Şedinţa publică din data de 17 martie 2022
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la 18 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Arad, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând să se constate simulaţia contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2004 la BNP C., prin deghizarea unui împrumut cu camătă sub forma vânzării-cumpărării, în temeiul art. 1175 din vechiul C. civ.. Totodată, a solicitat rectificarea CF nr. x Arad, nr. top. x, prin radierea contractului de vânzare din cartea funciară şi revenirea la situaţia anterioară de CF, în temeiul art. 908 pct. 3 C. civ.
La 10 aprilie 2019, reclamanta a formulat, în baza art. 69 alin. (3) raportat la art. 64 alin. (2) C. proc. civ., cerere de introducere în cauză a numitului D., fost semnatar al contractului de vânzare-cumpărare, acesta putând pretinde aceleaşi drepturi, de revenire la situaţia anterioară de carte funciară.
2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal
Prin sentinţa civilă nr. 276 din 2 decembrie 2019, Tribunalul Arad a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului B. şi a intervenientului D., având ca obiect declararea simulaţiei, şi a obligat-o pe reclamantă la plata către pârât a sumei de 8.491,07 RON, cheltuieli de judecată.
3. Decizia pronunţată în apel de curtea de apel
Prin decizia civilă nr. 60 din 22 aprilie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 276 din 2 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Arad.
A fost obligată apelanta la plata către intimatul B. a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 8.600,84 RON, onorariu de avocat.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 60 din 22 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta A..
Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel vizează următoarele aspecte prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Se sustine că, deşi instanţa de apel a calificat corect acţiunea reclamantei ca fiind o acţiune în declararea simulaţiei prin fraudă la lege, totuşi a apreciat în mod eronat, că sentinţa civilă nr. 988/2009 a Judecătoriei Arad are putere de lucru judecat în cauză.
Se învederează că instanţa de apel a reţinut că sentinţa menţionată a avut ca obiect constatarea nulităţii aceluiaşi contract, pentru preţ neserios, că nu a fost pronunţată între aceleaşi părţi, în aceeaşi calitate, dar cu toate acestea, reţinând considerentele sentinţei, au fost încălcate prevederile art. 1201 din vechiul C. civ.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1206 alin. (2) din vechiul C. civ., care prevăd revocabilitatea mărturisirii doar pentru eroare de fapt şi constrângere, recurenta reclamantă a invocat greşita aplicabilitate a acestora.
În privinţa prezumţiilor pe care le-a analizat ca mijloace de probă, se susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 1199 şi 1203 din vechiul C. civ., care prevăd ca magistratul trebuie să tragă consecinţe de la un fapt cunoscut la unul necunoscut. Or, sustine recurenta, instanţa a tras consecinţele în sens invers.
Se mai învederează că motivarea deciziei recurate este contradictorie întrucât deşi se menţionează expres că autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 988/2009 nu este aplicabilă în cauză, totuşi, instanţa de apel în considerente, acordă eficienţă juridică acestei excepţii prin raportare la sentinţa menţionată.
În aceeaşi idee, se mai arată că o altă contradicţie ce rezultă din hotărârea recurată o reprezintă constatarea instanţei în sensul că vânzarea imobilului la jumătate de preţ este justificată de faptul că reclamantei i s-a permis să locuiască în imobil încă 2 ani de la încheierea contractului. Or, din acest considerent, recurenta susţine că imobilul trebuia să se vândă la un preţ mult mai mare decât cel real, nu mai mic, deoarece trebuia să achite o chirie pentru folosinţa imobilului, chirie ce ar fi trebuit să fie inclusă în preţ.
