schimbului valutar. S-a apreciat că se află în prezenţa unei simulaţii din dreptul civil, iar conduita constând în simulaţia unui contract civil nu intră sub incidenţa art. 290 alin. (1) din C. pen. anterior, acest raţionament fiind consacrat atât de doctrina, cât şi de practica judiciară dezvoltată sub imperiul vechiul C. pen.

În egală măsură, s-a susţinut că lipseşte un alt element al laturii obiective a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv urmarea imediată, constând în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite prin norma de incriminare. Pentru autoritatea în faţa căreia au fost folosite aceste înscrisuri (banca) nu s-a creat nici o stare de pericol care să altereze relaţia client - bancă. În aceste condiţii, s-a considerat că în cauză lipseşte şi raportul de cauzalitate între fapta imputată, acţiunea de falsificare şi prejudiciu.

Totodată, cu privire la apărarea conform căreia încheierea contractelor de împrumut a reprezentat modalitatea în care acesta a înţeles să desfăşoare activitatea de schimb valutar, s-a menţionat că prima instanţa a reţinut (iar instanţa de apel a validat acest raţionament) că aceasta este doar parţial adevărată, fără a detalia care este semnificaţia acestei afirmaţii sau înţelesul noţiunii de parţial. A arătat că din motivele dezvoltate de cele două instanţe nu se înţelege dacă viziunea acestora este în sensul că schimbul valutar s-a realizat, dar în mod fraudulos a fost simulat prin contracte de împrumut sau denaturarea adevărului reiese din încheierea unor contracte de împrumut lipsite de orice contraprestaţie.

Sub un prim aspect, s-a arătat că acţiunea de simulare a cauzei reale a actului juridic prin deghizarea operaţiunii juridice secrete sub forma unui act aparent nereal nu corespundea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în vechea reglementare. Simpla simulare a actului secret nu poate determina angajarea răspunderii penale în baza art. 290 din C. pen. anterior. A arătat că în măsura în care instanţele de fond şi apel au acceptat realitatea schimbului valutar, simpla simulare a acestuia prin încheierea de contracte de împrumut nu este aptă să conducă la reţinerea falsului.

Inculpatul A. a avut o poziţie procesuală constantă în cadrul declaraţiilor, ceea ce a contestat a fost semnificaţia juridică a contractelor de împrumut, susţinând constant că toate sumele virate în conturile sale au fost restituite în echivalent în euro ca urmare a schimbului valutar.

Inculpatul a mai arătat cu privire la faptul că, deşi primea sumele în RON prin virament bancar, restituirea acestora avea loc în numerar, fără menţinerea unei discipline a documentelor justificative care atestau restituirea, înţelegerea cu participanţii la schimbul valutar era întotdeauna anterioară schimbului atât din prisma cursului valutar, cât şi a cantităţii de bani, astfel că sumele în RON erau transferate cu o rigoare ce impune virarea de sume cu virgulă, iar întocmirea de chitanţe la restituire nu era riguroasă întrucât valoarea în euro înmânată era deja stabilită şi cunoscută de toate părţile implicate.

În ceea ce priveşte antecontractul de vânzare-cumpărare privind vânzarea terenului către SC B., inculpatul a apreciat că se impune achitarea motivat de faptul că lipseşte latura obiectivă a infracţiunii dat fiind că antecontractul nu a fost întocmit în fals.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, inculpatul A. a precizat că efectele Deciziei nr. 16 din 08 iunie 2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi ale Deciziei nr. 418 din 19 iunie 2018 pronunţate de instanţa de control constituţional conduc la concluzia că în ipoteza prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, participantul la infracţiunea din care rezultă bunul nu va putea răspunde şi pentru spălare de bani, spre deosebire de modalităţile alternative de la lit. a) şi b). Această interpretare s-a materializat în noua incriminare ce face obiectul art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019.

