Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 143 din 11 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul local al comunei Gilău - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și, în consecință, s-a respins acțiunea față de acest pârât; s-a admis, în parte, acțiunea reclamantei M.M. împotriva pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.
S-a stabilit că despăgubirea datorată de expropriator, reclamantei, pentru exproprierea terenului în suprafață de 2800 mp, situat în comuna Gilău, categoria de folosință arabil, tarlaua 18/1, parcela 17, identificat cu nr. cadastral 502, cuprins în hotărârea nr. 18 din 7 martie 2006, este de 459.480 lei.
A fost obligat pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., să achite reclamantei suma de 800 lei, cheltuieli parțiale de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin hotărârea nr. 18 emisă la data de 07 martie 2006, de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, constituită la nivelul comunei Gilău, s-a aprobat acordarea despăgubirii pentru imobilul situat în comuna Gilău, categoria de folosință arabil, tarlaua 18/1, parcela 17, în suprafață de 2800 mp, identificat prin nr. cadastral 502, și s-a stabilit că valoarea despăgubirii pentru terenul supus exproprierii este de 79.907,68 lei, reprezentând echivalentul sumei de 22.960 Euro, raportat la cursul Euro-leu al Băncii Naționale a României, din data de 06 martie 2006.
În cuprinsul hotărârii s-a stabilit că persoana aparent îndreptățită la despăgubire este reclamanta M.M., în calitate de succesoare a numitului M.T.I.
Reclamanta a susținut că despăgubirea acordată pentru terenul expropriat este mult inferioară valorii terenului și, de aceea, nu constituie o justă despăgubire.
Deși reclamanta și-a denumit acțiunea „plângere”, din solicitările concrete pe care le are și din motivarea cererii de chemare în judecată, rezultă că scopul urmărit de aceasta este stabilirea despăgubirii pentru expropriere, demers ce se încadrează in sfera celor reglementate de art. 9 din Legea nr. 198/2004, astfel încât excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, este neîntemeiată.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul local Gilău - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Tribunalul a considerat că este întemeiată, având in vedere că, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 841/2004, procesele având ca obiect cererile prevăzute de art. 9 din Lege se judecă in contradictoriu cu Statul Român, reprezentat de expropriator, care este C.N.A.D.N.R, motiv pentru care această excepție a fost admisă în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
În conformitate cu dispozițiile art. 25 - 26 din Legea nr. 33/1994, Tribunalul a dispus efectuarea unei expertize de evaluare, de către o comisie de experți alcătuită din expert V.V. - numit de instanță, G.P. - desemnat de expropriator, și M.D.R. - desemnat de persoana expropriată.
Prin raportul de evaluare întocmit de comisie s-a stabilit că valoarea imobilului suspus exproprierii este de 459.480 lei.
Comparând suma stabilită prin expertiza de evaluare cu suma stabilită cu titlu de despăgubire în hotărârea 18 din 07 martie 2006, Tribunalul a constat că valoarea despăgubirii propusă de expropriator este inferioară valorii imobilului, stabilită potrivit criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Conform art. 1 din Legea nr. 33/1994 și dispozițiilor art. 41 alin. (3) din Constituția României, exproprierea se poate face numai pentru cauzele de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Câtă vreme despăgubirea propusă de expropriator este inferioară valorii reale a imobilului, despăgubirea propusă nu poate fi socotită ca fiind dreaptă, astfel încât instanța a concluzionat că art. 2 din hotărârea nr. 18 din 07 martie 2006 s-a dat cu încălcarea dispozițiilor legale menționate mai sus.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, coroborat cu art. 1, art. 25 - 27 din Legea nr. 33/1994, Tribunalul a admis cererea, stabilind că despăgubirea datorată de expropriator, reclamantei, pentru exproprierea terenului în litigiu este de 459.480 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., a fost obligat să achite, reclamantei, suma de 800 lei, cheltuieli parțiale de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.
Apelul pârâtului a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 210/A/2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a avut în vedere că încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., vizând rolul activ al instanței, nu poate fi reținută pe considerentul că Tribunalul ar fi interpretat, greșit, proba cu raportul de expertiză administrat în cauză, instanța de fond procedând, în mod corect, față de rezultatul expertizei, așa cum statuează dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, aplicabile în speță.
