Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 septembrie 2007 reclamanta S.A. a chemat în judecată pe pârâtul G.G., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea mărcii naționale nr. 70154 "D.S.M.O.".
Anularea înregistrării s-a solicitat pentru motivele prevăzute la art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998 - înregistrarea cu rea-credință a mărcii și, respectiv, art. 48 lit. e) - înregistrarea mărcii aduce atingere unui drept anterior dobândit, și anume unui drept de autor asupra unui slogan aparținând reclamantei.
Prin încheierea de ședință de la termenul din 5 februarie 2008 tribunalul a dispus introducerea în cauza, în calitate de pârât, a O.S.I.M.
Prin sentința civilă nr. 635 din 8 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând următoarele:
Pârâtul G.G. a înregistrat sub nr. 70154 marca verbală D.S.M.O., la data de 6 mai 2005, pentru clasele 5 (produse farmaceutice: ceaiuri din plante medicinale, suplimente nutritive), 31 (plante medicinale și balneologice) și 44 (servicii medicale, clinică de tratamente naturiste, cabinete medicale de medicină alopată, servicii de medicină naturistă și complementară, servicii de îngrijire a sănătății umane, servicii de agricultură, cultivare de plante medicinale, servicii de horticultura). Pârâtul a solicitat inițial înregistrarea și pentru clasa 35, renunțând ulterior la această clasă.
O.S.I.M. a eliberat certificat de înregistrare, constatând îndeplinite condițiile legale, în urma examinării pe fond a cererii, negăsindu-se nici o marcă protejată anterior, care să intre în conflict cu marca pârâtului, conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 84/1998, iar după data publicării mărcii nu s-a înregistrat opoziție din partea persoanelor interesate.
Marca pârâtului are în compunere două elemente verbale: elementul verbal D., care este identic cu numele produsului aparținând pârâtului - ceaiul de plante în legătură cu care O.S.I.M. a eliberat pârâtului și brevet de invenție având ca obiect procedeul de obținere a acestuia - și elementul verbal S.P.M.O., acest al doilea element fiind cel incriminat de reclamantă ca nelegal înregistrat.
Contrar susținerilor reclamantei, nu este necesar ca elementele verbale din compunerea unei mărci să aibă caracter original pentru a fi înregistrate ca marcă, singura cerință pentru înregistrarea mărcii ce trebuie îndeplinită fiind caracterul distinctiv al semnului înregistrat.
Reclamanta a făcut dovada faptului că a folosit încă din 2001 în activitatea sa, în România, sloganul "Sănătatea mai presus de orice", pe documentele emise de ea, pe materialele promoționale, în legătură cu activitățile de sponsorizare, în cadrul spoturilor TV sau afișelor publicitare privind produsele farmaceutice comercializate (NO-SPA, Magne 86), pe afișele conferințelor medicale etc.
În rezolvarea conflictului cu un drept de autor anterior protejat, problema care se pune în speță este de a stabili dacă sloganul folosit de reclamantă, „S.M.P.O.” reprezintă sau nu o creație protejată în sensul dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 8/1996, modificată.
Prin dispozițiile art. 7 menționat se reglementează obiectul dreptului de autor, în sensul că sunt enumerate, cu titlu exemplificativ, de la lit. a) la lit. i) operele originale de creație intelectuală din domeniul literar, artistic sau științific.
Aceleași dispoziții ale alin. (1) stabilesc și condițiile pentru nașterea protecției, respectiv originalitatea, fiind indiferentă modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare, sau valoarea și destinația operelor.
Din interpretarea dispozițiilor art. 7 al Legii nr. 8/1996, coroborate cu dispozițiile art. 8, care reglementează operele derivate, și cu dispozițiile art. 9, prin care se prevede în mod expres ce rămâne în afara obiectului de protecție al dreptului de autor, a rezultat că, deși operele publicitare nu sunt enumerate în cuprinsul art. 7, dat fiind caracterul neexhaustiv al enumerării, operele publicitare pot beneficia de protecție, dacă îndeplinesc condițiile menționate mai înainte, respectiv sunt opere originale de creație intelectuală.