S-a arătat că ceea ce nu s-a tranşat prin aceste două decizii este gradul de caracterizare al cunoaşterii provenienţei infracţionale a bunurilor ce trebuie să existe în situaţia celui acuzat de spălare de bani, indiferent de modalitatea alternativă de comitere. Inculpatul trebuie să săvârşească una dintre acţiunile ce reprezintă modalităţi alternative de comitere cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, fără ca legiuitorul să prevadă gradul de caracterizare al cunoaşterii. Astfel, rămâne instanţelor sarcina de a stabili dacă este suficient ca cel acuzat de spălare de bani să aibă indicii cu privire la originea potenţial infracţională a sumelor de bani sau bunurilor ce fac obiectul tranzacţiei sau este necesar ca partea contractantă să cunoască întocmai natura infracţiunii predicat şi, eventual, să cunoască elemente în legătură cu săvârşirea acesteia, dar într-un grad mai redus decât cel care l-ar face să devină participant.

Inculpatul a criticat şi argumentele potrivit cărora deşi nu rezultă vreo implicare concretă a sa în circuitul fictiv creat, totuşi avea o înţelegere infracţională cu administratorul în fapt al SC B. şi SC C. SRL, cunoscând astfel provenienţa infracţională a sumelor de bani.

A considerat că hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus condamnarea sa conţin raţionamente care nu pot fi conciliate între ele. Pe de o parte se reţine că nu a avut cunoştinţă de activităţile derulate de cele două societăţi comerciale (cu alte cuvinte acestea nu cunoştea mecanismul infracţional pus în aplicare de ceilalţi inculpaţi), iar pe de altă parte, se reţine că acesta a avut o "înţelegere infracţională" cu inculpata G. raportat la "albirea" banilor rezultaţi din evaziunea fiscală. Or, fie inculpatul A. s-a aflat în conivenţă infracţională cu inculpata G. raportat la activitatea economică ilicită desfăşurată de aceasta, procedând ulterior, în deplină cunoştinţă de cauză, la denaturarea adevăratei naturi a sumelor de bani provenite din evaziune fiscală (ceea ce ar presupune săvârşirea de către inculpatul a infracţiunii de evaziune fiscală în forma complicităţii morale prin întărirea rezoluţiei infracţionale a coinculpatei, dar şi a infracţiunii de spălare a banilor), fie inculpatul nu a avut cunoştinţă despre acţiunile întreprinse de inculpata G., limitându-se la a presta servicii de schimb valutar (aceasta fiind activitatea economică prestată în mod normal de inculpat), şi atunci acesta nu poate fi condamnat, pentru niciuna dintre cele două infracţiuni.

Faţă de aceste aspecte a considerat că instanţele au apreciat eronat că un grad redus de cunoaştere a sursei infracţionale a banilor este suficient pentru a corespunde elementelor de tipicitate ale infracţiunii de spălare de bani. Într-o asemenea ipoteză, a necunoaşterii naturii şi elementelor specifice comiterii infracţiunii, cunoaşterea unor simple împrejurări, precum valoarea disproporţionată a bunurilor deţinute în raport cu posibilităţile făptuitorului, caracterul interpus al plătitorului în raport de beneficiarul real al unui serviciu, ar putea determina reţinerea infracţiunii de spălare de bani în sarcina contractantului cu pretinsul participant la infracţiunea premisă.

Or, permiterea unei asemenea interpretări ar transforma textul legal într-unul ce încalcă cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ce rezultă din principiul statului de drept, impuse de prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), dar şi principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituţie şi la art. 7 din Convenţie.

În aceste condiţii, s-a apreciat că în sarcina inculpatului A. nu s-ar putea reţine existenţa unei cunoaşteri suficient de caracterizate cât timp întocmai instanţa reţine că "mijloacele de probă administrate în cauză nu au confirmat vreo implicare a acestuia în derularea faptica a achiziţiilor intracomunitare sau o cunoaştere în vreun fel a mecanismului ilegal dezvoltat de coinculpaţi."

S-a mai arătat că instanţele de fond şi apel fac o confuzie între caracterul fals al contractelor de împrumut şi simularea obiectului contractului, permisă de legislaţia civilă. Circumstanţa că inculpatul A. a încheiat contracte simulate de împrumut, adaptându-se nevoilor clienţilor activităţii de schimb valutar, nu este de natură să demonstreze cunoaşterea originii infracţionale a sumelor de bani, ci ar fi putut să atragă cel mult o răspundere contravenţională pentru încălcarea legislaţiei din domeniul financiar/schimbului valutar.