Din această perspectivă recurenta susţine că motivul pentru care imobilul s-a vândut la preţul de doar 60.000 euro constă în faptul că această sumă reprezintă cuantumul împrumutului, ce a fost menţionat în contract ca preţ.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
5. Apărările formulate în cauză
Intimatul B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat în principal excepţiile netimbrării recursului, şi a nulităţii acestuia pentru că din analiza motivelor de recurs rezultă că acestea nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute dev art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În subsidiar, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei ca temeinică şi legală, formulând următoarele apărări:
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimatul a susţinut că instanţa de apel nu a aplicat greşit dispoziţiile art. 1.201 din C. civ. de la 1864 când a concluzionat că analiza scopului mediat al actului, astfel cum a fost efectuată în acţiunea în constatarea nulităţii contractului se impune cu autoritate de lucru judecat în acţiunea în declararea simulaţiei prin deghizarea naturii aceluiaşi contract ca fiind unul de împrumut şi nu unul de vânzare-cumpărare.
S-a arătat că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 1.201 din C. civ. de la 1864, având în vedere că regula irevocabilităţii mărturisirii judiciare nu suportă excepţiile de care s-a prevalat reclamanta.
A apreciat că instanţa de apel a realizat o analiză amănunţită a prezumţiilor invocate de către recurentă, nefiind aplicate greşit dispoziţiile art. 1.199 şi art. 1.206 din C. civ. de la 1864.
Cu privire la criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimatul a arătat că acestea reprezintă susţineri fără temei, întrucât instanţa a acordat eficienţă puterii de lucru judecat, astfel că nu există nici un fel de contradicţie.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentă este de reţinut că acest motiv de recurs consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.
Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.
Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.
Raportând cele expuse la litigiul pendinte, la criticile invocate şi la obiectul dedus judecăţii ce vizează acţiunea în simulaţie a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2004 la BNP C., prin deghizarea unui împrumut cu camătă sub forma vânzării-cumpărării, în temeiul art. 1175 din vechiul C. civ., cu consecinţa rectificării CF nr. x Arad, nr. top. x, prin radierea contractului de vânzare din cartea funciară şi revenirea la situaţia anterioară de C.F., Înalta Curte reţine că motivarea instanţei de apel nu respectă exigentele prevăzute de art. 425 lit. b) C. proc. civ.
Cum obiectul litigiului pendinte vizează constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/15.09.2004 la BNP C., ce vizează vânzarea de către A. (reclamanta A.) şi soţul ei de la acel moment - intervenientul forţat D., către pârâtul B., pentru preţul de 2.510.000.000 RON (echivalent a 60.000 euro), a imobilului înscris în CF nr. x Aradul Nou, apartament S+P+E în suprafaţă de 459 mp şi teren aferent 1252/1980 mp., Înalta Curte constată că în analiza raporturilor juridice dintre părţile contractante instanţa de apel trebuia să se raporteze şi la poziţia procesuală a intervenientului forţat ce are calitatea de vânzător în contractul de vânzare cumpărare.
Caracterul simulat al contractului de vânzare- cumpărare a fost susţinut de reclamantă din perspectiva faptului că, la acel moment părţile ar fi avut în vedere încheierea unui contract de împrumut (cu camătă) pentru suma de 60.000 euro, cu garanţie imobiliară, pe care l-au deghizat sub forma unui contract de vânzare cumpărare, că eludarea legii constă tocmai în încheierea unui împrumut cu camătă interzis de lege, fiind de notorietate faptul că se încheiau în fapt contracte de vânzare-cumpărare, urmând ca după achitarea integrală a împrumutului şi a dobânzii aferente să se procedeze la o revânzare a imobilului către fostul proprietar.
Din această perspectivă în condiţiile în care în contractul de vânzare cumpărare ca vânzător este şi numitul D., (soţul reclamantei de la momentul încheierii contractului de vânzare) s-a formulat la 10 aprilie 2019, în baza art. 69 alin. (3) raportat la art. 64 alin. (2) C. proc. civ., o cerere de introducere în cauză a numitului D..
Or, în limitele investirii şi a cadrului procesual fixat în cauză, instanţa de apel avea obligaţia de a analiza raporturile juridice dintre părţi prin prisma simulaţiei invocate, în condiţiile în care simulaţia este o operaţiune juridică cu caracter complex, existenţa ei presupunând prezenţa actului public şi existenţa acordului simulatoriu.
