Şedinţa publică din data de 7 iunie 2022
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2013, la data de 22.04.2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., să se dispună interzicerea aplicării mărcii individuale figurative SOLEI înregistrată la OHIM cu nr. x din 29.01.2009 (cuvântul "solei" în culoare galbenă cu dublu contur în culorile verde si bej, deasupra cuvântului este un soare stilizat în culoare bej, fundalul este în culoare roşie cu contur de culoare bej), sau a oricăror însemne similare, în legătură cu produsele din clasele: 29, 30 si 31 conform Clasificării de la NISA, precum si a desenului comunitar înregistrat sub nr. x pentru ambalaje pentru alimente, pungi, săculeţi, etichete, deţinute de reclamantă, pe ambalajele seminţelor de floarea soarelui prăjite cu şi fără sare destinate consumului uman, comercializate şi distribuite de pârâtă; să se dispună interzicerea folosirii, a actelor de producţie, comerţ, import, export, depozitării, oferirii spre vânzare sau vânzării inclusiv prin intermediul Internet-ului, distribuţiei, publicităţii, precum si oricărei alte folosiri in scop comercial de către parate a mărcii figurative SOLEI descrise mai sus; să se dispună obligarea pârâtei să furnizeze toate informaţiile pe care le deţine în legătură cu cantităţile de produse comercializate sub marca SOLEI; să fie obligată pârâta să retragă de pe piaţă, pe cheltuială proprie, produsele purtând marca SOLEI sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii; să se dispună publicarea dispozitivului hotărârii ce se va pronunţa în doua cotidiene de circulaţie naţională timp de 3 zile consecutiv pe cheltuiala pârâtei; să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere reconvenţională împotriva reclamantei şi pârâtei S.C. C. S.R.L., prin care a solicitat interzicerea actelor de comercializare, distribuţie, publicitate şi folosire în orice mod de către reclamanta-pârâtă şi pârâta C. a produselor care poartă pe ambalajul lor un desen similar celui asupra căruia B. deţine drepturi de autor în baza Legii nr. 8/1996, sechestrarea produselor care încalcă dreptul de autor dobândit de B. şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta-reclamantă a formulat şi completare la cererea reconvenţională, prin care a solicitat anularea mărcilor comunitare înregistrate la OHIM sub nr. x - SOLEI (figurativă), nr. x - SOLEI (verbală), nr. x - SOLEI (fig. cu litere slave) şi nr. x - SOLEI (verbală cu litere slave) de către A. şi anularea desenului comunitar înregistrat la OHIM sub nr. x de către A..
Reclamanta-pârâtă S.C. A. a formulat cerere adiţională în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., prin care a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 50.000 euro, în echivalent RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin actele de contrafacere.
2. Primul ciclu procesual
2.1 Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 2212/18.12.2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei de interes a reclamantei, a admis în parte acţiunea completată a reclamantei pârâte, a dispus interzicerea folosirii, în orice fel, în activitatea comercială de către pârâte, a mărcilor reclamantei SOLEI - cu litere chirilice - verbale şi figurative, respectiv marca naţională SOLEI, nr. 4704/2004, D., nr. x/2009 şi a desenului comunitar nr. x, respectiv pentru ambalaje produse din clasa 29, producţie, comerţ, import, export, publicitate, ş.a., a respins cererea de obligare a pârâtei la furnizarea informaţiilor privind produsele comercializate sub marca SOLEI, cu litere slave, ca neîntemeiată, a respins cererea de obligare la plata pârâtei la plata despăgubirilor de 50.000 euro în echivalent RON, ca neîntemeiată, a dispus publicarea dispozitivului hotărârii definitive în 2 cotidiane naţionale, timp de 3 zile, pe cheltuiala pârâtei, a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională completată, formulată de pârâta-reclamantă, în contradictoriu cu reclamanta A. şi S.C. C. S.R.L. şi a luat act că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.
2.2. Hotărârea pronunţată în apel
Prin decizia civilă nr. 410A/23.09.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelurile formulate de apelanta reclamantă-pârâtă S.C. A. S.R.L. şi de apelanta pârâtă-reclamantă S.C. B. S.R.L., a anulat în parte sentinţa civilă nr. 2212/18.12.2013 şi a trimis cauza la prima instanţă pentru rejudecarea cererii principale, păstrând sentinţa civilă apelată în privinţa soluţionării cererii reconvenţionale.
2.3. Hotărârea pronunţată în recurs
Prin decizia nr. 2020/25.10.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 410A/2015 a Curţii de Apel Bucureşti.
3. Al doilea ciclu procesual
3.1. Hotărârea pronunţată de prima instanţă în rejudecare
Prin sentinţa civilă nr. 625/26.05.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei şi excepţia lipsei de interes ca neîntemeiate, a fost admisă în parte cererea astfel cum a fost completată, s-a dispus interzicerea aplicării mărcii individuale figurative SOLEI înregistrată la OHIM cu nr. x din 29.01.2009 (cuvântul "solei" în culoare galbenă cu dublu contur în culorile verde si bej, deasupra cuvântului este un soare stilizat în culoare bej, fundalul este în culoare roşie cu contur de culoare bej), sau a oricăror însemne similare, în legătură cu produsele din clasele: 29, 30 si 31 conform Clasificării de la NISA, precum si a designului comunitar înregistrat sub nr. x pentru ambalaje pentru alimente, pungi, săculeţi, etichete, deţinute de reclamantă, pe ambalajele seminţelor de floarea soarelui prăjite cu şi fără sare destinate consumului uman, comercializate şi distribuite de pârâtă.
S-a dispus interzicerea folosirii, a actelor de producţie, comerţ, import, export, depozitarii, oferirii spre vânzare sau vânzării inclusiv prin intermediul Internet-ului, distribuţiei, publicităţii, precum si oricărei alte folosiri in scop comercial de către pârâtă a mărcii figurative SOLEI descrise mai sus.
A fost obligată pârâta să retragă de pe piaţă, pe cheltuială proprie, produsele purtând marca.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50.000 euro, în echivalent RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudicial cauzat prin actele de contrafacere.
S-a dispus publicarea dispozitivului hotărârii în două cotidiene de circulaţie naţională timp de 3 zile consecutiv pe cheltuiala pârâtelor.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la furnizarea tuturor informaţiilor pe care le deţine în legătură cu cantităţile de produse comercializate sub marca SOLEI ca neîntemeiat.
S-a luat act de faptul că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.
3.2 Hotărârea pronunţată în apel
Prin decizia nr. 1101A/08.07.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 625/16.06.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..
4. Căile de atac formulate în cauză
4.1. Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L..
În cuprinsul cererii de recurs, pârâta S.C. B. S.R.L. a arătat, dezvoltând critici întemeiate pe art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ., că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor motive de apel, cu încălcarea principiului devoluţiunii - motiv de nulitate, conform art. 174 C. proc. civ. Astfel, instanţa de apel nu s-a pronunţat pe motivele de apel ce vizau nerespectarea dezlegărilor de la prima trimitere spre rejudecare, la Tribunal; nu a analizat criticile privind plasarea in timp a aşa-zisei fapte ilicite; nu a analizat criticile cu privire la soluţia de obligare la plata sumei de 50.000 Euro; nu a analizat criticile asupra considerentelor; nu a analizat criticile privind încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană.