În egală măsură, s-a menţionat că acuzarea nu a arătat care este valoarea bunurilor dobândite de inculpat în urma spălării banilor, limitându-se la a arăta generic că a dobândit, deţinut şi folosit, împreună cu ceilalţi participanţi la activitatea infracţională, suma de 2.880.387 RON (în raport de SC B. SRL), respectiv suma de 2.949.043 RON (în raport de SC C. SRL), obţinută în mod ilicit prin diminuarea obligaţiilor fiscale. Astfel, contrar obligaţiilor ce revin cu privire la claritatea acuzării şi administrarea de probe pentru dovedirea circumstanţelor faptice obiective, în patrimoniului inculpatului A. nu s-a delimitat o sumă de bani şi nu au fost identificate bunuri achiziţionate în perioada infracţională de natură a demonstra o creştere a activului disproporţionată faţă de venitul legal al acestuia. În sens contrar, inculpatul A. a arătat că înţelegerea cu participanţii la schimbul valutar era întotdeauna anterioară schimbului atât din prisma cursului valutar, cât şi a cantităţii de bani, sens în care a făcut referire la materialul probator care susţine această apărare apreciind că singurul beneficiu era comisionul ce îi revenea din activitatea de schimb valutar, fiind eronată o eventuală premisă în sensul că acesta păstra o parte din sumele obţinute din evaziunea fiscală drept preţ pentru procesul de albire prin schimb valutar.

A considerat că o asemenea concluzie se impune şi în baza raţionamentului dezvoltat de instanţe pentru a fundamenta soluţia de achitare pentru săvârşirea de către inculpatul a infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală. În acest sens, a apreciat că neexistând nicio implicare materială sau morală în circuitul evazionist, nu există nicio raţiune pentru care participanţii la evaziune să remită acestuia parte din folosul obţinut în mod ilicit.

Cu privire la împrejurările reţinute de instanţă în raport de SC C., ca fiind diferite de situaţia SC B., apărarea a făcut referire la poziţia constantă a inculpatului conform căreia contractele de împrumut reprezentau actul aparent pe care părţile au ales să îl întocmească pentru a optimiza, din perspectivă financiară, operaţiunea de schimb valutar, precum şi pentru a pune la dispoziţia băncii un document justificativ în baza căruia să aprobe transferul. Circumstanţa că interacţiunea acestuia fizică şi verbală era cu reprezentantul în fapt al SC C. SRL şi nu cu cel în drept, iar contractele de împrumut erau semnate de către acesta din urmă fără ca inculpatul să îl cunoască efectiv nu pot reprezenta elemente suficiente pentru reţinerea infracţiunii de spălare de bani.

A mai precizat că argumente factuale în susţinerea tezei că inculpatul A. nu avea un rol în cadrul grupului evazionist sau în albirea sumelor derivate din evaziune rezidă din faptul că în luna august 2013, plecat fiind în concediu, acesta a împuternicit angajatul societăţii SC I. SRL, să asigure necesarul de valută la solicitările inculpatei G., iar în luna aprilie 2013, întrucât pe piaţa monetară era lipsă de valută, a recomandat inculpatei G. să se adreseze J. pentru a-şi procura întreaga sumă necesară în valută, oferindu-i astfel indicaţii cu privire la cursurile interbancare optime. A considerat că acestea demonstrează că implicarea sa personală nu condiţiona buna funcţionare a eventualei activităţi infracţionale derulate de ceilalţi coinculpaţi, ci avea avea interesul de a-şi fideliza clienţii în activitatea curentă de schimb valutar şi, în acelaşi timp, de a eficientiza costurile activităţii astfel încât să îşi menţină clienţii.

A. Recursul în casaţie

1) A fost depus raportul de către magistratul asistent care a arătat cererea de recurs în casaţie îndeplineşte în mod cumulativ cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen., însă aspectele invocate se circumscriu doar formal cazului de casare invocat.

2) Prin încheierea din data de 30 martie 2022, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 1597 din data de 16 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecători şi a fixat termen de judecată, la data de 11 mai 2022. Înalta Curte a reţinut că aspectele invocate vizează elementele de tipicitate ale infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea.

Cu toate acestea a apreciat că aspectele referitoare la cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale normei de incriminare se evaluează, în principal, prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, iar criticile referitoare la conţinutul informaţional al declaraţiilor inculpaţilor ori martorilor nu pot fi reanalizate şi evaluate în prezenta cale de atac.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se reţine că, "infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale."

