Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022
Deliberând , asupra cauzei de faţă constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., C. şi D. (moştenitori ai lui D.), E., F., G. şi H., a solicitat să se constate caracterul simulat al următoarelor contracte:
- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 20 august 2003 de B.N.P. I., rectificat prin încheierea de rectificare nr. 182 din 11 august 2014 şi apoi prin încheierea de rectificare nr. 90 din 10 martie 2015, prin care a fost dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Constanţa, str. x, jud. Constanţa, identificat cu număr cadastral x compus din teren în suprafaţă de 219,10 mp, din măsurători 219,47 mp, şi construcţie tip P+2+M, aflată în stare de ruină, edificată pe o suprafaţă de 200,05 mp teren, înscris în cartea funciară nr. x (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul x) UAT Constanţa în sensul că adevăratul cumpărător este A.; pe cale de consecinţă, să se înlăture actul de dobândire a acestui imobil de către B. ca fiind act simulat prin interpunere de persoane; drept urmare, să se constate că adevăratul cumpărător cu care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare este A.; ca urmare a admiterii acţiunii în simulaţie, să fie obligată pârâta să restituie reclamantului contravaloarea acestui imobil, având în vedere că 1-a înstrăinat, aşa cum rezultă din extrasul de carte funciară nr. x din 31.01.2017;
- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 10 mai 2007 de B.N.P. J. cu privire la imobilul situat în Constanţa, str. x (fost nr. 32) jud. Constanţa nr. cadastral x, cod 2, alcătuit din teren intravilan în suprafaţă de 235 mp (276 mp din măsurători, din care suprafaţa construită la sol de 230,16 mp) şi construcţia C 1, cu suprafaţă construită la sol de 230,16 mp prevăzută cu un beci în suprafaţă de 126.03 mp, construcţie alcătuită din parter format din spaţiu comercial, 8 camere, o baie, două holuri, nivel cu suprafaţă utilă de 200,57 mp conform măsurătorilor cadastrale, etaj format din 8 camere, 3 holuri, 3 terase, WC, balcon, nivel cu o suprafaţă utilă de 102,39 mp conform măsurătorilor cadastrale, mansardă formată din 2 camere, 2 terase, o bucătărie, o cămară, o baie, un WC, cu o suprafaţă utilă de 4,14 mp conform măsurătorilor cadastrale, în sensul că adevăratul cumpărător al cotei de 1/2 din terenul imobilului menţionat situat în str. x (fost nr. 32), judeţul Constanţa, nr. cadastral x, cod 2, este A., pe cale de consecinţă, să se înlăture actul de dobândire a cotei de 1/2 din acest imobil de către B. ca fiind act simulat prin interpunere de persoane; drept urmare, să se constate că adevăratul cumpărător cu care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu privire la cota de 1/2 din imobil, devenind coproprietar la acel moment cu K., este A.;
- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 23 ianuarie 2008 de B.N.P. J. în sensul că adevăratul cumpărător al cotei de 1/2 din teren cu privire la care în contract figurează B., de la soţii D. şi C., este A.. Pe cale de consecinţă, să se înlăture actul de dobândire a cotei de 1/2 din teren de către B. ca fiind act simulat prin interpunere de persoane; drept urmare, să se constate că adevăratul cumpărător cu care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 23 ianuarie 2008 cu privire la cota de 1/2 din imobil, devenind coproprietar la acel moment cu K., este A.; ca urmare a admiterii acţiunii în simulaţie, reclamantul a solicitat să se constate că A. deţine cota de 1/2 din imobilul situat în Constanţa, str. x (fost nr. 32), judeţul Constanţa, nr. cadastral x, cod 2.
2. Sentinţa pronunţată de tribunal
Prin sentinţa civilă nr. 3153 din 18 decembrie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., E., F., G. şi H..
3. Decizia pronunţată de curtea de apel
Prin decizia civilă nr. 209/C din 26 noiembrie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., F., G. şi H., împotriva sentinţei civile nr. 3153 din 18 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă.
