Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022
Asupra cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele litigiului:
1. Obiectul cauzei:
Prin cererea înregistrată la 28 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.R.L., a solicitat instanţei:
- să constate caracterului ilicit al faptei săvârşite, constând în defăimarea societăţii reclamante prin afirmaţii denigratoare publicate în presă;
- să fie obligaţi pârâţii la plata în solidar a sumei de 2.000.000 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru prejudiciul moral creat, urmare a afirmaţiilor denigratoare făcute la adresa societăţii şi a reprezentanţilor săi, prin articolul publicat în data de 17 februarie 2016, sub titlul " Bătălia mafiotă, pe viaţă şi pe moarte, care se duce pentru mina de aur ascunsă sub munţii de gunoi din România/dezvăluiri", articol publicat pe pagina de internet a publicaţiei D., precum şi prin articolul "E.", publicat de Obiectiv la 11 iunie 2015.
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârea de declinare a competenţei:
Prin încheierea din 24 octombrie 2017, Tribunal Dolj, secţia a II-a civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B., C. S.R.L., în favoarea secţiei I civile din cadrul Tribunalului Dolj.
Primul ciclu procesual:
2. Sentinţa pronunţată de tribunal:
Prin sentinţa civilă nr. 150 din 8 martie 2018, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. S.R.L. şi a respins acţiunea faţă de pârâta C. S.R.L. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. faţă de pârâtul B., în sensul că a constatat caracterul ilicit al faptei pârâtului B. constând în defăimarea reclamantei prin afirmaţii denigratoare publicate în presă şi a obligat pe pârâtul B. la plata sumei de 40.000 RON, reprezentând despăgubiri morale.
3. Decizia pronunţată de curtea de apel:
Prin decizia nr. 2355 din 12 septembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins apelurile declarate de reclamanta A. S.R.L. şi pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 150 din 8 martie 2018 a Tribunalului Dolj.
4. Decizia pronunţată de instanţa de recurs:
Prin decizia civilă nr. 2141 din 20 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017 a fost admis recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 2355 din 12 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, casată decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Al doilea ciclu procesual:
5. Decizia pronunţată de curtea de apel în rejudecare:
Prin decizia civilă nr. 19 din 4 februarie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 150 din 8 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosar nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. S.R.L..
A fost admis apelul declarat de apelantul-pârât B., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 150 din 8 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosar nr. x/2017 schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 20.000 RON, despăgubiri morale, către reclamantă, fiind păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr. 150 din 8 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosar nr. x/2017.
6. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei civile nr. 19 din 4 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, pârâtul B. a declarat recurs, solicitând casarea în totalitate a deciziei recurate şi, rejudecând, admiterea apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 150 din 8 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Dolj, desfiinţarea hotărâii cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimitere spre o nouă judecată la instanţa de apel.
Prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. (8) C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de dispoziţiile art. 253 alin. (4), art. 1349, art. 1357 alin. (1), art. 1358 şi art. 1385 alin. (3) C. civ.
Din perspectiva dispoziţiilor art. 1385 alin. (3) C. civ., instanţa de apel nu a analizat sub niciun aspect întinderea despăgubirii, prejudiciul suferit de reclamantă ori modul de stabilire a sumelor ce au fost acordate cu titlu de daune, deşi prin motivarea cuprinsă în considerentele deciziei nr. 2141 din 20 octombrie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie indică aspectele ce se impun a fi respectate în economia calculului.
Considerentele hotărârii recurate nu analizează valoarea sumei ce a fost stabilită cu titlu de prejudiciu, cum s-a ajuns la această valoare şi dacă, în concret, acesta este prejudiciul suferit de către reclamantă. Instanţa s-a rezumat la a expune mai multe considerente reţinute în doctrina şi practica judiciară, fără să analizeze elementul esenţial al faptei ilicite, respectiv caracterul public al celor sesizate raportat la capacitatea pârâtului de a da caracter public afirmaţiilor considerate defăimătoare şi calomnioase coroborat cu renunţarea la dreptul pretins de reclamantă împotriva jurnaliştilor.