Soluţia reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în vigoare intervine atunci când "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

Analiza în această cale extraordinară de atac este cantonată exclusiv asupra problemelor de drept. Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, a încadrării juridice sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală. Verificarea hotărârii se realizează exclusiv în drept, statuările în fapt, ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată, neputând fi cenzurate. Acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între conduita imputată (fapta săvârşită) şi configurarea legală a infracţiunii, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate, obiectivă ori subiectivă, prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau numai a unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Astfel, din cele anterior menţionate rezultă că recursul în casaţie exclude din sfera de analiză situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel

Ca situaţie de fapt, în perioada iulie 2012 - decembrie 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul A., în mod repetat, a întocmit şi semnat în fals un număr de 65 contracte de creditare fictivă a SC "B." SRL şi un antecontract de vânzare-cumpărare privind vânzarea unui teren către SC "B." SRL Cluj-Napoca, pe care le-a încredinţat inculpatei G. în vederea înregistrării lor în evidenţele contabile ale SC "B." SRL Cluj-Napoca, sprijinind activitatea ilicită desfăşurată de aceasta, soldată cu diminuarea obligaţiilor fiscale cu suma de 2.880.387 RON.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că, în perioada iulie 2012 - decembrie 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, întocmind în fals un antecontract de vânzare-cumpărare a unui teren pentru a permite scoaterea din patrimoniul SC "B." SRL Cluj-Napoca a sumei de 117.000 RON şi punând la dispoziţia reprezentanţilor societăţii conturile sale bancare pentru a se efectua periodic viramente în baza a 71 contracte de împrumut false, a dobândit, deţinut şi folosit împreună cu ceilalţi participanţi la activitatea infracţională suma de 2.880.387 RON, obţinută în mod ilicit de reprezentanţii societăţii, prin diminuarea obligaţiilor fiscale.

De asemenea, instanţa de control judiciar a reţinut că, în perioada iulie 2012 - decembrie 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul A. a pus conturile bancare pe care le administra la dispoziţia inculpatei G., administrator al SC "C." SRL Cluj-Napoca, pentru a efectua în mod repetat viramente bancare în baza unor contracte de împrumut prin care se atesta în mod neadevărat creditarea societăţilor folosite de inculpată în mecanismul utilizat pentru diminuarea obligaţiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului de societatea pe care o administra, dobândind, deţinând şi folosind astfel, împreună cu ceilalţi participanţi la activitatea infracţională, suma de 2.248.992 RON, obţinută în mod ilicit de reprezentanta societăţii prin diminuarea obligaţiilor fiscale.

Normele de incriminare reţinute de instanţa de apel

Potrivit art. 290 din C. pen. din 1969, falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Art. 288 din C. pen. din 1969, falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Potrivit art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.

Evaluarea instanţei de recurs:

Contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte constată că norma de incriminare pentru care s-a dispus condamnarea se suprapune peste situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului A., iar, punctual, acţiunile descrise se circumscriu elementului material al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi nu constituie o simplă simulaţie, raport juridic de drept exclusiv civil.

În raport de baza factuală reţinută, se constată fictivitatea contractelor de împrumut încheiate de inculpat. Contractele nu au atestat realitatea, ci au fost încheiate pentru realizarea infracţiunii de spălare de bani.

Instanţa de apel a reţinut că încheierea fictivă a contractelor de împrumut a fost una din modalităţile ilicite prin care sumele de bani rezultate din evaziunea fiscală au fost reintroduse în circuitul civil. De asemenea, în ceea ce priveşte întocmirea antecontractului de vânzare-cumpărare, raportat la contextul în care s-a încheiat s-a apreciat corect că aceasta a fost o modalitate ilicită de scoatere din patrimoniul societăţii a sumei ce reprezenta arvuna pierdută ca urmare a neperfectării antecontractului (...) încheierea fictivă a contractelor de împrumut a fost una din modalităţile ilicite prin care sumele de bani rezultate din evaziunea fiscală au fost albite în vedere reintroducerii în circuitul civil instanţa de fond având în vedere următoarele împrejurări: inculpatul A. accepta încheierea unor acte ce nu reflectau acest lucru şi virarea unor sume de bani în lipsa unor acte justificative legale, sumele virate în conturile bancare ale inculpatului A. nu se reîntorceau în aceeaşi modalitate în posesia administratorilor SC B., ci în numerar. De asemenea, s-a reţinut caracterul fictiv al antecontractului încheiat între A. şi SC B. Cât priveşte relaţiile cu SC C. SRL contractele de împrumut erau încheiate de inculpatul A. cu o persoană pe care nu o cunoştea respectiv inculpatul E. (...) susţinerile apărării potrivit cărora raportat la cele 65 contracte de creditarea lipseşte atât latura obiectivă cât şi latura subiectivă inculpatul neavând reprezentarea caracterului fictiv al acestora, sunt neîntemeiate. De asemenea, în ceea ce priveşte antecontractul de vânzare cumpărare privind vânzarea terenului către SC B., aspectele invocate de apărare pentru susţinere unei soluţii de achitare, sunt neîntemeiate argumentele instanţei de fond fiind unele corespunzătoare şi care susţin soluţia de condamnare a inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii incriminate de art. 290 alin. (1) din C. pen.

