Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 428 din 14 octombrie 2009, Tribunalul Arad, secția civilă, a anulat ca netimbrată acțiunea civilă formulată de reclamantul O.R.G. împotriva pârâților Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin acțiunea civilă înregistrată la data de 30 iunie 2008, reclamantul O.R.G. a chemat în judecată în calitate de pârâți Ministerul Justiției București și Administrația Națională a Penitenciarelor București, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 7.000.000 lei, reprezentând despăgubiri morale.
In motivare, reclamantul a arătat că, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, cele două instituții pârâte, erau obligate să-i asigure accesul la internet, respectiv poștă electronică.
De asemenea, a arătat că din data de 23 aprilie 2002 când a intrat în vigoare Legea nr. 223/2002 pentru aprobarea O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cele doua instituții erau obligate să-i asigure, pentru respectarea dreptului la petiționare, un acces prin poștă electronică.
In raport de obiectul cauzei, instanța a stabilit cuantumul taxei de timbru datorată de reclamant potrivit prevederilor Legii nr. 146/1997 la suma de 73.186,52 lei taxă judiciară de timbru și 5,00 lei timbru judiciar, comunicând reclamantului obligația de timbrare sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
La termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2009, instanța a pus în vedere reclamantului să timbreze acțiunea cu suma de 73,186,52 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
Reclamantul a formulat cerere de reexaminare a obligării sale la plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, cerere care a fost respinsă prin încheierea din data de 24 noiembrie 2009.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termen legal reclamantul, considerând că este netemeinică și nelegală.
In motivarea apelului s-a arătat faptul că reclamantul, fiind o persoană în executarea unei pedepse privative de libertate este discriminat în raport cu cetățenii care se bucură de libertatea lor pentru aceea că îi este interzis accesul la o utilitate publică cum este poșta electronică - internetul, motiv pentru care a formulat acțiunea ce face obiectul cauzei de față, întemeindu-se pe dispozițiile în materie ale O.G. nr. 137/2000.
Potrivit art. 27 alin. (1) și (3) ale acestui act normativ, acțiunile în instanță prin care se invocă discriminarea diverșilor titulari în exercitarea unor drepturi conferite de lege, este scutită de plata taxelor judiciare, din care cauză soluția pronunțată de Tribunalul Arad este nelegală.
In apel, s-a cerut citarea în proces și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitare ce a fost respinsă potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., constatând că această instituție nu a fost parte în procesul judecat de instanța de fond, astfel încât, nu se poate dispune introducerea sa în cauză pentru prima dată în apel.
Totodată, având în vedere temeiul juridic al acțiunii reclamantului, Curtea a constatat ca acesta nu datorează taxele judiciare din apel (4 lei taxă timbru și 0,15 lei timbru judiciar), fixate inițial în raport de soluția pronunțată de tribunal.
Prin decizia civilă nr. 324 din 15 decembrie 2009 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamant, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că la data de 20 iunie 2008 reclamantul O.R.G. a înregistrat la Tribunalul Arad o acțiune în despăgubiri pentru refuzul autorităților de a-i permite accesul la poșta electronică și internet, datorat situației sale de condamnat aflat în executarea unei pedepse privative de libertate.
Inițial, a indicat ca pârâți în cauză Ministerul Justiției București și Administrația Națională a Penitenciarelor București, însă, ca urmare a solicitării instanței de a preciza temeiul cererii sale de scutire de la plata taxelor judiciare stabilite de instanță (f. 25 dosar de fond - încheierea de ședință din 24 septembrie 2008), reclamantul a indicat în scris că printre temeiurile de drept pe care se bazează acțiunea sa pentru stabilirea răspunderii delictuale a autorităților statului, se numără și O.G. nr. 137/2000, pentru că respectiva culpă a pârâților este în realitate discriminarea sa nejustificată, motiv pentru care, potrivit art. 27 al acestui act normativ, a susținut că acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare.
