Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 7804/105/2007 reclamanta SC P.P.C. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Statul Roman prin C.N.A.D.N.R. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună stabilirea despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 996,36 mp, constând în valoarea reală a terenului și prejudiciul cauzat pentru suprafața expropriată situată în intravilanul municipiului Ploiești.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 70 din 29 octombrie 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a dispus exproprierea terenului său de 996,36 mp pentru suma de 40.740,44 lei considerându-l eronat teren extravilan, iar acest preț este derizoriu, nereprezentând valoarea reală a suprafeței și nici prejudiciul cauzat societății.
A mai precizat reclamanta că este vorba de un teren de aproape 1000 mp situat în intravilan, într-o zonă cu o puternică dezvoltare economică, pe care urma să realizez un hotel și alte edificii, astfel că în opinia sa i se cuvine o despăgubire de 800.000 Euro.
În baza art. 115 C. proc. civ., pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pe considerentul că expropriatorul a stabilit corect cuantumul despăgubirilor, iar terenul este amplasat pe centura Ploiești Vest și nu în zona urbană a orașului, cum eronat a susținut reclamanta, fiind o zonă fără construcții și fără utilități, cu categoria de folosință arabil.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 88 din 14 ianuarie 2009 Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantei o despăgubire de 46.629,65 Euro, reprezentând valoarea reală a terenului expropriat din Ploiești, jud. Prahova, în suprafață de 996,36 mp, plata acestei despăgubiri urmând a se efectua în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, la cursul de referință BNR din ziua efectuării plății.
În baza aceleiași hotărâri, s-a respins capătul de cerere privind plata prejudiciului cauzat reclamantei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta SC P.P.C. SRL, cât și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - C.N.A.D.N.R.
Prin decizia civilă nr. 226 din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că atât reclamanta, cât și intimata și-au exprimat nemulțumiri cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate de instanța de fond, prima pe considerentul că suma acordată este prea mică în raport de valoarea actuală de circulație a terenurilor și nu include daunele ce i-au fost aduse prin măsura exproprierii, iar cea de-a doua motivat de faptul că despăgubirea acordată nu reflectă valoarea terenului, fiind excesivă, instanța va proceda la analizarea concomitentă a acestor critici.
În ceea ce privește modul de stabilire a despăgubirilor pentru imobilele expropriate, art. 26 din Legea 33/1994 prevede că acesta se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, în alin. (2) al aceluiași text statuându-se că la efectuarea calculului acestor despăgubiri, atât experții, cât și instanța, vor ține seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de acest fel din unitățile administrativ teritoriale, data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare dovezile depuse acestea.
Faptul că valoarea de 39 Euro/mp poate fi apreciată ca reprezentând prețul cu care se vând asemenea terenuri în unitatea administrativ teritorială în aceeași zonă rezultă din împrejurarea că în luna septembrie 2009 (în perioada de criză financiară C.N.A.D.N.R. a expropriat aceleiași contestatoare încă o suprafață de 659 mp aflată în această locație pentru care i-a oferit o despăgubire de 36 Euro/mp potrivit hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 129 din 2 septembrie 2009 depusă în fața instanței de apel.
Sub aspectul daunelor solicitate de contestatoare, din fișa de estimare totală a despăgubirilor (fila 84 dosar fond) rezultă că la calculul valorii despăgubirii cuvenite contestatoarei algoritmul de calcul utilizat a avut în vedere prejudiciul individual suferit de aceasta, fără să mai reiasă vreo altă despăgubire, ca urmare a rezultării unui rest de teren inutilizabil.
Având în vedere cuprinsul raportului de expertiză, în mod corect s-au respins obiecțiunile reclamantei vizând această lucrare, iar în atare context este evident că valoarea despăgubirilor stabilite de instanța de fond respectă dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, astfel încât criticile formulate de ambele părți sub acest aspect sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse, neimpunându-se nici completarea probatorii lor în sensul refacerii expertizei în fața instanței de apel.
In ceea ce privește nemulțumirea apelantului-pârât în sensul că nu s-a ținut cont că suma de 13.949,04 Euro este consemnată la C.E.C pe numele reclamantei, instanța a înlăturat-o, urmând ca după soluționarea raportului juridic dedus judecății, o atare problemă să fie rezolvată în faza de executare silită în funcție de împrejurarea dacă, până la acel moment, reclamanta va ridica sau nu suma în discuție.
Totodată, a fost respinsă și critica apelantei-pârâte, în sensul că raportul de expertiză a fost întocmit cu încălcarea disp. art. 25 din Legea nr. 33/1994 , fiind lovit de nulitate absolută.
Chiar dacă la momentul când s-a dispus încuviințarea probatoriilor la 11 ianuarie 2008 (fila 23 verso dosar fond) instanța nu a folosit sintagma „ raport de expertiză comun efectuat de o comisie de trei experți", o atare împrejurare nu este de natură să producă părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anulare actului întocmit în aceste condiții.
Că, în speță, este vorba de un raport comun de expertiză (care nu cuprinde însă un punct de vedere unic asupra evaluării terenului, întrucât în lege nu se prevede acest lucru, iar experții nu pot fi obligați să ajungă la același punct de vedere privind valoarea terenului) rezultă chiar din lucrarea expertului desemnat de expropriator care se intitulează „propuneri privind elaborarea raportului de expertiză comun" și unde învederează că a fost convocat de expertul instanței pentru a se pune de acord asupra elaborării raportului comun de expertiză, punctul său de vedere fiind atașat lucrării efectuate de ceilalți doi experți desemnați în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - C.N.A.D.N.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că decizia recurată este supusă modificării în temeiul textului menționat, având în vedere că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Instanța de apel în mod nelegal a respins apelul formulat de către Statul Roman prin C.N.A.D.N.R., fără să acorde cuvântul pe probe, deși acestea au fost solicitate prin motivele de apel, în condițiile în care si instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără să țină seama de dispozițiile imperative ale Legii nr. 33/1994.