De altfel şi instanţa de fond a reţinut fictivitatea contractelor de împrumut, apărările formulate de inculpaţii G. şi A. în sensul că între părţi s-a derulat doar un schimb valutar este în opinia instanţei de judecată doar parţial adevărată, iar modalitatea aceasta de circulaţie a sumelor de bani, impune câteva concluzii. Pe de o parte, câtă vreme contractele de împrumut s-au încheiat între inculpatul A. şi SC B. - contractele de împrumut fiind încheiate doar pentru a servi la bancă drept justificare pentru virarea sumelor necesare schimbului valutar, după cum au susţinut inculpaţii, sumele în valută au revenit administratorului de fapt al SC B., ceea ce confirmă o dată în plus că achiziţiile intracomunitare, deşi efectuate de societatea comercială din Iaşi, se achitau cu banii aparţinând societăţii din Cluj-Napoca; apoi, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., deşi susţine că a realizat doar un schimb valutar, a acceptat încheierea unor acte care, în fapt, nu reflectau acest lucru, respectiv a acceptat virarea unor sume de bani în conturile sale în lipsa unor acte justificative reale, nerecunoscând iniţial semnarea tuturor contractelor de împrumut, ceea ce îi infirmă apărarea formulată. Coroborând aceste aspecte şi cu împrejurarea că sumele de bani virate în conturile bancare ale inculpatului A. nu s-au reîntors în aceeaşi modalitate în posesia administratorului de fapt ai SC B., sumele în valută fiind puse la dispoziţia coinculpaţilor cash şi apoi reintroduse în circuitul bancar, confirmă împrejurarea că între inculpatul A. şi administratorul în fapt al SC B. există o înţelegere infracţională; dacă operaţiunea ce se realiza era doar un schimb valutar, având în vedere şi cuantumul sumelor de bani rulate prin contul inculpatului A., în mod evident că, pentru a nu putea interveni discuţii între "parteneri contractuali" cu privire la sumele convertite în euro, restituirea trebuie să aibă loc tot prin bancă, cu atât mai mult cu cât aceste sume în valută erau depuse ulterior la bancă şi folosite la achiziţia de marfă din Ungaria. Or, din declaraţiile celor care ridicau sumele în euro de la inculpatul A., nu rezultă o atenţie deosebită în preconstituirea unor dovezi cu privire la sumele în valută remise (chitanţe de exemplu) ceea ce confirmă că discuţii repetate şi complete se purtau între inculpaţi (cum rezultă din interceptări, "se făcea x ") şi că acestea implicau o înţelegere infracţională preexistentă.

