Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele :
La 25 iunie 2002, reclamantul O.O.V., prin mandatar O.V., a chemat în judecată pe pârâta L.A.L.I.C.L. (în prezent L.S.), prin mandatar SC A.I. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata unor despăgubiri de 1.000.000 dolari SUA din care 300.000 dolari SUA pentru prejudicii patrimoniale și 700.000 dolari SUA daune morale.
În motivarea cererii întemeiate pe art.998-999 și 1000 alin.1 C. civ. și art. 109 și art. 112 C. proc. civ., reclamantul a susținut că:
- la 17 decembrie 1999, călătorind în Polonia cu autoturismul Ford Scorpio, condus de H.E., cetățean suedez, a fost victima unui grav accident de circulație, pe șoseaua Szczecin-Stare Czernovo;
- evenimentul rutier menționat i-a vătămat sănătatea (pierderea vederii la ochiul stâng și capacității funcționale a mâinii stângi, afectarea memoriei, deplasare greoaie, doar cu ajutorul cârjei și permanentă nevoie de ajutor, fiindu-i imposibil să se autoîntrețină);
- practic, accidentul rutier l-a transformat dintr-un sportiv de performanță și viitor medic neurochirurg într-un infirm pe viață;
- autoarea accidentului, respectiv H.E., care și-a pierdut viața în același eveniment, deținea o asigurare de răspundere civilă auto emisă de societatea pârâtă.
La 17 aprilie 2003, reclamantul și-a majorat pretențiile la 2.441.615 dolari SUA sumă compusă din cheltuielile pentru hrană (132.000 dolari SUA), îmbrăcăminte (55.000 dolari SUA), întreținere locuință (198.000 dolari SUA) și abonamente internet (236.940 dolari SUA), telefon (13.200 dolari SUA), T.V. (2640 dolari SUA) și radio (1.980 dolari SUA), toate calculate pe timp de 55 de ani, costul unei locuințe (160.000 dolari SUA), dotărilor interioare corespunzătoare (118.865 dolari SUA), unui computer portabil (2.200 dolari SUA), unui autoturism Mercedes Benz ML 400 CDI (126.768 dolari SUA), carburanților și lubrefianților necesari acestui autovehicul pe timp de 55 de ani (168.000 dolari SUA), a două intervenții chirurgicale în S.U.A. (225.000 dolari SUA), medicației și asigurărilor de sănătate pe timp de 55 de ani (257.000 dolari SUA), precum și al unui însoțitor pe aceeași perioadă (990.000 dolari SUA).
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 520 din 6 iunie 2003, a constatat depusă în termen cererea completatoare și a admis în parte acțiunea, obligând-o pe pârâtă să-i plătească reclamantului 40.000.000 lei despăgubiri (prejudicii patrimoniale și daune morale) și 2.137.213 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut că:
- în accidentul de circulație produs la 17 decembrie 1999 în Polonia de către defuncta H.E., care încheiase o poliță de asigurare cu pârâta, reclamantul a suferit prejudicii materiale și morale greu de apreciat din punct de vedere pecuniar;
- potrivit art. 43 și art. 45 din Legea nr. 105/1992, societatea suedeză pârâtă este recunoscută de plin drept în România și își desfășoară activitatea pe teritoriul țării în condițiile stabilite de legea română referitoare la exercitarea activității de asigurări;
- deoarece reclamantul nu s-a îndreptat împotriva moștenitorilor persoanei vinovate de producerea accidentului, potrivit art. 58 din Legea nr. 136/1995, asiguratorul nu poate fi obligat la despăgubiri în locul acelei persoane;
- pe de altă parte, asiguratorul nu poate avea calitatea de parte responsabilă civilmente, conform art. 1000 alin. (1) C. civ., răspunderea sa fiind limitată de art. 53 din Legea nr. 136/1995;
- textul menționat și H.G. nr. 106/1998 (valabilă în momentul producerii accidentului) stabilesc la 40.000.000 lei nivelul maxim al despăgubirilor ce pot fi acordate pentru o persoană în cazul producerii vătămării corporale sau decesului, sumă care include și prejudiciul cu caracter nepatrimonial, respectiv daunele morale.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 1135 din 8 iunie 2004, a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat în parte sentința, obligând-o pe pârâtă să-i plătească apelantului 32.4000 dolari SUA daune materiale și 700.000 dolari SUA daune morale sau echivalentul în lei al acestor sume, precum și 26.090.910 lei cheltuieli de judecată la cele două faze procesuale.
