Şedinţa publică din data de 22 martie 2022
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea formulată la 20.09.2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună interzicerea utilizării în activitatea comercială a pârâtei a Denumirii de Origine Protejată A., inclusiv dar nu limitat la, utilizarea denumirii PRO C. pentru o băutură alcoolică, precum şi menţionarea DOP A. pe etichetele produselor care nu îndeplinesc condiţiile legale pentru utilizarea DOP A. sau pentru prezentarea şi promovarea acestora prin materiale publicitare de orice fel, inclusiv pe pagina de internet aparţinând pârâtei; interzicerea utilizării în activitatea comercială a pârâtei a unei denumiri evocatoare a Denumirii de Origine Protejată A., inclusiv, dar nu limitat la utilizarea denumirilor C. şi C. pentru o băutură alcoolică.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 637/3.04.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte acţiunea.
A dispus interzicerea utilizării de către pârâtă în activitatea sa comercială a DOP A., inclusiv dar nu limitat la, utilizarea denumirii PRO C. pentru o bătură alcoolică, precum şi menţionarea DOP A. pe etichetele produselor care nu îndeplinesc condiţiile legale pentru utilizarea DOP A. sau pentru prezentarea şi promovarea acestora prin materiale publicitare de orice fel, inclusiv pe pagina sa de internet.
A dispus interzicerea utilizării de către pârâtă în activitatea sa comercială a denumirilor evocatoare a DOP A., şi anume C. şi C. şi a respins, în rest, acţiunea.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti
Prin decizia nr. 237A din 18 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 637/2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat, fiind obligată apelanta să plătească intimatei suma de 1.400 euro cheltuieli de judecată.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti pârâta B. S.A. a declarat recurs, prevalându-se de motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat la ÎCCJ la data de 18 mai 2021 şi a fost repartizat Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din referatul de repartizare aleatorie .
Recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, şi trimiterea dosarului spre rejudecare instanţei de apel, cu obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.
Hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (5), art. 16, art. 237, art. 250, art. 265 şi art. 150 alin. (4) C. proc. civ., motivul de recurs fiind prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.
Instanţa de apel a sprijinit soluţia pronunţată pe probe care nu au fost puse în discuţia părţilor şi nu au fost administrate legal în faţa acestei instanţe, situaţie care echivalează cu încălcarea principiilor contradictorialităţii şi nemijlocirii, precum şi a normelor procesuale privitoare la cercetarea judecătorească şi la administrarea probei cu înscrisuri, atrăgând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, aspect confirmat inclusiv de doctrina redată.
Conform art. 14 alin. (5) noul C. proc. civ. "Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate".
Suplimentar, prin art. 16 noul C. proc. civ. se arată că "probele se administrează de către instanţa care judecă procesul, cu excepţia cazurilor în care legea stabileşte altfel".
O manifestare concretă a principiilor enunţate de textele anterioare este obligaţia instanţei de a încuviinţa şi administra probele pe care le găseşte concludente în cadrul cercetării judecătoreşti, aşa cum este aceasta prevăzută de art. 237 alin. (1), (2) pct. 7 noul C. proc. civ.:
"(1) În etapa de cercetare a procesului se îndeplinesc, în condiţiile legii, acte de procedură la cererea părţilor ori din oficiu, pentru pregătirea dezbaterii în fond a procesului, dacă este cazul.
În vederea realizării scopului prevăzut la alin. (1), instanţa: (...) va încuviinţa probele solicitate de părţi pe care le găseşte concludente, precum şi pe cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului şi le va administra în condiţiile legii".
Prin întâmpinarea la apel, Consorţiul A. a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, anexând cererii un set de decizii ale autorităţilor administrative de la nivel European (EUIPO), precum şi din Regatul Unit (UKIPO) şi Spania (OEPM), în vederea probării "reputaţiei de care se bucură Denumirea de Origine Protejată A.".
Cu toate acestea, în cadrul unicului termen de judecată din apel, instanţa nu a pus în discuţie cererea de probe formulată de intimată prin întâmpinare şi nici nu a dispus o soluţie cu privire la aceasta. Astfel, după cum rezultă din încheierea din 10.02.2021, instanţa de apel a declarat încheiată cercetarea judecătorească şi a acordat cuvântul în dezbaterea fondului apelului deşi nu se pronunţase încă asupra cererii de administrare a probei cu înscrisuri (deja depuse la dosarul cauzei), formulate de intimată.
Ulterior, prin decizia civilă nr. 237A din 18.02.2021, instanţa de apel a reţinut că hotărârile judecătoreşti depuse de intimată sunt relevante pentru soluţionarea cauzei, însă totodată, a apreciat în mod eronat că acestea nu reprezintă probe şi prin urmare, nu ar fi supuse condiţiilor procedurale prevăzute pentru administrarea probei cu înscrisuri.
Apreciind că respectivele hotărâri judecătoreşti nu reprezintă probe noi, instanţa de apel a încălcat normelor procesuale aplicabile, inclusiv art. 250 şi art. 265 noul C. proc. civ. Astfel, trebuie făcută distincţie între hotărârile judecătoreşti depuse strict în scopul de a susţine o anumită interpretare a normelor legale aplicabile şi hotărârile judecătoreşti depuse ca înscrisuri în scopul dovedirii unui fapt sau act juridic. Or, în speţă, după cum rezultă din întâmpinarea la apel a intimatei, respectivele hotărâri judecătoreşti reprezintă înscrisuri apte, cel puţin în viziunea intimatei, să probeze pretinsa reputaţie de care s-ar bucura A.. Prin urmare, fiind depuse de intimată în dovedirea unui fapt, respectivele hotărâri erau în mod necesar supuse condiţiilor procedurale de administrare a probei cu înscrisuri care presupun, printre altele, ca admisibilitatea probei să fie pusă în discuţia părţilor, iar instanţa să se pronunţe motivat asupra ei. De altfel, trebuie avut în vedere că respectivele înscrisuri au fost depuse la dosarul cauzei doar în limba engleză - aşadar, cu încălcarea prevederilor art. 150 alin. (4) noul C. proc. civ., aspect care, în măsura în care admisibilitatea probei ar fi fost discutată, ar fi putut conduce inclusiv la înlăturarea înscrisurilor respective.
Mai mult, ar părea, pe baza considerentelor hotărârii recurate, că instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia (şi) pe aceste înscrisuri:
- "Relevantă este totodată jurisprudenţa Oficiului European de Proprietate Intelectuală, prin care s-a reţinut, în diferite proceduri, caracterul evocator şi ilicit al unor denumiri precum A., E., F., G. etc. (...)" (pag. 10 a deciziei 237/18.02.2021),
- "(...) aceasta reprezintă în drept un act de concurenţa neloială de profitare necuvenită de notorietatea DOP A. ceea ce legea interzice fără echivoc" (pag. 8 a deciziei 237/18.02.2021). După cum va arăta pe larg, instanţa de apel nu a motivat soluţia cu privire la caracterul evocator al denumirilor utilizate de recurentă şi, în acest context, nici pretinsul caracter notoriu (sau pretinsa reputaţie) al denumirii A., însă a reţinut "notorietatea DOP A.", scop în care se poate prezuma că a avut în vedere (şi) înscrisurile depuse de intimată în apel.
Hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 9, art. 14, art. 477, art. 478, art. 481 din C. proc. civ., motivul de recurs fiind prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.
Cererea de chemare în judecată formulată de intimată are drept temei încălcarea prevederilor art. 103 din Regulamentul UE nr. 1308/2013, în sensul că semnele PRO C. şi A., utilizate de recurentă, exploatează reputaţia denumirii protejate A. şi respectiv, că semnul C. evocă denumirea A.. Prima instanţă a admis în parte, cererea de chemare în judecată interzicând utilizarea denumirilor evocatoare C. şi C.. În fine, apelul formulat a vizat cele reţinute de prima instanţă în sensul că semnele C. (inclusiv varianta C.) evocă denumirea A., precum şi interdicţia generală de a utiliza denumirea A., inclusiv pentru ipoteza în care produsul ar respecta condiţiile legale necesare.
Prin hotărârea recurată, instanţa de apel reţine, în repetate rânduri, că în speţă ar fi incidentă (şi) o pretinsă utilizare abuzivă a denumirii A. şi respectiv, fapte de parazitism/concurenţă neloială, recurenta ilustrând cu citate sugestive în aprecierea sa, sub acest aspect.
Astfel, instanţa de apel a adăugat noi temeiuri cererii de chemare în judecată. Astfel, deşi intimata şi-a întemeiat cererea de interzicere a utilizării denumirilor C. şi C. strict pe un pretins caracter evocator al acestora, instanţa de apel a reţinut ca temei al acţiunii şi o pretinsă utilizare abuzivă a acestor denumiri, precum şi o pretinsă concurenţă neloială, în forma parazitismului.
Procedând în această manieră, instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii (art. 9 alin. (2) noul C. proc. civ.); principiul contradictorialităţii (art. 14 alin. (4) noul C. proc. civ.) - întrucât aceste aspecte nu au fost niciodată puse în discuţia părţilor; limitele judecăţii în apel determinate de apelul formulat şi de cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe (art. 477 alin. 1 noul C. proc. civ. şi art. 478 alin. 1 noul C. proc. civ.), precum şi regula neînrăutăţirii situaţiei în propria cale de atac (art. 481 noul C. proc. civ.) întrucât a reţinut incidenţa mai multor temeiuri pentru admiterea cererii de chemare în judecată decât prima instanţă.
Hotărârea recurată este nemotivată şi a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 103 din Regulamentul UE nr. 1308/2013 - motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 şi pct. 8 noul C. proc. civ.
Conform art. 103 alin. (2) lit. b) din Regulamentul European 1308/2013, a cărui încălcare este invocată de intimată ca temei al acţiunii ce face obiectul prezentei cauze:
"(2) O denumire de origine protejată şi o indicaţie geografică protejată, precum şi vinul care utilizează denumirea protejată în conformitate cu caietul de sarcini sunt protejate împotriva: (...) utilizării abuzive, imitării sau evocării, chiar dacă originea adevărată a produsului sau a serviciului este indicată sau dacă denumirea protejată este tradusă, transcrisă sau transliterată ori este însoţită de expresii precum "stil", "tip", "metodă", "manieră", "imitaţie", "gust", "similar" sau altele asemănătoare".
Prin hotărârea recurată, instanţa de apel a respins apelul recurentei şi a menţinut soluţia Tribunalului Bucureşti care a dispus:
"interzicerea utilizării de către pârâtă în activitatea sa comercială a DOP A., inclusiv dar nu limitat la, utilizarea denumirii PRO C. pentru o bătură alcoolică, precum şi menţionarea DOP A. pe etichetele produselor care nu îndeplinesc condiţiile legale pentru utilizarea DOP A. sau pentru prezentarea şi promovarea acestora prin materiale publicitare de orice fel, inclusiv pe pagina de internet a pârâtei; interzicerea utilizării de către pârâta, în activitatea sa comercială, a denumirilor evocatoare a DOP A., şi anume C. şi C.".
Aşadar, prima instanţă a dispus o interdicţie generală de utilizare în comerţ a denumirilor C. şi C., iar instanţa de apel a confirmat această soluţie.
(a) Soluţia instanţei de apel de interdicţie în termeni generali a utilizării DOP A. este nemotivată şi nelegală.
