Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 11 septembrie 2019, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2019, reclamantul Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., prin care, a solicitat ca, în urma dezbaterilor şi a probelor care vor fi administrate, să pronunţe o hotărâre prin care:
1. să fie obligată pârâta la plata sumei de 2979 RON (la care se adaugă TVA)/3547.49 RON (cu TVA inclus) înmulţit cu 3 (8937 RON/10642.47 RON), ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data de 01.10.2016 până la data de 30.09.2019, în temeiul art. 1.349 C. civ., pentru unităţile nedeclarate la CREDIDAM;
2. să fie obligată pârâta la plata sumei de 1817.74 RON înmulţit cu 3, ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 1, calculate la remuneraţia fără TVA până la data de 06.09.2019, conform dispoziţiilor deciziei ORDA nr. 10/2016 şi Deciziei ORDA nr. 120/2016 şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate, pentru sumele de la punctul 1 al acţiunii.
3. să fie obligată pârâta să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publica a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spaţiile administrate;
4. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.
I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 384 din 11 iunie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul Centrul Român Pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a obligat pârâta la plata sumei de 2.979 RON - remuneraţii aferente perioadei 01.10.2016 - 30.09.2019 plus 1.817,74 RON - penalităţi calculate până la data de 06.09.2019 şi în continuare până la plata datoriei principale; a obligat pe pârâtă la plata sumei de 770 RON - cheltuieli de judecată.
I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti
Prin decizia nr. 1085A din 07 iulie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreţi - CREDIDAM împotriva sentinţei civile nr. 384 din 11 iunie 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă; a schimbat, în parte, sentinţa, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 8.937 RON, reprezentând triplul remuneraţiilor legal datorate pentru perioada 01.10.2016 - 30.09.2019; a înlăturat obligaţia de plată a remuneraţiei de 2.979 RON şi a penalităţilor de întârziere; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei; a obligat intimate-pârâtă la 700 RON cheltuieli de judecată în apel către apelantul-reclamant.
II. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 1085 A din 07 iulie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta A. S.R.L.
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 26 mai 2022, sub nr. x/2019, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.
II.1. Motivele de recurs
Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii apelului şi menţinerii sentinţei instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată în apel şi recurs, invocând incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, a arătat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1371 alin. (1) C. civ., art. 123, art. 130 şi art. 133 din Legea nr. 8/1996.
A precizat că instanţa de apel a apreciat în mod corect faptul că nu orice comunicare publică neautorizată atrage obligaţia utilizatorului de a plăti triplul remuneraţiilor legale datorate în baza prevederilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016, precum şi că dispoziţiile art. 139 alin. (2), respectiv art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 reprezintă o aplicaţie particulară a răspunderii civile delictuale, context în care în prezenta cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 1371 alin. (1) C. civ., considerente în raport de care soluţia primei instanţe era fondată.
Este necesar a se preciza că intimata-reclamantă are obligaţia legală de identificare a activităţilor economice relevante pentru activitatea organismelor de gestionare colectivă, obligaţie ce trebuie îndeplinită cu bună-credinţă şi nu este una facultativă, potrivit dispoziţiilor art. 123, art. 130 şi art. 133 din Legea nr. 8/1996.
Împrejurarea că intimata-reclamantă a emis o notificare, încercând să recupereze debitul, nu atestă că obligaţiile, ce îi incumbă pentru perioada anterioară anului 2019, au fost îndeplinite, existând posibilitatea în ipoteza în care îşi îndeplinea obligaţiile legale întocmai şi la timp, ca intimata-reclamantă să identifice desfăşurarea activităţii economice de societatea pârâtă încă din perioada 2016-2017, aşa cum a reţinut instanţa de fond, pe baza planşelor foto depuse de aceasta la dosarul de fond, care datează din acea perioadă.
Astfel, chiar dacă instanţa de apel a reţinut că persoana vătămată, victima faptei civile delictuale, nu a fost în culpă, în realitate neîndeplinirea de către aceasta a obligaţiilor sale a fost unul dintre factorii care au determinat prejudiciul.
În atare condiţii, pârâta şi-a asumat prin neapelarea sentinţei instanţei de fond plata prejudiciului constând în remuneraţia pe perioada în litigiu, dar sancţionarea acesteia cu obligarea de a achita triplul acestei remuneraţii încalcă dispoziţiile art. 1371 alin. (1) C. civ. câtă vreme intimata-reclamantă nu a evitat producerea prejudiciului printr-o riguroasă verificare a utilizatorilor de servicii administrate de organismele de gestionare colectivă.
Chiar instanţa de apel a reţinut în mod expres că nu şi-a însuşit raţionamentul intimatei-reclamante, potrivit căruia orice comunicare publică neautorizată duce la obligaţia utilizatorului de a plăti triplul remuneraţiilor legale în baza pct. 3.12 din Decizia 10/2016 a ORDA, ci doar situaţia în care organismul de gestionare colectivă nu avea cum să cunoască activitatea utilizatorului, adică lipsa de culpă a intimatei putea duce la o astfel de sancţionare a pârâtei din moment ce planşele foto depuse la dosarul de fond al cauzei datează din anii 2016 - 2017, astfel că de la momentul respectiv intimata-reclamantă putea să cunoască activitatea utilizatorului pentru a evita producerea prejudiciului.