S-a reținut că:
- potrivit art. 149 pct. 5 din Legea nr. 105/1992 și art. 7 lit. b) din Legea nr. 187/2003, instanța română este competentă să soluționeze acest litigiu cu elemente de extraneitate deoarece reclamantul domiciliază în România, iar efectele accidentului de circulație continuă să-i afecteze starea sănătății;
- determinarea legii aplicabile aceluiași litigiu se realizează conform art. 3 din Legea nr. 105/1992, pe baza calificării stabilite de legea română cu privire la raportul juridic dedus judecății;
- în speță, potrivit legii române, este vorba despre un raport în materia asigurării de răspundere civilă față de terțe persoane pentru vătămare corporală produsă printr-un accident de circulație;
- drept consecință, conform art. 4 și art. 103 lit. d) din Legea nr. 105/1992, se aplică legea suedeză, care nu face retrimitere la legea română, ci prevede că este operantă oricărei daune produse unui cetățean aparținând unei țări din spațiul economic european, pe o rută ce leagă două asemenea țări;
- deoarece societatea suedeză de asigurare nu își desfășoară activitatea în România și nu are filiale pe teritoriul aceleiași țări, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 40-46 [inclusiv ale art. 41 alin. (3) și art. 45] din Legea nr. 105/1992 și nici dispozițiile Legii nr. 136/1995 (cum greșit a considerat prima instanță);
- pe de altă parte, deoarece nu se discută existența actului ilicit cauzator de prejudiciu, aspect definitiv tranșat de Procuratura raională Grifino prin hotărârea din 24 aprilie 2000, de încetare a anchetei, solicitându-se exclusiv despăgubiri, în speță nu sunt operante art. 107 și art. 108 din Legea nr. 105/1992;
- stabilirea competenței în favoarea instanței române și aplicarea legii suedeze nu sunt contrare Convenției de Carte Verde, care, potrivit art. 7, dă posibilitate biroului de gestionare român să acționeze în interesul biroului plătitor suedez, în conformitate cu legislația din propria țară;
- legea suedeză (al cărei conținut a fost stabilit conform art. 7 din Legea nr. 105/1992) prevede că din asigurarea de răspundere civilă a unui autovehicul, despăgubirea pentru unul și același accident nu poate depăși 300.000.000 coroane suedeze, exclusiv dobânda și costurile procedurilor legale;
- reclamantul a dovedit necesitatea unei intervenții chirurgicale în străinătate, precum și costul estimativ al acestei operații (32.400 dolari SUA) dar nu și pretențiile de 100.000 dolari SUA referitoare la o altă asemenea intervenție;
- leziunile consecutive accidentului rutier au pus în pericol viața reclamantului și i-au produs o infirmitate fizică și psihică permanentă, acesta încadrându-se în gradul I de invaliditate și având nevoie de un însoțitor pentru necesitățile vitale;
- prejudiciul de agrement suferit de reclamant consta în pierderea posibilităților de îmbogățire spirituală, divertisment, destindere și participare la viața socială și beneficiile unei asemenea participări;
- acest prejudiciu poate fi atenuat prin acordarea unor daune morale, al căror cuantum se va stabili în funcție de limita maximă a despăgubirilor, suma deja plătită de societatea de asigurare pentru intervențiile chirurgicale efectuate în Polonia și transportul reclamantului în România, precum și de posibilitățile sale de a-l compensa;
- referitor la cheltuielile de judecată, reclamantul a dovedit cu acte justificative doar suma de 26.090.910 lei, nu și cheltuieli de transport, hrană și diurnă;
- reactualizarea acestor cheltuieli se va realiza, potrivit art. 3712 alin. (3) C. proc. civ., de către executorul judecătoresc, la data punerii în executare a hotărârii.