Tribunalul a constatat că în cauză nu este îndeplinită condiția originalității referitor la sloganul publicitar al reclamantei, „S.M.P.O.”, deoarece nu se regăsește nici un efort creativ, nici o amprentă a personalității autorului, nici o notă personală, respectiv o contribuție creatoare din care să fi rezultat acest slogan și care să poată fi atribuit reclamantei sau firmei de publicitate, care, conform afirmațiilor reclamantei a compus împreună cu aceasta sloganul.
Dimpotrivă, expresia „S.M.P.O.” este o expresie prezentă în limbajul oral, popular, ca o mărturie a faptului că în conștiința colectivității cea mai prețuită valoare este cea a sănătății, valoare care trece înaintea altor lucruri. Fiind o expresie populară, cu caracter folcloric, care s-a transmis din generație în generație și căreia legea nu-i recunoaște, cel puțin în prezent, vreo protecție, reclamanta nu avea cum să o creeze, meritul său fiind acela de a o fi preluat și exploatat pentru a-și vinde mai bine produsele, respectiv pentru promovarea cu succes a acestora.
Acest fapt nu este sinonim cu faptul creației unei opere originale, care dă naștere la drepturi exclusive, reglementate prin Legea nr. 8/1996, modificată prin Legea nr. 285/2004 privind dreptul de autor și drepturile conexe, în consecință reclamanta neputând să opună pârâtului drepturi de autor de care nu beneficiază.
Reclamanta nu beneficiază cu privire la sloganul „S.M.P.O.” nici de protecția altor drepturi.
Astfel, nu a înregistrat o marcă conținând sloganul pe care l-a folosit în activitatea sa comercială, așa încât nu poate invoca nici un fel de drepturi anterioare înregistrării mărcii de către pârât, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 48, lit. e), fiind neîntemeiat primul motiv invocat în anularea mărcii pârâtului.
Cu privire la cel de-al doilea motiv invocat de reclamantă ca temei al anulării din cauză, respectiv reaua-credință la înregistrarea mărcii, ce se încadrează în dispozițiile de la art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998, tribunalul a reținut că reclamanta poate fi considerată persoană interesată în promovarea acțiunii, în sensul dispozițiilor menționate din legea mărcilor, întrucât a dovedit că folosește un slogan care este similar cu marca înregistrată de pârât.
În ce privește conduita frauduloasă a pârâtului la înregistrarea mărcii sale, aceasta nu este dovedită în cauză, deoarece pârâtul a înregistrat o marcă față de care reclamanta nu dovedește că are o marcă similară sau identică anterioară.
De asemenea, reclamanta nu a dovedit nici că a folosit ca marcă sloganul în discuție, aplicat pe propriile produse sau propriile servicii, pentru a pretinde că pârâtul a preluat fără drept marca sa pentru a-și înregistra fraudulos o marcă identică sau similară, în scopul prejudicierii reclamantei.
Din felul în care a fost folosit sloganul de către reclamantă nu a rezultat că acesta a căpătat notorietate, având în vedere că accentul cade pe medicamentele la care s-a făcut reclamă, iar sintagma „S.M.P.O.” nu s-a utilizat niciodată pentru a se distinge produsele reclamantei de ale celorlalți comercianți, deci ca o marcă, funcția sloganului fiind exclusiv publicitară.
Pârâtul nu se află în nici una dintre situațiile considerate ca încadrându-se în noțiunea de rea-credință, conform practicii judiciare și doctrinei, nefăcându-se vreo dovadă în sensul că acesta a avut cunoștință de folosirea sloganului de către reclamantă, prin documentele depuse la dosar - materiale publicitare ale unor conferințe de specialitate la care participarea este deschisă doar specialiștilor, reviste de specialitate cu circuit închis.
Nu s-a făcut dovada că pârâtul și-a apropriat pe nedrept o marcă folosită de un terț pentru a-și distinge produsele de ale altor concurenți pe piață, nici că pârâtul ar fi avut eventual calitatea de distribuitor al produselor reclamantei și ulterior a înregistrat marca acesteia fraudulos sau că a avut altfel de relații comerciale cu reclamanta și, profitând de această poziție, a înregistrat marca în detrimentul intereselor reclamantei.