Instanţa de apel a reţinut că nu s-ar mai putea stabili dacă fapta jurnalistului a depăşit limitele libertăţii de exprimare, în condiţiile în care reclamanta a renunţat la judecata împotriva jurnaliştilor, astfel că se impunea să clarifice care sunt limitele dreptului la exprimare încălcate de pârâtul B. şi nu doar să reţină o prezumţie. Aceasta deoarece în condiţiile în care jurnalistul care a dat caracter public afirmaţiilor nu a depăşit limitele libertăţii de exprimare, atunci cu atât mai mult pârâtul care a avut o discuţie rezumată la prezentarea unor situaţii de fapt, din perspectivă subiectivă, care analizate în concret, nu încalcă în niciun fel dreptul de liberă exprimare.
Faţă de acest raţionament, recurentul-pârât a susţinut că decizia recurată nu respectă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât aceasta nu indică în concret proba din care să rezulte fapta delictuală şi nici nu motivează hotărârea prin realizarea unui raţionament juridic propriu din care să rezulte legătura de cauzalitate între fapta ilicită proprie a pârâtului şi prejudiciul cauzat, situaţie care este echivalentului unei lipse a motivării.
Instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod trunchiat dispoziţiile art. 1349-1359 C. civ., în sensul că nu a ţinut cont de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, astfel cum prevăd dispoziţiile legale şi nu a indicat în concret fapta care conduce la naşterea prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită, prejudiciul cauzat şi vinovăţia pârâtului B..
S-a învederat că în aprecierea vinovăţiei pârâtului, instanţa de apel avea obligaţia de a aplica în mod corect şi complet dispoziţiile art. 1358 C. civ. şi următoarele, astfel încât trebuia să verifice dacă lezarea dreptului la imagine a fost o consecinţă directă a simplelor afirmaţii/acuzaţii efectuate de către pârât, ori prejudiciul suferit de către reclamanta a avut loc ca urmare a publicării unor articole pe paginile de internet ale celor doua cotidiane.
Se susţine că instanţa de apel trebuia să se limiteze la stabilirea concretă a câtimii de prejudiciu cauzat de pârât şi nu repararea prejudiciului total, înjumătăţit prin renunţarea la judecată împotriva jurnaliştilor. Astfel, eliminând una din părţile considerate responsabile, a stabilit ca se impune acoperirea integrală a jumătăţii ramase şi a fost obligat pârâtul la plata sumei de 20.000 de RON din 40.000 de RON.
Neluând în considerare toate aspectele indicate de Înalta Curte, instanţa a încălcat jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că despăgubirile acordate pentru repararea prejudiciului moral trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora, contextul general al persoanei vătămate.
Din perspectiva dispoziţiilor art. 1349 alin. (1) C. civ., recurentul-pârât a arătat că prin decizia recurată nu se arată în ce fel a fost încălcată reputaţia reclamantei, sens în care trebuia ca instanţa de apel să analizeze şi să indice în concret proba ori să emită un raţionament din care să rezulte fără echivoc dacă fapta pârâtului creează prejudiciu reputaţiei reclamantei şi nu să se rezume la faptul că discuţia a fost preluată şi publicată, pentru că acest aspect este cunoscut şi nu are o relevanţă directă asupra vinovăţiei pârâtului.
A menţionat cauza Cedo Delfi AS vs. Estonia, care transpusă în speţa de faţă, presupune că nu putea fi reţinută decât culpa cotidienelor care au publicat articole de presă. Or, reclamanta a renunţat la dreptul pretins.
7. Apărările formulate:
La 14 iulie 2021, în termen legal, intimata-reclamantă societatea F. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
A menţionat că în cazul în care nu se reţine inadmisibilitatea recursului, atunci se impune respingerea acestuia ca neîntemeiat.
A invocat că, prin cererea de recurs, au fost abordate aspecte care nu au fost invocate în apel şi se tinde la o rejudecare a cauzei pe fond, astfel că, fiind depăşite limitele impuse de legiuitor în privinţa acestei căi de atac, ar fi incidentă inadmisibilitatea recursului.
8. Procedura de filtru:
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.
Prin încheierea din 26 mai 2022 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 19 din 4 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele: Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât şi una care cuprinde motive străine de cauză sau motive contradictorii.
Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.
Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.
Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a fost susţinut de rercurent din perspectiva faptului că instanta nu indică în concret proba din care rezultă fapta delictuală şi nici nu se motivează hotărârea prin realizarea unui raţionament juridic propriu din care să rezulte legătura de cauzalitate între fapta ilicită proprie a pârâtului şi prejudiciul cauzat, situaţie ce în opinia recurentului echivalează cu lipsa motivării. Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte reţine că instanţa de apel şi-a motivat/argumentat soluţia adoptată în condiţiile în care a reţinut că "potrivit deciziei de casare nr. 2141/20.10.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, singura problemă rămasă de rezolvat de instanta de rejudecare constă în verificarea posibilitătii angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului B., în functie de circumstantele concrete ale cauzei, problema privind angajarea răspunderii societătii pârâte C. excede limitele judecăţii astfel cum acestea au fost fixate prin decizia de casare. Această chestiune nu mai poate face obiectul vreunei cercetări din partea instanţei, pentru că altfel s-ar aduce atingere autoritătii de lucru judecat a deciziei anterioare, pronuntate de instanta de apel, efect dobândit la împlinirea termenului de recurs prevăzut pentru reclamantă. Aşadar, nu există nicio motivatie pentru care să se acorde reclamantei, ce a dat dovadă de pasivitate si nu a declarat recurs în termenul legal, posibilitatea de a cere, în rejudecare, instanţei de control judiciar să verifice îndeplinirea condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii pârâtei C..A admite soluţia contrară ar echivala cu recunoaşterea în favoarea reclamantei, care nu a declarat recurs, achiesând astfel la hotărârea instanţei de apel, a dreptului de a critica tardiv dispoziţii din hotărâre, neatacate prin recurs, si care au intrat în autoritate de lucru judecat". Instanţa de apel în rejudecare, în raport de prevederile art. 501 C. proc. civ., şi în limitele casării, şi-a argumentat/motivat soluţia adoptată reţinând că " în analiza existenţei elementelor răspunderii civile delictuale, prima instanţă a ţinut seama de sustinerile esentiale ale părtilor, a enunţat standardele de protecţie pe care jurisprudenţa europeană le-a stabilit în ceea ce priveşte ocrotirea drepturilor nepatrimoniale a căror încălcare a fost invocată şi a verificat dacă aceste standarde au fost respectate." Curtea apreciază nefondate criticile din apelul pârâtului privind greşita angajare a răspunderii sale pentru afirmaţiile din cuprinsul articolul "Bătălia mafiotă, pe viată si pe moarte…" Asa cum corect reţine tribunalul, urmare a interviului acordat unui jurnalist de la D., pe pagina online a acestui ziar, în luna februarie 2016, a apărut un articol cu titlu "Bătălia mafiotă, pe viată si pe moarte, care se duce pentru mina de aur ascunsă sub muntii de gunoi din România/Dezvăluiri" care exprimă nemultumirile pârâtului privind desfăsurarea unor licitatii publice, la care a participat si societatea reclamantă". "Este cert că pârâtul nu poate să poarte întreaga responsabilitate pentru forma în care a fost publicat articolul, câtă vreme acesta nu îmbracă o formă de tip întrebare-răspuns, iar jurnalistul nu s-a rezumat doar la redarea declaraţiilor pârâtului, ci a prezentat propria versiune asupra subiectului însă, răspunderea acestuia trebuie angajată în raport de contribuţia avută la publicarea articolului. Pârâtul nu a cerut retractarea declaraţiilor despre care afirmă că au un conţinut modificat ci, dimpotrivă, imediat după publicare a postat un mesaj de felicitare si mulţumire pe pagina online a ziarului "D.", adresat jurnalistului, cu referire la conţinutul articolului si susţinerea de care beneficiază din partea presei pentru a demasca "mafia deşeurilor din România. Or, această conduită a pârâtului demonstrează că si-a însuşit fără rezerve conţinutul articolului cu referire atât la declaraţiile sale redate sub formă de citate directe cât si la cele scrise în citat indirect, sub acest aspect sentinţa apelată nefiind susceptibilă de critică. Apărarea potrivit căreia pretinsul prejudiciu de imagine putea fi generat numai prin aducerea informaţiilor la cunoştinţă publică, faptă ce ar aparţine jurnalistului care a redactat şi publicat articolul în discuţie, a fost corect