După cum a învederat şi pe calea apelului, recurenta a precizat că art. 103 (1) din Regulamentul UE 1308/2013 prevede îndreptăţirea oricărui comerciant de a folosi o denumire de origine protejată pentru produse conforme cu caietul de sarcini respectiv. Prin urmare, orice interdicţie generală de utilizare a unei denumiri de origine protejată, inclusiv pentru ipoteza conformităţii cu prevederile caietului de sarcini, este nelegală. Instanţa de apel, însă, fiind sesizată cu această critică pe calea apelului, nu a verificat dacă dispozitivul sentinţei se extinde dincolo de utilizările ilicite, ci a formulat o serie de argumente colaterale vizând cererea de chemare în judecată, considerentele sentinţei şi afirmaţii ale intimatei formulate la termenul din apel.
Astfel, nu pot fi primite argumentele instanţei de apel în sensul că soluţia primei instanţe ar fi circumscrisă limitelor învestirii prin cererea de chemare în judecată, întrucât şi petitul cererii de chemare în judecată are aceeaşi formulare foarte largă, care se extinde dincolo de utilizările DOP A. pentru produse care nu îndeplinesc condiţiile legale pentru utilizarea DOP A.; mai mult, faptul că prima instanţă era ţinută de principiul disponibilităţii nu reprezintă o garanţie a respectării principiului - aşadar, în măsura în care s-ar aprecia că cererea de chemare în judecată nu viza şi utilizările DOP A. pentru produse conforme caietului de sarcini, în timp ce sentinţa primei instanţe ar viza şi utilizările licite, de aici ar rezulta că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au încălcat principiului disponibilităţii. De asemenea, sunt irelevante considerentele primei instanţe care se referă doar la utilizări ilicite ale DOP A., întrucât dispozitivul poate fi nemotivat. În fine, sunt irelevante simplele afirmaţii făcute de intimată în apel, acestea neputând limita sau modifica dispozitivul sentinţei primei instanţe.
(b) Soluţia de interzicere a utilizării în general, fără nicio circumstanţiere, a denumirilor C. şi C. este nemotivată şi nelegală.
După cum se poate observa din considerentele hotărârii recurate, instanţa de apel a apreciat că există evocare a denumirii A. strict în anumite cazuri/situaţii de folosire a denumirilor C. şi C.. În acest sens, relevante sunt cu precădere, considerentele instanţei de apel de la pag. 7-8 ale deciziei nr. 237/18.02.2021, din care recurenta a citat.
Aşadar, rezultă că potrivit considerentelor instanţei de apel (care reflectă în linii mari cele reţinute şi de prima instanţă), doar scrierea denumirilor C. şi C. "grafic dominant" prin raportare la celelalte semne prezente pe eticheta produsului şi potenţată de trimiterile la A. din etichetele volante, este evocatoare pentru DOP A.. Per a contrario, orice altă utilizare/scriere a denumirilor, în afara circumstanţelor invocate, nu este evocatoare şi, nefiind ilicită, nu poate fi interzisă.
Or, în aceste condiţii, soluţia instanţei de apel de menţinere a soluţiei primei instanţe de interzicere a utilizării denumirilor C. şi C. în general, fără nicio circumstanţiere, nu are, măcar parţial, susţinere în considerentele hotărârii recurate, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 noul C. proc. civ.
Totodată, în aplicarea corectă şi legală a art. 103 alin. (2) lit. b) din Regulamentul nr. 1308/2013, doar acele forme de utilizare evocatoare (ilicite) pot fi interzise. Prin urmare, aplicarea legală a prevederilor incidente ar fi presupus restrângerea interdicţiei la acele modalităţi de utilizare a denumirilor C. şi C. care evocă DOP A.. Aşadar, extinzând interdicţia la utilizări care nu sunt evocatoare DOP A., instanţa de apel a procedat cu încălcarea art. 103 din Regulamentul nr. 1308/2013.
(c) Instanţa de apel a reţinut în mod nemotivat şi nelegal că denumirile C. şi C. "stilizate grafic dominant", în sine, evocă DOP A..
Potrivit considerentelor deciziei recurate, instanţa de apel reţine că faţă de i) existenţa elementului comun "C." care are o rezonanţă italiană şi de ii) scrierea denumirii C. cu litere de dimensiuni mari pe eticheta produsului, această modalitate de utilizare a denumirii C. (şi, în mod similar, şi C.) este de natură să evoce DOP A., iar nu cuvântul "sec".
Analiza instanţei de apel este insuficientă (ceea ce echivalează cu nemotivarea) şi nelegală (faţă de greşita aplicare a/neaplicarea criteriilor pentru stabilirea caracterului evocator al denumirii).
În jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie a UE, s-a reţinut că pentru stabilirea existenţei unei evocări este necesar să se determine "dacă, în prezenţa denumirii în litigiu, consumatorului european mediu, normal informat, suficient de atent şi avizat, îi este indusă în mod direct, ca imagine de referinţă, marfa care beneficiază de indicaţia geografică protejată. În cadrul acestei aprecieri, în lipsa, în primul rând, a unei asemănări fonetice şi/sau vizuale a denumirii în litigiu cu indicaţia geografică protejată şi, în al doilea rând, a unei încorporări parţiale a acestei indicaţii în denumirea respectivă, instanţa menţionată trebuie să ţină seama, după caz, de apropierea conceptuală dintre denumirea menţionată şi indicaţia amintită" (Cauza C-44/17, H. împotriva Michael Klotz, par. 53-55).
Totodată, în aceeaşi speţă, Curtea a subliniat necesitatea existenţei unei legături directe si univoce între denumirea contestată şi denumirea de origine protejată, fiind considerată insuficientă o asociere de orice natură cu denumirea protejată.
i). În primul rând, instanţa de apel nu s-a raportat la definiţia corectă, stabilită în jurisprudenţa CJUE citată mai sus, a noţiunii de "evocare" - în sensul că nu s-a preocupat să determine existenţa legăturii directe si univoce dintre denumirile contestate şi DOP A., ci mai degrabă, pare să fi reţinut că existenţa unei oarecare asocieri cu DOP A. este suficientă.
Or, condiţia legăturii directe şi univoce este esenţială pentru corecta aplicare a noţiunii de evocare, tocmai pentru a nu cădea în capcana extinderii artificiale a sferei de protecţie a denumirii de origine protejată la semne care, de fapt, nu evocă denumirea de origine protejată, în sensul art. 103 din Regulamentul UE nr. 1308/2013.
Instanţa de apel nu face referire în contextul analizei incidenţei evocării la condiţia legăturii directe şi univoce dintre semnele contestate şi denumirea de origine protejată şi mai mult, în efectuarea analizei, reţine ca fiind suficientă pentru a stabili existenţa evocării, incidenţa unei asocieri, în condiţiile în care remarcă faptul că elementul "C." ar avea atât o conotaţie evocatoare, cât şi una descriptivă. Or, evocarea presupune în mod necesar ca în prezenţa semnului contestat consumatorul să facă automat legătura directă, ca imagine de referinţă, cu produsul desemnat de denumirea de origine protejată. Cu alte cuvinte, este necesar ca atunci când vede denumirea contestată consumatorul să perceapă automat produsul respectiv prin prisma referirii la/comparaţiei cu produsul A. (este la fel ca A., este mai bun ca A., este mai slab/tare ca A., este mai dulce ca A., etc); orice altă situaţie, inclusiv posibilitatea unei asocieri cu A., nu echivalează cu o evocare.
ii). În al doilea rând, instanţa de apel nu a aplicat în mod corect criteriile necesare pentru a stabili existenţa unei legături directe si univoce între denumirile contestate si denumirea de origine protejată A..
Deşi este adevărat că existenţa unei similarităţi a produselor, precum şi existenţa unor elemente comune, de natură să genereze o asemănare fonetică şi/sau vizuală şi/sau conceptuală, reprezintă criterii relevante pentru a determina formarea legăturii cu denumirea de origine protejată, acestea nu pot conduce automat la stabilirea legăturii directe şi univoce cu denumirea de origine protejată, impunându-se a se avea în vedere şi alte criterii relevante, mai ales atunci când elementul comun sau similar este unul cu un înţeles de sine stătător, descriptiv pentru produsele în cauză. Spre exemplu, în practica EUIPO, s-a reţinut că marca x nu evocă indicaţia geografică protejată I. întrucât elementul comun "I." este unul generic. În acelaşi sens, s-a reţinut şi că marca y nu evocă indicaţia geografică protejată J., întrucât elementul comun "K." este frecvent utilizat în denumirile oraşelor, neputându-se stabili o legătură directă cu o anumită indicaţie geografică.
În speţă, aceasta presupunea ca instanţa, identificând elementul comun, să verifice: 1) dacă acesta este de natură să genereze o similaritate vizuală, fonetică şi/sau conceptuală şi cât de ridicată este această similaritate şi respectiv, 2) dacă elementul comun are un înţeles de sine stătător, descriptiv pentru produsele respective şi dacă este frecvent utilizat pe piaţă pentru respectivele produse. În fine, în măsura în care a înţeles să aibă în vedere pretinsa reputaţie a DOP A., instanţa de apel ar fi trebuit să evoce criteriile analizării reputaţiei/notorietăţii şi să facă aplicare acestora prin raportare la probatoriul administrat în mod legal.
În ceea ce priveşte compararea semnelor contestate cu denumirea de origine protejată, se observă că instanţa de apel s-a limitat în mod eronat la a constata că există o suprapunere între acestea sub aspectul elementului comun "C.", fără a analiza însă cum este poziţionat acest element şi fără a compara numărul de silabe al denumirii de origine protejată cu numărul de silabe al semnelor contestate. Este relevant din perspectiva analizei similarităţii dacă elementul comun este poziţionat de aceeaşi manieră şi respectiv, dacă semnul şi denumirea au acelaşi număr de silabe sau de litere.
În speţă, în ceea ce priveşte semnul C., acesta este un cuvânt de sine stătător compus din două silabe, spre deosebire de cele trei silabe ale A. în care elementul "C." se regăseşte înglobat la finalul cuvântului, ceea ce marchează o diferenţă esenţială. De asemenea, şi în cazul C., elementul "C." este de sine stătător, iar semnul cuprinde două cuvinte separate (Gran şi C.), "C." nefiind partea finală a unei denumiri compacte ca în cazul A..
În ceea ce priveşte caracterul de sine stătător şi descriptiv/generic al elementului comun, relevant este criteriul percepţiei publicului. Or, din considerentele hotărârii recurate nu rezultă că instanţa de apel ar fi aplicat acest criteriu atunci când a înlăturat apărările apelantei cu privire la caracterul descriptiv al cuvântului "C.". Dimensiunea literelor cu care este inscripţionat un cuvânt nu este de natură să schimbe sensul său descriptiv - cu alte cuvinte, cuvântul "pasta" rămâne descriptiv pentru produsul paste indiferent cât de mare este scris pe un ambalaj pentru paste. Apoi, faptul că acelaşi mesaj descriptiv poate fi transmis în mai multe modalităţi nu schimbă caracterul descriptiv al fiecăreia dintre respectivele modalităţi. În fine, faptul că termenul "C." provine din limba italiană, fiind nu doar descriptiv cu privire la conţinutul de zahăr al vinului, dar şi aluziv la provenienţa italiană/mediteraneană a acestuia, nu schimbă caracterul descriptiv/aluziv al acestui cuvânt.
