Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra apelurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 45 din 02 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017, s-au hotărât următoarele:

A.1. S-a constatat că, în privinţa inculpatei A., legea penală mai favorabilă este C. pen. (1969) şi Legea nr. 656 din 07 decembrie 2002, republicată.

1.1. În baza art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 13 C. pen. (1969), a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la luare de mită (fapta din octombrie - noiembrie 2009, instigat fiind coinculpatul B.).

În baza art. 65 alin. (2) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.

1.2. În baza art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 13 C. pen. (1969), a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la luare de mită (fapta din octombrie - noiembrie 2009, instigat fiind coinculpatul C.).

1.3. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969), a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor (fapta din octombrie - decembrie 2009, infracţiunea predicat - luare de mită săvârşită de B.).

În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

1.4. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969), a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor (fapta din octombrie - decembrie 2009, infracţiunea predicat - luare de mită săvârşită de coinculpatul C.).

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

1.5. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 republicată cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969), a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor (fapta din februarie 2010, infracţiunea predicat - delapidare săvârşită de coinculpatul D.).

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

1.6. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969), a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor (fapta din octombrie - decembrie 2009, infracţiunea predicat - evaziune fiscală săvârşită de persoana condamnată E.).

În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

1.7. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969), a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor (fapta din perioada 30.10 - 18.11.2009 privind suma de 305.118 RON).

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei A. şi s-a dispus ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare sporită la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C. pen. (1969).

2. S-a constatat că în privinţa inculpatului B. succesiunea de legi în timp nu a produs modificări în favoarea sau defavoarea acestuia.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 67 alin. (2) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.

3. S-a constatat că în privinţa inculpatului C. legea penală mai favorabilă este C. pen. (1969).

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 13 C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul C. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 65 alin. (2) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 861 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.(1969).

În baza art. 863 C. pen. (1969), s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Tulcea conform programului stabilit de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969) privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

4. S-a constatat că în privinţa inculpatei F. legea penală mai favorabilă este C. pen. (1969) şi Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002 republicată.

4.1. În baza art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 2151 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969), a fost condamnată inculpata F. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la delapidare (fapta din februarie 2010, instigat coinculpatul D.).

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

4.2. În baza art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969), a fost condamnată inculpata F. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la spălarea banilor (fapta din februarie 2010, infracţiunea predicat - delapidare săvârşită de coinculpatul D.).

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

4.3. În baza art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969), a fost condamnată inculpata F. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la spălare a banilor (fapta din octombrie - decembrie 2009, infracţiunea predicat - evaziune fiscală săvârşită de persoana condamnată E.).

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei F. şi dispune ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C. pen. (1969).

5. S-a constatat că în privinţa inculpatului D. legea penală mai favorabilă este C. pen. (1969).

În baza art. 2151 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la delapidare.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 861 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.(1969).

În baza art. 863 C. pen. (1969), s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Constanţa conform programului stabilit de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969) privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

6. În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G., pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen.

B. În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1349 şi urm. C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă SC H. şi obligă în solidar pe inculpaţii D. şi F. la plata sumei de suma de 119.000 RON către aceasta.

C. A fost menţinută măsura asigurătorie instituită asupra bunurilor aflate în proprietatea inculpatei F. instituită prin ordonanţa nr. x/2015 din 16.03.2017.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. (1969), s-a confiscat de la inculpata A. sumele de 691.029,63 RON şi 918.864 RON ce au făcut obiectul luării de mită.

În baza art. 33 din Legea nr. 656/2002, republicată, s-a confiscat de la inculpata A. suma de 305.118 RON.

A fost menţinută măsura asigurătorie instituită asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatei A., măsura dispusă prin ordonanţa nr. 121/P/2015 din 16.03.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie.

În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 15.000 RON, pe inculpata F. la plata sumei de 13.000 RON şi pe fiecare dintre inculpaţii B., C. şi D. la plata sumei de 12.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privind pe inculpatul G., au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie au fost trimişi în judecată inculpaţii:

1. A., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- instigare la luare de mită, prevăzută de art. 47 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada octombrie - noiembrie 2009, l-a determinat pe secretarul general al Ministerul Turismului B. să ceară suma de 918.864 RON de la I., reprezentantul societăţii J. SA, societate care avea în derulare contracte finanţate de minister, pentru a asigura finanţarea corespunzătoare a acestora, suma urmând să fie folosită pentru plata serviciilor prestate în favoarea candidatului susţinut de partidul din care făcea parte inculpata;

- instigare la luare de mită, prevăzută de art. 47 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada octombrie - noiembrie 2009, l-a determinat pe C., preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, să ceară suma de 691.029,63 RON de la K., reprezentantul societăţii L. SRL, societate care avea în derulare mai multe contracte cu consiliul judeţean, pentru a asigura finanţarea corespunzătoare a acestora, suma urmând să fie folosită pentru plata serviciilor electorale prestate în favoarea candidatului susţinut de partidul din care făcea parte inculpata;

- spălare a banilor, prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada octombrie - decembrie 2009, a schimbat sumele de bani în cuantum de 918.864 RON, obţinute prin infracţiunea de luare de mită săvârşită de B. şi transferate în patrimoniul societăţii M., în servicii de publicitate prestate către campania electorală a candidatului N.;

- spălare a banilor, prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada octombrie - decembrie 2009, a schimbat sumele de bani în cuantum de 691.029,63 RON, obţinute prin infracţiunea de luare de mită săvârşită de C. şi transferate în patrimoniul societăţilor M., O., P. şi Q., în servicii de publicitate prestate către campania electorală a candidatului N.;

- spălare a banilor, prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în cursul lunii februarie 2010, a transferat în patrimoniul lui E. şi al F. sumele de bani în cuantum de 100.000 RON obţinute prin infracţiunea de delapidare săvârşită de D.;

- spălare a banilor, prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada octombrie - decembrie 2009, a participat la transferul sumelor de bani în cuantum de 735.098 RON obţinute prin infracţiunea de evaziune fiscală săvârşite de E. către O. SRL, R. SRL şi S. SRL şi le-a schimbat în servicii prestate în campania electorală;

- spălare a banilor, prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada 30.10 - 18.11.2009, a predat martorului T. în mai multe tranşe suma totală de 305.118 RON în numerar, provenită din infracţiuni de corupţie, a determinat transferul subsecvent al acesteia şi a schimbat-o în servicii prestate de U. SA şi V. SA către campania electorală a candidatului N., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

2. B. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada octombrie - noiembrie 2009, în calitate de secretar general al Ministerul Turismului, a cerut suma de 918.864 RON de la I., reprezentantul societăţii J. SA, societate care avea în derulare contracte finanţate de minister, pentru a asigura finanţarea corespunzătoare în viitor a proiectului, sumele fiind folosite pentru plata unor servicii de publicitate.

3. C. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada octombrie - noiembrie 2009, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, a cerut şi a primit suma de 691.029,63 RON de la K., reprezentantul societăţii L. SRL, societate care avea în derulare mai multe contracte cu consiliul judeţean, pentru a asigura finanţarea corespunzătoare a acestora, suma fiind folosită pentru plata unor servicii electorale.

4. F. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în cursul lunii decembrie 2009, l-a determinat pe D., directorul general al SC H., ca în exercitarea atribuţiilor de administrare a bunurilor societăţii să încheie un contract fictiv în baza căruia să transmită suma de 119.000 RON, în lipsa oricărei contraprestaţii, către SC Q. SRL;

- instigare la spălare a banilor, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în cursul lunii februarie 2010, l-a determinat pe E. să realizeze operaţiuni fictive, transferuri bancare şi retrageri de numerar prin care suma de 100.000 RON a fost folosită în interesul inculpatei şi al concubinului său;

- instigare la spălare a banilor, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada octombrie - noiembrie 2009, l-a determinat pe E. să realizeze operaţiuni fictive prin care suma de 735.098 RON provenită din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală a fost transferată către SC O. SRL, R. SRL şi S. SRL pentru a achita servicii prestate în cadrul campaniei electorale în favoarea tatălui său, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

5. D. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada decembrie 2009 - februarie 2010, în exercitarea atribuţiilor de administrare a bunurilor societăţii în calitate de director general al SC H., a încheiat un contract fictiv şi a transmis suma de 119.000 RON, în lipsa oricărei contraprestaţii, către SC Q. SRL.

6. G. pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen. şi favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în cursul audierii în calitate de martor la data de 22.09.2016, urmărind să îngreuneze tragerea la răspundere penală a inculpatelor A. şi F., a făcut afirmaţii care nu corespund adevărului cu privire la împrejurările în care societatea R. SRL a încheiat două contracte de consultanţă, legătura dintre sumele încasate de la E. şi serviciile de consultanţă prestate candidatului N., implicarea F. şi A. în încheierea contractului şi discuţiile avute cu acestea după demararea cercetărilor în prezenta cauză.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 de către T. şi cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. de către I. şi K. precum şi disjungerea cauzei şi constituirea unor noi dosare în vederea continuării cercetărilor cu privire la inculpatul E., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi a două infracţiuni de spălare a banilor, prevăzute de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 C. pen. şi a art. 5 C. pen.;

- săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b), c), d) şi f) din Legea nr. 241/2005, spălarea banilor, prevăzute de art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi folosirea creditului societăţii, prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990;

- săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002;

- săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în legătură cu denunţurile formulate de K. şi B.;

- săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen. în legătură cu afirmaţiile necorespunzătoare adevărului făcute cu prilejul audierii în calitate de martori de către W. şi X.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2017/a1, iar, prin încheierea nr. 383 din 06.07.2017 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus, în temeiul art. 346 alin. (6) raportat la art. 40, art. 47 şi art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admiterea excepţiei de necompetenţă după calitatea persoanei a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în temeiul art. 50 raportat la art. 38 C. proc. pen. şi trimiterea cauzei privind pe inculpaţii F., A., C., D., B. şi G., spre competentă soluţionare, la Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru a dispune această soluţie s-a avut în vedere că, deşi la momentul comiterii prezumtivelor fapte, inculpata A. avea calitatea de ministru al Ministerului Turismului, activităţile desfăşurate şi circumscrise sferei ilicitului penal de către acuzare nu au legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatei în exercitarea funcţiei de ministru, ci cu activităţile desfăşurate de inculpată în perioada cât îndeplinea funcţia de secretar executiv al Y. şi făcea parte din Biroul Permanent Naţional, în scopul colectării sumelor de bani folosite pentru plata unor servicii de publicitate prestate în interesul unui candidat.

În consecinţă, s-a constatat că, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 40 şi nici cele ale art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel că, în considerarea calităţii de notar public şi avocat a inculpatelor F. şi respectiv, A., în temeiul dispoziţiilor art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cauza privind pe inculpaţii F., A., C., D., B. şi G. a fost trimisă la Curtea de Apel Bucureşti, spre competentă soluţionare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 07.07.2017, sub nr. x/2017.

Prin încheierea din şedinţă de cameră de consiliu din data de 07.11.2017, judecătorul de cameră preliminară a respins, ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii A., C., F. şi G., a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpaţi la plata a câte 300 RON cheltuieli judiciare statului.

Contestaţiile formulate de inculpaţii C., A. şi F. împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din data de 07.11.2017 au fost respinse, ca nefondate, prin încheierea nr. 49 din 18 ianuarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpaţii A., B., F. şi D., precum şi martorii propuşi de către procuror şi inculpaţi, respectiv: T., I., K., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., E., GG., HH., T., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU. şi VV.

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpaţii C. şi G. au arătat că nu doresc să dea declaraţii, prevalându-se de dispoziţiile art. 83 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Totodată, prin adresa nr. x/11.09.2019, Serviciul de Probaţiune Prahova a învederat instanţei că inculpatul B. se află în supravegherea Serviciului de probaţiune Prahova pe un termen de încercare de 6 ani (05.06.2018 - 04.06.2024), ca urmare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispuse prin Sentinţa penală nr. 181/28.03.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 93/05.06.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.

În urma analizării materialului probator administrat în cauză, judecătorul fondului a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt, următoarele:

1. În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită săvârşită de inculpatul B. la instigarea inculpatei A., instanţa de fond, cu titlu prealabil, a făcut o expunere a împrejurărilor în care s-au comis faptele, a modalităţii în care Ministerul Turismului efectua plăţile pentru diferite proiecte finanţate din fonduri publice, în perioada 2009 - 2012, fiind în derulare mai multe programe de investiţii, printre care şi "Schi în România".

Astfel, contrar susţinerilor inculpaţilor privind negarea existenţei unei prioritizări a plăţilor, alta decât cea a ordinii formulării acestora şi a constatării îndeplinirii condiţiilor legale pentru efectuarea lor, instanţa de fond, a reţinut că, în mod evident, existau verificări prealabile virării periodice a sumelor de bani solicitate/justificate de către unităţile administrativ teritoriale beneficiare astfel că, inculpaţii A. şi B., având în vedere calitate de ordonator principal de credite (delegată în cazul inculpatului B. prin ordinul ministrului din data de 04.03.2009) erau implicaţi în aceste proceduri.

Sub acest aspect, s-a arătat că, martorul VV., director al Direcţiei de Dezvoltare în Turism a menţionat, în mod expres, că "procedura de avizare era stabilită prin ordin intern şi prevedea că orice document trebuie să fie semnat de persoana din cadrul direcţiei de specialitate, de directorul acelei direcţii sau de înlocuitorul acestuia, avizat de direcţia financiară sau juridică, în funcţie de natura actului, şi de superiorii noştri. Toate documentele care implicau plăţi erau semnate în final de ministru sau de persoana împuternicită de acesta să îl înlocuiască".

Aceleaşi aspecte sunt relevate de martor şi cu ocazia audierii sale în cursul cercetării judecătoreşti precizându-se faptul că ulterior verificării îndeplinirii condiţiilor şi a documentelor ataşate, inclusiv deplasări pe teren, se efectua un control financiar efectiv de către o echipă delegată, ulterior un control financiar delegat din partea Ministerului finanţelor şi pe baza acestei vize documentele ajungeau la Direcţia financiară iar de acolo plecau mai departe pentru finalizare, la ministru sau la secretarul general care îl înlocuia în momentul respectiv. De altfel însuşi inculpatul B. precizează cu ocazia audierii sale în cursul judecăţii că la data faptelor era secretar general al Ministerului Turismului şi în această calitate coordona activitatea Direcţiei Generale Economice şi Administrative care era implicată în cadrul procedurii de aprobare a finanţărilor efectuate în cadrul programului "Schi în România", în sensul emiterii ordinului de plată.

Prin urmare, s-a reţinut că, acest element factual este esenţial, şi nu posibilitatea prioritizării efectuării plăţilor solicitate/justificate de către unităţile administrativ teritoriale beneficiare, care, la rândul lor, ulterior încasării sumelor de bani efectuau plăţi către societăţile comerciale cărora le erau atribuite contractele.

Chiar dacă, potrivit declaraţiei martorului VV. nu s-a întâmplat niciodată ca documentele să fie refuzate la semnare de către ministru sau de către persoana care îl înlocuia sau să fie în vreun fel modificate de aceştia, s-a arătat că, această situaţie premisă nu face mai puţin convingătoare pretinderea de bani de către inculpatul B. în scopul de a îndeplini un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, pretinderea fiind, de altfel, şi urmată de remiterea sumei solicitate.

Referindu-se, în continuare, la mijloacele de probă administrate în cauză, prima instanţă a arătat, că SC J. SA este o societate comercială specializată în lucrări de construcţii, iar martorul denunţător I. este reprezentantul acţionarului majoritar şi preşedintele consiliului de administraţie al societăţii.

În cursul anului 2009, SC J. SA avea încheiate contracte în cadrul programului "Schi în România" în valoare de aproape 50 de milioane de euro cu autorităţi locale finanţate de Ministerul Turismului privind construirea de domenii schiabile şi telegondole în localităţile Azuga, Sinaia, Câmpulung Moldovenesc, Vulcan şi Nucet (Arieşeni).

În decursul aceluiaşi an, Ministerul Turismului a acordat autorităţilor locale finanţări pentru contractele încheiate cu SC J. SA în valoare totală de 33.312.672,88 RON (aproximativ 7.747.000 euro).

Conform datelor comunicate de Autoritatea Naţională pentru Turism, în cursul anului 2009, societatea avea în derulare următoarele contracte:

• contractul nr. x încheiat la data de 31.07.2009 între Consiliul Local Azuga (beneficiar), judeţul Prahova şi SC J. SA pentru "Construcţii şi montaj extindere instalaţie de produs zăpadă artificială, alimentare cu energie electrică", cu o valoare totală finală de 2.168.809,63 RON. Pentru contractul menţionat mai sus, în perioada 2009 - 2012, Ministerul Turismului a efectuat către Consiliul Local Azuga în anul 2009 a efectuat un număr de 5 plăţi în cuantum de 1.482.672,88 RON;

• contractul nr. x încheiat la data de 08.09.2009 între Consiliul Local Sinaia (beneficiar), judeţul Prahova şi SC J. SA pentru "Reproiectare instalaţie de transport pe cablu pentru sistem telescaun cu 4 locuri, debraiabil, acoperit (Bubble)", cu o valoare totală finală de 25.672.512,05 RON. La 20 noiembrie 2009, Ministerul Turismului a efectuat către Consiliul Local Sinaia o plată în cuantum de 9.500.000 RON.

• contractul nr. x încheiat la data de 06.10.2009 între Consiliul Local Vulcan, judeţul Hunedoara şi SC J. SA pentru "Modernizarea zonei turistice Pasul Vulcan - Construire telegondolă între cotele 770 m - 1.310 m", cu o valoare totală finală de 50.023.099,76 RON. În baza acelui contract, Ministerul Turismului a efectuat către Consiliul Local Vulcan în anul 2009 a efectuat un număr de 2 plăţi în cuantum de 10.700.000 RON;

• contractul nr. x încheiat la data de 23.11.2009 între Consiliul Local Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava şi SC J. SA şi SC WW. SA având ca obiect "Proiectare şi execuţie pârtii de schi omologate şi transport pe cablu în masivul Rarău, cu conexiune la trupul izolat intravilan Rarău", cu o valoare totală finală de 107.630.252,88 RON. Ministerul Turismului a efectuat către Consiliul Local Câmpulung Moldovenesc în anul 2009 două plăţi în cuantum de 9.500.000 RON;

• contactul nr. 2543 încheiat la data de 27.11.2009 între Consiliul Local Nucet (beneficiar) din judeţul Bihor şi SC J. SA, ce avea ca obiect execuţia lucrărilor "Dezvoltarea turismului de iarnă în zona oraşului Nucet, pârtia Vârtop, Judeţul Bihor", cu o valoare totală finală de 23.052.294,02 RON. La data de 22.12.2009 a fost efectuată o plată în valoare de 2.130.000 RON.

Inculpatul B. a fost promovat temporar în funcţia publică de secretar general al Ministerului Turismului, la data de 26.02.2009, prin decizie a prim-ministrului şi a fost numit în această funcţie la data de 22.11.2009, având printre atribuţii asigurarea continuităţii conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale dintre structurile Ministerului Turismului.

Prin ordinul ministrului din data de 04.03.2009, inculpatului i-a fost delegată calitatea de ordonator principal de credite, iar la data de 05.03.2009, i-a fost delegat dreptul de semnătură pentru atribuţiile care reveneau ministrului.

De asemenea, inculpatul coordona activitatea Direcţiei Generale Economică şi Administrativă, care aviza toate plăţile efectuate de minister, în această calitate, inculpatul având atribuţii esenţiale în cadrul procedurii de aprobare a finanţărilor pentru lucrările efectuate de SC J. SA

În toamna anului 2009, inculpata A. l-a chemat pe coinculpatul B. şi i-a spus că urmează campania electorală pentru referendumul iniţiat de N. şi că e nevoie de finanţare, cerându-i să ia legătura cu martorul I.

Inculpata A. i-a solicitat inculpatului să comunice martorului I. un telefon de contact al unui manager al unei societăţi de publicitate care presta servicii electorale în campanie precum şi suma de bani ce trebuia să fie plătită de către martorul I. acestuia din urmă. Inculpatul a dat curs solicitării coinculpatei astfel că, într-o zi din intervalul octombrie - noiembrie 2009 l-a contactat pe martorul I. şi i-a cerut o întrevedere.

Întâlnirea a avut loc în holul hotelului XX. din Bucureşti, deşi martorul I. propusese iniţial să se deplaseze el la sediul ministerului, iar, cu acel prilej, inculpatul B. i-a prezentat o situaţie a plăţilor care urmau să fie efectuate, i-a comunicat că ministerul va începe să aloce banii pentru lucrări şi i-a cerut suma de 900.000 de RON pentru a nu avea probleme pe viitor cu finanţarea contractelor aflate în derulare.

Totodată, inculpatul B. i-a indicat numele societăţii către care urma să se facă plata, respectiv SC M. SRL, şi i-a transmis date de contact ale martorului BB., administratorul societăţii (declaraţia martorului I.).

În aceste coordonate, instanţa de fond a arătat că, deşi inculpatul B. a negat că ar fi prezentat martorului o situaţie a plăţilor aferentă contractelor încheiate de către SC J. SA precizând însă că, întreaga discuţie a durat în total 3 minute, nu se justifică refuzul inculpatului de a se întâlni la sediul ministerului.

Totodată, în ceea ce priveşte susţinerile inculpatului B. potrivit cărora, în perioada octombrie - noiembrie, perioadă în care se reţine că ar fi fost comisă fapta nu se efectuase nicio plată a contractelor încheiate de SC J. SA în cadrul programului "Schi în România", astfel că, nu putea prezenta martorului denunţător o listă a acest plăţi, instanţa de fond, în urma lecturării adresei nr. x/06.07.2015 emise de Autoritatea Naţională pentru Turism potrivit căreia în perioada anterior menţionată fuseseră efectuate următoarele plăţi: 232.331.20 RON în data de 15.09.2009 în baza contractului nr. x încheiat la data de 31.07.2009 între Consiliul Local Azuga (beneficiar), judeţul Prahova şi SC J. SA; 27.350,73 RON în data de 08.10.2009 în baza aceluiaşi contract şi 7.400.000 RON în data de 20.11.2009 în baza contractului contractul nr. x încheiat la data de 06.10.2009 între Consiliul Local Vulcan, judeţul Hunedoara şi SC J. SA, a reţinut că, nu a fost vorba despre o simplă întrebare adresată martorului denunţător dacă ar fi dispus să finanţeze chiar într-o modalitate conspirată campania pentru referendum, în condiţiile în care, inculpatul B. nu a oferit niciun fel de informaţii cu privire la destinaţia sumei pretinse, martorul denunţător deducând aceste informaţii din surse deschise.

Ulterior, martorul I. l-a contactat telefonic de martorul BB., şi au convenit modalitatea în care urma să se facă plata sumei în cauză, respectiv în baza unui contract ce urma a fi încheiat între SC YY. SRL al cărei administrator era martorul I. şi SC M. SRL al cărei asociat unic era martorul BB. având ca obiect servicii de publicitate, respectiv o campanie de promovare a unui proiect imobiliar din municipiul Deva.

Întrucât suma cerută de martorul BB. era mai mare decât cea indicată de inculpatul B., discuţiile dintre cei doi martori s-au concretizat cu greutate, iar, plata a fost parţială, iniţial, inculpatul B., la solicitarea inculpatei A., l-a sunat pe martorul I. şi a insistat să rezolve problema.

Instanţa de fond şi-a format această convingere, în urma analizării coroborate a declaraţiilor inculpatului B., ale martorilor I., BB. şi Z., acest ultim martor chiar indicând faptul că inculpata A. i-a înmânat un plic conţinând o sumă de bani spre a fi remisă martorului BB. în contextul unor întârzieri la plată.

În urma acestor solicitări repetate atât din partea inculpatului B. cât şi a martorului BB., martorul I. a transferat suma necesară din contul SC J. SA în contul SC YY. SRL, iar, ulterior, a transferat 918.864 RON, în contul SC M. SRL în două tranşe, în perioada 27.11 - 21.12.2009.

Potrivit declaraţiilor martorilor I. şi BB., date în cursul urmăririi penale a rezultat că, în baza contractului anterior menţionat SC M. SRL nu a prestat servicii de publicitate către SC YY. SRL.

Ulterior, în cursul judecăţii, martorul BB. a revenit asupra poziţiei iniţiale indicând că, ar fi realizat câteva materiale însă nu de natura a justifica plata anterior menţionată, serviciile prestate fiind evaluate de către martorul BB. la mai puţin de 10% din valoarea contractului.

În schimb, suma a fost folosită pentru plata unor servicii de publicitate stradală, respectiv expunerea pe teritoriul mai multor localităţi din ţară a unor print-uri de mari dimensiuni în cadrul campaniei desfăşurate pentru referendum, conţinând mesajele concepute de echipa de campanie a candidatului N.:

"Spune şi tu!", "Spune şi tu da!", "Spune şi tu da, la referendum!".

Astfel, s-a arătat că, inculpatul B. a recunoscut, cu mici nuanţări efectuate în cadrul declaraţiei date în cursul cercetării judecătoreşti, săvârşirea faptelor şi a denunţat participarea inculpatei A. Acesta a indicat în mod expres faptul că în cadrul discuţiei iniţiale purtate cu inculpata, a înţeles că urmează să fie contactaţi şi alţi constructori, care aveau contracte cu unităţile administrativ teritoriale care erau finanţate din fondurile Ministerului Turismului, cu acelaşi scop, de a finanţa campania electorală şi că, dacă aceştia vor să primească finanţare, să facă plăţile indicate de către inculpată, referitoare la campania electorală.

De asemenea, potrivit declaraţiilor inculpatului B. date, în mod constant, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii aceeaşi inculpată, spre finalul campaniei pentru referendum l-a chemat de câteva ori, spunându-i că firma de publicitate (n.a. SC M. SRL) face presiuni asupra ei, că nu s-a efectuat plata serviciilor, iar, în acest context, i-a cerut inculpatului să ia legătura cu martorul I. să vadă ce se întâmplă.

Totodată, potrivit aceluiaşi inculpat, A. i-a spus să ii comunice când se va rezolva problema şi să transmită şi persoanei care a efectuat serviciile când se va face plata, inculpatul conformându-se.

Prima instanţă a reţinut că, implicarea inculpatei A. în derularea contractului dintre SC M. SRL şi SC YY. SRL este relevată şi de către martorul Z. care a precizat că îşi aminteşte că au existat nişte întârzieri la plată şi că martorul BB. l-a sunat în mod repetat să vadă când va primi banii.

Potrivit aceloraşi declaraţii martorul Z. a transmis acest lucru inculpatei A., care la un moment dat, i-a dat o sumă de bani în numerar pentru martorul BB. pentru serviciile de publicitate prestate. Crede că i-a înmânat banii personal, în sediul de campanie dar nu ştie ce sumă era. Ştie însă că se făceau şi alte plăţi în numerar şi că acest lucru, ca şi celelalte aspecte financiare erau gestionate la sediul de campanie de către A.

Aspecte similare privind gradul de implicare a inculpatei A. sunt relatate şi de către martorul EE. potrivit căruia în sediul de campanie din Lipscani, persoanele cu care se putea vorbi despre bani şi cheltuieli erau inculpata A. şi ZZ. Totodată, acelaşi martor, confirmă aspectele învederate şi de către inculpata A. şi de martorii TT., UU. în sensul că în ipoteza în care un membru al echipei gândea o strategie nouă, aceasta era discutată între toţi membrii de campanie, iar, dacă se agrea persoana care îşi asuma proiectul era cea care se preocupa şi de identificarea resurselor necesare realizării acestuia, însă, indică, în mod expres, faptul că, în cazul contractului vizând panourile (n.a. serviciile prestate de SC M. SRL vizau printarea sloganului pe materiale publicitare, afişarea acestora pe panouri - o campanie publicitară stradală), această persoană a fost A. Martorul a precizat că, a dedus acest ultim aspect din faptul că Z. i-a cerut să vorbească cu inculpata A. pentru a se întâlni şi a discuta aspecte privind plata.

Totodată la reţinerea situaţiei de fapt anterior expuse instanţa a avut în vedere şi următoarele înscrisuri: înscrisurile comunicate de Ministerul Turismului cu privire la funcţia şi atribuţiile inculpatului B.; înscrisurile comunicate de Autoritatea Naţională pentru Turism cu privire la contractele încheiate de J. SA şi finanţările efectuate în derularea acestor contracte şi înscrisurile comunicate de SC J. SA, YY. SRL şi SC M. SRL cu privire la relaţiile dintre aceste societăţi comerciale şi documentele justificative ale acestora.

În ceea ce priveşte apărările formulate de către inculpatul B., prin apărător ales, privind lipsa de credibilitate a declaraţiilor martorului denunţător I. care a beneficiat, în mod nelegal potrivit susţinerilor inculpatului, de cauza de impunitate prevăzută de art. 290 alin. (3) C. pen., instanţa de fond a arătat că, soluţia de clasare dispusă în cauză faţă de martorul denunţător nu poate face, în mod evident, obiectul controlului instanţei, neexistând un cadrul procesual în acest sens.

Referitor la valoarea probatorie a depoziţiei martorului denunţător, instanţa de fond a constatat că, singurele referiri la relevanţa probatoriului administrat în cursul procesului penal făcute de legiuitor sunt cele prevăzute de art. 103 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora, hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorului ori ale martorilor protejaţi.

În cauză, s-a reţinut că martorul denunţător nu a avut calitatea de colaborator sau martor protejat astfel că, dispoziţiile art. 103 alin. (3) C. proc. pen. nu sunt aplicabile, denunţătorul fiind audiat în calitate de martor, într-o procedură publică şi contradictorie, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor aferente dreptului la un proces echitabil astfel cum acesta este reglementat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În cazul în care denunţătorul are un beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, fiind interesat de satisfacerea propriilor interese, în cauză, acesta obţinând o soluţie de clasare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (3) C. pen., instanţa de contencios constituţional (Decizia nr. 59 din 22 ianuarie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 2 lit. a) pct. 1 şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor) apreciază că, din această perspectivă, poziţia sa se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente, iar, spre deosebire de vechea reglementare, C. proc. pen. a înlăturat prevederea expresă potrivit căreia declaraţiile părţii (persoanei) vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor.

Astfel, cu excepţia declaraţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 103 alin. (3) C. proc. pen., celelalte declaraţii au o valoare probatorie necondiţionată, fiind supuse numai principiului liberei aprecieri a probelor.

Sub acelaşi aspect, s-a arătat că, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit în cuprinsul Deciziei nr. 1 din 16 ianuarie 2020 că, denunţătorul care beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 290 alin. (3) C. pen. are calitatea de martor în procesul penal, iar, în cazul în care, audiat fiind în această calitate, face afirmaţii mincinoase sau nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat, poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzute de art. 273 din C. pen., astfel că, martorul denunţător este supus aceleiaşi obligaţii de a declara adevărul sub sancţiunea aferentă unui ilicit penal.

În cauză, s-a constatat că elementul material al pretinderii al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită reţinute în sarcina inculpatului B. a fost dovedit de declaraţia martorului denunţător I. care, contrar susţinerilor inculpatului B. a avut o poziţie constantă, neexistând, contradicţii între declaraţiile succesive ale acestuia de natura a ridica suspiciuni cu privire la fiabilitatea mijlocului de probă.

2. În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită săvârşită de inculpatul C. la instigarea inculpatei A., instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Martorul denunţător K. este unic asociat al societăţii SC L. SRL, societate care are ca obiect principal de activitate lucrări de construcţii, în special de infrastructură - drumuri.

În cursul anului 2009, SC L. SRL a încheiat cu Consiliul Judeţean Tulcea cinci contracte de lucrări, printre care un contract finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013 având ca obiect "Modernizarea infrastructurii de acces către zona turistică Murighiol - Uzlina - Dunavăţ", cu o valoare de 50 milioane RON (data a atribuirii 27.07.2009, prin licitaţie deschisă, valoare totală finanţată - 51.763.060,17 RON, sursa de finanţare - Programul Operaţional Regional 2007 - 2013).

În cursul aceluiaşi an, SC L. SRL a mai încheiat cu aceeaşi autoritate contractantă două contracte finanţate de la bugetul de stat cu o valoare totală de aproximativ 37 milioane RON ("Modernizare DJ 222A, Nifon - Lucavita, km. 16+000 - 37+545", data atribuirii 30.10.2009, prin licitaţie deschisă, valoare finanţată 11.717.594,38 RON, sursa finanţare - bugetul de stat conform H.G. nr. 577/1977 şi "Reabilitare DJ222, Tulcea - Sarichioi - Enisala, km. 2+530 - 40+000, data atribuirii 01.10.2009, prin licitaţie deschisă, valoare finanţată 25.415.083,01 RON, sursa finanţare - bugetul de stat conform H.G. nr. 577/1977), precum şi alte două contracte finanţate din fondurile Consiliului Judeţean Tulcea cu o valoare totală de aproximativ 6,5 milioane RON ("Întreţinere drum asfaltat DJ 229, km. 23+705 - 37+800, Intersecţie Izvoarele - Mihai Bravu", data atribuirii 09.06.2009, prin licitaţie deschisă, valoare finanţată 1.283.999,65 RON, sursă de finanţare - buget propriu şi "Întreţinere drum asfaltat DJ222F, km. 10+800 - 47+050, lim. Judeţ Constanţa - Traian", data atribuirii 13.07.2009, prin licitaţie deschisă, valoare finanţată 5.211.286,08 RON, sursă de finanţare - buget propriu).

În baza acestor contracte, în cursul anului 2009, SC L. SRL a încasat suma totală de 26.541.110,95 RON, după cum urmează:

- pentru contractul "Întreţinere drum asfaltat DJ 229, km. 23+705 - 37+800, Intersecţie Izvoarele - Mihai Bravu" - 29.07.2009 - suma de 670.439,61 RON; 29.07.2009 - suma de 29405,25 RON; 30.10.2009 - suma de 559.610,48 RON; 30.10.2009 - suma de 24.544,32 RON;

- pentru contractul "Întreţinere drum asfaltat DJ222F, km. 10+800 - 47+050, lim. Judeţ Constanţa - Traian" - 30.07.2009 - suma de 1.042.183,44 RON; 31.07.2009 - suma de 45.709,80 RON; 01.09.2009 - suma de 1.735.499,52 RON; 01.09.2009 - suma de 76.118,40 RON; 30.09.2009 - suma de 2.214.641,50 RON; 26.10.2009 - suma de 97.133,40;

- pentru contractul "Modernizarea infrastructurii de acces către Zona turistică Murighiol - Uzlina - Dunavăţ - Lacul Razim" - 07.08.2009 - suma de 2.398.641,00 RON; 21.09.2009 - suma de 2.332.961,25 RON; 21.09.2009 - suma de 175.599,23 RON; 21.09.2009 - suma de 476.626,49 RON; 09.10.2009 - suma de 6.139.182,03 RON; 09.10.2009 - suma de 1.395.552,70 RON; 09.10.2009 - suma de 265.847,73 RON; 09.10.2009 - suma de 549.425,13 RON; 12.10.2009 - suma de 390.559,29 RON; 27.11.2009 - suma de 566.668,07 RON; 27.11.2009 - suma de 2.710.447,31 RON; 27.11.2009 - suma de 272.016,21 RON; 27.11.2009 - suma de 35.875,11 RON; 27.11.2009 - suma de 175.599,23 RON; 27.11.2009 - suma de 13.217,15 RON; 22.12.2009 - suma de 169.084,94 RON; 22.12.2009 - suma de 1.594.413,05 RON; 22.12.2009 - suma de 343.374,27 RON; 22.12.2009 - suma de 43.735,04 RON.

În ceea ce priveşte contractul finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013 având ca obiect "Modernizarea infrastructurii de acces către zona turistică Murighiol - Uzlina - Dunavăţ", cu o valoare de 50 milioane RON (dată a atribuirii 27.07.2009, prin licitaţie deschisă, valoare totală finanţată - 51.763.060,17 RON, sursa de finanţare - Programul Operaţional Regional 2007 - 2013) instanţa de fond a reţinut că, potrivit adresei MDRAP din 23.06.2015 emise de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Autoritatea de Management pentru Programul Regional Operaţional nu efectuează plata direct către contractorii cu care beneficiarii au contracte de finanţare ci doar autorizează cheltuielile efectuate de către beneficiarii contractelor de finanţare, respectiv de către autorităţile administrativ teritoriale în cauză, în vederea rambursării acestora, indicându-se, expres, că plăţile către SC L. SRL au fost efectuate de către autorităţile administrativ teritoriale.

În cazul celor două contracte finanţate de la bugetul de stat ("Modernizare DJ222A, Nifon - Lucavita, km. 16+000 - 37+545", data atribuirii 30.10.2009, prin licitaţie deschisă, valoare finanţată 11.717.594,38 RON, sursa finanţare - bugetul de stat conform H.G. nr. 577/1977 şi "Reabilitare DJ222, Tulcea - Sarichioi - Enisala, km. 2+530 - 40+000, data atribuirii 01.10.2009, prin licitaţie deschisă, valoare finanţată 25.415.083,01 RON, sursa finanţare - bugetul de stat conform H.G. nr. 577/1977) prin Ordinul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor nr. 612 din 26 iulie 2007 (în vigoare la data faptelor, fiind abrogat prin art. 3 al Ordinului MDRT nr. 1564/2010) a fost aprobată Norma metodologică de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 577/1997 privind pietruirea, reabilitarea, modernizarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes local clasate şi alimentarea cu apă a satelor care prevede în art. 20 faptul că lunar, consiliile judeţene transmit direcţiei coordonatoare a Programului din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, până la data de 5 a lunii următoare celei expirate, situaţia privind derularea Programului pe anul în curs precum şi extrasul contului la zi.

Potrivit aceleiaşi norme, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor verifică solicitările de finanţare înscrise de către consiliile judeţene, după care întocmeşte şi transmite acestora, pe subprograme, listele lunare de finanţare şi le virează acestora, lunar, sumele solicitate, cu ordin de plată tip trezorerie, în conturile consiliilor judeţene deschise la unităţile Trezoreriei Statului, în limita plafoanelor anuale aprobate.

Consiliile judeţene, pe baza convenţiilor încheiate cu consiliile locale şi în urma verificării situaţiilor de lucrări, virează lunar, din contul menţionat mai sus, sumele respective în conturile deschise, pe subprograme, la Trezoreria Statului de către consiliile locale beneficiare de lucrări.

Inculpatul C. ocupa la data faptelor funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea în urma câştigării alegerilor locale organizate în data de 01.06.2008, fiind candidatul Y.

În conformitate cu prevederile art. 104 alin. (4) din Legea administraţiei publice locale nr. 215 din 23 aprilie 2001, în exercitarea atribuţiilor privind bugetul propriu al judeţului, Preşedintele Consiliului Judeţean îndeplineşte funcţia de ordonator principal de credite şi întocmeşte proiectul de buget, având astfel atribuţii esenţiale în procedura de aprobare a finanţărilor şi de efectuare a plăţilor pentru contractele încheiate de consiliul judeţean.

Totodată, s-a constatat că, şi în cazul celor două contracte enunţate anterior, finanţate din bugetul de stat conform H.G nr. 577/1977, consiliile judeţene sunt implicate în procedura de efectuare a plăţilor lunare de către minister către consiliile locale care la rândul lor plătesc societăţilor prestatoare de servicii prin: transmiterea situaţiilor privind derularea programului pe anul în curs precum şi extrasul contului la zi., verificarea situaţiilor de lucrări şi virarea lunară, a sumelor trimise de Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor în conturile consiliilor locale beneficiare de lucrări.

Prima instanţă, a constatat astfel că, inculpatul avea la data faptelor, în mod evident, atribuţii ce puteau influenţa modul de derulare în primul rând a contractelor finanţate din bugetul propriu al consiliului judeţean, dar, şi în cazul celor finanţate din bugetul de stat avându-se în vedere implicarea consiliilor judeţene în efectuarea plăţilor lunare către unităţile administrativ teritoriale beneficiare.