Pârâta și reclamantul au declarat recurs, prin care au solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul respingerii apelului părții adverse, cu menținerea soluției primei instanțe și, respectiv, majorării despăgubirilor și cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta a susținut că în speță era aplicabilă Legea nr. 136/1995 și nu legea suedeză deoarece:
- reclamantul are calitatea de terț păgubit, fiind victima unui accident rutier, fapt juridic ilicit, care dă naștere unor obligații extracontractuale în cadrul răspunderii civile delictuale;
- acțiunea dedusă judecății este întemeiată pe art. 998 și urm. și art. 1000 alin. (1) C. civ., iar nu pe contractul de asigurare, conform art. 969 C. civ.;
- art. 103 lit. d) din Legea nr. 105/1992, invocat de instanța intermediară în argumentarea aplicării legii suedeze, se referă la contractele de asigurare împotriva riscurilor, deci este irelevant într-o cauză întemeiată pe răspunderea civilă delictuală;
- atâta timp cât consecințele evenimentului rutier, în cea mai mare parte, s-au produs și se produc în România, potrivit art. 107 și art. 108 din Legea nr. 105/1992, legea română prevalează asupra legii poloneze, inclusiv cu privire la cauzele de limitare sau exonerare de răspundere;
- pe de altă parte, în temeiul art. 2 alin. (2), art. 43 și art. 163 din Legea nr. 105/1992, societatea asigurătoare suedeză beneficiază de un regim juridic similar celui al societăților de asigurare românești, ceea ce impune limitarea răspunderii sale, conform art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 și H.G. nr. 906/1998 (în vigoare la data producerii evenimentului);
- Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și alte instanțe au considerat, în spețe asemănătoare, că societățile de asigurare străine răspund în aceleași limite ca și asigurătorii români.
La rândul său, reclamantul și-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 10 C. proc. civ. și art. 6 din C.E.D.O., susținând că instanța de apel a ignorat probele administrate în cauză prin care a dovedit că prejudiciul material și cheltuielile de judecată au o întindere mult mai mare.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre soluționare Curții de Apel București, conform art. II alin. (1)-(4) din Legea nr. 219/2005.
Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, prin decizia nr. 255 din 22 noiembrie 2005, și-a declinat competența în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe considerentul că valoarea obiectului pretențiilor reclamantului depășește 7 miliarde de lei.
Criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate deoarece:
- prezentul litigiu are ca obiect raporturi de drept privat cu elemente de extraneitate, deci este supus Legii nr. 105/1992;
- pârâta, societatea suedeză care a asigurat pe autoarea accidentului rutier de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse prin asemenea evenimente, nu contestă competența instanțelor judecătorești românești, ci susține că fiind vorba despre pretenții ce decurg dintr-un fapt juridic ilicit, în speță ar fi aplicabilă legea română și, oricum, beneficiază de un regim juridic similar celui al societăților de asigurare românești, conform reglementării interne precitate a raporturilor de drept internațional privat [art. 108 rap. la art. 107 lit. b)-h) și, respectiv, art. 2 alin. (2), art. 43 și art. 163];
- pentru repararea prejudiciului cauzat prin accidentul produs de autoturismul condus de persoana asigurată de pârâtă, reclamantul s-a îndreptat însă direct împotriva asigurătorului, întemeindu-și pretențiile pe art. 998 și art. 1000 alin. (1) C. civ. (text referitor, între altele, la răspunderea pentru lucruri);
- în speță nu se discută așadar vreunul din aspectele prevăzute de art. 107 lit. b)-h) din Legea nr. 105/1992 (cum susține recurenta pârâtă), ci răspunderea asigurătorului (pentru pagubele cauzate unei terțe persoane prin accidentul rutier produs de autoturismul condus de persoana asigurată și decedată în același eveniment), care derivă din polița de asigurare;
- pe de altă parte, societatea suedeză pârâtă nu își desfășoară activitatea în România, astfel că nu beneficiază de prevederile art. 45 din Legea nr. 105/1992, iar potrivit art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (1) și art. 42 lit. f) din aceeași lege, statutul ei organic (inclusiv răspunderea față de terți) este reglementat de legea suedeză;
- drept consecință, instanța de apel a calificat corect raportul juridic din cauză și, ca atare, conform art. 3 și art. 103 lit. d) din Legea nr. 105/1992, a aplicat de asemenea corect legea suedeză privind daunele produse în circulația auto, care nu retrimite la dreptul român;
- nefiind pronunțate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție ori de secția civilă a aceleiași instanțe, hotărârile judecătorești invocate de recurenta pârâtă nu sunt obligatorii și nici nu impun o eventuală schimbare a jurisprudenței, conform art. 24 din Legea nr. 304/2004.