De asemenea, nici critica privind nelegalitatea și netemeinicia raportului de expertiză nu a fost primită, câtă vreme lucrarea tehnică, pe care și-a întemeiat Tribunalul soluția, a fost întocmită în condițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, raportat la art. 25-26 din Legea nr. 33/1994, de către o comisie compusă din trei experți, care au stabilit valoarea reală a imobilului, ținând seama de prețul cu care se vând imobilele de același fel, la data întocmirii raportului de expertiză.
Împrejurarea că, de la data adoptării H.G. nr. 742/2005, privind declanșarea procedurilor de expropriere, s-au administrat, în alte dosare, o suită de rapoarte de expertiză de evaluare a altor terenuri decât cel în litigiu, este irelevant în cauza dedusă judecății.
Terenul ce a făcut obiectul dosarului nr. 961/117/2007, evaluat la 7,50 Euro/mp, în niciun caz nu este de același fel cu cel în litigiu, fiind vorba de un teren situat la marginea estică a comunei Gilău, cu acces pe un drum lateral și peste alte parcele, teren pe care s-au executat excavații intense, creându-se o groapă amplă, adâncă de 5 m, expertul din acel dosar concluzionând că terenul respectiv nu mai poate fi denumit „agricol", fiind degradat prin extragerea de balast practicată.
Valoarea de piață a terenului în litigiu, fiind stabilită în funcție de particularitățile specifice acestui teren, respectiv amplasamentul lui, modul de acces la acesta, distanța față de utilități, forma sa plană, situarea în intravilan, cu front la DN 1, cu utilitățile la front și nedegradat, este fără dubiu că acest teren nu poate fi asimilat celui care a format obiectul dosarului sus-menționat, cu caracteristicile enunțate anterior.
Inadvertențele evidențiate și enumerate în cuprinsul motivelor de apel, vizând coeficienții cu care au operat cei trei experți, în prezenta cauză, au fost lămurite de aceștia, prin răspunsul la obiecțiunile formulate de pârât, aflate la filele 127-129 dosar fond, motiv pentru care nu se mai impunea administrarea unei contraexpertize.
De asemenea, metoda comparației, în mod corect, a fost întrebuințată de experți, în condițiile în care aceștia au folosit, pe lângă informațiile de pe internet, și două tranzacții, din 12 februarie 2007 și, respectiv, 18 ianuarie 2008, în prima, valoarea pe mp fiind de 52,71 Euro, iar în cea de-a doua, de 29,50 Euro.
În condițiile în care evaluarea stabilită de experți, de 45 Euro/mp, se încadrează între aceste valori, nu se poate susține că terenul în litigiu a fost supraevaluat.
Nici critica vizând compunerea comisiei de experți, în sensul că doar unul dintre ei avea specialitatea agricultură, nu poate fi primită deoarece obiectivul expertizei tehnice administrate în cauză fiind evaluarea proprietății imobiliare, respectiv a terenului expropriat, nu se poate susține că experții specializați tocmai în acest domeniu nu puteau efectua lucrarea tehnică ordonată în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., criticând-o pentru următoarele motive:
Decizia civilă a fost pronunțată cu încălcarea legii - art. 304 pct. 9 teza ultimă C. proc. civ.
Astfel, Curtea de Apel Cluj a pronunțat hotărârea cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 129 C. proc. civ., art. 1169 C. civ. și art. 201 și următoarele C. proc. civ.
Art. 26 din Legea nr. 33/1994 reglementează modalitatea determinării despăgubirilor pe cale judiciară. Potrivit normei sus enunțate, la stabilirea despăgubirii, atât experții tehnici, cât și instanța de judecată se vor raporta la prețul de circulație; respingând proba cu expertiză, instanța de apel a încălcat această normă legală.
În cazul dedus judecății, încălcarea rolului activ, reglementat de dispozițiile art. 129 C. proc. civ., constă în faptul că hotărârea pronunțată se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt și de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, în speță, probele cu martori și expertiză tehnică.
Încălcarea rolului activ a condus la admiterea cererii intimatei-reclamante, de majorare a cuantumului despăgubirii.
