Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată la data de 22 octombrie 2020, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a solicitat instanţei să constate existenţa faptelor de discriminare la care a fost supus de către pârâtă şi angajaţii săi, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 2100 de euro şi morale în cuantum de 20 000 de euro, precum şi obligarea pârâtei să redacteze o scrisoare prin care să îşi prezinte scuzele faţă de reclamant pentru toate suferinţele şi pierderile materiale şi profesionale cauzate de fapta de discriminare, precum şi publicarea pe pagina proprie de internet şi pe alte canale de comunicare, în mod anonimizat, a unei informări a opiniei publice cu privire la constatarea de către instanţă a faptei de discriminare.
Totodată a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cazul în care va efectua astfel de cheltuieli.
Prin încheierea din data de 29 ianuarie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, în temeiul art. 200 alin. (4) C. proc. civ., a anulat cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).
Împotriva acestei încheieri, reclamantul a formulat cerere de reexaminare, prin încheierea din 11 iunie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti respingând-o ca neîntemeiată.
Împotriva încheierii din 11 iunie 2021, reclamantul A. a formulat contestaţie în anulare.
2. Hotărârea pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 8593 din 03 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată şi de asemenea, a respins contestaţia în anulare formulată de petentul A. împotriva încheierii din 11 iunie 2021 pronunţate în dosarul nr. x/2020 ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei civile nr. 8593 din 03 noiembrie 2021, contestatorul A. a formulat apel.
3. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă
Prin decizia civilă nr. 1137A din 21 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă a respins apelul declarat de apelantul-contestator A. împotriva sentinţei civile nr. 8593 din 03 noiembrie 2021 pronunţate de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. x/2021 ca inadmisibil.
Împotriva acestei hotărâri, apelantul-contestator A. a formulat recurs.
4. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă
Prin încheierea din 25 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea cererii de recurs formulate de recurentul-contestator A. împotriva deciziei civile nr. 1137A din 21 aprilie 2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2021, pentru lipsa părţilor.
5. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii de suspendare din 25 octombrie 2022, recurentul-contestator A. a formulat recurs la data de 23 noiembrie 2022, recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă sub nr. x/2021/a4.
Prin cererea de recurs, recurentul-contestator a susţinut că anularea cererii sale de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii, cerere ce face obiectul dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, a fost dispusă în mod abuziv şi nefondat în baza art. 200 alin. (4) C. proc. civ.
Faţă de această situaţie, recurentul-contestator a înţeles să invoce prin cererea de recurs excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (4) C. proc. civ., în ceea ce priveşte semnătura şi lipsa căilor de atac împotriva încheierii de anulare, susţinând că printr-o astfel de anulare drepturile procesuale ale persoanei căreia îi este anulată o cerere de chemare în judecată sunt lezate.
Totodată, a învederat că în cazul în care se va încuviinţa excepţia, va depune la dosar un memoriu care va cuprinde motivarea excepţiei de neconstituţionalitate.
În ceea ce priveşte situaţia anulării pentru pretinsa lipsă a semnăturii, recurentul-contestator a susţinut că legea este foarte clară în acest sens, oferind justiţiabililor multiple alternative în situaţia reală a lipsei semnăturii, fapt care nu se aplică acestui caz.
În acest sens, recurentul-contestator a susţinut că, deşi potrivit art. 196 alin. (2) C. proc. civ. lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecăţii, în dosarul nr. x/2020 instanţa a anulat cererea de chemare în judecată în camera de consiliu, fără să fi existat măcar un prim termen de judecată, cu citarea părţilor, la care măcar una din părţi să se fi prezentat.
Recurentul-contestator a susţinut că a sa cerere avea semnătura.
Totodată, a învederat că Decizia CCR nr. 605/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 2 din 3 ianuarie 2017, consacră actelor de procedură transmise la instanţă prin fax şi e-mail aceeaşi valoare ca depunerea personală a respectivelor înscrisuri: "Curtea reţine că părţile interesate au la îndemână, pe lângă depunerea actelor procedurale personal sau prin reprezentant, prin poştă, curier rapid sau prin intermediul unui serviciu specializat de comunicare, şi posibilitatea transmiterii acestor acte prin intermediul poştei electronice sau al faxului, fiind astfel facilitată comunicarea rapidă a actelor de procedură". Decizia mai precizează: "Curtea apreciază că trimiterea actelor de procedură prin fax sau poştă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanţă şi nu trimiterii efectuate prin oficiul poştal".
S-a mai susţinut de către recurentul-contestator că dispoziţiile art. 199 alin. (1) C. proc. civ. presupun că o cerere devine valabilă şi produce efecte din momentul înregistrării, mai ales că ambele cereri transmise, mai ales a doua, sunt asimilate depunerii personale la sediul instanţei.
