Şedinţa publică din data de 07 noiembrie 2023
Deliberând, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, secţia civilă, la data de 31 iulie 2017, sub nr. x/2017, modificată la data de 11 septembrie 2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. S.R.L., C., D. şi E., solicitând instanţei: recunoaşterea în patrimoniul reclamantei a unui drept de creanţă în cuantum de 22.900 RON; constatarea caracterului simulat a actelor juridice translative de proprietate, iar, în subsidiar, recunoaşterea în patrimoniul reclamantei a unui drept de creanţă pentru sumele de 394.127,2 RON, 2.832.700 RON şi 120.000 RON; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Iaşi, secţia civilă
Prin sentinţa civilă nr. 7342 din data de 19 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.
3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă
Prin sentinţa civilă nr. 324 din data de 23 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii D., E., D., E. în calitate de moştenitori ai autorului C. şi S.C. B. S.R.L.
4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă
Prin decizia civilă nr. 299 din data de 20 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 324 din data de 23 februarie 2021, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, hotărâre pe care a păstrat-o.
5. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 299 din data de 20 iunie 2022, pronunţate în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a declarat recurs reclamanta A..
Invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat, în principal, admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi, în subsidiar, admiterea cererii de recurs şi, în rejudecare, admiterea cererii aşa cum a fost formulată; a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
În esenţă, a susţinut următoarele:
- instanţa a pronunţat hotărârea cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material;
- încalcă normele de drept material aprecierea instanţei potrivit căreia concubinajul şi căsătoria se exclud reciproc ("Aceasta nu are însă în vedere faptul că încă din anul 1993 defunctul a fost căsătorit în Italia, căsătoria nefiind desfăcută până la momentul decesului. Din această perspectivă, concubinajul, în accepţiunea pe care apelanta înţelege să o susţină, cu toate efectele sale patrimoniale, şi căsătoria se exclud reciproc");
- nici Constituţia, nici C. civ. nu definesc noţiunea de "viaţă familială", iar, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că noţiunea de "viaţă de familie", apărată prin art. 8 din Convenţie, nu este restrânsă doar la familiile bazate pe căsătorie şi poate include alte relaţii de fado (a se vedea Hotărârea din 3 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Van der Heijden împotriva Ţărilor de Jos);
- instanţa de apel a susţinut că probatoriul administrat de ambele părţi este contradictoriu, însă nu s-a pronunţat în legătură cu admisibilitatea probei cu martori;
- conform art. 1198 din vechiul C. civ., proba cu martori este admisibilă în cazul dovedirii înscrisului, în cazul în care există imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris; instanţa de fond a admis proba cu martori, specifică imposibilităţii morale, însă nu a recunoscut relaţia de concubinaj; or, din această perspectivă, soluţia instanţei de apel pare a fi în contradicţie cu textele de lege pe care instanţa de fond le-a apreciat ca fiind incidente pentru dovedirea simulaţiei;
- în cazul simulaţiei sub forma fictivităţii, doctrina a apreciat că "nu există act secret şi act public, ci doar actul public şi acordul simulatoriu, care nu se confundă, însă, cu actul secret. Recurenta apreciază că acordul simulatoriu nu trebuie analizat şi demonstrat distinct, ca fiind altceva decât actul secret, cel care, în relaţia dintre părţi, trebuie să consemneze, în această ipoteză, faptul că actul public nu corespunde voinţei reale a părţilor, că el disimulează realitatea şi că, în fapt, nu există convenţia concretizată în actul public.
- relaţia sa de concubinaj cu F. nu este exclusă de relaţia de căsătorie de iure a acestuia cu o altă persoană;
- instanţa a apreciat că este imposibilă coexistenţa concubinaj-căsătorie, motiv pentru care întreaga construcţie juridică a hotărârii atacate, precum şi interpretarea probelor efectuate în cauză sunt lipsite de însuşi fundamentul lor juridic;
- instanţa de apel, prin prisma capetelor de cerere, avea obligaţia să lămurească chestiunea parteneriatului dintre recurenta-reclamantă şi F.; nu putea fi soluţionată cauza în lipsa stabilirii naturii juridice a relaţiei dintre cei doi;
- instanţa de apel nu a avut în vedere că la decesul lui F. nu a existat un certificat de moştenitor emis pe numele soţiei supravieţuitoare; nici ulterior nu a existat o acţiune, formulată de soţia supravieţuitoare, pentru anularea certificatului de moştenitor şi acordarea drepturilor de soţie supravieţuitoare, conform art. 970 şi următoarele C. civ.
