Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare înregistrată la data de 25 aprilie 2019 pe rolul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., F., G., iar în urma modificării realizate prin cererea înregistrată la data de 09 septembrie 2019 sub aspectul cadrului procesual pasiv, în contradictoriu cu H., a solicitat să se constate caracterul simulat al mai multor acte juridice, respectiv actul constitutiv al societăţii I. S.R.L. din data de 10.10.2011, precum şi actele adiţionale ulterioare, respectiv actele adiţionale nr. x din 27.08.2014, nr. 2 din 15.07.2015 şi nr. 3 din 28.11.2016, actul de cesiune de părţi sociale nr. 2 din 12.06.2018 şi contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x din 19.03.2018 la Biroul Individual Notarial "J." din Bucureşti.
Cererea înregistrată iniţial sub nr. x/2019, ca efect al declinatorului de competenţă pronunţat prin sentinţa civilă nr. 15241 din 11 noiembrie 2019 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, a fost înregistrată la data de 21 noiembrie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub acelaşi număr.
Prin încheierea din 14 ianuarie 2020, instanţa a disjuns cererea de constatare a caracterului simulat al contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x din 19.03.2018 la Biroul Individual Notarial "J." din Bucureşti şi a dispus formarea unui alt dosar cu acest obiect. De asemenea, a dispus introducerea în cauză, în conformitate cu prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., a terţilor K., L. şi I. S.R.L.
Prin încheierea din 19 mai 2020, instanţa a respins excepţiile de inadmisibilitate, lipsă calitate procesuală activă şi lipsă calitate procesuală pasivă, invocate de pârâta B. şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu privire la D., E. şi F..
Intervenienta I. S.R.L. a depus cerere de intervenţie voluntară accesorie în interesul pârâtei B., cerere respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 22 septembrie 2020. Prin aceeaşi încheiere de şedinţă a fost respinsă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I. S.R.L.
Prin sentinţa civilă nr. 1894 din 21 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată modificată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi G. şi cu intervenienţii forţaţi K., L. şi I. S.R.L.; a respins cererea formulată împotriva pârâţilor D., E. şi F., ca introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală; a constatat caracterul simulat prin interpunere de persoane al actului constitutiv al societăţii I. S.R.L. din 10.10.2011 şi al actelor adiţionale la acesta nr. 1 din 27.08.2014 şi nr. 2 din 15.07.2015, în sensul că asociaţii societăţii I. S.R.L. sunt A. şi K., iar nu M. şi L. şi a obligat pârâta B. să plătească reclamantului suma de 4.060 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1331 din 22 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă excepţia tardivităţii apelului declarat de apelantul-reclamant A..
Au fost admise apelurile declarate de apelanta-pârâtă B. şi de apelanta-intervenientă L. împotriva sentinţei civile nr. 1894 din 21 octombrie 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi F., C., D., E., G. şi intimaţii-intervenienţi K., S.C. I. S.R.L.
A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
A fost respins apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva aceleaşi sentinţe, ca nefondat.
A fost obligat apelantul-reclamant A. să plătească apelantei-pârâte B. suma de 1.630 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, iar apelantei-interveniente L. suma de 20 RON, cu acelaşi titlu.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul A..
În susţinerea căii de atac, recurentul-reclamant arată că, în considerentele care stau la baza deciziei atacate, instanţa de apel a enumerat o serie de dispoziţii din Legea nr. 31/1990, ce vizează procedura de constituire a unei societăţi cu răspundere limitată, fiind enunţate prevederile art. 5 alin. (1), art. 6 alin. (1), art. 7, art. 36 alin. (1), art. 37 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 56 din Legea nr. 31/1990. Totodată, instanţa de apel a redat conţinutul art. 1 din O.U.G. nr. 116/2009, ce reglementează competenţa de soluţionare, atât în ceea ce priveşte cererile de înregistrare în registrul comerţului, cât şi a altor cereri aflate în competenţa de soluţionare a judecătorului delegat.
De asemenea, recurentul-reclamant arată că instanţa de apel a reţinut că actul constitutiv, atât în sensul de instrumentum, cât şi de negotium iuris, reprezintă o condiţie esenţială pentru înmatricularea societăţii în registrul comerţului, iar inexistenţa actului constitutiv, în sensul material sau ca şi consecinţă a nulităţii, se soldează ori cu respingerea cererii de înmatriculare, ori cu nulitatea, prin raportare la momentul constatării neregularităţii.