Recurentul-contestator a învederat că şi cererea de reexaminare împotriva încheierii de anulare a fost respinsă, instanţa încălcând şi de această dată legea prin ignorarea textelor anterior invocate, precum şi prin ignorarea faptului că cererea iniţială avea semnătura reclamantului şi fuseseră depuse exemplare suplimentare, cu notă de înaintare, fiecare semnat olograf şi fiecare copie după înscrisuri certificată şi semnată. Ca atare şi cea de-a doua instanţă a motivat că obligaţia semnării nu a fost îndeplinită în termenul de 10 zile impus de instanţa care anulase cererea. Pentru aceste motive, recurentul-contestator a susţinut că a fost nevoit să formuleze toate celelalte căi de atac, respinse în mod neprocedural şi nelegal de instanţe.
Totodată, a apreciat că sintagma "inadmisibil", pentru o cerere, procedură, cale de atac, etc., ar trebui complet eliminată din procedurile şi limbajul judecătoresc întrucât adesea, este în strânsă legătură cu încălcarea legii şi cu suprimarea, în mod abuziv, a unui drept cetăţenesc.
Faţă de cele expuse, recurentul-contestator a solicitat repunerea cauzei pe rol, judecarea cererii aşa cum a fost formulată şi constatarea încălcării procedurilor de către instanţele anterioare, aşa cum faptele au fost reclamate în cererea de recurs, precum şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
1. Examinând cererea de recurs în raport de excepţia nulităţii pentru lipsa semnăturii, a cărei analiză este prioritară în considerarea prevederilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii care a exercitat calea de atac sau, după caz, a mandatarului acesteia, a reprezentantului legal al părţii sau a consilierului juridic.
Noţiunea de "semnătură" are înţelesul de semn legat în mod unic şi direct de semnatar şi care asigură identificarea acestuia. Totodată, semnătura atestă voinţa părţii de a sesiza instanţa, precum şi exactitatea conţinutului cererii formulate, fiind, aşadar, un element esenţial al acesteia.
Această condiţie a legăturii unice şi directe dintre semnătură şi semnatar şi care asigură identificarea semnatarului este realizată în mod obişnuit prin executarea olografă a semnăturii. Ea se poate face însă şi pe calea semnăturii electronice sau a semnăturii electronice extinse, în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 148 alin. (2) C. proc. civ., care instituie excepţia de la regula semnăturii olografe.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 267 C. proc. civ. prevăd că "Înscrisurile făcute în formă electronică sunt supuse dispoziţiilor legii speciale", iar cele ale art. 268 alin. (2) C. proc. civ. condiţionează valabilitatea şi eficienţa juridică în plan procesual a semnăturii electronice de reproducerea acesteia în condiţiile prevăzute de legea specială (Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică şi H.G. nr. 1295/2001 privind normele de aplicare a acesteia).
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică "În înţelesul prezentei legi (...) 2. înscris în formă electronică reprezintă o colecţie de date în formă electronică, între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar".
De asemenea, potrivit art. 5 din acelaşi act normativ "Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată".
În ceea ce priveşte sancţiunea pentru lipsa semnăturii, olografe sau electronice, art. 486 alin. (3) C. proc. civ. prevede expres faptul că o astfel de lipsă se sancţionează cu nulitatea cererii de recurs. Fiind o nulitate expresă, vătămarea este prezumată potrivit art. 175 alin. (2) C. proc. civ.
Aplicând aceste aspecte de ordin teoretic speţei deduse judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:
La data de 29 noiembrie 2022 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, sub nr. x/2021/a4, recursul declarat de recurentul-contestator A..
Procedând la verificarea cererii de recurs în cadrul procedurii de regularizare, s-a constatat că aceasta nu poartă semnătura părţii, astfel că prin rezoluţia din data de 08 decembrie 2022, instanţa a dispus a se aduce la cunoştinţă recurentului obligaţia de a proceda la semnarea cererii sau de a depune la dosar o copie a cererii de recurs care să conţină semnătura părţii în termen de 10 zile de la primirea comunicării.
Această obligaţie a fost comunicată recurentului-contestator la data de 14 decembrie 2023, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare a adresei emise de instanţă, aflat la dosar, însă acesta nu a înţeles să se conformeze dispoziţiei instanţei.
Totodată, Înalta Curte reţine că în situaţia în care partea înţelege să transmită instanţei cereri în format electronic, este necesară existenţa semnăturii scanate a celui ce se pretinde a fi titularul dreptului subiectiv dedus judecăţii sau semnătura electronică a acestuia obţinută potrivit dispoziţiilor Legii nr. 455/2001, act normativ care stabileşte regimul juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în formă electronică, astfel cum s-a arătat supra.