Prin decizia civilă nr. 71 din 26 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În ce privește prima critică adusă sentinței, vizând aspectele legate de originalitatea unei opere de creație intelectuală, drept condiție în funcție de care opera se bucură de protecția dreptului de autor, prima instanță a făcut o corectă analiză, ce are în vedere caracterul publicitar al spotului „S.M.P.O." .
Originalitatea unei opere, a susținut apelanta, în cazul de speță o operă publicitară, nu trebuie apreciată în funcție de valoarea artistică a acesteia. Orice operă care prezintă originalitate, indiferent de valoarea sau destinația acesteia, se bucură de protecția dreptului de autor.
Prima instanță nu a avut în vedere acest mod de interpretare pe care îl susține apelanta, neavând nici căderea de a aprecia ea însăși asupra valorii artistice, ca operă ce intră sub protecția dreptului de autor, a sloganului publicitar.
Ceea ce a analizat prima instanță a fost tocmai caracterul original al operei și nu valoarea artistică a acesteia, or, din perspectiva caracterului original, concluzia la care a ajuns este una ce se bazează pe cunoașterea valorilor umane consacrate.
Din această perspectivă este mai puțin important modul în care ideea prin care se exprimă o asemenea valoare capătă o anume frazare, de genul celor pe care apelanta, în încercarea de a susține caracterul original al propriului slogan, prezintă expresii uzuale frecvente, a căror semnificație ideatică este identică: „Sănătatea, că-i mai bună decât toate".
Ceea ce încearcă apelanta să dovedească prin aceste susțineri este sortit eșecului, teza fundamentală ce rezultă dintr-o asemenea analiză fiind cea a lipsei de originalitate a propriei creații a cărei protecție o reclamă.
Dat fiind tocmai caracterul aparte al sloganelor publicitate, ce urmăresc prin fraze puține, dar percutante, să obțină crearea unei legături între produsul a cărui reclamă o promovează, calitățile acestuia și producătorul cu care se asociază produsul, originalitatea reprezintă o componentă necesară în economia sloganelor, dar aceasta nu ține neapărat de caracterul original privit din perspectiva unei creații intelectuale în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996 ci, mai degrabă, din modul de asociere a unor sintagme, care pot fi și unele uzuale, între ele sau cu alte imagini, sunete, etc., în măsura în care asemenea sintagme/expresii/cuvinte nu sunt prin ele însele originale și nici îmbinarea dintre ele nu conține elemente de originalitate, rezultatul creației nu reprezintă o operă originală, în sensul dispozițiilor anterior menționate.
Exemplul din practica Curții de Apel Paris, la care încearcă să se raporteze apelanta nu este semnificativ pentru speța de față.
În sloganul analizat în acea speță „Avec le Curater, le mais se developpe mieux" caracterul de originalitate este dat tocmai de includerea în acesta a produsului a cărui reclamă se promovează -Curater, în absența căruia este foarte îndoielnic caracterul de originalitate al frazei - „porumbul se dezvoltă mai bine".
Este reală afirmația apelantului, potrivit căreia prima instanță a apreciat lipsa caracterului de originalitate a sloganului, făcând referire la faptul că acesta reprezintă în esență o expresie populară, cu caracter folcloric, transmisă din generație în generație.
Acest adevăr, susținut prin sentința apelată, este în afara oricărei critici, iar acest fapt se relevă din chiar materialele pe care apelanta le-a depus în cauză, cuprinzând maxime, citate, cugetări, în care apare și expresia „S.M.B.T.", a cărei semnificație, astfel cum s-a arătat anterior, este identică din perspectiva mesajului transmis și a creației (populare) originale încorporate.
Așa fiind, este fără suport susținerea apelantei în sensul că sloganul folosit de ea este protejat în baza Legii nr. 8/1996, ca operă originală de creație intelectuală, ipoteză în care marca înregistrată aparținându-i pârâtului ar fi anulabilă, pe temeiul art. 48 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1998.
Nici criticile în legătură modul de analiză și apreciere a relei-credințe a pârâtului intimat, ca motiv de anulare a mărcii, prevăzut de art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998 nu sunt fondate.