- relaţia de concubinaj există şi beneficiază, prin prisma deciziei nr. 562/2017 a Curţii Constituţionale, de o recunoaştere de iure; astfel, Curtea Constituţională recunoaşte că în noţiunea de viaţă de familie este inclusă şi viaţa de concubinaj, aşa cum s-a statuat şi prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la aplicarea art. 8 din Convenţie; astfel, în cazul persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare celor dintre soţi, beneficiază de dispoziţiile legale care ocrotesc soţii în materie penală;
- în materie civilă concubinajul este recunoscut expres sau implicit, atribuindu-se o serie de consecinţe juridice [art. 461 alin. (1), art. 441 alin. (3) şi art. art. 505 alin. (1) C. civ..];
- deşi instituţia concubinajului nu cunoaşte o reglementare distinctă în dreptul civil român, ea reiese cu limpezime din instituţii reglementate de C. civ. faţă de această împrejurare, instanţa de apel avea obligaţia, înainte de toate să analizeze daca între recurenta-reclamantă şi F. exista o relaţie de concubinaj şi din ce an a început această relaţie, iar abia mai apoi dacă actele încheiate între concubini sunt acte simulate sau nu;
- instanţa de apel s-a limitat la a exclude de plano relaţia de concubinaj, pe motiv că există o relaţie de căsătorie - la data decesului lui F., căsătoria era una pur formală.
6. Apărările formulate în cauză
În termen legal, intimatele-pârâte B., D. şi E., personal şi ca succesoare a lui C., au formulat întâmpinare, prin care au invocat: excepţia netimbrării sau a insuficientei timbrări; excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Pe fond, au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea ca legală a hotărârii pronunţate de instanţa de apel.
Intimatele-pârâte au solicitat obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.
7. Procedura de filtru.
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 19 iunie 2023, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 299 din 20 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
A fixat termen de judecată la data de 07 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
În cauză, prima instanţă de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea în constatarea simulaţiei, reţinându-se în esenţă, pe temeiul probelor administrate, că în cauză nu s-a dovedit nici încheierea unei înţelegeri secrete în sensul calităţii de coproprietari a reclamantei şi a defunctului F. asupra apartamentului cumpărat de acesta din urmă, nici aportul adus de reclamantă la înfiinţarea societăţii pârâte sau la cumpărarea unor bunuri care se regăsesc în patrimoniul acesteia. A mai reţinut tribunalul că simpla convieţuire a părţilor, participarea la evenimente comune şi la întâlniri cu prietenii nu constituie elemente suficiente pentru a dovedi implicarea din punct de vedere material a reclamantei la achiziţionarea de bunuri, pentru societatea comercială ori în coproprietate cu numitul F..
Apelul declarat de reclamantă, prin care au fost invocate deficienţe de motivare şi greşita stabilire a situaţiei de fapt, a fost respins ca nefondat prin decizia recurată.
În esenţă, Curtea de Apel Iaşi a reţinut, în primul rând, că hotărârea corespunde exigenţelor legale şi convenţionale referitoare la motivare; în al doilea rând, în cea ce priveşte situaţia de fapt, instanţa superioară de fond a reţinut că în mod justificat a concluzionat prima instanţă că nu s-a făcut dovada unei simulaţii, în raport de probatoriul administrat.
Astfel, Curtea de Apel s-a raportat la caracterul contradictoriu al declaraţiilor martorilor – cei propuşi de reclamantă învederând o relaţie de concubinaj de lungă durată, o colaborare în muncă şi creditarea societăţii de către reclamantă, în vreme ce martorii propuşi de pârât au relevat o relaţie de concubinaj pe durată relativ scurtă, că apelanta-reclamantă a avut doar calitatea de angajată şi că nu ar fi creditat societatea.
Or, în aceste condiţii, instanţa de apel a apreciat că probatoriul nu este suficient pentru a se reţine existenţa unei simulaţii şi calitatea reclamantei de acţionar, neexistând un comportament specific acestei calităţi.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut că, în condiţiile în care defunctul F. a fost căsătorit, nu se pot conferi efecte patrimoniale concubinajului, în maniera susţinută de reclamantă.