Înalta Curte reţine că, ceea ce stă la baza simulaţiei, în forma fictivităţii actului public, este existenţa unui act aparent în care voinţa părţilor este disimulată în totalitate, dublat de actul secret încheiat anterior sau simultan celui public, în care este consemnată inexistenţa, în realitate, a convenţiei publice.
Or, ceea ce este de esenţa simulaţiei este tocmai voinţa internă, reală a semnatarilor contractului de vânzare-cumpărare, condiţie sine qua non pentru existenţa acestei operaţiuni juridice, în condiţiile în care unul dintre principiile consacrate în materia actelor juridice, în general, este acela că prioritatea aparţine voinţei reale a părţilor.
Pornind de la acest principiu, în materia actelor simulate, potrivit art. 1175 C. civ. din 1864, între părţi produce efecte doar vointa reală a părţilor din raportul juridic secret al părţilor, de aceea, acţiunea în simulaţie este deschisă şi părţilor pentru a se dovedi acordul simulatoriu.
Cum simulaţia presupune existenţa concomitentă, între aceleaşi părţi, a două contracte: unul public (aparent) prin care se creează o anumită aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii şi altul secret care corespunde voinţei reale a părţilor şi prin care acestea anihilează, în tot sau în parte, aparenţa juridică creată prin actul public, simulat, Înalta Curte reţine că instanţa de apel avea obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Or, instanţa de apel deşi reţine aspecte teoretice legate de acţiunea în simulatie, şi anume "că pentru a fi în prezenţa unei simulaţii prin deghizare totală (când se urmăreşte ascunderea a însăşi naturii contractului secret) trebuie să existe contractul public, aparent, prin care se creează o aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii şi contractul secret, contraînscrisul care corespunde voinţei reale a parţilor si prin care se anihilează aparenţa juridică creată prin actul public, acesta trebuind sa fie încheiat concomitent sau, eventual, înainte de încheierea contractului public", totuşi nu analizează existenţa sau inexistenţa voinţei reale a părţilor de la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ci analizează alte aspecte ce nu au relevanţă în cauză, respectiv se raportează un alt contract de împrumut autentificat sub nr. x/06.08.2002 de BNP E., prin care părinţii reclamantei- numiţii F. şi G. au împrumutat de la pârâtul B. suma de 35.400 euro pe o perioadă de 3 luni fără nici un fel de dobândă.
În acest sens, instanţa de apel reţine că "pentru garantarea acestui împrumut s-a instituit ipoteca asupra imobilului proprietatea împrumutaţilor înscris în CF x Aradu Nou, top x-186/I în suprafaţă de 267 mp precum şi interdicţie de înstrăinare şi grevare"...că "prin actul adiţional la contractul de împrumut, autentificat sub nr. x/03.10.2005 la BNP E. întrucât niciuna din ratele fixate prin contractul de împrumut nu au fost achitate părţile au stabilit un nou termen de restituire a împrumutului la data de 01.05.2006.
Prin sentinţa civilă 2468/29.05.2019 pronunţată de Judecătoria Arad în dosar x/2019 a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii F. şi G. în contradictoriu cu pârâtul B. având ca obiect radiere ipotecă şi interdicţie de înstrăinare şi grevare. S-a dispus radierea interdicţiei de înstrăinare şi grevare înscrisă sub B2 din CF x Arad, nr. top x-186/1, precum şi a ipotecii înscrisă sub C1 din aceeaşi carte funciară. S-a dispus OCPI Arad efectuarea cuvenitelor modificări în x Arad, nr. top x/1".
Din considerentele hotărârii recurate rezultă fără posibilitate de echivoc că instanţa în argumentarea soluţiei adoptate reţine aspecte fără nici o relevanţă juridică faţă de obiectul dedus judecăţii şi anume că "în privinţa contractului de împrumut încheiat de către părinţii reclamantei cu pârâtul ipoteca a fost radiată în 2019 ca urmare a prescripţiei".
Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, şi cum instanţa de apel avea obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra, argumente ce trebuiau să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii, Înalta Curte constată că în motivarea hotărârii instanţa de apel nu se raportează şi la poziţia procesuală a celuilalt vânzător, D., deşi soţii A. şi D. sunt vânzătorii imobilului, iar aspectele legate de voinţa reală a părţilor contractante nu rezultă a fi analizate şi în raport de vânzătorul D..
Or, din această perspectivă Înalta Curte reţine că motivarea hotărârii recurate nu se circumscrie exigenţelor pevăzute de art. 425 lit. b) C. proc. civ., fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În aceeaşi idee, Înalta Curte constată că instanţa de apel îşi argumentează/motivează soluţia pronunţată nu pe existenţa sau inexistenţa voinţei interne, reale a părţilor de la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, aspect ce nu a fost analizat, ci pe incidenţa puterii/autorităţii de lucru judecat raportat la sentinţa civilă nr. 988/09.02.2009, irevocabilă, pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2008.
Astfel, instanţa de apel reţine autoritatea de lucru judecat prin prisma dispoziţiilor art. 1201 C. civ. de la 1864, în raport de sentinţa civilă nr. 988/09.02.2009, pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2008, prin care s-a respins acţiunea promovată de un terţ faţă de contractul de vânzare-cumpărare, respectiv de numitul H., împotriva pârâţilor A., (reclamanta din litigiul pendinte) D. (fostul soţ al reclamantei) şi B., litigiu ce a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a aceluiaşi contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/15.09.2004.
Cum în litigiul pendinte instanţa a fost investită cu o acţiune în constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/15.09.2004 la BNP C., din perspectiva invocată de reclamantă că, la acel moment părţile au avut în vedere încheierea unui contract de împrumut (cu camătă) pentru suma de 60.000 euro, cu garanţie imobiliară, pe care l-au deghizat sub forma unui contract de vânzare cumpărare, Înalta Curte reţine că ceea ce se impunea a fi analizată în contractul încheiat era voinţa internă, reală a părţilor, analiză ce nu rezultă din considerentele deciziei recurate, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei. Aceasta cu atât mai mult cu cât instanţa de apel în argumentarea soluţiei adoptate reţine alte aspecte ce nu aveau relevanţă faţă de obiectul litigiului pendinte, şi anume că: "reclamanta nu a depus, dovezi ale provenienţei sumelor cu care reclamanta a restituit împrumutul de 204.000 euro. Or, în lipsa oricăror documente sau altor probe directe care să ateste realizarea unor venituri de un nivel care să permită plăţile invocate de către reclamantă, existenţa acestor sume rămâne la nivelul susţinerilor reclamantei coroborate cu declaraţiile martorei care a intrat în contact direct cu o mică parte a sumelor pe care le-a înmânat pârâtului, sume incerte ca şi cuantum total.
Ca în cauza de faţă s-a făcut dovada contrară de către pârât în sensul art. 328 alin. (2) C. proc. civ., prin puterea de lucru judecat a sentinţei pronunţate în dosarul x/2008, calificată ca o prezumţie legală, iuris et de iure, în care instanţa a reţinut drept scop mediat al vânzării imobilului la un preţ mult mai mic tocmai împrejurarea că reclamantei i s-a permis a locui în imobil 2 ani. Deşi perpetuarea acestei situaţii până în prezent depăşeşte durata avută în vedere iniţial, această împrejurare singură nu este de natură a permite concluzia caracterului simulat prin deghizare a contractului autentic de vânzare-cumpărare încheiat de părţi".
Or, în condiţiile în care atât obiectul cât şi natura juridică celor 2 litigii - cel din prezenta cauză şi, respectiv cel soluţionat prin sentinţa pronunţată în dosar nr. x/2008, al Judecătoriei Arad, sunt diferite, au şi cauze diferite, precum şi în condiţiile în care cele două litigii vizează analiza a două instituţii juridice cu efecte diferite, respectiv constatarea nulităţii contractului şi respectiv constatarea caracterului simulat al aceluiaşi contract, Înalta Curte constată că, din perspectiva dispoziţiilor art. 1201 C. civ. de la 1864, excepţia autorităţii de lucru judecat nu este incidentă în cauză, pentru următoarele aspecte.