Din perspectiva Regulamentului UE nr. 607/2009 care cuprinde menţiunile obligatorii pentru vinuri, instanţa de apel nu motivează de ce utilizarea unui termen din limba italiană, cu un înţeles descriptiv uşor accesibil publicului român şi aluziv la provenienţa italiană/mediteraneană a vinului, ar crea în mod necesar o legătură directă şi univocă cu DOP A.. Dimpotrivă, prezumţia care se formează este că publicul, confruntat cu denumirile descriptive şi generice C. şi (C., va înţelege că are în faţă un vin sec (posibil provenind din Italia), iar motivarea instanţei de apel nu este de natură să justifice răsturnarea acestei prezumţii.
Totodată, în ceea ce priveşte utilizarea cuvântului "C." pe scară largă pentru băuturi alcoolice, recurenta a arătat că relevantă cu privire la acest criteriu este folosirea pe piaţă a termenului "C." astfel încât consumatorii să fie obişnuiţi cu această utilizare. În ceea ce priveşte scrierea cu litere de dimensiuni mai mici a cuvântului "C.", aceasta nu schimbă faptul utilizării pe scară largă a acestui termen, publicul nepreocupându-se cu măsurarea dimensiunii diferitelor cuvinte inscripţionate pe eticheta unui produs (în condiţiile în care inclusiv denumirea A. este uneori inscripţionată cu litere mai mici, alteori cu litere mai mari - a se vedea extrasele internet exemplificative anexate). În ceea ce priveşte produsele pretins adresate consumatorilor italieni, recurenta observă că şi dacă acestea ar proveni de la producători italieni, aceasta nu înseamnă că respectivele produse nu ar putea fi importate şi în România, ceea ce se şi întâmplă. În fine, în ceea ce priveşte alte pretinse încălcări ale DOP A., acestea nu fac obiectul cauzei-relevant fiind doar dacă termenul "C." este larg folosit pe piaţă pe etichetele băuturilor alcoolice.
În fine, instanţa de apel nu analizează şi nu motivează în contextul stabilirii existenţei evocării pretinsa notorietate de care se bucură DOP A.. Instanţa de apel nu a indicat nici criteriile legale aplicate şi nici probatoriul avut în vedere pentru a concluziona că DOP A. este notorie.
În concluzie, faţă de argumentele învederate mai sus, recurenta solicită admiterea recursului prin care solicită instanţei casarea hotărârii recurate şi trimiterea dosarului spre rejudecare instanţei de apel.
5. Apărările formulate în cauză
Reclamanta A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
1. cu referire la primul motiv invocat de recurentă, intimata susţine că jurisprudenţa relevantă nu a fost depusă ca material probator al reputaţiei DOP.
Din modul în care este formulată întâmpinarea la apel se observă că deciziile în cauză au fost depuse pentru a prezenta cauze anterioare relevante în cazuri similare "C." şi care doar incidental menţionau că respectivele instituţii au confirmat şi reputaţia DOP A..
Rezultă că deciziile au fost depuse ca exemple relevante ale modului în care diverse foruri şi instanţe competente au interpretat prevederile legale privind noţiunea de evocare în cauze similare unde "C." era elementul comun.
Deciziile nu au fost depuse în susţinerea reputaţiei DOP, deşi, astfel cum s-a menţionat în întâmpinare, reputaţia este confirmată în unele dintre ele.
În al doilea rând, reputaţia DOP A. a fost relevantă în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 103 alin. (2) lit. a) subpunctul ii) ale Regulamentului Consiliului nr. 1308/2013.
Articolul mai sus menţionat şi invocarea reputaţiei DOP au reprezentat temeiul capătului de cerere prin care a solicitat interzicerea utilizării DOP A. de către B. în activitatea sa comercială, inclusiv utilizări cum ar fi "PRO C." sau utilizări pe etichetele produselor care nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a utiliza DOP A. etc.
Prima instanţă a emis o decizie în acest sens, confirmând aşadar reputaţia A.. Apelul nu a contestat această parte a deciziei (cu excepţia formulării dispozitivului, considerată prea largă de către recurentă), ca atare, acea parte a deciziei prin care au fost interzise actele de încălcare a DOP efectuate de către B. prin exploatarea reputaţiei acestuia a rămas definitivă (fapt confirmat inclusiv de decizia Curţii de Apel).
Ca atare, reputaţia DOP A. nu mai era disputată la momentul depunerii întâmpinării la apel.
Deciziile depuse de Consorzio împreună cu întâmpinarea la apel nu au fost depuse cu scopul de a susţine reputaţia DOP, deoarece astfel de dovezi nu mai erau necesare din moment ce apelul nu a vizat constatările instanţei formate în temeiul reputaţiei.
În consecinţă, decizia instanţei de a considera aceste documente ca fiind jurisprudenţă relevantă, este una corectă.
În privinţa momentului contestării materialului probator, intimata a precizat că materialul probator în cauză, şi anume jurisprudenţă pertinentă, a fost depus împreună cu întâmpinarea la apel, la data de 24.08.2020.
Primul termen în etapa apelului a fost programat pentru data de 10.02.2021, citaţia fiind emisă la data de 09.10.2020.
La data de 12.10.2020 a devenit disponibil părţilor, răspunsul la întâmpinare depus de B. în cadrul dosarului electronic aferent cauzei, răspuns în care B. şi-a prezentat obiecţiunile cu privire la jurisprudenţă, prezentând argumente pentru a stabili că materialele depuse (deciziile) nu sunt relevante cauzei, discutând pe larg materialele sub aspectul faptului că nu reprezintă jurisprudenţă aplicabilă în acest caz şi că utilizarea/înregistrarea termenului "C." nu este similară utilizării contestate din prezenta cauză.
Ulterior, la data de la 09.02.2021, B. a depus note scrise prin care a solicitat instanţei să încuviinţeze depunerea de probe în susţinerea argumentelor sale. Cererea sa de încuviinţare a unor probe noi a fost respinsă de instanţă deoarece B. nu mai era în termen pentru a propune astfel de probe.
Aşadar, B. a avut atât oportunitatea cât şi timpul suficient pentru a obiecta cu privire la jurisprudenţa depuse de intimată şi în fapt, şi-a prezentat argumentele şi criticile privind relevanţa acestor documente.
Mai mult, în ambele argumente scrise depuse la instanţă, B. nu a ridicat vreo obiecţiune vizând aşa-zisa relevanţă a acestor documente în ceea ce priveşte reputaţia DOP, nici cu privire la faptul că deciziile au fost depuse în limba engleză şi că prin urmare nu ar trebui admise ca şi probe noi.
În răspunsul său la întâmpinare, B. a tratat jurisprudenţa depusă exact ca jurisprudenţă, prezentând argumente pentru a se stabili lipsa relevanţei sale pentru caz ca atare, şi nu ca dovezi noi care să dovedească reputaţia DOP.
De asemenea, în cadrul răspunsului la întâmpinare nu a fost făcută vreo menţiune cu privire la faptul că deciziile nu au fost traduse.
In final, B. nu a ridicat vreo obiecţie privind aceste materiale la termenul din 10.02.2021.
În al doilea rând, materialele în cauză nu au fost depuse ca materiale de probă în sprijinul reputaţiei DOP, întrucât asupra acestui aspect se decisese deja în mod definitiv la momentul depunerii întâmpinării de către Consorzio.
II. Al doilea motiv de recurs invocat de B. se referă la aparentele temeiuri de drept noi invocate de instanţă din oficiu în judecarea apelului, şi anume utilizarea abuzivă a DOP şi concurenţa neloială.
Cu privire la acesta, intimata arată că deşi este adevărat că decizia instanţei de apel menţionează în câteva rânduri termenii "utilizare abuzivă", "utilizare parazitară" şi "concurenţă neloială", interpretarea dată de B. acestor termeni în cadrul recursului se bazează pe o abordare nesistematică, fragmentară a argumentelor instanţei, interpretare care ignoră în totalitate construcţia legală de ansamblu efectuată de instanţă.
În primul rând, este demn de menţionat că au fost făcute următoarele susţineri în cadrul acţiunii introductive:
"Mai mult, pentru a profita de recunoaşterea de care se bucură DOP A. într-un mod care depăşeşte în mod clar cadrul concurenţei loiale, pe contraetichetă (eticheta de pe spatele sticlei) regăsim înscris: se serveşte bine răcit 5.7 în loc de A. în cocktailuri de vară sau ca atare alături de aperitiv la începutul mesei", iar pe o etichetă volantă (agăţată de gâtul sticlei) regăsim înscris:
"probabil cea mai bună alternativă la A." .
De asemenea, temeiul legal formal al acţiunii introductive este reprezentat de articolul 103 al Regulamentului Consiliului 1308/2013 în întregime.
În al doilea rând, toate argumentele legale ale instanţei se referă exclusiv la noţiunea legală de "evocare". Decizia nu prezintă constatări care să conducă la concluzia că instanţa a analizat şi alte motive de drept aplicabile în acest caz.
Instanţa doar a conchis că textele legale relevante sunt suficient de largi pentru a acoperi orice acte de parazitare sau de concurenţă neloială similare celor comise de B..
Termenul "utilizare parazitară" este folosit de instanţă în sensul general pe care un astfel de termen îl are în domeniul proprietăţii intelectuale, acesta nefiind un termen care are un sens specific în textele legale relevante.
În acelaşi timp, deşi poate fi de acord că termenul "utilizare abuzivă" este menţionat ca unul dintre modalităţile prin care un DOP poate fi încălcat în conformitate cu prevederile articolului 103 alin. (2) din Regulamentul 1308/2013, reiese din interpretarea sistematică a constatărilor instanţei că nu a fost utilizat ca atare în decizia de recurs.
Instanţa s-a referit doar la modul de încălcare drept "utilizare abuzivă", constatând în acelaşi timp că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru stabilirea existenţei "evocării" DOP.
O interpretare sistematică a constatărilor instanţei poate conduce la o singură concluzie, şi anume că instanţa a considerat că actele comise de B. se încadrează în limitele noţiunii juridice de "evocare" a DOP A..
În cele din urmă, în ceea ce priveşte afirmaţiile B. conform cărora instanţa, prin extinderea cadrului legal al procedurii, a înrăutăţit poziţia B. în propriul apel, reprezintă o afirmaţie lipsită de temei.
Decizia din apel a menţinut în totalitate decizia instanţei de fond, prin simpla respingere a apelului; în consecinţă, poziţia B. nu s-a schimbat în niciun fel după decizia din apel.
III. Al treilea motiv de recurs invocat de B. este că decizia din apel nu ar fi fost motivată în ceea ce priveşte interdicţia generală de a folosi DOP A. şi stabilirea existenţei evocării în ceea ce priveşte termenii C. şi C..
1. Referitor la interdicţia generală de a folosi DOP A. include interdicţia de a utiliza DOP pentru produse A. originale, intimata arată următoarele.
Se menţionează că în principiu, orice acţiune în încălcare de drepturi are drept scop încetarea actelor de încălcare a drepturilor unei alte părţi din trecut, prezent şi viitor. Din punct de vedere al interpretării teleologice, orice capăt de cerere având o formulare de genul "inclusiv, dar nu limitat la", vizează oprirea oricăror acte de încălcare viitoare ale părţii, şi anume orice acte de încălcare. O acţiune în încălcare de drepturi nu poate fi admisă pentru interzicerea unor acte legale ale unei părţi.