În acest sens, s-a arătat că, potrivit jurisprudenţei instanţei supreme, condiţia prevăzută de lege ca fapta funcţionarului să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu este realizată şi în situaţia în care îndeplinirea actului cade în atribuţiile altui funcţionar, dar autorul, prin modul în care îşi realizează propriile sarcini de serviciu, poate influenţa îndeplinirea actului de către funcţionarul competent (Decizia nr. 3334/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Inculpatul deţinea şi funcţia de preşedinte al Biroului Permanent Judeţean Tulcea.

În cursul lunii octombrie 2009, inculpata A. i-a solicitat inculpatului C. să identifice societăţi comerciale dispuse să achite contravaloarea unor cheltuieli efectuate în cadrul campaniei electorale şi a celei pentru organizarea referendumului, în cuantum de 700.000 RON.

Sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut că, suma a fost comunicată de către inculpata A., având în vedere declaraţia martorului denunţător K. care a menţionat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, că suma i-a fost indicată de către inculpatul C. cu ocazia primului contact, ocazie cu care i-a precizat că "trebuie să efectueze mai multe viramente în contul mai multor societăţi comerciale", în final, efectuând o plată în cuantum total de 691.029,63 RON către patru societăţi comerciale, fără ca inculpatul C. să mai interacţioneze cu martorul denunţător.

Aşadar, s-a apreciat că, inculpatul C. nu era atât de implicat în derularea campaniei electorale şi a celei pentru referendum încât să aprecieze nevoile curente de finanţare astfel că nu ar fi putut face o astfel de estimare, atât de precisă.

Deşi această solicitare s-ar putea considera că se înscrie în sfera obligaţiei impuse fiecărui membru de partid ce ocupă o funcţie de conducere cu sprijinul partidului de a identifica sponsori sau donatori în cadrul campaniei electorale, instanţa de fond a constatat că, suma de 700.000 RON (echivalentul sumei de 166.065,6 euro calculat în funcţie de cursul BNR aferent lunii în cauză) era una suficient de mare încât să facă imposibilă sarcina inculpatului C. de a o obţine prin mijloace licite.

Sub acest aspect, a fost avută în vedere declaraţia martorului UU., care a relatat că, în timpul campaniilor electorale, prin hotărârea Biroului Permanent Naţional, se stabilea ca fiecare organizaţie judeţeană să contribuie cu o sumă de bani: 20.000, 30.000, 50.000 euro.

Relevantă în acest context a fost apreciată şi declaraţia inculpatului B., potrivit căreia, în cadrul discuţiei iniţiale purtate cu inculpata, a înţeles că urmează să fie contactaţi şi alţi constructori, care aveau contracte cu unităţile administrativ teritoriale care erau finanţate din fondurile Ministerului Turismului, cu acelaşi scop, de a finanţa campania electorală şi că, dacă aceştia vor să primească finanţare, să facă plăţile indicate de către inculpată, referitoare la campania electorală.

Contrar susţinerilor inculpatei A., SC L. SRL avea la data faptelor încheiat contractul nr. x/08.09.2009 încheiat între beneficiarul Primăria Buşteni şi antreprenorul SC L. SRL pentru execuţia lucrărilor "Dezvoltarea domeniului schiabil Valea Albă - Kalinderu Buşteni" cu o valoare totală de 6.866.667,25 RON în cadrul Programului "Schi în România" potrivit înscrisurilor comunicate de Autoritatea Naţională pentru Turism cu privire la contractele încheiate de SC L. SRL şi finanţările efectuate în derularea acestor contracte.

Potrivit informaţiilor comunicate de către aceeaşi instituţie în baza contractului anterior menţionate, au fost efectuate plăţi de către Ministerul Turismului către beneficiarul lucrării, Consiliul Local Buşteni, care efectua la rândul său plăţi către antreprenor în cursul anului 2009, începând chiar în luna în care a fost efectuat actul de instigare, după cum urmează: 1.011.997,4 RON în data de 14.10.2009, 451.510,91 RON în data de 11.11.2009, 3.460.174,41 RON în data de 08.12.2009 şi 295.452,31 RON în data de 23.12.2009, plăţile succesive continuând în cursul anilor 2010, 2011.

În aceste condiţii, instanţa de fond a arătat că, nu se poate reţine, în mod credibil, că solicitarea inculpatei A. putea fi realizată inclusiv într-un mod legal astfel încât să nu existe o instigare propriu-zisă la comiterea unui ilicit penal.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, nu este incident art. 13 din Legea nr. 78/2000 care incriminează fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite având în vedere că, în cazul acestei ultime infracţiuni banii, bunurile sau foloasele a căror obţinere este urmărită de către autor au o provenienţă licită, obţinerea loc într-un cadru ce excedează dispoziţiilor legale fiind incriminată.

Orice bun sau folos care se cuvine, potrivit legii, entităţilor enumerate de dispoziţia legală anterior menţionată îşi pierde acest caracter dacă acesta a fost obţinut prin utilizarea unor mijloace nelegale - prin folosirea influenţei ori autorităţii - mijloace care în final alterează voinţa liberă ce se regăseşte în relaţiile dintre aceste entităţi şi alte organisme sau persoane. În fapt, în acest caz, prin utilizarea unor mijloace nelegale, se tinde la o deturnare a scopului în care se acţionează, acesta devenind unul ilicit şi, prin urmare, bunul sau folosul obţinut în acest mod devine necuvenit.

Astfel, s-a arătat că, orice rezultat, orice urmare obţinută prin metode care contravin legii reprezintă întotdeauna un folos necuvenit, în sensul art. 13 din Legea nr. 78/2000.

În cauză, însă, inculpata A. a instigat la comiterea unei infracţiuni de corupţie, în condiţiile în care aceasta cunoştea că, prin natura funcţiei, inculpatul C. avea atribuţii concrete pe care urma să le exercite în raport cu societatea de la care urmau să fie solicitate foloasele.

Faptul că potrivit declaraţiei inculpatului C. tonul folosit de inculpata A. nu a fost unul imperativ, în opinia primei instanţe, nu este de natură a înlătura caracterul penal al faptei acesteia, în condiţiile în care, activitatea de determinare specifică unui instigator se efectuează prin insuflarea ideii către realizarea căreia tinde această activitate şi prin străduinţa de a obţine acceptarea acelei idei.

Pentru obţinerea acceptării pot fi folosite orice mijloace de captare a atenţiei: îndemnuri, insinuări, rugăminţi, argumente în cazul instigării simple, instigarea calificată realizându-se prin daruri sau alte foloase sau presiuni. (a se vedea Explicaţii teoretice ale C. pen. român, Partea generală, Volumul 1, Editura Academiei RSR, V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, pag. 197). Instigatorul nu trebuie să cunoască toate împrejurările referitoare la fapta care urmează să fie săvârşită, ci doar să indice fapta în aşa fel încât cel instigat să cunoască obiectul instigării.

Din perspectivă subiectivă, modul conspirat în care inculpata a solicitat să se realizeze remiterea foloaselor materiale demonstrează că a avut reprezentarea tuturor elementelor esenţiale ale faptei care urma să fie săvârşită.

La scurt timp, potrivit declaraţiei inculpatului C., acesta l-a contactat pe martorul denunţător K., reprezentant al SC L. SRL ("una firmele de top în materia construcţiilor pe raza judeţului Tulcea" despre care cunoştea că "i-au fost atribuite contracte având ca obiect modernizarea unor drumuri judeţene" spunându-i că trebuie să încheie mai multe contracte, în valoare de aproximativ 700.000 RON, cu mai multe societăţi comerciale ai căror reprezentanţi îl vor contacta ulterior.

În argumentarea acestei solicitări, C. a arătat că şi lui i s-a cerut "să pună umărul la programul electoral", moment în care martorul denunţător a realizat că societăţile cu care SC L. SRL va încheia contracte vor presta servicii în cadrul campaniei electorale.

În contextul în care, SC L. SRL avea în derulare mai multe contracte, în valoare de 43,5 milioane RON, încheiate cu Consiliul judeţean Tulcea al cărui preşedinte era la data faptelor inculpatul C., în mod firesc, martorul denunţător a dedus că cererea funcţionarului public a fost legată de atribuţiile acestuia în derularea contractelor, reprezentând o contraprestaţie pentru executarea obligaţiilor contractuale asumate de către Consiliul judeţean Tulcea.

În aceste condiţii, prima instanţă a arătat că, dacă ar fi dorit ca solicitarea sa să nu fie percepută astfel, inculpatul C. ar fi trebuit să disocieze în mod expres această pretindere de executarea contractelor însă, în mod evident o astfel de solicitare nu ar fi avut aceleaşi şanse de succes.

Într-adevăr, denunţătorul a arătat că, deşi inculpatul nu a condiţionat, în mod expres, derularea în bune condiţii a contractului de transmitere a foloaselor, această legătură era implicită având în vedere contextul discuţiei.

Făcând trimitere la materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond, a arătat că, ambii interlocutori au avut reprezentarea naturii reale a solicitării.

Sub acest aspect, s-a menţionat că, după ce a obţinut acceptul denunţătorului, inculpatul C. a transmis datele de contact ale acestuia şi ale societăţii L. către inculpata A., care s-a ocupat, în continuare, de demersurile necesare pentru transferul sumelor de bani, transmiţând aceste date societăţilor care prestau servicii, fie direct, fie prin intermediari.

Astfel, martorul T., reprezentant al SC Q. SRL la data faptelor a arătat că, în perioada campaniei electorale, activa ca voluntar în cadrul echipei coordonate de către inculpata A., care i-a cerut să contacteze SC L. SRL şi i-a indicat datele de contact ale acesteia în vederea încheierii unui contract în baza căruia să încaseze o sumă de bani.

Ulterior, inculpata i-a indicat datele necesare pentru transferurile subsecvente către societăţile care au prestat servicii în cadrul campaniei.

Astfel, după câteva zile, martorul K. a fost contactat de reprezentanţi ai societăţilor comerciale SC M. SRL (martorul BB.), SC O. SRL (martorul AA.), SC Q. SRL (martorul T.) şi SC P. SRL (martorul NN.). Discuţiile au avut loc fie prin e-mail, fie telefonic, atât cu denunţătorul, cât şi cu asistenta acestuia MM., niciunul dintre cei doi neavând contact personal cu reprezentanţii societăţilor menţionate mai sus.

În continuare s-a arătat că, aspectele anterior menţionate, au fost indicate de către martorul denunţător şi cu ocazia audierii sale în faza cercetării judecătoreşti, ocazie cu care, a precizat faptul că, inculpatul C. l-a chemat la dumnealui şi i-a spus că trebuie să efectueze plăţi, în valoare de aproximativ 700.000 RON în favoarea a mai multor societăţi comerciale, fără a-i indica scopul acestor plăţi, natura raporturilor contractule, destinaţia sumelor de bani şi nici martorul nu a cerut informaţii suplimentare "întrucât nu era pentru prima oară când treceam prin aşa ceva" şi că "ştiam din experienţa anterioară care nu avea legătură cu domnul C., că în ipoteza în care nu se dădeau curs unor astfel de solicitări, plăţile aferente contractelor erau întârziate sau nu mai aveau loc".

Totodată martorul a precizat că nu-şi aminteşte dacă denumirile societăţilor comerciale i-au fost indicate de către inculpatul C., fiind posibil să-i fie comunicate de către AAA., vicepreşedintele Consiliului judeţean Tulcea, iar, în urma discuţiilor cu reprezentantul societăţii M. a aflat că plata privea servicii de publicitate prestate de M. în campanie electorală.

De asemenea, martorul a indicat faptul că, în urma discuţiilor telefonice cu reprezentanţii societăţilor M. şi P. aceştia i-au comunicat care era obiectul de activitate al societăţilor şi atunci au hotărât natura contractelor pe care urmau să le încheie.

La rândul său, martora MM., asistent manager în cadrul SC L. SRL, a arătat că, în cursul lunii noiembrie 2009, pe adresa de mail a societăţii, precum şi pe cea de pe server-ul societăţii, respectiv prin intermediul postului fax cu nr. x, au fost recepţionate o serie de contracte şi mesaje din partea societăţilor comerciale O. SRL, M. SRL, P. SRL şi Q. SRL, din partea acestei ultime societăţi interacţionând pe e-mail cu martorul T. care făcea referire la faptul că solicitarea de încheiere a contractului vine din partea cabinetului inculpatei A.

Aceleaşi aspecte au fost confirmate şi de martorul T. astfel cum s-a menţionat anterior, acesta relatând că, inculpata A. i-a cerut să contacteze SC L. SRL şi i-a indicat datele de contact ale acesteia în vederea încheierii unui contract în baza căruia să încaseze o sumă de bani.

Ulterior, inculpata i-a indicat datele necesare pentru transferurile subsecvente către societăţile care au prestat servicii în cadrul campaniei.

Urmare acestor discuţii, SC L. SRL a încheiat contracte fictive de consultanţă şi servicii de publicitate cu societăţile comerciale menţionate şi a realizat următoarele plăţi, în valoare totală de 691.029,63 RON: 255.433,50 RON la 26.10.2009 către M.; 161.391 RON către P. în perioada 4 - 9.11.2009; 74.205,13 RON la 17.11.2009 către Q., care i-a transferat în perioada 17 - 19.11.2009 către U. şi V.; 200.000 RON la 23.11.2009 către O.

Analizând probatoriul administrat, instanţa de fond, a reţinut că serviciile menţionate în aceste contracte nu au fost, în realitate, prestate către SC L. SRL, iar, sumele au fost folosite pentru plata unor servicii prestate în timpul campaniei electorale pentru candidatul N., după cum urmează: M. a realizat publicitate stradală pe parcursul campaniei, aşa cum am descris la punctul anterior; P. a tipărit afişe electorale; U. a publicat în ziarele x reclame electorale cu mesajele "Spune şi tu DA la referendum", "Trăiţi bine" şi "Voi sunteţi adevărata majoritate" şi cu imaginea candidatului N.; V. a prestat servicii de monitorizare a presei, vizând apariţiile în mass - media ale candidatului N.; O. a realizat pagina de internet www.x.ro, care a fost folosită pentru transmiterea în direct a evenimentelor electorale la care participa candidatul N.

Fictivitatea raporturilor contractuale este relevată, în opinia primei instanţe, de declaraţiile martorei MM., declaraţiile martorului AA. care a arătat că, a negociat preţul serviciilor ocazionate de realizarea paginii de internet cu inculpata A., iar, datele referitoare la plăţi i-au fost transmise de martorul Z.

Totodată, martorul BB. a declarat că societatea de unde urma să încaseze banii i-a fost indicată de martorul Z., care a arătat că aceste aspecte erau coordonate de inculpata A.

Din corespondenţa electronică depusă la dosar de către martora denunţătoare GG. rezultă că, iniţial, se intenţionase ca o plată să se realizeze către o societate administrată de E., concubinul inculpatei F.

Astfel, la data de 03.11.2009, martora GG., contabila cabinetului notarial deţinut de inculpata F. şi a societăţilor administrate de martorul E., a întocmit o factură emisă de BBB. SRL către L. SRL pentru suma de 119.356,42 RON.

În ceea ce priveşte apărările formulate de către inculpatul C., prin apărător ales, privind lipsa de credibilitate a declaraţiilor martorului denunţător K. care a beneficiat, în mod nelegal, potrivit susţinerilor inculpatului, de cauza de impunitate prevăzută de art. 290 alin. (3) C. pen., instanţa de fond, a arătat, că soluţia de clasare dispusă în cauză faţă de martorul denunţător nu poate face, în mod evident, obiectul controlului instanţei, neexistând un cadrul procesual în acest sens.

În speţă, instanţa de fond, a constatat că, în cuprinsul denunţului formulat în cauză de către martorul K. acesta a făcut referire la mai multe persoane potenţial implicate în săvârşirea de fapte ilicite, însă, referirile sale la inculpatul C., singurul vizat de soluţia de trimitere în judecată în prezenta cauză sunt constante şi reluate în cuprinsul declaraţiilor date în cursul procesului penal astfel că nu există, în opinia instanţei, suspiciuni cu privire la veridicitatea celor relatate.

Astfel, din conţinutul denunţului aflat la d.u.p., instanţa de fond a constatat că, martorul denunţător a indicat, în mod expres, că, inculpatul C. i-a comunicat că va fi contactat de diverse firme cu care va încheia contracte, el fiind ulterior contactat de reprezentanţii SC M. SRL, SC O. SRL, SC Q. SRL şi SC P. SRL.

Martorul denunţător a precizat, totodată, că în cadrul denunţului că, inculpatul C. l-a lăsat să înţeleagă că sumele ce i-au fost solicitate prin intermediul contractelor şi care au fost astfel obţinute sunt necesare şi vor fi cheltuite în campania electorală.

Ori, precizarea acestuia în sensul că elementele factuale la care a făcut referire sunt cunoscute şi de către martora MM., asistent manager în cadrul SC L. SRL, este unul firesc având în vedere că aceasta era cea care primea corespondenţa, iar, contactele cu societăţile comerciale în cauză s-au derulat exclusiv online.

Raportat la declaraţia martorei MM., instanţa de fond a reţinut că aceasta a făcut referire la un alt e-mail transmis de către o persoană de sex femeiesc al cărei nume nu şi-l mai amintea care i-a transmis un contract spunând că o contactează din partea inculpatei A.

Ulterior audierii sale, martora a depus la dosarul cauzei corespondenţa la care a făcut referire şi înscrisurile ataşate acesteia, respectiv, contractul de prestări servicii încheiat la data de 03.10.2009 între SC L. SRL, în calitate de beneficiar şi SC CCC. SRL, în calitate de prestator, având ca obiect efectuarea de către prestator în favoarea beneficiarului a lucrărilor de amenajare constând în lucrări de vopsitorie şi recondiţionare pereţi, lucrări de instalaţii sanitare şi electrice contra sumei de 14.900 euro şi procesul-verbal de recepţie aferent contractului de prestări servicii datat 27.10.2009, martora făcând dovada şi a plăţii sumei în cauză în data de 16.11.2009.

Instanţa de fond a arătat că, cele două înscrisuri la care s-a făcut referire anterior - contractul de prestări servicii şi procesul-verbal de recepţie au fost transmise, potrivit corespondenţei online, la data de 29.10.2009, ulterior datelor inserate în cuprinsul contractului şi al procesului-verbal de recepţie, iar, plata a fost făcută la un interval de 18 zile, menţionarea numelui inculpatei A. fiind suficientă în acest scop.

Instanţa de fond a apreciat ca fiind relevant acest aspect, sub aspectul stării de presiune resimţită de antreprenorul SC L. SRL, pentru care era suficientă pronunţarea numelui inculpatei, spre a remite sume mari de bani, fără nicio verificare anterioară.

3. În ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare săvârşită de inculpatul D. la instigarea inculpatei F. şi spălare de bani reţinută în sarcina numitului E. prin Sentinţa penală nr. 89/F/22.01.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare, la data de 13.02.2019, la instigarea inculpatei F., instanţa de fond a reţinut că, SC H. este o societate pe acţiuni cu capital majoritar de stat, înfiinţată prin Hotărârea Guvernului României nr. 1200/12.11.1990, cel mai mare operator pe mare, specializat în vehicularea ţiţeiului, produselor petroliere şi petrochimice lichide şi a altor produse şi materii prime în vederea import/exportului şi tranzitului.

În perioada săvârşirii faptelor, compania se afla în subordinea Ministerului Economiei, iar directorul general al acesteia era numit de ministru.

Pentru desemnarea directorului nu exista nicio procedură de selecţie, numirile fiind realizate pe criterii politice, astfel încât, menţinerea în funcţia de conducere depindea de decizia ministrului şi, implicit, de persoanele asociate politic ministrului şi care îi puteau influenţa deciziile.

Instanţa de fond a reţinut că aceste aspecte sunt relevate de inculpatul D., care a relevat, în cursul urmăririi penale că, numirea directorului se făcea prin ordinul ministrului iar, ulterior, nominalizarea era supusă aprobării Consiliului de Administraţie şi Adunării Generale a Acţionarilor societăţii, dar acestea reprezentau doar formalităţi procedurale.

De asemenea acelaşi inculpat, a arătat că, nu exista o procedură formală de selecţie, alegerea era a ministrului şi că revocarea din funcţia de director al societăţii se realiza tot prin ordin de ministru sau printr-o decizie a Consiliului de Administraţie, care trebuia validată de Adunarea Generală a Acţionarilor.

În cursul anului 2009, inculpatul D. îndeplinea funcţia de director general al SC H., iar, potrivit contractului de mandat nr. x/28.12.2009, punctul 4.2, avea printre atribuţii conducerea activităţilor societăţii, coordonarea şi controlul acesteia în ceea ce priveşte utilizarea resurselor financiare, asigurarea managementului societăţii, precum şi încheierea actelor juridice în numele şi pe seama societăţii, în limitele împuternicirilor acordate de către Consiliul de Administraţie, prevederi similare regăsindu-se şi în celelalte contracte încheiate de inculpat pe perioada derulării mandatului, înregistrate sub numerele 10.133 din 20.07.2009, respectiv 135 din 25.05.2010.

În luna decembrie 2009, inculpata F. i-a cerut inculpatului D. să achite o factură fiscală, sugerând că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidenţiale care se desfăşurase în toamna aceluiaşi an.

Aceste aspecte sunt relevate şi de declaraţiile succesive ale inculpatului D. date în cursul urmăririi penale în datele de 08.06.2015 - "F. mi-a prezentat o factură fiscală emisă de o firmă Q. către H. şi m-a rugat să o plătesc, spunându-mi că acestea sunt cheltuieli rămase neachitate din urmă, din toamnă. Nu ştiu dacă a precizat în mod expres că sunt cheltuieli din campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, dar eu aşa am înţeles pentru că nu avea la ce altceva să se refere", 13.11.2015 - "doamna ..., atunci când mi-a arătat acea factură nu a precizat în mod explicit că acei bani sunt pentru plata unor servicii generate de campania electorală a tatălui ei ci mi-a spus ceva de genul - sunt plăţi de făcut" şi 22.09.2016 - "mai precis aceasta mi-a dat o factură spre a o achita, iar eu i-am spus că pentru aceasta este nevoie de un contract, ea cerându-mi să îi dau datele societăţii şi un proiect de contract. Cu acel prilej eu am spus că trebuie să facem şi puţină publicitate iar ea a răspuns că da, bineînţeles, avem canale mass-media, avem şi o televiziune chiar. Îmi este greu să îmi amintesc cu exactitate ce mi-a spus când mi-a cerut să achit factura, cred că exprimarea a fost că au rămas cheltuieli în urma campaniei electorale".

În aceste condiţii, având în vedere intervalul mare de timp la care s-au succedat declaraţiile date în cauză, faptul că a fost asistat de un avocat cu ocazia ultimei declaraţii, instanţa de fond a arătat că este inexplicabilă poziţia aceluiaşi inculpat exprimată cu ocazia audierii sale în cursul cercetării judecătoreşti în sensul că, nu îşi aminteşte ca, în acel moment, sau oricând, ulterior, coinculpata să-i fi sugerat că se doreşte plata unor sume restante pentru servicii prestate în legătură cu campania electorală şi că în forul său interior este convins că a încercat să îşi aducă aminte un lucru care nu s-a întâmplat

În condiţiile în care inculpata era fiica preşedintelui României în funcţie la acel moment şi avea o potenţială influenţa asupra menţinerii în funcţie a directorului general, acesta a acceptat solicitarea.

Instanţa de fond a constatat că, încheierea contractului având ca obiect servicii de publicitate a fost generată de necesitatea de a realiza un cadru formal pentru efectuarea plăţilor solicitate de inculpata F., în condiţiile în care, inculpatul D. nu a fost de acord să o facă în absenţa unui contract, iar, obiectul acestuia a fost stabilit ca urmare a solicitărilor inculpatului D. în sensul că "trebuie să facem şi puţină publicitate iar ea a răspuns că da, bineînţeles, avem canale mass-media, avem şi o televiziune chiar".

Fără a nega nevoile reale de publicitate ale societăţii H. susţinute atât de inculpatul D. cât şi de martorul RR., instanţa de fond a arătat că nu aceste nevoi au fost cele care au generat încheierea contractului anterior menţionat, ci, nevoia efectuării plăţii restante "din urmă, din toamnă" urmând să se facă totuşi "şi puţină publicitate".

S-a subliniat că, iniţial, inculpata F. a solicitat inculpatului D. ca plata să se realizeze către SC BBB. SRL, societatea administrată de concubinul său E., însă, pentru a îngreuna identificarea beneficiarului final al sumelor a renunţat la această metodă şi a cerut ca plata să se realizeze prin intermediul SC Q. SRL, al cărei reprezentant era martorul T., aşa cum rezultă din corespondenţa electronică depusă la dosar.

Astfel, la data de 06.01.2010 martora GG. a întocmit la cererea inculpatei două facturi emise de BBB. SRL către H. cu valorile de 100.000 RON şi 119.000 RON pe care le-a trimis inculpatei F. în cursul aceleiaşi zile pe e-mail alături de mesajul "Sper că valorile erau în RON, dacă nu refac. Nu te-am mai deranjat, le-am luat adresa de pe net.". Aceste facturi nu au mai fost folosite, contractul fiind încheiat în cele din urmă cu Q. SRL.

Poziţia este concordantă cu cea exprimată de inculpata F. în cadrul convorbirii purtate cu martorul E. la data de 26.11.2015, înregistrate ambiental şi redate în cuprinsul procesului-verbal aflat în volumul 3 de urmărire penală, la filele x.

Inculpatul D. a comunicat martorei JJ., şef Serviciu Achiziţii în cadrul SC H., în cursul anilor 2009 - 2010, datele inserate în cuprinsul facturii atrăgându-i atenţia să efectueze verificări cu privire la societatea în cauză, să ia legătura cu reprezentanţii acesteia şi să verifice dacă preţul serviciilor de publicitate era unul similar celor de pe piaţă.

De asemenea potrivit declaraţiei aceluiaşi inculpat, în factura era menţionată suma de 400.000 RON astfel că, a solicitat aceleiaşi martore să verifice preţurile din piaţă şi în funcţie de aceste preţuri să elaboreze un plan strict de publicitate raportat la valoarea de 400.000 RON.

Cei de la Serviciul Achiziţii au făcut un plan şi i-au prezentat cam ce servicii trebuiau prestate de acea valoare iar pe baza acelui studiu a fost elaborat contractul cu SC Q. SRL.

S-a constatat că, nu a existat nici măcar o ofertă a societăţii prestatoare de servicii de publicitate, elementul esenţial în elaborarea clauzelor contractuale fiind cuantumul sumei ce trebuia plătită.

Martora a dat curs solicitării inculpatului, iar, efectuarea de verificări privind SC Q. SRL de către martoră a fost una formală.

Astfel, în cursul cercetării judecătoreşti, martora a indicat că era vorba despre un contract de amploare privind un media plan, acest tip de contract presupunând o perioadă lungă de timp pentru derulare, o paletă largă de servicii şi implicit o valoare mai mare.

În aceste condiţii, pasivitatea SC H. privind efectuarea unor verificări minime cu privire la posibilitatea societăţii ofertante de a presta efectiv serviciile oferite nu poate fi justificată, în mod real, decât prin acceptarea faptului că, în concreto, serviciile nu urmau a fi prestate.

Într-adevăr, potrivit declaraţiilor martorului T., în cursul lunii octombrie 2009, inculpata A. l-a întrebat dacă are o firmă care să nu aibă activitate, el menţionând că deţine societăţile DDD. SRL şi Q. SRL, la ambele fiind administrator şi asociat mama martorului, martorul precizând, totodată că, aceeaşi inculpată, A., i-a cerut să emită facturi fiscale către SC H. fiind contactat telefonic de reprezentanţii societăţii, care i-au indicat datele necesare pentru întocmirea contractelor de consultanţă.

Ulterior, inculpata F. i-a transmis coinculpatului D. prin intermediul martorei EEE. datele societăţii către care urma să se facă plata, iar, SC H., reprezentată de D., a încheiat un contract fictiv de prestări servicii de publicitate în valoare de 419.000 RON cu Q. SRL Câmpina. Contractul apare ca fiind încheiat la data de 30.12.2009, dar a fost înregistrat la H. cu nr. 2961/26.02.2010, după data emiterii facturii şi a efectuării plăţii.

În baza acestui contract, la data de 16.02.2010 s-a realizat plata sumei de 119.000 RON către SC Q. SRL.

Ulterior acestui moment, inculpatul D. a întrebat-o pe martora JJ. dacă s-a difuzat vreun spot video în executarea contractului, iar, la răspunsul negativ al martorei inculpatul a contactat-o telefonic pe inculpata F. şi i-a spus că "în condiţiile în care nu se prestează în mod real servicii de publicitate" nu este de acord să se mai achite şi diferenţa de 300.000 RON. Inculpata a părut surprinsă şi i-a spus că va lua legătura cu reprezentanţii societăţii Q. SRL, iar, ulterior nu au mai fost emise alte facturi în executarea contractului (declaraţia inculpatului D.).

Reprezentanţii celor două societăţi comerciale nu au avut nici un contact direct şi nu au purtat nicio negociere, semnarea contractului realizându-se prin corespondenţă, care a fost intermediată de inculpata F., aşa cum rezultă din mesajele de poştă electronică depuse la dosar.

Potrivit probatoriului administrat la dosar, instanţa de fond a reţinut că serviciile nu au fost prestate, Q. SRL nu desfăşurase anterior acestui moment activităţi comerciale semnificative şi nu avea experienţă relevantă în domeniul publicităţii.

În acelaşi sens, s-a remarcat că bugetul H. pentru activităţi de publicitate pentru întregul an a fost de aproximativ 200.000 RON, cu mult mai mic decât valoarea contractului încheiat cu Q.

Astfel, la data de 19.02.2010 (la două zile de la încasarea banilor), martorul T. a virat suma de 100.000 de RON către SC BBB. SRL, societate administrată de martorul E., concubinul inculpatei F. şi avută în vedere iniţial pentru încasarea sumei de către această ultimă inculpată. Efectuarea plăţii a fost coordonată de către inculpata F., care s-a ocupat de întocmirea documentelor justificative ale tranzacţiei.

Făcând trimitere la declaraţiile martorilor T. şi E., instanţa de fond a reţinut că, între Q. SRL şi BBB. SRL nu au existat în realitate nici un fel de operaţiuni comerciale, iar, prin transferul bancar s-a urmărit exclusiv ascunderea provenienţei infracţionale a banilor proveniţi din prejudicierea SC H.

Suma obţinută prin săvârşirea faptelor descrise anterior a fost folosită de martorul E., la cererea inculpatei F., pentru plata unei excursii în Cuba la data de 23.02.2010, iar, diferenţa a fost retrasă în numerar la aceeaşi dată.

Deplasarea în Cuba a fost realizată de inculpata F. şi E., iar suma retrasă a fost folosită de cei doi pe parcursul excursiei, aspect ce rezultă din corespondenţa electronică depusă la dosar de martorul E., din extrasele bancare obţinute în baza autorizaţiei emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi şi din înscrisurile comunicate de agenţia de turism care a organizat deplasarea.

Instanţa de fond a apreciat că plata excursiei în Cuba din sumele de bani obţinute în modalitatea expusă anterior rezultă şi din proces-verbal de redare a convorbirii înregistrate în mediul ambiental dintre inculpată şi martorul E. la data de 03.12.2015.

Totodată, s-a arătat că, la data de 19.02.2010, inculpata F. i-a cerut martorei GG. să întocmească urgent două facturi emise de BBB. SRL către Q. SRL în valoare de 100.000 RON şi 119.000 RON, indicându-i datele de contact ale acestei societăţi, cerându-i totodată ca acestea să fie antedatate pentru luna ianuarie.

La data de 04.06.2010, inculpata F. i-a cerut aceleiaşi martorei să verifice situaţia facturilor emise către Q. SRL şi să storneze una dintre acestea, împrejurare care confirmă existenţa discuţiilor cu inculpatul D. referitoare la faptul că diferenţa prevăzută în contract nu va mai fi achitată.

Referitor la faptul că inculpatul D. a refuzat în cele din urmă plata diferenţei de preţ, instanţa de fond a arătat că acest aspect nu conduce la reţinerea unei concluzii contrare, ci, doar la cea a atingerii limitelor conduitei ilicite penale pe care inculpatul era dispus să o adopte.

Martorele EEE., secretar la cabinetul notarial al inculpatei F. şi GG., contabila cabinetului notarial deţinut de F. şi a societăţilor administrate de E., au confirmat implicarea acesteia în administrarea societăţilor lui E., ultima depunând în acest sens corespondenţă electronică din care rezultă că activitatea SC BBB. SRL era controlată în fapt de către inculpata F., care dispunea asupra plăţilor efectuate de această societate.

4. În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani săvârşită de E., condamnat sub acest aspect prin Sentinţa penală nr. 89/F din 22.01.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 13.02.2019, la instigarea inculpatei F., instanţa de fond a reţinut că, la data de 01.07.2009, martorul E., acţionând în calitate de administrator şi unic asociat al SC BBB. SRL, a încheiat un contract de prestări servicii cu SC FFF. SA (reprezentată de martorul II.), având ca obiect închirierea de echipamente şi aparatură audio - video.

Conform contractului, BBB. SRL a încasat de la FFF. SA în schimbul acestor servicii suma de 2.500.000 RON în contul bancar x deschis la GGG., astfel:

- 500.000 RON la data de 12.11.2009 (din contul x deschis la HHH.);

- 300.000 RON la data de 18.11.2009 (din contul x deschis la III. - Sucursala Bucureşti);

- 400.000 RON la data de 19.11.2009 (din contul x deschis la HHH.);

- 300.000 RON la data de 20.11.2009 (din contul x deschis la III. - Sucursala Bucureşti);

- 500.000 RON la data de 27.11.2009 (din contul x deschis la III. - Sucursala Bucureşti);

- 500.000 RON la data de 03.12.2009 (din contul x deschis la III. - Sucursala Bucureşti).

Plăţile s-au realizat în baza a două facturi fiscale emise de BBB. SRL, semnate de inculpat, respectiv factura nr. x din 12.11.2009 în valoare de 1.500.500 RON, şi factura nr. x din 14.12.2009 în valoare de 999.500 RON.

Martorul E. nu a declarat tranzacţiile încheiate cu SC FFF. SA în declaraţiile depuse de SC BBB. SRL la organele fiscale, sustrăgându-se în acest mod de la plata către buget a impozitelor corespunzătoare acestor venituri. Astfel, cele două facturi nu se regăsesc nici în deconturile de TVA depuse de societate pentru luna decembrie 2009 nici în declaraţia privind impozitul pe profit pentru anul 2009.

Aşa cum rezultă din raportul de constatare tehnico - ştiinţifică întocmit în cauză, prin omisiunea evidenţierii veniturilor încasate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 735.098 RON (din care TVA în cuantum de 399.160 RON şi impozit pe profit în cuantum de 335.938 RON).

Situaţia de fapt anterior expusă a fost reţinută cu titlu de autoritate de lucru judecat prin Sentinţa penală nr. 89/F/22.01.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 13.02.2019.

Suma în cuantum de 735.098 RON, obţinută prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală ca urmare a neplăţii impozitelor către bugetul de stat a fost folosită de martorul E. pentru plata unor servicii care au fost prestate în campania electorală desfăşurată în cursul anului 2009, în favoarea candidatului N., tatăl inculpatei F., concubina din acea perioadă a martorului, martorul E. efectuând următoarele plăţi în baza unor contracte fictive, în valoare totală de 1.195.038 RON, în care este inclusă suma obţinută prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală:

- 424.830 RON la 20.11.2009 către SC O. SRL (administrată de martorul AA., suma reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de această societate pentru realizarea paginii de internet www.x.ro.);

- 411.264 RON la 16.11.2009 şi 257.040 RON la 11.12.2009 către SC R. SRL (administrată de G., suma reprezentând contravaloarea serviciilor de consultanţă electorală prestate candidatului N. de către coinculpatul G. şi numitul JJJ.);

- 101.904 RON la 11.12.2009 către S. SRL (administrată de martorul DD., suma reprezentând contravaloarea serviciilor prin care această firmă a asigurat echipamentele tehnice necesare pentru echiparea unei scene amplasate în apropierea sediului de campanie în vederea organizării de concerte în susţinerea candidatului N.).

Contractele încheiate între SC BBB. SRL şi societăţile O., R. şi S. au un caracter fictiv, serviciile consemnate în cuprinsul clauzelor contractuale ce au generat efectuarea plăţilor anterior menţionate nefiind prestate în realitate.

Transferurile au fost intermediate de către inculpatele A. şi F., care i-au comunicat lui E. datele societăţilor către care urmau să fie efectuate plăţile şi cuantumul acestora din urmă.

Aspectele menţionate anterior au rezultat în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză respectiv declaraţia martorului E. care a recunoscut săvârşirea faptelor şi a arătat că a acţionat la cererea inculpatei F., care i-a indicat toate contractele pe care le-a semnat şi toate plăţile pe care le-a efectuat în contul serviciilor de publicitate.

Martorul a mai precizat totodată că, nu a avut nicio relaţie cu coinculpatul G., iar, acesta nu i-a prestat niciun serviciu, aceeaşi fiind situaţia şi în ceea ce priveşte firma O. SRL.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că, din acelaşi mijloc de probă rezultă că, în timpul campaniei electorale, la rugămintea inculpatei F., a ajutat la organizarea unor concerte care urmau să se ţină în apropierea sediului de campanie al preşedintelui din zona Lipscani, în acest scop, fiind montată o scenă şi fiind instalate echipamente de către S.

Martorul a mai precizat că el transmitea ofertele referitoare la costurile pentru scenă şi pentru artişti prin inculpata F., iar aceasta îi comunica dacă propunerile au fost acceptate sau nu. Din câte şi-a amintit, a discutat, cel puţin odată aceste aspecte şi cu inculpata A.

Inculpata F. a primit aceste informaţii de la inculpata A. şi s-a ocupat de întocmirea contractelor şi a facturilor direct sau prin intermediul angajatelor sale.

Această împrejurare este confirmată, în opinia instanţei de fond şi de declaraţiile martorei GG., corespondenţa electronică depusă la dosar şi procesele-verbale de redare a convorbirilor ambientale dintre martorul E. şi inculpata F. realizate pe parcursul urmăririi penale, mijloace de probă din care rezultă că aceasta din urmă controla actele juridice încheiate de către BBB. SRL.

Potrivit declaraţiilor martorei GG., contabila SC BBB. SRL, SC KKK. SRL şi al biroului notarial al inculpatei F. aceasta din urmă îi transmitea ce facturi să întocmească, pe ce sumă, în favoarea cui precum şi ce serviciu trebuia consemnat ca fiind prestat.

Totodată martora a precizat că au fost situaţii în care inculpata F. îi indica să întocmească o factură pentru o anumită sumă către un anumit beneficiar, iar, ulterior, la scurt timp revenea şi îi spunea să emită factura către un alt beneficiar, având o altă sumă şi să nu o mai emită pe prima.

Martora a precizat că, în perioada respectivă, a conştientizat că este ceva în neregulă, că odată negociat contractul nu puteau surveni modificări atât de rapide însă nu era treaba ei să verifice realitatea acestor tranzacţii, ridicându-i, totodată, suspiciuni şi faptul că existau situaţii în care valoare facturilor era disproporţionat de mare raportat la activitatea reală a societăţilor, activităţile nu aveau legătură cu obiectul de activitate al societăţilor, nu primea înscrisuri justificative, iar, uneori, facturile erau antedatate.