În ceea ce priveşte întocmirea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC B. şi A., din 1.10.2012, cu privire la care organele de urmărire penală au apreciat că a fost încheiat doar pentru a scoate în mod ilegal o altă sumă de bani din conturile societăţii comerciale, instanţa de judecată apreciază, faţă de întregul context în care s-a încheiat, că într-adevăr, a constituit o altă modalitate ilicită de scoatere din patrimoniul societăţii a sumei de 117.000 RON reprezentând arvuna pierdută urmare a neperfectării antecontractului. Întru început este de remarcat că acest antecontract a fost semnat în numele SC B. de către K., persoană pe care inculpatul A. a declarat că nu o cunoaşte şi nu ştie să fie implicată în activitatea desfăşurată în cadrul SC B. Apoi, instanţa de judecată apreciază ca fiind îndoielnică intenţia de a cumpăra acel imobil de către numitul L. la nivelul lunii octombrie 2012, cu scopul declarat de inculpaţii din cauză, de a se înfiinţa un abator, în condiţiile în care sus-numitul avea deja grave probleme de sănătate încă din vara anului 2012 şi care finalmente, la un interval de câteva luni, au dus la decesul acestuia. Într-un astfel de context, e puţin probabil că sus-numitul intenţiona să cumpere un imobil de o asemenea valoare, 810.000 RON, şi să îşi dezvolte "afacerea". Similar, şi inculpatul A. prin semnarea antecontractului a devoalat o intenţie de vânzare dar, în condiţiile în care actul nu s-a perfectat, nu a continuat demersurile de materializare a intenţiei sale de înstrăinare a imobilului, acesta aflându-se în prezent, potrivit declaraţiilor inculpatului A., în proprietatea socrilor săi, urma a donaţiei. De menţionat în legătură cu acest antecontract şi împrejurarea că arvuna în cuantum de 117.000 RON a fost achitată inculpatului A. prin patru dispoziţii de plată, din care ultima în valoare de 57.000, în luna ianuarie 2013, după decesul lui L., dispusă de inculpata G. (...) restituirile făcute de SC "M." SRL a avut întotdeauna ca justificare aşa-numitele creditări din partea inculpatului A., toate contractele de împrumut ce stau la bază fiind întocmite în fals, sumele specificate în conţinutul lor nefiind în fapt acordate, acestea reprezentând în realitate una dintre modalităţile prin care, în baza înţelegerii cu inculpata G. erau "albite" sumele rezultate din TVA-ul sustras de la plată pentru a fi însuşite ulterior de inculpaţi sau reintroduse în circuitul financiar ori folosite pentru achiziţionarea valutei necesară plăţilor mărfurilor livrate de operatorul intracomunitar (...) De asemenea, o dovadă în plus că un astfel de circuit al banilor efectuat sub aparenţa realizării unui schimb valutar, constituia în fapt o modalitate de dobândire a sumelor rezultate din deducerea ilegală a TVA- ului, stă şi împrejurarea că sumele virate în conturile inculpatului A., mamei acestuia sau societăţii comerciale pe care acesta o administra au fost cu mult mai mari decât contravaloarea mărfurilor achiziţionate din Ungaria, astfel că explicaţia acestora legată strict de schimbul valutar nu mai poate fi reţinută, câtă vreme schimbul valutar se realiza în vederea acoperirii nevoii de plată a achiziţiilor.

Instanţele anterioare au constatat existenţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, falsificarea contractelor de împrumut având consecinţe juridice prin faptul că banca a acceptat aceste "instrumente" ce i-au fost furnizate tocmai pentru producerea urmării imediate sau realizarea scopului infracţional.

În jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că infracţiunea prevăzută în art. 290 C. pen. constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen. - contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea înscrisului în orice mod -, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice. Contrafacerea scrierii include şi confecţionarea unui înscris sub semnătură privată, care conţine menţiuni necorespunzătoare adevărului. În consecinţă, fapta de a întocmi actul constitutiv şi statutul unei fundaţii - înscrisuri sub semnătură privată - în cuprinsul cărora făptuitorul a inclus menţiunea necorespunzătoare adevărului că activul patrimonial al fundaţiei se compune dintr-un imobil, deşi coproprietarul imobilului nu şi-a dat acordul pentru intrarea acestuia în activul patrimonial al fundaţiei, acte pe care făptuitorul le-a autentificat şi le-a folosit în faţa autorităţilor publice, în vederea producerii de consecinţe juridice, constând în dobândirea personalităţii juridice a fundaţiei, înregistrarea fiscală a acesteia şi intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen." (ICCJ, SP, Decizia nr. 2696 din 12 iulie 2011); Contrafacerea scrierii - modalitate normativă de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută în art. 288 C. pen. la care face trimitere art. 290 C. pen., înseamnă şi plăsmuirea, respectiv, confecţionarea unui înscris similar cu cel care trebuia să conţină menţiuni adevărate (ICCJ, Completul de 5 Judecători, Decizia nr. 109 din 12 noiembrie 2014).

