Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 865/2010

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2010.

            Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

            Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul R.E.A.A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., la plata despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 150 mp, situat în localitatea Râfov, Județul Prahova, proprietatea sa, expropriat prin H.G. nr. 812 din 25 iulie 2007, despăgubire indicată la cuantumul de 75 lei/mp.

            În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că deține terenul în baza actului de proprietate nr. 4502 din 18 iulie 2006, intabulat sub nr. 23851/2006, fiind achiziționat ca o investiție pe termen lung.

            Despăgubirea oferită de pârâtă este necorespunzătoare întrucât, pe de o parte, evaluarea finală, în baza căreia a fost făcută această ofertă, a avut în vedere prețurile din primul trimestru al anului 2006, între timp prețul terenurilor crescând foarte mult, iar pe de altă parte, expertul nu a avut în vedere câștigul nerealizat, respectiv faptul că investiția într-un teren arabil aduce un venit cu caracter continuu.

            Prin sentința civilă nr. 24 din 7 ianuarie 2008, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins acțiunea.

            Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că terenul în suprafață de 150 mp situat în comuna Râfov, Județul Prahova, nr. cadastral 332, proprietatea reclamantului, a fost expropriat potrivit H.G. nr. 812/2007, prin care s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național „Construcția autostrăzii București – Brașov, Tronsonul București – Ploiești.”

            Conform ofertei făcută de pârâtă, pentru această expropriere, reclamantul urma să primească o despăgubire în cuantum de 5400,90 lei, sumă cu privire la care acesta nu și-a exprimat acordul, apreciind că valoarea terenului supus exproprierii este mult mai mare.

            În conformitate cu dispozițiile art. 25-26 din Legea nr. 33/1994, Tribunalul a dispus efectuarea unei expertize de evaluare, de către o comisie de experți alcătuită din expert A.F. - numit de instanță, M.D. - desemnat de expropriator, și P.C. - desemnat de persoana expropriată.

            Prin raportul de expertiză întocmit de expert A.F. s-a stabilit că valoarea imobilului supus exproprierii este de 9442.50 lei, prețul apropiat de realitatea pieței fiind de 18 Euro/mp care, la cursul din data de 3 decembrie 2007, de 3,4973 Euro/mp (62,95 lei/mp), reprezintă o valoare de 9442,50 lei.

            Prin raportul de evaluare întocmit de expertul desemnat de expropriator – M.D., s-a concluzionat că valoarea despăgubirii pentru teren este de 1579 RON (450 Euro), iar potrivit raportului întocmit de expertul P.C., prețul de 20,66 Euro/mp reprezintă o cifră relativ apropiată de cea stabilită de expertul A.F.

            Dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 prevăd că despăgubirea acordată de instanță nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, la stabilirea cuantumului despăgubirilor urmând a se ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză și prejudiciile aduse proprietarului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 26 din același act normativ.

            Întrucât despăgubirea solicitată de reclamant, în cuantum de 75 lei/mp, nu a fost stabilită de nici unul dintre experții desemnați, în raport cu dispozițiile legale enunțate, tribunalul a respins acțiunea.

            Prin decizia nr. 24 din 2 februarie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamantul R.E.A.A., a schimbat în tot sentința tribunalului, în sensul că a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantului o despăgubire în cuantum de 18 Euro/mp, la cursul BNR de la data efectuării plății, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

            Pentru a pronunța această decizie, Curtea a avut în vedere că prin raportul de expertiză efectuat la instanța de apel, expertul desemnat de instanță – S.F. și expertul desemnat de expropriat – C.C., au stabilit la data efectuării expertizei (19 ianuarie 2009), o valoarea de 22 Euro/mp pentru terenul expropriat, care reprezintă o valoare apropiată de pretenția reclamantului, de 75 lei (23 Euro/mp), solicitată prin cererea de chemare în judecată, modificată prin concluziile scrise formulate la fond, prin care a solicitat între 18 Euro/mp și 23 Euro/mp.

            Concluzia expertului M.I., desemnat de expropriator, (12 lei/mp) nu a fost validată de instanță, motivat de faptul că acesta a stabilit același cuantum al despăgubirilor și pentru data de 28 noiembrie 2007 și pentru data de 19 ianuarie 2009, în condițiile unei notorii fluctuații a pieței imobiliare.

            Întrucât doi dintre experții desemnați au stabilit o valoare de 22 Euro/mp pentru terenul expropriat, față de dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, suma cuvenită reclamantului cu titlu de despăgubiri este de 18 Euro/mp.

            Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., criticând-o pentru următoarele motive:

            Decizia civilă a fost pronunțată cu încălcarea legii - art. 304 pct. 9 teza ultimă C. proc. civ.

            Astfel, Curtea de Apel a pronunțat hotărârea cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (2), art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, precum și art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004.

            Art. 26 din Legea nr. 33/1994 reglementează modalitatea determinării despăgubirilor pe cale judiciară.

            Sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele”, nu poate indica decât prețul de tranzacționare al acestor imobile, menționat în contractele de vânzare-cumpărare și nicidecum „prețul de ofertare” postat pe diverse pagini de internet sau în diferite ziare.

            Expertul M.I., propus de recurentă, a stabilit valoarea despăgubirii în raport de „prețurile de tranzacționare”, astfel cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare autentificate de BNP I.C. și din adresele nr. 5359 din 06 august 2008 eliberată de Primăria comunei Rafov și nr. 582 din 24 iunie 2008 emisă de BNP I.C., respectând astfel dispozițiile legale enunțate.

            Instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, care prevăd că „despăgubirea se consemnează pe numele titularului și va fi eliberată în baza cererii formulată în acest sens, însoțită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii.”

            Or, soluția curții de apel privind obligarea pârâtului de a plăti despăgubirea în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, contravine acestor dispoziții legale.

            Solicită admiterea recursului și, în principal, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului, cu consecința menținerii hotărârii de fond, iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate, în sensul obligării pârâtului la plata diferenței dintre despăgubirea consemnată (5400,90 lei) și despăgubirile stabilite de instanța de apel (2700 Euro) și doar de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii.

            Analizând decizia civilă recurată, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

            Stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44 din Constituție).

            În stabilirea valorii despăgubirii cuvenite reclamantului instanța de apel a avut în vedere, contrar prevederilor art. 26 din lege, doar prețurile indicate în diverse oferte imobiliare, care nu se confundă cu prețul de circulație întrucât criteriul în determinarea cuantumului despăgubirii îl constituie prețul de vânzare, de tranzacționare al bunului și nu ofertele inserate în publicitatea din presă ori de pe paginile de internet, perspectivă din care se constată că primul motiv de recurs este fondat.

            Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

            La evaluarea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța țin seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de acestea […]”.

            Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7260 din 12 decembrie 2008 de către BNP I.C. și din adresele nr. 5359 din 06 august 2008 emisă de Primăria comunei Rafov și nr. 582 din 24 iunie 2008 emisă de BNP „I.C.”, rezultă că prețurile cu care se tranzacționează terenurile în zona respectivă se situează între 0,11 RON/mp și 4 RON/mp, cu mult mai mici decât despăgubirea oferită reclamantului de expropriator.

            Expertiza dispusă de instanța de apel, având ca obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, astfel cum rezultă din mențiunile din încheierea pronunțată la data de 5 mai 2008, a avut în vedere prețurile inserate în rubricile de mică publicitate și internet și a ajuns la concluzia că „valoarea unitară a terenului în litigiu este de 24 Euro/mp”, stabilind pentru terenul în litigiu o valoare de 32.709,60 Euro.

            Este fondată critica prin care recurentul a susținut încălcarea de către decizia recurată a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece expertiza efectuată în cauză și însușită de instanță nu s-a raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel, în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

            Întrucât instanța a stabilit despăgubirea cuvenită reclamantului prin raportare la alte criterii decât cele prevăzute de norma legală enunțată, hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea legii.

            În ce privește contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar de intimat, acesta nu este concludent și nu poate fi luat în considerare, având în vedere data la care este încheiat, respectiv 23 martie 2009.

            Art. 26 din Legea nr. 33/1994 stabilește atât criteriile de determinare a despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului și prejudiciul cauzat expropriatului, cât și momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, respectiv „data întocmirii raportului de expertiză”.

            Or, față de împrejurarea că expertul desemnat de instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirii în raport de cursul leu/Euro la data de 01 octombrie 2008, valoarea prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 26 martie 2009 este neconcludentă.

            Critica privind încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora despăgubirea consemnată pe numele titularului va fi eliberată în baza hotărârii judecătorești definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii, nu se mai impune a fi analizată în contextul soluționării irevocabile a cauzei prin admiterea recursului pârâtului.

            Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că susținerile recurentului pârât Statul Român, prin C.N.A.D.R.N. SA, sunt, în parte, fondate, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul exercitat de această parte și va modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 24 din 7 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova, ca nefondat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

            Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA, împotriva deciziei nr. 24 din 2 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

            Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 24 din 7 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova, ca nefondat.

            Irevocabilă.

            Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2010.