Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 7 septembrie 2007, reclamantul R.E.A.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA solicitând să fie obligat la plata sumei de 75 lei/mp, cu titlu de despăgubire pentru suprafața de 2450,21 mp, proprietatea sa în cotă de ½ părți indivize.
În motivarea cererii reclamantul a susținut că terenul a făcut obiectul unei măsuri de expropriere dispusă de stat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Construcția autostrăzii București – Brașov, tronsonul București Ploiești” iar despăgubirea calculată de expropriator, la un preț de numai 12 lei/mp nu este îndestulătoare.
Prin sentința civilă nr. 260 din 25 ianuarie 2008, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis cererea și a obligat pe pârât să achite reclamantului suma de 154.270,72 lei, conform raportului de expertiză topo întocmit de expert A.F. (fila 84), reprezentând justa despăgubire pentru suprafața de 2450,21 mp teren, proprietatea reclamantului, situat în extravilanul com. Râfav, T.57, P.361/12 arabil.
În motivarea sentinței instanța a reținut că soluția se impune în raport de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 pentru utilitate publică și de concluziile expertizei efectuate în cauză de expert A.F., obiecțiunile formulate de pârât fiind înlăturate pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul sentinței.
Prin decizia civilă nr. 97 din 7 mai 2009, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 12 mai 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul și a schimbat, în parte, sentința, în sensul că a obligat pe pârât să plătească reclamantului cu titlu de despăgubire suma de 94.712,75 lei, stabilită prin raportul de expertiză întocmit în apel de experții D.L., M.I. și C.C.
Prin aceeași decizie reclamantul a fost obligată să plătească pârâtului suma de 2500 lei, cheltuieli de judecată din apel.
În motivarea deciziei instanța a reținut că în apel s-a impus refacerea expertizei tehnice în conformitate cu prevederile art. 25 Legea nr. 33/1994, anume de trei experți, desemnați câte unul de instanță și de fiecare dintre părțile în litigiu, aceasta în scopul stabilirii despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru cota sa parte de ½ părți indivize din terenul expropriat, funcție de valoarea reală a acestuia și de prejudiciul cauzat reclamantului, în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 26 din același act normativ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA București, invocând incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâtul susține că hotărârea recurată a fost pronunțată de instanța de apel cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
În dezvoltarea criticii de nelegalitate, pârâtul susține că prețul cu care se vând în mod obișnuit astfel de imobile, condiție impusă de textul de lege menționat a fi avută în vedere cu ocazia evaluării, nu se confundă prețul din ofertele de vânzare a unor astfel de terenuri, apărute pe internet și în presa prahoveană, astfel cum eronat a reținut instanța de apel, prin omologarea raportului întocmit de experții D. și C., cu consecința stabilirii unui preț care depășește cu mult intervalul obișnuit de prețuri practicate la vânzarea terenurilor extravilane din comuna Râfov.
Pârâtul susține că această constatare nu poate fi infirmată de mențiunile contractului de vânzare-cumpărarea nr. 795 din 23 martie 2009 depus la dosar, fiind evident că a fost constituit pro cauza, întrucât a fost încheiat cu 2 zile mai înainte de depunerea raportului de expertiză.