Modalitatea de formulare a capătului de cerere al acţiunii introductive a avut drept scop obţinerea unei interdicţii a utilizării şi a oricăror alte denumiri similare (şi evocatoare) pe care recurenta ar putea să le inventeze în viitor, acordând astfel cea mai largă protecţie Denumirii de Origine Protejată.
Interpretarea de bună-credinţă în ceea ce priveşte primul capăt de cerere al acţiunii introductive, astfel cum a fost admis de instanţă, în special coroborat cu motivarea instanţei, nu conduce la concluzia că utilizarea de către B. a denumirii A. pentru produse A. originale ar fi în vreun fel interzisă.
Intimata este la curent cu faptul că B. oferă produse A. originale etichetate B. A.. În cazul în care o asemenea utilizare ar fi reprezentat o problemă de ordin juridic, acest aspect s-ar fi reflectat în corespondenţa cu B. anterioară depunerii prezentei acţiuni în instanţă. Notificarea şi scrisorile ulterioare transmise B. şi care se regăsesc la dosar vizează doar utilizările reprezentând încălcări ale DOP A., şi anume utilizarea termenului PRO C., utilizarea denumirilor B. C. şi B. C. precum şi utilizarea DOP A. pe etichetele produselor care nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a utiliza Denumirea de Origine Protejată.
În fapt, utilizarea de către B. a termenului A. pentru produse A. originale reprezintă chiar unul dintre argumentele intimatei pentru reţinerea faptului că utilizarea denumirilor B. C. şi B. C. pentru un produs care nu este A. original reprezintă evocare şi ca atare, o încălcare a DOP.
Acest lucru a fost confirmat şi clarificat în cadrul procedurii de apel. Decizia instanţei trebuie analizată integral, dispozitivul acesteia fiind coroborat cu constatările care au condus la dispozitiv. Argumentele instanţei de apel sunt clare şi stabilesc domeniul de aplicare al dispozitivului deciziei, inclusiv limitele interdicţiei.
2. Decizia generală de interzicere a utilizării termenilor C. şi C. nu ar fi fost motivată.
Recurenta consideră că dispozitivul deciziei ar fi trebuit să detalieze cazurile precise de evocare pentru care utilizarea C. şi C. urmează a fi interzisă. După cum a menţionat mai sus, dispozitivul deciziei este coroborat cu considerentele instanţei. Instanţa de apel a furnizat suficiente motive pentru concluziile la care a ajuns. Prin urmare, decizia este pe deplin motivată.
3. Natura evocatoare a semnelor C. şi C. nu ar fi fost motivată complet de către instanţă.
B. contestă modul în care instanţa de apel a concluzionat cu privire la stabilirea naturii evocatoare, considerând că legătura dintre semn şi DOP trebuie să fie făcută direct şi fără echivoc de către consumatori, în timp ce instanţa a considerat că o asociere este suficientă.
Mai mult, recurenta susţine că instanţa nu a făcut o analiză verbală/auditivă, analiză care ar fi trebuit să fie inclusă în evaluarea efectuată de instanţă.
Instanţa a efectuat o analiză amănunţită a criteriilor pentru stabilirea evocării, menţionând de exemplu, nu numai că semnul C. are o rezonanţă italiană, ca şi A., dar şi restul cuvintelor de pe eticheta din faţă sunt de asemenea în limba italiană ("spumante bianco inteligente") sau a menţionat că cuvântul C. formează ultimele 2 silabe ale termenului A..
De asemenea, formularea considerentelor instanţei indică în mod clar faptul că instanţa nu a considerat că o "simplă asociere" este suficientă, ci chiar a constatat că "există o asociere explicită" cu D. şi că o astfel de utilizare "va evoca foarte clar în mintea consumatorului DOP A.".
Ca atare, devine foarte clar că instanţa a fost convinsă de faptul că în mintea consumatorului se conturează o legătură directă între semnul utilizat de B. şi DOP A..
Mai mult, în ceea ce priveşte relevanţa unei similarităţi verbale/auditive, conform jurisprudenţei relevante, stabilirea evocării nu are nicio legătură cu stabilirea similarităţii.
De fapt, orice fel de similarităţi verbale sau conceptuale sunt un bonus în stabilirea evocării conform prevederilor legii.
În această privinţă, a supus atenţiei instanţei trei cazuri relevante în care evocarea a fost stabilită în absenţa oricărei similarităţi a semnelor.
a. Cauza Glen - T-44/2017 H. c. Michael Klotz
Deşi recurenta se refera la şi citează din această cauză în recurs, se pare că nu a observat că evocarea a fost confirmată de Curte între termenul "L." şi M.. Evident, nu există o asemănare verbală/fonetică între semne.
Pârâtul a ales termenul "L." pentru a comercializa un whisky produs în valea Buchenbach din Germania. Cu toate acestea, pârâtul a ales echivalentul din limba scoţiană (gaelică) pentru termenul "vale", şi anume "Glen". Întrucât mai multe mărci de scotch whisky încorporează în numele lor termenul "Glen, Curtea a ajuns la concluzia că utilizarea acestui termen străin pentru vale, în loc de cel german, leagă whisky "L." de alte whisky-uri cu denumirea Glen - şi, în acest fel, de M..
Mai mult, instanţa a constatat că chiar dacă Glen este un termen descriptiv pentru vale (deşi în scoţiană/gaelică), dacă serveşte şi funcţia de evocare a DOP, atunci această utilizare reprezintă încălcare.
b. Cauza Queso Rocinante - C-614/17 - hotărâre preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania) în legătură cu utilizarea semnelor capabile să evoce regiunea cu care este asociată o denumire de origine protejată (DOP).
În răspunsul la întrebare, CJUE a constatat că criteriul decisiv pentru stabilirea dacă un element evocă o denumire înregistrată, în sensul articolului 13 alin. (1) litera (b) din Regulamentul nr. 510/2006, este dacă elementul respectiv este capabil să declanşeze în mod direct în mintea consumatorului imaginea produsului a cărei denumire este protejată. Prin urmare, răspunsul la întrebare a fost că o denumire înregistrată poate fi evocată prin utilizarea semnelor figurative.
În urma analizei CJUE, putem concluziona că similaritatea între semne nu este un criteriu pentru stabilirea evocării.
c. Cauza brânzei N. - C-490/19 - Syndicat interprofessionnel de defense du fromage N. and O..
N. este un sortiment de brânză care prezintă de-a lungul fiecărei felii un semn negru continuu, îmbinat, orizontal, central. Linia neagră este dobândită prin utilizarea cenuşii, iar existenţa liniei este menţionată în mod special în specificaţiile DOP. Atunci când un sortiment de brânză marcat în mod similar a fost pus pe piaţă de către O., organizaţia care protejează brânza N. a intentat acţiune care a condus la transmiterea unei serii de întrebări preliminare în faţa CJUE.
Întrebarea adresată pentru obţinerea hotărârii preliminare a fost următoarea:
"Articolul 13 alin. (1) din Regulamentul nr. 510/2006 [...] şi articolul 13 alin. (1) din Regulamentul nr. 1151/2012 trebuie interpretate ca interzicând doar utilizarea de către o terţă parte a unei denumiri înregistrate sau trebuie interpretate drept interzicând prezentarea unui produs protejat de o denumire de origine, în special reproducerea formei sau aspectului caracteristic acesteia, care poate induce în eroare consumatorul cu privire la adevărata origine a produsului, chiar dacă denumirea înregistrată nu este utilizată?".
Pentru a-şi formula o opinie, CJUE a evaluat formulările utilizate de Regulament şi tipurile de încălcare:
"În ceea ce priveşte, mai precis, noţiunea de "evocare", criteriul determinant este acela dacă, în prezenţa unei denumiri în litigiu, consumatorului îi este indusă în mod direct, ca imagine de referinţă, marfa acoperită de DOP, aspect pe care instanţa naţională trebuie să îl aprecieze ţinând cont, după caz, de încorporarea parţială a unei DOP în denumirea contestată, de asemănarea fonetică şi/sau vizuală a acestei denumiri cu DOP respectivă ori de o apropiere conceptuală între denumirea menţionată şi DOP amintită (a se vedea prin analogie Hotărârea din 7 iunie 2018, H., C-44/17, EU:C:2018:415, punctul 51).
Ca atare, legislaţia în domeniu trebuie interpretată ca interzicând reproducerea formei sau a aspectului care caracterizează un produs acoperit de o denumire înregistrată, în cazul în care reproducerea respectivă poate determina consumatorul să creadă că produsul în cauză este acoperit de denumirea respectivă. Este necesar să se evalueze dacă o astfel de reproducere poate induce în eroare consumatorul european, care este în mod rezonabil informat şi rezonabil atent şi circumspect, ţinând seama de toţi factorii relevanţi ai cazului".
Astfel, Curtea a stabilit încă o dată că evocarea unei denumiri înregistrate poate avea loc prin utilizarea unui element figurativ, în acest caz a unei caracteristici vizuale a produsului.
Se concluzionează că, în lumina jurisprudenţei CJUE, modalitatea de evaluare a evocării de către instanţa de apel este conformă cu jurisprudenţa şi în mod clar nu se abate de la principiile astfel stabilite. Instanţa de apel s-a pronunţat luând în considerare întregul context al cauzei pentru a stabili că utilizarea termenilor C. şi C. este evocatoare a DOP A..
În plus, în prezenta cauză, orice analiză de similaritate ar constata că, din punct de vedere cel puţin verbal şi auditiv, DOP A. şi semnul C. sunt similare, analiză pe care instanţa de apel nu a omis să o efectueze.
În ceea ce priveşte jurisprudenţa furnizată în susţinerea lipsei evocării, consideră că atât termenii I., cât şi K. sunt mult mai des folosiţi în general pentru a nu fi percepuţi a fi evocatori, în timp ce recurentul nu a reuşit să demonstreze ceea ce de altfel a susţinut în mod constant, şi anume faptul că "C." este utilizat pe scară largă pe piaţa românească ca şi termen descriptiv pentru conţinutul de zahăr, prin urmare termenul C. poate fi perceput mai degrabă ca fiind finalul popularului DOP A.. De asemenea, trebuie luat în considerare faptul că termenul C. este utilizat împreună cu DOP A., pe etichetele aceluiaşi produs, consumatorul fiind foarte uşor influenţat pentru a face o conexiune între acestea chiar de etichetele produsului pe care intenţionează să îl cumpere.
B. susţine că dispoziţiile hotărârii primei instanţe (confirmate prin decizia de apel) sunt contradictorii cu obligaţia impusă de Regulamentul 607/2009 de a folosi denumirea "C." pe vinurile pe care le exportă în Italia.
Această dispută este analizată pentru piaţa românească şi pentru consumatorii români. Prin urmare, interdicţia priveşte piaţa din România şi produsele destinate pieţei din România.
Constatările instanţei au fost făcute luând în considerare percepţia consumatorilor români care se confruntă cu produsele pe care B. le-a pus pe piaţă şi respectiv circumstanţele în care a avut loc această comercializare.
Prin urmare, situaţia ipotetică a punerii pe piaţa italiană a unor produse similare nu intră în sfera de aplicare a acestui litigiu.
6. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 23 noiembrie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta B. S.A., împotriva deciziei nr. 237A din 18 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la data de 22 martie 2022, ora 9:00, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
1. Primul motiv de recurs invocat, reglementat de prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., referitor la faptul că instanţa de apel şi-ar fi sprijinit hotărârea pe probe care nu ar fi fost puse în discuţia părţilor şi nu ar fi fost administrate legal în faţa sa, încălcându-se astfel, prevederile art. 14 alin. (5), art. 16, art. 237, art. 250, art. 265 şi art. 150 alin. (4) C. proc. civ., este nefondat.
Astfel, instanţa de recurs constată - în acord cu susţinerile intimatei reclamante din cuprinsul întâmpinării formulate în această fază procesuală - faptul că prin întâmpinarea realizată în cursul apelului, intimata reclamantă a precizat în final că "Motivaţia şi concluziile deciziei primei instanţe sunt de asemenea similare şi armonizate cu jurisprudenţa extinsă a EUIPO şi a Oficiilor spaniol şi britanic de proprietate intelectuală în ceea ce priveşte stabilirea evocării DOP A. prin utilizarea şi/sau înregistrarea unor termeni formaţi cu sufixul "C.". În cele ce urmează prezentăm o serie de cauze similare prezentei în care oficiile au decis în favoarea Consorzio, confirmând, de asemenea, reputaţia de care se bucură Denumirea de Origine Protejată A." .
Aşa cum rezultă în mod clar din cuprinsul citatului expus, manifestarea de voinţă expresă a intimatei din apel a fost aceea de a depune la dosar jurisprudenţă relevantă în privinţa reţinerii condiţiei evocării DOP A. în contexte similare celor din cauza de faţă şi nu probe cu înscrisuri în dovedirea aspectului reputaţiei acestei denumiri de origine protejate, menţiunea referitoare la reputaţie fiind una cu caracter incidental, dată fiind topografia sa în ansamblul paragrafului, respectiv la finalul acestuia, precum şi lipsa de accent pus asupra sa, lipsă evidenţiată (pe cale de interpretare sistematică a întregului alineat) prin precizarea expresă a aspectului relevant în raport de care se depune jurisprudenţa (cel al stabilirii cerniţei evocării DOP A.).
Aşadar, fiind depusă cu titlu de practică judiciară relevantă, hotărârile din jurisprudenţa extinsă a EUIPO şi a Oficiilor spaniol şi britanic de proprietate intelectuală nu constituiau probe cu înscrisuri în sensul art. 265 şi urm. C. proc. civ., întrucât erau menite doar să reliefeze exemple relevante ale modului în care diverse foruri administrative şi jurisdicţionale europene competente în materie au interpretat prevederile din Regulamentul nr. 1308/2013 noţiunea autonomă de caracter evocator în cauze similare în care "C." era elementul comun.
Instanţa de recurs notează că tot astfel a şi fost apreciată şi evaluată juridic respectiva jurisprudenţă de către instanţa de apel. Astfel, curtea de apel a precizat la pagina 5 a deciziei recurate, faptul că în apel nu au fost propuse noi probe, însă au fost ataşate hotărâri relevante, pentru ca mai apoi, la pagina 10 a deciziei pronunţate, curtea de apel să evalueze respectivele hotărâri exclusiv ca jurisprudenţă relevantă şi doar sub aspectul indicat de către intimată, din perspectiva cerinţei caracterului evocator. Instanţa de apel a ilustrat prin trimiterile la hotărârile respective, exclusiv un mecanism de apreciere al organelor specializate europene similar celui dezvoltat în hotărârea recurată, pe baza argumentelor de fapt şi de drept incidente în cauza de faţă, cu respectarea circumstanţelor particulare ale pricinii.
Din aceeaşi perspectivă, Înalta Curte observă şi faptul că jurisprudenţa analizată nu a servit curţii de apel în justificarea elementului reputaţiei denumirii de origine protejate, astfel cum în mod nefondat a susţinut recurenta în recurs. Concluzia se justifică prin lipsa oricărei trimiteri sub acest aspect la această jurisprudenţă, precum şi prin realizarea menţiunii indicate de recurentă (respectiv cea de la pagina 8 a deciziei recurate, alin. (3) în contextul proxim prealabil al analizei aplicate la speţă a instanţei de apel asupra elementului caracterului evocator al denumirii C.. Aşadar, prezumţia simplă propusă de recurentă prin motivele de recurs nu este corectă.
Caracterul nefondat al acestei prezumţii trase de recurentă reiese şi din împrejurarea, în mod judicios surprinsă şi de intimata reclamantă, că problema reputaţiei denumirii de origine protejate a fost deja dezlegată cu autoritate de lucru judecat sub aspect pozitiv, prin sentinţa civilă pronunţată de tribunal, în soluţionarea primului capăt al cererii de chemare în judecată, sentinţă care, sub acest aspect, a fost apelată de pârâtă exclusiv din perspectiva caracterului prea larg al dispozitivului, al interdicţiei stipulate prin el (a se vedea punctul 3 al motivelor de apel ale pârâtei) şi nu pe fond.
Or, prin cererea de chemare în judecată, intimata-reclamantă a solicitat interzicerea utilizării în activitatea comercială a pârâtei a Denumirii de Origine Protejată A., inclusiv dar nu limitat la, utilizarea denumirii PRO C. pentru o băutură alcoolică, precum şi menţionarea DOP A. pe etichetele produselor care nu îndeplinesc condiţiile legale pentru utilizarea DOP A. sau pentru prezentarea şi promovarea acestora prin materiale publicitare de orice fel, inclusiv pe pagina de internet aparţinând pârâtei, toate acestea fiind justificate prin exploatarea reputaţiei denumirii respective de origine protejate, sub imperiul art. 103 alin. (2) lit. a) pct. ii) din Regulamentul comunitar nr. 1308/2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 şi (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului, conform cărora "Protecţie - (1) O denumire de origine protejată şi o indicaţie geografică protejată pot fi utilizate de orice operator care comercializează un vin produs în conformitate cu caietul de sarcini corespunzător.
(2) O denumire de origine protejată şi o indicaţie geografică protejată, precum şi vinul care utilizează denumirea protejată în conformitate cu caietul de sarcini sunt protejate împotriva:
(a) oricărei utilizări comerciale directe sau indirecte a denumirii protejate respective: (...)
(ii) în măsura în care această utilizare exploatează reputaţia unei denumiri de origine protejate sau a unei indicaţii geografice protejate".
Tribunalul a admis integral acest capăt prim de cerere, în următorii termeni:
"Dispune interzicerea utilizării de către pârâtă în activitatea sa comercială a DOP A., inclusiv dar nu limitat la, utilizarea denumirii PRO C. pentru o bătură alcoolică, precum şi menţionarea DOP A. pe etichetele produselor care nu îndeplinesc condiţiile legale pentru utilizarea DOP A. sau pentru prezentarea şi promovarea acestora prin materiale publicitare de orice fel, inclusiv pe pagina de internet a pârâtei".
În acest sens, tribunalul a reţinut:
"Ca urmare, tribunalul va analiza şi în ce măsură comercializarea acestui produs atrage încălcarea art. 103 alin. (1) lit. a) din Regulamentul 1308/2013.
Astfel, chiar dacă pârâta este titulara mărcii înregistrate B. Pro, alăturarea sintagmei C., imediat după termenul pro, conduce la formarea denumirii de origine protejată, chiar dacă între cele două cuvine există un spaţiu sau sunt aşezate unul sub altul, consumatorul mediu normal informat şi suficient de atent şi avizat citind întreaga etichetă pentru a determina produsul comercializat construind mental, în mod inevitabil denumirea A., respectiv denumirea de origine protejată, cu care acesta este familiarizat în materie de băuturi spumante, existând în mod inevitabil riscul de confuzie cu privire la originea produsului. (...) Astfel, atâta timp cât modalitatea în care a fost efectiv folosită denumirea de origine protejată poate să inducă în eroare consumatorul cu privire la adevărata origine a produsului, sunt incidente dispoziţiile art. 103 alin. (2) din Regulamentul 1308/2013, important fiind în special să nu se creeze în percepţia publicului o asociere de idei cu privire la originea produsului, nici să se permită unui operator să obţină foloase necuvenite din reputaţia unui produs cu denumire de origine protejată".
De altfel, însăşi recurenta precizează în cuprinsul recursului declarat, faptul că cererea de chemare în judecată formulată de intimată are drept temei încălcarea prevederilor art. 103 din Regulamentul UE nr. 1308/2013, "în sensul că semnele PRO C. şi A., utilizate de subscrisa, exploatează reputaţia denumirii protejate A. şi, respectiv, că semnul C. evocă denumirea A.. (...) în fine, apelul formulat de subscrisa a vizat cele reţinute de prima instanţă în sensul că semnele C. (inclusiv varianta C.) evocă denumirea A., precum şi interdicţia generală de a utiliza denumirea A., inclusiv pentru ipoteza în care produsul ar respecta condiţiile legale necesare" (paginile 6, 7 ale cererii de recurs).
Aşadar, raportat la justificarea în fapt şi în drept enunţată a primului capăt al cererii de chemare în judecată, la admiterea integrală a acestui capăt de cerere de către tribunal, la considerentele citate ale primei instanţe de judecată (conform cărora s-a constatat atât încălcarea prevederilor art. 103 alin. (1) lit. a) din Regulamentul 1308/2013, cât şi împrejurarea că un consumator mediu normal informat şi suficient de atent şi avizat este familiarizat în materie de băuturi spumante cu denumirea de origine protejată A.), precum şi la limitele devoluţiunii din apel, circumscrise de criticile concrete ale apelantei pârâte, anterior enunţate, rezultă faptul că problema reputaţiei denumirii de origine protejate era una intrată în autoritatea de lucru judecat, care potrivit prevederilor art. 477 şi art. 479 alin. (1) C. proc. civ. nu mai constituia şi nu mai putea constitui aspect de analiză a instanţei de apel.
Conchizând sub acest aspect, instanţa de recurs apreciază în temeiul considerentelor expuse, faptul că, neconstituind probă cu înscrisuri, acestei jurisprudenţe europene nu îi erau aplicabile prevederile legale indicate de recurentă referitoare la propunerea, încuviinţarea şi administrarea probelor din C. proc. civ., nefiind aşadar încălcate prevederile art. 14 alin. (5), art. 16, art. 237, art. 250, art. 265 sau art. 150 alin. (4) C. proc. civ.
De altfel, instanţa de recurs constată că sub acelaşi titlu - jurisprudenţă relevantă - au fost evaluate hotărârile respective şi de către apelanta pârâtă care, în cadrul răspunsului la întâmpinare formulat în faza procesuală a apelului, a analizat punctual aceste hotărâri care i-au fost comunicate anexat întâmpinării, apreciind că nu sunt relevante cauzei, ilustrând aspectele distincte care determinau în opinia sa lipsa de pertinenţă pentru cauză .
În egală măsură, instanţa de recurs constată că prin răspunsul la întâmpinarea formulat în apel, apelanta pârâtă şi-a circumscris apărările jurisprudenţei depuse de partea adversă în limbi străine, adnotând-o critic şi în detaliu, ceea ce ilustrează în mod clar faptul că depunerea sa în limbi străine nu a reprezentat un impediment pentru recurenta-pârâtă în înţelegerea şi analizarea lor, nefiind aşadar, afectat dreptul acestei părţi la apărare.