Pe calea recursului, reclamanta critică în esenţă (doar) concluzia instanţei de apel referitoare la concubinaj, învederând că relaţiile de concubinaj sunt relaţii de familie protejate în sistemul art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi că statuarea instanţei de apel se întemeiază pe o eroare de drept.
În prealabil, Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 488 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere doar pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege. Aceste cazuri de casare au în vedere doar ipoteze de nelegalitate formală (procedurală), respectiv de nelegalitate substanţială a hotărârii recurate, nefiind posibil ca pe calea recursului să fie reexaminată situaţia de fapt stabilită în mod suveran de instanţele de fond (prima instanţă şi cea de apel, ambele îndreptăţite şi obligate să judece întreaga cauză sub toate aspectele, de fapt şi de drept).
Aşa fiind, criticile prin care se tinde la stabilirea altei situaţii de fapt decât cea reţinută în mod suveran de instanţele devolutive sunt critici de netemeinicie, care excedează dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.
În cauză, criticile formulate de recurenta-reclamantă privesc un singur aspect al raţionamentului Curţii de Apel, arătându-se că în mod nelegal instanţa de apel a refuzat să acorde efecte juridice concubinajului. Aceste critici sunt încadrare în drept în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Trebuie observat că pretenţia formulată de reclamantă în cauză are ca obiect declararea simulaţiei referitoare la un contract de vânzare-cumpărare imobiliară încheiat în anul 2008 şi, în subsidiar, plata contravalorii contribuţiei reclamantei la achiziţia apartamentului, respectiv la cumpărarea unor bunuri ale societăţii al cărei asociat era defunctul F..
Rezultă din rezumatul statuărilor instanţelor de fond că acestea au recunoscut explicit existenţa unei relaţii de concubinaj între recurentă şi F., susţinerile recurentei în sensul contrar fiind contrazise de considerentele sentinţei, respectiv ale deciziei recurate.
Ambele instanţe de fond au reţinut însă, în fapt, că prin probatoriul administrat nu s-a făcut dovada existenţei unei simulaţii, relaţia de concubinaj fiind doar un element faptic care, în lipsa altor probe certe, nu a putut în sine constitui o probă suficientă a operaţiunii juridice alegate.
Aşadar, premisa soluţiei tribunalului, confirmată de curtea de apel prin respingerea căii devolutive de atac, o constituie inexistenţa elementelor factuale specifice simulaţiei, care să permită, în drept, concluzia existenţei acesteia din urmă, şi aceasta chiar dacă recurenta s-a aflat într-o relaţie de concubinaj cu F..
Contrar a ceea ce susţine recurenta, instanţa de apel nu a negat putinţa existenţei unui concubinaj ca urmare a faptului că defunctul era căsătorit; în această privinţă, în mod justificat învederează recurenta că, în fapt, pot exista relaţii de concubinaj cu altă persoană decât soţul ori, după caz, soţia celui căsătorit.
Pe de altă parte, această aserţiune centrală a motivelor de recurs nu este suficientă pentru a demonstra nelegalitatea deciziei recurate. Decizia recurată a reţinut în fapt existenţa unei relaţii de concubinaj, dar a reţinut tot în fapt şi neprobarea simulaţiei.
Motivele de recurs nu iau însă în considerare statuările în fapt ale instanţelor de fond, care au reţinut concubinajul, ci pornesc de la premisa că instanţa de apel ar fi reţinut inexistenţa relaţiilor de concubinaj, în considerarea faptului că defunctul era căsătorit. Or, această analiză nu corespunde considerentelor cuprinse în hotărârile anterioare.
În măsura în care recurenta susţine că raţionamentul criticat – imposibilitatea recunoaşterii efectelor juridice concubinajului, în condiţiile în care era căsătorit – este cauzal pentru respingerea apelului şi menţinerea soluţiei primei instanţe, această aserţiune este nefondată. În mod evident, considerentul criticat, formulat într-adevăr într-o manieră eliptică şi relativ improprie, potrivit cu care concubinajul şi căsătoria se exclud reciproc din perspectiva efectelor patrimoniale, este mai degrabă indiferent în economia de ansamblu a motivării deciziei curţii de apel, decizie care recunoaşte expres existenţa unei relaţii de concubinaj, dar concluzionează că probele nu sunt suficiente pentru a reţine existenţa unei simulaţii.
Or, în raport de obiectul pricinii, considerentele decisive sunt cele referitoare la inexistenţa simulaţiei.