Este real că între părţi a existat un litigiu anterior, finalizat prin sentinţa civilă nr. 988/09.02.2009,pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr. x/2008, irevocabilă, ce a avut ca obiect constatarea pentru preţ neserios a nulităţii aceluiaşi contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/15.09.2004, acţiune formulată de un terţ, respectiv de numitul H..
Însă acţiunea (formulată de un terţ) a fost respinsă pentru că "nu subzistă niciunul din motivele de nulitate absolută a contractului de vânzare cunpărare invocate", că "preţul a fost încasat de pârâtă înainte de semnarea contractului autentic şi, mai mult, reclamanta a continuat să locuiască în imobil cu acordul cumpărătorului o perioadă relativ mare de timp" .
Din examinarea atât a considerentelor, cât şi a dispozitivului sentinţei civile nr. 988/09.02.2009, pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr. x/2008, Înalta Curte reţine că instanţa nu a soluţionat nici expres şi nici distinct caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare, ci contractul a fost analizat din perspectiva faptului că "nu subzistă niciunul din motivele de nulitate absolută a contractului invocate de reclamant".
Prin urmare, în condiţiile în care nici din dispozitivul şi nici din considerentele sentinţei civile nr. 988/09.02.2009, pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr. x/2008, nu rezultă că a fost soluţionat în tot sau în parte fondul procesului şi, nici nu s-a statuat asupra unei excepţii procesuale, ori asupra altui incident prin care s-ar fi înlăturat procedeul simulaţiei, Înalta Curte reţine că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1201 C. proc. civ. ce reglementează autoritatea de lucru judecat.
Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală (conform art. 1201 C. civ..vechi şi art. 166 C. proc. civ. vechi) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.).
Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Este real că ceea ce intră în puterea lucrului judecat vizează şi considerentele, dar numai considerentele decizorii cele care tranşează fondul litigiului, nu însă şi celelalte considerente ale hotărârii care nu pot dobândi putere de lucru judecat. Raportând cele expuse la litigiul pendinte, la considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 988/09.02.2009, pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr. x/2008, Înalta Curte reţine că în acel litigiu faţă de obiectul litigiului ce viza nulitatea absolută a contractului pentru preţ neserios, instanţa nu a statuat în raporturile juridice dintre părţile litigiului pendinte asupra existenţei sau inexistenţei caracterului simulat al contractului, în condiţiile în care acţiunea a fost respinsă pentru că "nu subzistă niciunul din motivele de nulitate absolută a contractului invocate de reclamant", neexistând considerente decizorii care să dobândească/să intre în puterea lucrului judecat.
Or, în condiţiile inexistenţei unor considerente decizorii prin care să se fi tranşat fondul litigiului dintre vânzătorii A. şi D. şi cumpărătorul B., în ce priveşte voinţa reală, internă a părţilor contractante în raport de care poate fi analizată existenţa/inexistenţa caracterului simulat al contractului, hotărârea invocată nu poate constitui element al autorităţii de lucru judecat nici ca exceptie procesuală (conform art. 1201 C. civ..vechi şi art. 166 C. proc. civ. vechi) şi nici ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.). Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa (cauza Lungoci contra României, hotărârea din 26 ian. 2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 588 din 7 iulie 2006, cauza Caracas contra României, hotărârea din 29 iunie 2006) a statuat că accesul la justiţie, numai pentru a se declara o acţiune inadmisibilă ca urmare a reţinerii autorităţii de lucru judecat, nu respectă imperativele art. 6 paragraf 1 din Convenţie, persoana fiind astfel lipsită de posibilitatea clară şi concretă de a avea acces la o instanţă care să statueze asupra contestaţiei sale referitoare la drepturi şi obligaţii cu caracter civil.