Invocând încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) şi art. 397 C. proc. civ., cu raportare la art. 478 şi art. 479 C. proc. civ., se arată că această omisiune a instanţei de apel face incidente atât dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., cât şi pe cele ale art. 488 pct. 6 din Cod, nemotivarea hotărârii judecătoreşti aducând atingere dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţie.
Mai arată recurenta-pârâtă că în decizia recurată au fost lăsate neclare următoarele aspecte: de ce ar fi fost necesară sau relevantă decăderea pentru seminţe comestibile în condiţiile în care, tot Curtea a reţinut ca o asemenea decădere nu era posibilă, marca nefiind înregistrată pentru aceste produse; de ce o marcă ce nu este nici notorie, nici de renume ar conferi automat drepturi dincolo de limitele înregistrării şi de ce înregistrarea şi folosirea unei mărci pentru "seminţe comestibile" nu ar fi protejată pentru "seminţele comestibile" şi de ce o astfel de folosire ar trebui să fie clasificată "acţiune în contrafacere".
Dezvoltând o critică întemeiată pe pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., susţine recurenta că Curtea de apel a aplicat greşit dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 207/2009, punând semnul egalităţii intre "produse similare" si "produse complementare", pe de o parte, iar pe de altă parte, deşi se reţine din considerente că a intenţionat să facă o oarecare distincţie, nu a tratat din punct de vedere legal implicaţiile acestei distincţii.
Aplicând corect jurisprudenţa CJUE, Curtea de apel trebuia sa ajungă la concluzia ca "seminţele preparate/procesate" nu sunt complementare produselor pentru care a fost înregistrată marca reclamantei, observând că primele nu sunt indispensabile sau importante pentru utilizarea celor din urmă (sau, în orice caz, să demonstreze contrariul prin argumente legale).
Cu încălcarea principiului disponibilităţii şi depăşirea limitelor devoluţiunii, respectiv cu încălcarea dreptului la apărare, Curtea de apel a trecut la a verifica ipoteza similitudinii şi a riscului de confuzie aferent şi totodată, a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 9 din Regulamentul nr. 207/2009, pentru că identitatea sau similaritatea semnelor nu duc automat la concluzia riscului de confuzie.
Această analiză a similarităţii excede cadrului procesual şi, în plus, pârâta critică faptul că, odată fiind considerată necesară această analiză, se impunea şi observarea criteriilor stabilite de bine-cunoscuta jurisprudenţă CJUE privind "evaluarea globală".
S-a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 19 din Regulamentul nr. 6/2002, deoarece încălcarea dreptului la un desen comunitar înseamnă copierea acestuia, fără drept. Cu alte cuvinte, se are în vedere folosirea fără drept a desenului înregistrat, nu a desenelor care pot fi considerate noi din perspectiva Regulamentului; temeiul în drept corespunzător cererii adiţionale a reclamantei era art. 14 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005, în loc de lit. b), aşa cum greşit a reţinut Tribunalul şi cum, mai departe, în mod greşit, nu a observat Curtea de Apel.
Această calificare a fost făcută de către prima instanţă, fără a fi pusă în discuţia părţilor, astfel că a avut loc schimbarea naturii despăgubirilor, cu încălcarea principiului disponibilităţii, n-a fost cenzurată de instanţa de apel.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ.
La data de 1 noiembrie 2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs incident.
În cuprinsul cererii de recurs incident împotriva considerentelor deciziei atacate, reclamanta S.C. A. S.R.L., a arătat că acestea sunt criticabile sub aspectul reţinerii înregistrării mărcii comunitare pentru produsul seminţe neprocesate pentru consum uman, deoarece această reţinere nu este în concordanţă cu conţinutul deciziilor EUIPO depuse la dosar.
Se invocă astfel, în cadrul criticii întemeiate pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ., greşita aplicare a prevederilor art. 2 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 şi ale Regulamentului nr. 207/2009 în ceea ce priveşte analiza protecţiei conferite de clasele pentru care marca este înregistrată.
Se susţine că în mod greşit s-a consemnat că în cadrul examenului EUIPO acesta a menţinut protecţia mărcilor pentru "seminţe neprocesate pentru consum uman", deoarece potrivit deciziilor EUIPO nr. 35267C şi nr. 35224C, marca si desenul sunt înregistrate şi pentru produsul "seminţe pentru consum uman", iar menţiunea instanţei de apel ar afecta negativ folosirea drepturilor de proprietate intelectuală ale recurentei reclamante.
Recurenta-reclamantă consideră că produsul seminţe preparate/procesate este complementar produsului pentru consum uman şi acestea se afla într-o relaţie de întreg parte. Mai precis, categoria generală - întregul - este cea a seminţelor pentru consum uman, iar categoria specială - partea componentă a întregului - este cea a seminţelor procesate. În momentul clarificării faptului că protecţia este acordată pentru clasa seminţelor pentru consum uman, este cert că această protecţie este acordată şi pentru comercializarea de seminţe procesate.
În acest context, este greşit să se reţină că o altă companie - B. ar putea comercializa seminţe procesate (fără să se determine clar că acestea sunt pentru animale sau alte scopuri), fără ca o astfel de comercializare să aibă semnificaţia unui act de contrafacere.
Solicită modificarea deciziei atacate exclusiv sub aspectul considerentului privind faptul că marca recurentei nu acoperă şi seminţele preparate/prăjite, regăsit la paginile 12 (ultimul paragraf) şi 13 (al doilea, al patrulea şi al şaselea paragraf) şi înlocuirea acestor considerente cu considerentele proprii ale instanţei de recurs.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
5. Apărările formulate în cauză
Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului principal ca nefondat.
6. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 22 martie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1101 A din 8 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la data de 7 iunie 2022, ora 900, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Relevant pentru soluţionarea recursurilor pendinte, se impune a reţine că, după un prim ciclu procesual, Tribunalul Bucureşti a fost învestit exclusiv cu soluţionarea cererii reclamantei având ca obiect acţiunea în contrafacerea mărcii comunitare (mărcii Uniunii Europene, consecutiv abrogării Regulamentului (CE) 207/2009 prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene) nr. x/29.01.2009 şi a desenului comunitar nr. x.
Conform celor reţinute de instanţele de fond, marca UE aparţinând reclamantei A. cu nr. x/29.01.2009 este o marcă figurativă (elementul fiind descris ca fiind format din cuvântul SOLEI scris cu galben cu un dublu contur în culorile verde şi bej, deasupra cuvântului se află un soare stilizat de culoare bej, iar fondul este de culoare roşie cu contur bej), are data de depozit 29.01.2009 şi este înregistrată pentru produse din clasele 29 (fructe conservate, uscate, fierte şi coapte; inclusiv nuci, migdale, arahide, curmale, stafide, chipsuri de fructe, nuci prăjite, nuci procesate, făină de nuci, amestecuri de fructe şi nuci, toate preparate) şi 31 (fructe cu coajă lignificată proaspete; seminţe pentru consumul uman; inclusiv fructe cu coajă lemnoasă, migdale, alune, alune proaspete, alune).