Reaua-credință ce poate conduce anularea înregistrării unei mărci se analizează din perspectiva atitudinii subiective a unei persoane care acționează pe deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale și urmărește sau fie și numai are reprezentarea prejudiciului pe care înregistrarea mărcii îl produce unui concurent pe o piață de produse identice, similare sau, în anumite condiții, independent de existența vreunei similarități.
Analiza efectuată de prima instanță cu privire la acest capăt de cerere a urmărit să scoată în evidență faptul că, neputându-se considera că reclamanta apelantă deține vreun drept de proprietate intelectuală asupra sloganului analizat, indiferent de natura acestuia, reaua-credință se analizează din perspectiva existenței sau nu a vreunor relații economice, de colaborare sau de concurență pe piața unor produse similare între reclamantă și pârât, precum și a posibilităților acestuia din urmă de a lua cunoștință, într-un mod rezonabil, de utilizarea de către reclamantă a sloganului, iar prin aproprierea acestuia, prin înregistrarea propriei mărci, a urmărit sau a avut reprezentarea prejudicierii intereselor reclamantei.
Criticile apelantei, dezvoltate în legătură cu modul de apreciere a relei credințe a pârâtului intimat, au în vedere următoarele argumente:
- Existența unei mărci anterior înregistrate nu reprezintă o condiție a reținerii relei-credințe la înregistrare.
Argumentul este unul care, deși este real, nu reprezintă sensul considerentelor din sentință, ceea ce s-a urmărit a se sublinia în cadrul acestora fiind împrejurarea că, neputând fi luat în considerare un drept anterior protejat al reclamantei, rămâne a fi analizat modul în care aceasta, prin utilizarea sloganului de o manieră similară cu cea specifică unei mărci, a dobândit o recunoaștere semnificativă pe piața de produse specifică sau a dobândit notorietate.
Din această perspectivă, în mod corect s-a reținut prin sentință că, pe de o parte, sloganul a fost utilizat exclusiv cu funcție publicitară, în directă legătură cu compania farmaceutică, niciodată de o manieră care să urmărească funcția mărcii, aceea de a distinge produsele reclamantei de cele ale altor comercianți și fără ca acesta să capete notorietate.
De altfel, teza notorietății acestui slogan nici nu a fost în mod clar susținută de către apelantă care, prin sondajul de opinie realizat, la propria sa cerere, a avut în vedere un eșantion specializat de public, exclusiv medici, ceea ce nu corespunde categoriei de public căreia i se adresează marca pârâtului și sloganul publicitar în egală măsură, respectiv acel public, utilizator/consumator de medicamente mediu vizat și nu exclusiv categoria medicilor ce se încadrează în cercul persoanelor avizate ce recomandă medicamentele.
Împrejurarea că 13% dintre respondenții aparținând acestei categorii au făcut legătura între compania farmaceutică reclamantă și sloganul utilizat de aceasta nu este suficientă, prin ea însăși să conducă la concluzia relei-credințe a pârâtului intimat, contrar susținerilor apelantei.
Această cunoaștere, în rândul unui public avizat, nu poate să conducă la aplicarea unei prezumții simple, în sensul că și pârâtul intimat, presupunând că s-ar încadra în categoria de public avizat, căruia i s-a adresat sondajul, ar fi trebuit să-1 cunoască, ar fi trebuit să stabilească existența unei legături cu apelanta și, pe această bază, să urmărească sau să aibă reprezentarea unui prejudiciu pe care i l-ar produce acesteia prin înregistrarea ca marcă, contrar intereselor apelantei.
Pe de altă parte, percepția generală a sloganului, susținută de intimat, anterior analizată, ca și o maximă, cugetare, proverb, poate fi avută în vedere, în contextul analizei mărcii înregistrate, ca reprezentând elementul slab, inapt să confere, prin el însuși, distinctivitate mărcii, astfel că numai asocierea cu elementul verbal D. face din marca înregistrată o marcă distinctivă, reprezintă un aspect care este de natură să înlăture teza relei-credințe a pârâtului și să justifice apărările formulate de acesta pe timpul procesului.
- Durata îndelungată, începând din 2001, în cadrul căreia produsele aparținându-i apelantei au fost susținute printr-o campanie publicitară destinată publicului larg, conținând sloganul analizat, ceea ce ar fi permis cunoașterea de către pârâtul intimat a acestuia, ca „slogan corporate".