Recurentul-reclamant apreciază că, în urma unei interpretări arbitrare realizate în ceea ce priveşte aplicabilitatea textelor de lege arătate anterior şi care se află într-o contradicţie vădită cu normele de drept material ce reglementează instituţia simulaţiei, instanţa de apel a reţinut că, în contextul în care situaţia faptică pe care a prezentat-o ar fi una reală, s-ar ajunge la concluzia că nu sunt respectate condiţiile de fond şi de formă impuse de articolele enunţate - aspect ce ar echivala cu nulitatea actului constitutiv şi, în final, a societăţii.
Recurentul-reclamant arată că, în speţă, în conformitate cu actul constitutiv al S.C. I. S.R.L., asociaţii acestui agent economic au fost, iniţial, L. şi M., care deţineau, fiecare, câte 50% din capitalul social, M. având şi calitatea de administrator cu mandat pe termen nelimitat - acesta reprezentând actul public ce îndeplineşte, în totalitate, condiţiile de validitate de fond şi de formă prevăzute de lege, societatea fiind înregistrată în registrul comerţului, fiind fără putinţă de tăgadă că procedura de constituire a societăţii cu răspundere limitată s-a concretizat, în cauză nefiind incidentă niciuna dintre ipotezele care ar conduce la nulitatea acesteia.
Mai susţine recurentul-reclamant că, prin operativitatea simulaţiei prin interpunere de persoane, părţile actului public urmăresc ca efectele să se producă faţă de alte persoane decât cele menţionate în cuprinsul său, cărora li se asigură anonimatul, aşa încât efectele actului juridic public se vor produce între persoanele menţionate în actul secret.
Astfel cum arată recurentul-reclamant, S.C. I. S.R.L. a luat fiinţă prin asocierea survenită între acesta şi K., fiind deţinători, de facto, ai acestui agent economic, iar administrarea societăţii o realiza recurentul-reclamant, existând, în acest sens, o înţelegere verbală între cu K., pe de o parte, şi între M. şi L., pe de altă parte.
Referitor la actul secret, recurentul-reclamant susţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1.289 alin. (2) C. civ., acesta produce efecte doar dacă a fost încheiat cu îndeplinirea condiţiilor de validitate de fond, per a contrario, nu este necesară şi îndeplinirea condiţiilor de validitate de formă, de vreme ce, în contextul în care forma ad validitatem cerută de lege ar fi forma autentică, nu ar putea exista act secret.
Recurentul-reclamant susţine că hotărârea înfiinţării societăţii comerciale prin interpunere de persoane a fost determinată de faptul că, la fel ca şi celălalt acţionar real, K., era angajat în cadrul unei societăţi ce avea ca activităţi secundare asociat acelaşi domeniu cu care urma să fie înregistrată şi societatea I. S.R.L. şi, având în vedere politica neoficială a acestor operatori economici în materie de management al resurselor umane, exista o probabilitate foarte mare de a-şi pierde locurile de muncă în eventualitatea în care figurau ca asociaţi în cadrul unei societăţi comerciale.
Astfel, recurentul-reclamant arată că a apelat la cumnatul său, M., iar prietenul său K. a solicitat sprijinul soacrei sale, L., în ambele situaţii relaţiile de familie fiind dublate şi de sentimente de prietenie şi afecţiune foarte puternice.
Mai susţine recurentul-reclamant că înţelegerea încheiată cu cei doi asociaţi aparenţi nu a fost consemnată într-un înscris, deoarece la momentul respectiv nu a apreciat ca fiind oportun şi necesar un astfel de demers, ţinând cont de legăturile de familie şi de prietenie existente în virtutea cărora cei doi au acceptat să le acorde sprijinul total dezinteresat.
Recurentul-reclamant susţine că, deşi instanţa de apel a redat conţinutul art. 1.289 alin. (2) C. civ., ce permite ca actul secret să nu îmbrace forma prevăzută de lege pentru valabilitatea sa, însă impune respectarea condiţiilor de fond, printr-o interpretare ce este într-o flagrantă opoziţie cu normele de drept material, a reţinut că, în condiţiile în care actul constitutiv secret nu a fost redactat în scris şi nu a fost adus la cunoştinţa persoanei desemnate cu verificarea actelor, nefiind avut în vedere la înmatricularea societăţii în registrul comerţului, nu putea fi atins scopul prevăzut de lege şi, deci, considerat ca fiind valabil ca şi act constitutiv al unei societăţi cu răspundere limitată. Or, în opinia recurentului-reclamant, în contextul în care actul secret parcurgea etapele enunţate, acesta nu ar mai fi fost secret. Etapele respective au fost îndeplinite, respectate de actul public, actul secret fiind considerat, totodată, valabil întrucât regula este că împrumută forma de la cel public.