Desenul comunitar de care reclamanta s-a prevalat, nr. x, are dată de depozit 24.09.2009 şi este înregistrat pentru ambalaje pentru alimente şi produse alimentare, pungi, săculeţi şi etichete.
Prima instanţă a reţinut că pârâta utilizează în activitatea sa de comercializare a seminţelor de floarea soarelui un semn identic cu marca reclamantei şi un ambalaj asemănător cu desenul, atât cu litere chirilice, cât şi cu litere latine, fără a exista o licenţă sau un acord din partea reclamantei, ceea ce a justificat admiterea acţiunii în contrafacere, fiind consemnată incidenţa dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Regulamentul nr. 207/2009 (în vigoare la data sesizării instanţei), art. 19 din Regulamentul nr. 6/2002 privind desenele sau modelele comunitare şi art. 36 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Respingând apelul declarat de pârâta B., Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, cu privire la întinderea protecţiei mărcii reclamantei, că aceasta nu protejează, în cadrul clasei 29, seminţele preparate/procesate, însă că această împrejurare nu schimbă soluţia ce se impune a fi adoptată în privinţa acţiunii reclamantei, deoarece produsele pentru care pârâta utilizează un semn identic sau cu un grad înalt de similaritate sunt similare celor pentru care marca reclamantei este protejată (nuci procesate, migdale, arahide, curmale, stafide, felii de fructe, nuci prăjite, etc, respectiv seminţe neprocesate pentru consum uman, inclusiv nuci, migdale, alune, arahide).
II.1 Recursul declarat de pârâta B. S.R.L. valorifică, într-un prim motiv, întemeiat pe art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ., omisiunea instanţei de apel de a dezlega o serie de motive dezvoltate în calea de atac a apelului de pârâta recurentă.
Cu privire la aceste motive de apel pretins omise de la analiză, se reţine, în primul rând, că în primul ciclu procesual decizia Curţii de Apel care a dispus anularea în parte a judecăţii desfăşurate la prima instanţă şi rejudecarea exclusiv a cererii principale (hotărâre definitivă prin respingerea recursului) a cuprins o dezlegare obligatorie din perspectiva limitelor învestirii primei instanţe.
Astfel, instanţa de apel a statuat cu caracter obligatoriu că se impunea ca acţiunea în contrafacere ce a fost promovată pe cale principală să fie evaluată prin prisma susţinerilor privind încălcarea mărcii ce a fost indicată în petitul acţiunii, care fusese omisă de la analiză şi din dispozitiv de prima instanţă de fond, respectiv a mărcii UE nr. x/29.01.2009.
Corelativ, s-a dispus în cuprinsul deciziei nr. 410A/23.09.2015 că celelalte chestiuni ce făcuseră obiectul criticii în căile de atac declarate de ambele părţi urmează a fi reevaluate cu ocazia rejudecării, când urmează a fi analizată acţiunea în limitele astfel stabilite de instanţa de apel, consemnându-se în acest sens:
"În ceea ce priveşte restul motivelor de apel formulate de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin care se susţine netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei de respingere a capetelor de cerere privind furnizarea informaţiilor privind produsele comercializate sub marca SOLEI şi privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în sumă de 50.000 euro echivalent în RON, Curtea arată că nu pot fi analizate în acest stadiu procesual, în care tribunalul nu a intrat în cercetarea pe fond a acţiunii în contrafacere ce a fost dedusă judecăţii, situaţie în care nu se poate considera că a fost analizat fondul acestor petite, ce sunt strâns legate de obiectul acţiunii în contrafacere.
De asemenea, nefiind analizată fapta ilicită astfel cum a fost dedusă judecăţii de către reclamantă - constând în încălcarea drepturilor asupra mărcii comunitare nr. x şi asupra desenului comunitar nr. x - instanţa de fond nu a analizat nici fondul capătului de cerere în despăgubiri, despăgubirile fiind sunt strâns legate, din punctul de vedere al certitudinii existenţei dar şi al întinderii, de fapta de încălcare a dreptului de proprietate industrială în mod concret dedusă judecăţii.
În ceea ce priveşte restul motivelor de apel dezvoltate la pct. 5, 6 şi 7 din apelul apelantei-pârâte S.C. B. S.R.L., urmează ca acestea să fie avute în vedere de tribunal cu ocazia rejudecării cererii principale, având în vedere că, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, excepţiile formulate în apărare de către pârâtă au vizat exclusiv marca comunitară cu a cărei contrafacere reclamanta a investit instanţa."
Prin urmare, alte dezlegări obligatorii decât cea referitoare la obiectul acţiunii nu sunt cuprinse în această decizie, iar paragrafele ce preced, reproduse din cuprinsul deciziei, se referă exclusiv la inutilitatea analizei în acea etapă procesuală a unora dintre motivele celor două apeluri, a căror evaluare se impunea consecutiv dezlegării pe fond a cererii principale în limitele corect stabilite.
Or, motivele de apel numerotate cu 5, 6 şi 7 în cererea de apel formulată de pârâtă în primul ciclu procesual se referă la excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, lipsei de interes şi la netemeinicia acţiunii în contrafacere, iar aceste chestiuni au făcut obiectul dezlegărilor la instanţa de rejudecare şi totodată în cuprinsul deciziei din apel, atacată cu prezentul recurs.
Rezultă cu claritate, din precedenta expunere, că nu se poate reproşa cu temei instanţei de apel omisiunea de a examina motivul de apel referitor la nesocotirea dezlegărilor obligatorii din primul ciclu procesual, deoarece singura dezlegare obligatorie a fost cea privind obiectul concret al acţiunii şi în privinţa acesteia nu s-au formulat motive de apel în al doilea ciclu procesual.
Cu privire la motivul de apel care imputa primei instanţe greşita plasare în timp a pretinselor fapte ilicite, se constată, pe de-o parte, că Tribunalul a consemnat că faptele ilicite avute în vedere sunt ulterioare momentului anulării prin hotărâre definitivă a mărcii deţinute anterior de societatea E., când situaţia juridică relevantă s-a schimbat.
Pe de altă parte, Curtea de apel a reţinut un argument care făcea nerelevantă plasarea în timp a faptelor ilicite.
Astfel, s-a statuat că sentinţa nr. 1010/2013 a Tribunalului Bucureşti, prin care marca naţională verbală SOLEI nr. 100807/10.12.2008 a societăţii E. a fost anulată, nu are autoritate de lucru judecat în cauza de faţă cu privire la respingerea cererii de interzicere a folosirii semnului, deoarece aceasta a fost justificată în acea hotărâre cu argumentul că simpla anulare a unei mărci nu atrage, de plano, şi interzicerea folosirii semnului; or, a reţinut instanţa de apel, existenţa unei mărci înregistrate ulterior nu împiedică acţiunea în contrafacere formulată împotriva titularului mărcii ulterioare, fie ea şi dobândită cu bună-credinţă.
De aceea, având în vedere că s-a considerat nefondată critica referitoare la greşita apreciere a efectelor lucrului judecat în litigiul de anulare a mărcii SOLEI înregistrată de E., Curtea de apel considerând că poate primi acţiunea în contrafacere indiferent de data faptelor şi chiar în lipsa hotărârii de anulare a mărcii de care se prevala pârâta, rezultă că nu era necesar un răspuns distinct nici cu privire la chestiunea invocată de apelanta pârâtă, şi anume că în realitate faptele ilicite relevante în cauză priveau perioada anterioară învestirii instanţei de faţă (în anul 2013) şi că nu puteau fi ulterioare sentinţei nr. 1010/2013.