De altfel, apelanta pârâtă nu a invocat aspectul netraducerii jurisprudenţei depuse în alte limbi decât limba română la primul termen de judecată după ataşarea lor la dosar de către intimata reclamantă, respectiv la termenul de judecată din data de 10.02.2021, astfel încât instanţa de recurs constată că în cauză intervine şi sancţiunea prevăzută de art. 178 alin. (2), (3) C. proc. civ., partea (ce a dezbătut concret această jurisprudenţă depusă în mod netradus) fiind astfel prezumată că a renunţat tacit la dreptul de a invoca nulitatea relativă cu privire la acest aspect, conform alin. (4) al textului de lege menţionat.
2. Al doilea motiv de recurs, arondat, de asemenea, prevederilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., priveşte încălcarea de către instanţa de apel, a prevederilor art. 9, art. 14, art. 477, art. 478, art. 481 C. proc. civ. este nefondat.
Astfel, contrar aserţiunilor în această direcţie ale recurentei, instanţa de apel nu a adăugat noi cauze juridice cererii de chemare în judecată formulate de intimata reclamantă, ci s-a grefat pe motivele de drept invocate în cuprinsul actului procedural de învestire a instanţei de judecată, pe temeiul juridic al cererii, definit ca actul sau fapta juridică constituind fundamentul direct şi imediat al dreptului reclamat.
Deşi este real faptul că instanţa de apel a folosit şi sintagme de natura celor invocate de recurentă:
"oricărei forme de parazitare ori de concurenţă neloială de natura celor practicate de apelanta B. SA", "caracterul evocator, abuziv şi parazitar al folosirii denumirii C. este amplificat în mod semnificativ (şi totodată fără putinţă de negare plauzibilă) de referirile explicite la A.", "or, aceasta reprezintă în drept un act de concurenţă neloială, de profitare necuvenită de notorietatea DOP A.", "aşadar, circumstanţele cauzei relevă cu evidenţă utilizare abuzivă prin evocare şi parazitare", cu toate acestea, instanţa de recurs constată că utilizarea lor nu a fost de natură a alătura noi temeiuri juridice cererii de chemare în judecată; mai mult decât atât, se constată că intimata-reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în drept, a invocat generic prevederile art. 103 din Regulamentul nr. 1308/2013.
Analiza acestor sintagme întrebuinţate nu poate fi disociată de ansamblul considerentelor în care ele au fost realizate de curtea de apel, de întregul motivării deciziei recurate.
Astfel, se observă că sintagmele în discuţie vizează genul procedeelor nelegale în cuprinsul cărora se situează şi speciile utilizării în vederea exploatării reputaţiei unei denumiri de origine protejate, respectiv cerinţa caracterului evocator al utilizării unei denumiri de origine protejată obiect al reglementării de la art. 103 alin. (2) lit. a) pct. ii) şi lit. b) teza a III- a (evocare) din Regulamentul comunitar nr. 1308/2013.
Că aşa stau lucrurile rezultă pe de o parte, din cadrul chiar al unor considerente ale instanţei de apel, de exemplu:
"Aşadar, circumstanţele cauzei relevă cu evidenţă utilizarea abuzivă prin evocare şi parazitare". Această exprimare a curţii de apel demonstrează că sintagma - "utilizare abuzivă" - a fost folosită cu valoarea unui termen generic pentru a descrie actele de încălcare ale recurentei care s-au dovedit a se circumscrie ipotezei normative a caracterului evocator al denumirii de origine protejate A. - reglementată de art. 103 alin. (2) lit. b) teza a III-a din Regulament.
Art. 103 din Regulamentul comunitar prevede astfel:
"(1) O denumire de origine protejată şi o indicaţie geografică protejată pot fi utilizate de orice operator care comercializează un vin produs în conformitate cu caietul de sarcini corespunzător.
(2) O denumire de origine protejată şi o indicaţie geografică protejată, precum şi vinul care utilizează denumirea protejată în conformitate cu caietul de sarcini sunt protejate împotriva:
(a) oricărei utilizări comerciale directe sau indirecte a denumirii protejate respective:
(i) de produse comparabile care nu sunt conforme cu caietul de sarcini pentru denumirea protejată; sau
(ii) în măsura în care această utilizare exploatează reputaţia unei denumiri de origine protejate sau a unei indicaţii geografice protejate.
(b) utilizării abuzive, imitării sau evocării, chiar dacă originea adevărată a produsului sau a serviciului este indicată sau dacă denumirea protejată este tradusă, transcrisă sau transliterată ori este însoţită de expresii, precum "stil", "tip", "metodă", "manieră", "imitaţie", "gust", "similar" sau altele asemănătoare".
Din perspectiva expusă, se constată că instanţa de apel nu a adăugat cererii de chemare în judecată noi motive în drept şi, în consecinţă, nu se poate reţine că a avut loc o încălcare a dispoziţiilor procedurale care să fi generat o înrăutăţire a situaţiei pârâtei în propria cale de atac, astfel cum în mod nefondat s-a invocat prin intermediul acestor critici, circumscrise motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
3. Contrar aserţiunilor recurentei, decizia recurată este motivată şi a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 103 din Regulamentul UE nr. 1308/2013 şi a jurisprudenţei relevante a CJUE, astfel că motivele de recurs reglementate de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. invocate de recurenta pârâtă la punctul 4 din cererea de recurs sunt nefondate.
Astfel, în privinţa conţinutului concret al primei dispoziţii a sentinţei civile pronunţate în cauză (aferente primului capăt al cererii de chemare în judecată), instanţa de recurs constată că, astfel cum a reţinut şi curtea de apel, că în realitate, recurenta solicită o lămurire a acestei dispoziţii din hotărârea primei instanţe, apreciind că ea poate fi interpretată în sensul aplicării interdicţiei stipulate şi în privinţa utilizărilor DOP A. pentru produse conforme caietului de sarcini, recurenta susţinând, în acest sens, că prima instanţă ar fi folosit termeni generali în configurarea prohibiţiei stabilite.
Or, instanţa de recurs constată convergent curţii de apel, faptul că în direcţia expusă, legiuitorul a pus la dispoziţie părţilor procedura specială, obligatorie, prevăzută de art. 443 C. proc. civ.:
"Lămurirea hotărârii şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii - Art. 443. (1) În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice" şi de art. 445 C. proc. civ.:
"Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442-444".
Drept urmare, aceste critici ale recurentei nu pot fi primite în calea de atac a recursului prezent.
Şi dacă s-ar trece peste impedimentul procedural expus şi s-ar aprecia că, de fapt, recurenta critică instituirea de către instanţele devolutive a unei interdicţii generale de utilizare (deci şi a utilizării denumirii de origine protejate în conformitate cu caietul de sarcini), instanţa de recurs constată şi în această ipoteză de lucru faptul că dispozitivul hotărârii trebuie raportat la limitele cererii de chemare în judecată formulate, astfel cum ele au fost delimitate de reclamantă în temeiul art. 9 C. proc. civ., însuşite de către instanţa de fond şi confirmate de către instanţa de apel, respectiv la utilizările ilicite ale denumirii de origine protejate, considerentele curţii de apel fiind corecte în această privinţă.
Împrejurarea - invocată de recurentă - că dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti poate fi şi nemotivat, nu infirmă raţionamentul juridic expus de curtea de apel, atât timp cât în contrapartidă, lipsa motivării unei hotărâri poate echiva juridic şi cu nesoluţionarea fondului, motivele de fapt şi de drept ale instanţei fiind cele care sprijină şi explicitează dispozitivul unei hotărâri. Această strânsă legătură între considerente şi dispozitiv rezultă cu evidenţă din prevederile coroborate ale art. 425 C. proc. civ. şi cele ale art. 430 alin. (2) C. proc. civ.
Or, în speţă, există considerente ale tribunalului, evaluate inclusiv de către curtea de apel, care delimitează în mod neechivoc domeniul de aplicare al interdicţiei instituite, restrâns doar la utilizările cu caracter ilicit, fără a se putea deduce vreo interdicţie de utilizare a denumirii protejate atunci când atare utilizare este în conformitate cu caietul de sarcin.
Această concluzie reiese din referirea în cadrul primei dispoziţii din dispozitivul sentinţei confirmate în apel, că interdicţia de utilizare stabilită în sarcina pârâtei vizează "produsele care nu îndeplinesc condiţiile legale pentru utilizarea DOP A."; de aici, reiese, a contrario, că pârâta poate utiliza în continuare denumirea de origine protejată în conformitate cu caietul de sarcini (întrucât această utilizare îndeplineşte condiţiile legale, în termenii dispozitivului).
Drept urmare, criticile recurentei au un caracter nefondat, cu atât mai mult cu cât dispoziţia consecutivă din dispozitiv a individualizate şi utilizările evocatoare ce intră sub interdicţia de folosire.
Astfel, prin această a doua dispoziţie din dispozitivul sentinţei, instanţa de fond a dispus "interzicerea utilizării de către pârâtă, în activitatea sa comercială, a denumirilor evocatoare a DOP A., şi anume C. şi C.", respingând, în rest, acţiunea.
În susţinerea acestei soluţii au fost redate următoarele considerente:
"Astfel, reţine tribunalul că interzicerea utilizării de către pârâtă în activitatea sa comercială a denumirii C. şi C. este în contextul analizat de tribunal, în care utilizarea termenilor fost găsită ca fiind evocatoare şi nu pentru orice eventuală altă folosire, ce trebuie a fi analizată în concret pentru determinarea caracterului evocator, astfel că tribunalul nu va interzice utilizarea unor denumiri evocatoare care nu se limitează la cele avute în vedere în speţă. Astfel, prin capătul doi de cerere s-a solicitat ca tribunalul să aibă în vedere inclusiv, dar nu limitativ denumirile evocatoare C. şi C., or tribunalul nu se poate pronunţa asupra caracterului evocator al unor alte denumiri sau chiar şi aceleaşi dar inserate în alt context, în care nu au aptitudinea de a induce consumatorul asupra denumirii de origine protejată. EUIPO a invocat de asemenea (...) în Hotărârea Viiniverla, mai sus reţinută că aprecierea evocării nu constituie o chestiune de drept, astfel că reţine tribunalul analiza se face de la caz la caz, funcţie de situaţia de fapt reţinută, impunându-se o judecată concretă şi nu doar abstractă. Faţă de cele de mai sus, tribunalul (...) va interzice utilizarea de către pârâtă în activitatea sa comercială a denumirilor evocatoare a DOP A., şi anume C. şi C.".
Contextul analizat de tribunal a reprezentat premisa de verificare şi a instanţei de apel, astfel cum rezultă din chiar cuprinsul paragrafelor citate sub acest aspect de către recurentă.
Or, prin dispoziţia tribunalului de respingere a restului acţiunii, respectiv a capătului secund al cererii de chemare în judecată în privinţa unor alte situaţii de folosire a denumirile C. şi C., cu potenţial evocator sau nu, dispoziţie menţinută de instanţa de apel, conform atât dispozitivului deciziei recurate, cât şi considerentelor sale, se constată că instanţele devolutive au circumscris în mod clar, limitativ, sfera de aplicare a interdicţiei stabilite în sarcina pârâtei.
Aşadar, nici din această perspectivă nu se poate invoca în mod fondat un deficit de motivare sau încălcarea prevederilor art. 103 din Regulamentul comunitar nr. 1308/2018, din perspectiva prevederilor art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., prohibiţia instituită nefiind una generică de natură a viza şi utilizările denumirii de origine protejate ce respectă caietul de sarcini.