Din perspectiva celor expuse, în condiţiile în care constatarea simulaţiei contractului de vânzare-cumpărare invocată în litigiul pendinte nu vizează neseriozitatea preţului de vânzare-cumpărare şi nici opozabilitatea lui faţă de terţi, ci vizează un alt aspect ce ţine de existenţa/inexistenţa voinţei interne, reale a părţilor la momentul încheierii contractului în anul 2004, cu atât mai mult cu cât raporturile dintre părţi s-au derulat şi după anul 2004, precum şi în condiţiile în care în cauză nu operează puterea lucrului judecat/excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de aspectele expuse deja, Înalta Curte, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (6) şi (8) C. proc. civ., ce atrag casarea deciziei recurate, apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte aspecte invocate de recurentă.
Ca atare, în temeiul art. 497 C. proc. civ., urmează a fi admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 60 din 22 aprilie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a se casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, urmând a fi analizate condiţiile acţiunii în simulaţie prin raportare la voinţa internă, reală a părţilor atât la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în anul 2004, cât şi prin prisma raporturilor derulate între părţi ulterior, urmând a fi administrate toate probele necesare în vederea aflării adevărului obiectiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 60 din 22 aprilie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2022.
OPINIE CONCURENTĂ
Deşi sunt de acord cu soluţia adoptată de completul de judecată, consider că motivele care o justifică sunt exclusiv următoarele:
Din punctul meu de vedere, motivul de recurs invocat de recurentă, reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. în referire la greşita aplicare în cauză a art. 1201 C. civ. 1864, relativ puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 988/2009 a Judecătoriei Arad, sentinţă prin care s-a respins acţiunea în constatarea nulităţii contractului de vânzare - cumpărare a cărui simulare se solicită a fi constatată în prezent, este fondat.
Apreciez că argumentele respectivei instanţe de judecată ce a constatat valabilitatea contractului juridic încheiat între părţile procesuale prezente, referitor la motivele de nulitate acolo invocate, nu au într-adevăr putere de lucru judecat în prezenta cauză, întrucât ele, deşi au reflectat şi fundamentat dispozitivul hotărârii judecătoreşti respective, totuşi nu sunt relevante în algoritmul juridic al speţei pendinte, din perspectiva expusă de instanţa de apel.
Astfel, unul dintre principiile consacrate în materia actelor juridice, în general, este acela că prioritatea aparţine voinţei reale a părţilor. Pornind de la acest principiu, în materia actelor simulate, potrivit art. 1175 C. civ. din 1864, între părţi produce efecte numai actul secret, în măsura în care acesta este valid sub aspectul condiţiilor de fond şi de formă. De aceea, acţiunea în simulaţie este deschisă şi părţilor, pentru că numai ca urmare a devoalării actului secret, care exprimă voinţa lor reală, partea interesată poate pretinde celeilalte părţi să-şi respecte obligaţia asumată.
La baza simulaţiei, în forma fictivităţii actului public, ipoteză a simulaţiei invocată a fi incidentă în cauză, este existenţa unui act aparent, public, în care voinţa părţilor este disimulată integral, dublată de existenţa şi a unui act secret, încheiat anterior sau simultan celui public, în care este consemnată inexistenţa, în realitate, a convenţiei publice şi simultan, existenţa unui alt contract juridic bilateral.
Or, hotărârea judecătorească definitivă anterioară nr. 988/2009 a Judecătoriei Arad nu a făcut decât să confirme, să consolideze convenţia publică a părţilor, respectiv contractul de vânzare-cumpărare, fără însă, să cerceteze existenţa şi a actului juridic secret invocat în prezent, act juridic distinct de cel public. Hotărârea judecătorească anterioară definitivă s-a grefat şi a vizat exclusiv actul juridic public, diferit de cel ascuns invocat în prezent ca fundament al simulaţiei juridice.
Este adevărat că în cadrul instituţiei juridice a simulaţiei, cele două acte juridice (cel public şi cel secret) reprezintă elemente obligatorii, de eşafodaj, ceea ce denotă o anumită interdependenţă între ele, însă această legătură juridică specifică nu infirmă, nu anulează caracterul independent al acestor acte juridice privite în mod individual, caracter care de altfel, reprezintă o altă trăsătură definitorie a simulaţiei şi care permite pe cale de consecinţă, o verificare şi o analiză judiciară distinctă a fiecăruia dintre ele.