În acest context, instanţa de recurs reţine că, atunci când argumentează netemeinicia căii de atac, instanţa nu este ţinută a răspunde punctual oricărei susţineri faptice sau juridice expusă în memoriul ce dezvoltă motivele apelului, deoarece este posibil ca unul dintre argumentele sale să răspundă, chiar şi implicit, mai multor critici sau susţineri ale părţii; o atare împrejurare nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, dacă rezultă cu suficientă claritate de ce o parte dintre argumente sunt înlăturate, cum este cazul în speţă al motivului de apel ce privea plasarea în timp în mod eronat a faptelor ilicite sancţionate de prima instanţă.
Contrar susţinerilor recurentei, Curtea de apel a răspuns motivelor de apel referitoare la capătul de cerere în despăgubiri, formulând un răspuns - concis, dar cuprinzător; legalitatea acestei dezlegări va fi examinată în cadrul motivului de recurs ce cuprinde critici întemeiate pe pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.
În privinţa omisiunii instanţei de apel de a argumenta în considerentele sale cu privire la reaua-credinţă a pârâtei E. - persoană juridică ce nu este parte în litigiul de faţă - instanţa de recurs observă că, într-adevăr, considerentele deciziei recurate nu cuprind un răspuns legat de această chestiune.
Analizând însă motivul de recurs în coordonatele art. 488 pct. 5 C. proc. civ., deoarece el valorifică încălcarea obligaţiei instanţei de a se pronunţa cu privire la toate chestiunile aduse în discuţia sa, fie că sunt cereri cu care este învestită, fie apărări formulate, Înalta Curte observă că prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. nu prevăd expres sancţiunea nulităţii, astfel încât omisiunea (reală) a instanţei de apel de a răspunde motivului evocat va fi examinată în coordonatele dispoziţiilor art. 175 alin. (1) C. proc. civ.
În acest context, sancţiunea nulităţii nefiind expresă, ci virtuală, ea operează condiţionat de dovada existenţei unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului afectat de viciul reclamat.
Or, instanţa de recurs nu identifică şi nici cererea de recurs nu cuprinde vreo argumentare în sensul vătămării suferite de recurenta pârâtă care să fi rezultat din absenţa unei analize relative la conduita subiectivă a unui terţ de proces; prin urmare, acest motiv de recurs nu poate fi reţinut.
Omisiunea analizei incidenţei prevederilor art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului reprezintă o chestiune de aplicare a legii ce va fi analizată în cadrul motivelor de recurs ce succed.
Deşi recurenta susţine că absenţa din considerentele deciziei recurate a tuturor celor de mai sus constituie, în coordonatele încălcării art. 22 alin. (6), art. 478 şi următoarele C. proc. civ., motive de nulitate absolută, deoarece protejează un interes public, Înalta Curte observă că o atare distincţie - nulitate absolută sau relativă - nu este necesară din perspectiva regimului juridic al sancţiunii aplicabile, deoarece dacă nulitatea este invocată de cel care este vătămat prin respectiva încălcare, ea va opera numai în funcţie de distincţia nulitate expresă-nulitate virtuală, după cum reglementează art. 175 şi art. 176 C. proc. civ.
De aceea, cu excepţia chestiunii legate de analiza bunei sau relei-credinţe a unui terţ, ce este considerată de instanţa de recurs a fi, indubitabil, o chestiune de ordine privată - ce poate fi invocată numai de cel vătămat - şi, consecutiv, nu se poate identifica un interes al recurentei pârâte în a formula această critică, cu privire la restul omisiunilor învederate ale instanţei de apel, chiar reale de ar fi, soluţia cu privire la legalitatea deciziei atacate se obţine prin verificarea caracterului virtual sau expres al nulităţii rezultate din absenţa unui răspuns concret referitor la criticile enumerate.
După cum s-a arătat în doctrină, nu orice nulitate absolută este expresă, legiuitorul utilizând atât procedeul prevederii caracterului expres al nulităţii, caz în care vătămarea este prezumată relativ de lege şi cel interesat poate administra dovada contrară (potrivit art. 175 alin. (2) C. proc. civ.), cât şi cel al condiţionării nulităţii de existenţa vătămării - art. 175 alin. (1) C. proc. civ.
Totodată, în privinţa anumitor încălcări ale normelor procedurale, art. 176 C. proc. civ. prevede caracterul necondiţionat al nulităţii, ce operează indiferent dacă există sau nu vătămarea la care se referă textul anterior, iar enumerarea din text relevă că nu toate dispoziţiile legale a căror încălcare atrage nulitatea necondiţionată au caracter imperativ.
Prin urmare, de vreme ce prevederile art. 22 alin. (6) şi art. 478-479 C. proc. civ. (la care se referă recurenta) nu cuprind menţiunea că nerespectarea lor este sancţionată cu nulitatea, eventuala lor încălcare va atrage desfiinţarea actului numai dacă ele au produs o vătămare; or, cât timp fie instanţa de recurs constată că o atare vătămare nu există, fie decizia din recurs va cuprinde o analiză adecvată a chestiunii reclamate - în limitele cazurilor de casare prevăzute de lege - motivul de recurs astfel dezvoltat nu poate atrage casarea deciziei atacate.
În cadrul aceloraşi critici, subsumate însă cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta pârâtă reproşează instanţei de apel absenţa unei motivări în drept cu privire la concluzia că produsele pentru care marca reclamantei este înregistrată sunt similare cu cele pentru care pârâta foloseşte un semn identic sau cu un grad de similaritate foarte ridicat.
Or, nicio motivare în drept suplimentară faţă de cele reţinute în decizie nu se identifică a fi fost necesară, de vreme ce jurisprudenţa naţională şi cea europeană au inclus în mod constant caracterul complementar al produselor sau serviciilor în noţiunea similarităţii acestora; de aceea, analiza incidenţei unuia dintre cazurile de încălcare presupunea exclusiv verificarea existenţei similarităţii sau identităţii semnelor, respectiv a produselor sau serviciilor, acestea fiind elementele riscului de confuzie - ele regăsindu-se în argumentarea instanţelor de fond referitoare la existenţa încălcării dreptului la marcă al reclamantei.
În acelaşi timp, existenţa complementarităţii serviciilor sau produselor în discuţie este o condiţie a încălcării indiferent de natura şi caracteristicile mărcii, devenind lipsit de relevanţă dacă aceasta se bucură de o anume reputaţie sau nu, iar constatarea existenţei similarităţii nu constituie o extindere a protecţiei specifică mărcilor cu renume, ci îmbracă tocmai forma reglementată a contrafacerii mărcii; distinct, chestiunea caracterului complementar al produselor va fi analizată şi în cadrul motivului de recurs ce valorifică greşita aplicare a normelor de drept substanţial în cadrul acţiunii în contrafacere.