Metodele de expertizare, utilizate în cuprinsul raportului de expertiză, sunt fie eronate, fie improprii categoriei terenului expertizat, astfel încât se impunea refacerea probei, de către alți specialiști, instanța respingând, în mod greșit solicitarea pârâtului în acest sens.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirii stabilite pentru exproprierea terenului situat în localitatea Gilău, în suprafață de 2.800 mp, instanța de apel a ignorat cu desăvârșire criticile pârâtului cu privire la modul de efectuare a expertizei.
După cum s-a arătat și în cuprinsul obiecțiunilor, pentru terenurile
situate în
extravilanul localității Gilău, s-au efectuat, până în prezent, mai multe
rapoarte de expertiză, care au condus la rezultate diferite; astfel, fără nicio
posibilă explicație rațională, s-a ajuns ca aceeași categorie de teren, situată
în aceeași localitate, să valoreze fie 7,5 Euro/mp, fie 30 sau 45 Euro/mp; este
inadmisibil și nedeontologic ca, pentru terenuri similare, experții tehnici să
prezinte rezultate diferite.
Referitor la metoda comparației prin bonitare, există următoarele inadvertențe, invocate, de către pârât, în fața ambelor instanțe anterioare:
A - categoria localității - potrivit Buletinului documentar „Expertiza Tehnică" nr. 97/2006, utilizat de înșiși experții tehnici desemnați în cauză, nu există noțiunea de „comună suburbană a unui mare oraș", potrivit înscrisului sus-menționat se punctează „comuna” cu 0,2 pct.
F - funcția economico-socială a localității - experții tehnici au acordat maximumul de puncte pentru activități complexe; trebuia ca experții să comunice categoriile de servicii prestate la nivelul comunei Gilău și tipul de industrie întâlnit în comună.
E - echipare tehnico-edilitară - fără niciun fel de justificare, toate utilitățile au fost identificate ca fiind „la gard" și, pe cale de consecință, s-au aplicat valorile maximale; în plus, experții tehnici cunosc foarte bine faptul că un teren care se utilizează ca pășune, potrivit propriilor afirmații (pag. nr. 2 din raport) nu poate avea acces la utilități și, în plus, faptul că terenul respectiv este parcurs de magistrala de gaz nu echivalează cu accesul la utilitatea respectivă; același comentariu este valabil pentru utilități ca telefonie, energie ș.a.
S - raportul dintre fațada și adâncimea terenului - potrivit experților și contrar propriei schițe anexate (anexa nr.3 din raport) raportul este favorabil și nu s-a punctat negativ; în realitate, astfel cum rezultă și din schița anexată, raportul este nefavorabil - or, acestui raport îi corespund (-0,5 pct.).
Experții tehnici au acordat note maxime (3) și, respectiv (2), coeficienților de utilizare a terenului, „U" și de zonare „Z", în condițiile în care, potrivit Buletinului documentar „Expertiza tehnică" nr. 97/2006, acești coeficienți se aplică exclusiv orașelor mici, indiferent de delimitarea construcțiilor. Contrar celor reținute de către instanța de apel, răspunsul dat de experți, referitor la coeficienții cu care au operat, nu este lămuritor, fiind incomplet și neveridic (o comună, indiferent de mărime sau de poziționare față de oraș, nu poate fi asimilată unui oraș mic).
Referitor la metoda comparației, deși pârâtul a invocat, în fața instanței de fond, netemeinicia acesteia raportat la faptul că această metodă poate fi utilizată în rapoartele de evaluare doar cu condiția anexării a cel puțin 3-5 contracte autentice de vânzare-cumpărare, care constituie „comparabilele" ce stau la baza tratării metodei, prima instanță nu a ținut cont de concluziile părții. Valorile propuse de către experții tehnici, în fapt, informații obținute de pe internet, lipsite de valoare probatorie, conduc la respingerea concluziilor reținute în baza acestei metode.
În mod greșit, a reținut instanța de control judiciar faptul că au fost anexate două tranzacții la raportul de expertiză.
În realitate, experții tehnici au anexat, raportului, o unică tranzacție autentificată, insuficientă, însă, pentru a justifica folosirea metodei.
Mai mult decât atât, contractul de vânzare-cumpărare respectiv a fost încheiat în februarie 2007, or, evaluarea trebuia făcută la nivelul lunii martie 2008 (potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, evaluarea se face la momentul întocmirii raportului de expertiză).