II.2. Apărările formulate în cauză
La data de 05 iulie 2022, prin poştă, în termen legal, intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artisţilor Interpreţi - CREDIDAM a depus întâmpinare, prin care a precizat că cererea de recurs este nulă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât motivarea realizată de recurentă nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul în care nu a argumentat juridic afirmaţiile relativ la încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1371 alin. (1) C. civ. şi a art. 123, art. 130 şi art. 133 din Legea nr. 8/1996, astfel că nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., această cale extraordinară de atac putând fi exercitată doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.
În ceea ce priveşte netemeinicia cererii de recurs, a arătat că a depus la dosarul cauzei o serie de capturi (planşe foto) regăsite pe internet (adresa paginii de socializare a recurentei şi site-ul de promovare turistică www.x.com în data de 02 august 2019), dar şi un referat întocmit de inspectorul CREDIDAM, după verificarea la faţa locului în data de 29 iulie 2019, în raport de care a comunicat notificarea de pune în întârziere asupra sumelor datorate cu titlu de prejudiciu, respectiv adresa nr. x/13.08.2019, comunicată prin cabinet de avocat, pe care recurenta-pârâtă a primit-o la data de 19 august 2019, dar pe care a ignorat-o.
Ulterior, notificării de punere în întârziere, CREDIDAM a formulat la 11 septembrie 2019, într-un termen rezonabil de la data informării societăţii recurente despre prejudiciul creat şi despre obligaţiile legale pe care nu şi le-a îndeplinit, cererea de chemare în judecată în vederea obligării pârâtei şi repararea prejudiciului cauzat de comunicarea publică de fonograme şi prestaţii artistice în pensiunea A. şi în restaurantul aflat la aceeaşi adresă cu pensiunea, unităţi administrate de recurenta-pârâtă.
Cu privire la motivul de recurs referitor la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1371 alin. (1) C. civ., a arătat că, în mod corect, instanţa de apel a analizat toate cauzele care ar putea conduce la eventuala aplicare a dispoziţiilor menţionate şi a concluzionat că nu i se poate imputa organismului de gestiune colectivă, ca formă de inacţiune generatoare a măririi prejudiciului, faptul că a identificat cu întârziere activitatea pârâtei generatoare de obligaţia de plată a drepturilor conexe, întrucât obligaţia de a solicita autorizarea revine utilizatorului şi trebuie îndeplinită prealabil începerii activităţii de comunicare publică.
Cu toate acestea, după cum rezultă din probele administrate la fond, recurentei i-au fost comunicate 3 notificări: notificarea nr. x/27.06.2019, notificarea nr. x/19.07.2019 şi notificarea nr. x/13.08.2019, comunicată prin cabinet de avocat, prin care CREDIDAM a informat utilizatorul de fonograme şi prestaţii artistice despre obligaţiile legale pe care trebuie să le îndeplinească, dar şi despre informaţiile şi documentele pe care trebuie să le comunice CREDIDAM pentru a intra în legalitate, însă societatea pârâtă a rămas în pasivitate şi nu a obţinut autorizarea artiştilor interpreţi şi nici nu a achitat remuneraţiile echitabile, prejudiciind artiştii.
De asemenea, instanţa de apel, în mod corect, a concluzionat că apelanta-reclamantă a întreprins toate acţiunile pe care le putea face, în termen rezonabil, pârâta fiind cea care a refuzat încheierea autorizaţiei pentru spaţiile deţinute în care a realizat comunicarea publică neautorizată, făcând inaplicabile în cauză dispoziţiile art. 1371 alin. (1) C. civ.
A precizat că susţinerea recurentei în sensul că obligaţia de identificare a activităţilor economice relevante pentru activitatea organismelor de gestionare colectivă, ar fi stipulată de dispoziţiile art. 123, art. 130 şi art. 133 din Legea nr. 8/1996, aşa încât ar fi o obligaţie legală, este una greşită, întrucât textele de lege nu impun o asemenea obligaţie doar în sarcina organismului de gestiune colectivă, iar art. 130 alin. (10 lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe (actualmente art. 1621 din Legea nr. 8/1996, republicată), confirmă faptul că, înainte de desfăşurarea unei activităţi de comunicare publică, utilizatorii de fonograme şi prestaţii artistice au obligaţia ideală de a solicita autorizare din partea artiştilor interpreţi cu plata unor remuneraţii echitabile.
În concluzie, a solicitat respingerea recursului, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate, ca fiind fiind legală şi temeinică, şi obligarea recurentei la achitarea cheltuielilor de judecată.