Aşadar, pentru a se conforma dispoziţiilor instanţei de judecată, recurentul-contestator avea posibilitatea fie de a transmite prin e-mail cererea de recurs cu semnătura olografă scanată sau cu o semnătură electronică validă ataşată, în condiţiile legii speciale mai sus evocate, fie de a expedia prin poştă un exemplar al cererii de recurs care să poarte semnătura sa olografă aplicată, fie să se prezinte la compartimentul arhivă al instanţei ori în faţa instanţei de judecată, la termenul acordat, pentru a proceda la semnarea cererii.
Or, aşa cum reiese din menţiunea făcută în finalul cererii de recurs - "Prezenta cerere este valabilă ca atare, fără a fi nevoie de semnătură olografă sau electronică" – intenţia manifestă a recurentului-contestator este aceea de a refuza să semneze recursul, dovadă fiind în această direcţie împrejurarea că deşi încunoştiinţat asupra acestei obligaţii procesuale, recurentul nu a înţeles să se conformeze prescripţiei legale până la momentul judecării cauzei (la interval de circa 9 luni de la data aducerii la cunoşţinţă a obligaţieie legale).
Prin urmare, în lipsa semnăturii părţii, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare şi esenţiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanţei de judecată.
Nu se poate aprecia nici asupra unei simple omisiuni de semnare, deoarece prin toate memoriile depuse la dosar, recurentul a învederat în mod expres, tranşant, faptul că apreciază că această cerinţă impusă nu este corectă şi legală.
În aceeaşi direcţie, se observă că în procedura reexaminării taxei judiciare de timbru, recurentul a înţeles la solicitarea completului de judecată de reexaminare, să semneze cererea de reexaminare (a se vedea fila x verso dosar prezent), procedând însă, în antiteză în procedura recursului prezent, astfel cum s-a evidenţiat anterior.
Faţă de considerentele expuse, văzând şi împrejurarea că recurentul nu a învederat instanţei de judecată nici un impediment de ordin faptic care să îl împiedice să procedeze la semnarea cererii de recurs, nefiind decelat nici de către instanţa de judecată vreun astfel de obstacol, având în vedere totodată, normele procesuale stabilite de legiuitor care statuează condiţiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanţei, Înalta Curte, constatând aşadar lipsa semnăturii părţii, va aplica sancţiunea expres prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv va admite excepţia nulităţii pentru lipsa semnăturii şi va anula cererea de recurs.
2. În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (4) C. proc. civ., cerere formulată prin cererea de recurs şi dezvoltată ulterior prin notele scrise dezvoltatoare depuse la dosar la data de 25.09.2023, Înalta Curte reţine că în condiţiile în care instanţa de control judiciar este legal sesizată cu o cerere de recurs care îndeplineşte toate condiţiile de fond şi formă imperativ cerute de lege poate analiza dacă excepţia de neconstituţionalitate invocată în cuprinsul cererii de recurs are sau nu legătură cu fondul cauzei şi dacă se impune sau nu sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei.
Or, în cazul de faţă, aşa cum s-a reţinut mai sus, instanţa nu este legal învestită, întrucât cererea de recurs nu îndeplineşte condiţia esenţială de formă a semnăturii, fiind anulată pentru lipsa acesteia, efect juridic care se reverberează şi asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, cerere de sesizare cuprinsă în cadrul cererii de recurs.
Prin urmare, prin prisma nulităţii recursului, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (4) C. proc. civ., ca nefondată.
De altfel, chiar dacă – ignorând lipsa semnăturii de pe actul procedural prin care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate – am proceda totuşi la analiza cererii de sesizare, cu toate acestea instanţa de recurs ar constata faptul că nici în cuprinsul cererii nesemnate de recurs şi nici în cuprinsul notelor scrise dezvoltatoare depuse la dosar la data de 25.09.2023, de asemenea nesemnate de recurent, nu sunt indicate normele constituţionale prin raportare la care se invocă neconstituţionalitatea dispoziţiilor procedural civile contestate.
Drept urmare, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este nefondată şi din acest unghi de vedere.
Pentru ansamblul acestor considerente, se impune aşadar, admiterea excepţiei nulităţii pentru lipsa semnăturii şi anularea recursului declarat de recurentul-contestator A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 25 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, precum şi respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (4) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii pentru lipsa semnăturii.
Anulează recursul declarat de recurentul-contestator A., cu domiciliul în Bucureşti, împotriva încheierii de şedinţă din data de 25 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.
Definitivă.
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (4) C. proc. civ.
Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2023.