Conex, nu constituie nemotivarea hotărârii nici celelalte împrejurări reclamate de recurentă în cadrul aceleiaşi critici - chestiunea irelevanţei decăderii reclamantei sau pretinsa acordare a unei protecţii în afara limitelor legale mărcii reclamantei, cele expuse reprezentând doar nemulţumirea părţii faţă de rezultatul raţionamentului juridic realizat de instanţa de apel şi nu reale omisiuni de argumentare.
În cadrul criticilor întemeiate pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine greşita aplicare a prevederilor Regulamentului nr. 207/2009 atunci când a calificat produsele pentru care este marca înregistrată şi respectiv produsele pentru care pârâta foloseşte semnul litigios ca fiind similare, respectiv complementare.
Citează, în acest sens, recurenta, jurisprudenţa europeană în materie, potrivit căreia produsele sau serviciile complementare sunt cele între care există o strânsă legătură, în sensul că unul este indispensabil sau important pentru utilizarea celuilalt (Hotărârea Tribunalului (Camera a cincea) din 22 ianuarie 2009 în cauza T-316/07, Commercy AG împotriva Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne).
Or, constată Înalta Curte, caracterizarea relaţiei de complementaritate între produse sau servicii nu este limitată la ipoteza în care un produs sau serviciu este indispensabil sau important pentru utilizarea celuilalt, aceasta fiind una dintre ipotezele în care relaţia în discuţie poate fi stabilită, dar nu unica.
De altfel, paragraful citat din hotărârea T-316/07 în cererea de recurs face parte dintr-o argumentare complexă, care subliniază tocmai că determinarea similarităţii produselor sau serviciilor în ipoteza complementarităţii este influenţată de mai mulţi factori şi nu este rezervată exclusiv situaţiei în care un produs sau serviciu este indispensabil utilizării altui produs sau serviciu.
Dimpotrivă, relevantă este utilizarea de o aşa manieră încât se poate da naştere riscului de confuzie, ce include şi riscul de asociere, respectiv ca legătura constatată între produse să permită o astfel de reacţie a consumatorului ţintă, care să pot creadă "că răspunderea fabricării acestor produse sau a prestării acestor servicii revine aceleiaşi întreprinderi" - par. 57 al Hotărârii din cauza T-316/07, citat (incomplet) chiar de recurentă.
O atare legătură se poate reţine, de exemplu, atunci când produsele au aceeaşi natură, sunt destinate aceluiaşi tip de public şi sunt comercializate utilizând aceleaşi canale de distribuţie, dar în acelaşi timp sunt substituibile ori sunt folosite frecvent împreună, împrejurări care, dacă sunt toate incidente, sunt apte a crea impresia consumatorului că provin de la aceeaşi întreprindere.
Acesta este cazul în speţă al produselor pentru care marca reclamantei este înregistrată (fructe conservate, uscate, fierte şi coapte; inclusiv nuci, migdale, arahide, curmale, stafide, chipsuri de fructe, nuci prăjite, nuci procesate, făină de nuci, amestecuri de fructe şi nuci, toate preparate, fructe cu coajă lignificată proaspete; seminţe pentru consumul uman; inclusiv fructe cu coajă lemnoasă, migdale, alune, alune proaspete, alune) şi respectiv al produselor pentru care s-a reţinut de către instanţele de fond că pârâta foloseşte semnul identic cu marca: seminţe de floarea soarelui.
De altfel, se poate argumenta inclusiv în sensul că seminţele de floarea soarelui sunt incluse în categoria mai largă a seminţelor pentru consumul uman, dar în legătură cu această teză se vor face dezvoltări în cadrul analizei recursului incident.
În tot cazul, între seminţele de floarea soarelui procesate sau preparate (prăjite, sărate) şi seminţele pentru consum uman - chiar neprocesate - există, în opinia instanţei de recurs, legătura de complementaritate corect reţinută de instanţa de apel, care justifică şi riscul de confuzie, ce include riscul de asociere (consumatorul consideră că produsele provin de la acelaşi comerciant sau cel puţin că între producători există o legătură economică strânsă).
În cadrul aceluiaşi motiv de recurs, a arătat recurenta pârâtă că analiza contrafacerii de către instanţa de apel s-a raportat greşit la o altă teză decât cea a identităţii semnelor şi respectiv a produselor, care fusese reţinută de prima instanţă, cu consecinţa încălcării principiului disponibilităţii.
Observând că aceste critici pot fi încadrate de fapt în prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. cu referire la art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ.), Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată.
Astfel, reclamanta a invocat prin cererea de chemare în judecată existenţa unei încălcări a dreptului său asupra mărcii UE SOLEI nr. x/29.01.2009, argumentând că semnul folosit de pârâtă este identic cu marca înregistrată în beneficiul său, folosită pentru aceleaşi produse; temeiul de drept al acţiunii nu a fost însă limitat la teza contrafacerii prin folosirea unui semn identic pentru produse identice, reclamanta evocând dispoziţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 (sediul materiei acţiunii în contrafacere în legea internă) în forma în vigoare la data iniţierii litigiului, în întregimea sa, deci inclusiv cu tezele care sancţionau utilizarea unui semn identic sau similar pentru produse similare (lit. b) din art. 36).
Prima instanţă a reţinut folosirea unui semn identic cu marca (iar această teză nu a fost contestată prin apel sau recurs) pentru produse identice, caz în care, într-adevăr, riscul de confuzie este prezumat de lege şi nu mai necesită o analiză distinctă.
Prin apelul declarat pârâta B. a dezvoltat critici relative la întinderea protecţiei mărcii reclamantei din perspectiva absenţei protecţiei pentru produsele seminţe neprocesate (lit. C), vila 4 verso din cererea de apel), invocând în acest sens efectele hotărârilor pronunţate în cadrul procedurilor ce s-au desfăşurat cu privire la marcă în faţa oficiului de înregistrare, EUIPO.
Deşi nu există argumente în cererea de apel care să circumstanţieze registrul în care aceste susţineri puteau produce efecte, rezultă în mod indirect că pârâta a susţinut absenţa protecţiei pentru produsele seminţe procesate cu scopul de a obţine înlăturarea cerinţei ca semnul identic cu marca să fie folosit pentru produse identice.
Faţă de aceste susţineri, intimata-reclamantă a formulat apărări, prin care au fost invocate din nou deciziile EUIPO date în cadrul procedurilor de decădere iniţiate de pârâta B., iar aceste decizii, cum se va arăta, au examinat legătura dintre diferitele produse şi servicii pentru care marca reclamantei a fost înregistrată, implicit şi existenţa similarităţii, respectiv a complementarităţii dintre acestea.
Prin urmare, modalitatea concretă în care a avut loc încălcarea reclamată prin acţiune făcea obiectul învestirii instanţei de apel prin însăşi cererea de apel formulată de recurentă şi apoi prin apărările intimatei.
Într-o asemenea împrejurare, dată fiind obligaţia instanţei (deja evocată) de a analiza toate cererile cu care este învestită şi toate apărările formulate în faţa sa, rezultă că instanţa de apel nu a depăşit limitele învestirii în calea de atac, astfel cum sunt ele configurate de prevederile art. 476 şi art. 477 C. proc. civ.