A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis în parte acţiunea.
A constatat caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 10 mai 2007 la B.N.P. J. în sensul că adevăratul cumpărător al cotei de 1/2 din terenul în suprafaţă de 235 mp (276 mp din măsurători) situat în Constanţa. str. x (fost nr. 32), judeţul Constanţa, nr. cadastral x, cod 2, este reclamantul A..
A constatat caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 23 ianuarie 2008 la B.N.P. J. în sensul că adevăratul cumpărător al cotei de 1/2 din terenul în suprafaţă de 235 mp (276 mp din măsurători) situat în Constanţa, str. x (fost nr. 32), judeţul Constanţa, nr. cadastral x, cod 2, este reclamantul A..
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
4. Decizia de completare
Prin decizia civilă nr. 95/C din 2 iunie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 209/C din 26 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., F., G. şi H..
A obligat pe intimată către apelant la plata sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat.
Încheierea de îndreptare
Prin încheierea din 17 iunie 2021 s-a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia civilă nr. 95/C din 2 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, cu privire la cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 209/C din 26 noiembrie 2020, formulată de apelantul-reclamant A., în sensul că în sensul că în loc de "Obligă intimata către apelant" se va trece corect "Obligă apelantul către intimată".
5. Recursurile exercitate în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 209/C din 26 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă au declarat recurs reclamantul A. şi pârâta B..
Împotriva deciziei civile nr. 95/C din 2 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A..
5.1. Prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 209 C din 26 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, reclamantul A. a solicitat casarea deciziei recurate, formulând următoarele critici:
Prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1175 C. civ. în ceea ce priveşte soluţia dispusă de instanţă cu privire la contractul nr. x/2003 referitor la imobilul din Constanţa, str. x.
A susţinut că participarea tripartită nu este de esenţa simulaţiei, fiind posibil ca terţul să nu fie parte a acordului simulatoriu şi să nu fi avut cunoştinţă de acesta. Ceea ce este esenţial este că realitatea juridică a raportului dintre interponent şi interpus să fie simulată.
Dispoziţiile art. 1.175 C. civ. nu cer condiţia identităţii de părţi. Astfel, nu este necesară nici identitatea dintre părţile actului aparent şi cele ale actului real şi nici participarea tuturor subiectelor de drept din actul public la acordul simulatoriu.
În consecinţă, recurentul-reclamant a apreciat că în mod nelegal instanţa a reţinut că se impunea dovada unui acord simulatoriu care să vizeze şi vânzătorii.
A mai menţionat că acordul secret şi acordul simulatoriu se află în relaţie de interdependenţă, prin urmare, imposibilitatea morală de încheiere a actului secret conduce la o imposibilitate morală de încheiere a unui înscris constatator al acordului simulatoriu, faţă de prevederile art. 1.191 şi art. 1.198 C. civ.
Din perspectiva aceluiaşi motiv de casare, recurentul-reclamant a învederat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1.203 C. civ.. În acest sens, a menţionat că prezumţiile erau aplicabile ţinând cont de excepţia prevăzută de art. 1.191 alin. (1) C. civ., respectiv imposibilitatea morală de constituire a unui înscris. În continuare, a făcut trimitere la situaţia de fapt şi materialul probator pentru a sublinia că din ansamblul acestora reiese intenţia de simulare.
Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că hotărârea este contradictorie în ceea ce priveşte imobilul situat în Constanţa, str. x, fiind încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod.
A arătat că motivarea hotărârii conduce la soluţia că reclamantul este proprietarul cotei de 1/2 din imobil (construcţie şi teren), însă dispozitivul conţine o soluţie contrară, anume că reclamantul ar fi proprietar exclusiv cu privire la cota de 1/2 din teren. Astfel, deşi instanţa a reţinut existenţa simulaţiei, a admis cererea exclusiv cu privire la cota de 1/2 din teren, fără a face referire în conţinutul dispozitivului la întreaga cotă (şi construcţia).