Pe de altă parte, doi dintre experții care au întocmit raportul de expertiză din prezenta cauză (cu excepția expertului desemnat de expropriator) sunt experți în specialitatea topografie, respectiv evaluarea proprietății imobiliare. Or, potrivit adreselor nr. 33197 din 10 aprilie 2009 a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești/Direcția pentru Servicii Juridice Conexe și nr. 39607 din 05 mai 2006 a aceluiași minister, Direcția pentru Resurse Umane și Relații cu Consiliul Superior al Magistraturii, evaluarea terenurilor agricole se face de către experți în specialitatea agricultură.
Mai mult decât atât, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, "raportul de evaluare a terenurilor forestiere și agricole va fi întocmit de un evaluator autorizat, agreat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale".
Deși s-au subliniat aceste aspecte în fața Curții de Apel, instanța, cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de lege, a apreciat că experții desemnați, în primă instanță, erau competenți să evalueze terenul în litigiu.
În mod greșit, instanța de apel a respins cererea pârâtului, de efectuare a unei noi expertize, motivat de faptul că, în dosarul de fond, a fost efectuată o contraexpertiză.
În fața primei instanțe a fost întocmit un singur raport de expertiză, raport criticat prin obiecțiunile formulate în cauză și ignorate de către Tribunal, care a respins solicitarea pârâtului, de efectuare a unei contraexpertize.
Casarea hotărârii se impune, în condițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., deoarece este necesară administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară.
În plus, ofertele de vânzare contravin dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, legiuitorul având în vedere prețul pieței (ceea ce presupune întâlnirea cererii cu oferta).
Recurentul a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării unei noi expertize, în conformitate cu art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În dosar, a depus întâmpinare reclamanta, care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând decizia civilă recurată, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul a susținut încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece expertiza efectuată în cauză și însușită de instanță nu s-a raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel, în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Contrar celor susținute de recurent, instanța a dispus, ca obiectiv al expertizei, stabilirea prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială, conform mențiunilor din încheierea pronunțată la data de 28 iunie 2007. Raportul de expertiză a avut în vedere acest obiectiv, stabilind valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei, în funcție de criteriul legal menționat, determinat conform informațiilor privind tranzacțiile încheiate în zonă și ofertele de vânzare, furnizate de persoane din zonă, agențiile imobiliare, notari și publicațiile de specialitate apărute în municipiul Cluj-Napoca, după cum rezultă din mențiunile expertizei de la pct. 6.2. La raport a fost atașat și un contract de vânzare-cumpărare încheiat pentru două terenuri din localitatea Gilău și autentificat sub nr. 528 din 12 februarie 2007.
Din aceste verificări a rezultat că „prețurile la care se tranzacționează terenuri pentru construcții situate în intravilanul comunei Gilău sunt cuprinse în intervalul 22-55 Euro/mp”, experții stabilind, pentru terenul în litigiu, o valoare de 459.500 lei, respectiv 45 Euro/m.p, avută în vedere de instanță și care se încadrează în limitele valorice ale prețurilor cu care se vindeau, în mod obișnuit, terenuri în zonă, la data întocmirii raportului de expertiză.
Astfel, comisia de experți nu s-a rezumat doar la contractul de vânzare-cumpărare atașat la expertiză, ci raportul întocmit de aceștia s-a fundamentat pe mai multe informații, după cum rezultă din cele consemnate de ei în document.
În plus, nu era necesar să se depună toate tranzacțiile avute în vedere de comisie la întocmirea raportului, după cum nu rezultă ce act normativ specifică numărul de acte juridice care trebuie verificate de experți pentru a stabili prețul cu care se vând imobile de același fel cu cel expertizat la momentul întocmirii raportului. De altfel, este posibil ca, într-o anumită perioadă, să nu se încheie numărul de tranzacții pretins de pârât a fi avut în vedere la întocmirea lucrării (4-5) și, în aceste condiții, este fără dubiu că efectuarea expertizei nu poate fi amânată până la realizarea numărului de acte juridice respectiv.