Această teză nu poate fi avută în vedere, deoarece prin înseși materialele publicitare depuse de apelantă în susținerea punctului său de vedere, se dovedește că aceasta a utilizat, în cadrul campaniilor sale publicitare, pentru fiecare din medicamentele pe care le produce, o serie de alte slogane, astfel încât conceptul de „slogan corporate" nu poate fi acceptat exclusiv cu privire la unul dintre sloganele utilizate. În acest sens, se identifică următoarele slogane: „Noaptea bună se cunoaște de dimineață”; „Păstrează cursul vieții"- în legătură cu medicamentul Plavix; „Experiența îți dă siguranță”; „Pentru succes fără stres!”; „Riscul este foarte mare - miza este chiar viața"; „O punte sigură spre viitor”.
Pe de altă parte, actul depus de pârât la judecarea în primă instanță, aflat la fila 1459, a cărui autenticitate nu a fost contestată, atestă utilizarea de către acesta a sloganului în actele emise de Fundația M.S., al cărui președinte era încă din anul 1999, dată ce se situează anterior celei la care apelanta susține că ar fi început ea însăși să utilizeze același slogan.
- Pârâtul intimat cunoștea, la momentul înregistrării mărcii, faptul că o altă persoană folosește și deține drepturi asupra acesteia.
Astfel cum s-a arătat anterior, teza cunoașterii folosirii de către apelantă a sloganului „S.M.P.O." nu poate fi unită cu cea a deținerii de către aceasta a unui drept de proprietate intelectuală, câtă vreme nu s-a recunoscut existența unui drept de autor și nici cea de marcă sau slogan încorporat, astfel cum s-a arătat anterior.
Concluzia ce se desprinde din analiza anterioară este aceea că, chiar în măsura în care s-ar putea reține interesul intimatului pentru activitatea medicală și medicamentele pe care le-ar fi comercializat apelanta, cum și cunoașterea de către acesta a folosirii de către intimată a sloganului, nu există nici o probă directă din care să rezulte reaua-credință a intimatului la momentul înregistrării mărcii sale verbale, întregul raționament construit de către apelantă pornind de la prezumția relei-credințe, situație care nu poate fi avută în vedere în condițiile în care atitudinea subiectivă prezumată prin dispozițiile de drept comun este cea a bunei-credințe.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat recurenta susține că, argumentele folosite de instanța de apel în aprecierea caracterului original al sintagmei „S.M.P.O.” și asupra relei-credințe a pârâtului la înregistrarea mărcii „D. - S.M.P.O.” sunt contradictorii, indicând fără putere de tăgadă că decizia a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Sub un prim aspect, recurenta susține că, deși se recunoaște că instanța nu are căderea de a aprecia asupra valorii artistice a sloganului, în realitate, analizează și stabilește în mod subiectiv lipsa efortului creativ și implicit a valorii artistice.
De asemenea, se încearcă a se demonstra lipsa caracterului de originalitate prin aceea că sloganul nu este altceva decât o expresie populară.
În realitate, însă, la o simplă sau aprofundată căutare pe net se găsesc doar 23 de rezultate folosind această sintagmă, din care mai mult de jumătate sunt referiri la un slogan și la o marcă înregistrată, iar în dicționarele explicative, în cele de expresii populare sau de proverbe și zicători nu se regăsește această sintagmă.
Mai mult, în măsura în care ar fi reale cele reținute de instanța de apel, în sensul că sloganul „S.M.P.O.” este lipsit de originalitate, atunci acesta nu mai putea fi înregistrat ca marcă.
Dacă sloganul ar fi fost unul banal, folosit în limbajul curent, atunci ar fi fost lipsit de distinctivitate, iar Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci ar fi cerut titularului să dea o declarație potrivit căreia nu revendică exclusivitatea asupra acestei expresii.
Sub cel de-al doilea aspect, referitor la reaua-credință a pârâtului instanța de apel a ignorat în mod sistematic probele administrate de reclamantă la dosar, asumându-și aceeași eroare a instanței de fond și aducând propria interpretare asupra unor dovezi concludente.