Prin urmare, a concluzionat că se impune casarea hotărârii, urmând ca, în rejudecare, condiţiile reţinute de instanţa de apel să fie aplicate întregului imobil.
Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.
5.2. Prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 95 din 2 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, reclamantul A. a solicitat casarea deciziei prin care a fost respinsă cererea de completare a deciziei civile nr. 209/C din 26 noiembrie 2020, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
Au fost formulate următoarele critici:
Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a criticat că hotărârea este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6), art. 30 alin. (2)-(4) C. proc. civ. Ca urmare a admiterii acţiunii în simulaţie, recurentul-reclamant a menţionat că a solicitat să se constate că este proprietarul cotei de 1/2 din întreg imobilul (construcţie şi teren). De asemenea, a invocat că obiectul cererii de chemare în judecată a vizat atât terenul, cât şi construcţia, contrar celor reţinute de către instanţă.
A mai susţinut recurentul-reclamant că, inclusiv reţinând că solicitarea referitoare la întregul imobil are caracter accesoriu, prevederile art. 9, art. 22 şi art. 425 C. proc. civ. obligă instanţa să se pronunţe cu privire la toate cererile, inclusiv cele accesorii.
Raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a invocat că hotărârea cuprinde motive contradictorii, întrucât instanţa a reţinut, pe de o parte, că nu a fost învestită cu o solicitare referitoare la întreg imobilul, iar, pe de altă parte, a reţinut că această solicitare era una accesorie.
Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.
6. Apărările formulate
La 15 noiembrie 2021 intimaţii-pârâţi C. şi D. au comunicat întâmpinare, prin care au solicitat admiterea recursului declarat de reclamantul A..
La 18 noiembrie 2021 recurenta-pârâtă B. a depus întâmpinare la recursurile formulate de reclamant, prin care a solicitat respingerea acestora ca inadmisibile. În cuprinsul întâmpinării au fost formulate apărări în susţinerea caracterului nefondat al recursurilor.
La 25 noiembrie 2021 recurentul-reclamant a comunicat întâmpinare la recursul promovat de pârâta B., prin care a solicitat anularea recursului, ca nemotivat, fie anularea parţială cu privire la motivul de recurs dezvoltat la pct. 2 din cererea de recurs şi respingerea recursului ca nefondat.
La 3 decembrie 2021 reclamantul a comunicat note de şedinţă, prin care a solicitat anularea recursului declarat de pârâta B., ca netimbrat.
7. Procedura de filtrare a recursurilor
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.
Prin încheierea din 16 iunie 2022, completul de filtru a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 209/C din 26 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, şi a admis, în principiu, recursurile declarate de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 209/C din 26 noiembrie 2020 şi deciziei civile nr. 95/C din 2 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
În vederea soluţionării recursurilor declarate de reclamant, s-a stabilit termen la 8 decembrie 2022, când instanţa a reţinut cauza în pronunţare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
2.1 Examinând decizia nr. 209/C din 26 noiembrie 2020, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de reclamant este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Raportat la obiectul acţiunii, criticile formulate de reclamant vizează atât soluţia dispusă cu privire la contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 20 august 2003, cât şi pe cea referitoare la contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 23 ianuarie 2008.
În ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 20 august 2003, având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Constanţa, str. x, Înalta Curte reţine că nu este incident motivul de recurs invocat.
Sub un prim aspect, prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a criticat că instanţa de apel a dat o interpretare greşită prevederilor art. 1.175 C. civ., deoarece, în opinia sa, de esenţa simulaţiei prin interpunere de persoane este existenţa înţelegerii între interponent şi interpus de a simula realitatea, nefiind obligatoriu ca terţul să aibă cunoştinţă de această înţelegere.
Critica este nefondată.
Instanţa de apel a validat soluţia primei instanţe de respingere a cererii de constatare a caracterului simulat al contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 20 august 2003, reţinând că nu a fost dovedită existenţa acordului simulatoriu între reclamantul A. şi pârâta B. şi nici cunoaşterea acestei eventuale interpuneri de către părţile contractante din actul public, respectiv de vânzători.
Pentru a pronunţa această soluţia, instanţa şi-a fundamentat raţionamentul juridic pe dispoziţiile art. 1.175 C. civ., pe care le-a interpretat corespunzător, în sensul că simulaţia presupune existenţa concomitentă, între aceleaşi părţi, a două contracte: unul public, aparent (contractul simulat), prin care se creează o anumită aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii şi un alt contract secret, denumit contraînscris, încheiat concomitent sau anterior actului aparent, care corespunde voinţei reale a părţilor, anihilând aparenţa juridică creată prin actul public, în tot sau în parte.
Prevederile art. 1.175 C. civ. reglementează efectele simulaţiei, statuând că actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane.
Doctrina şi jurisprudenţa în materie au stabilit că simulaţia poate să îmbrace mai multe forme, în funcţie de modul în care este conceput contractul aparent şi de relaţia în care acesta se află cu contractul secret.
Fiind invocată simulaţia prin interpunere de persoane drept fundament juridic al cererii de chemare în judecată, Înalta Curte notează că, în mod corect, instanţa de apel a avut în vedere că, prin această formă de simulaţie, ambele părţi din contractul aparent urmăresc, în mod conştient, ca efectele să se producă faţă de o terţă persoană căreia îi asigură anonimatul, fiind necesară cunoaşterea acestei interpuneri de către părţile din contractul public.
Astfel, simulaţia prin interpunere de persoane reprezintă o formă de simulaţie relativă, deoarece poartă asupra unuia dintre elementele actului juridic, şi subiectivă, întrucât actul public ascunde una dintre părţile actului secret, acordul simulatoriu vizând identitatea uneia dintre părţile actului juridic.
Aplicând acest raţionament speţei de faţă, în raport cu limitele de învestire a primei instanţe sub aspectul obiectului şi al cauzei cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că reclamantul a solicitat constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 20 august 2003, expunând mecanismul juridic al simulaţiei prin interpunere de persoane.
Contrar criticilor recurentului-reclamant, această formă de simulaţie presupune un acord simulatoriu la care trebuie să participe toate cele trei persoane, respectiv contractanţii din actul secret şi cei din actul public, un contract secret, în care participă doar două dintre ele, şi un contract public, încheiat între o parte din contractul secret şi o a treia persoană din acordul simulatoriu. Drept consecinţă a acestei caracteristici, în cazul interpunerii de persoane, prin participarea terţului contractant la încheierea acordului simulatoriu dreptul se transmite direct beneficiarului ocult din actul secret, fără să mai treacă prin patrimoniul persoanei interpuse.
Ca atare, pentru a înlătura efectele contractului simulat şi a da eficienţă contractului secret, acţiunea în simulaţie presupunea dovedirea manifestării de voinţă concordantă a recurentului-reclamant A., intimatei-pârâte B. şi intimaţilor-pârâţii E., G. şi F. în sensul că A. este adevăratul cumpărător al imobilului situat în Constanţa, str. x, iar nu B., care figurează în calitate de cumpărător în contractul public.
Prin prisma aceluiaşi motiv de recurs, recurentul-reclamant a mai criticat că imposibilitatea morală de încheiere a unui înscris nu poate viza doar existenţa actului secret, ci ar trebui să privească în mod obligatoriu şi existenţa înscrisului constatator al acordului simulatoriu, raportat la prevederile art. 1191 şi art. 1198 C. civ.
Această critică nu poate fi primită în condiţiile în care curtea de apel a reţinut ca fiind dovedită imposibilitatea morală de încheiere a unui înscris care să concretizeze eventuală înţelegere cu privire la adevăratul beneficiar-cumpărător al imobilelor în discuţie, apreciind că este necesară coroborarea probelor administrate în cauză, înscrisuri şi declaraţiile martorilor, pentru a verifica dacă faţă de toate acestea a existat un astfel de acord simulatoriu.
Implicit, soluţia subzistă şi în ceea ce priveşte imposibilitatea morală de constituire a unui înscris constatator al acordului simulatoriu, însă nu poate viza, din perspectiva art. 1.191 şi art. 1.198 C. civ., decât raporturile dintre interponent şi interpus, în situaţia de faţă. Or, ceea ce s-a reproşat reclamantului este faptul că acesta nu a probat existenţa unui acord simulatoriu încheiat cu terţii-vânzători ai imobilului din str. x, Constanţa.
Mai mult, în cauză, chiar dacă s-ar reţine că nu este necesar a fi probat acordul simulatoriu în privinţa vânzătorilor, instanţa de apel a reţinut, raportat la situaţia factuală rezultată în urma interpretării probelor administrate, şi care nu mai poate face obiectul cenzurii în recurs, că nu a fost dovedită existenţa acordului simulatoriu între B. şi A..
Cât priveşte ultima critică expusă din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceasta nu se circumscrie motivului de casare invocat, întrucât, deşi a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 1.203 C. civ., recurentul-reclamant şi-a exprimat nemulţumirea în sensul că instanţa de apel ar fi trebuit să reţină incidenţa unor prezumţii care, în opinia sa, probau intenţia de simulare. Astfel, din modul în care a înţeles să dezvolte aceste critici, se desprinde concluzia că recurentul-reclamant este nemulţumit de modul în care a fost stabilită situaţia de fapt în urma administrării probelor, însă o astfel de critică nu vizează nelegalitatea hotărârii atacate, aşadar nu poate face obiectul analizei în recurs.
Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a adus critici în ceea ce priveşte soluţia asupra cererii de constatare a caracterului simulat al contractului nr. x din 23 ianuarie 2008, având ca obiect imobilul situat în municipiul Constanţa, str. x.
În dezvoltarea acestui motiv de casare a susţinut că decizia recurată este contradictorie, deoarece considerentele conduc la soluţia că reclamantul este proprietarul cotei de 1/2 din imobil (construcţie şi teren), însă dispozitivul conţine o soluţie diferită, anume că reclamantul ar fi proprietar exclusiv cu privire la cota de 1/2 din teren.
Critica este fondată, Înalta Curte reţinând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În considerentele deciziei atacate s-a reţinut, la fila x, că s-a făcut dovada existenţei unui acord între B. şi A. în ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 23 ianuarie 2008, potrivit căruia adevăratul beneficiar şi a celeilalte cote de 1/2 din imobilul situat în Constanţa, str. x este A..
Cu toate acestea, în dispozitivul deciziei s-a menţionat că "adevăratul cumpărător al cotei de 1/2 din terenul în suprafaţă de 235 mp (276 mp din măsurători) situat în Constanţa, str. x (fost nr. 32), judeţul Constanţa, nr. cadastral x, cod 2, este reclamantul A.."
În raport cu circumstanţele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este casabilă, întrucât există contradicţie între considerente şi dispozitiv, astfel că nu se poate exercita controlul judiciar în ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la cererea de constatare a caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 23 ianuarie 2008 de BNP J..
Această contradicţie decurge din împrejurarea că, prin dispozitiv, instanţa a dispus că reclamantul este adevăratul cumpărător al cotei de 1/2 din teren, însă în expunerea raţionamentului juridic ce trebuia să fundamenteze soluţia a reţinut că s-a făcut dovada că reclamantul este adevăratul cumpărător şi a celeilalte cote de 1/2 din imobilul situat în Constanţa, str. x, împrejurare care conduce la soluţia că incidenţa simulaţiei priveşte întreaga cotă de 1/2 din obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 23 ianuarie 2008, respectiv atât terenul, cât şi construcţia.