Drept urmare, existenţa sentinţei definitive anterioare de cercetare a valabilităţii exclusiv a contractului public, din perspectiva unor cauze de nulitate, nu este de natură a inhiba juridic cercetarea pe fond, distinctă, ulterioară, în cadrul mecanismului juridic al simulaţiei, a voinţei reale, ascunse a părţilor respective contractante sau a vreunei eventuale modificări ulterioare a acordului de voinţă secret, ocult, iniţial.
Or, în litigiul anterior, nici un element vizând voinţa concordantă ascunsă, reală a părţilor contractante nu a făcut obiect al probelor administrate sau al dezbaterilor contradictorii ale părţilor procesuale, hotărârea judecătorească precedentă neilustrând cercetări judiciare proprii, statuări ale instanţei de judecată sub acest aspect concret esenţial pentru cauza prezentă.
Drept urmare, considerentele respectivei hotărâri anterioare judiciare nu sunt relevante cauzei din perspectiva ilustrată de curtea de apel, ele privind un alt act juridic decât cel a cărui existenţă se solicită a fi constatată în prezent.
În aceeaşi cheie de interpretare trebuie privit şi argumentul reţinut de instanţa de apel (şi contestat de asemenea de către recurentă prin motivele de recurs), relativ răspunsului la interogatoriu al reclamantei prezente luat în dosarul precedent (răspuns prin care această parte procesuală nu a devoalat simulaţia invocată în prezent), atât timp cât dezbaterile şi statuările din respectiva cauză a Judecătoriei Arad s-au fundamentat pe actul public dintre părţi şi nu pe cel invocat a fi fost încheiat în secret.
Aşadar, din perspectiva tuturor acestor elemente conjugate, apreciez că în mod eronat instanţa de apel a aplicat în cauză prevederile art. 1201 C. civ. referitoare la autoritatea de lucru judecat în sens pozitiv a sentinţei civile nr. 988/2009 a Judecătoriei Arad, fiind aşadar incident motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Consecutiv acestei constatări şi întrucât hotărârea judiciară recurată s-a fundamentat în mod esenţial pe argumentul eronat al autorităţii de lucru judecat, situaţia de fapt a cauzei fiind configurată astfel în temeiul statuărilor judiciare definitive anterioare, fără o analiză judiciară proprie, apreciez că astfel, decizia recurată suferă inclusiv de carenţa unei motivări necorespunzătoare echivalente lipsei cercetării fondului cauzei, din perspectiva dispoziţiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ., fiind incidente aşadar inclusiv dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocate de asemenea, de recurentă.
În egală măsură, se constată şi o contradictorialitate a considerentelor deciziei recurate, atât timp cât deşi argumentul principal şi larg dezvoltat al respingerii apelului promovat de reclamantă a fost cel al autorităţii de lucru judecat sub aspect pozitiv, cu efectul prohibitiv al reevaluării judiciare proprii, cu toate acestea în continuarea deciziei recurate, instanţa de apel procedează totuşi la o dezbatere a unor probe administrate, pentru a concluziona însă, în final, din nou, tot din perspectiva pe care a expus-o expres, cea a argumentului puterii de lucru judecat.
Or, acest procedeu concret de motivare a hotărârii este de natură a imprima un caracter pronunţat contradictoriu al raţionamentului juridic al instanţei de apel, prin afectarea coerenţei expunerii sale, procedeu sancţionabil din perspectiva aceluiaşi motiv de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. invocat.
În temeiul ansamblului acestor considerente, am apreciat că în baza art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., se impune aşadar admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului cu ansamblul criticilor cuprinse în cadrul său şi evident, al apărărilor contrapuse lui de partea procesuală adversă, pentru determinarea de către instanţa de apel, pe baza unei evaluări proprii, a voinţei reale a părţilor contractante, element determinant specific impus de obiectul concret al litigiului prezent, voinţă reală care în principiu, nu exclude nici posibilitatea juridică a unor modificări ulterioare.