înlăturată de tribunal, deoarece pârâtul cunoştea că se adresează unui jurnalist, astfel că putea să prevadă că informaţiile furnizate vor fi folosite cu scopul publicării şi informării publicului. Mai mult, mesajul postat de pârât pe pagina online a ziarului, demonstrează că a cerut sprijinul jurnalistului pentru a demasca "mafia deşeurilor din România", informaţiile fiindu-i furnizate acestuia cu scopul de a fi aduse la cunoştinţa publicului larg." În argumentarea soluţiei adoptate şi a întrunirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, instanţa de a pel a mai reţinut că " valorificând declaraţiile pârâtului, în mod temeinic tribunalul a reţinut că aparţin pârâtului toate acele acuzaţii formulate la adresa reclamantei, în sensul că aceasta ar fi obtinut contracte, în cadrul licitatiilor publice organizate, uzând atât de practici de tip mafiot, ca de pildă santaj, amenintăti, tentative de dare de mită, cât si de legăturile sale ilicite cu beneficiarii, judecători, politicieni, membri CNSC. Desi este admis că dezvăluirea informaţiilor ce privesc licitatiile publice poate servi interesului public, Curtea constată că limbajul folosit de pârât depăşeşte limita unui discurs decent menit să exprime nemulţumirea sa faţă de pierderea licitaţiilor. Contrar celor susţinute de apelantul pârât, afirmaţiile litigioase nu sunt simple judecăti de valoare ci ele includ, în realitate, acuzaţii concrete, determinate si extrem de grave, la adresa reclamantei. Desi la mijloc se află un interes public, pentru a denunta eventuale deficiente cu privire la modalitatea în care reclamanta a obţinut contractele, mai ales în contextul în care pârâtul se referă la fapte ilicite punctuale imputate unei persoane determinate, acesta avea obligatia de a dovedi o bază factuală suficientă de natură a justifica atingerea adusă imaginii, reputatiei reclamantei, astfel cum apare statuat si în jurisprudenţa CEDO (cauza Lingens contra Austria din 8 iulie 1986, cauza De Haes şi Gijsels c. Belgiei din 24 februarie 1997)""Prin urmare, pârâtul avea obligatia de a relata informaţii destinate ulterior informării publicului cu respectarea adevărului, numai după ce au fost efectuate verificările de rigoare". "Existenţa unei anchete penale pendinte în legătură cu faptele ce au format obiectul articolului, la momentul publicării informaţiilor pârâtului, nu justifică declaraţiile pârâtului". "Pârâtul, prin declaraţiile formulate, a atribuit reclamantei săvârşirea unor fapte din sfera ilicitului penal, tonul general al declaraţiilor sale inducând opinia că ar exprima adevăruri certe, de probare absolută a vinovătiei. Or, atunci când este vorba de o persoană care nu a fost judecată si condamnată în mod definitiv de către instanta competentă, art. 23 al 11 din Constituţie obligă la respectarea prezumţiei de nevinovătie, în declaraţiile publice alegerea vocabularului si terminologiei folosite fiind deosebit de importante, pentru a nu se induce ideea publicului că persoana vizată a săvârsit o infractiune, înainte ca acest fapt să fie stabilit printr-o hotărâre definitivă a instanţelor. Această precauţie în exprimarea unor opinii privind anchete în derulare se impune tocmai pentru faptul că orice expunere publică negativă a persoanei o poate afecta pe mai multe planuri, în concret fiind vorba despre poziţia pe piată a reclamantei, modul cum aceasta este percepută de actuali sau viitori parteneri de afaceri. Mai mult, plângerea penală formulată de pârât la data de 9.02.2015 a primit solutie de clasare din partea DNA, confirmată la data de 22.05.2019 de ICCJ,ceea de denotă lipsa de fundament a acuzatiilor formulate". Din perspectiva celor reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte constată că instanţa de apel în respectarea dispozitiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ., şi-a argumentat/motivat soluţia pronunţată fiind analizate condiţiile răspunderii civile delictuale respectiv fapta ilicită, vinovăţia, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, în raport de care a reţinut că " pârâtul, exercitând abuziv libertatea de exprimare, nu poate beneficia de protecţia legii, afirmaţiile acestuia fiind corect calificate drept delict civil. Acesta a furnizat jurnalistului, informaţii nereale, neverificate, fără a deţine o bază factuală suficientă înainte de a relata informaţii