În privința imobilelor expropriate, despăgubirea se stabilește în condițiile art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994. Cu toate că, potrivit acestor dispoziții, constituirea comisiei de experți era obligatorie pentru instanța (a se vedea si decizia Î.C.C.J., secția civilă, - 6979/2006) aceasta nu s-a constituit in condițiile prevăzute de lege, respectiv nu a întocmit un raport comun, expertul desemnat de către statul român înțelegând să formuleze obiecțiuni și punct de vedere separat, ori acesta este un membru al comisiei de experți si nu un expert parte, cum greșit s-a înțeles.
Totodată, atât instanța de fond, cât și comisia de experți nu au respectat dispozițiile legale la stabilirea despăgubirilor, nefăcând dovada prețurilor cu care se vând în mod real terenurile de același fel din unitatea administrativ-teritorială unde este amplasat terenul, raportându-se doar la prețuri din mica publicitate, drept pentru care, instanța de apel trebuia să se aplece asupra acestor aspecte și să încuviințeze refacerea expertizei.
Prin decizia nr. 5721 din 19 mai 2009, Î.C.C.J. a lămurit înțelesul sintagmei "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele" care are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare și nu în ofertele de preț ale agențiilor imobiliare, ori preturile extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel în aceeași unitate administrativ-teritorială."
Deși, sarcina probei revenea reclamantei, aceasta nu a făcut dovada altui preț de vânzare a terenului și nici a producerii vreunui prejudiciu prin realizarea Centurii de Vest a Ploieștiului, acesta constituind încă un motiv pentru care instanța de apel trebuia să ne admită apelul și pe fond să respingă acțiunea reclamantei, ca nefondată.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de apel a pronunțat decizia recurată la termenul de judecată din data de 7 decembrie 2009, considerat prima zi de înfățișare, termen la care apelantul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – C.N.A.D.N.R. a fost prezent prin avocat L.S., fără delegație de reprezentare, motiv pentru care nu i s-a putut acorda cuvântul cu privire la cererea de probatorii solicitată prin cererea de apel. De altfel, apelantul avea obligația legală să depună înscrisurile pe care dorea să le administreze odată cu cererea de apel, astfel cum prevăd art. 112 alin. (2) și art. 116 alin. (1) coroborat cu art. 298 C. proc. civ., căci, în aceste condiții, instanța avea obligația de a le pune în discuție, pentru a stabili dacă le încuviințează sau nu, în raport de concludența și pertinența lor, înscrisurile constând în contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenuri asemănătoare ca valoare fiind relevante și sub aspectul necesității încuviințării unei noi expertize în apel. De altfel, recurentul-apelant avea posibilitatea administrării unor astfel de probe și în recurs, în temeiul art. 305 C. proc. civ., însă nici în această fază procesuală nu a făcut dovada susținerilor sale.
Recurentul, exercitându-și defectuos drepturile procesuale, nu poate invoca, pentru a obține protecția unui drept, propria culpă, astfel că Înalta Curte va înlătura ca nefondată critica din recurs referitoare la încălcarea de către instanța de apel a normelor legale în materia administrării probelor.
În ceea ce privește critica privind modul greșit de stabilire a despăgubirilor, în raport de dispozițiile art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte consideră că și aceasta este nefondată deoarece, potrivit art. 26 alin. (2), la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Prin urmare, prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză se poate dovedi cu contractele autentice de vânzare-cumpărare, care exprimă cel mai convingător prețul rezultat în urma întâlnirii cererii și ofertei, însă, în lipsa unor astfel de dovezi, nimic nu împiedică o evaluare care să aibă în vedere alte criterii de evaluare precum: ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile mică publicitate pentru imobile de același fel, criteriu care a fost avut în vedere la efectuarea expertizei de evaluare din prezenta cauză.
Potrivit regulii exprimate în adagiul „probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negat”, pârâtul are și el sarcina de a proba ceea ce afirmă, astfel că, în absența oricăror probe din care să rezulte că prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel este mai mic decât cel stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză, susținerile sale privind o evaluare greșită a despăgubirilor acordate sunt nedovedite.
Cu privire la critica privind nulitatea raportului de expertiză efectuat în cauză în raport de împrejurarea că expertul desemnat de expropriator a formulat un punct de vedere separat și obiecțiuni la raportul de expertiză, ceea ce face ca expertiza să nu exprime un punct de vedere comun al echipei de experți, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte consideră că și aceasta este nefondată, în considerarea faptului că legea nu prevede decât modalitatea de lucru în echipă, iar nu și concluzii concordante ale celor trei experți, care să se reflecte într-un punct de vedere comun. Astfel fiind, nu există motiv de nulitate absolută a raportului de expertiză pentru încălcarea dispozițiilor legale.
Având în vedere toate aceste argumente, Înalta Curte apreciază că nu este incident în cauză motivul de recurs invocat și, în raport de dispozițiile art. 312 pct. 1 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
Văzând prevederile art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurent la 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante, la solicitarea acesteia și în raport de chitanțele atașate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii împotriva deciziei nr. 226 din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă pe recurent la 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2010.