În această situație, este firesc ca expertiza să se realizeze în raport și de alte criterii privind valoarea imobilului (oferte de vânzare, de exemplu, dar și situarea imobilului, apropierea de anumite utilități ș.a.).
Dacă s-ar limita posibilitatea experților de a evalua imobilul numai în raport de tranzacțiile deja efectuate la data întocmirii raportului, pe lângă posibilitatea ca la acel moment să nu se fi încheiat asemenea acte juridice, s-ar limita nejustificat posibilitatea lor de apreciere și s-ar lipsi de conținut însuși scopul pentru care legea a dispus întocmirea unui raport de către o comisie formată din trei experți, propuși de instanță și de părțile aflate în conflict, fiind suficientă depunerea unui număr oarecare de acte juridice încheiate pentru terenuri asemănătoare, ceea ce legea nu consideră că este suficient.
În concluzie, a fost respectat criteriul legal prevăzut în art. 26 din Legea nr. 33/1994, în determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei.
Recurentul a susținut și încălcarea art. 129 C. proc. civ., privind rolul activ al instanței, criticile sale vizând, însă, greșita stabilire a situației de fapt, în opinia sa, în raport de probele administrate în cauză.
Față de actuala structură a recursului, reevaluarea situației de fapt reținută de instanța de apel, în baza probelor administrate, nu mai poate fi realizată, motivul de casare care permitea astfel de verificări, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., fiind abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Pentru aceleași argumente nu pot fi examinate nici criticile privind metodele de expertizare, eronate sau improprii categoriei terenului expertizat, precum și cele referitoare la supraevaluarea imobilului în raport de coeficienții avuți în vedere de experți, atât timp cât comisia a avut în vedere obiectivul stabilit de instanță, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994.
De asemenea, faptul că doi dintre experții ce au făcut parte din comisia constituită în condițiile art. 25 din actul normativ sus-menționat nu erau experți agricoli, deși categoria de folosință a terenului în litigiu ar fi impus o asemenea specializare a acestora, reprezenta o chestiune ce ar fi putut atrage nulitatea relativă a expertizei întocmite, astfel încât trebuia invocată conform art. 108 alin. (3) C. proc. civ., respectiv la prima zi de înfățișare ulterioară săvârșirii actului procedural, cu încălcarea legii. Or, reprezentantul pârâtului, deși prezent la termenul la care au fost numiți experții ce au constituit comisia respectivă (28 iunie 2007 și 26 septembrie 2007, când expertul propus de reclamantă a fost înlocuit), nu s-a opus la desemnarea lor pe motiv că nu ar avea specializarea necesară întocmirii raportului; în plus, nici prin obiecțiunile formulate la raport (filele 74-77 dosar fond), pârâtul nu a formulat o asemenea susținere. Dimpotrivă, a solicitat, printre altele, efectuarea unei noi expertize de către evaluatori imobiliari, iar nu agricoli, specializare pe care o aveau și cei care au efectuat expertiza, potrivit mențiunilor din lista experților A.N.E.V.A.R. (filele 33-35 din același dosar).
Prin urmare, pârâtul nu poate invoca direct, în căile de atac, lipsa de specializare a celor doi experți propuși de instanță și de reclamantă.
Pe de altă parte, atât raportul de expertiză, cât și răspunsul la obiecțiunile formulate de părți, au fost semnate, fără puncte divergente, și de către expertul desemnat de expropriator, care are specializarea în domeniul agricol, după cum susține însuși pârâtul, ceea ce înseamnă că valoarea stabilită în cuantumul menționat în raport a fost considerată ca fiind corectă și însușită și de către expertul respectiv.
A mai susținut recurentul că, prin desemnarea unor experți evaluatori în domeniul imobiliar, iar nu agricol, s-ar fi procedat la încălcarea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, critică neîntemeiată întrucât textul [art. 4 alin. (8) din Lege] se referă la întocmirea unui raport de evaluare a tuturor imobilelor supuse exproprierii, pentru fiecare unitatea administrativ-teritorială și categorie de folosință, anterior începerii activității prevăzute la art.6 alin.1 din actul normativ în discuție, și anume anterior numirii comisiei care verifică dreptul de proprietate al persoanei expropriate și care constată acceptarea sau neacceptarea cuantumului despăgubirii, în faza premergătoare sesizării instanței, iar nu la momentul încuviințării efectuării expertizei în condițiile art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, în faza judiciară a procedurii.
