Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 357 din 29 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, în dosarul nr. 745/117/2008, astfel cum a fost îndreptată, din oficiu, prin încheierea nr. 119/Cod civil din 30 iunie 2009, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții C.S.A. și C.T., împotriva pârâților H.E. și STATUL ROMÂN, prin C.N.A.D.N.R. SA, de sub autoritatea Ministerului Transportului, Construcțiilor și Turismului, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală.
A fost admisă cererea reconvențională formulată de reclamanta H.E., în contradictoriu cu Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA.
In consecință, a fost anulată parțial Hotărârea nr. 17 din 27 august 2007 a C.N.A.D.N.R. SA (art. 2) și s-a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei reconvenționale H.E. pentru terenul în suprafață de 1.457 mp, situat in localitatea Gilău, categoria de folosință arabil extravilan DN1, tarlaua 19, parcela nr. 10, identificat prin nr. cadastral 2602, la suma de 36.425 Euro, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin hotărârea atacată, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat, în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 198/2004, în cuantum de 80.744,46 lei, reprezentând echivalentul sumei de 24.769 Euro, în favoarea numiților H.A., C.S.A. și C.T., ca persoane aparent îndreptățite la despăgubiri.
Conform Titlului de proprietate nr. 5357/174 din 19 septembrie 1994 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, în favoarea lui H.A. s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la terenul extravilan în suprafață de 2.000 mp, tarlaua nr. 19, parcela nr. 10. Prin „procesul verbal" încheiat la data de 2 aprilie 1992, beneficiarul titlului de proprietate s-a obligat să transmită dreptul de proprietate în favoarea reclamanților cu privire la terenul în suprafață de 20 ari.
Având în vedere că nu s-a respectat cerința încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, potrivit Titlului X - circulația juridică a terenurilor - din Legea nr. 247/2005, reclamanții C.S.A. și C.T. neavând calitatea de proprietari asupra terenului expropriat, în ședința publică din data de 04 iulie 2008, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamanților în formularea prezentei acțiuni.
Conform certificatului de moștenitor nr. 70/2000, eliberat de B.N.P. A.G.P. în dosarul succesoral nr. 84/2000, pârâta H.E. are calitatea de unic moștenitor al defunctului H.A., decedat la data de 23 februarie 2000, în calitate de soție supraviețuitoare, calitate în raport cu care tribunalul a apreciat că este neîntemeiată excepția lipsei de interes a reclamantei reconvenționale H.E. în formularea cererii reconvenționale. Excepția a fost respinsă ca neîntemeiată în ședința publică din data de 04 iulie 2008.
Referitor la fondul cauzei, tribunalul a constatat că prin raportul de expertiză întocmit de comisia formată din experții C.R., B.E. și G.P. s-a stabilit că parcela de 1.457 mp, cu datele cadastrale menționate în hotărârea de expropriere, are valoarea de circulație de 30 Euro/mp în zona neexcavată și 17 Euro/mp în zona excavată, deci, în total, 30.684 Euro.
Având în vedere diferența semnificativă sub aspectul valorii de circulație a suprafeței de teren excavată față de cea neexcavată, instanța a încuviințat efectuarea unei contraexpertize în cauză.
Prin raportul întocmit de comisia formată din experții L.N.A., C.S.C. și B.G., s-a stabilit că terenul în litigiu nu este afectat de lucrări de excavații, iar valoarea de circulație este de 25 Euro/mp, rezultând astfel o valoare totală de 36.425 Euro, având în vedere cursul leu/Euro din data de 23 martie 2009 (4,2946 lei/Euro).
Cu toate că valoarea de circulație a fost determinată atât la momentul emiterii hotărârii de expropriere, cât și la momentul întocmirii raportului de expertiză, instanța a apreciat, raportat la prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/ 1994, că despăgubirea se impune se fie stabilită la momentul efectuării raportului de expertiză și a dispus ca atare, stabilind cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei - pârâte H.E. la suma de 36.425 Euro, în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termenul legal, toate părțile.
Prin decizia civilă nr. 304A din 11 noiembrie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis, în parte, apelul declarat de reclamanți și, în parte, apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R., a modificat în parte sentința, în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale active; a admis cererea principală și cererea reconvențională; a înlăturat dispoziția privind anularea parțială a Hotărârii nr. 17 din 27 august 2007 a C.N.A.D.N.R.; a menținut cuantumul despăgubirilor la 156.431 lei, reprezentând echivalentul a 36.425 Euro, precum și dispozițiile vizând plata cheltuielilor de judecată și a constatat că pârâta-reclamantă H.E. a renunțat la apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 357 din 29 mai 2009.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat, în ceea ce privește apelul reclamanților, că, în mod corect, prin hotărârea atacata, s-a stabilit că despăgubirile în urma exproprierii se cuvin atât pârâtei H.E., cât și reclamanților, în condițiile în care, potrivit art. 5 pct. 5 din Legea nr. 198/2004, în ipoteza în care despăgubirile sunt solicitate de mai multe persoane aparent îndreptățite, se consemnează pe numele tuturor, urmând să fie împărțite potrivit legii civile.