De asemenea potrivit aceluiaşi mijloc de probă în perioada în care a activat în cadrul SC BBB. SRL societatea nu a avut o activitate de amploare, instanţa de fond, apreciind că valoarea probatorie a declaraţiilor martorei nu este diminuată de faptul că acesta nu are studii de specialitate (potrivit susţinerilor neprobate ale martorei aceasta a terminat cursurile Academiei de Studii Economice fără a susţine examenul de licenţă şi a finalizat un curs de contabilitate), în condiţiile în care,martora a ţinut pentru o perioadă de 4 ani contabilitatea celor 2 societăţi comerciale aparţinând martorului E. şi pe cea a biroului notarial aparţinând inculpatei F., iar, aspectele relevate reprezintă elemente factuale ce nu presupun o pregătire specializată pentru a le constata.

Făcând trimitere la procesele-verbale de redare a convorbirilor ambientale, instanţa de fond a reţinut că inculpata cunoştea atât că sumele de bani folosite pentru plata serviciilor provin de la FFF. SA, prin intermediul martorului II., precum şi omisiunea declarării acestor venituri de către E., căruia i-a reproşat că şi-a însuşit o parte din banii obţinuţi, care ar fi trebuit folosiţi integral în interesul campaniei.

Astfel, s-a arătat că, într-adevăr potrivit procesului-verbal de redare a convorbirii înregistrate în mediul ambiental dintre inculpata F. şi E., la data de 26.11.2015, rezultă că inculpata cunoştea despre plăţile efectuate pentru servicii electorale, precum şi că a intermediat contractele cu G. şi T., iar, după încheierea campaniei electorale i-a cerut lui E. să radieze societatea comercială prin intermediul căreia s-au realizat tranzacţiile, pentru a evita descoperirea faptelor.

Instanţa de fond a mai reţinut că, din procesul-verbal de redare a convorbirii înregistrate în mediul ambiental dintre inculpata F. şi E., la data de 03.12.2015, rezultă implicarea inculpatei în tranzacţia cu FFF., precum şi că aceasta cunoştea caracterul ilicit al sumelor obţinute de E., reproşându-i că a folosit o parte din sume în interes personal, după care a verificat dacă are asupra sa tehnică de interceptare, numai după acest moment acceptând să discute despre sumele încasate de la FFF.:

Relevant a fost apreciat şi procesul-verbal de redare a convorbirii înregistrate în mediul ambiental dintre inculpata F. şi martorul E., la data de 04.12.2015, din cuprinsul căruia rezultă că inculpata îi oferă sfaturi cu privire la atitudinea pe care să o adopte pentru a nu fi descoperit caracterul fictiv al contractelor şi beneficiarul final al serviciilor.

În ceea ce priveşte nelegalitatea ordonanţei procurorului din data de 26.11.2015 şi a mijloacelor de probă "derivate din aceasta", respectiv procesele-verbale de redare a înregistrărilor realizate de E., în datele de 26.11.2015, 02.12.2015 şi 03.12.2015 invocată de către inculpata F., prin apărător ales, instanţa de fond a constatat următoarele:

În procedura camerei preliminare, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi cel din cadrul instanţei de control judiciar au analizat aceleaşi critici cu privire la ordonanţa organului de urmărire penală din data de 26.11.2015 prin care s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 148 C. proc. pen. autorizarea folosirii numitului E. în calitate de colaborator, concluzionând în sensul legalităţii mijlocului de probă.

Potrivit paragrafului 29 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 802/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 116 din 06.02.2018 "în aceste condiţii, Curtea constată că nerespectarea interdicţiei absolute statuată în cuprinsul normelor procesual penale ale art. 102 alin. (1) - potrivit căreia probele obţinute prin tortură, precum şi probele derivate din acestea nu pot fi folosite "în cadrul procesului penal" - şi a dispoziţiilor art. 101 alin. (1) - (3) din C. proc. pen. privind interzicerea explicită a administrării probelor prin practici neloiale atrage nulitatea absolută a actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate şi excluderea necondiţionată a probei în faza camerei preliminare. Întrucât nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în normele precitate cade sub incidenţa inadmisibilităţii care produce efecte prin intermediul nulităţii absolute, Curtea constată, totodată, că o verificare a loialităţii/legalităţii administrării probelor, din această perspectivă, este admisă şi în cursul judecăţii, aplicându-se, în acest mod, regula generală potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal. Aşadar, interdicţia categorică a legii în obţinerea probelor prin practici/procedee neloiale/nelegale justifică competenţa judecătorului de fond de a examina şi în cursul judecăţii aceste aspecte. Altfel spus, probele menţinute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecăţii din perspectiva constatării inadmisibilităţii procedurii prin care au fost obţinute şi a aplicării nulităţii absolute asupra actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate, în condiţiile în care, în această ipoteză, se prezumă iuris et de iure că se aduce atingere legalităţii procesului penal, vătămarea neputând fi acoperită. De altfel, potrivit art. 346 alin. (5) din C. proc. pen., doar probele excluse în camera preliminară nu mai pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei".

Sub acest aspect, instanţa de fond a arătat că, în cauză, nu a existat ipoteza unor promisiuni pentru a se obţine probe, folosirea unui colaborator fiind un procedeu permis de legea procesual penală.

În mod evident, s-a apreciat că, în cauză, folosirea unui investigator sub acoperire nu ar fi fost suficientă, neavând aceeaşi eficienţă iar probele nu ar fi putut fi obţinute în alt mod având în vedere complexitatea cauzei din punct de vedere factual.

Contrar susţinerilor inculpatei F. privind încălcarea dispoziţiilor art. 148 alin. (3), (10) C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că, potrivit actelor aflate la dosar, nu rezultă că dispozitivul tehnic pentru înregistrarea audio autorizată prin mandatul de supraveghere tehnică nr. x/05.11.2015 emis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a fost folosit de către colaborator.

În plus, în opinia instanţei de fond, raţiunea dispoziţiile art. 148 alin. (3), (10) C. proc. pen. privind sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică, în ipoteza în care procurorul apreciază că este necesară folosirea dispozitivelor tehnice de către colaborator pentru a obţine înregistrări audio, este aceea de a exclude aplicarea, într-o astfel de situaţie premisă, a art. 139 alin. (3) C. proc. pen. ce permite folosirea ca mijloace de probă a înregistrărilor care privesc propriile convorbiri sau comunicări cu terţii.

În cauză, instanţa de fond a constatat că judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a autorizat măsura de supraveghere tehnică a supravegherii audio a inculpatei F. şi a martorului colaborator E. fiind emis mandatul de supraveghere tehnică nr. x/05.11.2015.

În consecinţă a existat o analiză anterioară a legalităţii, temeiniciei, proporţionalităţii şi subsidiarităţii măsurii potrivit art. 140 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte aplicarea prioritară a standardului convenţional aferent art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prima instanţă a reamintit că, atunci când examinează un capăt de cerere întemeiat pe art. 6 § 1, instanţa de la Strasbourg are în vedere procedura în ansamblu şi verifică respectarea nu numai a dreptului la apărare, ci şi a interesului public şi al victimelor ca fapta penală gravă săvârşită să fie sancţionată potrivit legii [Gäfgen împotriva Germaniei (GC)].

Garanţiile instituite de art. 6 § 3 constituie aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil garantat de § 1 al acestei dispoziţii.

Sub acest aspect, Curtea nu are sarcina de a se pronunţa în principiu asupra admisibilităţii unor mijloace de probă - de exemplu, probe obţinute în mod ilegal prin raportare la dreptul intern, sarcina Curţii fiind doar aceea de a examina dacă procedura, inclusiv modul de obţinere a probelor, a fost echitabilă în ansamblu, ceea ce implică examinarea ilegalităţii respective şi, în cazul în care, se descoperă încălcarea unui alt drept protejat de Convenţie, natura acestei încălcări.

Astfel, relevante sub acest aspect au fost apreciate următoarele situaţii: dacă inculpatul a avut posibilitatea de a contesta autenticitatea probelor şi de a se opune folosirii acestora; calitatea probelor, în special să se verifice dacă circumstanţele în care au fost obţinute generează îndoială cu privire la credibilitatea sau exactitatea lor; elementul de probă respectiv a exercitat vreo influenţă decisivă asupra soluţiei dispuse în acţiunea penală şi natura încălcării reclamate (art. 3, 6, 8).

În cazul concret al privilegiului împotriva autoincriminării, acesta are rolul de a lăsa acuzatului un drept de opţiune în a colabora sau nu cu organele de anchetă.

O astfel de opţiune este evident încălcată în situaţia în care autorităţile folosesc mijloace dolosive pentru a obţine probe în acuzare, probe folosite ulterior în cauză. (Allan v. R.U., 5 noiembrie 2002, para. 51). Şi într-o astfel de ipoteză însă pentru a analiza dacă procedura în ansamblu a adus atingere substanţei privilegiului, se va stabili natura şi intensitatea coerciţiei, existenţa unor garanţii procesuale eficiente şi valoarea probatorie a mijlocului de probă în discuţie (Heaney şi Mc Guinness v. Irlanda, parag. 54 - 55).

În cazul folosirii informatorilor, în ipoteza în care informatorul nu este agent al statului trebuie analizată relaţia dintre informator şi organele de anchetă şi cea dintre acuzat şi informator. Privilegiul va fi încălcat doar dacă informatorul a acţionat ca un agent al statului (se stabileşte dacă schimbul de informaţii ar fi avut loc fără intervenţia organelor de anchetă) şi dacă mărturisirea acuzatului a fost determinată de informator (se stabileşte dacă conversaţia a fost echivalentă unui interogatoriu precum şi relaţia dintre cei doi).

În cauză, conversaţia înregistrată ambiental, deşi iniţiată de colaborator, a avut loc la sediul biroului notarial al inculpatei, care la data faptelor nu avea calitatea de suspect (spre deosebire de reclamantul din cauza Allan c. R.U., aflat în stare privativă de libertate fiind acuzat de săvârşirea unei infracţiuni de omor situaţie premisă ce a generat o stare de vulnerabilitate evidentă a acestuia şi a intensificat efectele "presiunii psihologice" reţinute de instanţa de contencios al drepturilor omului), inculpata chiar suspectându-l pe colaborator că ar înregistra discuţia. Aceste elemente sunt relevante în stabilirea intensităţii coerciţiei la care inculpata pretinde că ar fi fost expusă. Totodată instanţa apreciază că avându-se în vedere natura relaţiei dintre cei doi schimbul de informaţii ar fi putut avea loc chiar fără intervenţia organului de anchetă iar aceasta nici nu ar putea fi asimilată unui interogatoriu. În plus, valoarea probatorie a proceselor-verbale de redare a conţinutului convorbirilor înregistrate ambiental în datele de 26.11.2015, 3.12.2015 şi 4.12.2015 nu este una determinantă, în cauză existând numeroase alte probe ce conduc la concluzia săvârşirii ilicitelor penale de către inculpată.

În ceea ce priveşte implicarea inculpatei A. în negocierea condiţiilor privind prestarea serviciilor de publicitate care au fost plătite din suma de bani, obţinută prin infracţiunea de evaziune fiscală săvârşite de martorul E., instanţa de fond a reţinut că, în cazul sumei de 424.830 RON, aceasta a fost virată la data de 20.11.2009 către SC O. SRL, administrată de martorul AA., potrivit căruia, suma reprezenta contravaloarea serviciilor prestate pentru realizarea paginii de internet www.x.ro, în baza unei înţelegeri negociate de A.; în cazul sumei de 411.264 RON virate la data de 16.11.2009 şi al sumei de 257.040 RON virate la data de 11.12.2009 către SC R. SRL, administrată de inculpatul G. aceasta reprezenta contravaloarea serviciilor de consultanţă electorală prestate candidatului N. de către G. şi JJJ., iar, în cazul sumei de 101.904 RON virate la data de 1.12.2009 către S. SRL, administrată de martorul DD., aceasta privea servicii prin care această firmă a asigurat echipamentele tehnice necesare pentru echiparea unei scene amplasate în apropierea sediului de campanie în vederea organizării de concerte.

Potrivit declaraţiei date în cursul urmăririi penale de către acest ultim martor încheierea contractului a avut loc la cererea inculpatei A. Totodată martorul a indicat faptul că îşi aminteşte că au fost întârzieri la plata contractului încheiat cu BBB. SRL şi că a trebuit să insiste pentru a obţine diferenţa de preţ pe lângă martorul T. şi inculpata A.

În cursul cercetării judecătoreşti, martorul a revenit asupra aspectelor declarate iniţial, indicând că iniţiativa încheierii contractului cu BBB. SRL i-a aparţinut martorului E. şi că discuţiile referitoare la neefectuarea plăţii restante s-au purtat exclusiv cu acesta din urmă.

În acest sens, instanţa de fond a dat relevanţă declaraţiei date de către martor, în cursul urmăririi penale, având în vedere justificarea furnizată spre a explica modificarea elementelor relatate, respectiv aceea că a fost "puţin luat prin surprindere prin chemarea la DNA astfel că nu a avut timp să elucideze toate elementele declaraţiei sale" însă, ulterior, s-a consultat cu colegii şi şi-a amintit realitatea.

Instanţa de fond a reţinut că precizările martorului efectuate în faza de urmărire penală sunt ferme, nu dubitative, iar, relatarea elementelor "reale" a fost făcută la peste 10 ani de la data declaraţiei iniţiale, deşi, martorul are pregătirea necesară pentru a conştientiza importanţa celor declarate în calitate de martor şi sancţiunile la care se expune în ipoteza unor declaraţii neconforme realităţii.

5. În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor săvârşite de inculpata A., analizând coroborat materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că, inculpata A. a participat la schimbarea sau transferul tuturor sumelor de bani obţinute în urma săvârşirii infracţiunilor descrise anterior, fiind reţinută în sarcina acesteia patru infracţiuni de spălare de bani, corelativ fiecărei infracţiuni predicat (două infracţiuni de luare de mită, o infracţiune de delapidare şi o infracţiune de evaziune fiscală).

Compensarea sumelor de bani obţinute în urma săvârşirii infracţiunilor predicat cu creanţele deţinute de persoanele care au prestat servicii în campania electorală sau pentru referendum reprezintă o acţiune de schimbare a bunurilor, element material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor săvârşită în calitatea de autor de către inculpata A., având în vedere nu atât rolul de lider, chiar informal, în cadrul echipei de campanie, cât implicarea sa concretă evidenţiată anterior în cazul transferurilor bancare ce au urmat momentului consumării infracţiunilor predicat.

Această operaţiune de compensare, care realizează elementul material al infracţiunii de spălare a banilor, în modalitatea schimbului, este exterioară şi distinctă de remiterea foloaselor materiale care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunilor predicat.

Totodată, intermedierea relaţiilor dintre autorii infracţiunilor predicat şi beneficiarii sumelor în cauză este o parte componentă a operaţiunilor de transfer al bunurilor provenite din infracţiuni, acţiune care realizează la rândul său elementul material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor.

Determinarea unei persoane să încheie contracte fictive care să justifice transferul bunurile cu provenienţă ilicită, în patrimoniul altor persoane, după consumarea infracţiunilor predicat reprezintă o acţiune specifică instigării sau participaţiei improprii, în funcţie de forma de vinovăţie cu care a acţionat autorul operaţiunii patrimoniale, şi este absorbită în forma de participaţie a autoratului în raport de acţiunile concrete ale inculpatei care se circumscriu ambelor forme de participaţie penală.

Instanţa de fond a arătat că, potrivit depoziţiilor martorilor T., Z., AA., FF., EE. şi E., în perioada campaniei electorale, inculpata A. conducea echipa de campanie a candidatului N. care îşi desfăşura activitatea în sediul aflat pe strada x.

În această calitate, inculpata A. a negociat direct cu martorii AA. şi DD. plăţile către O. şi S. şi a intermediat relaţia cu inculpatul G.

Totodată, martorii T., Z. şi FF. au intermediat, la cererea inculpatei, realizarea plăţilor către U., V., P. şi M., fie prin interpunerea unor societăţi pe care le controlau, fie prin punerea în contact a prestatorilor de servicii cu societăţile care urmau să facă plăţile.

Într-adevăr, potrivit declaraţiilor martorului T. inculpata A. l-a întrebat dacă are o firmă care să nu aibă activitate, iar, la răspunsul acestuia că deţine firmele DDD. şi Q., la ambele fiind administrator şi asociat mama sa i-a cerut să încheie un contract cu U. ce avea ca obiect prestare de servicii de publicitate pentru referendum şi pentru campania electorală şi unul cu V. SA privind servicii de monitorizare media după mai multe cuvinte cheie.

Potrivit aceluiaşi martor, ambele contracte au fost încheiate de către Q. pentru că era o firmă nou înfiinţată, cu profil de publicitate şi care nu avusese anterior activitate.

Acelaşi rol al inculpatei A. rezultă, în opinia instanţei de fond şi din cuprinsul declaraţiei martorei FF. cu privire la discuţiile la care a participat în legătură cu serviciile prestate de U. şi V., care menţionează că, îşi aminteşte ceva despre un contract încheiat cu V. în legătură cu o campanie electorală, dar nu ştiu sigur dacă în cea din 2009. Din câte îşi amintesc, a discutat cu cei de la V., la cererea inculpatei A., fără a fi în măsură să furnizeze detalii cu privire la semnarea contractului sau la efectuarea plăţilor. Îşi aminteşte ceva şi despre un contract încheiat cu U., este posibil să fi participat la discuţii, dar nu ştie sigur dacă pentru această campanie. Cu siguranţă, tot ceea ce făcea era la cererea inculpatei A., nu lua niciodată hotărârea cu cine să se încheie contractul sau care să fie obiectul acestuia."

Totodată, un element relevant, în opinia instanţei de fond, este şi faptul că, inculpata A. avea o legătură directă, profesională, politică sau personală cu autorii sau instigatorii infracţiunilor predicat fiind ministru al turismului, având în directă subordonare pe inculpatul B., secretarul general al ministerului, şi cooperând administrativ şi politic cu inculpatul C., preşedintele C.J. Tulcea, aceeaşi inculpată având şi o relaţie de prietenie cu inculpata F.

Întocmirea contractelor fictive nu a reprezentat o formă de simulaţie astfel cum s-a susţinut ci a urmărit ascunderea provenienţei infracţionale a sumelor de bani, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute în latura subiectivă a infracţiunii de spălare a banilor.

Totodată, în perioada 30.10 - 18.11.2009, inculpata A. a predat martorului T. în mai multe tranşe suma totală de 305.118 RON, în numerar, pentru a fi folosită pentru plata unor servicii de publicitate electorală.

Martorul T. a depus suma de bani anterior menţionată în contul bancar personal al mamei sale, care îi retrăgea şi făcea depuneri de numerar în contul bancar deschis de SC Q. SRL la GGG., la datele de 30.10.2009 (suma de 13.477 RON), 02.11.2009 (suma de 16.190 RON), 04.11.2009 (suma de 35.825 RON), 05.11.2009 (suma de 14.882 RON), 06.11.2009 (suma de 8.094 RON), 09.11.2009 (suma de 16.189 RON), 11.11.2009 (suma de 37.537 RON), 12.11.2009 (suma de 54.900 RON), 13.11.2009 (suma de 18.768,98 RON), 16.11.2009 (suma de 37.540 RON) şi 18.11.2009 (suma de 51.715 RON).

Aceste depuneri sunt intercalate cu transferul bancar realizat în contul aceleiaşi societăţi de L. SRL la 17.11.2009, iar, sumele au fost folosite pentru plata aceloraşi servicii prestate în campania electorală, după cum urmează: 350.748 RON în perioada 28.10 - 18.11.2009 în contul U. SA - contravaloarea unor reclame electorale apărute în ziarele x şi 74.072 RON în perioada 18 - 19.11.2009 V. SA - contravaloarea unor servicii de monitorizare mass - media vizând apariţiile candidatului N. Potrivit declaraţiilor aceluiaşi martor, T., a încheiat contractele cu U. SA şi cu V. SA, la cererea inculpatei A.

De asemenea, martora FF. a participat la discuţiile referitoare la încheierea celor două contracte la cererea inculpatei A. Contractul cu U. SA a fost încheiat iniţial de către MMM. SRL, societate administrată de martorul Z., cel de-al doilea intermediar folosit de inculpata A. pentru realizarea de plăţi fictive şi care a declarat la rândul său că a primit sume de bani, în numerar, de la inculpată pentru plata unor servicii prestate în cadrul campaniei.

La data de 28.10.2009, obligaţiile MMM. SRL au fost preluate de către societatea controlată de T.

Instanţa de fond a reamintit că, autonomia infracţiunii de spălare de bani priveşte ipoteze în care este atrasă răspundere penală pentru această infracţiune atunci când există probe din care să rezulte că bunurile au o origine infracţională, chiar dacă nu există o condamnare anterioară sau concomitentă pentru infracţiunea predicat sau dacă nu este determinată cu precizie fapta prin care au fost produse bunurile sau ori autorul infracţiunii predicat, în sensul articolului 9 din Convenţia Consiliului Europei de la Varşovia din 2005, ratificată prin Legea nr. 420/2006.

În cauză, deşi nu se poate stabili natura infracţiunii ce a generat sumele de bani remise în numerar martorului T. (care în mod evident nu poate fi cea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul din data de 20.04.2015, întocmit în Dosarul nr. x/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie având în vedere faptul că este ulterioară infracţiunii de spălare de bani deduse judecăţii), instanţa de fond a apreciat că, în mod cert, inculpata A. cunoştea provenienţa infracţională a bunurilor faţă de modul elaborat în care s-a procedat la schimbarea acestora, sumele fiind depuse de către martor în contul mamei sale, numita NNN., care le-a retras ulterior şi le-a depus în contul bancar deschis de SC Q. SRL la GGG., cu titlul de împrumuturi, acordate persoanei juridice care la rândul său a efectuat plăţi, în baza unor contracte fictive, în perioada 28.10 - 18.11.2009 în contul U. SA şi V. SA.

Instanţa de fond a apreciat că nu există nicio explicaţie plauzibilă pentru care inculpata ar fi procedat în această manieră în ipoteza unei provenienţe licite a sumelor de bani, raţiunea furnizată de inculpată pentru a justifica dorinţa persoanelor potente financiar de a nu le fi asociat numele cu campania electorală condusă de către un anume candidat neputând fi reţinută în condiţiile în care inculpata făcea parte din echipa de campanie a preşedintelui în funcţie.

Totodată, a fost înlăturată ca fiind dată pro causa declaraţia martorului SS., fostul soţ al inculpatei, având în vedere faptul că această apărare a fost formulată pentru prima oară în faza judecăţii, la 11 ani de la data faptei imputate acesteia, deşi, firesc ar fi fost să fie enunţată cu prilejul primei audieri a inculpatei în cursul urmăririi penale.

Instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt expusă anterior şi în urma analizei înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, respectiv: extrasele conturilor bancare deschise de Q. SRL, din care rezultă depunerile de numerar şi plăţile efectuate către în contul serviciilor prestate în campania electorală; documentele contabile ale Q. SRL, din care rezultă că societatea nu avea activitate comercială la data săvârşirii faptelor; notă de constatare cu privire la veniturile obţinute de T. în perioada 2007 - 2010, din care rezultă că acestea nu i-ar fi permis să realizeze depuneri de numerar în cuantum de 305.118 RON, înscrisuri comunicate de U. SA cu privire la serviciile prestate în contul contractului încheiat cu Q. SRL; contractul încheiat între V. SA şi Q. SRL, din care rezultă că serviciilor prestate vizau monitorizarea apariţiilor în mass media ale candidatului N. şi ale contracandidaţilor acestuia.

5. În ceea ce priveşte acuzaţia de mărturie mincinoasă imputată inculpatului G. prin actul de sesizare, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, inculpatul G. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen. şi favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în cursul audierii în calitate de martor, la data de 22.09.2016, urmărind să îngreuneze tragerea la răspundere penală a inculpatelor A. şi F., a făcut afirmaţii care nu corespund adevărului cu privire la împrejurările în care societatea R. SRL a încheiat două contracte de consultanţă, legătura dintre sumele încasate de la E. şi serviciile de consultanţă prestate candidatului N., implicarea lui F. şi A. în încheierea contractului şi discuţiile avute cu acestea după demararea cercetărilor în prezenta cauză.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20.10.2020, instanţa a dispus în baza art. 386 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice dată faptei imputate inculpatului G. din infracţiunile de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen. şi favorizare a făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen., în raport de considerentele Deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, nr. 1/2019.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că, la data de 22.09.2016, inculpatul G. a fost audiat în calitate de martor în prezentul dosar în legătură cu faptele de spălare a banilor constând în transferul sumelor de bani în cuantum de 735.098 RON obţinute prin infracţiunea de evaziune fiscală săvârşite de E. către mai multe societăţi comerciale printre care şi R. SRL.

Audierea a avut loc după ce martorului i s-a adus la cunoştinţă obiectul cauzei (respectiv săvârşirea unor infracţiuni de spălare de bani în legătură cu finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009) şi a depus jurământul religios, în prezenţa apărătorilor inculpaţilor.

În cuprinsul declaraţiei, inculpatul G. a făcut mai multe afirmaţii apreciate de către organul de urmărire penală ca nefiind corespunzătoare realităţii şi care au urmărit, în opinia aceluiaşi organ judiciar, să îngreuneze tragerea la răspundere penală a inculpatelor A. şi F.

Astfel, G. a susţinut că societatea R. SRL a încheiat două contracte de consultanţă cu BBB. SRL şi OOO. SRL la cererea administratorului celor doua societăţi, E.

Potrivit declaraţiei, părţile ar fi avut intenţia ca, în baza celor două contracte să se presteze consultanţă în domeniul mass - media în legătură cu deschiderea unui post de televiziune în Ungaria, însă, serviciile nu au putut fi prestate din culpa lui E., care, a achitat totuşi integral preţul prevăzut în contracte.

Suma nu a fost restituită deoarece G. nu l-a mai putut contacta pe E., în ciuda solicitărilor transmise lui F. şi A.

Totodată, G. a susţinut că nu există nicio legătură între sumele încasate de la E. şi serviciile de consultanţă prestate candidatului N. şi că nu ştie cum au fost folosite aceste sume de către R. SRL.

Mai mult, inculpatul a arătat că F. şi A. nu au fost implicate în niciun mod în discuţiile referitoare la încheierea contractului şi la efectuarea plăţilor, că, după demararea cercetărilor în prezenta cauză nu a discutat cu nicio persoană despre acest lucru şi nu a implicat-o în nici un fel pe soţia sa.

Făcând trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 236 din 02.06.2020, potrivit căreia soluţia legislativă cuprinsă în art. 118 din C. proc. pen., care nu reglementează dreptul martorului la tăcere şi la neautoincriminare, este neconstituţională, instanţa de fond a arătat că are obligaţia să ţină seama de rezultatul acestui examen de constituţionalitate şi să reevalueze situaţia de fapt prin prisma noii configuraţii constituţionale a normei procedural penale, ajungând la concluzia că infracţiunea de mărturie mincinoasă nu ar mai fi fost comisă.

Astfel, s-a arătat că, în cauză, organul de urmărire penală avea suficiente date şi îşi formase o suspiciune din care putea şi trebuia să-şi dea seama că inculpatul G., fiind chemat a da declaraţie în calitate de martor, în Dosarul nr. x/2015, putea fi pus în situaţia de a se autoincrimina, în condiţiile în care, obiectul depoziţiei sale viza implicarea coinculpatelor A. şi F. şi caracterul real al tranzacţiei dintre SC BBB. SRL şi SC R. SRL, administrată de inculpatul G., tranzacţie cu privire la care existau suspiciuni referitoare la caracterul real al acesteia, suspiciuni materializate prin ordonanţa din 24.11.2015 prin care s-a dispus extinderea urmăririi penale şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul E., pentru săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, şi a două infracţiuni de spălare de bani, prevăzute de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 C. pen. şi a art. 5 C. pen.

În ceea ce priveşte tranzacţia dintre R. SRL şi OOO. SRL, al cărei administrator era acelaşi E., instanţa de fond a apreciat că şi în privinţa acestui ultim contract de consultanţă aceleaşi argumente sunt valide avându-se în vedere legătura indisolubilă între cele două contracte, încheiate în aceeaşi perioadă, între aceleaşi persoane, având acelaşi obiect astfel că nu s-ar putea reţine că în privinţa acestor elemente de fapt, inculpatul G. nu ar fi avut la data faptelor calitatea de suspect de facto.

Astfel, fiind obligat să declare adevărul în calitate de martor, dacă ar fi confirmat că ştie despre ceea ce a declarat mincinos în opinia parchetului, declaraţia sa l-ar fi expus unor sancţiuni penale.

În aceste condiţii, nu poate fi pus la îndoială faptul că dreptul de a nu se autoincrimina nu poate fi condiţionat de decizia organelor de urmărire penală de a formula sau nu acuzaţii împotriva unei persoane despre care, anterior, făcuse afirmaţia că era o "persoană implicată în activitatea infracţională",ori, de a atribui, în mod formal, calitatea procesuală de martor celui pe care organele de urmărire penală îl suspectau de comiterea unor fapte ce pot fi circumscrise ilicitului penal, iar, în situaţia în care acesta nu declară adevărul - la care îl obligă calitatea de martor atribuită formal - să se formuleze împotriva acestuia o acuzaţie.

Sub acest aspect, instanţa de fond a avut în vedere că, potrivit art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană împotriva căreia există suspiciuni de vinovăţie este protejată, beneficiind de dreptul la tăcere şi de dreptul a nu se autoincrimina.

Cerinţa normei de incriminare presupune o situaţie premisă, aceea a existenţei unui raport juridic între o persoană şi autoritatea judiciară, respectiv a martorului, ulterior constatării existenţei acestui raport urmând a se face analiza realizării sau nu a tipicităţii obiective şi subiective a infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Faţă de aceste considerente, instanţa de fond, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen.

B. Încadrarea juridică a faptelor descrise anterior, legea penală mai favorabilă şi individualizarea judiciară a pedepselor:

Anterior analizării concrete a încadrării juridice a fiecăreia dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor în cauză, instanţa de fond a analizat o parte din apărările formulate de inculpaţi privind expresia "pentru sine sau pentru altul" în cazul infracţiunilor de luare de mită deduse judecăţii, expresie ce se regăseşte în dispoziţiile art. 289 alin. (1) C. pen. însă nu şi în cele ale art. 254 C. pen.

Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei din 31 octombrie 2003 ratificată de România prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 903 din 5 octombrie 2004 impune statelor incriminarea unei largi game de acte de corupţie, chiar dacă acestea nu sunt considerate ca drept delicte în baza dreptului intern.

Astfel, Convenţia cheamă statele să incrimineze ca fapte de corupţie deturnarea fondurilor publice, spălarea produselor actelor de corupţie şi obstrucţionarea justiţiei. Capitolul III al Convenţiei ONU determină caracteristicile corupţiei săvârşite referitor la agenţi publici naţionali (art. 15), agenţi publici străini şi funcţionari ai organizaţiilor internaţionale publice (art. 16), ca fiind fapta săvârşită cu intenţie, de a promite, de a oferi sau de a acorda funcţionarului public, direct sau indirect, un folos pentru sine sau pentru altul pentru a îndeplini sau nu un act în exerciţiul funcţiilor sale oficiale.

Convenţia referitoare la protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene şi protocoalele adiţionale, (publicată în Journal Officiel des Communautes Europeennes, 27 noiembrie 1995, nr. C.316/49 şi urm.) cheamă statele să ia măsuri eficace împotriva deturnării fondurilor comunitare. În protocolul anexă este definită corupţia pasivă ca fiind fapta săvârşită cu intenţie de către un funcţionar, direct sau indirect, de a pretinde sau a primi foloase de orice natură pentru sine sau pentru altul sau de a nu le refuza, pentru a îndeplini sau nu, într-un mod contrar îndatoririlor sale oficiale, un act în exerciţiul acestei funcţii şi care putând aduce atingerea intereselor financiare comunitare. Mai apoi, în articolul următor (art. 3) se defineşte corupţia activă ca fiind fapta săvârşită cu intenţie, constând în promisiunea sau în darea, direct sau indirect, a unui avantaj, de orice natură, unui funcţionar, pentru sine sau pentru altul, în scopul de a îndeplini sau nu într-un mod contrar îndatoririle sale de serviciu, aducând prin aceasta atingere intereselor financiare comunitare.

Potrivit art. 254 C. pen. (1968) fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Instanţa de fond a arătat sub acest aspect că, atunci când legiuitorul vorbeşte de foloase necuvenite, sensul sintagmei este cel de drept comun, în accepţiunea dreptului penal român; iar aceste foloase pot fi directe sau indirecte, dar fără a se renunţa la caracterul de plată a prestaţiei funcţionarului.

Sensul de folos "indirect" se referă la persoane interpuse, dar, tot în ideea recompensării actului făptuitorului, cum ar fi un dar făcut soţiei funcţionarului şi nerestituit, reparaţii, zugrăveli, efectuarea de lucrări în favoarea făptuitorului sau acoliţilor săi, aceştia putând fi o rudă, un prieten sau chiar o persoană juridică. Cel ce alocă acestora folosul necuvenit este făptuitorul din voinţa sa, şi nu plătitorul favorului care trebuie să fie mereu altul decât beneficiarul plăţii necuvenite. La rândul său, această persoană va beneficia întotdeauna de celelalte avantaje astfel cumpărate în contrapartidă.

Într-adevăr art. 254 C. pen. (1968) nu distinge între beneficiarii banilor sau foloaselor iar, obligaţiile internaţionale asumate de România privesc incriminarea faptelor de corupţie indiferent de persoana în favoarea căreia se urmăreşte obţinerea folosului.

În forma în vigoare a textului art. 289 C. pen., legiuitorul a stabilit că folosul este obţinut pentru sine sau pentru altul tocmai pentru a sublinia, în mod expres, faptul că nu contează cine obţine emolumentul/răsplata rezultat/rezultată dintr-un act de corupţie.

Această menţionare expresă nu conduce la concluzia absenţei incriminării în norma penală substanţială anterioară. Per a contrario ar rezulta că, un act de corupţie realizat în beneficiul soţului/copilului/părinţilor/a unui sponsor politic nu poate fi sancţionat penal, ceea ce este absurd.

Termenul final este folosit chiar de către instanţa de contencios constituţional, în Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 1 din Legea pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi a legii în ansamblul său.

Aceeaşi opinie este exprimată în doctrină, urmând a se vedea în acest sens C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, Instituţii de drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă, Editura Trei, 2008. Aceasta a fost şi concluzia Studiului bianual despre individualizarea pedepselor în cazurile de luare de mită, trafic de influenţă şi cumpărarea de influenţă, în cadrul căruia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a examinat 69 de hotărâri judecătoreşti definitive pentru a doua jumătate a anului 2011.

S-a observat că, în unele dintre aceste decizii (trei condamnări pentru corupţie activă şi trei condamnări pentru trafic de influenţă), condamnările pronunţate pentru corupţie pasivă şi trafic de influenţă priveau cazuri ce includeau un terţ beneficiar.

Concordantă a fost şi concluzia autorităţilor române exprimată în cadrul celei de a treia runde de evaluare efectuată de PPP. privind incriminările Articolele 1a şi 1b, 2-12, 17-17, 19 parag. 1 al Convenţiei Penale privind Corupţia (ETS 173), Articolele 1 - 6 ale Protocolului Adiţional (ETS 191) şi Principiului Director 2 (incriminarea corupţiei) şi transparenţa finanţării partidelor politice: Articolele 8, 11, 13b, 14 şi 16 ale Recomandării Rec(2003)4 asupra Regulilor Comune împotriva Corupţiei în Finanţarea Partidelor Politice şi a Campaniilor Electorale şi - în general - Principiul Director 15 (finanţarea partidelor politice şi campaniilor electorale).

Instanţa de fond a apreciat că, nu s-ar putea susţine, în mod credibil, că norma juridică era, la data faptelor, lipsită de previzibilitate şi că doctrina şi jurisprudenţa invocată nu ar fi fost suficiente pentru a lămuri sensul acesteia în condiţiile în care unul dintre elementele avute în vedere în analiza aferentă art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este gradul de instruire al destinatarilor normei (Kononov c. Letoniei, MC, 17.05.2010, parag. 235).

În cauză, participanţii la comiterea celor două infracţiuni de luare de mită, autori sau instigator erau funcţionari publici, persoane cu o pregătire profesională înaltă, în cazul inculpatei A. chiar cu pregătire juridică, aceasta având profesia de avocat, astfel că nu s-ar putea reţine faptul că nu au cunoscut că reprezintă ilicit penal obţinerea de foloase necuvenite pentru altul.

În subsidiar, instanţa de fond a reţinut că, în mod evident, câştigarea alegerilor prezidenţiale de către preşedintele în funcţie, candidat independent susţinut de Y. a produs un folos personal, cel puţin nepatrimonial tuturor inculpaţilor cercetaţi în prezenta cauză pentru infracţiuni de corupţie (cu titlu de exemplu, oferirea unui titlu sau a unei distincţii, avansarea în carieră, oferirea unui loc eligibil pe liste de candidaturi ale unui partid în cazul unor alegeri locale sau parlamentare etc.), având în vedere legătura acestora cu Y., respectiv inculpata A., Ministru al Turismului, îndeplinea funcţia de secretar executiv al Y. şi făcea parte din Biroul Permanent Naţional, organismul permanent de conducere a activităţii partidului; inculpatul C. a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea în urma alegerilor locale din 01.06.2008 din partea Y., iar, inculpatul B. a fost membru al Y. până la momentul numirii sale în funcţia de Secretar General în cadrul Ministerului Turismului cu susţinerea partidului anterior menţionat.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că faptele de corupţie deduse judecăţii au condus la obţinerea de foloase proprii (personale) cel puţin nepatrimoniale pentru toţi participanţii la comiterea acestora, aceste aspecte fiind confirmate atât de către inculpata A., cât şi de martorii TT. şi UU.

Într-adevăr, inculpata A. a declarat cu ocazia audierii sale în cursul cercetării judecătoreşti faptul că "cei care participau la această campanie aveau interesele lor personale, de natură financiară, legate de activitatea pe care urma să o desfăşoare în cadrul campaniei, prin intermediul firmelor lor şi interese legate de cariera lor ulterioară, respectiv eventuale poziţii în viitorul aparat guvernamental dacă această campanie ar fi fost încununată de succes".

Totodată, martorul TT., audiat în cursul cercetării judecătoreşti, la întrebarea apărătorului ales al inculpatei A. -"Dacă îl cunoaşte pe B., dacă avea vreo funcţie în partid, dacă avea vreo obligaţie să aducă sponsori în campania electorală şi dacă avea interesul să obţină rezultate prin aceste sponsorizări?" a dat următorul răspuns:

"Domnul B. era membru al Y., Organizaţia judeţeană Prahova; acesta a candidat, cred, la primărie sau la consiliul judeţean, nu îmi mai amintesc exact. Cu cât rezultatul la alegeri era mai bun, la nivel judeţean, cu atât organizaţia judeţeană putea propune candidaţi pentru funcţii înalte. Toţi cei numiţi în aceste funcţii aveau datoria de a sprijini partidul prin plata de cotizaţii, prin identificarea de sponsori. De altfel, domnul B. dorea să-ţi păstreze postul pe care îl avea, astfel că sprijinea partidul în campanie".

Declaraţia a continuat în acelaşi sens, la întrebările aceleiaşi inculpate prin apărător, martorul răspunzând:

"B. deţinea funcţia de secretar general, propus de Organizaţia judeţeană Prahova şi numit de Prim-ministru. Când a devenit funcţionar public B. şi-a dat demisia din calitatea de membru de partid dar demisia era una formală".

Aceleaşi aspecte sunt reluate de martorul UU. care a menţionat că inculpatul B. nu avea cum să ocupe funcţia de secretar general, fără a fi membru de partid şi fără a fi propus de o organizaţie judeţeană. Totodată, martorul a indicat faptul că "aveai şanse sporite să obţii o funcţie mai mare, cu sprijinul partidului cu cât erai mai implicat".