destinate ulterior publicării, în demersul său acţionând cu vinovăţie pentru a-i cauza reclamantei un prejudiciu de imagine". "Susţinând că nu se face vinovat de publicarea articolului, respectiv că pe acest temei s-ar impune respingerea acţiunii, pârâtul este în eroare cu privire la fapta ilicită retinută în sarcina sa deoarece acesta nu a fost sancţionat pentru publicarea articolului criticat de reclamantă, faptă ce aparţine jurnalistului, ci pentru afirmaţiile defăimătoare făcute la adresa reclamantei, preluate de jurnalist şi publicate pe pagina de internet a ziarului D., cu acordul său". Or, din perspectiva celor expuse, în condiţiile în care instanţa de apel în rejudecare a arătat argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce sunt raportate atât la susţinerile/apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii, Înalta Curte reţine că sunt nefondate susţinerile pârâtului legate de incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Din perspectiva incidenţei motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta vizează ipoteza când " hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" Ipotezele circumscrise acestui motiv de casare se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce nu se verifică în cauză. Astfel, Înalta Curte reţine că, investită cu acţiunea în răspundere civilă delictuală obiectivă, instanţa de apel în rejudecare a analizat raporturile juridice dintre părţi prin prisma dispoziţiilor art. 1349 si 1357 C. civ., incidente în litigiul pendinte, reţinând că "pentru repararea prejudiciului nepatrimonial suferit de reclamantă, în mod legal a apreciat tribunalul că se impune combinarea remediilor prevăzute de art. 253 C. civ., respectiv constatarea caracterului ilicit al faptei unit cu reparaţia pecuniară, instanţa având posibilitatea să opteze pentru modalităţi diferite de reparare a prejudiciului, întrucât art. 253 C. civ. nu prevede o interdicţie în acest sens, chestiune care, de altfel, nu a suscitat critici în apelul declarat de pârât."Aplicarea acestor remedii combinate reprezintă o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului suferit de reclamantă, pentru atingerea adusă imaginii sale, fiind de natură să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea unor asemenea afirmaţii dăunătoare de către apelantul pârât. Reputaţia este percepută drept "cel mai valoros activ al unei firme",acest atribut fiind lezat prin acreditarea ideii că reclamanta nu ar fi un partener contractual onest, că ar recurge la actiuni de tip mafiot pentru a-si asigura succesul în afaceri, sub acest aspect fiind justificată aplicarea remediilor prevăzute de art. 253 C.civil". Sub aspectul prejudiciului moral suferit şi al cuantumului despăgubirii instanţa de apel în mod legal şi corect a invocat şi practica CEDO cu privire la proba prejudiciului moral, reţinând în raport de starea de fapt că " suma de 40.000 RON acordată în primă instantă ca prejudiciu moral, nu poate fi confirmată tocmai pentru că o parte din afirmaţiile inserate în articol nu aparţin pârâtului, ci jurnalistului. Instanţa de judecată nu poate face o evaluare a faptei jurnalistului, prin prisma actului de dispoziţie al reclamantei şi a statuărilor deciziei de casare, însă aceasta nu înseamnă că pârâtul poate fi făcut responsabil pentru întreg conţinutul articolului". Prejudiciul suferit de reclamantă are o pluralitate de cauze, însă pârâtul trebuie să răspundă exclusiv pentru fapta sa ilicită, în raport de care s-a analizat şi existenţa prejudiciului pretins de reclamantă. Din acest punct de vedere, se impune diminuarea cuantumului despăgubirii stabilită în sarcina pârâtului potrivit sentinţei apelate, de la suma de 40.000 RON la suma de 20.000 RON". Din perspectiva celor expuse, în condiţiile în care în rejudecare au fost analizate condiţiile răspunderii civile delictuale în raport de circumstanţele concrete conturate în cauză prin prisma dispoziţuiilor legale ce reglementeză această instituţie, Înalta Curte reţine că sunt nefondate şi susţinerile recurentului pârât legate de motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. pr . civ. Cum niciuna din sustţnerile pârâtului nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 19 din 4 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 19 din 4 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2022.