În dezvoltarea motivelor pârâtul prezintă conținutul mai multor înscrisuri, pe care le anexează, și din care, în opinia sa, rezultă tranzacționarea unor terenuri de felul celui în litigiu la o valoarea mult redusă decât cea reținută de instanța de apel.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului, susținând că experții au avut în vedere la stabilirea valorii despăgubirii prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin raportare la prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, astfel de imobile, evidențiate, de exemplu în contractul de vânzare-cumpărarea nr. 795 din 23 martie 2009, cu mențiunea că aspectele invocate de pârât prin recurs nu se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamantul susține că nu pot fi avute în vedere înscrisurile invocate de pârât, anume: contractele nr. 7260 din 12 decembrie 2008 (intervenit între P.E. prin mandatar C.M., pe de o parte și C.M.), nr. 7261 din 12 decembrie 2008 (intervenit între A.N. și C.F. prin mandatar C.M., pe de o parte și C.N., mama mandatarului), nr. 782 din 20 februarie 2009 (intervenit între U.A. prin mandatar A.B.G., pe de o parte și A.B.G.), întrucât conțin mențiuni neclare referitoare la momentul plății prețului și sunt încheiate de aceleași persoane, personal sau prin mandatar sau între membrii aceleași familii, în calitate de vânzător și în calitate de cumpărător, hotărârile de despăgubire nr. 180 și 186 emise de C.N.A.D.N.R. SA - Comisia locală Rafov de Stabilire a Despăgubirilor - al cărei președinte este C.M., întrucât nu sunt relevante sub aspectul analizat sau adresa nr. 5359/2008 a Primăriei Rafov care indică prețuri practicate în alte perioade de timp decât cea în care s-a efectuat expertiza ori antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 306/2009, încheiat tot cu C.M., pentru care vânzarea se va perfecta în viitor, fapt care poate presupune existența unor eventuale probleme privind situația juridică a terenului de natură să împiedice perfectarea de îndată a înstrăinării.
Analizând recursul Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se poate cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs încălcare expresă și reală a legii, anume soluția pronunțată să fie în contradicție cu legea și înlăturarea unei astfel de contradicții să nu fie cu putință, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.
În analiza acestui motiv, instanța de recurs nu poate verifica dacă instanțele de fond au făcut o apreciere eronată a probatoriului, adică dacă s-a comis o gravă greșeală de fapt, știut fiind că o astfel de verificare era permisă prin dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
Criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere sunt legale, în sensul că ele sunt prevăzute de dispozițiile art. 26 alin. 1 invocate de pârât și nerespectarea acestora pune în discuție o problemă de încălcare a legii.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din aceiași Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.
Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială” definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.
Stabilirea acestui preț de piață presupune administrarea de către părțile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect și o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei.
Or, dacă respectarea criteriilor prevăzute de dispozițiile legale menționate poate face obiectul unei critici de nelegalitate, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii, stabilită în concordanță cu criteriile prevăzute de textul de lege menționat, constituie o problemă de temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus arătate, scapă controlului instanței de recurs.
În speța supusă analizei, sub motivul unei încălcări de către judecătorii fondului a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, se constată că pârâtul solicită, în principal, o reevaluare a probatoriului administrat în fața instanțelor de fond, cu consecința stabilirii unui alt cuantum al despăgubirii, ceea ce nu este permis instanței de recurs.
De altminteri, pârâtul a reiterat prin recurs aceleași critici pe care le-a formulat în apel sub forma unor obiecțiuni la raportul de expertiză (fila 186), critici care au fost respinse de instanță, pentru considerentele consemnate în încheierea de ședință din 7 mai 2009.
Susținerea pârâtului potrivit căreia, în stabilirea valorii despăgubirii cuvenite reclamantului instanțele de fond ar fi avut în vedere, contrar prevederilor art. 26 din lege, doar prețurile indicate în diverse oferte imobiliare, care nu se confundă cu prețul de circulație, se constată că nu este fondată.
Aceasta, întrucât instanțele de fond nu au analizat numai prețurile prevăzute în ofertele de vânzare ci și prețul consemnat în contractul autentificat sub nr. 795 din 23 martie 1999 de BNP M. (fila 178 apel) care, în lipsa unor dovezi care să fi fost administrate de pârât, nu se poate reține că ar fi fost constituit ca probă pro cauza, precum și concluziile experților, inclusiv al celui desemnat de pârât, care au întocmit în acest scop o lucrare de specialitate.
În acest context al analizei, este de observat că pârâtul nu a administrat, la judecata în fond, un probatoriu din care să rezulte diferențe între prețul indicat în ofertele de vânzare existente pe piața imobiliară, anexă la raportul de expertiză, și prețul de piață tranzacționat prin diverse contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la terenuri similare, contractele anexate nefiind de natură să îndeplinească, date fiind condițiile în care au fost încheiate și care sunt evidențiate în întâmpinarea formulată de reclamant, cerința referitoare la onestitatea unei astfel de convenții, de vânzare-cumpărare, pe o piață concurențială.
Așa fiind, pentru considerentele arătate, reținând că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 97 din 7 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2009.