În plus, în cazul evaluării terenurilor forestiere și agricole, expertul trebuie să fie un evaluator autorizat, specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România, condiție pe care ambii experți contestați de recurent o îndeplinesc, și acesta să fie agreat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
În ceea ce privește valoarea unor terenuri din comuna Gilău, supuse exproprierii și expertizate în alte dosare, diferită de cea stabilită pentru terenul din prezentul litigiu, această chestiune nu este în măsură să confirme netemeinicia și, cu atât mai puțin, nelegalitatea raportului din prezentul dosar ori nedeontologia experților care l-au întocmit, deoarece, după cum a reținut, în mod corect, și Curtea de Apel, chiar dacă este vorba despre aceeași localitate sau aceeași categorie de teren, particularitățile fiecărui imobil în parte determină valori diferite ale acestora în comparație cu alte imobile asemănătoare ca natură și categorie de folosință.
Referitor la motivele instanței de apel pentru care aceasta a respins efectuarea unei noi expertize în faza procesuală respectivă, determinate de efectuarea unei contraexpertize în dosarul primei instanțe, într-adevăr, acest argument este incorect deoarece în dosarul de fond s-a întocmit un singur raport de expertiză, suplimentat prin răspunsul la obiecțiunile formulate de ambele părți, care se regăsește la filele 127-129 din dosar, contraexpertiza solicitată de pârât fiind respinsă deoarece prima instanță a considerat că raportul de expertiză întocmit de comisie este lămuritor.
Cu toate acestea, chiar dacă instanța de apel, în mod greșit, s-a referit la o expertiză contrarie (care, în realitate, nu a fost efectuată în dosarul Tribunalului), aceasta avut în vedere raportul de expertiză, singurul întocmit în cauză, pe care l-a considerat ca fiind realizat cu respectarea cerințelor art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar răspunsul la obiecțiuni ca fiind argumentat în condițiile aceleiași dispoziții legale, ceea ce a determinat-o să respingă solicitarea apelantului pârât de efectuare a unei noi expertize în faza procesuală respectivă.
Or, cât timp recurentul nu a dovedit că măsura Curții de Apel în legătură cu cererea de probe formulată de pârât, în apel, este rezultatul încălcării unei prevederi legale în materia probelor, prezenta instanță nu poate cenzura, pentru argumentele deja arătate privind structura actuală a recursului, dispoziția instanței anterioare.
Concludența și utilitatea administrării unei probe reprezintă atributul exclusiv al instanței în fața căreia se solicită proba respectivă, ce nu poate fi cenzurat de instanța de recurs, neîncadrându-se în motivele de nelegalitate prevăzute în art. 304 C. proc. civ., singurele care pot fi invocate și cercetate în această fază procesuală.
Ca atare, nu se poate considera, prin refuzul instanței de apel de a încuviința o nouă expertiză, în această fază procesuală, că s-ar fi încălcat dispozițiile art. 201 C. proc. civ., care reglementează generic posibilitatea efectuării unei expertize când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, este necesară părerea unor specialiști, numărul acestora și obligația instanței de a stabili termenul de efectuare a lucrării.
Cum deja s-a arătat, evaluarea necesității administrării probei revine, însă, doar instanței învestite cu cererea de încuviințare a probei și nu poate fi cenzurată în recurs.
Deși s-a susținut și încălcarea art. 1169 C. civ., recurentul nu a susținut, în mod concret, motivele pentru care textul de lege nu ar fi fost respectat în faza apelului, în consecință, Înalta Curte nu poate examina o asemenea critică formală.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că susținerile recurentului pârât Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, sunt, în parte, nefondate, în parte, nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) din același cod, va respinge recursul exercitat de această parte, ca nefondat.
În baza art. 316 cu referire la art. 298 și art. 274 C. proc. civ., îl va obliga pe recurent, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 7170 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă, reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanței nr. 964 din 11 februarie 2010 emisă de Cabinet de avocat M.M., Baroul Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de C.N.A.D.N.R. S.A., împotriva deciziei nr.210/A din 2 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.
Obligă pe recurent la plata, către intimata reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7170 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2010.