De asemenea, prin Decizia de Îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. 1 din 28 martie 1970 s-au reţinut următoarele:

"Ca atare, noţiunea de "falsificare" folosită în art. 288 C. pen., trebuie înţeleasă nu numai în sensul de denaturare a unui înscris preexistent, adevărat, ci şi în sensul de înscris imitat, alcătuit fraudulos, plăsmuit, neadevărat, contrafăcut".

Starea de fapt reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel relevă faptul că inculpatul, a falsificat prin plăsmuire aceste contracte de împrumut pentru a facilita săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, actele săvârşite de acesta fiind astfel circumscrise ilicitului penal.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

Prin Decizia nr. 16/2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea, sunt modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii unice de spălare a banilor; subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile; infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, nefiind condiţionată de existenta unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile."

Prin Decizia nr. 418/2018 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 625 din 19 iulie 2018), Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16 din 8 iunie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, în ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii (pct. 2 din dispozitiv), sunt neconstituţionale.

În considerentele deciziei invocate, Curtea Constituţională a reţinut că primele două modalităţi normative, reglementate la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 pot fi săvârşite de acelaşi subiect activ sau de un subiect activ diferit de cel al infracţiunii predicat (parag. 26).

Spre deosebire de acestea, dobândirea sau deţinerea, ce constituie două dintre modalităţile alternative ale elementului material al infracţiunii de spălare a banilor, reglementată la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, sunt, în realitate, situaţii de fapt rezultate, în mod inevitabil, din comiterea infracţiunii din care provin bunurile dobândite sau deţinute, şi nu acţiuni separate, de sine stătătoare, care să poată fi săvârşite de autorul infracţiunii predicat la un moment ulterior consumării acesteia, pe baza unei rezoluţii infracţionale distincte (parag. 27). Modalitatea alternativă ce constă în folosirea bunurilor, cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni, de către subiectul activ al infracţiunii în cauză, este o acţiune care poate fi realizată ulterior momentului consumării infracţiunii predicat, potrivit unei rezoluţii infracţionale distincte, însă, prin natura sa, activitatea de folosire a unor bunuri de către persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, în scopul obţinerii acestor bunuri, este o activitate, mai degrabă firească, ce nu presupune, în sine, existenţa unei noi rezoluţii infracţionale. Aceasta întrucât, în mod logic, de regulă, dobândirea, licită sau ilicită, a unor bunuri se face în vederea folosirii lor. Simpla folosire a bunurilor rezultate din comiterea unei infracţiuni de către subiectul activ al infracţiunii săvârşite nu corespunde de plano scopului avut în vedere de legiuitor cu ocazia reglementării infracţiunilor de spălare a banilor, acela de a disimula provenienţa bunurilor obţinute din infracţiuni. Dacă însă această "folosire" a bunurilor presupune activităţi de schimbare sau transfer al bunurilor în scopul ascunderii sau disimulării originii lor ilicite, atunci se realizează elementele de tipicitate ale variantelor normative de la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002.

Inculpatul A. a susţinut că decizia instanţei de contencios constituţional nu tranşează gradul de caracterizare al cunoaşterii provenienţei infracţionale a bunurilor apreciind că în sarcina inculpatului A. nu s-ar putea reţine existenţa unei cunoaşteri suficient de caracterizate a provenienţei bunurilor.

Înalta Curte aminteşte că pentru reţinerea infracţiunii de spălare de bani nu este necesar ca instanţa să se refere la toate elementele infracţiunii sursă, fiind suficient să fie demonstrate cu certitudine un minim de elemente din care să reiasă că "bunurile spălate" provin din săvârşirea de infracţiuni, şi că inculpatul a cunoscut acest fapt.

Referitor "autonomia infracţiunii de spălare a banilor" şi la condiţia "cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni" prevăzută pentru existenţa acestei infracţiuni, Înalta Curte, în jurisprudenţa sa anterioară, a reţinut că:

"... nu este necesar ca autorul infracţiunii de spălare să fi cunoscut natura exactă, circumstanţele temporale, locul, şi nici măcar identitatea persoanei, a victimei sau a autorului infracţiunii principale, nefiind necesar ca făptuitorul (când nu este el însuşi autorul faptei principale) să cunoască cu exactitate infracţiunea principală din care provin fondurile supuse spălării şi cine este autorul acesteia sau dacă acesta răspunde penal sau nu pentru infracţiunea săvârşită, fiind suficient ca în momentul operaţiunii de spălare a banilor să aibă reprezentarea că bunul provine din săvârşirea unei infracţiuni" (Î.C.C.J., S.p., Decizia nr. 454/A din 10.12.2015, Dosar nr. x/2013).

