Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii:
Prin cererea înregistrată la data de 15 iulie 2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta Asociaţia Centrul Roman Pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 6.703,50 RON (2.234,50 leix 3) la care se adaugă TVA, ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada: 01.08.2018 - 31.03.2020 şi, respectiv, 01.06.2020 -30.06.2021, în temeiul art. 1349 C. civ., pentru unităţile nedeclarate la CREDIDAM, respectiv pensiunea turistică B. clasificată 3 stele, situată în sat Greşu, judeţul Vrancea, precum şi recepţia şi restaurantul aflate în cadrul pensiunii; la plata sumei de 4.044,24 RON (1.348,08 RON x 3) ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 1, calculate la remuneraţia fără TVA până la data de 18.06.2021, conform dispoziţiilor Deciziei ORDA nr. 120/2016 şi în continuare până la recuperarea creanţei datorate; obligarea pârâtei să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spaţiile administrate; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.
I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă:
Prin sentinţa civilă nr. 1827 din 02 decembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.775 RON la care se adaugă TVA, pentru repararea prejudiciului cauzat artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual, reprezentând triplul remuneraţilor datorate în perioada 01.08.2018 - 31.03.2020 şi, respectiv, 01.06.2020 - 30.06.2021; a obligat pârâta să încheie cu reclamanta autorizaţii/licenţe neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în spaţiile administrate; a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 770 RON, cheltuieli de judecată.
I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în apel:
Prin decizia civilă nr. 1421A din 12 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilăa respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1827 din 02 decembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
II. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei civile nr. 1421A din 12 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta A. S.R.L.
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 12 ianuarie 2023, sub nr. x/2021, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 13 ianuarie 2023, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurenta-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (2) coroborat cu art. 13 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit obligaţia în sarcina recurentei-pârâte privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, sub sancţiunea anulării recursului; dovada achitării taxei judiciare de timbru a fost transmisă prin poştă electronică la data de 29 ianuarie 2023, conform dovezii plăţii on-line efectuate la data de 25 ianuarie 2023 la SNEP, Focşani VN - Impozite şi Taxe Locale .
II.1. Motivele de recurs:
Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar în rejudecare, să se dispună respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, invocând incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În expunerea motivelor de recurs, a arătat că,potrivit relaţiilor identificabile în conţinutul paginii de internet credidam.ro, intimata Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM are ca scop colectarea şi repartizarea banilor cuveniţi artiştilor interpreţi români şi străini proveniţi din difuzarea înregistrărilor comerciale de către posturile radio şi TV, operatorii de cablu, etc.
Având în vedere activitatea societăţii şi prevederile art. 20 alin. (1) din Legea 8/1996, este evident că intimata CREDIDAM colectează bani proveniţi din difuzarea înregistrărilor comerciale inclusiv de la posturile de radio şi TV, operatorii de cablu, cinematografe, toate acestea figurând în cuprinsul enumerării ce include restaurantele şi hotelurile.
A precizat că deţine contract pentru serviciile de televiziune prin cablu, pentru care plăteşte lunar un abonament, contractul fiind încheiat în calitatea sa de persoană juridică, care desfăşoară activitatea constând în servicii de turism, context în care apare exclusă ipoteza în care CREDIDAM poate colecta banii cuveniţi pentru drepturi de autor, atât de la operatorul de cablu, cât şi de la societatea recurentă care achită serviciile de cablu pentru a beneficia de ele în scopul desfăşurării activităţilor de comerţ pentru care este înregistrată
A menţionat că simpla existenţă a unor televizoare în cadrul pensiunii nu justifică în mod implicit şi certitudinea difuzării unor înregistrări comerciale de genul acelora pe care intimata este legitimată să le urmărească.
Or, dreptul material îmbrăţişează cu caracter de principiu in dubio pro reo, pe care instanţa de apel l-a ignorat cu desăvârşire în condiţiile în care cererea de chemare în judecată este construită pe acuzaţiile reclamantei ce invocă încălcarea de către pârâtă a unor dispoziţii legale.
De altfel, demersul juridic este întemeiat pe dispoziţiile art. 1349 C. civ., ce definesc răspunderea civilă delictuală; una dintre condiţiile răspunderii delictuale o reprezintă probarea fără dubiu a ilicitului, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.
Cât priveşte jurisprudenţa Curţii de justiţie a Uniunii Europene, a susţinut că aceasta vizează cazuistică de radiodifuziune, aspect neprobat în cauză.
II.2. Apărările formulate în cauză:
La data de 20 februarie 2023, în termen legal, intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca fiind nul, iar în subsidiar, ca fiind nefondat, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a deciziei atacate şi obligarea recurentei la achitarea cheltuielilor de judecată.
Cu privire la excepţia nulităţii recursului, a precizat că cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă critica ce vizează plata unor remuneraţii de către societăţile de cablu cu care utilizatorii de fonograme şi prestaţii artistice au contract, ar conduce la exonerarea acestora din urma de plata remuneraţiilor către CREDIDAM a fost formulată omisso medio, cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. civ. raportat la art. 459 C. proc. civ., sens în care instanţa de recurs nu o poate analiza.
De asemenea, a menţionat că recurenta a reiterat motivele de apel referitoare la nedovedirea de către CREDIDAM, prin probele administrate, a activităţii de comunicare publică de fonograme şi prestaţii artistice în incinta unităţilor administrate de recurentă, simpla existenţă a televizoarelor în camerele pensiunii nejustificând certitudinea difuzării de fonograme şi prestaţii artistice, care, însă, şi-au găsit deja o dezlegare jurisdicţională prin decizia recurată.
Având în vedere că această cale extraordinară de atac a recursului poate fi exercitată doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat respingerea cererii de recurs, ca fiind nulă, întrucât în cauză nu se aplică dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pe fondul recursului, a arătat că recurenta în mod eronat a considerat că achitarea de către firma de cablu a unor remuneraţii către CREDIDAM o exonerează de achitarea remuneraţiilor pentru activitatea de comunicare publică în scop ambiental în unitatea pe care aceasta o administrează.
Astfel, colectarea remuneraţiilor pentru retransmiterea prin cablu reprezintă o sursă diferită de cea aferentă activităţii de comunicare publică în scop ambiental, intimata având obligaţia legală de a solicita utilizatorilor, plata de remuneraţii echitabile pentru artiştii interpreţi sau executanţi, reprezentaţi de CREDIDAM, pe fiecare sursă în parte.
Faptul că utilizează doar fonograme în baza unui abonament cu societatea de cablu, nu o exonerează de plata remuneraţiei pentru comunicarea publică, întrucât această obligaţie este prevăzută de art. 98 lit. h) din Legea nr. 8/1996, republicată,fiind distinctă de obligaţia operatorului care realizează activitatea de retransmisie prevăzută de art. 98 lit. i) din Legea nr. 8/1996, republicată.
Totodată, existenţa unui contract între o firmă de cablu şi societatea A. S.R.L. reprezintă o recunoaştere a activităţii de comunicare publică a fonogramelor şi prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual de către aceasta, prin intermediul televizoarelor care retransmit programele TV din grila firmei de cablu.
Cu privire la critica prin care se susţine că simpla existenţa a unor televizoare în cadrul pensiunii nu justifică în mod implicit şi deducţia în sensul certitudinii difuzării unor înregistrări comerciale de genul celor pe care intimata este legitimată să le urmărească, a precizat că instanţa de apel, analizând hotărârea instanţei de fond şi probele admnistrate (extras ONRC, valabilitate certificat de clasificare emis de Ministerul Turismului, fotografiile ataşate la dosar obţinute de pe site-urile de rezervare turistică) a constatat, în mod legal, pe baza unei prezumţii, că pârâta A. S.R.L. are calitatea de utilizator de fonograme şi prestaţii artistice şi, în consecinţă, este obligată la plata de despăgubiri ca urmare a săvârşirii faptei de comunicare publică în scop ambiental, fără autorizarea artiştilor interpreţi şi fără plata de remuneraţii echitabile.
Atâta timp cât CREDIDAM a administrat proba cu înscrisuri, din cuprinsul cărora a rezultat existenţa calităţii de utilizator, revenea recurentei-pârâte sarcina de a face dovada contrară.
Este adevărat că art. 249 C. proc. civ. impune, din punct de vedere cronologic, în sarcina reclamantului obligaţia de a face dovada pretenţiilor sale, acesta fiind cel care susţine primul temeinicia cererii de chemare în judecată, însă recurenta-pârâtă este cea care trebuia să iasă din pasivitate şi să se apere, criticând probele aduse de reclamant şi făcând dovada susţinerilor sale, fapt ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză.
II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 15 iulie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 28 februarie 2023, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru nr. 2 a stabilit termen de judecată la data de 06 iunie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat în cauză.
II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Fiind luată în analiză cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, prin întâmpinare, Înalta Curte constată că din analiza motivelor de recurs se pot identifica în mod clar criticile aduse hotărârii instanţei de apel, astfel cum impun dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., sub aspectul încălcării şi aplicării greşite a normelor de drept material ce reglementează răspunderea civilă delictuală, cu consecinţa încadrării în drept în mod corespunzător, aspect ce dă posibilitatea instanţei de recurs să realizeze examenul de legalitate în calea de atac dedusă judecăţii.
Ca atare, nu este aplicabilă sancţiunea prevăzută de art. 489 C. proc. civ., astfel că excepţia nulităţii recursului urmează să fie respinsă.
Examinând, în continuare, recursul, Înalta Curte constată următoarele:
Prioritar, se reţine că recursul este o cale extraordinară de atac, pusă la dispoziţia părţii interesate numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 488 C. proc. civ., ce vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, sens în care controlul judiciar se poate exercita doar asupra problemelor de drept discutate în speţă, fără a antrena o devoluţiune a cauzei şi, deci, fără posibilitatea stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţele de fond.
Având în vedere aceste elemente caracteristice ale recursului în discuţie, instanţa învestită cu soluţionarea acestuia nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 488 C. proc. civ., fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
Cum instanţa de recurs nu a fost învestită cu o cale de atac devolutivă, raportarea se va realiza la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond şi numai în măsura în care aceasta este necesară pentru interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Prin cererea de recurs a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, care are în vedere situaţiile în care instanţa,deşi a apelat la textele de lege incidente speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
Înalta Curte constată că, exceptând redarea conţinutului art. 20 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, critica grefată pe o pretinsă exonerare a societăţii recurente de la plata remuneraţiilor către CREDIDAM în contexul în care plata se efectuează de către societăţile de cablu cu care utilizatorii de fonograme şi prestaţii artistice au încheiat contract, nu a fost valorificată mai întâi în apel, fiind invocată omisso medio, adică pentru prima oară în această cale extraordinară de atac, contravenind dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care dispun în sensul că "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor", legiuitorul înţelegând astfel să acorde garanţii suplimentare caracterului extraordinar al recursului, văzut exclusiv ca o verificare a legalităţii hotărârii pronunţate în apel.
De altfel, recurenta-pârâtă pleacă de la premisa că existenţa contractului încheiat cu operatorul de cablu îi dă dreptul utilizării fonogramelor şi a prestaţiilor artistice şi o exonerează de la plata remuneraţiilor către intimata-reclamantă, însă contractul invocat reglementează raporturile dintre pârâtă şi operatorul de cablu care furnizează serviciile de televiziune, internet şi date, iar clauzele pe care acesta le conţine cu privire la drepturile de autor se referă, în fapt, la dreptul operatorului de cablu de a transmite fonogramele respective, drept care nu se răsfrânge şi asupra recurentei-pârâte şi la sumele de bani pe care aceasta trebuie să i le plătească furnizorului de servicii de comunicaţii electronice, sume care nu sunt echivalentul remuneraţiei pe care recurenta-pârâtă o datorează intimatei-reclamante pentru propriile sale fapte de comunicare, mai departe, către public, a fonogramelor.
O altă critică pe care se axează recursul priveşte împrejurarea că simpla amplasare a unor televizoare în incinta pensiunii nu dovedeşte, în mod implicit, difuzarea unor înregistrări comerciale de genul celor pe care intimata este legitimată să le urmărească. Cum îndoiala se interpretează în favoarea recurentei, devine incident principiul in dubio pro reo.
Înalta Curte constată că prin critica expusă în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţa de apel mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea extraordinară de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.
Instanţa de apel a reţinut că pârâta are calitatea de utilizator, în sensul Legii nr. 8/1996 şi al Metodologiei aprobate prin Decizia nr. 120/2016, respectiv de deţinătoare a unor spaţii în care se comunică public prestaţii ale artiştilor interpreţi, pe baza elementelor probatorii administrate de intimata-reclamantă (autorizarea funcţionării şi clasificării B. cu 3 stele, cu restaurant şi recepţie, situată în sat Greşu, judeţul Vrancea, conform certificatului de clasificare eliberat de Ministerul Turismului şi extrasului de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, planşele fotografice printate de pe site-urile de rezervări de pe booking.com, turistinfo.ro, bookfast.ro, înscrisuri de natură a fundamenta o prezumţie judiciară a utilizării operelor gestionate colectiv de către reclamantă, nerăsturnată de către recurentă), aspecte ce rezultă din simpla deţinere a mijlocelor tehnice, precum televizoarele, apte a reda fonograme protejate în spaţiile puse la dispoziţia clienţilor săi.
Calitatea de utilizator prin efectul comunicării publice a fonogramelor în spaţiile deţinute de recurentă a rezultat şi din aprecierea globală a situaţiei concrete şi a compatibilităţii acesteia cu dezlegările de drept regăsite în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (C-135/10, SCF, Hotărârea din 15 martie 2012), referitoare la aspectele legate de comunicarea publică de fonograme prin utilizarea lor de către prestatorii de servicii, în cadrul căreia instanţa de apel a realizat o analiză individuală a criteriilor, dar şi în interacţiune unele cu celelalte, în ceea ce priveşte calificarea activităţii recurentei-pârâte ca incumbând şi o comunicare publică de fonograme, cu consecinţa obligării sale la achitarea remuneraţiei echitabile datorate utilizării prestaţiei artiştilor interpreţi şi executanţi.
Considerentele instanţei de apel pe aceste aspecte relevă îndeplinirea obligaţiei ce revine instanţei naţionale de a interpreta dreptul intern în conformitate cu dreptul Uniunii Europene, aşa cum a fost consacrată prin Hotărârea din cauza C-14/83 Von Colson şi Kamann pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi menţionată constant în jurisprudenţa Curţii.
Astfel, în Hotărârea pronunţată în cauza C-282/10 Maribel Dominguez (cauză ce viza interpretarea unei directive), Curtea a arătat că "principiul interpretării conforme impune (...) ca instanţele naţionale să facă tot ce ţine de competenţa lor, luând în considerare ansamblul dreptului intern şi aplicând metodele de interpretare recunoscute de acesta pentru a garanta efectivitatea deplină a directivei în discuţie şi pentru a identifica o soluţie conformă cu finalitatea urmărită de aceasta (...)" - par. 27.
Aşadar, pe baza unui raţionament similar celui dezvoltat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Hotărârea din 15 martie 2012, în cauza C-162/10, Phonographic Performance (Ireland) Limited împotriva Irlandei şi C., care a reiterat cele statuate anterior în Hotărârea din 7 decembrie 2006, în cauza C-306/05, SGAE, reţinând că situaţia de fapt este identică cu cea examinată în cauza la care s-a făcut referire, instanţa de apel a calificat în mod corect ca fiind comunicare publică de fonograme, activitatea pârâtei de a le utiliza, prin intermediul televizoarelor cu care sunt dotate spaţiile aflate în exploatarea sa, fiind relevantă punerea la dispoziţia clientelei a dispozitivelor, existenţa lor şi aptitudinea lor de a comunica public fonogramele şi nu dovedirea folosirii lor efective.
Nu este fondată nici critica prin care recurenta-pârâtă a pretins nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 1349 C. civ., pe care s-a întemeiat demersul judiciar iniţiat de reclamantă, de vreme ce nu a fost probată una dintre condiţiile răspunderii civile delictuale (fapta ilicită), iar jurisprudenţa Curţii de de Justiţie a Uniunii Europene vizează cazuistica de radiodifuziune, la fel neprobată, reiterând incidenţa principiul in dubio pro reo.
Potrivit dispoziţiilor art. 1349 C. civ., "(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral", iar conform prevederilor art. 1357, "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă".
Din conţinutul prevederilor legale mai sus amintite, rezultă că pentru a exista o răspundere civilă delictuală, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia autorului faptei ilicite.
Deşi recurenta-pârâtă a susţinut că, în speţă, nu este îndeplinită prima condiţie a răspunderii civile delictuale, mai precis, sub aspectul existenţei unei fapte ilicite, Înalta Curte constată că argumentele redate în cuprinsul cererii de recurs se referă la chestiuni grefate pe neprobarea caracterului ilicit al faptei imputate, prin care se tinde la o reapreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii şi nu pe o interpretare a normei legale evocate, însă o atare evaluare excedează motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât vizează aspecte de temeinicie a hotărârii recurate şi nu legalitatea sa, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Este bine ştiut faptul că în recurs nu se poate reaprecia starea de fapt şi reinterpreta probelor administrate în faţa instanţelor de fond, astfel că a concluziona în alt sens decât a făcut-o instanţa de apel ar presupune schimbarea stării de fapt reţinute, ceea ce este inadmisibil în recurs, cu privire la împrejurarea că fapta pârâtei de a comunica public prestaţii ale artiştilor interpreţi, fără a solicita în prealabil autorizaţia/licenţa neexclusivă în calitate de utilizator, desfăşurând activitatea fără a achita remuneraţiile cuvenite reclamantei, este o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii menită a activa mecanismul răspunderii civile pe tărm delictual în condiţiile art. 1349 C. civ.
De vreme de comunicarea publică de fonograme este licită doar în condiţiile obţinerii autorizaţiei/licenţei neexclusive şi plăţii remuneraţiei datorate potrivit legii şi metodologiei aplicabile, cuvenite artiştilor interpreţi, corespunzător încălcării drepturilor instituite de art. 106 din Legea nr. 8/1996, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu este prezumată, nefiind necesară administrarea unor dovezi suplimentare. Specificul activităţii desfăşurate de pârâtă conduce la concluzia că aceasta a acţionat cu vinovăţie, sub forma intenţiei, întrucât avea cunoştinţă de faptul că încalcă drepturile titularilor de drepturi conexe dreptului de autor.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1421A din 12 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ca parte căzută în pretenţii, reţinând culpa procesuală a recurentei-pârâte în formularea prezentei căi de atac, urmează să o oblige la plata către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a sumei de 1.100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, potrivit conform extrasului bancar nr. x din 17 februarie 2023, eliberat de D. existent la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1421A din 12 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.100 RON către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iulie 2023.