Luând în considerare aceste aspecte, recurentul-reclamant apreciază că decizia atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, de vreme ce, C. civ. este aplicabil în situaţia de faţă - în ipoteza constituirii unei societăţi comerciale prin mecanismul simulaţiei, aspect reţinut, de altfel de prima instanţă, prin coroborarea tuturor probelor administrate: depoziţia martorului N., înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prezumţia stabilită conform art. 329 C. proc. civ., susţinerile părţilor şi, nu în cele din urmă de proba incontestabilă a discuţiei pe care a avut-o cu pârâta B., în cadrul căreia aceasta a recunoscut că societatea nu îi aparţine.
Astfel, recurentul-reclamant susţine că, din probele administrate în cauză, rezultă că pretenţiile sale sunt întemeiate, astfel cum a apreciat şi prima instanţă.
Concluzionând, recurentul-reclamant arată că, prin analizarea şi interpretarea condiţiilor necesar a fi îndeplinite pentru constatarea caracterului simulat - etape pe care instanţa de apel nu le-a parcurs, deşi era obligată în acest sens - prima instanţă a apreciat ca fiind probate, atât înţelegerea cu intervenientul forţat K., referitoare la înfiinţarea societăţii I. S.R.L. şi la realizarea activităţilor ce constituie obiectul său de activitate - actul secret, precum şi înţelegerea intervenită între participanţii operaţiilor simulate în scopul realizării acestora, relaţiile de familie, de prietenie şi mobilul care a determinat implicarea fiecăruia - acordul simulatoriu.
Mai mult, s-a stabilit că acordul simulatoriu existent a fost confirmat şi de o prezumţie simplă - în temeiul art. 329 C. proc. civ. - pornind de la ocupaţia defunctului M., aceea de mecanic la societatea de transport public din Bucureşti, prima instanţă ajungând la concluzia că acesta nu dispunea de cunoştinţele tehnice în domeniul telecomunicaţiilor şi marketingului, pentru a putea înfiinţa şi coordona o societate având ca obiect principal de activitate realizarea de programe informatice. În plus, nu a fost furnizată nicio explicaţie privitoare la modul în care defunctul M. a cunoscut-o pe intervenienta forţată L., ajungând să devină asociaţi al unui agent economic al cărui obiect de activitate presupune stăpânirea unor cunoştinţe avansate într-un domeniu de nişă, pe care niciunul dintre ei nu le deţinea.
Recurentul-reclamant mai arată că, deşi instanţa de apel a invocat prevederile art. 1.289 alin. (2) C. civ., apreciind că actul secret nu ar îndeplini condiţiile de fond cerute pentru încheierea sa valabilă, a dovedit că societatea I. S.R.L. nu este rezultatul unei fraude la lege, ci a fost constituită şi a funcţionat în mod legal, nefiind incident art. 1.237 C. civ., ce reglementează frauda la lege şi neputând fi reţinute situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (6) din Legea nr. 31/1990.
Ca atare, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanţa, luând în considerare probarea elementelor ce stau la baza simulaţiei, recurentul-reclamant apreciază că se impunea ca instanţa de apel să procedeze, la rândul său, la analizarea condiţiilor prevăzute de lege pentru a constata dacă, într-adevăr, există simulaţie prin interpunere de persoane.
Prin urmare, considerentele deciziei atacate denotă, în opinia recurentului-reclamant, în primul rând, că hotărârea atacată nu este completă, întrucât nu sunt aduse în discuţie elementele în baza cărora se poate constata caracterul simulat al actului juridic şi nu există niciun argument care să contracareze probele existente la dosarul cauzei, acestea nefiind înlăturate, instanţa omiţând să le aibă în vedere.
Mai mult, recurentul-reclamant apreciază că decizia recurată conţine motive străine de natura cauzei, întrucât, ţinând cont că procedura de înregistrare a societăţii s-a concretizat, nefiind incident niciunul dintre motivele de nulitate, considerentele deciziei nu au legătură cu raportul juridic dedus judecăţii.