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, faptul că inculpatul A. cunoştea provenienţa infracţională a banilor, reprezintă o chestiune de fapt care a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţele anterioare şi nu mai poate fi pusă în discuţie pe calea recursului în casaţie.

În acest sens, se constată că instanţa de apel a reţinut că încheierea fictivă a contractelor de împrumut a fost una din modalităţile ilicite prin care sumele de bani rezultate din evaziunea fiscală au fost albite în vedere reintroducerii în circuitul civil instanţa de fond având în vedere următoarele împrejurări: inculpatul A. accepta încheierea unor acte ce nu reflectau acest lucru şi virarea unor sume de bani în lipsa unor acte justificative legale, sumele virate în conturile bancare ale inculpatului A. nu se reîntorceau în aceeaşi modalitate în posesia administratorilor SC B., ci în numerar (...) Susţinerile apărării potrivit cărora instanţa de fond a apreciat în mod eronat că un grad redus de cunoaştere a sursei infracţionale a banilor este suficient pentru a putea fi reţinute elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălare de bani, nu poate conduce la concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este netemeinică reţinându-se corectă că inculpatul nu doar realiza un schimb valutar, ci avea cunoştinţă de caracterul ilicit al operaţiunilor comerciale însă nu a avut nicio implicare în derularea faptică a achiziţiilor intracomunitare sau o cunoaştere a mecanismului ilegal dezvoltat de coinculpaţi.

În egală măsură, instanţa de fond a reţinut întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de spălare de bani: prin modalităţile în care acest inculpat a permis înregistrarea în contabilitatea SC C. SRL a unor înscrisuri încheiate în numele său, care, în fapt, nu reflectau realitatea, cel puţin pentru că erau încheiate cu persoane pe care acesta nici măcar nu le cunoştea precum şi acceptarea unor viramente bancare din conturile unor persoane de asemenea necunoscute, devoalează într-adevăr că acesta cunoştea sursa ilicită a banilor viraţi, această stare de lucruri implicând în mod necesar o explicaţie din partea persoanei cu care se înţelegea în efectuarea viramentelor, în speţă inculpata G. (...) Apărările inculpaţilor G. şi A. în raport de infracţiunea de spălare de bani imputate, în fapt că s-ar fi realizat doar un schimb valutar, nu este în măsura a infirma acuzaţiile aduse, argumentele invocate anterior de instanţa de judecată, în legături cu spălarea de bani realizată prin intermediul SC B., fiind aplicabile şi în cazul SC C., situaţia de fapt fiind cvasiidentică. Ce este diferit şi care confirmă o dată în plus învinuirea adusă, este împrejurarea că în acest caz contractele de împrumut erau încheiate de către inculpatul A. cu o persoană pe care nici măcar nu o cunoştea, în concret inculpatul E., ceea ce confirmă într-adevăr legătura subiectivă cu inculpata G., precum şi că inculpatul A. avea cunoştinţă despre caracterul ilicit al operaţiunilor comerciale efectuate de aceasta. De asemenea, o dovadă în plus că un astfel de circuit al banilor efectuat sub aparenţa realizării unui schimb valutar, constituia în fapt o modalitate de dobândire a sumelor rezultate din deducerea ilegală a TVA- ului, stă şi împrejurarea că sumele virate în conturile inculpatului A., mamei acestuia sau societăţii comerciale pe care acesta o administra au fost cu mult mai mari decât valoarea mărfurilor achiziţionate din Ungaria, astfel că explicaţia acestora legată strict de schimbul valutar nu mai poate fi reţinută, câtă vreme schimbul valutar se realiza în vederea acoperirii nevoii de plată a achiziţiilor.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina recurentului inculpat A., astfel cum au fost descrise în cuprinsul hotărârii instanţei de apel, întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 din C. pen. din 1969 şi spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

În concluzie, apărările formulate de recurent nu au suport în datele dosarului, astfel că, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1597 din data de 16 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, şi de minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpata plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1597 din data de 16 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2022.

GGC - ED