Ședința publică de la 23 ianuarie 2009
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele :
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș la data de 25 septembrie 2007, reclamanta SC G.I.A.T.S.A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.P. SA Baia Mare, desemnarea de către instanța de judecată a unul sau trei experți care să expertizeze o serie de operațiuni din gestiunea societății pârâte, vizând situația imobilelor societății, a contractelor de închiriere încheiate cu privire la acestea precum și activitatea administratorilor.
În motivare, reclamanta a susținut că este acționar semnificativ la societatea pârâtă, demersul său, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 136 din Legea nr. 31/1990, fiind formulat ca o măsură de protecție a acționarilor societății, în condițiile în care consiliul de administrație nu a dat curs solicitării sale scrise de a răspunde la întrebările legate de gestiunea societății.
Prin întâmpinarea formulată la data de 21 noiembrie 2007, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantei invocând pe cale de excepție prematuritatea cererii cu referire la dispozițiile art. 1641 și 1361 din Legea nr. 31/1990, iar pe fond susținând că nu se impunea efectuarea unei expertize, datele solicitate de reclamantă putând fi obținute atât de la societate, cât și de la O.R.C.O.C.P.I.
II. Prin Încheierea din data de 19 decembrie 2007 tribunalul a respins excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare și, în baza art. 136 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale a încuviințat în principiu expertiza contabilă solicitată, punându-i în vedere reclamantei că până la termenul din 23 ianuarie 2008 să formuleze clar obiectivele expertizei și să achite onorariul de expert de 2.500 lei.
III. Împotriva acestei încheieri, pârâta a declarat recurs la data de 8 ianuarie 2008 pentru motive de nelegalitate, solicitând casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal, susținând că instanța a încălcat principiile care guvernează procedura în materia contenciosului comercial, pronunțând o hotărâre nemotivată.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, astfel investită, prin Încheierea dată în ședința publică din 12 martie 2008 recalifică calea de atac ca fiind apel și transpunere cauza la un complet legal constituit pentru judecarea apelului, apreciind sub acest aspect că procedura în fața primei instanțe s-a desfășurat după regulile procedurii contencioase, imprimându-i-se cererii un puternic caracter contencios.
Prin Decizia civilă nr. 52 pronunțată la 12 martie 2003 curtea de apel admite apelul declarat de pârâta SC A.P. SA împotriva încheierii din data de 19 decembrie 2007 pronunțată de tribunal, pe care o schimbă în sensul că admite cererea reclamantei și desemnează pe expertul judiciar B.A. în vederea întocmirii unui raport prin care să se analizeze operațiunile din gestiunea societății pârâte individualizate în cererea reclamantei din 15 noiembrie 2007 pct. 3 – 12.
Totodată instanța dispune ca onorariul să fie suportat de societatea pârâtă și obligă expertul să predea raportul consiliului de administrație, cenzorilor sau auditorilor interni ai societății pârâte și să notifice reclamanta de faptul predării oficiale a raportului către societate.
Considerentele de fapt și de drept pe care curtea de apel și-a întemeiat decizia pronunțată au vizat, sub un prim aspect admisibilitatea căii de atac a apelului, curtea apreciind că este legal investită cu această cale de atac urmare modului în care s-a derulat înaintea instanței de fond procesul și a obiecțiunilor și apărărilor invocate de societate în ceea ce privește fondul raportului juridic litigios, cererea prezentând un caracter contencios, instanța fondului încălcând principiile care guvernează procedura necontencioasă deopotrivă cu principiul legalității și disponibilității, erori care se impun a fi curmate, chiar dacă aparent încheierea pronunțată la 19 decembrie 2007 nu ar constitui actul final al judecății.
Sub un al doilea aspect, curtea de apel a reținut că reclamanta, în virtutea dreptului său la informare este îndreptățită să primească informații cu privire la operațiunile indicate în cuprinsul cererii, așa cum statuează dispozițiile art. 136 din Legea nr. 31/1990.
IV. Împotriva acestei decizii pârâta SC A.P. SA a declarat recurs la data de 7 iulie 2008 solicitând casarea hotărârii și pe fond respingerea acțiunii introductive formulate de reclamantă.
Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și art. 8 C. proc. civ., susținând în dezvoltarea criticilor invocate următoarele:
- hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii atunci când apreciază că acționarii au un drept de control asupra gestiunii societății, întrucât dreptul de control aparține comisiei de cenzori, acționarii având numai dreptul de a fi informați și a solicita acesteia controlul unor activități potrivit art. 1641 alin. (1), 1172 alin. (3) și 1361 din legea nr. 312/1990, dispoziții ignorate de instanță;
- dispozițiile art. 136 din Legea societăților comerciale trebuiau coroborate cu cele prevăzute în art. 1361 și art. 1641 (1) din Legea societăților comerciale;
- efectuarea expertizei se întinde pe o perioadă de 7 ani, încălcându-se termenul de prescripție de 3 ani și cel fiscal de 5 ani, distinct de faptul că reclamanta a aprobat an de an bilanțurile contabile, situațiile financiare și raportul consiliului de administrație;
- scopul reclamantei în promovarea cererii este de a deține monopolul în domeniul vânzării de autoturisme D. – R.