4. Instanţa de recurs nu va reţine caracterul fondat nici al motivului de recurs, regăsit începând cu paragraful 32 şi următoarele din memoriul de recurs, apreciindu-l a fi nefondat.
Astfel, sub un prim aspect, se impune precizarea că în reglementarea C. proc. civ., recursul reprezintă o cale de atac ce poate fi exercitată exclusiv pentru motive de nelegalitate, care se grefează pe situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond. Această regulă rezultă din enunţarea acestui caracter, în mod expres, prin art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., din enumerarea limitativă şi expresă a motivelor de nelegalitate care pot fi invocate în recurs, conform pct. 1 - 8 din respectivul text. Aşadar, instanţa de recurs, în cadrul controlului de legalitate pe care-l exercită, este ţinută de situaţia de fapt astfel cum a fost ea stabilită în mod definitiv, de instanţa de fond sau după caz, de apel.
Grefat pe această premisă obligatorie, instanţa de recurs observă că în cadrul acestui motiv de recurs, recurenta, după ce ilustrează considerentele concrete ale curţii de apel reţinute în decelarea caracterului evocator al denumirilor C. şi C., critică hotărârea pronunţată pentru faptul că analiza instanţei de apel ar fi insuficientă şi nelegală (faţă de greşita aplicare sau neaplicarea criteriilor pentru stabilirea caracterului evocator al denumirii).
Instanţa de recurs notează faptul că prin Hotărârea din 07.06.2018, pronunţată în cauza C-44/17, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat că "Articolul 16 litera (b) din Regulamentul nr. 110/2008 trebuie să fie interpretat în sensul că, pentru a constata existenţa unei "evocări" a unei indicaţii geografice înregistrate, instanţa de trimitere trebuie să aprecieze dacă, în prezenţa denumirii în litigiu, consumatorului european mediu, normal informat, suficient de atent şi avizat, îi este indusă în mod direct, ca imagine de referinţă, marfa care beneficiază de indicaţia geografică protejată. În cadrul acestei aprecieri, în lipsa, în primul rând, a unei asemănări fonetice şi/sau vizuale a denumirii în litigiu cu indicaţia geografică protejată şi, în al doilea rând, a unei încorporări parţiale a acestei indicaţii în denumirea respectivă, instanţa menţionată trebuie să ţină seama, după caz, de apropierea conceptuală dintre denumirea menţionată şi indicaţia amintită".
Instanţa europeană a detaliat în aceeaşi hotărâre:
"53. În schimb, criteriul avut în vedere de instanţa de trimitere în cadrul celei de a doua întrebări formulate pentru a se identifica o "evocare" în sensul articolului 16 litera (b) din Regulamentul nr. 110/2008 - şi anume acela ca semnul în discuţie să creeze în percepţia publicului vizat o oarecare asociere cu indicaţia geografică protejată sau cu zona geografică aferentă acesteia - nu poate fi reţinut, întrucât nu stabileşte o legătură suficient de directă şi de univocă între acest element şi indicaţia respectivă".
Or, contrar aserţiunilor recurentei din cuprinsul acestui motiv de recurs, instanţa de recurs constată faptul că în speţă, curtea de apel a reţinut caracterul evocator al denumirilor contestate folosind chiar criteriul enunţat degajat din jurisprudenţa CJUE, de care se prevalează recurenta, respectiv legătura suficient de directă şi univocă, curtea de apel nelimitându-se, din această perspectivă, la constatarea doar a unei simple asocieri cu denumirea de origine protejată.
Astfel, în cuprinsul deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut în mod explicit o astfel de legătură directă şi univocă:
"Curtea este pe deplin convinsă că utilizarea în maniera descrisă a denumirii C. este, în sine, evocatoare, căci în mintea consumatorului român C. nu va evoca atât cuvântul sec (care putea foarte bine să fie inscripţionat ca atare), ci dimpotrivă, rezonanţa italiană, accentuată şi de scrierea P., va evoca în mintea consumatorului exact (DOP) A.. Mai mult, dacă utilizarea în această manieră, stilizată grafic dominant, a denumirii C. este în sine contrară dispoziţiilor art. 103 alin. (2) lit. b) din Regulamentul nr. 1308/2013, caracterul evocator, abuziv şi parazitar al folosirii denumirii C. este amplificat în mod semnificativ (şi totodată demonstrat fără putinţă de negare plauzibilă) de referirile explicite la A., prin sintagmele probabil cea mai bună alternativă la A., ca şi prin lăudarea calităţilor produsului, în sensul că acesta poate fi băut "în loc de A.".
Aceleaşi constatări sunt incidente şi cu privire la B. C., căci elementul gran (mare) nu face altceva decât să accentueze elementul central C., evidenţiat grafic şi stilistic, care la rândul său, prin rezonanţa sa italiană şi prin asocierea explicită cu A. ("alternativa rose de vară pentru consumatorii de A.") va evoca foarte limpede în mintea consumatorului DOP A., constituind astfel o utilizare abuzivă şi o evocare în sensul art. 103 alin. (2) lit. b) din Regulament" (paginile 7-8 ale deciziei recurate)".
Evident că din punct de vedere logico - juridic nu se poate solicita folosirea în această direcţie a unor formule sacramentale, a unor expresii fixe, imuabile, esenţial fiind ca motivarea instanţei să ilustreze reţinerea unei atare asocieri calificate, cerinţă care este îndeplinită în speţă, considerentele citate ale curţii de apel fiind clare, directe, tranşante şi facil de înţeles în configurarea acestui tip de legătură: directă şi univocă, în senul criteriului jurisprudenţial consacrat în această materie de CJUE.
Considerentele citate sunt prevalente prin caracterul lor conclusiv argumentat celor ilustrate de recurentă în susţinerea punctului său de vedere din recurs. Concluzia se impune deoarece cele ultim enunţate sunt doar parte, element al construcţiei juridice realizate de instanţa de apel, în sensul că ele conturează legătura, asocierea dintre denumirile reclamate în cauză şi denumirea de origine protejată, ele fiind însă completate, între altele, de considerentele anterior citate din decizia recurată, considerente care decelează şi motivează convingător cerinţa legăturii directe şi univoce.
De altfel, se observă că însăşi recurenta precizează în cadrul motivelor sale de recurs, faptul că o astfel de legătură directă şi univocă este stabilită încazurile în care consumatorul, atunci când vede denumirea contestată, percepe "automat produsul respectiv prin prisma referinţei la/comparaţiei cu produsul A. (este la fel ca A., este mai bun ca A., este mai slab/tare ca A., este mai dulce ca A. etc.)".
Or, sub acest aspect, instanţa de recurs constată că în cadrul deciziei recurate s-a reţinut în mod expres împrejurarea că folosirea denumirilor contestate cuprindea "referiri explicite la A., prin sintagmele probabil cea mai bună alternativă la A., ca şi prin lăudarea calităţilor produsului, în sensul că acesta poate fi băut "în loc de A.". Aceleaşi constatări sunt incidente şi cu privire la B. C., (...) prin asocierea explicită cu A. (alternativa rose de vară pentru consumatorii de A.)".
Prin urmare, se va înlătura ca nefondată critica recurentei prin care s-a susţinut neraportarea instanţei de apel la criteriul existenţei unei legături directe şi univoce cu denumirea de origine protejată, în analiza caracterului evocator al utilizării, analiză presupusă de verificarea incidenţei art. 103 alin. (2) lit. b) din Regulamentul nr. 1308/2013.
De asemenea, Înalta Curte constată - potrivnic susţinerilor recurentei - faptul că decelarea legăturii directe şi univoce s-a realizat de către instanţa de apel exact în temeiul criteriilor invocate de către recurentă: cel al existenţei unei similarităţi vizuale, fonetice şi/sau conceptuale şi al ponderii acestei similarităţi, cel al verificării în concret a elementului comun, respectiv dacă are un înţeles de sine stătător, descriptiv pentru produsele respective şi dacă este frecvent utilizat pe piaţă pentru produsele de acel gen, precum şi cel al analizării reputaţiei denumirii de origine protejate.
Înalta Curte reţine că atare analiză a fost realizată de instanţa de apel pentru a decide în sensul înlăturării apărării invocate de către pârâtă, anume că folosirea denumirilor C. şi C. s-ar circumscrie noţiunii de caracter descriptiv pentru soiurile de vinuri spumante, vinuri spumoase, vinuri spumante de calitate şi vinuri spumante de calitate de tip aromat, din perspectiva menţiunilor obligatorii prevăzute de Anexa XIV Partea A la Regulamentul Comisiei Europene nr. 607/2009 de stabilirea a unor norme de punere în aplicare a Regulamentului CE nr. 479/2008 al Consiliului (indicarea conţinutului scăzut de zahăr pentru vinurile seci).
Astfel, se constată că instanţa de apel, confirmând raţionamentul juridic al tribunalului, a constatat caracterul evocator, printr-o analiză proprie a tuturor criteriilor expuse de recurentă:
"Or, în cazul a două vinuri spumante, unul comercializat sub denumirea centrală de C., iar celălalt de C., consumatorul îşi va aminti, prin asociere, de denumirea de origine protejată A., fapt în sine suficient pentru a constitui o evocare (A., respectiv C. ori C. - criteriul silabelor, ca şi al similarităţii produselor, folosite de Curtea de Justiţie în cauza Gorgonzola fiind pe deplin incidente).
Or, chiar fără a evoca jurisprudenţa elocventă a Curţii de Justiţie, Curtea este pe deplin convinsă că utilizarea în maniera descrisă a denumirii C. este, în sine, evocatoare, căci în mintea consumatorului român C. nu va evoca atât cuvântul sec (care putea foarte bine să fie inscripţionat ca atare), ci dimpotrivă, rezonanţa italiană, accentuată şi de scrierea P., va evoca în mintea consumatorului exact (DOP) A.. Mai mult, dacă utilizarea în această manieră, stilizată grafic dominant, a denumirii C. este în sine contrară dispoziţiilor art. 103 alin. (2) lit. b) din Regulamentul nr. 1308/2013, caracterul evocator, abuziv şi parazitar al folosirii denumirii C. este amplificat în mod semnificativ (şi totodată demonstrat fără putinţă de negare plauzibilă) de referirile explicite la A., prin sintagmele probabil cea mai bună alternativă la A., ca şi prin lăudarea calităţilor produsului, în sensul că acesta poate fi băut "în loc de A.".
Aceleaşi constatări sunt incidente şi cu privire la B. C., căci elementul gran (mare) nu face altceva decât să accentueze elementul central C., evidenţiat grafic şi stilistic, care la rândul său, prin rezonanţa sa italiană şi prin asocierea explicită cu A. (alternativa rose de vară pentru consumatorii de A.) va evoca foarte limpede în mintea consumatorului DOP A., constituind astfel o utilizare abuzivă şi o evocare în sensul art. 103 alin. (2) lit. b) din Regulament.