Totodată, din perspectiva susţinerilor că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune prin care era invocată exclusiv ipoteza de contrafacere ce presupune identitatea semnelor în conflict şi identitatea produselor sau serviciilor pentru care marca este protejată, respectiv pentru care semnul este utilizat de pârât, Înalta Curte constată că nici din acest punct de vedere decizia recurată nu a depăşit limitele învestirii - astfel cum rezultă ele din art. 478 alin. (1) C. proc. civ.
Este adevărat că acţiunea reclamantei valorifica în expunerea motivelor o anumită ipoteză de încălcare, însă la fel de adevărat este că au fost invocate în mod expres în întregime prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, ceea ce conduce la concluzia că instanţa era îndreptăţită a examina pricina din perspectiva oricărei dintre formele de încălcare la care textul se referă.
Dacă prima instanţă era în dubiu cu privire la limitele învestirii, putea pune în discuţia părţilor necesitatea calificării acţiunii sau eventuala stabilire a limitelor acesteia, ceea ce nu s-a petrecut, astfel încât rezultă că deplina învestire a primei instanţe nu a fost echivocă, în opinia acesteia.
În schimb, Curtea de apel a fost învestită cu apărările părţilor ce priveau întinderea protecţiei mărcii reclamantei şi existenţa unei similarităţi a produselor, iar, în condiţiile în care acţiunea fusese admisă şi sentinţa era criticată şi pentru netemeinicie, faţă de caracterul devolutiv al apelului şi de prevederile art. 476-478 C. proc. civ. anterior evocate, instanţa de apel era chemată a tranşa în fapt şi în drept existenţa încălcării în oricare dintre ipotezele indicate de reclamantă, chiar dacă ea nu era argumentată în mod distinct în acţiune.
De aceea, Înalta Curte apreciază că, pe de-o parte, nu au fost depăşite limitele învestirii, astfel încât nu a fost încălcat principiul disponibilităţii procesului civil, iar pe de altă parte, reţinând că instanţa de apel nu avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor în mod expres chestiuni deja invocate prin cererile şi apărările formulate în faţa sa, că nu a fost încălcat nici principiul contradictorialităţii.
În cadrul criticilor subsumate de recurentă prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat şi greşita aplicare a prevederilor art. 9 din Regulamentul nr. 207/2009 privind protecţia mărcilor, iar argumentarea acestei susţineri priveşte absenţa din considerentele deciziei recurate a referirilor la principiile specifice "evaluării globale" rezultate din jurisprudenţa CJUE.
Înalta Curte observă, în primul rând, că cererea de recurs nu cuprinde nicio referire concretă la un anume principiu de evaluare a similarităţii semnelor care să fie omis din analiza Curţii de apel, astfel încât consideră că această critică este lipsită de substanţă şi este inserată în cererea de recurs cu caracter formal, ea neconstituind în realitate un motiv de critică apt a declanşa un control judiciar.
Subsidiar, se observă că în speţă prima instanţă a reţinut că semnul folosit de pârâtă este identic cu marca reclamantei şi cu ambalajele pentru care aceasta are înregistrat desenul comunitar de care s-a prevalat prin acţiune; în absenţa unor motive de apel care să conteste în concret această apreciere, Curtea de apel a menţionat, în această privinţă, că semnele prezintă un grad ridicat de similaritate, deoarece ambele conţin elementul verbal identic - SOLEI - aplicat pe un conţinut figurativ cu un colorit similar.
De vreme ce motivele de apel nu susţineau că între semne nu există un asemenea grad ridicat de similaritate (sau chiar identitate, cum a apreciat prima instanţă), nu se poate cere instanţei de apel - ca prima instanţă de control judiciar, destinat atât faptelor, cât şi aplicării legii - să examineze chestiuni necontestate, mai ales faţă de prevederile art. 477 alin. (1) şi art. 479 alin. (1) C. proc. civ.
În consecinţă, această critică este nefondată, deoarece aplicarea principiilor de evaluare comparativă dezvoltate pe cale jurisprudenţială este specifică analizei similarităţii semnelor aflate în conflict, iar această chestiune nu a fost în mod real şi concret adusă în discuţia instanţei de apel.
Legat de analiza încălcării, recurenta-pârâtă susţine prin cererea de recurs că noţiunea complementarităţii dintre produse sau servicii este una rezervată procedurilor administrativ-jurisdicţionale desfăşurate în faţa oficiului de înregistrare, nefiind proprie acţiunii în contrafacere.
Această afirmaţie nu poate fi primită, ea nefiind susţinută în concret de vreun argument; cât timp complementaritatea este o noţiune care serveşte determinării existenţei similarităţii produselor sau serviciilor, ea este inclusă în orice analiză ce priveşte similaritatea, fie că este vorba despre examinarea unui motiv de refuz relativ la înregistrare, a unui caz de anulare a mărcii, de decădere sau de încălcare; instanţa de recurs nu identifică, în acest context, nicio normă legală (internă sau europeană) şi niciun principiu dezvoltat pe cale jurisprudenţială din dispoziţiile aplicabile care să permită o limitare ca cea sugerată de recurentă prin această critică.
Motivele de recurs mai cuprind o susţinere (indirectă) în sensul că se impune a da efecte concrete unor decizii OSIM, chiar dacă nu au autoritate de lucru judecat - făcând astfel referire la o cerere de opoziţie formulată de reclamanta A. împotriva cererii de înregistrare a unei mărci naţionale formulată de pârâtă, care a fost respinsă de oficiul naţional cu argumentul că marca anterioară invocată în opoziţie este înregistrată pentru alte produse.
În condiţiile în care, aşa cum arată însăşi recurenta, nu este în discuţie o hotărâre a unei instanţe care să se bucure de autoritate de lucru judecat, aprecierea autorităţii chemate a aprecia cu privire la înregistrarea unei mărci naţionale nu constituie, per se, un reper obligatoriu pentru instanţă.
Fireşte că, de principiu, astfel de acte cu caracter administrativ jurisdicţional trebuie să se bucure de prezumţia relativă de validitate şi corectitudine, dar aplicarea legii este rezervată, în final, instanţei de judecată şi aprecierea diferită asupra unei anumite probleme de drept nu este, din această perspectivă, obligatorie pentru instanţa de judecată.
Se face vorbire în cererea de recurs de existenţa unui drept al pârâtei recurente la folosirea legitimă a semnului aplicat pe produsele seminţe procesate, drept protejat de art. 1 din primul Protocol adiţional al Convenţiei EDO, fără ca argumentarea să cuprindă indicarea în concret a dreptului care ar atrage o asemenea protecţie.
Or, Înalta Curte observă că dreptul invocat în faţa instanţelor de fond de pârâtă era, pe de-o parte, dreptul de autor asupra reprezentării grafice de pe ambalajele pârâtei, dar el era valorificat pe calea cererii reconvenţionale, care a fost respinsă cu caracter definitiv prin prima sentinţă asupra fondului, nr. 2212/18.12.2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, anulată numai în parte şi menţinută în privinţa soluţiei date cererii reconvenţionale prin decizia nr. 410A/23.09.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi prin decizia nr. 2020/25.10.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Pe de altă parte, s-a mai invocat în acelaşi context dreptul dobândit de la societatea E. cu privire la folosirea mărcii naţionale SOLEI nr. 100807/10.12.2008, verbală, dar această marcă a fost anulată cu efecte retroactive prin sentinţa civilă nr. 1010/07.05.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2011, irevocabilă prin respingerea apelului şi a recursului.
