Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 9 iunie 2006, reclamanții M.G. și R.C. cetățeni italieni cu domiciliul ales în România, în contradictoriu cu O.R.A. au solicitat anularea actului administrativ nr. 2484/2006 prin care pârâtul a refuzat să emită actul legal de avizare în vederea încuviințării adopției minorului P.V., născut la 3 august 2003 la Covasna, conform cererii depuse de reclamanți și înregistrată sub nr. 2283 din 16 decembrie 2003 și obligarea acestuia să avizeze adopția.
Prin acțiunea precizatoare a solicitat transmiterea cererii și documentației la Instanța de judecată pentru încuviințarea adopției.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 273/2004, privind adopția, au formulat o cerere de adopție a minorului în baza Legii nr. 347/2002 și reglementării internaționale în materie de adopții, respectiv Legea nr. 15/1993 de aderare a României la C.E. în materia Adopției de Copii, Legea nr. 18/1990 și Legea nr. 30/1994 de ratificare a Convenției O.N.U., cu privire la apărarea D.O.C.L.F.
În continuarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au precizat că minorul îndeplinește condițiile legale pentru a fi adoptat internațional, fiind abandonat de familie și nesolicitat în țară în vederea adopției.
O.R.A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, actul a cărui anulare a fost solicitată nefiind un act administrativ.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 328 din 31 ianuarie 2007 a admis excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților M.G. și R.C. ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel această Instanță a reținut că înscrisul a cărui anulare s-a solicitat, respectiv adresa O.R.A., prin care s-a refuzat emiterea actului de avizare nr. 2484/2006 nu întrunește condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a putea fi definit ca un act administrativ și pe cale de consecință supus cenzurii, sub aspectul legalității, Instanței de contencios administrativ neproducând efecte juridice în ce privește încuviințarea sau nu a adopției minorului P.V.
Faptul că răspunsul autorității publice nu îi satisface pe petenți, în condițiile în care aceștia au primit răspuns la cerere, nu constituie nici un răspuns nejustificat de soluționare a unei cereri, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții M.G. și R.C. criticând-o ca nelegală și netemeinică și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenții au susținut că în mod greșit prima Instanță a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată întrucât pârâtul a refuzat nejustificat să-și îndeplinească o obligație legală încălcându-se astfel drepturile obiective, legale privind realizarea interesului superior al copilului aflat în dificultate cât și dreptul lor de a forma o familie.
Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa Instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.
Reclamanții, prin acțiunea formulată, au solicitat anularea actului emis de O.R.A. prin care s-a refuzat rezolvarea legală a cererii lor și transmiterea cererii și documentației la Instanța de judecată pentru încuviințarea adopției minorului P.V., cu domiciliul în România. Și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 40, 43 - 45 și 46 din Legea nr. 273/2004.
Reclamanții care au solicitat încuviințarea adopției pentru un copil din România sunt cetățeni italieni.
Potrivit dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 273/2004 „adopția internațională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviințată numai în situația în care adoptatorul sau unul dintre soții din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este bunicul copilului pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii adopției interne”.
Or, în cauză, este evident că cererea de adopție internațională nu îndeplinește condițiile impuse de legea națională și internațională, iar această cerere nu poate fi transmisă Instanțelor judecătorești prin intermediul Autorității Centrale, care ar proceda în acest fel la sesizarea Instanței de judecată cu o cerere nelegală.
În acest sens sunt și prevederile H.G. nr. 1435/2004 Anexa 1, respectiv Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 potrivit cărora „ în vederea întocmirii documentului care atestă îndeplinirea obligației prevăzute la art. 46 alin. (3) din Legea nr. 273/2004, după primirea cererii privind adopția unui copil din România, formulată de către persoana sau familia cu domiciliul pe teritoriul altui stat, Oficiul verifică dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia în evidență și notifică autorității centrale străine sau organizației acreditate de către statul străin și autorizate de Oficiu privind continuarea procedurii adopției internaționale.
Refuzul autorității centrale de a transmite Instanței judecătorești procedura adopției interne este justificat de neîndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru a i se încuviința cererea de adopție.
Astfel că refuzul autorității fiind justificat nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a putea fi exercitată acțiunea în contencios administrativ de către reclamanți și prin urmare nu se poate vorbi de un drept vătămat al reclamanților.
Așa fiind recursul în cauză se vădește a fi nefondat urmând a fi respins cu motivația prezentată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.G. și R.C., împotriva sentinței civile nr. 328 din 31 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2007.