De asemenea, la întrebarea apărătorului inculpatei A. "Era implicată organizaţia judeţeană în vreun fel într-o eventuală demitere a inculpatului B.?" martorul a arătat că:

"Prim-ministrul era cel care îl putea demite, însă potrivit cutumei, nu ar fi făcut-o fără acordul organizaţiei judeţene".

În acest context, instanţa de fond a subliniat că dintre cei trei inculpaţi cărora li se impută săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită în forma instigării sau autoratului, doar inculpatul B. nu mai era la data faptelor membru al Y., în urma unei demisii formale după cum rezultă din analiza coroborată a depoziţiilor anterior menţionate.

În aceste condiţii, elementele factuale relevate de martori sunt cu atât mai evidente în cazul inculpaţilor A., secretar executiv al Y. şi membru al Biroului Permanent Naţional şi C., preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea.

De altfel, potrivit propriilor declaraţii în cursul anului 2009, inculpata A. era Ministrul Turismului, iar, domnul X. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, iar, în decembrie 2009 Guvernul s-a restructurat astfel că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei a fuzionat cu Ministerul Turismului, iar, inculpata a devenit ministrul noului minister şi inculpatul B. a rămas secretar general în cadrul ministerului nou format.

Cu privire la natura folosului, instanţa de fond a arătat că, potrivit textului de incriminare, se înţelege că subiectul activ al infracţiunii "se răsplăteşte" sau răsplăteşte o altă persoană prin conduita sa contrară atribuţiunilor sale de serviciu, urmărind astfel un folos, indiferent de natura sa, patrimonială sau nepatrimonială.

Curtea a reţinut că dispoziţia legală urmăreşte sancţionarea unor situaţii în care sunt încălcate normele legale care conferă temei şi justificare obţinerii unor foloase, drept care, în acest caz, folosul obţinut este întotdeauna necuvenit, indiferent că este de natură patrimonială sau nepatrimonială.

În mod evident, în opinia instanţei de fond, folos reprezintă şi capitalul de imagine/electoral obţinut de candidatul independent susţinut de Y., preşedinte în funcţie prin derularea campaniei pentru referendumul pentru trecerea la parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari. Organizarea unui referendum naţional consultativ în aceeaşi zi cu primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale în care preşedintele în funcţie la acea dată era şi candidat pentru un al doilea mandat s-a datorat şi unor raţiuni electorale prezidenţiale.

De altfel, chiar Curtea Constituţională în considerentele Hotărârii nr. 33 din 26 noiembrie 2009 asupra contestaţiei privind nerespectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional consultativ din data de 22 noiembrie 2009 a arătat:

"(...) Curtea Constituţională constată că susţinerile contestatarilor au în vedere fie interpretări subiective ale unor manifestări desfăşurate în timpul campaniei electorale prezidenţiale şi pentru referendum, fie chiar aspecte de fapt ce vizează un anumit comportament al Preşedintelui României în contextul acestei campanii, fără însă ca toate acestea să evidenţieze reale încălcări ale dispoziţiilor fundamentale, care să pună la îndoială validitatea referendumului naţional consultativ desfăşurat în data de 22 noiembrie 2009 sub aspectul vicierii consimţământului cetăţenilor.

În final, Curtea observă că, deşi stabilirea datei desfăşurării unui referendum naţional consultativ cu privire la probleme de interes naţional se include în prerogativa exclusivă a Preşedintelui României stabilită de art. 90 din Constituţie, totuşi, pentru a se evita orice suspiciuni cu privire la rezultatele alegerilor, respectiv ale referendumului, este indicat ca cele două operaţiuni electorale să nu fie organizate în aceeaşi zi, chiar dacă argumente practice, de ordin financiar, ar justifica organizarea acestora simultan."

În plus, instanţa de fond a subliniat că serviciile de publicitate plătite în contextul infracţiunilor de luare de mită deduse judecăţii nu vizau exclusiv campania pentru referendum ci şi pe cea privind alegerile prezidenţiale, instanţa având în vedere serviciile prestate de V., respectiv servicii de monitorizare a presei, vizând apariţiile în mass - media ale candidatului N., cele prestate de O. ce a realizat pagina de internet www.x.ro, care a fost folosită pentru transmiterea în direct a evenimentelor electorale la care participa candidatul N.

Ca urmare, în drept, curtea de apel a apreciat că fapta inculpatei A., care, în perioada octombrie - noiembrie 2009, l-a determinat pe secretarul general al Ministerul Turismului, inculpatul B. să ceară suma de 918.864 RON de la martorul I., reprezentantul societăţii J. SA, societate care avea în derulare contracte finanţate de minister, pentru a asigura finanţarea corespunzătoare a acestora, suma urmând să fie folosită pentru plata serviciilor prestate în favoarea candidatului susţinut de partidul din care făcea parte inculpata, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la luare de mită.

În ceea ce priveşte fapta aceleiaşi inculpate, care, în perioada octombrie - noiembrie 2009, l-a determinat pe inculpatul C., preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, să ceară suma de 691.029,63 RON de la martorul K., reprezentantul societăţii L. SRL, societate care avea în derulare mai multe contracte cu Consiliul Judeţean, pentru a asigura finanţarea corespunzătoare a acestora, suma urmând să fie folosită pentru plata serviciilor electorale prestate în favoarea candidatului susţinut de partidul din care făcea parte inculpata, instanţa de fond a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la luare de mită.

Totodată, faptele inculpatei A., care, în perioada octombrie - decembrie 2009, a schimbat sumele de bani în cuantum de 918.864 RON, obţinute prin infracţiunea de luare de mită săvârşită de B. şi transferate în patrimoniul societăţii M., în servicii de publicitate prestate către campania electorală a candidatului N., au fost apreciate ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor.

În acest sens, s-a arătat că, în loc să se execute obiectul contractului încheiat între YY. şi M., această din urmă societate a prestat, la cererea inculpatei A., servicii de natură electorală.

Prin schimbarea dreptului de creanţă al M., corespunzător serviciilor prestate în campania electorală, cu sumele de bani transferate în urma săvârşirii infracţiunii de corupţie s-a urmărit ascunderea originii infracţionale a bunurilor, realizându-se condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor.

Judecătorul fondului a apreciat, totodată, că, în drept, faptele inculpatei A., care, în perioada octombrie - decembrie 2009, a schimbat sumele de bani în cuantum de 691.029,63 RON, obţinute prin infracţiunea de luare de mită săvârşită de inculpatul C. şi transferate în patrimoniul societăţilor M., O., P. şi Q., în servicii de publicitate prestate către campania electorală a candidatului N., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor.

În acest sens, prima instanţă a arătat că, în loc să se execute obiectul contractului încheiat de L. cu societăţile YY., M., O., P. şi Q., aceste societăţi au prestat, la cererea inculpatei A., servicii de natură electorală. Prin schimbarea dreptului de creanţă al acestor societăţi, corespunzător serviciilor prestate în campania electorală, cu sumele de bani transferate în urma săvârşirii infracţiunii de corupţie s-a urmărit ascunderea originii infracţionale a bunurilor, realizându-se condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor.

Cu referire la faptele inculpatei A., care, în cursul lunii februarie 2010, a transferat în patrimoniul lui E. şi al inculpatei F. sumele de bani în cuantum de 100.000 RON obţinute prin infracţiunea de delapidare săvârşită de D., s-a reţinut că, în drept, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor.

Sub acest aspect, s-a arătat că, inculpata A. a participat ca autor la transferul acestei sume prin stabilirea legăturii dintre autorul infracţiunii predicat, intermediar şi beneficiarul final.

Totodată, inculpata i-a cerut lui T., să realizeze operaţiunile necesare pentru transferul banilor ulterior consumării infracţiunii predicat, respectiv plata serviciilor fictive de către H. Prin interpunerea martorului T. între autorul infracţiunii predicat şi beneficiarul final al sumelor de bani, inculpata a urmărit să îngreuneze identificarea originii infracţionale a banilor şi eventuala identificare a faptei.

De asemenea, s-a reţinut că faptele inculpatei A., care, în perioada octombrie - decembrie 2009, a participat la transferul sumelor de bani în cuantum de 735.098 RON obţinute prin infracţiunea de evaziune fiscală săvârşite de E. către O. SRL, R. SRL şi S. SRL şi le-a schimbat în servicii prestate în campania electorală, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor.

În acest sens, s-a arătat că inculpata A. a gestionat achiziţia serviciilor şi a gestionat obligaţiile născute în acest context, fiind totodată cea care a intermediat relaţia dintre F. şi E., pe de o parte, şi prestatorii de servicii cărora le-au fost transferaţi banii, de cealaltă parte.

În privinţa primelor două infracţiuni de spălare a banilor (B.1.3., B.1.4.) în cazul cărora schimbarea/transferul banilor a coincis cu momentul remiterii efective a sumelor reprezentând mita, instanţa de fond a reţinut că infracţiunea predicat are un moment al consumării anterior realizării elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor, aceasta din urmă fiind distinctă şi subsecventă infracţiunilor de luare de mită cu care se află în concurs real.

Făcând trimitere la cele statuate de către instanţa supremă - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 16 din 08 iunie 2016, instanţa de fond a arătat că, în cauză, dobândirea de către persoanele juridice care au prestat servicii de publicitate în cadrul campaniei electorale sau a celei privind referendumul a sumelor de bani remise cu titlu de mită a fost realizată prin schimbarea şi transferul acestora în scopul ascunderii provenienţei lor ilicite.

Astfel, subsecvent fiecărei infracţiuni predicat de luare de mită consumate în momentul pretinderii sumelor în cauză au fost încheiate contracte fictive de prestări servicii, au fost emise facturi şi au fost realizate plăţi în baza acestora. Într-adevăr potrivit doctrinei şi unei practici judecătoreşti constante în materie, luarea de mită este o infracţiune instantanee, susceptibilă de consumare anticipată deoarece simplul act al pretinderii consumă infracţiunea (S. Kahane, Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, în V. Dongoroz ş.a., Explicaţii teoretice ale C. pen. român. Partea specială, vol. IV, Ed. Academiei, Bucureşti, 1972, p. 135).

Ca urmare, în cazul în care pretinderea a fost urmată de primirea acelor foloase, trebuie să se considere că infracţiunea s-a consumat în momentul realizării înţelegerii ilicite fără ca primirea ulterioară a foloaselor promise să mai prezinte vreo semnificaţie sub aspectul consumării infracţiunii.

Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a apreciat că, în cauză, infracţiunile de instigare la luare de mită reţinute în sarcina inculpatei A. s-au consumat în momentul pretinderii sumelor de către autorii instigaţi, infracţiunile de spălare a banilor subsecvente fiind în concurs real cu infracţiunile predicat.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani reţinută în sarcina inculpatei A. ce are ca infracţiune predicat infracţiunea de evaziune pentru a cărei săvârşire a fost condamnat numitul E., prin Sentinţa penală nr. 89/F/22.01.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 13.02.2019, instanţa de fond a reţinut că infracţiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 este o infracţiune de pericol (formală) astfel că, a înlăturat apărarea inculpatei potrivit căreia, aceasta nu s-ar fi consumat anterior săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor întrucât data până la care autorul faptei ar fi avut obligaţia să îşi declare operaţiunile comerciale în evidenţele contabile şi să îşi plătească taxele şi impozitele aferente operaţiunilor financiare desfăşurate în anul 2009 ar fi fost 25 ianuarie 2010, dată ulterioară celei reţinute în cazul infracţiunii de spălare a banilor.

Prin urmare, instanţa de fond a arătat că infracţiunea de evaziune fiscală este una de pericol şi decurge din faptul că, potrivit alin. (1) al art. 9 din legea cadru anterior menţionată fapta trebuie comisă "în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale", legea impunând, astfel, pentru existenţa infracţiunii, urmărirea unui scop, şi nu neapărat realizarea acestui scop.

În acest ultim caz, dacă intenţia legiuitorului ar fi fost de a conferi infracţiunii de evaziune fiscală caracter de infracţiune materială, de prejudiciu, s-ar fi stipulat condiţia expresă a sustragerii efective de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, ("dacă s-a sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale").

De asemenea aceeaşi concluzie este impusă de natura relaţiilor sociale care formează obiectul juridic special al infracţiunii de evaziune fiscală şi de faptul că, rolul art. 10 din Legea nr. 241/2005 este de a accelera repararea prejudiciilor economice produse statului, fără a înlătura caracterul de infracţiune de pericol, formală, caracter care este impus tocmai de sediul normei de incriminare (a se vedea în acelaşi sens minuta întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, Sibiu, 24 - 25 septembrie 2015, pag. 53).

Premisa infracţiunii reţinute în sarcina persoanei condamnate E. prin sentinţa penală definitivă anterior menţionată constă în efectuarea de operaţiuni comerciale sau realizarea de venituri de către făptuitor.

Prin venituri realizate se înţelege venitul realizat din orice sursă, care este supus impunerii conform Codul fiscal. Venitul se consideră realizat la data naşterii dreptului de creanţă al contribuabilului contra unui debitor, şi nu la data plăţii, plata fiind doar o modalitate de stingere a creanţei. Având în vedere situaţia premisă de existenţă a unor operaţiuni comerciale efectuate sau a unor venituri realizate de către făptuitor, contribuabilul personal sau presupusul contabil are obligaţia de a evidenţia operaţiunea sau venitul. Neevidenţierea se raportează, în sensul legii penale, la acte contabile sau alte documente legale, înţelegând prin acestea toate documentele legale întocmite în activitatea de ţinere a evidenţei contabile şi fiscale. Sunt acte contabile sau alte documente legale: formularele unice pe economie, cu regim juridic de document justificativ, registrele contabile, exclusiv cele obligatorii, situaţiile financiare recapitulative şi declaraţiile fiscale. În consecinţă evidenţierea unei operaţiuni efectuate sau a unui venit realizat presupune mai multe etape: întocmirea documentului justificativ, înregistrarea documentului justificativ, sintetizarea operaţiunilor efectuate şi completarea declaraţiilor fiscale. Evidenţierea pentru orice operaţiune sau venit este rezultatul unor consemnări succesive în acte de natură diferită, ansamblul înregistrărilor cu privire la acea operaţiune sau acel venit realizând conţinutul obligaţiei de evidenţiere. Iniţial, operaţiunea efectuată sau venitul realizat presupune întocmirea sau receptarea unui document justificativ: factură, bon de consum, bon de primire, notă de recepţie, chitanţă, stat de salarii, proces-verbal de recepţie. Pe baza acestui document se efectuează înscrierea operaţiunii în registrele contabile ale societăţii. Pe baza acestor registre contabile se întocmesc, la finele perioadei fiscale (lunar, trimestrial sau anual) situaţiile financiar-contabile recapitulative, iar ulterior, pe baza situaţiei financiare recapitulative, contribuabilul depune declaraţia fiscală, la termenele indicate de lege. Astfel, omisiunea de a evidenţia poate să fie totală sau parţială, în noţiunea de neevidenţiere fiind inclusă şi inexistenţa actului contabil.

În cauză, omisiunea de a evidenţia operaţiunea economică realizată a fost totală neexistând niciun moment intenţia de a remedia o inacţiune culpabilă, aspect relevat de martora GG.

Într-adevăr, potrivit declaraţiilor acesteia, întrebat fiind despre încasarea sumei de 2.500.000 RON reliefată de extrasele de cont ale societăţii BBB., E. a răspuns că este o plată de la FFF., că nu este treaba ei iar deocamdată nu trebuie făcut nimic, martora susţinând că l-a abordat în repetate rânduri în legătură cu aceasta rezultatul fiind similar.

Martora a mai precizat că, în cursul lunilor martie - aprilie 2010 E. şi inculpata F. i-au cerut să emită facturi aferente acestei sume, iniţial o factură pentru întreaga sumă, ulterior două facturi - una aferentă sumei de 1.000.000 RON şi una aferentă sumei de 1.500.000 RON. Potrivit aceleiaşi martore, facturile emise către FFF. nu s-au întors la ea semnate şi validate de client, astfel încât a discutat despre acest lucru atât cu E., cât şi cu F., care i-au spus să stau liniştită.

În ceea ce priveşte cunoaşterea de către inculpata A. a provenienţei ilicite a sumelor de bani, instanţa de fond a reţinut că aceasta a fost implicată în negocierea condiţiilor privind prestarea serviciilor de publicitate care au fost plătite din suma de bani, obţinută prin infracţiunea de evaziune fiscală săvârşite de E. de 424.830 RON la 20.11.2009 către SC O. SRL (administrată de martorul AA.; contravaloarea serviciilor prestate pentru realizarea paginii de internet www.x.ro, în baza unei înţelegeri negociate de A. potrivit acestui martor); 411.264 RON la 16.11.2009 şi 257.040 RON la 11.12.2009 către SC R. SRL (administrată de inculpatul G.; contravaloarea serviciilor de consultanţă electorală prestate candidatului N. de către G. şi JJJ.); 101.904 RON la 11.12.2009 către S. SRL (administrată de martorul DD.; privind servicii prin care această firmă a asigurat echipamentele tehnice necesare pentru echiparea unei scene amplasate în apropierea sediului de campanie în vederea organizării de concerte).

Potrivit declaraţiei date în cursul urmăririi penale de către acest ultim martor, încheierea contractului a avut loc la cererea inculpatei A. Totodată, martorul a indicat faptul că îşi aminteşte că au fost întârzieri la plata contractului încheiat cu BBB. şi că a trebuit să insiste pentru a obţine diferenţa de preţ pe lângă T. şi la A.

În faza cercetării judecătoreşti martorul a revenit asupra celor declarate iniţial indicând faptul că, iniţiativa încheierii contractului cu BBB. i-a aparţinut lui E. şi că discuţiile referitoare la neefectuarea plăţii restante s-au purtat exclusiv cu acesta din urmă.

Astfel, instanţa de fond a acordat prioritate declaraţiei date în cursul urmăririi penale având în vedere justificarea furnizată spre a explica modificarea elementelor relatate, respectiv aceea că a fost "puţin luat prin surprindere prin chemarea la DNA astfel că nu a avut timp să elucideze toate elementele declaraţiei sale" însă, ulterior, s-a consultat cu colegii şi şi-a amintit realitatea.

De asemenea, s-a considerat că precizările martorului din cursul urmăririi penale sunt ferme, iar, relatarea elementelor "reale" a fost făcută la peste 10 ani de la data declaraţiei iniţiale, deşi, martorul are pregătirea necesară pentru a conştientiza importanţa celor declarate în calitate de martor şi sancţiunile la care se expune în ipoteza unor declaraţii neconforme realităţii.

În consecinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpata A. a gestionat achiziţia serviciilor şi obligaţiile născute în acest context, fiind totodată cea care a intermediat relaţia dintre inculpata F. şi E., pe de o parte, şi prestatorii de servicii cărora le-au fost transferaţi banii, de cealaltă parte.

În ceea ce priveşte susţinerile apărării potrivit cărora scopul încheierii contractelor fictive ar fi fost acela al efectuării unor plăţi şi nu ascunderea sau disimularea originii ilicite, instanţa de fond reţinut că scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite nu trebuie să fie singurul care să justifice efectuarea schimbării sau transferului de bunuri existenţa sau nu a unui interes economic propriu, al autorului, nefiind relevantă sub aspectul reţinerii săvârşirii infracţiunii de spălare de bani.

În ceea ce priveşte faptele aceleiaşi inculpate, care, în perioada 30.10 - 18.11.2009, a predat martorului T. în mai multe tranşe suma totală de 305.118 RON în numerar, provenită din infracţiuni, a determinat transferul subsecvent al acesteia şi a schimbat-o în servicii prestate de U. SA şi V. SA către campania electorală a candidatului N., instanţa de fond a apreciat că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor.

Referitor la fapta inculpatului B., care în perioada octombrie - noiembrie 2009, în calitate de secretar general al Ministerul Turismului, a cerut suma de 918.864 RON de la martorul I., reprezentantul societăţii J. SA, societate care avea în derulare contracte finanţate de minister, pentru a asigura finanţarea corespunzătoare în viitor a proiectului, sumele fiind folosite pentru plata unor servicii de publicitate, instanţa de fond a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.

În legătură cu fapta inculpatului C., care în perioada octombrie - noiembrie 2009, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, a cerut şi a primit suma de 691.029,63 RON de la martorul K., reprezentantul societăţii L. SRL, societate care avea în derulare mai multe contracte cu Consiliul judeţean, pentru a asigura finanţarea corespunzătoare a acestora, suma fiind folosită pentru plata unor servicii electorale, instanţa de fond a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.

Referitor la apărarea inculpatului C. în sensul că nu a condiţionat exercitarea atribuţiilor de serviciu de transmiterea foloaselor materiale de către reprezentanţii L. SRL, instanţa de fond a arătat că susţinerile inculpatului nu au relevanţă din perspectiva încadrării juridice a faptei, în condiţiile în care, acesta a adresat solicitarea de plata a sumei de bani administratorului unei societăţi comerciale care avea în derulare un număr de 6 contracte încheiate de Consiliul judeţean Tulcea şi care urma să realizeze în aceeaşi perioadă încasări semnificative de la această ultimă instituţie.

S-a arătat că această împrejurare este relevantă sub aspectul laturii subiective şi demonstrează că părţile au anticipat că în schimbul foloaselor materiale funcţionarul îşi va îndeplini atribuţiile referitoare la derularea în viitor a contractelor într-o modalitate care să corespundă intereselor societăţii.

Curtea a reţinut, de asemenea, ca fiind nerelevantă apărarea inculpatului privind lipsa participării sale la atribuirea contractelor către L. SRL şi delegarea atribuţiile de ordonator de credite altor persoane, în condiţiile în care, acesta avea atribuţii proprii, stabilite prin lege, atât în adoptarea bugetului unităţii administrativ teritoriale, prin care erau stabilite sumele alocate diferitelor capitole bugetare, cât şi în procedura de aprobare a plăţilor.

În acest sens, s-a mai arătat că, persoanele care gestionau derularea curentă a contractelor se aflau în subordinea sa directă, iar în exercitarea atribuţiilor specifice preşedintelui consiliului judeţean le verifica activitatea. Totodată, delegarea temporară a unei atribuţii nu echivalează cu pierderea atribuţiei, ea rămânând în continuare în sfera de competenţă a funcţionarului.

Prin urmare, s-a considerat că existenţa infracţiunii nu este condiţionată de realizarea efectivă în mod nemijlocit a atribuţiei de serviciu de către autor, condiţia esenţială fiind ca la momentul consumării infracţiunii părţile să aibă reprezentarea faptului că folosul oferit sau remis reprezintă un contraechivalent pentru modul în care funcţionarul urmează să îşi îndeplinească atribuţiile, condiţie îndeplinită în speţă.

Cu privire la faptele inculpatului D., săvârşite în perioada decembrie 2009 - februarie 2010 în exercitarea atribuţiilor de administrare a bunurilor societăţii în calitate de director general al SC H., de a încheia un contract fictiv şi de a transmite suma de 119.000 RON, în lipsa oricărei contraprestaţii, către SC Q. SRL, instanţa de fond a arătat că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare.

În acest sens, curtea de apel a reţinut că inculpatul avea atribuţii de administrare a bunurilor părţii civile, atât în sensul art. 2151 C. pen. în vigoare la data săvârşirii faptei, cât şi al art. 295 C. pen., iar, SC H. este o societate cu capital de stat, astfel încât inculpatul avea calitatea de funcţionar public atât în sensul prevăzut de art. 147 alin. (1) din vechiul C. pen., cât şi în sensul art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

În continuare, făcând din nou trimitere la aspectele şi circumstanţele faptice ce rezultă din materialul probatoriu administrat în cauză, raportat la criticile invocate de inculpatul D., prima instanţă a înlăturat motivat apărările formulate de acesta în legătură cu acuzaţiile ce i-au fost aduse prin rechizitoriu, toate argumentele invocate de judecătorul fondului fiind expuse, pe larg, în cuprinsul sentinţei penale apelate.

În ceea ce priveşte fapta inculpatei F., de a-l determina pe inculpatul D., directorul general al SC H., în cursul lunii decembrie 2009, ca în exercitarea atribuţiilor de administrare a bunurilor societăţii să încheie un contract fictiv în baza căruia să transmită suma de 119.000 RON în lipsa oricărei contraprestaţii, către SC Q. SRL, aceasta a fost încadrată juridic în infracţiunea de instigare la delapidare.

În ceea ce priveşte faptele aceleiaşi inculpate de a-l determina pe E. în cursul lunii februarie 2010 să realizeze operaţiuni fictive, transferuri bancare şi retrageri de numerar prin care suma de 100.000 RON a fost folosită în interesul inculpatei şi al concubinului său, s-a apreciat de către instanţa de fond că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la spălare a banilor.

Totodată, referitor la faptele inculpatei F. de a-l determina pe E. în perioada octombrie - noiembrie 2009 să realizeze operaţiuni fictive prin care suma de 735.098 RON provenită din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală a fost transferată către SC O. SRL, R. SRL şi S. SRL pentru a achita servicii prestate în cadrul campaniei electorale în favoarea tatălui său, s-a reţinut că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la spălarea banilor.

În procesul de individualizare judiciară a cuantumului sancţiunilor penale, curtea de apel a apreciat că aplicarea unor pedepse cuprinse între minimul special şi mediul pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este proporţională cu gradul de pericol social al faptelor şi periculozitatea inculpaţilor, sens în care s-a ţinut seama de faptul că persoane deţinând funcţii publice importante, la cel mai înalt nivel, s-au implicat în mecanisme infracţionale pentru finanţarea campaniilor electorale şi a celei privind referendumul, cu consecinţa atingerii semnificative a asigurării egalităţii de şanse în competiţia politică.

Deopotrivă la stabilirea gravităţii faptelor săvârşite, instanţa de fond a mai avut în vedere şi modalitatea de săvârşire a infracţiunilor, schemele infracţionale gândite şi puse în practică de inculpaţi pentru a intra în posesia sumelor de bani plătite de agenţii economici cu titlu de mită, creându-se aparenţa unor operaţiuni legale, precum şi sumele de bani primite cu titlu de mită în modalităţile descrise, au un cuantum deosebit de ridicat.

Pentru cuantificarea sancţiunilor penale, judecătorul de la prima instanţă a valorificat şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, aceştia fiind persoane integrate familial şi social, necunoscute cu antecedente penale (cu excepţia inculpatei A., a cărei condamnare anterioară nu a fost desfiinţată, ci doar, suspendată executarea pedepsei aplicate), dar şi intervalul de timp scurs de la data faptelor deduse judecăţii, de aproximativ 12 ani.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. anterior raportat şi la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 06 mai 2014 potrivit căreia dispoziţiile legale privind aplicarea legii penale mai favorabile sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de fond a apreciat că, în cazul inculpatelor A. şi F., legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969 şi Legea nr. 656 din 07 decembrie 2002, republicată, raportat la modalitatea de sancţionare a pluralităţii de infracţiuni, în sensul că aplicarea sporului de pedeapsă nu este obligatorie.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., instanţa de fond a constatat că succesiunea de legi în timp nu a produs modificări în favoarea sau defavoarea acestuia având în vedere că pedeapsa ce i-a fost aplicată a fost individualizată în intervalul cuprins între minimul special şi mediul pedepsei prevăzute de lege.

Referitor la inculpaţii C. şi D., s-a considerat că legea penală mai favorabilă o constituie C. pen. din 1969 întrucât dispoziţiile vechiul C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei sunt mai favorabile decât cele cuprinse în noul C. pen., având în vedere efectele diferite ale împlinirii termenului de încercare în cazul dispoziţiilor penale substanţiale succesive.

La stabilirea pedepselor complementare şi accesorii, instanţa de fond a avut în vedere natura, modalitatea săvârşirii faptei, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpaţilor, care conduc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat).

Totodată, instanţa de fond a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege al inculpaţilor, întrucât infracţiunea comisă nu are conotaţie electorală.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii D., A., F., B. şi C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

1. Prin motivele scrise de apel şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a invocat critici privind greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor A., B., C., F. şi D. şi greşita soluţie de achitare dispusă faţă de inculpatul G., pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.

Astfel, în ceea ce priveşte modalitatea de individualizare judiciară a sancţiunilor penale aplicate, s-a apreciat de către parchet, că în raport cu circumstanţele personale ale inculpaţilor şi împrejurările în care aceştia au săvârşit faptele pentru care au fost condamnaţi, se impune stabilirea unor pedepse mai aspre, orientate spre maximul special prevăzut de lege, care să corespundă, astfel, gradului ridicat de pericol social al infracţiunilor deduse judecăţii şi datelor ce caracterizează persoana acuzaţilor.

Deopotrivă, sentinţa primei instanţe a fost criticată şi în privinţa netemeiniciei soluţiei de achitare dispuse faţă de inculpatul G., apreciindu-se, în esenţă, că probatoriul administrat în cauză relevă realizarea elementelor constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, fapta fiind consumată la data de 22 septembrie 2016, iar, Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020 a Curţii Constituţionale nu este aplicabilă în speţă.

2. Inculpata A., în calea de atac promovată a criticat, în scris, sentinţa penală apelată pentru aspecte de nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, inculpata A. a invocat nelegalitatea sentinţei penale atacate, motiv pentru care a solicitat, ca efect al admiterii căii de atac promovate, desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală din C. proc. pen. pentru următoarele considerente:

- nelegala compunere a instanţei de fond având în vedere că la judecarea cauzei a participat un judecător incompatibil;

Sub acest aspect, s-a arătat că, în compunerea completului de judecată care a soluţionat cauza în fond a intrat un judecător în privinţa căruia era incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., existând suspiciunea că imparţialitatea acestuia a fost afectată.

Cu privire la incompatibilitatea în care s-a aflat magistratul fondului, s-a arătat că aceasta a fost determinată de participarea acestuia, alături de procurorul de caz la activităţi de elaborare a unei publicaţii de specialitate juridică, activităţi care s-au desfăşurat pe tot parcursul procesului penal ce face obiectul prezentei cauze şi care denotă existenţa unei legături profesionale şi a unui scop patrimonial comun, urmărit de către cei doi.

- nemotivarea sentinţei atacate de o manieră efectivă, în sensul că judecătorul fondului nu a analizat materialul probator care să justifice soluţia de condamnare a inculpatei, ci a preluat pasaje din cuprinsul actului de sesizare, nefăcând o analiză a apărărilor formulate, acestea fiind respinse nemotivat.

Deopotrivă, inculpata A. a invocat şi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţată de instanţa de fond, solicitând, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., ca efect al admiterii căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, în urma rejudecării cauzei, pronunţarea unei soluţii de achitare pentru toate infracţiunile ce fac obiectul judecăţii, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În acest sens, făcând o analiză detaliată a mijloacelor de probă administrate în cauză, apelanta a susţinut, în esenţă, că acestea nu atestă comiterea infracţiunilor de care a fost acuzată, hotărârea de condamnare fiind rezultatul unei interpretări eronate a probatoriului de către instanţa de fond.

Mai mult, s-a arătat că, instanţa de fond a reţinut în cuprinsul sentinţei împrejurări de fapt care nu au fost dovedite şi nu a procedat la administrarea tuturor probelor necesare pentru lămurirea cauzei, neexistând suficiente dovezi care să demonstreze vinovăţia inculpatei.

Cu ocazia dezbaterilor, inculpata A. a solicitat, prin intermediul apărătorilor aleşi, să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru toate cele şapte infracţiuni pentru care a fost trimisă în judecată, motiv pentru care, se impune încetarea procesului penal, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Cu aceeaşi ocazie, la interpelarea instanţei de judecată, inculpata A., a precizat, prin intermediul sistemului de videoconferinţă, asistată de apărători aleşi, că nu solicită continuarea procesului penal în ipoteza în care se va constata că faptele reţinute în sarcina sa, de către instanţa de fond, sunt prescrise.

3. Inculpatul D., în motivele scrise de apel, a invocat netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, solicitând, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., ca efect al admiterii căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, în urma rejudecării cauzei, pronunţarea unei soluţii de achitare pentru infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 2151 din C. pen. (1969), în principal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. (fapta nu există), iar, în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).

Totodată, în situaţia în care instanţa de apel va ajunge la concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptei imputate, s-a solicitat aplicarea unei pedepse orientată spre minimul prevăzut de lege, iar, ca modalitate de executare să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 81 - 83 din C. pen. privind suspendarea executării.

În susţinere, în esenţă, s-a arătat, contrar argumentelor expuse de către judecătorul fondului în sensul că acţiunea imputată inculpatului D. reprezintă o acţiune de sustragere pentru altul, că sustragerea pentru altul nu reprezintă o acţiune alternativă ce intră în conţinutul elementului material al infracţiunii de delapidare.

Astfel, în ceea ce priveşte însuşirea pentru altul, s-a arătat că inculpatul nu a însuşit suma de bani nici pentru sine şi nici pentru altul, banii nu au trecut în proprietatea sa, astfel încât să poată dispune de aceştia prin consumare, folosire sau înstrăinare, în condiţiile în care a încheiat un contract şi a dispus plata sumei de 119.000 RON către o societate comercială, fără ca suma să treacă prin patrimoniul său.

Sub acelaşi aspect, s-a mai arătat că, mobilul încheierii contractului a constat în achiziţionarea de servicii de publicitate în mijloace mass-media e mare audienţă (televiziune, radio) din ţări riverane Dunării, fără acces direct la porturi maritime, care se puteau aproviziona cu produse petroliere aduse pe cale maritimă în portul Constanţa.

Ca urmare, având în vedere că inculpatul nu a traficat şi nici nu şi-a însuşit suma de 119.000 RON, s-a apreciat că fapta imputată nu există.

Totodată, în subsidiar, s-a solicitat să se constate că plata sumei de 119.000 de RON în temeiul unui contract între două societăţi comerciale nu este o faptă prevăzută de legea penală.

4. Inculpatul C., reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond, a criticat sentinţa atacată pentru greşita sa condamnare, solicitând, în esenţă, pronunţarea unei soluţii de achitare pentru infracţiunea ce face obiectul judecăţii, respectiv luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală (fapta nu există).

În acest sens, a invocat în motivare, lipsa de credibilitate a martorului denunţător K., care, în opinia apărării, nu poate fi considerat un martor veritabil care să prezinte garanţii de obiectivitate, corectitudine şi loialitate în privinţa aflării adevărului, acesta păstrându-şi, de facto, calitatea de participant la comiterea infracţiunii, în privinţa sa operând o prezumţie de parţialitate, similară părţilor şi subiecţilor procesuali principali.

Totodată, făcând trimitere la elementele de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită, s-a arătat că pentru existenţa elementului material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, în modalitatea pretinderii, acţiunea trebuie să se realizeze prin mijloace de natură a avea o semnificaţie precisă, exactă, care să sugereze neîndoielnic şi neechivoc solicitarea ori intenţia funcţionarului de a condiţiona de ea îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu.

În acest sens, s-a precizat că atât procurorul, cât şi judecătorul fondului, nu au explicat, în concret, care ar fi fost actul privind îndatoririle de serviciu ale inculpatului, aceştia făcând referiri doar la asigurarea finanţării corespunzătoare contractelor pe care SC L. SRL le avea cu Consiliul Judeţean Tulcea.

Cu ocazia dezbaterilor pe fondul apelului, inculpatul C. a solicitat, prin intermediul apărătorilor aleşi, să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunea de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată, motiv pentru care, se impune încetarea procesului penal, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Inculpatul C. personal, având ultimul cuvânt, asistat de apărători aleşi, a precizat că este de acord cu încetarea procesului penal şi aplicarea deciziei Curţii Constituţionale privind prescripţia răspunderii penale.

5. Inculpatul B., în calea de atac promovată a solicitat, în esenţă, achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În acest sens, făcând o analiză detaliată a mijloacelor de probă administrate în cauză, apelantul a susţinut, în esenţă, că, deşi este real că i-a înmânat martorului denunţător I., la sfârşitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie 2009, un bilet în care era consemnat un număr de contact al unui manager al unei societăţi de publicitate care presta servicii electorale în campanie, nu i-a comunicat în scris sau verbal situaţia alocărilor aferente unor proiecte ale unor unităţi administrativ teritoriale cu SC J. SA şi care ar fi fost în evidenţele contabile ale Ministerului Turismului, nu i-a comunicat lui I. nicio sumă de bani pe care acesta ar fi trebuit să o plătească către SC M. SRL, prin administratorul acesteia, BB. şi nu i-a făcut nicio afirmaţie despre vreun contract pe care I. să îl încheie cu vreo societate sau cu vreo altă persoană.

Astfel, s-a arătat că fapta inculpatului B. de a-i înmâna lui I. un bileţel cu un număr de telefon al unui manager al unei companii de publicitate, nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală.

Apelantul inculpat a criticat sentinţa penală atacată şi sub aspectul nerespectării principiului neretroactivităţii legii penale şi a principiului legalităţii incriminării.

Sub acest aspect, a arătat că, în mod greşit, prima instanţă a apreciat că legea penală mai favorabilă inculpatului este Noul C. pen.

Făcând trimitere la definiţia infracţiunii de luare de mită, astfel cum este prevăzută, atât în vechea, cât şi în noua codificare, inculpatul a arătat că, fapta pentru care a fost condamnat nu îndeplineşte condiţiile esenţiale pentru existenţa infracţiunii de luare de mită, aşa cum este prevăzută de C. pen. din 1969, cod aflat în vigoare la data săvârşirii faptei, în condiţiile în care sintagma "pentru altul" nu era prevăzută în elementul constitutiv al infracţiunii de luare de mită.

Astfel, s-a arătat că legea penală mai favorabilă este legea veche, aceasta fiind cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul B.

În subsidiar, apelantul inculpat B. a solicitat ca, în situaţia în care, instanţa de control judiciar va aprecia că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea, să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 privind organizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi a art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi să se stabilească o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, iar, ca modalitate de executare să se dispună aplicarea dispoziţiilor art. 81 din C. pen. (1969) privind suspendarea condiţionată a executării.

6. Inculpata F. a criticat hotărârea atacată ca fiind nelegală şi netemeinică pentru motivele expuse în sinteză în cele ce urmează şi detaliate în încheierea de dezbateri, în motivele de apel şi în concluziile scrise depuse la dosar:

- folosirea unor mijloace de probă obţinute nelegal prin intermediul colaboratorului E.;

Sub acest aspect, în esenţă, s-a arătat că, soluţia de condamnare a inculpatei s-a bazat, în mod determinant, pe două categorii de probatorii, respectiv: declaraţiile numitului E., care a avut, iniţial calitatea de suspect, iar, în ziua imediat următoare, a dobândit calitatea de colaborator cu identitate reală, iar, ulterior, pe cea de martor, precum şi pe o serie de conversaţii înregistrate ambiental, la iniţiativa colaboratorului, purtate cu inculpata F.

În acest sens, făcând trimiteri ample la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, apărarea a arătat că, în cauză, activitatea colaboratorului cu identitate reală a presupus exercitarea unei influenţe asupra inculpatei, astfel încât, aceasta să facă mărturisiri cu privire la presupusele fapte, fiind încălcate, aşadar dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, numitul E. acţionând ca un agent provocator.

Sub acelaşi aspect, s-a mai arătat că, după atribuirea calităţii de "colaborator", prin ordonanţa din 26 noiembrie 2015, procurorul nu a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică, în conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (10) din C. proc. pen.

Prin urmare, în cauză, mandatul de supraveghere tehnică nr. x (supravegherea video, audio sau prin fotografiere a numiţilor D., F. şi E., respectiv înregistrarea conversaţiilor purtate de aceste persoane între ei şi cu alte persoane în legătură cu faptele care fac obiectul cauzei), emis la data de 05 noiembrie 2015, ora 11:30, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu mai putea fi utilizat, iar, desfăşurarea unor activităţi fără autorizare (convorbirile din datele de 26 noiembrie 2015, 2 şi 3 decembrie 2015) constituie o încălcare a principiilor loialităţii şi echităţii.