Prin urmare, în absenţa altor susţineri din acest registru, în cauza de faţă recurenta pârâtă nu este în măsură a se prevala în apărare de un drept de a folosi semnul SOLEI în forma reţinută de prima instanţă şi care să îi permită a invoca protecţia unui bun în sensul Convenţiei EDO, iar această dezlegare constituie şi o suplinire a considerentelor în drept ce lipsesc din analiza Curţii de apel şi a căror omisiune s-a invocat prin primul motiv de recurs, mai sus analizat.
Într-o altă critică ce se circumscrie prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta pârâtă susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare, cu argumentul că încălcarea dreptului la un desen comunitar înseamnă copierea acestuia (a desenului înregistrat) fără drept, deci nu a desenelor care pot fi considerate noi din perspectiva Regulamentului.
Din considerentele sentinţei primei instanţe rezultă că s-a considerat că ambalajele folosite de pârâtă pentru comercializarea seminţelor de floarea soarelui poartă "însemnele protejate de marca figurativă şi de desenul comunitar al(e) reclamantei", iar Curtea de apel nu a dezvoltat în cuprinsul considerentelor aspecte legate de încălcarea dreptului asupra desenului comunitar în discuţie.
În acest context, se observă din examinarea cererii de apel formulată de pârâta B. că instanţa de apel nu a fost învestită cu critici relative la greşita apreciere asupra contrafacerii desenului comunitar, această chestiune fiind adusă în discuţie abia cu ocazia declarării recursului.
Faţă de dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată astfel că motivul relativ la pretinsa încălcare a art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 este invocat direct în recurs, omisso medio, şi de aceea nu poate fi primit.
Ultima critică dezvoltată în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. se referă la aplicarea dispoziţiilor art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005, recurenta afirmând că instanţa de apel nu a analizat criticile sale şi totodată că cererea adiţională formulată de reclamantă nu a fost corect calificată, temeiul corespunzător fiind art. 14 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005, faţă de care prejudiciul pretins nu a fost dovedit aşa cum reclamă textul; chiar şi în ipoteza calificării cererii potrivit normei de la lit. b) a alin. (2), arată recurenta, nu se poate considera că au fost îndeplinite cerinţele legale pentru determinarea despăgubirilor la suma de 50.000 euro în echivalent RON.
Conex acestor susţineri, apreciază recurenta că instanţa de fond a schimbat calificarea cererii cu încălcarea principiului disponibilităţii, iar această încălcare nu a fost cenzurată de Curtea de apel.
Potrivit art. 14 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 100 din 14 iulie 2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, "(1) La cererea părţii vătămate, instanţa judecătorească competentă va ordona persoanei care cu intenţie a desfăşurat o activitate de contrafacere să plătească titularului dreptului încălcat daune-interese corespunzătoare prejudiciului pe care acesta l-a suferit, în mod real, ca urmare a încălcării săvârşite.
(2) La stabilirea daunelor-interese instanţa judecătorească va lua în considerare:
a) toate aspectele corespunzătoare, cum ar fi consecinţele economice negative, în special, pierderea câştigului suferită de partea vătămată, beneficiile realizate în mod injust de către persoana care a încălcat un drept de proprietate industrială protejat şi, după caz, elemente, altele decât factorii economici, cum ar fi prejudiciul moral cauzat titularului dreptului încălcat; sau
b) cu titlu de alternativă, atunci când este cazul, fixarea unei sume forfetare pentru daunele-interese, pe baza unor elemente cum ar fi cel puţin suma redevenţelor sau valoarea drepturilor care ar fi fost datorate, dacă persoana care a încălcat un drept de proprietate industrială protejat ar fi cerut autorizaţia de a utiliza dreptul de proprietate în cauză."
Din lucrările dosarului, se reţine că prin cererea adiţională formulată la data de 09.07.2013, reclamanta a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 euro, respectiv 222.425 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat acesteia prin actele de contrafacere imputate pârâtei prin acţiune.
Argumentarea cererii cuprinde susţineri în sensul că folosirea fără drept a mărcii sale de către pârâtă îi aduce acesteia un profit nejustificat, dar în egală măsură o lipseşte pe aceasta de un câştig pe care l-ar fi avut în condiţiile în care nu ar fi avut loc faptele ilicite; totodată, s-a susţinut că faptele ilicite ale pârâtei aduc atingere renumelui mărcii reclamantei, prin direcţionarea în mod greşit a consumatorilor către alte produse decât ale sale, care nu corespund întotdeauna standardelor de calitate pe care reclamanta le urmăreşte; în egală măsură s-a susţinut şi producerea unui prejudiciu moral, ataşat pierderii de imagine.
A fost indicat ca temei de drept al cererii art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005, cu ambele ipoteze de cuantificare a reparaţiei mai sus reproduse, cuprinse la lit. a) şi b) ale alin. (2).
Tribunalul, soluţionând acţiunea, a obligat pârâta la plata sumei solicitate, apreciind în considerente că, faţă de temeinicia acţiunii în contrafacere, este îndeplinită cerinţa existenţei încălcării; cu privire la întemeierea în drept a cererii, a apreciat că reclamanta s-a bazat pe prevederile art. 14 alin. (2) lit. b) din Ordonanţă, considerând că suma solicitată reprezintă o reparaţie efectivă şi proporţională cu drepturile încălcate, în acord cu norma evocată.
Respingând apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe, Curtea de apel a apreciat, în această privinţă, că determinarea sumei acordate cu titlu de despăgubiri s-a realizat în acord cu criteriile cuprinse în art. 14 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 100/2005 şi că reparaţia apare ca fiind echitabilă şi corespunzătoare circumstanţelor particulare ale cauzei.
În privinţa chestiunii calificării cererii ca fiind întemeiată pe art. 14 alin. (2) lit. a) sau b din O.U.G. nr. 100/2005 (problemă ce poate fi examinată sub umbrela cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.), Înalta Curte observă că ea nu s-a realizat cu încălcarea principiului disponibilităţii, deoarece reclamanta a invocat ambele variante de cuantificare a prejudiciului prevăzute de lege, după cum rezultă din cele ce preced, iar această posibilitate este deschisă părţii în forma unei cereri subsidiare (dacă nu sunt îndeplinite cerinţele de determinare a prejudiciului în forma prevăzută la lit. a), solicitarea urmează a fi analizată în varianta alternativă).
În acelaşi timp, instanţa de recurs nu poate primi teza pârâtei recurente în sensul că dezvoltarea argumentelor cererii adiţionale era una specifică ipotezei de cuantificare a prejudiciului prevăzută de lit. a) a art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005.
Astfel, argumentele reclamantei au fost unele ce caracterizează orice tip de prejudiciu material şi moral izvorât din încălcarea unui drept la marcă, şi au privit atât criteriile cuprinse în art. 14 alin. (2) lit. a) (beneficiul realizat pe nedrept de pârâtă, pierderea câştigului suferită de reclamantă), cât şi chestiuni de ordin general privitoare la efectele încălcării: diluţia mărcii, prejudiciul de imagine, etc, ceea ce nu limitează aplicarea normei analizate la ipoteza cuprinsă în lit. a).