Deși instanța de apel recunoaște că sloganul a fost folosit de către reclamantă exclusiv cu funcție publicitară, în legătură cu compania farmaceutică totuși, apreciază că scopul urmărit nu a fost acela de a distinge produsele reclamantelor de ale celorlalți comercianți.
Concluzia este greșită, deoarece reclamanta a demonstrat în toate probele depuse la dosar că a înțeles să folosească acest slogan tocmai pentru a crea o anumită imagine companiei S.A., pentru a transmite un mesaj oricărui consumator – fie el reprezentant al publicului larg, fie al categoriei de personal calificat în domeniu, scopul final fiind diferențierea pe piața societății reclamante și a produselor și serviciilor oferite de ea, precum și de a indica preocuparea majoră a acestei companii: sănătatea mai presus de orice.
Aprecierea instanței de apel, potrivit căreia sondajul de opinie realizat în susținerea tezei notorietății nu corespunde categoriei de public căreia i se adresează marca pârâtului este un falsă.
Pârâtul activează în același domeniu ca și reclamanta, are contacte dese cu medicii și cu sistemul medical în general, aspect probat chiar de documentele depuse la dosar de către pârât.
Din probele administrate este evident că pârâtul avea cunoștință de existența societății reclamante, iar procentul de 13% dintre respondenții sondajului de opinie nu trebuie analizat de sine stătător.
La întrebarea „Recunoașteți sloganul S.M.P.O.?” ca fiind sloganul unei mari companii farmaceutice, peste 70% dintre respondenți au răspuns afirmativ, iar 13% au nominalizat-o pe reclamantă, în condițiile în care nicio altă companie farmaceutică nu a fost nominalizată ca proprietara sloganului de un procent mai mare de 1%.
De asemenea, în opinia recurentei, actul emis în 1999 despre care s-a pretins că a fost eliberat de fundația deținută de pârât, trebuia înlăturat de la probațiune deoarece nu a existat nicio posibilitate de a i se verifica veridicitatea.
În realitate, tocmai interesul pârâtului pentru activitatea medicală, precum și cunoașterea de către acesta a folosirii anterioare de către reclamantă a sloganului pentru medicamentele comercializate de ea, reprezintă proba directă care demonstrează reaua-credință a pârâtului la momentul înregistrării mărcii.
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei și admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Intimatul G.G. nu a depus la dosar întâmpinare, dar cu ocazia dezbaterilor în fond și prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este într-adevăr nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
În primul rând, Înalta Curte constată că, deși recurenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu toate criticile pot fi încadrate în textul de lege menționat sau în vreunul din celelalte puncte ale art. 304 C. proc. civ., text de lege care prevede expres și limitativ motivele pentru care se poate cere casarea ori modificarea unei hotărâri.
Motivarea cererii de recurs conține o serie de referiri factuale și de critici cu privire la modul în care au fost evaluate probele ori s-a stabilit situația de fapt, care nu intră sub cenzura instanței de recurs.
Prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe care se întemeiază cererea recurentei, Înalta Curte va verifica numai dacă, la situația de fapt reținută, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale incidente.
1. În ceea ce privește motivul de anulare a înregistrării mărcii prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 84/1998.
Acest motiv a fost găsit nefondat pe considerentul că reclamanta nu a putut dovedi coliziunea mărcii cu un drept de proprietate intelectuală anterior protejat, respectiv cu cel asupra sloganului publicitar S.M.P.O.
Lipsa de protecție legală asupra sloganului fost dedusă din lipsa de originalitate a acestuia, în condițiile în care originalitatea este o condiție sine qua non a protejării unei opere, conform art. 7 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe.
Contrar susținerilor recurentei, în aprecierea originalității, curtea de apel nu a analizat valoarea artistică a sloganului, ceea ce ar fi presupus să emită judecăți de valoare cu privire la cât de reușit sau de nereușit este acesta.
Analizând originalitatea, curtea de apel a verificat, ca și tribunalul, dacă expresia utilizată este rodul efortului creator al reclamantei sau, dimpotrivă, este vorba despre o expresie preexistentă, pe care reclamanta nu a făcut decât să o preia din limbajul curent și să o folosească drept slogan publicitar.