În aceste condiţii, s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a probelor derivate obţinute, iar, în temeiul art. 102 alin. (2) - 4) din C. proc. pen. cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 22/2018 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 177 din 26 februarie 2018, să se dispună excluderea materială a acestor mijloace de probă.

- greşita prevalenţă acordată de judecătorul fondului declaraţiilor date în faza de urmărire penală faţă de cele date în etapa cercetării judecătoreşti;

- omisiunea analizării pretinsei activităţi de instigare pentru fiecare dintre cele trei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatei;

Astfel, s-a arătat că, judecătorul fondului nu a expus, în concret, activitatea de determinare caracteristică fiecărei infracţiuni prin raportare la pretinsa activitate infracţională desfăşurată de presupuşii autori ai faptelor, cu descrierea cronologiei obiective şi subiective specifice unei asemenea forme de participaţie.

- depăşirea limitelor judecăţii fixate prin rechizitoriu, prin încercarea de stabilire a unei conivenţe infracţionale între inculpatele F. şi A.;

- netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţată de instanţa de fond, solicitând, în acest sens, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., ca efect al admiterii căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, în urma rejudecării cauzei, pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., sub aspectul infracţiunilor de instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., instigare la spălare a banilor, prevăzută de art. 47 raportat la art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi instigare la spălare a banilor, prevăzută de art. 47 raportat la art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 30 martie 2021 şi a primit prim termen de judecată la data de 6 mai 2021, când inculpaţii B. şi C. au solicitat amânarea judecării cauzei în vederea angajării unor apărători aleşi.

La termenul de judecată din data 24 iunie 2021, au fost susţinute cererile de probatorii formulate de reprezentantul Ministerului Public şi inculpaţi, care au fost admise, în parte, pentru argumentele expuse pe larg în considerentele încheierii.

La termenul din 7 octombrie 2021, s-a constatat lipsa martorului T. şi imposibilitatea obiectivă de prezentare din motive medicale a martorului E.

Ulterior, la termenul din 18 noiembrie 2021, a fost audiat martorul T. şi s-a revenit asupra probei testimoniale constând în reaudierea martorei GG., solicitate la termenul de judecată din 24 iunie 2021, de inculpatele F. şi A., probă care a fost admisă.

De asemenea, la termenul de judecată din 20 ianuarie 2022, au fost audiaţi martorii GG. şi E., constatându-se, totodată imposibilitatea administrării probei testimoniale cu martora EEE.

Cu aceeaşi ocazie, în baza art. 2502 din C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în cauză prin ordonanţa nr. x/2015 din 16 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, astfel cum acestea au fost menţinute prin Sentinţa penală nr. 45 din 2 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în Dosarul nr. x/2017 cu privire la bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatelor A. şi F., soluţie rămasă definitivă prin necontestare.

La termenul de judecată din 03 martie 2022, a fost audiat martorul QQQ., iar, ulterior, la data de 14 aprilie 2023, în raport de arestarea inculpatei A., la data de 7 aprilie 2022, de către autorităţile judiciare din Bulgaria, s-a constatat lipsa de procedură cu apelanta - inculpată A. şi s-a revenit cu adresă către autorităţile judiciare bulgare, pentru a clarifica situaţia juridică a apelantei inculpate, ulterior termenelor de judecată acordate de instanţele bulgare.

Totodată, s-a emis ordin european de anchetă, pe numele apelantei intimate inculpate A., în atenţia autorităţilor judiciare din Bulgaria, în vederea participării inculpatei prin intermediul video-conferinţei la şedinţa de judecată de la termenul următor, în situaţia în care, din relaţiile ce urmează a fi furnizate de autorităţile judiciare bulgare ar rezulta că, la următorul termen de judecată stabilit în prezenta cauză, aceasta s-ar afla în continuare pe teritoriul statului bulgar.

La termenul de judecată din 26 mai 2022, s-a procedat la audierea martorilor RRR., I., K. şi VV., iar, faţă de lipsa de procedură constatată cu apelanta intimată inculpată A., s-a revenit cu adresă către autorităţile judiciare din Bulgaria, pentru a clarifica situaţia juridică a acesteia, ulterior termenului de judecată acordat de instanţele bulgare, stabilit în vederea soluţionării căii de atac formulate de inculpată împotriva hotărârii prin care Tribunalul Judeţean Blagoevgrad a dispus faţă de aceasta luarea măsurii arestării preventive.

În continuare, având în vedere solicitările apelanţilor - intimaţi - inculpaţi A., F. şi D. privind încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii în speţă a prescripţiei răspunderii penale, precum şi faptul că, pe rolul instanţei supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, se află înregistrată, cu termen de judecată la data de 25 octombrie 2022, o sesizare prin care se solicită clarificarea normelor care reglementează instituţia întreruperii prescripţiei răspunderii penale, Înalta Curte a dispus amânarea cauzei la data de 15 decembrie 2022, ulterior pronunţării şi publicării în Monitorul Oficial al României a soluţiei dispuse în cauza anterior menţionată, fiind prorogată, totodată, discutarea cererii formulate de reprezentantul Ministerului Public privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare.

La termenul de judecată din data de 15 decembrie 2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare, apreciind că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 parag. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, în sensul că o astfel de decizie nu este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în prezenta cauză.

Cu aceeaşi ocazie, în baza art. 2502 din C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în cauză cu privire la bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatelor A. şi F., soluţie rămasă definitivă prin Decizia nr. 17 din 27 februarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.

La termenul din data de 16 februarie 2023, s-a procedat la audierea inculpatei F., aceasta precizând, în prezenţa apărătorilor aleşi că solicită continuarea procesului penal în ipoteza în care se va constata că faptele reţinute în sarcina sa, de către instanţa de fond, sunt prescrise.

Examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată următoarele:

I. Analiza faptelor deduse judecăţii în apel

I.1. În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului B., la instigarea inculpatei A.:

În primul rând, Înalta Curte constată că, în pofida faptului că inculpaţii au negat existenţa unei prioritizări a plăţilor, se efectuau verificări prealabile virării periodice a sumelor de bani solicitate ori justificate de către unităţile administrativ teritoriale beneficiare. Or, în aceste condiţii, în mod evident, apelanţii inculpaţi A. şi B. erau implicaţi în această procedură, având în vedere calitatea lor de ordonator principal de credite (delegată, în cazul inculpatului B., prin ordinul ministrului din data de 4 martie 2009).

Acest aspect este menţionat în mod expres de către martorul VV., director al Direcţiei de Dezvoltare în Turism, care a arătat, în declaraţia sa din faza de urmărire penală, că:

"procedura de avizare era stabilită prin ordin intern şi prevedea că orice document trebuie să fie semnat de persoana din cadrul direcţiei de specialitate, de directorul acelei direcţii sau de înlocuitorul acestuia, avizat de direcţia financiară sau juridică, în funcţie de natura actului, şi de superiorii noştri. Toate documentele care implicau plăţi erau semnate în final de ministru sau de persoana împuternicită de acesta să îl înlocuiască".

Cu ocazia audierii sale în faza de cercetare judecătorească în fond, martorul VV. a relevat aceleaşi aspecte, precizând că, ulterior verificării îndeplinirii condiţiilor şi a documentelor ataşate, inclusiv deplasări pe teren, se efectua un control financiar efectiv de către o echipă delegată, iar după aceea un control financiar delegat din partea Ministerului finanţelor şi, în baza vizei controlorului financiar, documentele ajungeau la Direcţia financiară, iar apoi mergeau pentru finalizare, la ministru sau la secretarul general, care îl înlocuia în momentul respectiv (declaraţie din data de 16 noiembrie 2020).

În faţa instanţei de apel, menţinându-şi depoziţiile date anterior în cauză, martorul VV. a precizat că: "Aveam o procedură în baza căreia întocmeam actul normativ, acesta avea în spate toate documentele pentru că cel care era ministru sau înlocuitorul său îmi solicita documentele. Totul se discuta cu conducerea instituţiei şi cu documentele conform procedurii".

De altfel, chiar inculpatul B. a precizat, cu ocazia audierii sale în cursul judecăţii, la termenul din 2 decembrie 2020, că, la data faptelor, era secretar general al Ministerului Turismului şi, în această calitate, coordona activitatea Direcţiei Generale Economice şi Administrative, care era implicată în cadrul procedurii de aprobare a finanţărilor efectuate în cadrul programului "Schi în România", în sensul emiterii ordinului de plată.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte reţine că inculpatul B. a fost promovat temporar în funcţia publică de secretar general al Ministerului Turismului la data de 26 februarie 2009, prin decizie a prim -ministrului şi a fost numit în această funcţie la data de 22 noiembrie 2009, având, printre atribuţii, asigurarea continuităţii conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale dintre structurile Ministerului Turismului.

Prin ordinul ministrului din data de 4 martie 2009, inculpatului i-a fost delegată calitatea de ordonator principal de credite, iar, la data de 5 martie 2009, i-a fost delegat dreptul de semnătură pentru atribuţiile care reveneau ministrului.

De asemenea, inculpatul coordona activitatea Direcţiei Generale Economică şi Administrativ, care aviza toate plăţile efectuate de minister. În această calitate, inculpatul avea atribuţii esenţiale în cadrul procedurii de aprobare a finanţărilor pentru lucrările efectuate de SC J. SA

A. i-a solicitat inculpatului să comunice martorului I. un număr de telefon de contact al unui manager al unei societăţi de publicitate care presta servicii electorale în campanie, precum şi suma de bani ce trebuia să fie plătită de către martorul I. acestuia din urmă.

Inculpatul B. a dat curs solicitării coinculpatei astfel că, într-o zi din intervalul octombrie - noiembrie 2009, l-a contactat pe martorul I. şi i-a cerut o întrevedere.

Întâlnirea a avut loc în holul hotelului XX. din Bucureşti, deşi martorul I. propusese iniţial să se deplaseze el la sediul ministerului, însă inculpatul a refuzat această locaţie.

În timpul întâlnirii, inculpatul B. a prezentat martorului o situaţie a plăţilor care urmau a fi efectuate, i-a comunicat că ministerul va începe să aloce banii pentru lucrări şi i-a cerut suma de 900.000 de RON pentru a nu avea probleme, pe viitor, cu finanţarea contractelor aflate în derulare.

De asemenea, inculpatul a indicat martorului numele societăţii către care urma să se facă plata, respectiv SC M. SRL, şi i-a transmis datele de contact ale martorului BB., administratorul societăţii. (declaraţia martorului I., dosar instanţă de fond).

Cu ocazia audierii sale în faza de cercetare judecătorească în fond, la termenul din 10 decembrie 2019, martorul I. a menţinut depoziţiile date în cursul urmăririi penale, reiterând aspectele relatate anterior, în sensul că, inculpatul B. i-a spus că trebuie să facă o plată de 900.000 de RON către SC M. SRL. şi că va avea grijă să nu fie încurcături cu decontările cheltuielilor aferente contractelor pe care SC J. SA (administrată de către denunţător) le avea încheiate cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

În faţa Înaltei Curţi, la termenul de judecată din data de 26 mai 2022, martorul I., menţinându-şi depoziţiile date anterior în cauză, a precizat următoarele:

"(...) Am fost chemat în calitate de martor la Direcţia Naţională Anticorupţie, m-am prezentat împreună cu apărătorul meu ales cu care m-am sfătuit şi am hotărât să facem denunţ.

Nu mi-a plăcut situaţia şi din acest motiv nu am vrut să ştiu niciodată destinaţia sumei de 900.000 de RON pe care am plătit-o la M. SRL. Având în vedere şi cuantumul atât de mare al sumei, le-am cerut să îmi facă şi o campanie de publicitate pentru a vinde un ansamblu început de blocuri. B. mi-a solicitat să plătesc suma de 900.000 de RON către M. SRL.

(...) Mi s-a dat un plan media ce a fost ataşat contractului. Planul media privea promovarea proiectului imobiliar YY.

(...) Autorităţile locale erau cele care organizau licitaţia însă nicio autoritate nu avea bani pentru implementarea proiectului pentru că era vorba de sume foarte mari de bani. În timpul execuţiei era o cofinanţare foarte mică pe care o dădeau autorităţile locale. 99.9% era contribuţia Ministerului pentru execuţie. Până la licitaţie toate cheltuielile erau susţinute de autorităţile locale, nu erau susţinute de Ministerul dezvoltării. Autoritatea locală este cea care făcea plăţile către societatea mea.

(...) În bugetele din anii de referinţă erau prevăzuţi la începutul anului bani pentru proiecte, dar urmau rectificări".

Inculpatul a susţinut faptul că, în perioada în care se reţine că ar fi fost comisă fapta, nu se efectuase nicio plată a contractelor încheiate de SC J. SA, în cadrul programului "Schi în România", astfel că nu putea prezenta martorului denunţător o listă a acestor plăţi.

Dimpotrivă, instanţa de apel, în acord cu instanţa fondului, constată că, în perioada de referinţă, potrivit adresei nr. x/6 iulie 2015 emise de Autoritatea Naţională pentru Turism, au fost efectuate trei plăţi.

De asemenea, se constată că, inculpatul B. nu a oferit niciun fel de informaţii cu privire la destinaţia sumei pretinse.

Ulterior întâlnirii descrise mai sus, martorul I. l-a contactat telefonic pe martorul BB. (administrator şi asociat unic al SC M. SRL) şi au convenit modalitatea în care urma să se facă plata sumei, respectiv sub forma unui contract, încheiat între SC YY. SRL, al cărei administrator era martorul I. şi SC M. SRL, având ca obiect servicii de publicitate, respectiv o campanie de promovare a unui proiect imobiliar din municipiul Deva.

Din depoziţiile inculpatului B. şi ale martorilor I., BB. şi Z. (acesta din urmă precizând şi faptul că inculpata A. i-a înmânat un plic conţinând o sumă de bani spre a fi remisă martorului BB., în contextul unor întârzieri la plată - declaraţie dosar instanţă de fond) a rezultat că suma cerută de martorul BB. era mai mare decât cea indicată de inculpatul B., motiv pentru care, discuţiile dintre cei doi martori s-au concretizat cu greutate, plata a fost parţială iniţial, iar inculpatul B., la solicitarea inculpatei A., l-a sunat pe martorul I. şi a insistat să rezolve problema.

În urma solicitărilor repetate ale inculpatului B. şi ale martorului BB., martorul I. a transferat suma necesară din contul SC J. SA în contul SC YY. SRL, iar de aici a transferat suma de 918.864 RON în contul SC M. SRL, în două tranşe, în perioada 27 noiembrie 2009 - 21 decembrie 2009.

Din declaraţiile martorilor I. şi BB., date în cursul urmăririi penale a rezultat că, în baza contractului anterior menţionat, SC M. SRL nu a prestat servicii de publicitate către SC YY. SRL.

În cursul judecăţii în fond, martorul BB. a revenit asupra declaraţiilor din cursul urmăririi penale, precizând că a realizat câteva materiale, dar nu de natură a justifica plata sumei de 918.864 RON, serviciile prestate fiind evaluate de către martorul BB. la mai puţin de 10% din valoarea contractului. În schimb, suma a fost folosită pentru plata unor servicii de publicitate stradală, respectiv expunerea, pe teritoriul mai multor localităţi din ţară, a unor print-uri de mari dimensiuni, în cadrul campaniei desfăşurate pentru referendum, conţinând mesajele concepute de echipa de campanie a candidatului N.:

"Spune şi tu!", "Spune şi tu da!", "Spune şi tu da, la referendum!". În acelaşi sens este şi declaraţia martorului CC.

Inculpatul B. a recunoscut săvârşirea faptei şi a denunţat participarea inculpatei A. la comiterea infracţiunii, în calitate de instigator. Acesta a precizat faptul că, în cadrul discuţiei iniţiale purtate cu inculpata, a înţeles că urmează să fie contactaţi şi alţi constructori, care aveau contracte, cu unităţile administrativ teritoriale, care erau finanţate din fondurile Ministerului Turismului, cu acelaşi scop, de a finanţa campania electorală şi că, dacă aceştia vor să primească finanţare, să facă plăţile indicate de către inculpată, referitoare la campania electorală. De asemenea, a precizat, în mod constant, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii în fond, că inculpata, spre finalul campaniei pentru referendum, l-a chemat, de câteva ori, spunându-i că firma de publicitate SC M. SRL face presiuni asupra ei, din cauză că nu s-a efectuat plata serviciilor, iar în acest context, i-a cerut inculpatului să ia legătura cu martorul I., să vadă ce se întâmplă. Totodată, inculpata i-a cerut să-i comunice când se va rezolva problema şi să transmită şi persoanei care a efectuat serviciile, când se va face plata, inculpatul conformându-se.

Implicarea inculpatei A. în derularea contractului dintre SC M. SRL şi SC YY. SRL este relevată şi de către martorul Z. care a precizat că îşi aminteşte că au existat întârzieri la plată şi că martorul BB. l-a sunat, în mod repetat, întrebându-l când va primi banii. Martorul Z. a transmis acest lucru inculpatei care, la un moment dat, i-a dat o sumă de bani în numerar pe care să o remită martorului BB. pentru serviciile de publicitate prestate. A precizat martorul că se făceau şi alte plăţi în numerar şi că acest lucru, ca şi celelalte aspecte financiare, erau gestionate, la sediul de campanie, de către inculpată.

Gradul de implicare a inculpatei a fost relatat şi de către martorul EE., care a arătat că, în sediul de campanie din Lipscani, persoanele cu care se putea vorbi despre bani şi cheltuieli erau inculpata A. şi ZZ.

Totodată, martorul EE. a confirmat aspectele învederate şi de către inculpata A. şi de martorii TT. şi UU., în sensul că, în ipoteza în care, un membru al echipei gândea o strategie nouă, aceasta era discutată între toţi membrii de campanie, iar dacă se agrea, persoana care îşi asuma proiectul era cea care se preocupa şi de identificarea resurselor necesare realizării acestuia, indicând, în mod expres că, în cazul contractului în discuţie, această persoană a fost inculpata. Martorul a precizat că a dedus acest ultim aspect din faptul că Z. i-a cerut să vorbească cu inculpata pentru a se întâlni şi a discuta aspecte privind plata.

În ceea ce priveşte critica apelantului inculpat B. vizând lipsa de credibilitate a declaraţiilor martorului denunţător I., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., "Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză".

În baza principiului liberei sau intimei convingeri a judecătorului, acesta va aprecia liber mijloacele de probă administrate în cauză, neexistând o ordine de preferinţă, referitor la forţa probantă a acestora. Totodată, organele judiciare au dreptul să aprecieze în mod liber atât valoarea fiecărei probe administrate, cât şi credibilitatea lor; probele nu au o valoare a priori stabilită de legiuitor, importanţa acestora rezultând în urma aprecierii lor de către organele judiciare consecutiv analizei ansamblului materialului probatoriu administrat în mod legal şi loial în cauză.

În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate.

Condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei şi amânarea aplicării pedepsei se dispun doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În acest context, Înalta Curte observă că legiuitorul, prin dispoziţiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., a instituit unele limitări ale principiului liberei aprecieri a probelor, reglementând în acest sens că hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi.

Din acest punct de vedere, se constată că, în doctrină s-a menţionat că, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., rezultă că celelalte mijloace de probă prin care au fost obţinute probe directe pot conduce autonom, în mod determinant, la pronunţarea uneia dintre soluţiile enumerate mai sus, care conţin constatarea faptului că o persoană a comis o infracţiune.

În cazul în care denunţătorul nu dobândeşte calitatea de martor protejat (în sens larg), dispoziţiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. nu sunt aplicabile, denunţătorul putând fi audiat în calitate de martor, într-o procedură publică şi contradictorie, cu respectarea dispoziţiilor referitoare la audierea martorilor.

În cazul în care denunţătorul are un beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, fiind interesat de satisfacerea propriilor interese, apare că, din această perspectivă, poziţia sa se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente. Aceştia din urmă, fiind interesaţi în proces, acţionează pentru apărarea intereselor lor legitime; ca urmare, declaraţiile lor în legătură cu cauza în care au calitate procesuală principală sunt, de principiu, concentrate în susţinerea poziţiei pe care o au, ceea ce îi poate determina să facă declaraţii necorespunzătoare adevărului.

Or, spre deosebire de vechea reglementare, C. proc. pen. a înlăturat prevederea expresă potrivit căreia declaraţiile părţii (persoanei) vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor. Astfel, cu excepţia declaraţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., celelalte declaraţii au o valoare probatorie necondiţionată, fiind supuse numai principiului liberei aprecieri a probelor. Dincolo de criteriile obiective care pot fi folosite pentru a discerne valoarea probatorie a declaraţiei martorilor, rămân de actualitate considerentele reliefate de literatura de specialitate clasică, potrivit cărora numai adânca şi serioasa pricepere a judecătorilor poate fi chezăşie pentru o evaluare mai aproape de adevăr a declaraţiilor făcute de martori.

În acelaşi sens, sunt şi considerentele deciziilor instanţei de contencios constituţional nr. 59/2019 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 2 lit. a) pct. 1 şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 639 din 1 august 2019 şi nr. 118/2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. raportate la art. 2 lit. a) pct. 1 şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, la art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., precum şi ale art. 118 din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 535 din 24 mai 2021.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte instituţia "denunţătorului", Înalta Curte observă că, potrivit art. 288 alin. (1) din C. proc. pen., "organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu", iar, conform art. 290 alin. (1) din acelaşi act normativ, "denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni".

Astfel, denunţul, pe lângă plângere, actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege şi sesizarea din oficiu, reprezintă o modalitate de sesizare a organului de urmărire penală. Deşi trebuie să respecte condiţiile de formă prevăzute de C. proc. pen. pentru plângere, spre deosebire de aceasta, denunţul se poate face numai personal, potrivit art. 290 alin. (2) din acelaşi act normativ.

În acest context, Înalta Curte observă că, în ceea ce priveşte denunţătorul, calitatea procesuală a acestuia nu este direct şi propriu reglementată de normele procesual penale (în mod contrar, a se vedea partea generală - titlul II din C. proc. pen. cu denumirea marginală - Participanţii în procesul penal). Astfel, din coroborarea art. 29 din C. proc. pen. cu art. 33 şi art. 34 din acelaşi act normativ, instanţa de apel reţine că denunţătorul este un subiect procesual secundar, participant în procesul penal.

De asemenea, Înalta Curte reţine că denunţul poate fi realizat şi în ceea ce priveşte propriile fapte, echivalând, în contextul săvârşirii unor anumite infracţiuni, cu o cauză de nepedepsire. În acest sens, în cauză interesează art. 290 alin. (3) din C. pen., potrivit căruia "mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.

Din modul de reglementare a denunţului, se constată că denunţătorul poate fi, printre altele, o persoană fizică/juridică ce sesizează organul de urmărire penală despre o infracţiune pe care a săvârşit-o, infracţiune care este în strânsă legătură cu alta, iar prin realizarea denunţului se urmăreşte aplicarea cauzei de nepedepsire pentru denunţător şi tragerea la răspundere penală a făptuitorului ce a săvârşit infracţiunea aflată în corelaţie cu cea a denunţătorului, cum este cazul infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 din C. pen., corelativ cu luarea de mită, prevăzută de art. 289 din C. pen.

În ceea ce priveşte posibilitatea dobândirii calităţii de martor de către denunţător, instanţa de apel observă că, potrivit art. 34 din C. proc. pen., "sunt subiecţi procesuali: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale".

Conform art. 104 din C. proc. pen., "în cursul procesului penal, în condiţiile prevăzute de lege, pot fi audiate următoarele persoane: suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, martorii şi experţii".

De altfel, potrivit art. 97 alin. (2) din acelaşi act normativ, "proba se obţine în procesul penal prin următoarele mijloace: a) declaraţiile suspectului sau ale inculpatului; b) declaraţiile persoanei vătămate; c) declaraţiile părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente; d) declaraţiile martorilor; e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege".

Din coroborarea dispoziţiilor anterior menţionate, Înalta Curte reţine că persoanele care pot fi audiate în cursul procesului penal sunt expres şi limitativ prevăzute de lege. Totodată, se observă că, pe lângă indicarea expresă în prima teză a articolului 34 a anumitor subiecţi procesuali, alţii decât subiecţii procesuali principali, legiuitorul a reglementat în teza a doua a aceluiaşi articol o normă "deschisă", în sensul că oricine are anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale are calitatea de subiect procesual secundar, categorie din care face parte şi denunţătorul.

Potrivit art. 114 alin. (1) din C. proc. pen., "poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală", iar, conform art. 115 alin. (1) din acelaşi act normativ, "orice persoană poate fi citată şi audiată în calitate de martor, cu excepţia părţilor şi a subiecţilor procesuali principali".

Astfel, Înalta Curte observă că legiuitorul a reglementat expres, prin art. 115 alin. (1) din C. proc. pen., sfera persoanelor care pot fi martori din perspectivă procesuală, şi anume martor este persoana care nu are calitatea de subiect procesual principal sau parte, constituite ca atare în proces.

Din perspectivă convenţională, Înalta Curte observă că, potrivit art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice acuzat are, mai ales, dreptul să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. Dreptul înscris în art. 6 parag. 3 lit. d) constă în posibilitatea ce trebuie să-i fie acordată acuzatului de a contesta o mărturie făcută în defavoarea sa, de a putea cere să fie audiaţi martori care să-l disculpe, în aceleaşi condiţii în care sunt audiaţi şi interogaţi martorii acuzării; el constituie o aplicaţie a principiului contradictorialităţii în procesul penal şi, în acelaşi timp, o componentă importantă a dreptului la un proces echitabil.

Referitor la art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, în Hotărârea din 24 februarie 2009, pronunţată în Cauza Tarău împotriva României, parag. 69 - 70, că "admisibilitatea probelor ţine în primul rând de regulile de drept intern şi că, în principiu, instanţelor naţionale le revine obligaţia de a aprecia elementele adunate de ele. Cerinţele paragrafului 3 al art. 6 reprezintă aspecte particulare ale dreptului la un proces echitabil garantat de parag. 1 al acestui articol. Elementele de probă trebuie, în principiu, să fie prezentate în faţa acuzatului în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri contradictorii. Acest principiu comportă excepţii, însă acestea nu se pot accepta decât sub rezerva drepturilor apărării; ca regulă generală, parag. 1 şi 3 lit. d) ale art. 6 prevăd acordarea în favoarea acuzatului a unei ocazii adecvate şi suficiente de a contesta o mărturie a acuzării şi de a interoga autorul acesteia, în momentul depoziţiei sau mai târziu. Aşa cum a precizat Curtea în mai multe rânduri, în anumite circumstanţe poate fi necesar ca autorităţile judiciare să recurgă la depoziţii ce datează din faza de urmărire penală. Dacă acuzatul a avut o ocazie adecvată şi suficientă de a contesta aceste depoziţii, în momentul în care au fost făcute sau ulterior, utilizarea lor nu contravine în sine art. 6 parag. 1 şi 3 lit. d). Totuşi, atunci când o condamnare se bazează exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare pe depoziţiile date de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze sau să asigure interogarea ei nici în faza urmăririi penale, nici în timpul dezbaterilor, rezultă că aceste drepturi de apărare sunt restrânse într-un mod incompatibil cu garanţiile art. 6 ".

Totodată, având în vedere cele statuate de instanţa europeană, instanţa de apel reţine că noţiunea de "martor" are un înţeles autonom în sistemul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, independent de calificarea sa în norma naţională (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, parag. 45).

Astfel, din moment ce o depoziţie, fie că ea este făcută de un martor - stricto sensu - sau de către o altă persoană, este susceptibilă să fundamenteze, în mod substanţial, condamnarea celui trimis în judecată, ea constituie o "mărturie în acuzare", fiindu-i aplicabile garanţiile prevăzute de art. 6 parag. 1 şi 3 lit. d) din Convenţie (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Kaste şi Mathisen împotriva Norvegiei, parag. 53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunţată în Cauza Luca împotriva Italiei, parag. 41).

Plecând de la aceste premise, Înalta Curte reţine că ideea de bază a reglementării instituţiei denunţătorului este aceea că persoana fizică/juridică ce realizează denunţul are cunoştinţă de săvârşirea unor fapte care pot constitui infracţiune. Mai mult, se observă că, în totalitatea cazurilor, denunţul este realizat cu scopul de a acuza o persoană de săvârşirea unei infracţiuni.

Astfel, instanţa de apel apreciază că denunţul poate constitui o "mărturie în acuzare", cu consecinţa dobândirii de către denunţător a calităţii de "martor".

În acelaşi sens, sunt şi considerentele deciziilor instanţei de contencios constituţional nr. 63/2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3), art. 114 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 650 din 6 august 2019, nr. 727/2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d), art. 103 alin. (2) şi (3), art. 104, art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 190 din 9 martie 2020 şi nr. 108/2020 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d), ale art. 103 alin. (2) şi (3), art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 402 din 15 mai 2020.

Raportând aceste consideraţii de ordin teoretic la speţa de faţă, Înalta Curte constată că martorul denunţător I. a avut o poziţie constantă pe parcursul procesului penal, nefiind identificate contradicţii între declaraţiile sale succesive de natură a crea suspiciuni cu privire la credibilitatea susţinerilor sale.

De altfel, depoziţiile martorului I. nu sunt singurele probe care au stat la baza stabilirii situaţiei de fapt de către prima instanţă, acestea coroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în toate fazele procesuale, respectiv declaraţiile celorlalţi martori şi înscrisurile depuse la dosar.

Chiar dacă martorul I. a participat la activitatea infracţională, declaraţiile acestuia nu pot fi ignorate, ci trebuie analizate prin raportare la ansamblul materialului probator administrat în cauză.

I.2. În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită săvârşită de inculpatul C., la instigarea inculpatei A., Înalta Curte reţine următoarele:

Inculpatul C. ocupa, la data faptelor, funcţiile de preşedinte atât al Consiliului Judeţean Tulcea, fiind candidatul Y., cât şi al Biroului Permanent Judeţean Tulcea. Prin urmare, inculpatul avea atribuţii ce puteau influenţa modul de derulare a contractelor finanţate din bugetul propriu al consiliului judeţean, dar şi în cazul celor finanţate din bugetul de stat, având în vedere implicarea consiliilor judeţene în efectuarea plăţilor lunare către unităţile administrativ teritoriale beneficiare.

Astfel, în exercitarea atribuţiilor privind bugetul propriu al judeţului, preşedintele consiliului judeţean îndeplineşte funcţia de ordonator principal de credite şi întocmeşte proiectul de buget, potrivit dispoziţiilor art. 104 alin. (4) din Legea nr. 215/2001.

În cursul lunii octombrie a anului 2009, A. a solicitat inculpatului C. să identifice societăţi comerciale dispuse să achite contravaloarea unor cheltuieli efectuate în cadrul campaniei electorale şi a celei pentru organizarea referendumului, în cuantum de 700.000 de RON.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte reţine că martorul denunţător K. a precizat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti în fond, faptul că suma i-a fost indicată de către inculpatul C. cu ocazia primului contact, moment în care i-a spus că "trebuie să efectueze mai multe viramente în contul mai multor societăţi comerciale", în final efectuând o plată în cuantum total de 691.029,63 RON către patru societăţi comerciale.

În faţa instanţei de apel, la termenul din 26 mai 2022, menţinându-şi denunţul şi declaraţiile date anterior, martorul K. a precizat următoarele:

"(...) Am încheiat un contract care nu era credibil şi l-am întocmit tocmai pentru a putea justifica viramentul pentru sumele plătite. Prestaţia nu s-a realizat de către firma respectivă.

(...) Nu s-a discutat cu C. despre subiectul garantării plăţii la timp a lucrărilor. Atunci era iureşul campaniei electorale, firma respectivă era de publicitate. Cel puţin aşa am dedus eu, că suma de 700.000 de RON era destinată finanţării campaniei electorale. Semnarea contractelor a fost făcută prin intermediul asistentei mele. Am întârziat puţin cu plata din lipsă de disponibil iar asistenta mea mi-a comunicat că a primit un mail de la cabinetul doamnei A. prin care era întrebată de ce s-a întârziat. Mail depus la dosarul de urmărire penală".

Relevante, în acest context, sunt şi susţinerile inculpatului C., care a arătat că, în cadrul discuţiei iniţiale purtate cu inculpata A., a înţeles că urmează să fie contactaţi şi alţi constructori, care aveau încheiate contracte cu unităţile administrativ teritoriale, ce erau finanţate din fondurile Ministerului Turismului, cu acelaşi scop, de a finanţa campania electorală şi că, dacă aceştia vor să primească finanţare, să facă plăţile indicate de către inculpată, referitoare la campania electorală.

Aşadar, la scurt timp după discuţia avută cu inculpata A., inculpatul C. l-a contactat pe martorul denunţător K., reprezentantul SC L. SRL ("una firmele de top în materia construcţiilor pe raza judeţului Tulcea" despre care cunoştea că "i-au fost atribuite contracte având ca obiect modernizarea unor drumuri judeţene", potrivit declaraţiei inculpatului - dosar de urmărire penală), comunicându-i că trebuie să încheie mai multe contracte, în valoare de aproximativ 700.000 de RON, cu mai multe societăţi comerciale, ai căror reprezentanţi îl vor contacta ulterior. Martorul denunţător a realizat că societăţile cu care SC L. SRL va încheia contracte vor presta servicii în cadrul campaniei electorale în momentul în care inculpatul C. a precizat că şi lui i s-a cerut "să pună umărul la programul electoral".

Solicitarea inculpatului către denunţător a venit în contextul în care SC L. SRL avea în derulare mai multe contracte, în valoare de 43,5 milioane RON, încheiate cu Consiliul judeţean Tulcea, al cărui preşedinte era, la data faptelor, inculpatul C.

În acest sens, denunţătorul a arătat că, deşi inculpatul nu a condiţionat în mod expres derularea în bune condiţii a contractului de transmiterea foloaselor, această legătură era implicită, având în vedere contextul discuţiei.

După obţinerea acceptului denunţătorului, inculpatul C. a transmis datele de contact ale acestuia şi ale SC L. SRL către inculpata A., care s-a ocupat în continuare de demersurile necesare pentru transferul sumelor de bani, transmiţând aceste date societăţilor care prestau servicii, fie direct, fie prin intermediari.

Martorul T., reprezentant al SC Q. SRL, la data faptelor, a arătat că, în perioada campaniei electorale, activa ca voluntar în cadrul echipei coordonate de către inculpata A., care i-a cerut să contacteze SC L. SRL şi i-a indicat datele de contact ale acesteia în vederea încheierii unui contract în baza căruia să încaseze o sumă de bani. Ulterior, inculpata i-a indicat datele necesare pentru transferurile subsecvente către societăţile care au prestat servicii în cadrul campaniei.

În faţa instanţei de apel, la termenul din 18 noiembrie 2021, menţinându-şi denunţul şi declaraţiile date anterior, martorul T. a detaliat contextul în care a formulat denunţul din data de 18 februarie 2015, după cum urmează:

"(...) la data de 2 februarie 2015, s-a efectuat la domiciliul meu o percheziţie şi în aceeaşi dată am fost dus la DNA unde mi s-a adus la cunoştinţă calitatea cred că de suspect, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în cuantum de 1 mil. euro.

Procurorul (...) mi-a spus că dacă am informaţii de orice fel cu privire la A., N., politicieni în general, informaţii pe care nu le deţineam, am şanse să îmi mai văd copilul. Am simţit o presiune din partea organului de anchetă. Atunci nu eram cercetat pentru spălare a banilor.

(...) A. nu mi-a spus şi nici eu nu am întrebat-o care este motivul pentru care cheltuielile erau achitate cu bani lichizi.

Nu ştiu să spun ce am gândit în 2009, când am acceptat propunerea A., deşi Q. nu a realizat nici un profit şi nici de ce am plătit din sume proprii taxele şi impozitele.

La acel moment am considerat că este un câştig profesional şi o onoare să lucrez în campania unui preşedinte în funcţie.

Menţin aspectele declarate anterior în cauză, în sensul că A. m-a întrebat dacă am vreo firmă care să nu aibă activitate, că i-am menţionat cele două societăţi pe care le deţineam şi la care administrator era mama mea şi că tot A. mi-a cerut să eliberez facturi fiscale către SC H., fiind contactat de această societate, pentru întocmirea contractelor de consultanţă al căror număr nu mi-l mai amintesc.

Am făcut cunoştinţă cu A. în sediul Guvernului când aceasta tocmai ce preluase funcţia de ministru al Turismului.

(...) La aceeaşi dată la care am făcut referire la începutul declaraţiei mele, respectiv 2.02.2015, am fost reţinut pentru 24 ore şi apoi plasat în arest la domiciliu".

În continuare, Înalta Curte reţine, din declaraţiile constante ale martorului K., faptul că, la câteva zile de la discuţia avută cu inculpatul C., denunţătorul a fost contactat de reprezentanţi ai societăţilor comerciale SC M. SRL (martorul BB.), SC O. SRL (martorul AA.), SC Q. SRL (martorul T.) şi SC P. SRL (martorul NN.).

Discuţiile au avut loc fie prin e-mail, fie telefonic, atât cu denunţătorul, cât şi cu asistenta acestuia MM., niciunul dintre cei doi neavând contact personal cu reprezentanţii societăţilor menţionate mai sus.

În faţa instanţei de fond, martorul denunţător K. a precizat faptul că inculpatul C. i-a spus că trebuie să facă plăţi, în valoare de aproximativ 700.000 de RON, în favoarea mai multor societăţi comerciale, fără a-i indica scopul acestor plăţi, natura raporturilor contractule ori destinaţia sumelor de bani şi nici martorul nu a cerut informaţii suplimentare "întrucât nu era pentru prima oară când treceam prin aşa ceva" şi "ştiam din experienţa anterioară care nu avea legătură cu domnul C. că, în ipoteza în care nu se dădeau curs unor astfel de solicitări, plăţile aferente contractelor erau întârziate sau nu mai aveau loc".

Martorul a mai precizat că, în urma discuţiilor cu reprezentantul SC M. SRL, a aflat că plata privea servicii de publicitate prestate de către societate în campanie electorală. Tot în urma discuţiilor telefonice cu reprezentanţii societăţilor M. şi P., aceştia au comunicat martorului care era obiectul de activitate al societăţilor şi atunci au hotărât natura contractelor pe care urmau să le încheie.

Martora MM., asistent manager în cadrul SC L. SRL, a arătat, printre altele, că în cursul lunii noiembrie 2009, a interacţionat, pe adresa de mail a societăţii, cu martorul T. care făcea referire la faptul că solicitarea de încheiere a contractului vine din partea cabinetului inculpatei A.

Acelaşi aspect a fost confirmat de martorul T., care a arătat, în mod constant, faptul că inculpata A. i-a cerut să contacteze SC L. SRL, indicându-i datele de contact ale acesteia în vederea încheierii unui contract în baza căruia să încaseze o sumă de bani, precum şi datele necesare pentru transferurile subsecvente către societăţile care au prestat servicii în cadrul campaniei.

Urmare a discuţiilor anterior descrise, SC L. SRL a încheiat contracte fictive de consultanţă şi servicii de publicitate cu societăţile comerciale menţionate şi a realizat plăţi, în valoare totală de 691.029,63 RON. Serviciile menţionate în aceste contracte nu au fost prestate către SC L. SRL, iar sumele au fost folosite în realitate pentru plata unor servicii prestate în timpul campaniei electorale pentru candidatul N.

Fictivitatea raporturilor contractuale a rezultat din coroborarea depoziţiilor martorilor MM.; AA., care a arătat că a negociat preţul serviciilor ocazionate de realizarea paginii de internet cu inculpata A., iar datele referitoare la plăţi i-au fost transmise de către martorul Z.; BB., care a arătat că societatea de unde urma să încaseze banii i-a fost indicată de martorul Z., iar acesta din urmă a precizat că aceste aspecte erau coordonate de inculpata A.