Instanţele de fond au considerat, apreciind suverane asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei, că suma forfetară cerută de reclamantă respectă principiile ce guvernează această materie, şi anume proporţionalitatea, caracterul rezonabil, dar şi necesitatea de a repara prejudiciul - inclusiv de natură morală - cauzat de utilizarea îndelungată fără drept a semnului pentru care reclamanta a obţinut în mod legitim, prin înregistrare, protecţie.
În privinţa elementelor probatorii administrate în această privinţă, Înalta Curte reţine exclusiv că analiza dovezilor şi a situaţiei de fapt scapă controlului judiciar specific recursului - cale extraordinară de atac rezervată exclusiv criticilor de nelegalitate enumerate expres şi limitativ de art. 488 C. proc. civ. -, cu observaţia că în art. 14 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 100/2005 criteriul redevenţei ce ar fi fost încasată dacă s-ar fi autorizat folosirea semnului de către titular este numai exemplificativ menţionat, el neexcluzând posibilitatea determinării despăgubirilor pe baza altor criterii.
Faţă de aceste considerente, şi ultimul motiv de recurs este considerat nefondat.
II.2 Recursul incident declarat de reclamanta A. este, de asemenea, nefondat.
Calea de atac declarată de reclamantă priveşte exclusiv reţinerea în considerentele deciziei atacate a împrejurării că marca UE a cărei protecţie judiciară s-a solicitat în cauză nu este înregistrată şi pentru produsele seminţele de consum uman preparate/procesate.
În susţinerea acestei critici, recurenta-reclamantă arată că prin deciziile EUIPO nr. 35267C şi nr. 35224C s-a statuat că marca şi desenul comunitar sunt înregistrate pentru produsul "seminţe pentru consum uman", iar seminţele procesate sau preparate reprezintă o parte a categoriei mai largi de seminţe pentru consum uman; totodată, se susţine că neprocesarea seminţelor ar fi incompatibilă cu comercializarea acestora, având în vedere că una dintre operaţiunile de procesare este, de exemplu, ambalarea acestora.
Aşa cum rezultă din certificatul de înregistrare a mărcii UE nr. x, înregistrarea acesteia a fost acordată pentru produse din clasele 29: fructe conservate, uscate, fierte şi coapte; inclusiv nuci, migdale, arahide, curmale, stafide, chipsuri de fructe, nuci prăjite, nuci procesate, făină de nuci, amestecuri de fructe şi nuci, toate preparate şi 31: fructe cu coajă lignificată proaspete; seminţe pentru consumul uman; inclusiv fructe cu coajă lemnoasă, migdale, alune, alune proaspete, alune.
În acest context, Înalta Curte observă că, prin hotărârea invocată de recurenta-reclamantă, prin care EUIPO a soluţionat cererea formulată de societatea E. pentru decăderea mărcii UE nr. x (marca de care se prevalează reclamanta în cauza pendinte) - nr. 35224C, hotărârea nr. 35267C privind o altă marcă UE aparţinând reclamantei - au fost delimitate limitele în care marca în discuţie se bucură de protecţie, iar dezlegările acolo cuprinse au în vedere Hotărârea CJUE din data de 19 iunie 2012 în cauza C-307/10, Chartered Institute of Patent Attorneys împotriva Registrar of Trade Marks (Hotărârea IP Translator), în sensul că protecţia acordată prin înregistrare priveşte produsele indicate în cererea titularului, astfel cum sunt ele menţionate apoi în certificatul de înregistrare.
A reţinut Divizia de anulare din cadrul EUIPO că "produsele şi boabele agricole, horticole şi forestiere care nu sunt incluse în alte clase din clasa 31 cuprind categorii foarte largi de produse, care includ, printre altele, produsele titularului nuci şi seminţe crude."
Prin urmare, având în vedere că dintre produsele ce fac parte din clasa 29 a Clasificării de la Nisa înregistrarea în discuţie nu menţionează seminţe (ci numai fructe conservate, uscate, fierte şi coapte; inclusiv nuci, migdale, arahide, curmale, stafide, chipsuri de fructe, nuci prăjite, nuci procesate, făină de nuci, amestecuri de fructe şi nuci, toate preparate), rezultă că produsele seminţe pentru care marca justifică protecţie sunt cele din clasa 31, seminţe pentru consumul uman.
Or, cu privire la acestea, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, divizia de anulare a statuat că în clasa 31 sunt incluse seminţele neprelucrate.
De altfel, cercetarea bazei de date F. găzduită de pagina de internet a Oficiului de înregistrare EUIPO - www.euipo.europa.eu - a relevat că în clasa 29 sunt incluse diferite categorii de seminţe (fie cu denumirea generică, fie cu indicaţia plantei: seminţe de dovleac, de floarea soarelui, etc) care sunt comestibile, preparate sau procesate, nefiind inclusă în această clasă nicio categorie de seminţe crude.
În schimb, clasa 31 are ca titlu "Produse agricole, de acvacultură, horticole şi forestiere brute şi neprocesate; grăunţe şi seminţe brute şi neprocesate; fructe şi legume proaspete, ierburi proaspete; plante şi flori naturale; bulbi, puieţi şi seminţe pentru plantare; animale vii; hrană şi băuturi pentru animale; malţ", iar explicaţiile cuprinse în clasificare arată că "Clasa 31 include în principal produsele crescute în pământ şi în apă care nu au fost supuse nici unei forme de pregătire pentru consum, animale şi plante vii, precum şi hrană pentru animale."
De asemenea, indicaţiile detaliate ale clasei arată că ea cuprinde mai multe categorii de seminţe, dar niciuna nu menţionează că ele sunt procesate.
Cum a observat şi divizia de anulare din cadrul EUIPO, seminţele cuprinse în clasa 31 sunt cele necuprinse în clasa 29 (care sunt cele procesate/preparate), per a contrario sunt cele neprocesate/nepreparate.
Contrar susţinerilor recurentei reclamante, hotărârea nr. 35224C nu statuează, expres sau implicit, că seminţele de consum uman din clasa 31 pentru care este acordată înregistrarea mărcii ar include atât seminţe crude, cât şi seminţe procesate sau preparate.
De aceea, Înalta Curte consideră că dezlegarea Curţii de apel în sensul că marca reclamantei nr. x nu este înregistrată pentru seminţe preparate sau procesate este corectă, astfel încât nu pot fi reţinute criticile din recursul incident.
Nu mai puţin adevărat este că aceste produse, seminţele nepreparate sau neprocesate pentru consum uman, sunt similare (în forma complementarităţii) cu seminţele de floarea soarelui preparate sau procesate - pentru care pârâta foloseşte semnul identic cu marca reclamantei - pentru argumentele dezvoltate supra în cadrul analizei recursului declarat de pârâtă; de aceea, din perspectiva soluţionării cauzei de faţă, împrejurarea că marca reclamantei nu este înregistrată pentru produsele menţionate nu este determinantă, pentru că folosirea semnului identic pentru produse similare, dacă dă naştere riscului de confuzie, este sancţionată de lege, iar aceste cerinţe au fost corect constatate a fi îndeplinite în speţă.
În consecinţa tuturor acestor argumente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1101 A din 8 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iunie 2022.