La data de 02 august 2022, prin poştă electronică, recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, arătând că instanţa de recurs este chemată să observe dacă calea de atac respectă forma legală cerută şi criticile aduse se circumscriu celor legale prevăzute, nu prezintă relevanţă dacă aceste critici sunt sau nu fondate, aspect ce urmează să fie apreciat ulterior analizei excepţiei nulităţii recursului.
Cu privire la apărările formulate de intimata-reclamantă pe fondul recursului dedus judecăţii, a apreciat că motivele de recurs cuprind suficiente argumente pentru admiterea căii de atac formulate în cauză.
II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi
Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 11 septembrie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.
Prin rezoluţia din data de 20 iulie 2022, în temeiul dispoziţiilor art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., completul filtru a stabilit termen de judecată la data de 06 decembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1085A din 07 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea recurată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar eficient.
Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, iar instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici la adresa hotărârii pronunţate în apel prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.
Procedând la analiza cererii de recurs, din această perspectivă, Înalta Curte constată că prin demersul judiciar fundamentat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă nu au fost formulate critici concrete asupra dezlegărilor jurisdicţionale ale curţii de apel, care au determinat soluţia de admitere a apelului reclamantei împotriva sentinţei atacate menite să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată, partea rezumându-se a prezenta chestiuni ce reclamă situaţia de fapt a speţei, critici vizând modul de interpretare a probelor, invocând formal încălcarea dispoziţiilor art. 1371 alin. (1) C. civ. şi a celor ale art. 123, art. 130 şi art. 133 din Legea nr. 8/1996.
Instanţa de apel, prin decizia recurată, stabilind că întinderea despăgubirilor cuvenite organismului de gestiune colectivă reclamant pentru utilizarea neautorizată a fonogramelor şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual corespunde triplului remuneraţiilor legal datorate, a acceptat că, în prezentul litigiu, s-ar putea face aplicarea dispoziţiilor art. 1371 alin. (1) C. civ., referitoare la vinovăţia comună a autorului şi a victimei la cauzarea ori la mărirea prejudiciului, în contextul în care pârâta nu a declarat apel, necontestând obligaţia sa de plată a contravalorii remuneraţiilor, la care se adaugă penalităţile de întârziere, stabilită prin hotărârea primei instanţe.
În continuarea raţionamentului juridic fondat pe această premisă, instanţa de apel a evaluat în concret conduita organismului de gestiune colectivă reclamant, din perspectiva obligaţiilor legale şi pe baza probelor administrate, ajungând la concluzia lipsei vinovăţiei victimei şi, implicit, a neîntrunirii în cauză a condiţiilor de aplicare a prevederilor art. 1371 alin. (1) C. civ.
Astfel, s-a considerat că apelanta-reclamantă a întreprins toate acţiunile pe care le putea face, în termen rezonabil, pârâta fiind cea care a refuzat încheierea autorizaţiei pentru spaţiile deţinute în care a realizat comunicarea publică neautorizată, făcând inaplicabile în cauză dispoziţiile art. 1371 alin. (1) C. civ.
Înalta Curte constată că, prin motivele de recurs, nu se formulează vreo critică în legătură cu înseşi condiţiile de aplicare în cauză a normei de drept comun vizând vinovăţia comună şi, astfel cum acestea au fost enunţate şi analizate de către instanţa de apel, ci se tinde la reaprecierea modului de îndeplinire a obligaţiilor reclamantului, cu finalitatea constatării de către această instanţă de control judiciar a vinovăţiei reclamantului şi a suportării proporţionale de către autor a prejudiciului.
Recurenta-pârâtă, prin argumentaţia adusă, a reliefat faptul că notificarea emisă de intimata-reclamantă, prin care a încercat să recupereze debitul, nu a atestat îndeplinirea obligaţiilor legale întocmai şi la timp în ceea ce priveşte identificarea desfăşurării activităţii economice a societăţii pârâte din perioada 2016-2017, pe baza planşelor foto depuse la dosarul cauzei.
Înalta Curte subliniază că recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă, instanţa de control judiciar neputând proceda la reanalizarea probatoriului (notificarea, planşele foto) în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt legată de neîndeplinirea obligaţiilor ce-i incumbă intimatei-reclamante pentru perioada anterioară anului 2019, în virtutea cărora era în măsură să identifice desfăşurarea activităţii economice de societatea pârâtă relevantă pentru activitatea organismelor de gestiune colectivă, şi care a reprezentat unul dintre factorii care au determinat prejudiciul.
Prin urmare, argumentele recurentei referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală, întrucât vizează temeinicia soluţiei pronunţate de instanţa de apel şi nu nelegalitatea acesteia.
În absenţa unor critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-pârâtă a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului, prin care se supun cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, reţinând că recurenta-pârâtă nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea recursului, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) şi art. 486 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1085A din 07 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, reţinând culpa procesuală a recurentei-pârâte, o va obliga la plata către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, potrivit extrasului bancar nr. 4772 din 15 iulie 2022, emis de B., aflat la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1085A din 07 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 decembrie 2022.