În acelaşi context, din corespondenţa electronică depusă la dosar de către martora denunţătoare GG. rezultă şi că, iniţial, se intenţionase ca, o plată, să se realizeze către o societate administrată de E., concubinul inculpatei F. Astfel, la data de 3 noiembrie 2009, martora GG., contabil al cabinetului notarial deţinut de inculpata F. şi a societăţilor administrate de martorul E., a întocmit o factură emisă de SC BBB. SRL către SC L. SRL pentru suma de 119.356,42 RON.

În ceea ce priveşte critica apelantului inculpat C. vizând lipsa de credibilitate a declaraţiilor martorului denunţător K., argumentele de ordin teoretic expuse la pct. I.1. din considerentele prezentei decizii referitoare la depoziţiile martorului denunţător I. rămân perfect valabile şi nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte constată că martorul denunţător K. a avut o poziţie constantă pe parcursul procesului penal, nefiind identificate contradicţii între declaraţiile sale succesive de natură a crea suspiciuni cu privire la credibilitatea susţinerilor sale.

Astfel, în denunţul formulat în cauză, martorul K. face referire la mai multe persoane posibil implicate în săvârşirea de fapte penale, însă menţiunile sale referitoare la inculpatul C., singurul vizat de soluţia de trimitere în judecată în prezenta cauză, sunt constante şi reluate în cuprinsul declaraţiilor date în cursul procesului penal.

Din acest punct de vedere, se constată că, în denunţ, martorul a indicat în mod expres faptul că inculpatul C.:

- i-a comunicat că va fi contactat de diverse firme, cu care va încheia contracte, fiind ulterior contactat de reprezentanţii SC M. SRL, SC O. SRL, SC Q. SRL şi SC P. SRL şi că l-a lăsat să înţeleagă că sumele, care i-au fost solicitate prin intermediul contractelor şi care au fost astfel obţinute sunt necesare şi vor fi cheltuite în campania electorală.

De altfel, depoziţiile martorului K. nu sunt singurele probe care au stat la baza stabilirii situaţiei de fapt de către prima instanţă, acestea coroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în toate fazele procesuale, respectiv declaraţiile celorlalţi martori şi înscrisurile depuse la dosar.

În acest context, Înalta Curte reţine că, în cursul cercetării judecătoreşti în fond, martora MM. a făcut referire la un alt email trimis de către o persoană de sex feminin, care i-a transmis un contract, spunând că o contactează din partea inculpatei A.

Ulterior audierii sale la instanţa de fond, martora a depus la dosarul cauzei contractul de prestări servicii încheiat la data de 3 octombrie 2009, între SC L. SRL în calitate de beneficiar şi SC CCC. SRL în calitate de prestator, având ca obiect efectuarea de către prestator în favoarea beneficiarului a lucrărilor de amenajare constând în lucrări de vopsitorie şi recondiţionare pereţi, lucrări de instalaţii sanitare şi electrice contra sumei de 14.900 de euro şi procesul-verbal de recepţie aferent contractului de prestări servicii datat 27 octombrie 2009, suma de bani fiind plătită la data de 16 noiembrie 2009.

Conchizând, Înalta Curte constată că inculpata A. a instigat la comiterea unei infracţiuni de corupţie, în condiţiile în care, cunoştea că, prin natura funcţiei, inculpatul C. avea atribuţii concrete, pe care urma să le exercite în raport cu societatea de la care urmau să fie solicitate foloasele.

Instigatorul nu trebuie să cunoască toate împrejurările referitoare la fapta care urmează să fie săvârşită, ci doar să indice fapta în aşa fel încât cel instigat să cunoască obiectul instigării. Activitatea de determinare specifică unui instigator se efectuează prin insuflarea ideii către realizarea căreia tinde această activitate şi prin străduinţa de a obţine acceptarea acelei idei.

Din punct de vedere subiectiv, modul conspirat în care inculpata a solicitat să se realizeze remiterea foloaselor materiale demonstrează că a avut reprezentarea tuturor elementelor esenţiale ale faptei care urma să fie săvârşită.

I.3. În ceea ce priveşte infracţiunile de delapidare săvârşită de inculpatul D., la instigarea inculpatei F., şi spălare a banilor reţinută ca fiind săvârşită de martorul E. prin Sentinţa penală nr. 89/F/22 ianuarie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 13 februarie 2019, la instigarea inculpatei F., Înalta Curte reţine următoarele:

La data faptelor, inculpatul D. îndeplinea funcţia de director general al SC H., având, printre atribuţii, conducerea activităţilor societăţii, coordonarea şi controlul acesteia, în ceea ce priveşte utilizarea resurselor financiare, asigurarea managementului societăţii, precum şi încheierea actelor juridice, în numele şi pe seama societăţii, în limitele împuternicirilor acordate de către Consiliul de Administraţie.

În luna decembrie 2009, inculpata F. a solicitat inculpatului D. să achite o factură fiscală reprezentând cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidenţiale ce se desfăşurase în toamna aceluiaşi an.

Acest aspect rezultă din depoziţiile succesive date de inculpatul D. în cursul urmăririi penale.

Astfel, în data de 8 iunie 2015, audiat fiind în calitate de suspect, inculpatul a precizat că:

"F. mi-a prezentat o factură fiscală emisă de o firmă Q. către H. şi m-a rugat să o plătesc, spunându-mi că acestea sunt cheltuieli rămase neachitate din urmă, din toamnă. Nu ştiu dacă a precizat în mod expres că sunt cheltuieli din campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, dar eu aşa am înţeles pentru că nu avea la ce altceva să se refere".

În data de 13 noiembrie 2015, tot în calitate de suspect, inculpatul a arătat că:

"doamna F., atunci când mi-a arătat acea factură, nu a precizat în mod explicit că acei bani sunt pentru plata unor servicii generate de campania electorală a tatălui ei.

Mai precis doamna F. mi-a spus ceva de genul - sunt nişte plăţi de făcut".

În data de 22 septembrie 2016, inculpatul a făcut precizări suplimentare, arătând că "mi-a dat o factură spre a o achita, iar eu i-am spus că pentru aceasta este nevoie de un contract, lucru la care mi-a cerut să îi dau datele societăţii şi un proiect de contract.

Cu acel prilej eu am spus Doamnă, dar trebuie să facem şi puţină publicitate, la care mi-a răspuns Da, bineînţeles, avem canale mass media, avem şi o televiziune chiar.

Îmi este greu să îmi amintesc cu exactitate ce mi-a spus când mi-a cerut să achit factura, cred că exprimarea a fost că au rămas cheltuieli în urma campaniei electorale".

În cursul cercetării judecătoreşti în fond, la termenul din 2 decembrie 2020 (deci, după 5 ani şi 6 luni de la data primei declaraţii din prezenta cauză) inculpatul a arătat că nu îşi aminteşte ca, în acel moment sau oricând ulterior, coinculpata să-i fi sugerat că se doreşte plata unor sume restante pentru servicii prestate în legătură cu campania electorală.

Se observă că, încheierea contractului având ca obiect servicii de publicitate a fost generată de solicitarea inculpatului D., care nu a fost de acord să plătească factura fiscală în absenţa unui contract, iar obiectul acestuia a fost stabilit tot ca urmare a solicitărilor inculpatului, astfel cum rezultă din depoziţiile constante ale acestuia date pe parcursul urmăririi penale.

Iniţial, F. a solicitat inculpatului D. ca plata să se realizeze către SC BBB. SRL, societate administrată în drept de concubinul său E., însă evident pentru a îngreuna identificarea beneficiarului final al sumelor, a renunţat la această metodă şi a cerut ca plata să se realizeze prin intermediul SC Q. SRL, al cărei reprezentant era martorul T., aşa cum rezultă din corespondenţa electronică depusă la dosar. Astfel, la data de 6 ianuarie 2010, martora GG. a întocmit, la cererea inculpatei, două facturi emise de SC BBB. SRL către SC H., cu valorile de 100.000 de RON şi 119.000 RON, pe care le-a trimis inculpatei, în cursul aceleiaşi zile, pe email, alături de mesajul:

"Sper că valorile erau în RON, dacă nu refac. Nu te-am mai deranjat, le-am luat adresa de pe net". Aceste aspecte rezultă şi din convorbirea purtată de inculpata F. cu martorul E., la data de 26 noiembrie 2015, convorbire înregistrată ambiental şi redată în cuprinsul procesului-verbal depus la dosar de urmărire penală.

În continuare, Înalta Curte reţine, potrivit propriilor depoziţii, faptul că inculpatul D. a comunicat martorei JJ., şef Serviciu Achiziţii în cadrul SC H., în cursul anilor 2009 - 2010, datele inserate în cuprinsul facturii, atrăgându-i atenţia să facă verificări cu privire la societatea în cauză, să ia legătura cu reprezentanţii acesteia şi să verifice dacă preţul serviciilor de publicitate era unul similar celor de pe piaţă. În factură era menţionată suma de 400.000 de RON, astfel că, a solicitat aceleiaşi martore să verifice preţurile din piaţă şi în funcţie de aceste preţuri să elaboreze un plan strict de publicitate raportat la valoarea de 400.000 de RON. Serviciul Achiziţii a elaborat un plan şi au prezentat inculpatului serviciile ce trebuiau prestate raportat la valoarea de 400.000 de RON, iar în baza acelui studiu a fost întocmit contractul cu SC Q. SRL.

Audiată în cursul cercetării judecătoreşti în fond, martora JJ. a precizat că era vorba despre un contract de amploare privind un media plan, acest tip de contract presupunând o perioadă lungă de timp pentru derulare, o paletă largă de servicii şi implicit o valoare mai mare.

Din depoziţiile constante ale martorului denunţător T., a rezultat că, în cursul lunii octombrie 2009, inculpata A. l-a întrebat dacă are o firmă, care să nu aibă activitate, martorul menţionând că deţine societăţile DDD. SRL şi Q. SRL, al căror administrator şi asociat este mama sa şi că, aceeaşi inculpată, i-a cerut să emită facturi fiscale către SC H., fiind contactat telefonic de reprezentanţii societăţii, care i-au indicat datele necesare pentru întocmirea contractelor de consultanţă.

Audiat în apel, la data de 18 noiembrie 2021, martorul şi-a menţinut denunţul, declaraţia dată în calitate de martor denunţător, precum şi declaraţiile ulterioare date în fazele de urmărire penală şi în fond, precizând că reflectă adevărul. În aceste condiţii, a reiterat aspectele declarate anterior, în sensul că a acceptat propunerea inculpatei A., deşi societatea nu a realizat niciun profit şi a plătit din sume proprii taxele şi impozitele, că inculpata l-a întrebat dacă are vreo firmă care să nu aibă activitate, că i-a menţionat cele două societăţi pe care le deţinea, al căror administrator era mama sa şi că tot inculpata a fost cea care i-a cerut să elibereze facturi fiscale către SC H., fiind contactat de această societate, pentru întocmirea contractelor.

În continuare, Înalta Curte reţine că, inculpata F. i-a transmis coinculpatului D., prin intermediul martorei EEE., datele societăţii pentru care urma să se facă plata, iar SC H., reprezentată de D., a încheiat, la data de 30 decembrie 2009, un contract fictiv de prestări servicii de publicitate, în valoare de 419.000 RON, cu SC Q. SRL Câmpina. Contractul a fost înregistrat la SC H., sub nr. 2961/26 februarie 2010, după data emiterii facturii şi a efectuării plăţii.

În baza acestui contract, la data de 16 februarie 2010, s-a realizat plata sumei de 119.000 RON către SC Q. SRL.

Din depoziţia inculpatului D. a rezultat că, ulterior acestui moment, a întrebat-o pe martora JJ. dacă s-a difuzat vreun spot video în executarea contractului, iar la răspunsul negativ al martorei, inculpatul a contactat-o telefonic pe inculpata F. şi i-a spus că, "în condiţiile în care nu se prestează în mod real servicii de publicitate", nu este de acord să mai achite şi diferenţa de 300.000 de RON. Inculpata a părut surprinsă şi i-a spus că va lua legătura cu reprezentanţii societăţii, iar ulterior nu au mai fost emise alte facturi în executarea contractului.

Înalta Curte observă că reprezentanţii celor două societăţi comerciale nu au avut niciun contact direct şi nu au purtat vreo negociere, semnarea contractului realizându-se prin corespondenţă, care a fost intermediată de inculpata F., aşa cum rezultă din mesajele de poştă electronică depuse la dosar. De asemenea, serviciile nu au fost prestate; societatea Q. SRL nu desfăşurase, anterior acestui moment, activităţi comerciale semnificative şi nu avea experienţă relevantă în domeniul publicităţii; bugetul SC H. SRL pentru activităţi de publicitate pentru tot anul a fost de aproximativ 200.000 RON, cu mult mai mic decât valoarea contractului încheiat cu SC Q. SRL; la data de 19 februarie 2010 (la două zile de la încasarea banilor), martorul T. a virat suma de 100.000 de RON către SC BBB. SRL, societate administrată de martorul E., concubinul inculpatei F. şi avută în vedere iniţial pentru încasarea sumei de către inculpată; inculpata F. a coordonat efectuarea plăţii şi s-a ocupat de întocmirea documentelor justificative ale tranzacţiei.

Astfel, din depoziţiile martorilor T. şi E. a rezultat că între societăţile Q. SRL şi BBB. SRL nu au existat în realitate operaţiuni comerciale, iar prin transferul bancar s-a urmărit exclusiv ascunderea provenienţei infracţionale a banilor proveniţi din prejudicierea SC H.

Cu ocazia audierii lor în cursul cercetării judecătoreşti în fond, martorii T. (la termenul din 10 decembrie 2019) şi E. (la termenul din 16 iunie 2020) şi-au menţinut declaraţiile date anterior în cauză.

În faţa instanţei de apel, martorul T. a precizat următoarele:

"(...) Nu am avut colaborare directă cu E., nu am lucrat pentru acesta şi nici nu am avut vreun contract încheiat cu el. Mi-a solicitat informaţii legate de artişti şi alte companii care furnizează echipamente pe linie artistică.

Nu am colaborat cu E. nici înainte şi nici după 2009, nu am fost remunerat de acesta. Fac precizarea că l-am cunoscut prin intermediul F.".

Audiat în apel, la termenul din 20 ianuarie 2022, martorul E. şi-a menţinut declaraţiile date în cauză în calitate de suspect şi martor, întrucât reflectă adevărul şi a precizat că nu a "avut nicio discuţie cu T. despre H.".

Suma obţinută prin săvârşirea faptelor descrise anterior a fost folosită de martorul E., la cererea inculpatei F., pentru plata unei excursii în Cuba, la data de 23 februarie 2010, iar diferenţa a fost retrasă în numerar, la aceeaşi dată. Deplasarea în Cuba a fost făcută de inculpata F. şi martorul E., iar suma retrasă a fost folosită de cei doi pe parcursul excursiei, aspect ce rezultă din corespondenţa electronică depusă la dosar de martorul E., din extrasele bancare obţinute în baza autorizaţiei emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi, precum şi din înscrisurile comunicate de agenţia de turism care a organizat deplasarea.

Plata excursiei în Cuba din sumele de bani obţinute în modalitatea expusă mai sus rezultă şi din procesul-verbal de redare a convorbirii înregistrate în mediul ambiental, purtate de inculpată cu martorul E., la data de 3 decembrie 2015, relevante fiind următoarele pasaje:

"E.:. Trebuiau declaraţi şi plătiţi la stat şi au rămas şi din banii ăia, înţelegi, sau din al. Sunt 55 de mii de RON cu care s-a plătit excursia noastră în Cuba, nu în China!

F.: În Cuba!

E.: Păi, despre ce vorbim?

F.: A noastră, mă scuzi, că-ţi spun!

E.: Păi, cine a fost? Păi, stai puţin, n-am fost noi? Eu cu tine şi cu SSS.! Noi trei!

F.: Aşa, şi?

E.: Păi, a cui a fost? A mea?

F.: Nu e vina mea!".

În continuare, Înalta Curte reţine că, la data de 19 februarie 2010, inculpata F. a solicitat martorei GG. să întocmească urgent două facturi emise de SC BBB. SRL către SC Q. SRL, în valoare de 100.000 RON şi 119.000 RON, indicându-i datele de contact ale acestei societăţi şi cerându-i, totodată, ca înscrisurile să fie antedatate pentru luna ianuarie.

La data de 4 iunie 2010, inculpata F. a cerut martorei să verifice situaţia facturilor emise către SC Q. SRL şi să storneze una dintre acestea, împrejurare care confirmă existenţa discuţiilor cu inculpatul D. referitoare la faptul că diferenţa prevăzută în contract nu va mai fi achitată.

Martorele EEE., secretar în cadrul cabinetului notarial al inculpatei F. şi GG., contabil al cabinetului notarial deţinut de inculpată şi al societăţilor administrate de martorul E., au confirmat implicarea inculpatei în administrarea societăţilor deţinute de fostul concubin.

De asemenea, martora GG. a depus la dosar corespondenţă electronică din care a rezultat că activitatea SC BBB. SRL era controlată, în fapt, de către inculpata F., care dispunea asupra plăţilor efectuate de această societate.

Cu ocazia audierii sale în faţa Înaltei Curţi, la termenul din 20 ianuarie 2022, martora GG. şi-a menţinut denunţul şi declaraţiile date anterior în cauză şi a făcut următoarele precizări:

"(...) În ziua de salarii eu ştiu că o persoană de sex feminin care lucra în cadrul cabinetului de notar al F. venea şi plătea salariile angajaţilor societăţilor lui E.

Câteodată F. îmi solicita să emit facturi, câteodată îmi transmitea facturi şi se interesa de sumele încasate. E. îmi solicita să emit facturile pentru firmele de publicitate, facturi pentru prestările de servicii organizate la unul sau două evenimente de către KKK.

Nu pot să delimitez exact momentul în care dumneaei a început să se ocupe de bunul mers al celor două societăţi. Nu îmi mai aduc aminte dar ştiu că într-o situaţie mi-a cerut să emit o factură şi apoi să o anulez pe prima şi să emit o altă factură cu o altă sumă, de fapt împărţită în două sume. Nu cred că a fost o singură dată dar nici nu îmi aduc aminte de câte ori s-a întâmplat.

Ştiu că o televiziune îşi câştigă existenţa din spoturile publicitare, din acest punct de vedere KKK. se echilibrase la un moment dat în sensul că era puţin peste 0. Cealaltă societate a lui E. care se ocupa de organizarea de evenimente din câte îmi aduc aminte nu a avut activitate cât timp am ţinut eu contabilitatea acolo.

(...) În momentul în care am preluat contabilitatea am observat că fuseseră făcute achiziţii deşi societatea nu avea profit, şi cred că domnul E. mi-a spus că achiziţiile au fost făcute din banii personali. Nu am văzut nici un contract de împrumut încheiat între E. şi societate vizând aceste achiziţii".

I.4. În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor săvârşită de martorul E., condamnat pentru comiterea acesteia prin Sentinţa penală nr. 89/F/22 ianuarie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018, definitivă, prin neapelare, la data de 13 februarie 2019, la instigarea inculpatei F., Înalta Curte reţine următoarele:

Acţionând în calitate de administrator şi unic asociat al SC BBB. SRL, la data de 1 iulie 2009, martorul E. a încheiat un contract de prestări servicii cu SC FFF. SA (reprezentată de martorul II.), având ca obiect închirierea de echipamente şi aparatură audio-video. Conform contractului, SC BBB. SRL a încasat de la SC FFF. SA suma de 2.500.000 RON în contul bancar x deschis la GGG.

Martorul E. nu a declarat tranzacţiile încheiate cu SC FFF. SA în declaraţiile depuse de SC BBB. SRL la organele fiscale, sustrăgându-se în acest mod de la plata către buget a impozitelor corespunzătoare acestor venituri. Astfel, cele două facturi nu se regăsesc nici în deconturile de T.V.A. depuse de societate pentru luna decembrie 2009, nici în declaraţia privind impozitul pe profit pentru anul 2009.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză a rezultat că, prin omisiunea evidenţierii veniturilor încasate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 735.098 RON (din care, T.V.A. în cuantum de 399.160 RON şi impozit pe profit, în valoare de 335.938 RON). Situaţia de fapt anterior expusă a fost reţinută cu titlu de autoritate de lucru judecat prin Sentinţa penală nr. 89/F/22 ianuarie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 13 februarie 2019.

Suma în cuantum de 735.098 RON, obţinută prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, ca urmare a neplăţii impozitelor către bugetul de stat, a fost folosită de martorul E. pentru plata unor servicii ce au fost prestate în campania electorală desfăşurată în cursul anului 2009, în favoarea candidatului N., tatăl inculpatei F., concubina din acea perioadă a martorului. Astfel, martorul E. a efectuat plăţi, în baza unor contracte fictive, în valoare totală de 1.195.038 RON, în care este inclusă suma obţinută prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Contractele încheiate între SC BBB. SRL şi societăţile O., R. şi S. au un caracter fictiv, serviciile din clauzele contractuale, ce au generat efectuarea plăţilor anterior menţionate, nefiind prestate în realitate.

Transferurile au fost intermediate de către inculpatele A. şi F., care i-au comunicat martorului E. datele societăţilor pentru care urmau să fie efectuate plăţile şi cuantumul sumelor de bani ce urmau să fie plătite.

Astfel, Înalta Curte constată că martorul E. a recunoscut săvârşirea faptelor, precizând că a acţionat, la cererea inculpatei F., care i-a indicat toate contractele pe care le-a semnat şi toate plăţile pe care le-a efectuat în contul serviciilor de publicitate. Martorul a arătat că nu a avut nicio relaţie cu coinculpatul G., iar acesta nu i-a prestat niciun serviciu, aceeaşi fiind situaţia şi în ceea ce priveşte firma O. SRL. Martorul a mai arătat că, în timpul campaniei electorale, la rugămintea inculpatei F., a ajutat la organizarea unor concerte ce urmau să se ţină în apropierea sediului de campanie al preşedintelui N. din zona Lipscani, în acest scop, fiind montată o scenă şi instalate echipamente de către S. Martorul a mai precizat că transmitea ofertele referitoare la costurile pentru scenă şi pentru artişti, prin intermediul inculpata F., iar aceasta îi comunica dacă propunerile au fost acceptate sau nu. Inculpata F. a primit aceste informaţii de la inculpata A. şi s-a ocupat de întocmirea contractelor şi a facturilor direct sau prin intermediul angajatelor sale.

Aspectele relatate de martorul E. sunt confirmate prin depoziţiile martorei GG., corespondenţa electronică depusă la dosar şi procesele-verbale de redare a convorbirilor ambientale dintre martorul E. şi inculpata F., ansamblu probator din care rezultă, fără putinţă de tăgadă, faptul că inculpata F. era cea care controla actele juridice încheiate de SC BBB. SRL.

Astfel, din depoziţiile martorei GG. (contabil al societăţilor BBB. SRL şi KKK. SRL şi al biroului notarial al inculpatei F.) date în cursul urmăririi penale a rezultat că societatea BBB. nu avea activitate comercială semnificativă şi că făcea în principal achiziţii de valoare mică. Îşi aminteşte martora faptul că, la sfârşitul anului 2009, a văzut în extrasele de cont bancar că societatea a avut o încasare de valoare mare, de aproximativ 2,5 milioane RON, de la FFF., deşi, la acel moment, nu fusese emisă nicio factură corespunzătoare acelei sume, motiv pentru care, am înregistrat-o provizoriu în contul 473 - sume în curs de lămurire. La închiderea bilanţului, respectiv la începutul anului 2010, a avut o discuţie cu martorul E. despre suma respectivă, iar acesta din urmă i-a spus că ştie el despre ce este vorba. După un timp, martorul i-a comunicat faptul că, reprezentanţii FFF. îi cer facturi fiscale pentru suma încasată şi i-a solicitat să redacteze două asemenea înscrisuri, cu datele de identificare pe care martorul i le-a comunicat. A precizat martora că a comunicat pe email schiţele de facturi, dar nu le-a primit înapoi semnate şi ştampilate.

Fiindu-i prezentate, de către procuror, facturile din 11 decembrie 2009 şi din 14 decembrie 2009, martora a precizat că a redactat acele înscrisuri, dar semnătura îi aparţine lui E.

Martora a mai arătat că inculpata se ocupa de activitatea financiară a societăţilor lui E. pentru că "el era mai artist" că inculpata a cunoscut despre plata efectuată de FFF. către BBB. şi că aceasta a intermediat martorului relaţia cu societatea de cablu; că existau situaţii în care inculpata îi solicita, prin intermediul poştei electronice, să întocmească facturi fiscale care atestau că societăţile menţionate ar fi prestat servicii către diferiţi clienţi de la care erau încasate sume de bani; că tranzacţiile aveau o valoare disproporţionat de mare raportat la activitatea reală a societăţilor, că activităţile nu aveau legătură cu obiectul de activitate al societăţilor şi nu primea înscrisuri justificative, iar uneori facturile erau antedatate.

A precizat martora că sumele obţinute în această modalitate erau retrase în numerar de către E., în baza unor contracte de împrumut fictive întocmite de martoră, la solicitarea acestuia, care atestau că ar fi împrumutat societatea cu diferite sume de bani. În realitate, aceste împrumuturi nu se efectuaseră, iar contractele erau întocmite doar pentru a fi folosite ca documente justificative la bancă. În urma verificării contului de poştă electronică, martora a identificat că, printre societăţile către care s-au emis asemenea facturi, erau: L., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., Q. şi H.

În faţa instanţei de fond, menţinându-şi depoziţiile din faza de urmărire penală, martora GG. a precizat că inculpata îi transmitea ce facturi să întocmească, pe ce sumă, în favoarea cui precum şi ce serviciu trebuia consemnat ca fiind prestat. Totodată, martora a menţionat că au existat situaţii în care inculpata F. îi indica să întocmească o factură pentru o anumită sumă către un anumit beneficiar, iar ulterior, la scurt timp, revenea şi îi spunea să emită factura către un alt beneficiar, având o altă sumă şi să nu o mai emită pe prima.

În faţa instanţei de apel, la termenul din 20 ianuarie 2022, menţinându-şi denunţul şi declaraţiile date anterior în cauză, martora GG. a declarat suplimentar următoarele:

"(...) Referitor la încasarea de valoare mare despre care am făcut vorbire de la FFF., nu cunosc amănunte, am văzut doar extrasele de cont şi, întrebându-l pe E., acesta mi-a spus că o să revenim asupra acestei încasări. Ulterior, din discuţiile purtate cu acesta, a rezultat că FFF. dorea să cumpere KKK. La acel moment am înregistrat suma în contul 473, sume în curs de lămurire, neavând niciun document. După un timp, E. sau/şi F., nu îmi mai aduc aminte, mi-a cerut să îi redactez două facturi cu motivarea că sunt cerute de către cei de la FFF., lucru pe care l-am şi făcut, transmiţându-le prin e-mail.

La începutul activităţii noastre inculpata F. mi-a spus că ea este cea care se ocupă de activitatea financiară a societăţilor lui E.

Când m-am referit la activitatea financiară a societăţilor lui E., de care se ocupa F., m-am referit la procurarea de fonduri.

Ştiu că F. era cea care îl cunoştea pe directorul general al FFF., nu E. Eu personal nu am asistat la nicio negociere referitoare la FFF., dar bănuiesc că, atâta timp cât inculpata ... îl cunoştea pe acel director general, a cunoscut despre plata efectuată şi i-a intermediat lui E. relaţia cu FFF. (...)".

De asemenea, din corespondenţa electronică depusă la dosarul de urmărire penală de martorul E. rezultă că, în cursul campaniei electorale, inculpata F. a transmis martorului datele de contact ale unei societăţi care a prestat servicii de publicitate în cadrul campaniei electorale şi ale unei persoane din cadrul biroului de presă al partidului, precum şi că, în aceeaşi perioadă, legătura dintre E. şi G. se realiza prin intermediul inculpatelor A. şi F.

În aceeaşi ordine de idei, Înalta Curte reţine procesele-verbale de redare a convorbirilor ambientale din care rezultă că inculpata cunoştea atât că sumele de bani folosite pentru plata serviciilor provin de la FFF. SA, prin intermediul martorului II., cât şi omisiunea declarării acestor venituri de către E., căruia i-a reproşat că şi-a însuşit o parte din banii obţinuţi, ce ar fi trebuit folosiţi integral în interesul campaniei.

Astfel, din procesul-verbal de redare a convorbirii înregistrate în mediul ambiental dintre inculpata F. şi E., la data de 26 noiembrie 2015, a reieşit că inculpata cunoştea despre plăţile efectuate pentru servicii electorale, precum şi că aceasta a intermediat contractele cu G. şi T., iar după încheierea campaniei electorale, a solicitat martorului E. să radieze societatea comercială prin intermediul căreia s-au realizat tranzacţiile, pentru a evita descoperirea faptelor:

"(...) F.: Aşa şi eu ce să-i fac lui T.?

E.: G., eu n-am lucrat nimic cu ei (...) Înţelegi?

F.: Tu ştii foarte bine care a fost situaţia atunci, da?!

E.: Aşa şi ce fac eu? Le dau hârtii? Şi?

F.: "Astea le am!", Ce hârtii?".

E.: Păi, da mi-au zis şi justificări pe ce s-a întâmplat. Justificări.

F.: Ce justificări?

E.: Pe ce s-a întâmplat. Că ăsta mi-a făcut mie ce mi-a făcut. Ce mi-a făcut mie? Nu mi-a făcut nimic!

F.: (...) Mă, sincer degeaba vii la mine, că nu eu le-am făcut.

E.: Păi, cin. Poftim?

F.: Nu eu le-am făcut (...)

F.: Nu ştiu dacă îţi aminteşti exact, cine insista să se lucreze prin el?

E.: Eu insistam să se lucreze prin mine?!

F.: Da, tu, tu, tu! Aminteşte-ţi de câte ori ai fost în sediu şi eu nu ştiu. Ai fost de o grămadă de ori.

E.: Am fost de 2 ori la sediu, de 2, 3 ori la sediu.

F.: Nu ştiu. Deci, OK, eu nu ştiu. Nu ştiu cine sunt.

E.: Aşa de 2, 3 ori am fost la sediu ca să vorbesc de concertele alea, ştii foarte bine atunci.

(...) F.: Nu ştiu cine sunt, nu eu le-am făcut.

E.: Le-am făcut eu, vrei să zici.

F.: Da` nu le-am făcut eu!

E.: Da` le-am făcut eu?

F.: Păi, da cine le-a făcut, mama?!

E.: Ce treabă aveam eu cu G., mă? Ce treabă aveam eu cu el?

(...) E.: Mi-a cerut, înţelegi, hârtiile de pe tranzacţiile astea, da. şi ce am beneficiat. Adică "Băi, îi dau contractul. Arată-mi şi mie ce-a făcut ăla? Pentru tine, pentru mine, pentru. KKK.". Şi ăla n-a făcut nimic pentru mine, ştii bine ce-a făcut G. (...)! În noiembrie, decembrie. N-a făcut pentru mine.

F.: Nici pentru mine.

E.: Corect nici pentru tine, da` a făcut pentru altcineva, da. N-a făcut pentru mine asta e problema asta e a mea, înţelegi? Pentru că. na vezi ce se întâmplă. Şi sunt panicat şi nu ştiu ce să fac? Şi înţelegi, da.

F.:.[neinteligibil, vorbeşte în şoaptă] (...)

F.: Auzi, ştii ceva.[neinteligibil, vorbeşte în şoaptă]. când ai încasat nişte bani....

E.: Ce bani am încasat eu? Păi, am încasat nişte bani pe care i-am dat mai departe, toţi înţelegi? Mai au rămas. mai sunt nişte bani pe care GG. nu i-a declarat, că m-am uitat în hârtii, da, cu care s-a plătit excursia în CUBA, de exemplu, ştii? Care GG. nu i-a declarat. Sunt 700 şi ceva de mii de RON sau ce sunt acolo pe care GG. nu i-a declarat. Înţelegi? Ca eu să pot să-i plătesc la fisc, înţelegi? Şi din banii ăia s-a plătit sau ce s-a plătit pentru că na (...) Nu i-a declarat doamna contabilă, trecem peste asta, da. Am încasat, am plătit, am cheltuit, am mers în excursie, înţelegi? Cu nişte bani care mai nou aflu şi mă uit în hârtii că nu erau ai mei, înţelegi? Pentru că ea nu era în stare să se ocupe de firmă şi să plătească, şi.?

F.: Ea trebuie să plătească, măi, băiatule! (...)

F.: Pe G. aş putea să.

E.: Da, (...) păi şi T., ce. parcă nu-l ştii pe T.? Iar alea sunt firmele.

F.: Du-te tu şi vorbeşte cu T. care este în arest la domiciliu! (...)

E.: Actele au stat aicea, după aia au venit la mine. Parte din ele le am, parte din el nu le am, că e haos, da. Ştii foarte bine că aşa a fost.

F.: Păi, toate actele.

E.: Dar am şi spus, actele au stat la tine până ne-am despărţit noi, după aia au venit la mine, da, şi parte le am, parte nu le am. Că de aia şi stăteau aici.

F.: Când ţi-am spus să închizi firma îţi trebuia nu ştiu ce (...)

E.: Crezi tu că nu veneau din 2009? Şi acuma de ce vrei să, acuma e.

F.:.[neinteligibil]. la revedere, îţi închideai cu controlul prin firmă.[neinteligibil].

E.: Pentru că eu n-am ştiut că fac ceva ilegal sau poate să vină cineva.

F.: Dar n-a zis nimeni că este ilegal, domnule!

E.: Păi, OK.

F.: Demonstrează-mi mie că este ilegal.

E.: Dar n-am spus că este ilegal, înţelegi? Dar dacă-mi cere. "OK, şi ce ţi-a făcut ţie R.?". "Păi.".

F.: Păi şi nu scrie în contract?

E.: Păi, da. Da` nu tre` să şi arăţi? "Bă, mi-a făcut pantofi". "Păi, arată-mi pantoful". "A! Păi, nu-l mai am". "Arată-mi o schiţă, arată-mi ceva!".

F.: "Nu mai ştiu au trecut 6 ani.".

E.: Da. Deci, eu am făcut nişte chestii.

F.: Aşa şi eu de unde vrei, eu nici nu ştiu ce s-a făcut. Pe mine mă întrebi? Pe mine mă întrebi?

E.: Comunicare, strategie, afişe (...)

F.: Eu le-am făcut?!

E.: Nu le-am făcut eu, le-a făcut el pentru campanie, nu pentru mine. Da? Le-a făcut el pentru campanie, nu le-a făcut pentru mine?

F.: Aşa şi acuma ce vrei să faci?

(...) E.: OK, n-ai zis tu, a zis. a venit. cine a venit şi s-a întâlnit? Nimeni. Cine s-a întâlnit cu.? M-am întâlnit eu cu G.? M-am întâlnit eu cu T.? Cine s-a întâlnit? Cine a zis? Înţelegi, eu nu m-am întâlnit cu ei "Da, domn`e vrem să facem prin tine". Hai să fim serioşi. Bine. Cine a zis, cine a zis? Da? Ce fac eu în situaţia asta? Ce fac eu? Ce le dau eu lor?

F.: Ce acte ai?

E.: Poftim?

F.: Ce acte ai?

E.: Am, am. singura chestie am găsit contractul cu O., înţelegi? Şi cred că îl găsesc şi pe ăsta cu R. Da, păi, am contractele, dar n-am justificările şi te-ai uitat. mă uitam dimineaţă, înţelegi. "Nu ştiu ce, da 2012, da` cum a. contracte fictive cu unii.". Mă uit la televizor de dimineaţă. Da, păi, este acelaşi lucru după părerea mea, este acelaşi lucru şi logic m-am panicat, tre` să mă duc. [neinteligibil].

F.: Nu trebuie să.[neinteligibil].

E.: Păi, dacă ei poate ştiu, habar n-am, eu nu ştiu ce ştiu ei, poate ştiu că e fictiv, poate ştiu că nu mi-a prestat nimeni. mie nimic. Poate ştiu.

F.: Da, cine te-a pus, mă, să te bagi?

E.: Da, m-am băgat eu aşa flower-power?

F.: Da, tu. Aminteşte-ţi cum stăteai la sediu, cu zilele.

E.: Eu am zis. Nu, la sediu a fost cu evenimentele care s-au ţinut o singură zi.

F.: A! Vai, vai, vai, vai! Cine se oferea? "Eu. [neinteligibil]. prin mine, se face prin mine. Eu fac.". (...)

E.: OK, am zis eu. Şi? M-am dus eu la G.? Eu pe ăla "Bună-ziua, bună-ziua!". Îl ştiu eu pe ăla? Habar n-am, nu ştiu cine e ăsta!

F.: Da` când tre` să dai răspunsul?

E.: Săptămâna viitoare, până vineri.

(...) E.: "A! Nu-mi amintesc". Unele chestii oricum nu mi le amintesc din 2000. şi firmele astea acuma mi-au sărit în ochi. OK, că pe T. îl ştiu, da, şi de G. am auzit la televizor. Dar firmele DDDD. şi EEEE., sau cum se numesc ele, habar n-am, înţelegi. Eu nu am, n-am lucrat cu el, eu nu ştiu cine sunt, nici nu mi-am adus aminte de ele. Înţelegi? M-am apucat să scormon, de ieri scormon. Deci, nu pot să fac nimic? Tre` să stau liniştit şi să-mi asum fapte pe care nu le am. pe scurt. Nu, să mi le iau eu în cârcă?!

F.: Nu ştiu.[neinteligibil]. Ce pot să-ţi spun.

E.: Le am în contract, o să-ţi trimit scanat contractul să vezi ce s-a făcut. Consultanţă, FFFF. nu ştiu ce. O să-ţi trimit scanat contractul, să te uiţi pe el pe mail. Să-mi zici ce părere ai şi cu asta-basta. Îţi las asta?

F.: Da.

E.: OK. O să-ţi trimit pe mail şi dacă ai timp.[neinteligibil]. să-mi zici, ce vrei să zic, să fac, mă anunţi.

F.: Cum vrei. Dar nu îmi trimite pe mail că.[neinteligibil]."

Totodată, din procesul-verbal de redare a convorbirii dintre inculpata F. şi E., înregistrate în mediul ambiental, la data de 03 decembrie 2015, rezultă implicarea inculpatei în tranzacţia cu societatea FFF., precum şi faptul că aceasta cunoştea caracterul ilicit al sumelor obţinute de E., reproşându-i că a folosit o parte din sume în interes personal, după care, a verificat dacă are asupra sa tehnică de interceptare şi, numai după acest moment, a acceptat să discute despre sumele încasate de la FFF.:

"E.: Băi, ăştia nu au făcut nimic pentru mine atunci, înţelegi? Ştii bine despre ce e vorba! Doi la mână: uită-te şi tu, pe contractele astea, înţelegi, care toate astea stăteau aicea, ştii bine, da? Asta nu e semnătura mea! A cui e? Nu ştiu a cui e! Nu ştiu cine a făcut toată treaba asta! Şi pe ăsta şi pe ăsta! Asta e a mea, într-adevăr, dar pe asta. pe astea două?

F.: Autişti.! Cine a făcut plăţile!

E.: Păi, nu, că plăţile-s făcute de la ei către mine! Dar nu contează. şi de la mine către ei, dar uită-te, cine sunt semnăturile! Da, plăţile-s făcute de mine! Uite! Tu ştii bine. semnătura mea, asta, aicea, nu e semnătura mea pe niciunul dintre ele!

F.: Aşa o fi! Şi ce vrei să-ţi fac acum?

E.: Păi, şi eu ce fac? Ce le zic ăstora? Eu ce le zic lor? Ce mă duc eu să le spun lor mâine?

F.: Dar cine te cheamă mâine.?

E.: Antifrauda!

F.: OK! Le dai contractele, care-i problema?

E.: Da. şi or să vină să: "Ce servicii v-a prestat ă.?

F.: Păi, şi tu nu ştii să citeşti acolo ce proiect de servicii ţi-au prestat?