Printr-o altă notă scrisă, reclamantul a menționat din nou temeiul juridic al acțiunii ca fiind O.G. nr. 137/2000, ocazie cu care a cerut și citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Aceste precizări nu au fost însă discutate, întrucât între timp, se afla deja în curs de judecată cererea de reexaminare formulată de reclamant împotriva încheierii din 24 noiembrie 2008, prin care i se respinsese cererea de scutire de la plata taxelor judiciare.
Cererea de reexaminare a fost respinsă prin încheierea de ședință din 22 ianuarie 2009.
La data de 4 februarie 2009, Tribunalul Arad a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea unei excepții de neconstituționalitate cuprinsă în O.U.G. nr. 47/2008, împotriva încheierii reclamantul declarând recurs.
Prin decizia civilă nr. 367 din 13 aprilie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis recursul reclamantului și a casat încheierea recurată, cu trimiterea dosarului la aceeași instanță pentru continuarea judecății.
In considerentele deciziei menționate care, prin efectul ei irevocabil a intrat în puterea lucrului judecat, Curtea a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
După retrimiterea dosarului la Tribunalul Arad, această instanță a anulat ca netimbrată acțiunea reclamantului.
Instanța de apel a concluzionat că din prezentarea acestor date, rezultă cu certitudine că acțiunea reclamantului nu era supusă timbrării, precum și faptul că soluția de anulare ca netimbrată a acțiunii sale se impune a fi desființată cu trimitere spre rejudecare în fond la aceeași instanță, ocazie cu care se va dispune și citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, așa cum și-a precizat reclamantul acțiunea și cum de altfel prevede, cu titlu obligatoriu, art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000.
Împotriva acestei decizi a declarat recurs pârâtul Ministerul justiției, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In motivarea recursului, pârâtul a arătat că în mod greșit instanța de apel a reținut că acțiunea reclamantului nu era supusă timbrării, întrucât acesta nu se afla în niciuna din situațiile prevăzute de lege ca fiind scutite de taxa judiciară de timbru.
Față de obiectul cererii reclamantului, respectiv, acordarea de despăgubiri în vederea reparării prejudiciului pe care l-ar fi suferit prin îngrădirea dreptului la corespondență, acțiunea acestuia era supusă timbrajului în condițiile legii, soluția primei instanțe de anulare a cererii ca netimbrată fiind soluția care se impunea în cauză.
Recursul este nul în considerarea argumentelor ce succed:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) din același cod, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia, dacă este posibilă încadrarea lor într-unui din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Per a contrario, rezultă că, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea unuia din cazurile reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată a instanței, raportat la motivul de recurs invocat.
Prin cererea de recurs însă, pârâtul a invocat incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere modificarea unei hotărâri când aceasta „...este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii."
In speță, în conținutul motivelor de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală, de către recurent, a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.
Astfel, motivarea deciziei recurată se referă la incidența în cauză a dispozițiilor O.G. nr. 137/2000 ca temei juridic al acțiunii reclamantului, act normativ ce prevede scutirea de plata taxei judiciare de timbru prin dispozițiile art. 20 alin. (1), normă a cărei neobservare, instanța de apel a sancționat-o prin desființarea soluției primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.
Or, din formularea motivelor de recurs reiese că recurentul a invocat inexistența în dispozițiile Legii nr. 146/1997 a unei norme de facilitate fiscală sub forma scutirii de taxă judiciară de timbru pentru cererile și acțiunile în justiție având acest obiect, caz în care, Înalta Curte constată că argumentele expuse sunt străine de considerentele deciziei date în apel.
In atare situație, când în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici referitoare la hotărârea supusă acestei căi de atac, cu indicarea aspectelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la considerentele instanței în justificarea acesteia, sancțiunea ce intervine este nulitatea recursului.
Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv stabilit prin norme de procedură imperative pentru legala sa exercitare, iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu niciunei ipoteze dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și, în plus, constatându-se că nu este incident niciun motiv de ordine publică ce ar fi putut fi invocat și din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva deciziei civile nr. 324 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 octombrie 2010.