Cu ocazia acordării cuvântului pe cererea de recurs societatea recurentă a invocat, ca motiv de ordine publică, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. nelegalitatea căii de atac a apelului, astfel cum a fost calificată de curtea de apel, cu motivarea că procedura instituită de art. 331 din C. proc. civ. este necontencioasă, calea de atac prevăzută de lege fiind recursul.
Intimata reclamantă a depus la data de 21 ianuarie 2009, concluzii scrise, intitulate „Note de ședință” prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
V. Înalta Curte examinând hotărârea atacată în raport de motivele de nelegalitate invocate astfel cum au fost argumentate, constată că recursul este nefondat.
1. Calificarea de către instanța de control judiciar investită, a căii de atac ce poate fi exercitată în litigiul dedus judecății, ca fiind apelul este corectă.
În sistemul nostru de drept exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității potrivit căruia o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată decât pe căile expres prevăzute de lege, principiu consacrat constituțional în art. 129 din legea fundamentată.
În cauză recurenta susține că cererea prin care se solicită instanței să desemneze unui sau mai mulți experți însărcinați să analizeze anumite operațiuni din gestiunea societății conform art. 136 din L.S.C., să judecă după regulile procedurii necontencioase prevăzute în C. proc. civ., în Cartea III art. 331 și urm., calea de atac împotriva încheierii pronunțată de instanță fiind recursul (art. 336 alin. (1)).
Or, procedurile necontencioase sau grațioase se caracterizează prin inexistența unui conflict de interese, în sensul că nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană care să fie ținută să respecte dreptul astfel recunoscut (art. 331 C. proc. civ.).
Obiecțiile formulate de pârâta recurentă cu privire la admisibilitatea cererii, la caracterul ei prematur și nu în ultimul rând inexistența dreptului de control al acționarului asupra actelor de gestiune ale societății, au imprimat litigiului un evident caracter contencios, conflictul de interese astfel născut vizând admisibilitățile cererii, respectiv îndreptățirea reclamantei de a solicita verificarea unor acte din gestiunea societății pârâte.
În acest context, instanța de control judiciar făcând aplicarea dispozițiilor art. 84 C. proc. civ. a calificat calea de atac în funcție de prevederile legale pentru procedurile contencioase.
Cum hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului de curtea de apel după art. 282 C. proc. civ., rezultă că în cauză s-a respectat principiul legalității căii de atac prin calificarea corectă făcute de instanța de apel a căii de atac recunoscută de lege pentru litigiul dedus judecății.
2. Considerentele instanței de apel potrivit cărora acționarii au un drept de control asupra gestiunii societății, drept care se exercită prin informarea lor asupra actelor de gestiune, sunt în deplină concordanță cu dispozițiile art. 136 alin. (1) din Legea societăților comerciale astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 441/2006 care instituie un control de gestiune prin intermediul unor experți neutri, desemnați de instanța de judecată, control care se limitează la operațiuni de gestiune determinate și nu vizează întreaga gestiune a societății, control care impune totodată cerința inițiativei unuia sau mai multor acționari (semnificativi) reprezentând individual sau împreună cel puțin 10% din capitalul social.
3. Existența în cuprinsul Legii societăților comerciale și a altor dispoziții legale prin care se materializează dreptul de control individual al acționarilor asupra gestiunii societății respectiv prin cererea de eliberare de copii de pe documentele financiare ale societății (art. 1172 din Legea societăților comerciale), prin posibilitatea de a reclama cenzorilor societății fapte pe care le consideră că trebuie cenzurate (art. 1641 din Legea societăților comerciale) nu este de natură să excludă controlul exercitat în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (1) din Legea societăților comerciale, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege, or, sub acest aspect hotărârea instanței de apel nu este susceptibilă de critică de nelegalitate.
4. În cauză recurenta nu a dovedit exercitarea cu rea credință de către intimata - reclamantă a drepturilor conferite de calitatea sa de acționar, sau împotriva intereselor legitime ale celorlalți acționari, prin solicitarea de desemnare a unui expert independent care să verifice anumite operațiuni din gestiunea societății, iar faptul că intimata - reclamantă a aprobat în adunările generale bilanțurile contabile, nu este de natură să impună concluzia recurentei a exercitării cu rea credință a cererii, deoarece legea nu condiționează exercițiul acestui drept de votul negativ în adunările generale cu privire la situațiile financiare anuale.
5. Dreptul la acțiunea întemeiată pe art. 136 alin. (1) din Legea societăților comerciale, nu este supus termenului de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, deoarece nu are un obiect patrimonial, iar termenul de 5 ani, invocat de recurentă, vizând obligațiile fiscale, este străin de obiectul reglementării în discuție.
Altfel spus, dreptul de informare al acționarilor ca o manifestare a dreptului de control asupra societății, nu este supus prescripției extinctive invocate de recurentă, el poate fi eventual condiționat de existența unor clauze din actul constitutiv, în anumite condiții și în măsura în care nu se încalcă dispoziții imperative ale legii, care garantează exercitarea acestui drept pe toată durata calității de acționar.
Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.P. SA Baia Mare împotriva încheierii din 19 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția comercială contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2009.