Dimpotrivă, recursul declarat de reclamant este fondat deoarece:
- prin probele administrate în cauză, reclamantul (născut în anul 1975, sportiv licențiat de Federația Română de Volei și absolvent diplomat al unei cunoscute facultăți de medicină) a dovedit că leziunile produse în accidentul rutier din 17 decembrie 1999 au determinat pierderea capacității sale de muncă, în totalitate și încadrarea permanentă în gradul I de invaliditate, care impune prezența unui însoțitor pentru satisfacerea necesităților vitale.;
- de asemenea, reclamantul a dovedit că aceleași leziuni traumatice au necesitat și necesită în continuare îngrijiri medicale, respectiv tratamente de întreținere (permanent) și recuperator (periodic), pe o perioadă nedeterminată, precum și o alimentație ce se va stabili de medicul nutriționist, posibilă doar cu ajutorul unui aparat special de deschidere a arcadelor dentare;
- din încheierile de ședință și înscrisurile depuse la instanța de apel (filele 187-201) rezultă că tatăl reclamantului, în calitate de mandatar al acestuia, a fost prezent în București la 15 termene de judecată, iar cheltuielile necesitate de aceste deplasări (de la localitatea de domiciliu, situată la peste 400 km distanță), precum și de transportul recurentului pentru efectuarea expertizei medico-legale depășesc suma acordată de curtea de apel (26.090.910 lei);
- probele menționate evidențiază dimensiunile prejudiciului suferit de reclamantul recurent (care nu mai poate realiza venituri conform pregătirii sale și are nevoie de îngrijiri medicale, alimentație deosebită și un însoțitor), precum și costurile ocazionate de proces, astfel că sunt hotărâtoare pentru soluționarea cererilor referitoare la despăgubirile materiale și cheltuielile de judecată.
Așa fiind, conform art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., recursul declarat de reclamant va fi admis, în sensul modificării parțiale a hotărârii atacate și obligării pârâtei, prin mandatar, la plata unei prestații periodice lunare, pe tot timpul vieții recurentului, cu începere de la data introducerii acțiunii, fără ca despăgubirea totală să depășească plafonul de 300.000.000 lei coroane suedeze, prevăzut de secțiunea 14 alin. (1) din Legea (suedeză) privind daunele produse în circulația auto.
La stabilirea cuantumului prestației periodice acordate reclamantului s-au avut în vedere orientativ, nevoile acestuia, condițiile sale de viață până în momentul producerii accidentului precum și prețurile actuale din România, în general, și din localitatea de domiciliu (Zalău, județul Sălaj).
În sfârșit, vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă, care va fi obligată să-i plătească reclamantului 103.365.000 lei cheltuieli de judecată pentru toate instanțele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul O.O.V. împotriva deciziei nr. 1135 din 8 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Modifică în parte decizia recurată în sensul că obligă pârâta SC L.A.B. prin mandatar SC A.I. SRL să plătească reclamantului și suma de 1500 dolari SUA, prestație juridică lunară, începând cu data introducerii acțiunii 25 iunie 2005, pe timpul vieții solicitantului, fără ca despăgubirea totală să depășească plafonul de 300 milioane coroane suedeze.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă împotriva aceleiași decizii .
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 103.365.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru toate instanțele.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2006.