E.: Dovadă! Ce dovadă le dau eu lor? Că nu mi-a prestat nimic! Doi la mână: una dintre astea.

F.: OK! Spune-le că nu ţi-au prestat nimic, care-i problema? (...)

F.: Auzi, tu ai rămas cu 200 de mii de euro, aşa că nu mai comenta atâta!

E.: Care 200 de mii de euro? Care 200 de mii de euro?!

F.: Atâta ţi-au rămas, băiatule!

E.: Mie?!

F.: Da, da, da!

E.: Niciodată!

F.: După astea!

E.: Niciodată-n viaţa ta!

F.: Ba da!

E.: Niciodată-n viaţa ta! Toate sumele astea încasate s-au dus către ăştia!

F.: Nu-i adevărat! (...)

E.: Nu sunt. Trebuiau declaraţi şi plătiţi la stat şi au rămas şi din banii ăia, înţelegi, sau din al. Sunt 55 de mii de RON cu care s-a plătit excursia noastră în Cuba, nu în China!

F.: În Cuba!

E.: Păi, despre ce vorbim?

F.: A noastră, mă scuzi, că-ţi spun!

E.: Păi, cine a fost? Păi, stai puţin, n-am fost noi? Eu cu tine şi cu SSS.! Noi trei!

F.: Aşa, şi?

(...) F.: Care te duceai toată ziua şi stăteai acolo!

E.: Eu m-am dus la campanie şi am zis: "Dom'le, eu vreau să fac. ă. lucrurile astea pentru voi!"? Eu am făcut lucrurile astea!

F.: Ia, dă încoace telefonul (...)! Dă. ia deschide-ţi bluza!

(...) F.: Vreau să văd că n-ai tehnică pe tine, băiatule!

E.: Asta era ultima! Înţelegi? Asta era ultima! Eu înţeleg că tre' să fiu eu prostul să cadă şi să răspundă, că n-o să răspundă nimeni altcineva, o să răspund eu.

F.: Dar n-am înţeles!

E.: Înţelegi?

F.: N-am înţeles de ce dai vina pe mine, după atâţia ani!

E.: După atâţia ani mie îmi vin ăştia pe cap, înţelegi.

F.: Aşa!

E.:.Pentru nişte contracte pe care eu nu le-am făcut, care au trebuit prestate nişte servicii pentru campania electorală, ştii bine, a lui taică-tu. da? Ştii foarte bine lucrurile astea!.

F.: Te înregistrează cineva?

E.: Care au făcut.[neinteligibil]. Nu mai.

F.:.[neinteligibil]. vorbeşti mai încet, băiatule!

E.: Păi, nu, dar stai puţin, mă pui aşa şi.! Aşa. Da. Şi acuma eu. ce facem? Hai să ne spălăm pe mâini! Hai să-l aruncăm la gunoi (...) că nu mai contează cu nimic. Dă-mi o explicaţie logică! Ce le zic eu la oameni? Fă. ce le zic eu? Mi-au prestat aicea. "Ok, arată şi mie dovada!" Ce le zic? Ce le arăt?

F.: Nu tre' să le arăţi nicio dovadă!

E.: Nicio dovadă, nu?

F.: Nu, nicio dovadă!

E.: Te uiţi şi tu la televizor, cu contracte fictive şi cu nenorociri? Pe câţi îi ia.

F.: Aşa! Dar care-i fictiv?

E.: Pe câţi îi ia.

F.: Care. care-i fictivitatea aici?

E.: ... [neinteligibil]. ei nu mi-au prestat nimic, trebuia să am un raport de activitate, o. nu ştiu ce. consultanţă în domeniul.[neinteligibil]. Nu trebuia să dea hârtie? Trebuia să-mi dea ceva!

F.: Nu ştiu. De ce nu mi-ai cerut atunci, băiatule?

E.: Cui să cer, că eu n-am făcut nimic, eu nu m-am întâlnit cu ei, eu n-am făcut nimic!

F.: Tu erai toată ziua acolo!

E.: Nu! Am fost acolo de 3 ori.

F.: Nu mai minţi!

E.: ... de două ori la concerte. de două ori la concerte!

F.: Ia stai jos un pic!

E.: Mi-e şi. nu, nu, nu! E. Nu ştiu cine-a fost cu mine acolo dar am fost acolo de 3 ori, de două ori la concertele alea.

F.: Mincinosule!

E.: "Hai să le facem! Hai să nu le facem!" Eu nu m-am dus acolo. "Haideţi domnu'! Hai cu mine!" Mincinosu'. Deci, contractele alea.

F.: Deci, mergeai mai des.[neinteligibil]. decât mergeam eu, da?

E.: Deci, con. deci. deci contractele astea. Nu e adevărat! Am fost când a fost scena pusă acolo că era.[neinteligibil]. şi cu S.!

F.: Nu e adevărat! Erai. Nu! Erai toată ziua! (...)

F.: Vrei să-l întrebăm pe ZZ. de câte ori ai fost acolo?

E.: Întreabă-l, te rog! Du. dacă după ce.

F.: Deci, toată lumea îşi aminteşte că ai fost des acolo, da? (...)

F.: Ţi-am spus atunci să ţi le închizi!

E.: Păi, nu le-a închis nimeni, înţelegi, atunci pentru că nu aveam de ce să le închid că nu mă ştiam vinovat cu nimic! Înţelegi? Pentru că eu nu am prestat nimic în campanie. deci, înţelegi? Da!

F.: Hai, mă, nu te mai fă că nu ştii!

E.: Ce să ştiu, mă? Ce să ştiu?

F.: Ţi-au intrat banii de la II., mă,.?

E.: Nu a intrat niciun ban, toţi banii au intrat pe chestii, înţelegi? Iar astea sunt problemă. astea, astea de aicea. astea.

F.: Pe ce chestii au intrat, băi, băiatule?

E.: Am făcut canal în U. în Ungaria, două canale!

F.: Băi!

E.: Două canale!

F.: ... [neinteligibil].

E.: Două canale făcute în Ungaria!

F.: Da, pentru asta ţi-a dat! (...)

E.: ... pe contract! Nu mai zic că nu sunt semnate pe toată pagina, trecem peste asta! Cine a semnat în locul meu? Da? Şi doi la mână, cine-i ăla? Vreau să dau de el, vreau să dau de O. ăsta! Cine e?

F.: Nu ştiu!

E.: Şi cine poate să ştie?

F.: Nu ştiu!

E.: A lucrat în campania aia, a fost o firmă!

F.: Aşa, şi? OK, şi?

(...) F.: Cu DAN pot să te pun în legătură!.[neinteligibil].

E.: Dar eu nu-l cunosc, ce să mă pui în le. să mă pui în legătură să. ce? "Vedeţi că am lucrat. dar n-am lucrat!"

F.: Să vorbeşti cu el să stabileşti, de exemplu! Că nu-i problema mea, nu e firma lu' mama! Ai înţeles?".

De asemenea, din cuprinsul procesului-verbal de redare a convorbirii dintre inculpata F. şi martorul E., înregistrate în mediul ambiental, la data de 04 decembrie 2015, rezultă că inculpata îi dă sfaturi despre atitudinea pe care să o adopte pentru a nu fi descoperit caracterul fictiv al contractelor şi beneficiarul final al serviciilor:

"F.: Am vorbit cu.[neinteligibil]. dacă vrei, îţi face nu ştiu ce.[neinteligibil].

E.: Da! (...)

F.: Ă. mi-a dat o chestie de la un avocat cu. dacă eşti obligat sau nu să păstrezi operaţiunile care se fac.

E.: OK!

F.: Ăsta-i avocatul. (...)

E.: Eu acuma mă duc, le duc actele, văd ce zic şi după aia am să-ţi zic!

F.: Părerea mea este. citeşte şi hârtia aia.[neinteligibil]. să le explici: "Băi, nu le-am păstrat, nu mă interesează.

F.: Da! Şi uite: domnul avocat GGGG. dă şi articol din lege că nu eşti obligat să păstrezi, să arhivezi. ă.

E.: OK! O să mă uit!

F.: ... chestiile alea din spate.

E.: OK! (...)

F.:.că nu eşti obligat să le arhivezi şi că nu eşti obligat. şi RADU spune că nu au de ce să-ţi ceară din 2009!

E.: Păi, asta ştiu şi eu!

F.: Că e prescris!

E.: Decât dacă-i altceva! De asta ţi-am spus şi eu! Pentru că asta am întrebat şi eu: "Bă, dar de ce îmi ceri din 2009?", că ştiu că-ţi cer pe 5 ani!

F.: Păi, RADU zice. mai bine să începi să le ceri ordinul de serviciu, hârtiile alea. Nu ştiu dacă ţi le-au arătat sau nu ţi le-au arătat! Adică să le. să. să lungeşti cumva termenele! Nu. te grăbeşti să le dai contractele! "Nu, frate, ia. le mai caut! N-am conta. contabila în concediu, nu le-am găsit. În cât timp pot să vi le aduc?".

E.: Bine!

F.: Deci, tre' să le ceri ordinul de serviciu, să se uite pe el. să te uiţi pe el, să vezi ce scrie, exact cum e, ce trebuie să le. ţi-au dat?

E.: Pf. nu! Au venit cu nişte legitimaţii când au venit şi mi-au lăsat o hârtie la birou! (...)

F.: "Dom'le, n-am găsit, nu. nu ştiu!". Fii atent cu telefonul!

E.: OK!

F.: Şi citeşte ce scrie.[neinteligibil]. nu eşti obligat să ai în spate! Atâta timp cât prestaţia a fost făcută.

E.: Ştii care-i problema? Că n-a fost făcută, dar eu tre' să demonstrez că ar fi fost făcută! Aia-i problema!

F.: Au fost făcute!

E.: Da!.[neinteligibil]. firma mea!

F.: Băi, poţi să spui că au fost făcute.[neinteligibil]. (...)

F.: Deci, ascultă-mă puţin! Nu te duce singur să vorbeşti cu nimeni.

E.: Am înţeles! OK! Am înţeles!".

În ceea ce priveşte critica apelantei-inculpate F. vizând lipsa unui mandat de supraveghere tehnică dat de un judecător de drepturi şi libertăţi pentru martorul E., Înalta Curte constată că, în procedura camerei preliminare, prealabil începerii judecăţii, a fost analizată, cu titlu definitiv, legalitatea ordonanţei organului de urmărire penală din data de 26 noiembrie 2015 prin care s-a dispus, în temeiul art. 148 din C. proc. pen., autorizarea folosirii numitului E., în calitate de colaborator.

Or, potrivit art. 346 alin. (5) din C. proc. pen., doar probele excluse în camera preliminară nu mai pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.

Nerespectarea interdicţiei absolute statuată în cuprinsul normelor procesual penale ale art. 102 alin. (1) din C. proc. pen. potrivit căreia probele obţinute prin tortură, precum şi probele derivate din acestea nu pot fi folosite "în cadrul procesului penal" şi a dispoziţiilor art. 101 alin. (1) - (3) din acelaşi cod privind interzicerea explicită a administrării probelor prin practici neloiale atrage nulitatea absolută a actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate şi excluderea necondiţionată a probei în faza camerei preliminare.

Întrucât nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în normele precitate cade sub incidenţa inadmisibilităţii care produce efecte prin intermediul nulităţii absolute, se constată, totodată, că o verificare a loialităţii/legalităţii administrării probelor, din această perspectivă, este admisă şi în cursul judecăţii, aplicându-se, în acest mod, regula generală potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal.

Aşadar, interdicţia categorică a legii în obţinerea probelor prin practici/procedee neloiale/nelegale justifică competenţa judecătorului de fond de a examina şi în cursul judecăţii aceste aspecte. Altfel spus, probele menţinute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecăţii din perspectiva constatării inadmisibilităţii procedurii prin care au fost obţinute şi a aplicării nulităţii absolute asupra actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate, în condiţiile în care, în această ipoteză, se prezumă iuris et de iure că se aduce atingere legalităţii procesului penal, vătămarea neputând fi acoperită.

În acelaşi sens a statuat şi instanţa de contencios constituţional în considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 802 din 5 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 116 din 06 februarie 2018 (parag. 29).

În ceea ce priveşte nulitatea ordonanţei de autorizare a colaboratorului E., se constată că măsura utilizării investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor constituie o metodă specială de cercetare care, potrivit art. 138 alin. (10) din C. proc. pen., se utilizează în vederea obţinerii de date şi informaţii în procesul penal.

Ca atare, nu este un procedeu probatoriu, dar poate mijloci folosirea a două procedee probatorii derivate: supravegherea tehnică restrânsă potrivit art. 148 alin. (3) din C. proc. pen. şi audierea investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului.

Colaboratorul poate fi, în principiu, orice persoană care a interacţionat cu suspecţii sau cu zona infracţională şi care, prin contribuţia lui, poate să aducă probe pentru dovedirea faptelor. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 323 din 9 mai 2017, Curtea Constituţională a reţinut că "Potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (10) din C. proc. pen., «În situaţii excepţionale, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), iar folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficientă pentru obţinerea datelor sau informaţiilor ori nu este posibilă, procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate autoriza folosirea unui colaborator, căruia îi poate fi atribuită o altă identitate decât cea reală. Dispoziţiile alin. (2) - (3) şi (5) - (9) se aplică în mod corespunzător». Aşa fiind, prin exceptarea aplicării în mod corespunzător a dispoziţiilor art. 148 alin. (4) din C. proc. pen., rezultă că un colaborator nu este membru al poliţiei judiciare şi poate fi orice persoană din cercul suspecţilor sau care a interacţionat cu zona infracţională şi care poate aduce probe în dovedirea infracţiunilor. Astfel, întrucât, în numeroase situaţii infiltrarea unui investigator sub acoperire sau cu identitate reală este imposibil de realizat din cauza condiţiilor concrete referitoare la clandestinitatea structurii infracţionale sau a relaţiilor din cadrul grupurilor, organele judiciare pot racola un membru al reţelei infracţionale sau o persoană care poate pătrunde în interiorul ei graţie încrederii de care beneficiază în rândul membrilor» (parag. 22).

Caracterul subsidiar al măsurii autorizării colaboratorului rezultă din prezentarea situaţiei de fapt, având în vedere complexitatea cauzei.

În acord cu instanţa de fond, se constată că judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a autorizat măsura de supraveghere tehnică a supravegherii audio a inculpatei F. şi a martorului colaborator E., fiind emis mandatul de supraveghere tehnică nr. x/5 noiembrie 2015. Prin urmare, în cauză a existat o analiză anterioară a legalităţii, temeiniciei, proporţionalităţii şi subsidiarităţii măsurii, potrivit art. 140 din C. proc. pen.

În cauză, conversaţiile înregistrate ambiental, deşi iniţiate de colaborator, au avut loc la sediul biroului notarial al inculpatei care, la data faptelor, nu avea calitatea de suspect, aceasta din urmă chiar suspectându-l pe colaborator că ar înregistra discuţia. În plus, valoarea probatorie a proceselor-verbale de redare a conţinutului convorbirilor înregistrate ambiental nu este una determinantă, în cauză existând numeroase alte probe, analizate mai sus, care conduc la concluzia săvârşirii faptei penale, de către inculpată.

I.5. Referitor la implicarea inculpatei A. în negocierea condiţiilor privind prestarea serviciilor de publicitate, care au fost plătite din sumele de bani, obţinute prin infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită de martorul E., Înalta Curte reţine următoarele:

Suma de 424.830 RON a fost virată, la data de 20 noiembrie 2009, către SC O. SRL, administrată de martorul AA., potrivit căruia suma reprezenta contravaloarea serviciilor prestate pentru realizarea paginii de internet "www.x.ro", în baza unei înţelegeri negociate de către inculpata A.

Sumele de 411.264 RON, virată la data de 16 noiembrie 2009, şi de 257.040 RON, virată la data de 11 decembrie 2009, către SC R. SRL, administrată de inculpatul G., reprezentau contravaloarea serviciilor de consultanţă electorală prestate candidatului N., de către G. şi JJJ.

Suma de 101.904 RON, virată la data de 1 decembrie 2009, către S. SRL, administrată de martorul DD., privea servicii prin care această firmă a asigurat echipamentele tehnice necesare pentru amenajarea unei scene amplasate în apropierea sediului de campanie, în vederea organizării de concerte.

Potrivit declaraţiei martorului DD. din cursul urmăririi penale, încheierea contractului a avut loc, la cererea inculpatei A., precizând că au fost întârzieri la plata contractului încheiat cu SC BBB. SRL şi că a trebuit să insiste, pentru a obţine diferenţa de preţ, pe lângă martorul T. şi inculpată.

În faza cercetării judecătoreşti în fond, martorul a revenit asupra celor declarate iniţial, indicând faptul că iniţiativa încheierii contractului cu SC BBB. SRL i-a aparţinut martorului E. şi că discuţiile referitoare la neefectuarea plăţii restante s-au purtat exclusiv cu acesta din urmă.

Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a dat prevalenţă declaraţiei martorului din cursul urmăririi penale, având în vedere că acesta nu a avut o justificare plauzibilă în ceea ce priveşte modificarea declaraţiei iniţiale, susţinând că a fost "puţin luat prin surprindere prin chemarea la DNA astfel că nu am avut timp să elucidez toate elementele declaraţiei mele", însă ulterior s-a consultat cu colegii şi şi-a amintit cum au stat lucrurile în realitate, la peste 10 ani de la depoziţia iniţială.

I.6. În ceea ce priveşte infracţiunile de spălare a banilor, săvârşite de inculpata A.:

Înalta Curte reţine că inculpata A. a participat la schimbarea sau transferul tuturor sumelor de bani obţinute în urma săvârşirii infracţiunilor descrise anterior, fiind reţinute, în sarcina acesteia, patru infracţiuni de spălare de bani, corelativ fiecărei infracţiuni predicat - două infracţiuni de luare de mită, o infracţiune de delapidare şi o infracţiune de evaziune fiscală.

Săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă autonomă este dovedită prin următoarele mijloace de probă:

- declaraţiile constante ale martorului denunţător T. date pe parcursul procesului penal, din cuprinsul cărora a rezultat, în esenţă, faptul că, în cursul lunii octombrie 2009, inculpata l-a întrebat dacă are o firmă, care să nu aibă activitate, şi, ca urmare a răspunsului afirmativ al martorului, în sensul că deţine firmele DDD. şi Q., al căror administrator şi asociat este mama sa, A. i-a cerut să încheie contracte cu U. şi V. SA. Contractul cu U. avea ca obiect prestarea de servicii de publicitate pentru referendum şi pentru campania electorală, iar cel cu V. viza servicii de monitorizare media după mai multe cuvinte cheie. Atât serviciile de publicitate, cât şi cele de monitorizare, urmau să fie folosite în cadrul campaniei.

Ambele contracte au fost încheiate de către Q., pentru că era o firmă nou înfiinţată, cu profil de publicitate, şi care nu avusese anterior activitate.

Pentru plata facturilor fiscale emise celor două societăţi, martorul primea sume de bani în numerar de la inculpată sau, dacă aceasta nu era în sediu, îi înmâna prin intermediul martorei FF. sau al unuia dintre cei doi agenţi care îi asigurau protecţia. Martorul depunea banii în contul bancar personal al mamei sale, care îi retrăgea şi făcea depuneri de numerar în contul firmei.

Atât sumele de bani primite în numerar de la inculpată, cât şi cele de la SC H. şi SC L. SRL, martorul le-a folosit exclusiv pentru a face plăţi către U. şi V. SA De asemenea, a mai făcut plăţi pentru alte servicii folosite în campanie, respectiv către HHHH. SRL (printuri pentru sediul de campanie), BBB. (plata către artiştii care cântau la sediul de campanie), IIII. (autocolante) şi JJJJ. (pliante pentru sediul de campanie). Martorul nu s-a întâlnit niciodată cu reprezentanţii acestor societăţi, nu a avut niciun profit din acele plăţi, mai mult, la finalul exerciţiului financiar, după plata impozitelor, a avut o pierdere de aproximativ 70.000 de RON, în urma acelor tranzacţii.

- declaraţia martorei FF., din care rezultă că a discutat cu reprezentanţii societăţii V. SA, la cererea inculpatei, că este posibil să fi participat la discuţii şi în ceea ce priveşte un contract încheiat cu U. şi că acţiona la cererea A., nu lua niciodată hotărârea cu cine să se încheie contractul sau care să fie obiectul acestuia.

- declaraţia martorului Z., din care rezultă că au existat întârzieri la plată şi, în acest context, martorul BB. l-a sunat în mod repetat şi l-a întrebat când va primi banii. Martorul a transmis mai departe mesajul lui BB. către inculpată care, la un moment dat, i-a dat o sumă de bani în numerar pe care să o remită martorului BB. pentru serviciile de publicitate prestate, ceea ce a şi făcut.

- extrasele conturilor bancare deschise de SC Q. SRL, din care rezultă depunerile de numerar şi plăţile efectuate în contul serviciilor prestate în campania electorală;

- documentele contabile emanând de la SC Q. SRL, din care rezultă că societatea nu avea activitate comercială, la data faptelor;

- nota de constatare cu privire la veniturile obţinute de martorul T., în perioada anilor 2007 - 2010, din care rezultă că aceste venituri nu i-ar fi permis să realizeze depuneri de numerar în cuantum de 305.118 RON;

- înscrisurile comunicate de U. SA cu privire la serviciile prestate în contul contractului încheiat cu SC Q. SRL şi

- contractul încheiat între V. SA şi Q. SRL, din care rezultă că serviciile prestate vizau monitorizarea apariţiilor în mass media ale candidatului N. şi ale contracandidaţilor acestuia.

Din ansamblul probator administrat în cauză, Înalta Curte reţine că inculpata A. a negociat direct, cu martorii AA. şi DD., plăţile către O. şi S. şi, totodată, a intermediat relaţia cu inculpatul G.

De asemenea, martorii T., Z. şi FF. au intermediat, la cererea inculpatei, realizarea plăţilor către U., V., P. şi M., fie prin interpunerea unor societăţi pe care le controlau, fie prin punerea în contact a prestatorilor de servicii cu societăţile care urmau să facă plăţile.

Totodată, în perioada 30 octombrie 2009 - 18 noiembrie 2009, inculpata A. a predat martorului T., în mai multe tranşe, suma totală de 305.118 RON, în numerar, spre a fi folosită pentru plata unor servicii de publicitate electorală.

Martorul T. a depus suma de 305.118 RON în contul bancar personal al mamei sale, care îi retrăgea şi făcea depuneri de numerar în contul bancar deschis de SC Q. SRL la GGG., la datele de:

- 30 octombrie 2009, suma de 13.477 RON;

- 2 noiembrie 2009, suma de 16.190 RON;

- 4 noiembrie 2009, suma de 35.825 RON;

- 05 noiembrie 2009, suma de 14.882 RON;

- 6 noiembrie 2009, suma de 8.094 RON;

- 9 noiembrie 2009, suma de 16.189 RON;

- 11 noiembrie 2009, suma de 37.537 RON;

- 12 noiembrie 2009, suma de 54.900 RON;

- 13 noiembrie 2009, suma de 18.768,98 RON;

- 16 noiembrie 2009, suma de 37.540 RON şi

- 18 noiembrie 2009, suma de 51.715 RON.

Aceste depuneri sunt intercalate cu transferul bancar realizat în contul aceleiaşi societăţi de către SC L. SRL, la data de 17 noiembrie 2009, iar sumele au fost folosite pentru plata aceloraşi servicii prestate în campania electorală, după cum urmează:

- 350.748 RON, în perioada 28 octombrie 2009 - 18 noiembrie 2009, în contul U. SA, reprezentând contravaloarea unor reclame electorale apărute în ziarele x; şi

- 74.072 RON, în perioada 18 - 19 noiembrie 2009, în contul V. SA, constând în contravaloarea unor servicii de monitorizare mass-media vizând apariţiile candidatului N.

Contractul cu U. SA a fost încheiat iniţial de către MMM. SRL, societate administrată de martorul Z., cel de-al doilea intermediar folosit de inculpata A. pentru realizarea de plăţi fictive şi care, a declarat, la rândul său, că a primit sume de bani în numerar de la inculpată pentru plata unor servicii prestate în cadrul campaniei.

La data de 28 octombrie 2009, obligaţiile MMM. SRL au fost preluate de către societatea controlată de martorul T.

Analiza probelor administrate în cauză duce la concluzia că sumele înmânate de către inculpată martorului T. au o provenienţă infracţională, cu privire la această faptă reţinându-se săvârşirea unei infracţiuni de spălare a banilor în formă autonomă.

Autonomia infracţiunii de spălare de bani priveşte ipoteze în care este atrasă răspunderea penală pentru această infracţiune atunci când există probe din care să rezulte că bunurile au o origine infracţională, chiar dacă nu există o condamnare anterioară sau concomitentă pentru infracţiunea predicat sau dacă nu este determinată cu precizie fapta prin care au fost produse bunurile sau ori autorul infracţiunii predicat, în sensul articolului 9 din Convenţia Consiliului Europei de la Varşovia din 2005, ratificată prin Legea nr. 420/2006.

Condiţiile în care poate fi reţinută infracţiunea de spălare de bani în formă autonomă au fost stabilite în jurisprudenţă prin Decizia nr. 16/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 25 august 2016, care a statuat că originea infracţională a bunurilor poate fi determinată în lipsa unei condamnări pentru infracţiunea predicat, în situaţiile în care probele cauzei sunt suficiente pentru a crea certitudinea că bunurile provin din infracţiuni.

Or, în cauză, sunt îndeplinite aceste condiţii, având în vedere că există numeroase elemente care demonstrează că sumele în numerar transmise martorului T. provin din infracţiuni de corupţie, iar, prin tranzacţiile efectuate, inculpata A. a urmărit să le ascundă originea.

Folosirea unor sume semnificative în numerar, care depăşesc cu mult veniturile salariale ale inculpatei, reprezintă un element specific tipologiei infracţiunilor de spălare a banilor.

Totodată, interpunerea unei alte persoane şi încheierea de contracte fictive pentru a plăti servicii prestate în interesul inculpatei, într-o modalitate care să facă imposibilă stabilirea unei legături între persoana care realizează transferurile bancare şi sursa fondurilor, conturează originea infracţională a bunurilor.

Implicarea inculpatei A. în săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, atât în prezenta cauză cât şi în alte dosare în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa şi cu privire la care s-a dispus condamnarea în primă instanţă sau chiar condamnarea definitivă, constituie un alt criteriu avut în vedere de practica judiciară pentru existenţa infracţiunii de spălare a banilor în formă autonomă.

Astfel, prin rechizitoriul din data de 20 aprilie 2015, întocmit în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a reţinut că, în perioada 2010 - 2012, inculpata A., care îndeplinea în acea perioadă funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate acesteia (inculpaţii T., FF., B. şi KKKK.) au primit, cu ştiinţa inculpatei, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de autoritatea publică. Sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul inculpatei A. (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta, printre care, Y. Cu privire la aceste fapte s-a dispus condamnarea inculpatei pentru săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, prin Sentinţa penală nr. 181 din data de 28 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 93 din 5 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători.

În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, eludarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 334/2006 referitoare la finanţarea campaniilor electorale confirmă intenţia inculpatei de a ascunde provenienţa bunurilor, în condiţiile în care, raţiunea legii, care impune evidenţa tuturor donaţiilor, este tocmai de a asigura transparenţa necesară pentru a verifica dacă sumele folosite în procesul electoral provin din infracţiuni de corupţie.

I.7. Referitor la infracţiunea de mărturie mincinoasă imputată inculpatului G. prin actul de sesizare a instanţei:

Înalta Curte constată că, la data de 22 septembrie 2016, inculpatul G. a fost audiat, în calitate de martor, în prezentul dosar, în legătură cu faptele de spălare a banilor constând în transferul sumei totale de 735.098 RON obţinută prin infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită de martorul E. către mai multe societăţi comerciale, printre care şi R. SRL.

Ascultarea, în calitate de martor, a inculpatului G. a avut loc după ce i s-a adus la cunoştinţă obiectul cauzei, respectiv săvârşirea unor infracţiuni de spălare de bani în legătură cu finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009. Martorul a depus jurământul religios, în prezenţa apărătorilor inculpaţilor.

În cuprinsul depoziţiei sale, inculpatul G. a susţinut că:

- societatea R. SRL a încheiat două contracte de consultanţă cu SC BBB. SRL şi SC OOO. SRL, la cererea administratorului celor doua societăţi, E.;

- părţile ar fi avut intenţia ca, în baza celor două contracte, să se presteze consultanţă în domeniul mass-media în legătură cu deschiderea unui post de televiziune în Ungaria, însă serviciile nu au putut fi prestate, din culpa lui E., care a achitat totuşi integral preţul prevăzut în contracte;

- suma nu a fost restituită deoarece martorul G. nu l-a mai putut contacta pe E., în ciuda solicitărilor transmise inculpatelor F. şi A.;

- nu există nicio legătură între sumele încasate de la E. şi serviciile de consultanţă prestate candidatului N. şi nu ştie cum au fost folosite aceste sume de către R. SRL;

- inculpatele F. şi A. nu au fost implicate în niciun mod în discuţiile referitoare la încheierea contractului şi la efectuarea plăţilor;

- după demararea cercetărilor în prezenta cauză nu a discutat cu nicio persoană despre acest lucru şi nu a implicat-o în niciun fel pe soţia sa.

Or, Înalta Curte constată că, în cauză, organul de urmărire penală avea suficiente date şi îşi formase o suspiciune din care putea şi trebuia să-şi dea seama că inculpatul G., fiind chemat să dea declaraţie, în calitate de martor, în dosarul de urmărire penală nr. 121/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, putea fi pus în situaţia de a se autoincrimina, în condiţiile în care, obiectul depoziţiei sale viza implicarea coinculpatelor A. şi F. şi caracterul real al tranzacţiei dintre SC BBB. SRL şi SC R. SRL, administrată de inculpatul G., tranzacţie cu privire la care existau suspiciuni referitoare la caracterul real al acesteia.

De altfel, suspiciunile organului de urmărire penală au fost materializate anterior ascultării inculpatului G., în calitate de martor în cauză, prin ordonanţa din 24 noiembrie 2015, prin care s-a dispus extinderea urmăririi penale şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul E., pentru săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, şi a două infracţiuni de spălare a banilor, prevăzute de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

În ceea ce priveşte tranzacţia dintre SC R. SRL, administrată de inculpatul G. şi SC OOO. SRL, al cărei administrator era acelaşi E., se constată că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că, şi în privinţa acestui contract de consultanţă, rămân valabile aceleaşi argumente, având în vedere legătura indisolubilă între cele două contracte de consultanţă, încheiate în aceeaşi perioadă, între aceleaşi persoane, având acelaşi obiect, astfel că nu s-ar putea reţine că, în privinţa acestor elemente de fapt, inculpatul G. nu ar fi avut, la data faptei, calitatea de suspect de facto.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte reţine că, în parag. 67 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 236/2020, instanţa de contencios constituţional a constatat că persoana ascultată în calitate de martor - sub prestare de jurământ şi sub sancţiunea penală a săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, cu privire la fapte sau împrejurări de natură a o incrimina - se confruntă cu (cel puţin) două alegeri dificile, respectiv (i) să aleagă să furnizeze organelor judiciare informaţii incriminatoare sau (ii) să mintă şi să rişte să fie condamnată pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă.

Raţiuni similare şi analize ale unor drepturi divergente se regăsesc în:

- Decizia nr. 10/2019 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală;

- Decizia nr. 1/2019 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar mai ales în

- Decizia nr. 236/2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 şi art. 248 din C. pen. din 1969, ale art. 297 alin. (1) din C. pen., ale art. 114 alin. (2) şi ale art. 118 din C. proc. pen., precum şi ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, din care evocăm următoarele paragrafe relevante:

"36. Cu referire la dreptul la tăcere şi dreptul de a nu contribui la propria incriminare, Curtea reţine opiniile doctrinare potrivit cărora drepturile precitate decurg din respectarea prezumţiei de nevinovăţie, fiind garanţii ale acesteia. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg, potrivit căreia dreptul la neautoincriminare şi dreptul la tăcere sunt o consecinţă directă a prezumţiei de nevinovăţie şi, totodată, aceste drepturi au o existenţă de sine stătătoare, izvorând din exigenţa echităţii procedurii la care face referire parag. 1 al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Hotărârea din 29 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Saunders împotriva Regatului Unit, parag. 68; Hotărârea din 21 decembrie 2000, pronunţată în Cauza Heaney şi McGuinness împotriva Irlandei, parag. 40). Astfel, în Cauza Saunders împotriva Regatului Unit, instanţa europeană a considerat că dreptul la neautoincriminare este un element constitutiv al cerinţei echităţii procesuale, înscrisă în parag. 1 al art. 6 din Convenţie, arătându-se însă şi faptul că, sub aspectul dreptului la neautoincriminare, care impune acuzării să îşi probeze susţinerile fără a apela la probe obţinute prin constrângere sau opresiune, acest drept este strâns legat de prezumţia de nevinovăţie (Hotărârea din 29 noiembrie 1996, parag. 69). De asemenea, în Hotărârea din 25 ianuarie 1996, pronunţată în Cauza John Murray împotriva Regatului Unit, parag. 41, instanţa europeană a analizat susţinerile petentului privind încălcarea dreptului la tăcere şi la neautoincriminare atât din perspectiva paragrafului 1, cât şi a paragrafului 2 ale art. 6 din Convenţie, invocând o încălcare nu doar a echităţii generale a procesului, dar şi a regulii potrivit căreia acuzarea trebuie să îşi dovedească susţinerile fără sprijinul acuzatului, garanţie specifică prezumţiei de nevinovăţie.

37. În aceste condiţii, în raport cu jurisprudenţa citată, Curtea constată că dreptul la tăcere şi dreptul de a nu contribui la propria incriminare sunt atât o consecinţă directă a prezumţiei de nevinovăţie, cât şi o garanţie a echităţii procedurii, consacrate în parag. 1 şi 2 ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în condiţiile în care parag. 1 cuprinde garanţii ale "acuzatului" în materie penală, iar câmpul de aplicare ratione personae al paragrafului 2 al art. 6 din Convenţie are o sferă mai largă, incluzând şi martorul.

38. În context, Curtea observă că, în ceea ce priveşte noţiunea de "martor", instanţa europeană a reţinut că aceasta are un înţeles autonom în sistemul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, independent de calificarea sa în norma naţională (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, parag. 45). Astfel, din moment ce o depoziţie, fie că ea este făcută de un martor - stricto sensu - sau de către o altă persoană, este susceptibilă să fundamenteze, în mod substanţial, condamnarea celui trimis în judecată, ea constituie o "mărturie în acuzare", fiindu-i aplicabile garanţiile prevăzute de art. 6 parag. 1 şi 3 lit. d) din Convenţie (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Kaste şi Mathisen împotriva Norvegiei, parag. 53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunţată în Cauza Luca împotriva Italiei, parag. 41).

39. În ceea ce priveşte conceptul de "acuzaţie în materie penală" - art. 6 parag. 1 din Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că acesta are o semnificaţie "autonomă", independentă de clasificările utilizate de sistemele juridice naţionale ale statelor membre. Conceptul de "acuzaţie" trebuie înţeles în sensul Convenţiei. Prin urmare, acesta poate fi definit drept "notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale", definiţie care depinde, de asemenea, de existenţa sau absenţa unor "repercusiuni importante asupra situaţiei (suspectului)" (Hotărârea din 27 februarie 1980, pronunţată în Cauza Deweer împotriva Belgiei, parag. 46; Hotărârea din 15 iulie 1982, pronunţată în Cauza Eckle împotriva Germaniei, parag. 73). Totodată, Curtea Europeană a raportat definiţia noţiunii de "materie penală" la trei criterii alternative: criteriul calificării interne, cel al naturii faptei incriminate şi cel al scopului şi severităţii sancţiunii (Hotărârea din 8 iunie 1976, pronunţată în Cauza Engel şi alţii împotriva Olandei, parag. 80 - 85)".

În aceeaşi ordine de idei, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că dreptul unui acuzat de a păstra tăcerea cu privire la faptele pentru care este acuzat şi de a nu contribui la propria sa incriminare reprezintă o garanţie a unei proceduri echitabile în procesul penal.

De asemenea, s-a reţinut că, deşi art. 6 din Convenţie nu menţionează expres aceste drepturi, ele reprezintă norme general recunoscute, circumscrise noţiunii de "proces echitabil".

S-a mai arătat că dreptul de a nu contribui la propria incriminare este strâns legat de prezumţia de nevinovăţie. Această prezumţie tinde să protejeze o persoană acuzată de săvârşirea unei fapte penale împotriva unui verdict de culpabilitate ce nu a fost stabilit în mod legal şi priveşte ansamblul procedurii penale litigioase (Hotărârea din 25.02.1993, pronunţată în Cauza Funke împotriva Franţei; Hotărârea din 8.02.1996, pronunţată în Cauza John Murray).

Tot Curtea de la Strasbourg a statuat faptul că o persoană dobândeşte calitatea de "acuzat", care atrage aplicabilitatea garanţiilor stabilite de art. 6 din Convenţie, nu la momentul în care îi este în mod oficial conferită această calitate, ci la momentul în care autorităţile naţionale au motive plauzibile pentru a bănui implicarea persoanei respective în săvârşirea infracţiunii (Cauza Brusco împotriva Franţei, hotărârea din 14 octombrie 2010).

Atunci când se examinează problema de a şti dacă dreptul la tăcere - în manifestarea sa directă de a refuza îndeplinirea obligaţiei de a da declaraţii - poate fi invocat de către martor, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se realizează, tangenţial, o analiză prin raportare la situaţia concretă a persoanei, reţinându-se că, dacă la momentul audierii, organele judiciare o suspectau pe respectiva persoană de săvârşirea infracţiunii, având în vedere celelalte mijloace de probă deja administrate în cauză, existând, aşadar, nişte suspiciuni, atunci toate drepturile prevăzute de art. 6 în materia acuzaţiei în materie penală sunt incidente, inclusiv dreptul la tăcere, chiar dacă organele judiciare nu dispun efectuarea în continuare a urmăririi penale şi audiază persoana în calitate de martor (Cauza Sergey Afanasyev contra Ucrainei, hotărârea din 15 noiembrie 2012, parag. 58).

Totodată, articolul 6 - în special parag. 3 - poate fi relevant înainte ca un caz să fie trimis spre judecată dacă şi în măsura în care corectitudinea procesului este susceptibilă de a fi grav prejudiciată de o nerespectare iniţială a dispoziţiilor sale. Astfel cum Curtea a statuat deja în hotărârile sale anterioare, dreptul prevăzut la articolul 6 parag. 3) lit. (c) din Convenţie este, printre altele, un element al conceptului de proces echitabil în cadrul procedurilor penale prevăzute la articolul 6 parag. 1) (Cauza Dvorski contra Croaţiei, parag. 76; în acelaşi sens şi Cauza Imbrioscia versus Switzerland, parag. 36).

Altfel spus, simplul fapt că legislaţia unui stat califică o anumită situaţie ca fiind în afara unui cadru procesual ori că o anumită procedură nu reprezintă "un proces penal" cu garanţiile aferente, nu poate reprezenta per se un motiv de denegare a unor drepturi componente ale procesului echitabil.