O atare concluzie rezultă şi prin raportare la considerentele reţinute în privinţa contractului nr. x din 10 mai 2007, prin care s-a statuat că s-a făcut dovada existenţei unui acord între B. şi A., potrivit căruia beneficiarul întregii cote de 1/2 din imobilul situat în Constanţa, str. x este reclamantul.
Practic, în acest caz, soluţia la care s-a oprit instanţa de apel, cuprinsă în dispozitivul deciziei recurate, apare ca fiind nemotivată. Cum o hotărâre nemotivată face imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalităţii soluţiei pe fond, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii, ceea ce impune soluţia de casare cu trimitere, criticile şi apărările referitoare la soluţia din dispozitiv nu pot fi analizate, urmând a fi avute în vedere de instanţa de trimitere.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi, în consecinţă, se impune casarea în parte a deciziei nr. 209 C din 26 noiembrie 2020 şi trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce priveşte cererea de constatare a caracterului simulat al contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 23 ianuarie 2008 de BNP J..
2.2 Examinând decizia nr. 95/C din 2 iunie 2021, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de reclamant nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat că hotărârea de completare încalcă prevederile art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6), art. 30 alin. (2)-(4) şi art. 425 alin. (1) C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, a redat conţinutul normelor de procedură civilă invocate, precum şi obiectul cererii de chemare în judecată, concluzionând în sensul că, în mod nelegal, instanţa a respins cererea de completare, deşi reclamantul a solicitat să se constate că este proprietarul cotei de 1/2 din întreg imobilul (construcţie şi teren).
Critica este nefondată.
Cum potrivit prevederilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ. se procedează la completarea hotărârii numai în caz de minus petita, în mod corect instanţa a examinat temeinicia cererii de completare în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, pentru a verifica dacă s-a pronunţat în integralitate asupra pretenţiilor referitoare la imobilul situat în Constanţa, str. x, pronunţând decizia în acord cu dispoziţiile legale mai-sus menţionate.
Astfel, prin cererea de completare recurentul-reclamant pretinde că ar fi solicitat prin cererea de chemare în judecată să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 10 mai 2007 şi al contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 23 ianuarie 2008, în sensul că reclamantul este adevăratul cumpărător al cotei de 1/2 din imobilul situat în Constanta, str. x (fost 32).
Înalta Curte observă, însă, că prin cererea de chemare în judecată au fost solicitate următoarele în legătură cu acest imobil:
- să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 10 mai 2007 de Biroului notarului public "J.", în sensul că adevăratul cumpărător al cotei de 1/2 din terenul imobilului situat în str. x, compus din teren si construcţie şi având nr. cadastral x, cod 2. Pe cale de consecinţă, să se înlăture actul de dobândire a cotei de 1/2 din acest imobil de către B., ca fiind act simulat prin interpunere de persoane. Drept urmare, să se constate că adevăratul cumpărător cu care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu privire la cota de 1/2 din imobil, devenind coproprietar la acel moment cu K., este A..
- să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 23 ianuarie 2008 de Biroul notarului public "J.", în sensul că adevăratul cumpărător al cotei de 1/2 din teren cu privire la care în contract figurează B., de la soţii D. si C., este reclamantul. Pe cale de consecinţă, să se înlăture actul de dobândire a cotei de 1/2 din teren de către B., ca fiind act simulat prin interpunere de persoane. Drept urmare, să se constate că adevăratul cumpărător cu care s-a încheiat contractul cu privire la cota de 1/2 din imobil, devenind coproprietar la acel moment cu K., este A..
- ca urmare a admiterii acţiunii în simulaţie, să se constate că reclamantul deţine cota de 1/2 din imobilul situat în Constanţa, str. x. jud. Constanta, având nr. cadastral x, cod 2 (cealaltă cotă de 1/2 din imobil fiind în prezent înstrăinată către L., căsătorit cu M.).