O ultimă critică vizează faptul că instanţa de apel a apreciat că se impune respingerea apelului declarat de către reclamant, în condiţiile în care privea soluţionarea capetelor accesorii de cerere, iar apelul declarat de apelanta-pârâtă a fost apreciat ca fondat cu privire la netemeinicia capetelor principale de cerere, aspect care, în opinia recurentului-reclamant accentuează şi mai mult ideea că hotărârea pronunţată nu este motivată corespunzător.
Mai mult decât atât, recurentul-reclamant concluzionează că motivarea lipseşte în totalitate, cât timp instanţa de apel s-a raportat la o cu totul altă situaţie decât aceea cu care a fost învestită.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţiile insuficientei timbrări, a tardivităţii şi a nulităţii recursului.
Recurentul-reclamant nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă B., în respectarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., o va respinge, constatând că în memoriul de recurs au fost expuse critici ce pot fi subsumate motivelor de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat de recurentul-reclamant este nefondat, pentru considerentele care urmează:
Criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi primite.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când hotărârea cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.
Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar, precum şi exercitarea căilor de atac de retractare.
În susţinerea acestui motiv de casare, recurentul-reclamant apreciază că se impunea ca instanţa de apel să procedeze la analizarea condiţiilor prevăzute de lege pentru a constata dacă, într-adevăr, există simulaţie prin interpunere de persoane. Or, astfel cum reiese din considerentele deciziei atacate, nu sunt aduse în discuţie elementele în baza cărora se poate constata caracterul simulat al actului juridic şi nu există niciun argument care să contracareze probele existente la dosarul cauzei, acestea nefiind înlăturate, instanţa omiţând să le aibă în vedere.
Mai mult, recurentul-reclamant apreciază că decizia recurată conţine motive străine de natura cauzei, considerentele deciziei neavând legătură cu raportul juridic dedus judecăţii, putându-se aprecia chiar în sensul că motivarea lipseşte în totalitate, cât timp instanţa de apel s-a raportat la o cu totul altă situaţie decât aceea cu care a fost învestită.
O ultimă critică vizează faptul că instanţa de apel a respins apelului declarat de către reclamant, apel care viza soluţionarea capetelor accesorii de cerere, ca o consecinţă a admiterii apelului declarat de apelanta-pârâtă, referitor la netemeinicia capetelor principale de cerere, aspect care, în opinia recurentului-reclamant accentuează şi mai mult ideea că hotărârea pronunţată nu este motivată corespunzător.
Criticile invocate de către recurentul-reclamant vor fi înlăturate, din considerentele expuse la paginile 20-22 ale hotărârii recurate, reieşind că, instanţa de apel, în raport de dispoziţiile legale incidente şi de situaţia de fapt reţinută, a examinat în mod real problemele esenţiale care au fost supuse analizei şi a dat un răspuns argumentelor juridice esenţiale, ce puteau influenţa soluţia pronunţată în cauză.
Mai mult decât atât, se impune a se arăta că instanţa de apel nu trebuie să răspundă tuturor criticilor invocate de părţi, Curtea expunând argumente în susţinerea soluţiei pronunţate, raţionamentul fiind clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
Înalta Curte urmează a înlătura şi critica ce vizează faptul că decizia recurată conţine motive străine de natura cauzei, analiza instanţei de apel având în vedere tocmai faptul că a fost realizată înregistrarea societăţii în registrul comerţului, precum şi consecinţele juridice de decurg din această înregistrare, Curtea pronunţându-se în limitele învestirii.
Sub un ultim aspect, Înalta Curte arată că, instanţa de apel, în mod legal, faţă de soluţia de admitere a apelului declarat de apelanta-pârâtă cu privire la netemeinicia capetelor principale de cerere, a respins apelul reclamantului, ce viza soluţionarea capetelor accesorii de cerere.
Raportat la aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că analiza instanţei de apel este coerentă, fiind expuse cu acurateţe juridică considerentele în raport de care Curtea a soluţionat cauza.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, deşi recurentul-reclamant a indicat în memoriul de recurs şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele expuse în susţinerea acestui motiv de recurs vizează exclusiv situaţia de fapt referitoare la înfiinţarea societăţii I. S.R.L., la înţelegerile care ar fi intervenit între părţi, precum şi mijloacele de probă administrate în cauză: martori, înscrisuri, aplicarea prezumţiilor.
Or, recurentul-reclamant tinde, prin expunerea acestor critici, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.
În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă B. şi, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1331 din 22 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă B..
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1331 din 22 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2022.