Pentru a scoate mai clar în evidenţă importanţa celor trei garanţii - dreptul la tăcere, dreptul la neautoincriminare şi prezumţia de nevinovăţie - trebuie notate şi menţiunile Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza Bykovc versus Rusia:

În ceea ce priveşte privilegiul împotriva autoincriminării sau dreptul de a păstra tăcerea, Curtea reiterează că acestea sunt standarde internaţionale general recunoscute, care stau la baza unei proceduri echitabile. Scopul lor este de a oferi unei persoane acuzate protecţie împotriva constrângerii necorespunzătoare din partea autorităţilor şi, prin urmare, de a evita erorile de justiţie şi de a asigura obiectivele articolului 6. Dreptul de a nu se autoincrimina se referă în primul rând la respectarea voinţei unei persoane acuzate de a păstra tăcerea şi presupune că urmărirea penală într-un caz penal urmăreşte să dovedească cazul împotriva acuzatului fără a recurge la probe obţinute prin metode de constrângere sau opresiune în sfidarea voinţei acuzatului. Examinând dacă o procedură a atins însăşi esenţa privilegiului împotriva autoincriminării, Curtea trebuie să examineze natura şi gradul constrângerii, existenţa oricăror garanţii relevante în procedurile şi utilizarea probelor obţinute astfel.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte reţine că riscul săvârşirii unei infracţiuni prin exerciţiul garanţiilor oferite de Convenţie reprezintă o constrângere incompatibilă cu rigorile dreptului unional. Mai mult, potenţarea acestor drepturi este decelată şi de politica legislativă a Uniunii, care a găsit necesară adoptarea Directivei nr. 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale care cuprinde, printre altele, articolul 7: "Dreptul de a păstra tăcerea şi dreptul de a nu se autoincrimina".

Dreptul la neautoincriminare se aplică procedurilor penale pentru toate tipurile de infracţiuni, de la cele mai simple la cele mai complexe, iar o persoană "acuzată de săvârşirea unei infracţiuni", în sensul autonom, are dreptul de a fi informată cu privire la privilegiul său împotriva autoincriminării.

În cauza Simenovi contra Bulgariei, parag. 110, Curtea a reţinut că protecţiile prevăzute la articolul 6 parag. 1 şi 3 se aplică unei persoane care face obiectul unei "acuzaţii penale", în sensul autonom al Convenţiei. O "acuzaţie penală" există din momentul în care o persoană este notificată oficial de către autoritatea competentă cu privire la o acuzaţie că a comis o infracţiune sau din punctul în care situaţia sa a fost afectată în mod substanţial de acţiunile întreprinse de autorităţi ca urmare a unei suspiciuni împotriva sa (a se vedea şi Cauza Truten contra Ucrainei, parag. 66, ultima teză).

De asemenea, în cauza Ibrahim şi alţii contra Regatului Unit s-a pus accentul pe importanţa accesului timpuriu la un avocat, ca element esenţial al garanţiilor procedurale. Pentru ca dreptul la un proces echitabil în temeiul articolului 6 parag. 1) să rămână suficient de "practic şi efectiv", Curtea va arăta o atenţie deosebită acestui aspect atunci când va examina dacă o procedură a încălcat însăşi esenţa privilegiului împotriva autoincriminării.

În ceea ce priveşte critica formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în sensul că, probatoriul administrat în cauză relevă realizarea elementelor constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, fapta fiind consumată la data de 22 septembrie 2016, iar, Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020 a Curţii Constituţionale nu este aplicabilă în speţă, Înalta Curte o apreciază neîntemeiată în considerarea următoarelor argumente:

Valorificarea prevederilor art. 5 din C. pen. - chiar şi atunci când legea penală dobândeşte caracter mai favorabil urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate - nu este posibilă în cauzele definitiv soluţionate anterior actului de jurisdicţie constituţională, cu singura excepţie a cauzelor în care a fost invocată respectiva excepţie.

Or, în cauzele aflate în curs de soluţionare, în acord cu principiul aplicării legii penale mai favorabile, se impune aplicarea deciziilor instanţei de contencios constituţional. În acest context, devin relevante statuările anterioare ale Curţii Constituţionale în materia aplicării deciziilor sale în cauzele definitiv judecate.

Astfel, prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 190 din 14 martie 2016), instanţa de contencios constituţional a reamintit "caracterul erga omnes şi pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la art. 147 alin. (4) din Constituţie. Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată [a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015 (parag. 28)].

Prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 185 din 11 martie 2016), Curtea Constituţională a statuat că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situaţiile juridice ce urmează a se naşte - facta futura, cât şi situaţiile juridice pendinte şi, în mod excepţional (...), acele situaţii care au devenit facta praeterita. O decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere (...).

Raţionamentul Curţii Constituţionale a fost reafirmat ulterior, prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1083 din 20 decembrie 2018), prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituţională.

Făcând trimitere la Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, Curtea a reţinut că, în ipoteza cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate (cauze pendinte), decizia de admitere produce efecte erga omnes.

Atunci însă când printr-o decizie a Curţii Constituţionale se constată neconstituţionalitatea totală sau parţială a unei norme de incriminare, decizia echivalează, în privinţa efectelor, cu o lege de dezincriminare (parag. 48 şi 53).

Concluziile Curţii sunt, aşadar, neechivoce şi edificatoare în privinţa limitelor în care se aplică retroactiv deciziile sale de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate vizând norme de drept penal substanţial.

De asemenea, prin Decizia nr. 5/2019 referitoare la interpretarea art. 155 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a indicat modalitatea de aplicare în timp a deciziilor Curţii Constituţionale, făcând trimitere la diferite repere jurisprudenţiale şi a reamintit că deciziile respective, indiferent de tipul acestora, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

Având în vedere argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că, în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului G. nu este prevăzută de legea penală, dispunând o soluţie de achitare a acestuia, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.

Conchizând, în ceea ce priveşte analiza faptelor deduse judecăţii în faza căii ordinare de atac a apelului, urmare a analizei probatoriului administrat în cauză în faza de urmărire penală, cât şi a cercetării judecătoreşti de la instanţa de fond şi apel, Înalta Curte, secţia penală constată că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă este conformă cu realitatea, astfel că soluţia adoptată este consecinţa firească a dovezilor evidente existente în cauză.

Probatoriul administrat în apel nu a furnizat date apte a modifica cele constatate de prima instanţă sau cel puţin a induce un dubiu în favoarea inculpaţilor D., A., F., B. şi C., probatoriile fiind suficiente şi utile dovedirii elementelor angajării răspunderii penale.

În lipsa unor probe administrate în apel, apte a răsturna concluzia instanţei de fond, se evaluează în continuare, ca fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru calificarea faptelor inculpaţilor sus menţionaţi, astfel cum au fost descrise, în drept, prin rechizitoriu.

II. Încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii

Critica formulată de către apelantul inculpat B., în sensul că, fapta pentru care a fost condamnat nu îndeplineşte cerinţele esenţiale pentru existenţa infracţiunii de luare de mită, aşa cum este prevăzută de C. pen. din 1969, cod aflat în vigoare la data săvârşirii faptei, deoarece sintagma "pentru altul" nu era prevăzută în elementul constitutiv al infracţiunii de luare de mită, este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 254 din C. pen. de la 1969, fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Atunci când legiuitorul se referă la "foloase care nu i se cuvin", sensul sintagmei este cel de drept comun, în accepţiunea dreptului penal român. Aceste foloase pot fi directe sau indirecte (prin intermediul unor persoane interpuse), dar obligatoriu date cu titlu de plată a prestaţiei funcţionarului.

Este adevărat că, spre deosebire de forma în vigoare a textului art. 289 din C. pen., care prevede în mod expres faptul că folosul este obţinut pentru sine sau pentru altul, articolul 254 din C. pen. de la 1969 nu distinge între beneficiarii banilor sau altor foloase. Această menţionare expresă nu conduce însă la concluzia absenţei incriminării în norma penală substanţială anterioară, întrucât, ar însemna că, un act de corupţie realizat în beneficiul altei persoane, să nu poată fi sancţionat penal.

Este de principiu că o normă de incriminare care priveşte combaterea corupţiei nu poate fi structurată în funcţie de persoana în favoarea căreia se urmăreşte obţinerea folosului şi nici în funcţie de natura folosului. În forma în vigoare a textului, legiuitorul a stabilit că folosul este obţinut pentru sine sau pentru altul tocmai pentru a sublinia, în mod expres, faptul că nu contează subiectul în favoarea căruia se obţine folosul, fiind indiferent cine obţine răsplata rezultată dintr-un act de corupţie.

Cu privire la natura folosului, din textul de incriminare se înţelege că subiectul activ al infracţiunii "se răsplăteşte" sau răsplăteşte o altă persoană prin conduita sa contrară atribuţiunilor sale de serviciu, urmărind astfel un folos, indiferent de natura sa, patrimonială sau nepatrimonială. Norma de incriminare urmăreşte sancţionarea unor situaţii în care sunt încălcate normele legale care conferă temei şi justificare obţinerii unor foloase, drept care, în acest caz, folosul obţinut este întotdeauna necuvenit, indiferent că este de natură patrimonială sau nepatrimonială.

În acelaşi sens, a statuat, cu titlu obligatoriu, şi Curtea Constituţională, în considerentele Deciziei nr. 584 din 25 septembrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 1 din Legea pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi a legii în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial nr. 1070 din 18 decembrie 2018 (parag. 60 - 63).

De altfel, Înalta Curte constată că faptele de corupţie deduse judecăţii au condus la obţinerea de foloase proprii (personale), cel puţin nepatrimoniale, pentru toţi participanţii la comiterea acestora, aspect confirmat atât de către inculpata A., cât şi de martorii TT. şi UU., cu ocazia audierii acestora în cursul cercetării judecătoreşti în fond.

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că, în drept:

II.1. Fapta inculpatului B. care, în perioada octombrie - noiembrie 2009, în calitate de secretar general al Ministerului Turismului, a cerut suma de 918.864 RON de la martorul denunţător I., reprezentantul SC J. SA, societate care avea în derulare contracte finanţate de minister, pentru a asigura finanţarea corespunzătoare în viitor a proiectului, suma de bani fiind folosită pentru plata unor servicii de publicitate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Solicitarea inculpatului B. de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală) este neîntemeiată, în virtutea următoarelor considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 16 din C. proc. pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, sau dacă a fost pusă în mişcare, nu poate fi exercitată, dacă:

b) fapta nu este prevăzută de legea penală (...).

Dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. se reţin în cazul în care fapta există în materialitatea ei, însă lipseşte trăsătura esenţială a infracţiunii ca fapta să fie prevăzută de legea penală (tipicitatea obiectivă).

Articolul 15 alin. (1) din C. proc. pen. prevede tipicitatea drept primă trăsătură esenţială a infracţiunii, ce rezultă din principiul legalităţii incriminării şi presupune corespondenţa dintre fapta concretă comisă, direct sau indirect, de o persoană şi elementele de natură obiectivă şi subiectivă stabilite de legiuitor în modelul abstract (tip) prevăzut de norma de incriminare.

O faptă concretă este tipică atunci când corespunde modelului abstract prevăzut în norma de incriminare de legiuitor, atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv.

Articolul 16 alin. (1) lit. b) teza I-a din C. proc. pen. vizează cazurile în care lipseşte tipicitatea obiectivă a faptei, putând fi reţinută atunci când fapta nu a fost incriminată în legislaţia penală a statului român, ori a fost prevăzută de norma de incriminare şi a intervenit ulterior dezincriminarea, fie când ea constituie o faptă civilă ori o contravenţie, fie când nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de factură obiectivă sau când subiectul activ nu întruneşte cerinţele speciale prevăzute de lege.

Or, în cauză, infracţiunea de luare de mită întruneşte condiţiile de tipicitate pentru a fi infracţiune întrucât, din probele administrate în cauză a rezultat, fără putinţă de tăgadă, că inculpatul, în calitate de funcţionar public (secretar general al Ministerului Turismului), a pretins de la martorul denunţător, reprezentantul unei societăţi comerciale, ce avea în derulare contracte finanţate de minister, o sumă de bani, pentru a asigura finanţarea corespunzătoare în viitor a proiectului, suma fiind folosită pentru plata unor servicii de publicitate o sumă de bani.

În consecinţă, Înalta Curte constată că este îndeplinită tipicitatea infracţiunii de luare de mită atât în ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective, cât şi în privinţa elementului intenţional al laturii subiective.

II.2. Fapta inculpatului D. care, în perioada decembrie 2009 - februarie 2010, în exercitarea atribuţiilor de administrare a bunurilor societăţii, în calitate de director general al SC H., a încheiat un contract fictiv şi a transmis suma de 119.000 RON, în lipsa oricărei contraprestaţii, către SC Q. SRL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Inculpatul avea atribuţii de administrare a bunurilor părţii civile SC H. atât în sensul art. 2151 din C. pen. în vigoare la data săvârşirii faptei, cât şi al art. 295 din C. pen.

Totodată, SC H. este o societate cu capital de stat, societate pe acţiuni înfiinţată în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi Hotărârii de Guvern nr. 1200/1990 privind înfiinţarea de societăţi comerciale pe acţiuni în industrie, administrată în sistem unitar, având forma juridică de societate pe acţiuni, societate deţinută public, conform terminologiei prevăzute în Legea nr. 24/2017.

În consecinţă, inculpatul avea calitatea de funcţionar public atât în sensul prevăzut de art. 147 alin. (1) din vechiul C. pen., cât şi în baza art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen.

Este adevărat că, prin rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie este calificată transmiterea sumelor de bani pe care inculpatul D. le administra în patrimoniul unei alte persoane drept o operaţiune asimilată traficării pentru altul, care îndeplineşte condiţiile prevăzute în latura obiectivă a infracţiunii de delapidare.

Înalta Curte constată însă că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că acţiunea imputată inculpatului D. reprezintă o acţiune de sustragere pentru altul, respectiv pentru inculpata F. şi martorul E., a sumei de 119.000 RON, din patrimoniul SC H., în posesia sau detenţia căreia se afla, de către o persoană, care îl gestionează sau administrează.

Faptul că inculpatul D. s-a aflat în eroare cu privire la identitatea beneficiarului final al sumei sustrase nu produce efecte cu privire la natura de ilicit penal al acţiunii săvârşite nici sub aspectul laturii obiective şi nici al laturii subiective, intenţia rămânând directă, calificată prin scop.

De asemenea, împrejurarea că scoaterea ilicită a sumei de bani din sfera patrimoniului SC H. a fost urmată de trecerea acesteia în stăpânirea efectivă a SC Q. SRL, fără a exista o trecere anterioară în patrimoniul inculpatului D., nu înlătură posibilitatea reţinerii unui act de însuşire pentru altul, ipoteza fiind recunoscută de doctrină şi de practica judiciară în materie.

Astfel, prin Decizia nr. 121/RC/2018 din data de 11 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a reţinut că "deşi aparent aceste contracte generează prestarea unor servicii de natură civilă, încheierea acestora a avut natură fictivă neurmărindu-se derularea reală a unor contracte de consultanţă financiară, ci doar crearea unei aparenţe care să justifice însuşirea unor sume de bani nedatorate, fapt ce atrage implicit natura ilicită a acestei construcţii juridice a inculpatului prin care s-a urmărit ca unic scop fraudarea prin însuşirea sumelor de bani cuprinse în contractele încheiate, astfel că în mod corect instanţa de apel a apreciat că între părţi nu s-au derulat contracte specifice raportului civil, astfel cum inculpatul a invocat, ci se constată încălcarea unor norme de drept penal".

Prin urmare, criticile formulate de către apelantul-inculpat D., în sensul că:

- sustragerea pentru altul nu reprezintă o acţiune alternativă ce intră în conţinutul elementului material al infracţiunii de delapidare;

- nu a însuşit suma de bani nici pentru sine şi nici pentru altul, banii nu au trecut în proprietatea sa, astfel încât să poată dispune de aceştia prin consumare, folosire sau înstrăinare, în condiţiile în care a încheiat un contract şi a dispus plata sumei de 119.000 RON către o societate comercială, fără ca suma să treacă prin patrimoniul său;

- nu a traficat şi nici nu şi-a însuşit suma de 119.000 RON şi că

- plata sumei de 119.000 de RON, în temeiul unui contract între două societăţi comerciale, nu este o faptă prevăzută de legea penală, sunt neîntemeiate.

Nici criticile formulate de inculpaţii D. şi F. referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei de delapidare/depăşirea obiectului judecăţii nu sunt întemeiate, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a modificat conţinutul acuzaţiei faptice aduse inculpaţilor D. şi F., iar constatările judecătorului fondului coincid cu acuzaţia factuală reţinută de parchet.

Potrivit dispoziţiilor art. 371 din C. proc. pen., judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei.

Aşadar, instanţa de judecată nu este ţinută de încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare al instanţei. În accepţiunea acestui text de lege, prin faptă arătată în actul de sesizare nu se poate înţelege simpla referire la o anumită faptă menţionată în succesiunea activităţilor inculpatului, ci referirea la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, şi anume de a învesti instanţa.

Instituţia schimbării de încadrare juridică poate interveni, în condiţiile art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., doar atunci când calificarea faptei dată prin rechizitoriu este greşită sau numai o parte din faptele descrise şi încadrate juridic sunt probate. Cu toate acestea, schimbarea încadrării juridice implică menţinerea aceleiaşi fapte materiale care face obiectul judecăţii.

Reţinerea unei modalităţi alternative a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de delapidare nu reprezintă în mod cert o schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina acestuia şi nici o depăşire a limitelor investirii instanţei.

Obiectul judecăţii nu a fost nesocotit de prima instanţă, faptele evaluate şi pentru care au fost pronunţate soluţiile fiind cele sesizate. Schimbarea încadrării juridice presupune conformarea caracterizării în drept la baza factuală, operaţiune specifică soluţionării acţiunii penale, conform art. 386 din C. proc. pen. (Dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are anumite drepturi subsecvente).

Solicitarea inculpatului D. de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală) este neîntemeiată, pentru motivele deja expuse la pct. II.1. din considerentele prezentei decizii şi care nu vor mai fi reluate.

Infracţiunea de delapidare întruneşte condiţiile de tipicitate pentru a fi infracţiune întrucât, din probele administrate în cauză a rezultat, fără dubiu, că inculpatul, în calitate de funcţionar public (director general al SC H.), în exercitarea atribuţiilor de administrare a bunurilor societăţii, a încheiat un contract fictiv şi a transmis o sumă de bani către o societate comercială, în lipsa oricărei contraprestaţii.

II.3. Fapta inculpatei F. care, în cursul lunii decembrie a anului 2009, l-a determinat pe coinculpatul D., director general al SC H., ca în exercitarea atribuţiilor de administrare a bunurilor societăţii să încheie un contract fictiv în baza căruia să transmită suma de 119.000 RON, în lipsa oricărei contraprestaţii, către SC Q. SRL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Fapta aceleiaşi inculpate care, în perioada octombrie - noiembrie 2009, l-a determinat pe martorul E. să realizeze operaţiuni fictive prin care suma de 735.098 RON, provenită din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, a fost transferată către societăţile comerciale O. SRL, R. SRL şi S. SRL pentru a achita servicii prestate în cadrul campaniei electorale, în favoarea tatălui său, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la spălare a banilor, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Fapta aceleiaşi inculpate care, în cursul lunii februarie 2010, l-a determinat pe martorul E. să realizeze operaţiuni fictive, transferuri bancare şi retrageri de numerar, prin care, suma de 100.000 RON a fost folosită în interesul inculpatei şi al martorului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la spălare a banilor, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Solicitarea inculpaţilor D. şi F. de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. (fapta nu există) este neîntemeiată, întrucât nu se poate reţine inexistenţa conduitei descrise de verbum regens a infracţiunii de delapidare, respectiv instigare la delapidare, pentru a fi în prezenţa cazului prevăzut de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

III. Analiza incidenţei prescripţiei răspunderii penale, urmare a Deciziei nr. 358/26.05.2022 pronunţate de Curtea Constituţională

În jurisprudenţa obligatorie relevantă a Curţii Constituţionale şi, ulterior, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în varianta normativă în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, au avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea", fără a cuprinde vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie şi, respectiv, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.

III.1. În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală va analiza termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului C., raportându-se, pe de o parte, la durata acestui termen, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 154 alin. (1) din C. pen., iar pe de altă parte, la momentul de început al termenului.

Din acest punct de vedere, instanţa de apel reţine că, de la momentul săvârşirii faptei şi până la data judecării cauzei, a existat o succesiune de legi penale, respectiv C. pen. din 1969 (în vigoare până la data de 1 februarie 2014) şi C. pen. actual.

Constată, astfel, că în varianta legislativă aplicabilă la data faptei (octombrie - noiembrie 2009), infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1969, era sancţionată cu închisoare de la 3 ani la 12 ani, iar termenul general de prescripţie era, potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, de 10 ani.

Dispoziţiile art. 123 alin. (1) din aceeaşi codificare anterioară statuau în sensul întreruperii cursului termenului prescripţiei prin îndeplinirea oricărui act care trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal şi, în fine, reglementau, în cuprinsul art. 124 (în varianta anterioară Legii nr. 63/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 258 din 19 aprilie 2012), prescripţia specială a răspunderii penale care înlătura răspunderea penală, oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul general de prescripţie era depăşit cu încă jumătate.

Prin urmare, în baza legii penale în vigoare la data săvârşirii faptelor şi ca efect al actelor întreruptive de prescripţie efectuate în temeiul acestei legi, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale era de 15 ani, termen care, raportat la data săvârşirii faptei (respectiv octombrie - noiembrie 2009), nu s-a împlinit în cauză.

În varianta legislativă aplicabilă începând cu data de 1 februarie 2014 şi până în prezent, infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani, iar termenul general de prescripţie este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., de 8 ani.

Dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (în varianta anterioară datei de 25 iunie 2018), statuau în sensul întreruperii cursului termenului prescripţiei prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, astfel că aplicarea globală a acestei variante normative [inclusiv a dispoziţiilor art. 155 alin. (4) din C. pen.] ar avea ca efect stabilirea unui termen de prescripţie specială de 16 ani, termen neîmplinit până în prezent.

În schimb, exclusiv ca o consecinţă a reconfigurării conţinutului dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în baza Deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale şi, subsecvent, a interpretării obligatorii regăsite în Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, norma de drept penal analizată nu a mai prevăzut, în intervalul 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, vreun act susceptibil de întrerupere a prescripţiei. Singurele termene care au disciplinat prescripţia în acest interval au fost cele generale, în speţă, acest termen fiind de 8 ani.

Evaluată în contextul celorlalte dispoziţii pertinente în materia prescripţiei, această particularitate imprimă C. pen. în vigoare în intervalul de timp limitat, anterior menţionat, caracterul unei legi penale de natură să asigure, în ansamblul său, o situaţie mai favorabilă pentru inculpaţi şi, astfel, să devină aplicabilă în speţă, în conformitate cu principiul de aplicare a legii penale în timp, prevăzut de art. 5 alin. (2) din C. pen.

Aceasta înseamnă că termenul general de prescripţie a răspunderii penale a început să curgă, potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen., de la data săvârşirii infracţiunii, respectiv octombrie - noiembrie 2009, cu efectul împlinirii lui, în noiembrie 2017.

În consecinţă, Înalta Curte constată incidente dispoziţiile art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., în sensul că, a intervenit prescripţia, iar inculpatul nu a cerut continuarea procesului penal, potrivit art. 18 din C. proc. pen., motiv pentru care, va pronunţa încetarea procesului penal.

Ca atare, constatând intervenită prescripţia generală şi apreciind fondat apelul inculpatului C. sub acest aspect, vor fi înlăturate toate consecinţele răspunderii sale penale, respectiv aplicarea pedepselor - principale, accesorii şi complementare.

Având în vedere că inculpatul C. a precizat expres că, în ipoteza constatării incidenţei prescripţiei răspunderii sale penale, nu înţelege să îşi exercite dreptul prevăzut de art. 18 din C. proc. pen., de a solicita continuarea procesului penal, Înalta Curte, secţia penală apreciază că nu mai este necesară examinarea motivelor de apel formulate de către inculpat.

Toate aceste critici vizează aspecte de fapt sau de drept ce nu mai pot fi examinate în contextul incidenţei prescripţiei, pentru că dispoziţiile primei instanţe, criticate în apel, urmează a fi desfiinţate integral prin prezenta decizie, respectiv pedepsele aplicate, cu toate consecinţele lor.

III.2. În continuare, instanţa de apel va analiza termenele generale de prescripţie a răspunderii penale pentru faptele reţinute în sarcina inculpatei A.

În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la luare de mită (persoană instigată - inculpatul C.), argumentele prezentate în cuprinsul pct. III.1. din considerentele prezentei decizii rămân perfect valabile şi nu vor mai fi reluate. Prin urmare, se constată că termenul general de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit în noiembrie 2017.

În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la luare de mită (persoană instigată - inculpatul B.), pentru aceleaşi motive, se constată că termenul general de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit în noiembrie 2017.

În ceea ce priveşte cele cinci infracţiuni de spălare a banilor reţinute în sarcina inculpatei A., în varianta legislativă aplicabilă la data săvârşirii faptelor, infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, era pedepsită cu închisoare de la 3 ani la 12 ani, termenul general de prescripţie fiind, potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, de 10 ani.

În varianta legislativă aplicabilă începând cu data de 1 februarie 2014 şi până în prezent, infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 [(art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019)], se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani, iar termenul general de prescripţie este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., de 8 ani.

Aşa cum s-a arătat mai sus, exclusiv ca o consecinţă a reconfigurării conţinutului dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în baza Deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale şi, subsecvent, a interpretării obligatorii regăsite în Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, norma de drept penal analizată nu a mai prevăzut, în intervalul 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, vreun act susceptibil de întrerupere a prescripţiei. Singurele termene care au disciplinat prescripţia în acest interval au fost cele generale, în speţă, acest termen fiind de 8 ani.

Prin urmare, împlinirea termenelor generale de prescripţie a răspunderii penale pentru acuzaţiile de spălare a banilor, în decembrie 2017 (faptele din octombrie - decembrie 2009, infracţiunea predicat - luare de mită săvârşită de B.; infracţiunea predicat - luare de mită săvârşită de coinculpatul C. şi infracţiunea predicat - evaziune fiscală săvârşită de persoana condamnată E.), februarie 2018 (fapta din februarie 2010, infracţiunea predicat - delapidare săvârşită de coinculpatul D.) şi 17 noiembrie 2017 (fapta din perioada 30 octombrie - 18 noiembrie 2009 privind suma de 305.118 RON), atrage incidenţa cauzei de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

La stabilirea momentului la care se împlineşte termenul de prescripţie, instanţa de apel a avut în vedere prevederile art. 186 alin. (1) teza finală din C. pen., conform cărora, luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă.

Socotirea termenului ca împlinit cu o zi înainte de data corespunzătoare momentului de debut ia în calcul atât ziua de la care începe să curgă termenul, cât şi ziua de împlinire a acestuia (sistemul zilelor pline).

În consecinţă, Înalta Curte constată incidente dispoziţiile art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., în sensul că, a intervenit prescripţia, iar inculpata nu a cerut continuarea procesului penal, potrivit art. 18 din C. proc. pen., motiv pentru care, va pronunţa încetarea procesului penal.

Drept urmare, constatând intervenită prescripţia generală şi apreciind fondat apelul inculpatei A. sub acest aspect, vor fi înlăturate toate consecinţele răspunderii sale penale, respectiv aplicarea pedepselor - principale, accesorii şi complementare, precum şi a tratamentului sancţionator corespunzător concursului real de infracţiuni.

Având în vedere că inculpata A. a precizat expres că, în ipoteza constatării incidenţei prescripţiei răspunderii sale penale, nu înţelege să îşi exercite dreptul prevăzut de art. 18 din C. proc. pen., de a solicita continuarea procesului penal, Înalta Curte, secţia penală apreciază că nu mai este necesară examinarea motivelor de apel formulate de către inculpată.

III.3. În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului B., argumentele prezentate în cuprinsul pct. III.1. din considerentele prezentei decizii rămân perfect valabile şi nu vor mai fi reluate. Prin urmare, se constată că termenul general de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit în noiembrie 2017.

Aşadar, împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale pentru acuzaţia de luare de mită, atrage incidenţa cauzei de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi impune, în ipoteza în care inculpatul a solicitat continuarea procesului penal, aplicarea corespunzătoare a soluţiilor alternativ prevăzute de art. 396 alin. (7) şi (8) din C. proc. pen.

În cauză, inculpatul B. a precizat expres că solicită continuarea procesului penal, manifestare de voinţă consecutiv căreia elementele probatorii şi cele circumscrise conţinutului constitutiv al infracţiunii de luare de mită, au fost reexaminate de către instanţa de apel, constatând aplicabile dispoziţiile art. 396 alin. (8) din C. proc. pen., conform cărora, "dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată că nu sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) - d), instanţa de judecată pronunţă încetarea procesului penal".

Drept urmare, constatând intervenită prescripţia generală şi apreciind fondat apelul inculpatului B. sub acest aspect, vor fi înlăturate toate consecinţele răspunderii sale penale, respectiv aplicarea pedepselor - principale, accesorii şi complementare.

III.4. În ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare reţinută în sarcina inculpatului D., constată că, în varianta legislativă aplicabilă la data faptei (decembrie 2009 - februarie 2010), infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (1) din C. pen. din 1969, era sancţionată cu închisoare de la 1 an la 15 ani, iar termenul general de prescripţie era, potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, de 10 ani.

În varianta legislativă aplicabilă începând cu data de 1 februarie 2014 şi până în prezent, infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen. se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 7 ani, iar termenul general de prescripţie este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., de 8 ani.

Exclusiv ca o consecinţă a reconfigurării conţinutului dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în baza Deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale şi, subsecvent, a interpretării obligatorii regăsite în Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, norma de drept penal analizată nu a mai prevăzut, în intervalul 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, vreun act susceptibil de întrerupere a prescripţiei. Singurele termene care au disciplinat prescripţia în acest interval au fost cele generale, în speţă, acest termen fiind de 8 ani.

Aceasta înseamnă că termenul general de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit în februarie 2018.

Aşadar, împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale pentru acuzaţia de delapidare, atrage incidenţa cauzei de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi impune, în ipoteza în care inculpatul a solicitat continuarea procesului penal, aplicarea corespunzătoare a soluţiilor alternativ prevăzute de art. 396 alin. (7) şi (8) din C. proc. pen.

În cauză, inculpatul D. a precizat expres că solicită continuarea procesului penal, manifestare de voinţă consecutiv căreia elementele probatorii şi cele circumscrise conţinutului constitutiv al infracţiunii de delapidare, au fost reexaminate de către instanţa de apel, constatând aplicabile dispoziţiile art. 396 alin. (8) din C. proc. pen., conform cărora, "dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată că nu sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) - d), instanţa de judecată pronunţă încetarea procesului penal".

Ca atare, constatând intervenită prescripţia generală şi apreciind fondat apelul inculpatului D. sub acest aspect, vor fi înlăturate toate consecinţele răspunderii sale penale, respectiv aplicarea pedepselor - principale, accesorii şi complementare.

III.5. În continuare, instanţa de apel va analiza termenele generale de prescripţie a răspunderii penale pentru faptele reţinute în sarcina inculpatei F.

În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la delapidare reţinută în sarcina inculpatei F., argumentele prezentate în cuprinsul pct. III.4. din considerentele prezentei decizii rămân perfect valabile şi nu vor mai fi reluate. Prin urmare, se constată că termenul general de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit în decembrie 2017.

În ceea ce priveşte cele două infracţiuni de spălare a banilor reţinute în sarcina inculpatei F., argumentele prezentate în cuprinsul pct. III.2. din considerentele prezentei decizii rămân perfect valabile şi nu vor mai fi reluate. Ca atare, se constată că termenele generale de prescripţie a răspunderii penale s-au împlinit în noiembrie 2017, respectiv februarie 2018.

Aşadar, împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale pentru acuzaţiile aduse inculpatei, atrage incidenţa cauzei de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi impune, în ipoteza în care inculpata a solicitat continuarea procesului penal, aplicarea corespunzătoare a soluţiilor alternativ prevăzute de art. 396 alin. (7) şi (8) din C. proc. pen.

În cauză, inculpata F. a precizat expres că solicită continuarea procesului penal, manifestare de voinţă consecutiv căreia elementele probatorii şi cele circumscrise conţinutului constitutiv ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatei, au fost reexaminate de către instanţa de apel, constatând aplicabile dispoziţiile art. 396 alin. (8) din C. proc. pen., conform cărora, "dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată că nu sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) - d), instanţa de judecată pronunţă încetarea procesului penal".

Ca atare, constatând intervenită prescripţia generală şi apreciind fondat apelul inculpatei F. sub acest aspect, vor fi înlăturate toate consecinţele răspunderii sale penale, respectiv aplicarea pedepselor - principale, accesorii şi complementare, precum şi a tratamentului sancţionator corespunzător concursului real de infracţiuni.

IV. În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei

Chiar şi în ipoteza soluţiei încetării procesului penal, ce presupune o cauză de stingere a acţiunii penale, situaţie în care, de regulă, probatoriul nu a fost epuizat, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, cu excepţia prescripţiei răspunderii penale, când există obligaţia soluţionării sale [art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., Decizia nr. 251/RC din 20 iunie 2019, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; a se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 586/2016].

Sub aspectul soluţiei dispuse faţă de inculpaţii D. şi F., dispoziţiile art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. şi analiza particularităţilor cauzei în latura penală conduc la concluzia că, şi în condiţiile incidenţei prescripţiei răspunderii penale, soluţia de angajare a răspunderii civile delictuale, dispusă prin sentinţa penală, este legală şi justificată probator, astfel încât se impune menţinerea sa.

V. Cu privire la măsurile de siguranţă şi măsurile asigurătorii

În ceea ce priveşte dispoziţia de confiscare specială, de la inculpata A., a sumelor de 691.029,63 RON şi 918.864 RON, ce au făcut obiectul luării de mită, respectiv a sumei de 305.118 RON, ce a făcut obiectul infracţiunii de spălare a banilor în formă autonomă, Înalta Curte constată că se impune menţinerea acesteia.

Astfel, potrivit art. 289 alin. (3) din C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Conform art. 50 din Legea nr. 129/2019, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, în condiţiile Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare.

În conformitate cu prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, în cazul infracţiunilor de spălare a banilor se aplică dispoziţiile privind confiscarea bunurilor din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora.

Conform art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.

De asemenea, dispoziţiile art. 107 din C. pen., cu titlu marginal "Scopul măsurilor de siguranţă" prevăd următoarele:

(1) Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.

(2) Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată.

(3) Măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale, rezultă că măsurile de siguranţă se pot lua faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală şi în situaţia în care acesteia nu i se aplică o pedeapsă, scopul măsurii fiind nu unul coercitiv, ci eminamente preventiv, respectiv acela de a înlătura o stare de pericol şi a preîntâmpina săvârşirea de noi infracţiuni.

Prin urmare, pentru luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, este suficient să se constate că a fost săvârşită o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată şi este incidentă una dintre situaţiile expres prevăzute de art. 112 alin. (1) lit. a) - f) din C. pen.

De altfel, în jurisprudenţa sa anterioară, instanţa supremă a statuat în mod explicit că "măsurile de siguranţă ale confiscării speciale se dispun şi în ipoteza în care a intervenit prescripţia răspunderii penale, întrucât scopul lor este înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală, putând fi luate chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă. Prescripţia operează numai în ce priveşte răspunderea penală, iar nu şi în ce priveşte măsurile de siguranţă" (Tribunalul Suprem, Decizia nr. 614/1984).

Concluzia este susţinută şi de un argument normativ în vigoare, de ordin procesual, desprins din interpretarea dispoziţiilor art. 5491 din C. proc. pen., referitoare la procedura de confiscare sau de desfiinţare a unui înscris în cazul clasării. Dacă legiuitorul a reglementat posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a confisca bunuri în cazul dispunerii unei soluţii de clasare de către procuror, rezultă a fortiori că instanţa învestită cu judecarea cauzei poate dispune măsura de siguranţă examinată, atunci când constată ea însăşi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege sub acest aspect.

În aceeaşi ordine de idei, prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că "sechestrul este o măsură asiguratorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând, aşadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă" (parag. 16).

În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza G.I.E.M. SRL şi alţii împotriva Italiei - hotărârea din 28 iunie 2018 -, a concluzionat că "măsurile de confiscare constituie "pedepse" în sensul art. 7 din Convenţie. Această constatare, care este rezultatul unei interpretări autonome a noţiunii de "pedeapsă", în sensul art. 7, determină aplicabilitatea acestei dispoziţii, chiar şi în absenţa unei proceduri penale în sensul art. 6" (parag. 233).

(...) "chiar şi în cazul unei decizii de încetare a procesului penal ca urmare a intervenţiei prescripţiei, măsura confiscării poate fi pusă în aplicare numai în cazul în care se demonstrează că au fost întrunite atât elementul material, cât şi elementul subiectiv al infracţiunii" (parag. 245).

În cauza de faţă, sunt realizate condiţiile anterior expuse pentru menţinerea dispoziţiei de confiscare specială, de vreme ce, pe de o parte, prescripţia generală înlătură doar răspunderea penală a inculpatei A., nu şi caracterul penal al faptei deduse judecăţii. Pe de altă parte, măsura este necesară deoarece rezultă că sumele de bani, ce au intrat în patrimoniul inculpatei, nu a avut la bază tranzacţii licite, ci a reprezentat preţul unei înţelegeri prohibite de legea penală.

Sub acest aspect, sunt relevante toate circumstanţele în care s-au realizat actele de luare de mită şi de spălare a banilor imputate inculpatei A., probatoriul administrat în faza căii de atac a apelului susţinând, în continuare, situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond. O atare constatare justifică, aşadar, concluzia că sumele de bani au ca provenienţă fapte prevăzute de legea penală, fiind necesară confiscarea lor specială, pentru atingerea scopului prevăzut de art. 107 din C. pen.

În consecinţă, în baza art. art. 249 alin. (4) din C. proc. pen., va menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză prin ordonanţa nr. x/2015 din 16 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, astfel cum acestea au fost menţinute prin Sentinţa penală nr. 45 din 2 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în Dosarul nr. x/2017 cu privire la bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatei A., în vederea confiscării speciale.

Totodată, în baza art. 397 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. şi art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., va menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză prin ordonanţa nr. x/2015 din 16 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, astfel cum acestea au fost menţinute prin Sentinţa penală nr. 45 din 2 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în Dosarul nr. x/2017 cu privire la bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatei F., în vederea reparării pagubei produse prin infracţiunea de delapidare.

Conform dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 129/2019, hotărârea judecătorească definitivă privind infracţiunile de spălare a banilor se comunică Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, secţia penală, soluţionând apelurile, va desfiinţa, în parte, sentinţa apelată şi va rejudeca prezenta cauză, în limitele arătate.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (1), (3) şi (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admite apelurile declarate de inculpaţii D., A., F., B. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 45 din 2 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal faţă de inculpatul C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal faţă de inculpata A., sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de instigare la luare de mită, prevăzute de art. 47 din C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., şi a cinci infracţiuni de spălare a banilor, prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1), (6) şi (8) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal faţă de inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1), (6) şi (8) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal faţă de inculpatul D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1), (6) şi (8) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal faţă de inculpata F., sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., şi a două infracţiuni de spălare a banilor, prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Menţine dispoziţia de obligare în solidar a inculpaţilor D. şi F. la plata sumei de 119.000 RON, către partea civilă SC H. către aceasta.

Menţine dispoziţia de confiscare specială de la inculpata A. a sumelor de 691.029,63 RON, 918.864 RON şi de 305.118 RON.

Menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză prin ordonanţele nr. 121/P/2015 din 16 martie 2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, astfel cum acestea au fost menţinute prin Sentinţa penală nr. 45 din 2 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, cu privire la bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatelor A. şi F.

Modifică temeiul de drept al obligării inculpaţilor D., F. şi B. la plata cheltuielilor judiciare către stat în primă instanţă, reţinând incidenţa art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din C. proc. pen.

Înlătură obligarea inculpaţilor A. şi C., în baza art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat în primă instanţă.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, în măsura în care nu sunt contrare prezentei.

II. În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii D., A., F., B. şi C., rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii D., A., F., B., C. şi G., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 340 RON, rămân în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11 iulie 2023.

GGC - ED

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj