Şedinţa publică din data de 16 februarie 2023
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în data de 02 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale, constând în onoare, demnitate, reputaţie şi imagine, prin acuzaţiile mincinoase şi prin declaraţiile denigratoare şi defăimătoare la adresa reclamantului, precum şi obligarea pârâtului să publice hotărârea pronunţată, pe cheltuiala sa exclusivă în ziarele Adevărul, Libertatea, C., dar şi pe pagina de internet aparţinând Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPO), precum şi la plata cheltuielilor de judecată ce urmează a fi efectuate în cauză.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 72, art. 73, art. 252, art. 253 alin. (4), art. 1357 şi urm. C. civ., art. 8, art. 30 alin. (6) şi art. 31 din Constituţia României, art. 10 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 663 din 23 aprilie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 5.000 euro, echivalent în RON la data plătii, reprezentând daune morale, a obligat pârâtul să publice pe cheltuiala sa hotărârea, la data rămânerii definitive, în ziarele "Adevărul", "Libertatea" sau "C.", precum şi pe pagina de internet a Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), a respins în rest cererea, ca neîntemeiată, şi a obligat pârâtul la plata către reclamat a sumei de 4120 RON, cheltuieli de judecată efectuate în cauză.
3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti
Prin decizia civilă nr. 623A/2022 din 14 aprilie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelurile declarate de apelantul-reclamant A. şi de apelantul-pârât B., împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că daunele morale stabilite în sarcina pârâtului au un cuantum de 2000 euro şi că publicarea hotărârii rămase definitive se face în toate cele trei ziare indicate şi pe pagina de internet aparţinând Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei şi l-a obligat pe apelantul pârât la plata către reclamant a sumei de 4000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu reţinerea art. 453 alin. (2) C. proc. civ.
4. Cererile de recurs
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A. şi pârâtul B., cu a căror soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii cererii reclamantului şi cu privire la cuantumul daunelor morale solicitate, respectiv obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale.
În dezvoltarea recursului, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de apel a redus cuantumul daunelor morale de la 5000 euro, cât acordase prima instanţă, la 2000 euro, ajungându-se în acest fel ca accesul la justiţie să nu fie eficient, pârâtul fiind în continuare încurajat să distrugă viaţa profesională şi socială a reclamantului.
Instanţa de apel s-a raportat la salariul minim pe economie, fără să ţină seama că pârâtul este parlamentar, iar daunele acordate nu reprezintă nici jumătate din indemnizaţia lunară a acestuia.
A mai arătat că instanţa de apel a înţeles greşit rostul despăgubirilor civile, care nu au rol de peseapsă, dar în astfel de cazuri, când comportamentul este bazat pe rea-credinţă, dată fiind şi durata campaniei de denigrare şi minciunile invocate, instanţa trebuia să îl sancţioneze drastic pe pârât, pentru că şi întinderea prejudiciului este mare.
Recurentul a susţinut că despăgubirile sunt minime, derizorii, sens în care nu şi-au atins scopul stabilit de lege.
Din anul 2020, de când pârâtul a devenit deputat, acesta a pornit o veritabilă campanie de denigrare premeditată, în mod public, făcând afirmaţii mincinoase şi declaraţii denigratoare şi defăimătoare, fără nicio dovadă, la adresa reclamantului.
Concluzionând, recurentul-reclamant a învederat că pârâtul a continuat cu denigrările şi după introducerea cererii de chemare în judecată, fiind nevoit să introducă o nouă cerere, care a fost admisă prin decizia nr. 3145/A/11.12.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2020, prin care pârâtul a fost obligat ca, până la soluţionarea dosarului nr. x/2020, să nu mai facă nicio declaraţie publică referitoare la reclamant în legătură cu faptele ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 A mai arătat că pe rolul instanţelor de judecată este şi dosarul nr. x/2021.
Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul B. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, în sensul respingerii cererii reclamantului, ca nefondată. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că, în speţă, nu a fost dovedită fapta ilicită, condiţie a răspunderii civile delictuale, afirmaţiile sale, ce fac obiectul cererii reclamantului, conţinând declaraţii factuale dublate de remarci suplimentare, ce vizează faptele reclamantului în contextul calităţii sale de funcţionar public, poliţist.
În ceea ce priveşte condiţia vinovăţiei, a arătat că trebuie analizată prin prisma atitudinii sale în raport cu adevărul afirmaţiilor sale şi cu scopul demersului întreprins, elementul determinant fiind buna sa credinţă.
Referitor la prejudiciu, a arătat că trebuie raportat şi la libertatea de expresie de care dispune pârâtul prin prisma art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Întrucât nu a fost dovedită existenţa unui prejudiciu, recurentul a susţinut că nu există nici raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
În continuare, recurentul a făcut referire la jursprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în domeniul de aplicare al art. 8 şi art. 10 din Convenţie, arătând că instanţelor de fond le revenea rolul de a verifica dacă a existat un just echilibru între protejarea a două valori garantate de Convenţie şi care pot fi în conflict în anumite cauze.
Recurentul a prezentat la paginile 11-13 situaţia de fapt a litigiului, susţinând că afirmaţiile sale au avut o bază factuală concretă, în condiţiile în care faptele reclamantului au fost cercetate de procurorii DNA, existând şi două cercetări disciplinare. A mai arătat că, dată fiind calitatea reclamantului de funcţionar public, persoană publică, Şef al Serviciului Omoruri din cadrul Capitalei, afirmaţiile sale nu au reprezentat fapte ilicite prejudiciabile pentru reclamant, ci au contribuit la o dezbatere de interes general.
Concluzionând, recurentul-pârât a învederat că afirmaţiile sale au o bază factuală suficientă, rezonabilă şi consistentă, confirmată de înscrisurile de la dosar, coroborate cu investigaţiile de presă ale jurnaliştilor. În legătură cu obligarea sa la publicarea hotărârii în trei ziare de largă circulaţie şi pe site-ul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI, a susţinut că este nelegală, în condiţiile în care nu mai deţine din anul 2020 funcţia de Preşedinte al Sindicatului şi nu poate dispune publicarea hotărârii pe respectivul site, iar Sindicatul nu este parte în proces, motiv pentru care nu poate fi obligat la publicarea unei hotărâri care nu îl priveşte.
4. Apărările formulate în cauză
În 01 august 2022, recurentul-reclamant a depus întâmpinare la recursul declarat de recurentul-pârât, solicitând respingerea, ca nefondat, prezentând aspecte cu privire la situaţia de fapt a litigiului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând cu prioritate excepţia insuficientei timbrări a recursului declarat de recurentul-pârât, Înalta Curte urmează a o admite pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile privind stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice se taxează cu 100 RON. Art. 24 din acelaşi act normativ dispune în sensul că, "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."
De asemenea, art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanţa va pune în vedere reclamantului, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
În acelaşi timp, dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de alin. (2) sunt sancţionate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.
În speţă, recurentul-pârât a depus, odată cu cererea de recurs, taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON. Prin rezoluţia de primire din 27 iunie 2022, completul a stabilit că taxa judiciară de timbru aferentă soluţionării recursului declarat de pârât este în cuantum de 100 RON, stabilită în temeiul art. 7 coroborat cu art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin adresa emisă de instanţă la data de 28 iunie 2022 şi comunicată recurentului în data de 30 iunie 2022 (potrivit procesului-verbal de înmânare de la fila x), acestuia i s-a pus în vedere ca, în termen de 10 zile de la comunicare, să depună la dosar dovada achitării diferenţei taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, sub sancţiunea anulării cererii, ca insuficient timbrată.
Recurentul nu a formulat cerere de ajutor public judiciar şi nici cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, deşi prin adresa din 28 iunie 2022 i s-a pus în vedere că are această posibilitate conferită de lege.
Totodată, potrivit referatului întocmit de grefierul de şedinţă, aflat la dosarul de recurs, în urma verificărilor efectuate la arhiva şi registratura instanţei, s-a constatat că recurentul nu a depus, până la închiderea deliberărilor şi pronunţarea hotărârii, dovada achitării diferenţei taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, aferente soluţionării recursului.
În aceste condiţii, cum recurentul-pârât nu a făcut dovada achitării diferenţei taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanţă, în raport cu prevederile art. 7 coroborat cu art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi, faţă de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este insuficient timbrat, astfel încât devine incidentă sancţiunea anulării recursului declarat de pârâtul B..
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte constată că parte din criticile formulate pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sub aspectul încălcării dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, în măsura în care nu pun în discuţie aspecte ce ţin de evaluarea situaţiei de fapt şi de aprecierea probatoriului, iar în ceea ce priveşte criticile aduse cuantumului daunelor morale acordate de instanţa de apel, se observă că acestea vizează aspecte de netemeinicie a deciziei recurate, şi nu de nelegalitate, ce nu pot fi supuse cenzurii în recurs.
Astfel, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, eludând dispoziţiile de drept material privind cuantumul rezonabil al daunelor morale şi acordând reclamantului doar suma de 2000 euro, sumă apreciată ca fiind derizorie, pentru prejudiciul moral şi de imagine suferit ca urmare a campaniei de denigrare desfăşurată de pârât împotriva sa. A mai susţinut că instanţa de apel s-a raportat greşit la salariul minim pe economie, suma acordată nereprezentând nici jumătate din indemnizaţia lunară a pârâtului, în condiţiile în care despăgubirile trebuie să constea în sancţionarea drastică a pârâtului pentru ca scopul acestora să fie atins.
Înalta Curte observă că, la stabilirea cuantumului daunelor morale cuvenite pentru prejudiciul de imagine cauzat, curtea de apel a avut în vedere că acestea se cifrează la nivelul a 6,5 salarii minime nete pe economie şi la nivelul a aproximativ 2,7 salarii medii nete pe economie, fiind suficiente şi rezonabile pentru a compensa pecuniar prejudiciul moral suferit de reclamant, în condiţiile în care principalul mijloc de reparare a prejudiciului este publicarea hotărârii de condamnare în ziare de largă circulaţie şi pe pagina de internet a Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, apte să asigure aducerea adevărului judiciar la cunoştinţa publicului larg.
Raportat la situaţia factuală reţinută în cauză se constată că nu se poate aprecia că prin acordarea daunelor morale în cuantumul apreciat de instanţa de apel a fost încălcată vreo dispoziţie legală ce poate fi cenzurată în calea de atac a recursului.
De altfel, recurentul nu a indicat textele legale care ar fi fost aplicate greşit de către instanţa de apel, pentru a putea fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Curtea de apel a analizat situaţia de fapt, apreciind că anumite afirmaţii ale pârâtului au caracter delictual, iar mai importantă decât suma care cuantifică prejudiciul moral este obligaţia de publicare pe cheltuiala pârâtului a hotărârii judecătoreşti în toate publicaţiile indicate de reclamant.
Prin urmare, se reţine că însăşi constatarea, prin hotărâre judecătorească, a atingerii dreptului reclamantului la onoare şi demnitate, prin expunerea în spaţiul public a unor informaţii nereale, reprezintă o modalitate de reparare a prejudiciului moral suferit.
Referitor la cuantumul prejudiciului, se reţine că, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. În schimb, se poate acorda victimei o indemnizare cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelenţă, poate fi o sumă de bani care să îi permită să-şi aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite.
Însă, indemnizarea victimei în contextul satisfacerii echitabile nu trebuie, sub nicio formă, să producă o îmbogăţire fără just temei, sens în care instanţa de apel a apreciat că suma de 2000 euro este suficientă pentru înlăturarea consecinţelor negative pe care le-a produs fapta ilicită a pârâtului.
Ca atare, instanţa de apel a avut în vedere toate criteriile necesare stabilirii şi acordării unor daune morale în cauză, inclusiv prejudiciul moral şi de imagine suferit de reclamant şi prejudiciul moral direct constând în suferinţa pricinuită reclamantului ca urmare afirmaţiilor pârâtului la adresa sa.
Totodată, se reţine că recurentul-reclamant, ca funcţionar public, trebuia să accepte într-o măsură mult mai mare decât un simplu particular, critici cu privire la conduita sa şi la maniera în care îşi exercită funcţia, acesta supunându-se în mod conştient atenţiei şi controlului public, prin asumarea funcţiei cu care a fost învestit, limitele criticii, în cazul său, fiind mai largi decât în cazul unui cetăţean obişnuit, iar protecţia mai restrânsă.
Prin urmare, în condiţiile în care soluţia asupra cererii de acordare a daunelor morale a fost motivată în mod coerent, exhaustiv şi nu s-a făcut dovada încălcării unor texte de lege în cadrul acestui demers, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurentului-reclamant, câtă vreme aprecierea instanţei de apel asupra cuantumului daunelor morale este rezultatul propriei judecăţi de valoare şi nu poate constitui o critică de nelegalitate ce poate fi supusă spre analiză instanţei de recurs.
Pentru toate aceste motive Înalta Curte, observând că recursul este nefondat în ansamblul său, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 623A/2022 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 623A/2022 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 16 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.