Este real că nu ideea care stă la baza unei opere este cea beneficiază de protecție - dimpotrivă, art. 9 din Legea nr. 8/1996 exclude expres ideile din câmpul de aplicare - ci forma sa de exprimare.
Astfel, nu faptul că ideea promovată de slogan – aceea că sănătatea este cea mai importantă valoare – nu ar fi nouă, ci vehiculată de generații întregi stă la baza nerecunoașterii protecției sloganului, ci redarea acestei idei într-o manieră care exclude orice urmă de efort creator.
Cu alte cuvinte, nu împrejurarea că sloganul redă ideea conținută deja în expresia populară „Sănătate, că-i mai bună decât toate” împiedică recunoașterea protecției, ci aceea că exprimarea utilizată de slogan nu reflectă în niciun fel personalitatea autorului și nu are în sine nimic original.
De asemenea, faptul că această exprimare nu ar putea fi găsită în dicționarele de proverbe sau zicători ori la o căutare pe Internet nu conduce în mod obligatoriu la concluzia că ar fi și originală.
În domeniul drepturilor de autor, lipsa anteriorității nu echivalează cu originalitatea.
Din definiția obiectului de protecție al dreptului de autor dată prin art. 7 alin. (1) al Legii nr. 8/1996 rezultă că ceea ce se verifică în recunoașterea protecției unei opere de creație intelectuală este originalitatea, iar judecătorul nu este ținut să o deducă din simpla absență a anteriorităților.
De fapt, deși susține că instanțele au apreciat în mod subiectiv lipsa de originalitate a expresiei utilizate ca slogan, recurenta nu arată în ce constă originalitatea formei de exprimare a mesajului transmis prin acesta.
Susținerea recurentei că sloganul este original pentru simplul fapt că a fost înregistrat ca marcă nu poate fi primită, deoarece , așa cum corect s-a reținut, pentru ca un semn să poată fi înregistrat ca marcă trebuie să îndeplinească, potrivit art. 3 din Legea nr. 84/1998, alte condiții decât originalitatea, și anume: să fie susceptibil de reprezentare grafică și să fie distinctiv.
Prin distinctivitate se înțelege capacitatea mărcii de a distinge produsele sau serviciile unui întreprinzător de ale altora, din punctul de vedere al sursei de proveniență.
Date fiind aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 și, pe cale de consecință, pe cele ale art. 48 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 84/1998.
2.În ce privește motivul de anulare a înregistrării mărcii prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.
Concluzia instanței de apel în sensul că reclamanta a folosit sloganul S.M.P.O. în scop exclusiv publicitar, și nu ca marcă, se bazează pe analiza probelor administrate în cauză.
Recurenta susține că probele au fost sistematic ignorate și că, de fapt, scopul urmărit de ea a fost acela de a-și diferenția propriile produse și servicii și de a indica preocuparea majoră a companiei pentru ocrotirea sănătății.
După cum s-a arătat anterior, interpretarea probelor este atributul exclusiv al instanțelor de fond, așa încât această critică nu poate fi analizată în recurs.
Faptul că prin folosirea intensivă sloganului acesta ar fi căpătat notorietate - chiar dacă s-ar considera dovedit în cauză prin reconsiderarea procentelor relevate de sondajul de opinie - nu este relevant în cauză, câtă vreme s-a stabilit că reclamanta nu l-a folosit ca marcă.
Astfel, existența unei mărci notorii anterioare celei înregistrate de pârât ar fi putut constitui un temei distinct de anulare, conform art. 48 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 6 lit. d) din Legea nr. 84/1998, ceea ce nu este cazul în speță.
Câtă vreme s-a reținut că pentru sloganul publicitar reclamanta nu a putut dovedi un drept de autor și nici utilizarea lui ca marcă – fie ea notorie sau nu – și nici vreun alt drept de proprietate intelectuală cu care marca pârâtului să intre în conflict, acesta s-a considerat pe drept cuvânt liber să ceară înregistrarea semnului similar D. – S.M.P.O. pentru a-și marca propriile produse.
În raport de situația de fapt reținută, concluzia instanței de apel, ca și cea a tribunalului, referitoare la absența relei-credințe este una legală.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va menține decizia și, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.A. împotriva deciziei nr. 71 A din 26 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.