Faţă de conţinutul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că, în mod legal, s-a respins cererea de completare a deciziei nr. 209/C din 26 noiembrie 2020, nefiind incidentă o omisiune a instanţei de a se pronunţa asupra tuturor cererilor deduse judecăţii, în condiţiile în care nu a fost învestită cu o cerere principală sau accesorie în sensul că reclamantul este adevăratul cumpărător al cotei de 1/2 din imobilul-construcţie situat în Constanţa, str. x .
Nu este incident nici motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin intermediul căruia recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea cuprinde motive contradictorii, în sensul că, pe de-o parte, instanţa a reţinut că nu a fost învestită cu o solicitare referitoare la întreg imobilul, iar, pe de altă parte, a constatat că această solicitare era una accesorie.
Înalta Curte reţine că din perspectiva acestui motiv de recurs hotărârea este casabilă când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii, iar din altele netemeinicia acestora.
Analizând considerentele prezentate de recurentul-reclamant ca fiind contradictorii, se constată că acestea reflectă un raţionament juridic coerent, iar argumentele reţinute de instanţă nu sunt în contradicţie.
Astfel, analizând obiectul acţiunii, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de completare a statuat că cererea principală a vizat constatarea simulaţiei cu privire la cota de 1/2 din teren, raportat la petitele expuse la pct. II.1 şi pct. II.2 din cererea de chemare în judecată.
În continuare, în argumentarea netemeiniciei cererii de completare, instanţa a răspuns punctual criticilor reclamantului, arătând că solicitarea prin care a cerut, urmare a constatării caracterului simulat al contractelor de vânzare-cumpărare nr. x din 10 mai 2007 şi nr. 144 din 23 ianuarie 2008, să se constate că el este adevăratul cumpărător cu privire la cota de 1/2 din imobil, are caracter accesoriu, fiind un efect al capătului principal.
Or, prin aceste considerente s-a reţinut concluzia că, fiind un efect al capătului principal, cererea privind constatarea că adevăratul cumpărător cu privire la cota de 1/2 din imobil este reclamantul se interpretează prin prisma obiectului cererii principale, despre care s-a reţinut că vizează constatarea simulaţiei cu privire la cota de 1/2 din teren. Aşadar, contrar criticilor recurentului-reclamant, nu se poate constata că instanţa învestită cu cererea de completare ar fi reţinut că reclamantul a formulat o cerere accesorie referitoare la construcţie.
Faţă de aceste considerente, nefiind incident niciunul dintre motivele de casare invocate de către recurentul-reclamant, încadrabile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. pct. 5 şi 6 C. proc. civ., făcând aplicarea dispoziţiilor art. 496 din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 95/C din 2 iunie 2021, îndreptată prin încheierea din 17 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia I civilă.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de recurentul-reclamant în legătură cu soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă, faţă de soluţia de anulare pronunţată prin încheierea din 16 iunie 2022, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi va obliga pe recurenta-pârâtă B. la plata sumei de 3.533,23 RON către recurentul-reclamant A., reprezentând onorariu de avocat, conform înscrisurilor doveditoare de la filele x şi 276.
Cât priveşte cheltuielile de judecată ocazionate de recursul declarat de reclamant, dat fiind că soluţia care s-a impus a fost aceea de casare cu trimitere spre rejudecarea cauzei, Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, nu poate stabili în mod definitiv nici în privinţa culpei procesuale în litigiul dedus judecăţii, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., revenind în sarcina instanţei de rejudecare să realizeze o atare apreciere, în funcţie de soluţia ce urmează a fi pronunţată asupra căii de atac cu care a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 209 C din 26 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia I civilă.
Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel în ceea ce priveşte soluţia referitoare la cererea de constatare a caracterului simulat al contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 23 ianuarie 2008 de BNP J..
Menţine restul dispoziţiilor deciziei nr. 209 C din 26 noiembrie 2020.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 95 din 2 iunie 2021, îndreptată prin încheierea din 17 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia I civilă.
Admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurentul-reclamant A..
Obligă pe recurenta-pârâtă B. la plata sumei de 3.533,23 RON către recurentul-reclamant A., cu titlul de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2022.