Apelanta încearcă să argumenteze prin motivele de apel că această referire trebuie înţeleasă ca referindu-se la consumatorii cărora nu le place A.. Această interpretare este însă una vădit pro causa şi neplauzibilă, căci asocierea repetată (cuvântul dominant C., care practic constituie 2/3 din denumirea de origine controlată A.; sintagmele în loc de A.; cea mai bună alternativă la A.) urmăreşte să prezinte consumatorului o alternativă (probabil mai ieftină, deci, mai accesibilă, mai convenabilă) la A. dar care (se subînţelege în opinia Curţii foarte limpede) prezintă o calitate şi caracteristici similare A.. Cu alte cuvinte, ceea ce face apelanta prin acest produs este nu doar să evoce DOP A., fapt în sine ilicit, ci să se prezinte cât se poate de explicit şi insistent ca o alternativă comparabilă la A., ceea ce reprezintă o utilizare abuzivă şi o evocare prin expresii cu totul echivalente celor expres enumerate de art. 103 alin. (2) lit. b) din Regulament, respectiv: (…) precum "stil", "tip", "metodă", "manieră", "imitaţie", "gust", "similar" sau altele asemănătoare (...)
(...) i se oferă un produs cu însuşiri (pozitive), respectiv calităţi similare A. - or, aceasta reprezintă în drept un act de concurenţă neloială, de profitare necuvenită de notorietatea DOP A., ceea ce legea interzice fără echivoc".
Aceste considerente citate ilustrează pe deplin împrejurarea că instanţa de apel a identificat o similaritate accentuată atât vizuală, cât şi fonetică între denumirile contestate folosite şi denumirea de origine protejată, fără a se putea reţine teza caracterului descriptiv invocată de către pârâtă în apărare.
Instanţa de recurs constată de asemenea, sub acest aspect punctual, că potrivit chiar jurisprudenţei CJUE la care face trimitere recurenta, "32. Astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 21 din prezenta hotărâre, pentru a aprecia existenţa unei "evocări", în sensul articolului 16 litera (b) din Regulamentul nr. 110/2008, revine instanţei naţionale sarcina să verifice dacă, în prezenţa denumirii "Q.", consumatorului i-ar fi indusă, ca imagine de referinţă, marfa care beneficiază de indicaţia geografică protejată, şi anume, în cauza principală, "R.".
33. În această privinţă, Curtea a statuat că era legitim să se considere că există o evocare a unei denumiri protejate atunci când, în cazul unor produse care prezintă analogii vizuale, denumirile de vânzare prezintă o asemănare fonetică şi vizuală (a se vedea în acest sens Hotărârea Consorzio per la tutela del formaggio Gorgonzola, C-87/97, EU:C:1999:115, punctul 27, Hotărârea Comisia/Germania, C-132/05, EU:C:2008:117, punctul 46, precum şi Hotărârea Bureau national interprofessionnel du Cognac, C-4/10 şi C-27/10, EU:C:2011:484, punctul 57).
34. Curtea a considerat că o astfel de asemănare era evidentă în cazul în care termenul utilizat pentru a desemna produsul în cauză se termină cu aceleaşi două silabe ca şi denumirea protejată şi cuprinde acelaşi număr de silabe ca aceasta (a se vedea în acest sens Hotărârea Consorzio per la tutela del formaggio Gorgonzola, C-87/97, EU:C:1999:115, punctul 27).
35. Curtea a arătat deopotrivă că trebuia, eventual, să se ţină seama de "apropierea conceptuală" existentă între termeni provenind din limbi diferite, o astfel de apropiere, precum şi asemănarea fonetică şi vizuală vizată la punctul 33 din prezenta hotărâre fiind de natură să îi inducă unui consumator, ca imagine de referinţă, produsul a cărui indicaţie geografică este protejată, atunci când se află în prezenţa unui produs comparabil care poartă denumirea în litigiu (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Germania, C-132/05, EU:C:2008:117, punctele 47 şi 48)" (paragrafele 32-35 din Hotărârea CJUE din cauza C- 75/15 Viniverla).
Or, rezultă în mod flagrant faptul că instanţa europeană nu a stabilit în tipare fixe determinarea existenţei unei similarităţi vizuale, fonetice între denumiri, ci a reţinut că instanţa naţională este cea care poate constata existenţa unei astfel de asemănări, în raport de datele concrete ale cazului, doar ilustrând sub acest aspect, cu exemplele menţionate în paragrafele 34 şi 35.
O analiză logică şi juridică a motivării curţii europene exclude concluzia expusă de recurentă în această direcţie, respectiv faptul că, pentru a exista asemănarea cerută, trebuie să existe acelaşi număr silabe ale denumirilor şi poziţionarea identică a elementului comun.
Că nu aşa stau lucrurile rezultă inclusiv din jurisprudenţa invocată în apărare de către intimata reclamantă (a se vedea de exemplu, hotărârea CJUE din cauza Queso Rocinante - C-614/17), în cadrul căreia s-a stabilit că o denumire înregistrată poate fi evocată doar prin utilizarea semnelor figurative, distinct deci de existenţa sau nu a unei aproprieri fonetice sau vizuale.
De altfel, însăşi recurenta, în cadrul răspunsului său la întâmpinare formulat în faza de recurs, a admis - în mod corect - posibilitatea constatării întrunirii cerinţei caracterului evocator a unei denumiri în absenţa unei similarităţi fonetice sau vizuale (constatare doar de interes teoretic în cauză, dată fiind conluzia contrară corectă a instanţelor de fond privind reţinerea existenţei similaritărţii fonetice şi vizuale).
Argumentul recurentei în sensul că întrucât ne aflăm în ipoteza unei similarităţi fonetice şi vizuale, atunci trebuia ca aceasta să fie verificată prin prisma identităţii de număr de silabe şi a identităţii de poziţionare a elementului comun, potrivit jurisprudenţei CJUE pe care a evocat-o în recurs, nu este unul întemeiat, întrucât configurarea similarităţii respective nu a fost stabilită în mod obligatoriu de curtea europeană, în funcţie de exclusiv parametrii respectivi indicaţi, ci doar cu titlu de exemplu şi criteriu aplicabil în cauza respectivă.
Or, în stabilirea similarităţii, instanţa de apel din prezenta cauză a evaluat - potrivit considerentelor deja citate - atât poziţia concretă a elementului comun C. în cadrul folosirii denumirilor C. şi C., numărul de silabe al denumirii protejate în comparaţie cu cele ale denumirilor contestate, cât şi caracterul supradimensionat al acestora, de natură a le conferi o poziţie dominantă în ansamblul denumirilor utilizate de pârâtă, perceptibilă în mod prioritar de un consumator obişnuit rezonabil de atent şi informat.
În egală măsură, instanţa de recurs constată faptul că instanţa de apel a evaluat şi criteriul relativ verificării caracterului de sine stătător al elementului comun între denumiri şi relativ folosirii frecvente pe piaţă pentru produsele respective.
Astfel, pornind de la menţionarea elementului descriptiv sec, C. în cadrul Părţii A a Anexei nr. XIV a Regulamentului comunitar nr. 607/2009 de stabilire a unor norme de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 479/2008 al Consiliului în ceea ce priveşte denumirile de origine protejate şi indicaţiile geografice protejate, menţiunile tradiţionale, etichetarea şi prezentarea anumitor produse vitivinicole, curtea de apel a arătat în decizia sa faptul că întrebuinţarea cuvântului C. în maniera concretă detaliată descrisă (ca element central vizual, evidenţiat grafic şi stilistic cu literele cele mai mari, cu rezonanţa italiană conturată şi cu asocierea explicită şi insistentă cu A.) concomitent cu folosirea distinctă şi în mod expres, atât pe B. C., cât şi pe B. C., a denumirii "vin alb sec, în grafie normală pentru astfel de indicaţii (caractere mici)" pentru informarea consumatorului mediu român, exclude din punct de vedere evident al percepţiei publicului, scopul descriptiv al denumirilor contestate şi confirmă caracterul evocator al acestora.
Contrar criticilor recurentei în această direcţie, se observă că instanţa de apel şi-a fundamentat aprecierea sa în sensul lipsei caracterului descriptiv, pe elementul dimensiunii literelor conjugat însă cu o serie de alte elemente ale modului concret de utilizare a denumirilor contestate de către recurentă, precum şi pe aspectul - la fel de important - că elementul descriptiv "sec" apărea distinct de (însă concomitent cu) denumirile contestate.
A reaprecia în recurs modul concret de utilizare de către recurenta pârâtă a denumirilor contestate, prin prisma criteriilor specifice ilustrate de recurentă şi aplicate de instanţa de apel, pentru a concluziona că de fapt, denumirile respective au fost folosite exclusiv cu caracter descriptiv echivalează cu o reanalizare a elementelor de fapt ale cauzei de către prezenta instanţă de recurs, prin prisma aceloraşi criterii expuse şi corect aplicate de instanţa de apel. Or, astfel cum s-a arătat anterior, controlul jurisdicţional al instanţei de recurs este exclusiv unul de legalitate.
Atât timp cât instanţa de apel, aplicând criteriile specifice conturate de CJUE (invocate şi de recurentă) a evaluat elementele factuale ale cauzei, ajungând la concluzia conturării unei legături directe şi univoce între denumirile contestate (care nu au caracter descriptiv) şi denumirea de origine protejată, nu este permis instanţei de recurs să procedeze la o reevaluare a elementelor factuale prin prisma aceloraşi criterii incidente pentru a ajunge la o altă concluzie, în lipsa unui viciu fundamental de nelegalitate, precum ar fi neaplicarea unuia sau unora dintre respectivele criterii incidente sau aplicarea lor eronată, ceea ce nu este cazul, astfel cum s-a reţinut.
Împrejurarea că prin prisma reglementării cuprinse în cadrul Regulamentului comunitar nr. 607/2009, recurenta este obligată să aplice cuvântul "C." pe eticheta unor vinuri seci exportate de exemplu, către Italia, este nerelevantă în cauză, atât timp cât ceea ce i s-a interzis recurentei prin decizia pronunţată în cauza de faţă este folosirea cuvintelor C. şi C. în context evocator, conform art. 103 alin. (2) lit. b) din Regulamentul nr. 1308/2013.
Astfel cum s-a expus şi în prealabil, instanţa de apel a statuat în temeiul analizei conform criteriilor incidente, că folosirea de către recurentă a denumirilor contestate nu a avut caracter descriptiv, astfel încât pe cale de consecinţă, prezenta instanţă de recurs observă că invocarea de către recurentă a unor alte situaţii (fie ele şi numeroase, potrivit susţinerilor sale) în care utilizarea aceluiaşi cuvânt C. ar fi fost doar pentru descrierea produsului comercializat (indiferent de mărimea literelor mai mici sau mai mari folosite, recurenta depunând în acest sens în recurs, extrase de internet referitoare la denumirea distinctă A., nu însă la cuvântul C.), nu este dirimantă în cauză. Concluzia se impune ca urmare a diferenţelor factuale faţă de cele din speţa de faţă.
Cu alte cuvinte, termenul "C." poate fi întâlnit în mod relativ frecvent pe piaţă, însă utilizarea acestei menţiuni este licită numai în cazurile în care o atare utilizare îndeplineşte rol descriptiv, în sensul menţiunilor obligatorii impuse de Regulamentului comunitar nr. 607/2009 de stabilire a unor norme de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 479/2008 al Consiliului.
Aşadar, în cauza pendinte nu sunt fondate nici motivele de recurs reglementate de art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. invocate de către recurenta pârâtă.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul promovat de pârâtă.
Conform art. 453 C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei-pârâte să plătească intimatei, suma de 1.500 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de cheltuieli de judecată, întrucât culpa procesuală îi aparţine, aceasta fiind partea care a pierdut procesul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.A., împotriva deciziei nr. 237A din 18 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă la plata sumei de 1.500 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei-reclamante A..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 martie 2022.