Potrivit art. 1175 C. civ. 1864 (aplicabil cauzei ratione temporis), actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane.
În drept, de esenţa simulaţiei este acordul simulatoriu, respectiv voinţa părţilor de a simula, de a deghiza total sau parţial faţă de terţi adevăratele raporturi juridice dintre ele, prin întocmirea unui act public, care este în tot sau în parte nereal (ascunzând în tot sau în parte adevărata înţelegere) şi, de cele mai multe ori, a unui act secret care conţine adevărata înţelegere a părţilor. Acest act secret poate lipsi atunci când actul public este în întregime fictiv (ascunde faptul că nu există, în realitate, nicio operaţiune juridică). Cu alte cuvinte, de esenţa simulaţiei este actul public şi acordul simulatoriu, adică înţelegerea părţilor de a simula, de a face o simulaţie.
Cu toate că îşi întemeiază recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu formulează nicio critică de nelegalitate eficientă, prin care să învedereze şi să demonstreze în concret greşita aplicare a dispoziţiilor legale în materia simulaţiei.
Instanţa încalcă dreptul material atunci când nu identifică regula sau regulile de drept aplicabile în cauză (fie că nu indică nicio regulă de drept, caz în care hotărârea este şi nemotivată sub acest aspect, fie că identifică în mod eronat o normă inaplicabilă în cauză – spre exemplu, străină de natura raportului juridic corect calificat; se aplică o normă generală în locul celei speciale sau una cu forţă juridică inferioară şi contrară celei incidente în cauză; se identifică greşit norma aplicabilă ratione temporis etc.) ori, deşi le identifică, le încalcă în litera sau spiritul lor, interpretându-le eronat, ori, deşi le interpretează corect la un nivel abstract, aplicarea lor situaţiei de fapt reţinute în speţă se face într-o manieră eronată, contrară sensului şi scopului regulilor de drept respective.
Invocarea acestui motiv de casare presupune enunţarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile speţei, interpretarea acestora într-o manieră pertinentă în raport de circumstanţele cauzei şi explicarea modului în care, în aprecierea recurentului, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecăţii. Recursul declarat nu corespunde acestor exigenţe, limitându-se la a critica greşita statuare asupra existenţei relaţiei de concubinaj, deşi instanţele de fond reţinuseră în fapt că între recurentă şi defunct au existat relaţii de concubinaj. Totodată, recurenta omite să argumenteze în concret în ce fel au fost încălcate, respectiv aplicate greşit dispoziţiile legale referitoare la simulaţie.
În măsura în care recurenta este nemulţumită de concluzia inexistenţei simulaţiei, criticile sale sunt unele de netemeinicie, care tind în realitate la stabilirea altei situaţii de fapt decât cea reţinută în cuprinsul deciziei recurate. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi însă primit atunci când, deşi se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate se critică situaţia de fapt reţinută, respectiv modul de interpretare a probelor.
De asemenea, Curtea reţine că, deşi se invocă un viciu de motivare, fără a se invoca în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea pentru acest motiv nu s-ar fi putut dispune oricum decât dacă decizia recurată cuprindea numai motive contradictorii ori străine de natura pricinii, ceea ce nu este cazul.
În fine, fără obiect sunt criticile referitoare la omisiunea de a se reţine imposibilitatea morală a preconstituirii unui înscris, în condiţiile în care tribunalul a încuviinţat şi administrat proba cu martori, considerând-o implicit, dar neîndoielnic a fi admisibilă; de asemenea, instanţa de apel a reţinut expres că prima instanţă de fond nu a cerut prezentarea unui înscris, ca instrumentum (mijloc de probă) pentru dovedirea actului secret (ca negotium, respectiv ca operaţiune juridică). În realitate, instanţele de fond au considerat a fi admisibilă proba testimonială pentru dovedirea simulaţiei, dar au apreciat probele administrate, inclusiv depoziţiile martorilor, ca fiind insuficiente pentru a se reţine existenţa acestei simulaţii. Or, interpretarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt este o chestiune lăsată la suverana apreciere a instanţelor de fond, în condiţiile art. 264 C. proc. civ., rezultatul la care ultima instanţă de fond ajunge sub aspectul faptelor constatate neputând fi criticat în calea extraordinară de atac, căci aceste critici de netemeinicie excedează dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.
Aşa fiind, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 299 din data de 20 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 noiembrie 2023.