În plus, art. 9 al aceluiași act normativ special prevede persoanele care au calitate procesuală pentru a contesta cuantumul despăgubirilor consemnate în condițiile art. 5 mai sus arătat, respectiv expropriatul și orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubiri pentru exproprierea imobilului.
Instanța a reținut că imobilul în litigiu, ce face parte dintr-o suprafață de 20 de ari, reprezintă proprietatea pârâtei H.E., ca unic moștenitor al lui H.G.A., căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul nr. 5357/174 din 19 septembrie 1994, iar reclamanții sunt promitenți cumpărători ai acestui teren, în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat cu proprietarul în 1992.
Instanța de apel a înlăturat argumentul primei instanțe în susținerea soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale active, legat de neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică potrivit Titlului X, Legea nr. 247/2005, cu motivarea că împrejurarea arătată nu este relevantă în etapa de față, în care calitatea procesuală de a contesta cuantumul despăgubirilor consemnate aparține proprietarilor tabulari și persoanelor aparent îndreptățite la plata despăgubirilor, inclusiv reclamanților, în calitate de promitenți cumpărători.
Relevanța existenței contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică apare în etapa ulterioară contestării despăgubirilor, respectiv a eliberării sumei consemnate cu titlu de despăgubiri, în sensul că, dacă plata despăgubirilor este solicitată de mai multe persoane în concurs, despăgubirea va fi eliberată numai titularilor drepturilor dovedite cu acte autentice, potrivit art. 5 pct. 5 din Legea nr. 198/2004.
In ceea ce privește cuantumul despăgubirilor și modul în care s-a efectuat raportul de expertiză, s-a apreciat ca fiind nefondate criticile reclamanților și ale pârâtei C.N.A.D.N.R.
Potrivit contraexpertizei judiciare efectuate de o comisie de trei experți, valoarea de circulație a imobilului la data exproprierii era de 50.995 Euro, iar valoarea de circulație a parcelei de teren la data întocmirii raportului de expertiză, martie 2009, era de 36.425 Euro.
Deși pârâta apelantă susține că această expertiză s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale, respectiv ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece nu s-a ținut seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, Curtea a înlăturat această critică, deoarece comisia de experți a avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică pentru imobile similare, nu numai oferte de vânzare identificate pe internet, cum susține apelanta. La ambele rapoarte de expertiză efectuate la fondul cauzei au fost atașate contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile similare, care au format convingerea experților cu privire la valoarea de circulație a imobilelor în zona respectivă.
Așadar, instanța de fond a stabilit valoarea despăgubirilor în mod legal, având în vedere probe solide pentru constatarea valorii de circulație a imobilului în litigiu. Deși a fost contestată prima expertiză, valorile stabilite de cele două rapoarte de expertiză sunt sensibil egale, 30.684 Euro și 36.425 Euro.
Suma de 36.425 Euro reprezintă, de altfel, valoarea la data efectuării raportului de expertiză, dată la care trebuie apreciat cuantumul despăgubirilor contestate de persoanele îndreptățite, în raport de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
In ceea ce privește apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R., acesta este fondat numai cu privire la înlăturarea din sentință a dispoziției privind anularea parțială a Hotărârii nr. 17 din 27 august 2007, întrucât aceasta s-a făcut cu respectarea art. 7 din Legea nr. 198/2004 și nu există motiv de nulitate relativă, însă stabilirea cuantumului despăgubirilor nu s-a făcut corect, motiv pentru care din Hotărârea nr. 17/2007 a fost modificat numai cuantumul acestor despăgubiri, modificare care este permisă de disp. art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Împotriva deciziei mai sus menționată a declarat recurs, în termen legal, pârâta C.N.A.D.N.R. S.A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și susținând că modificarea hotărârii recurate nu este posibilă decât în condițiile administrării probei cu expertiză tehnică judiciară.
In prealabil, s-a învederat că din eroare s-a consemnat în considerentele deciziei recurate faptul că instanța admite cererea reclamanților, fapt care echivalează cu admiterea în totalitate a cererii, în condițiile în care din considerente rezultă că instanța de apel a admis doar parțial cererea acestora, în sensul în care a constatat că intimații-reclamanți sunt persoane aparent îndreptățite la despăgubire, deci nu se poate stabili în acest moment obligația de plată către aceștia a despăgubirii.
S-a susținut că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 129 C. proc. civ. și art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Astfel, în mod nelegal, instanța de apel, prin respingerea probei cu expertiză solicitată de recurentă și prin confirmarea soluției instanței de fond, a încălcat art. 26 din Legea nr. 33/1994, în condițiile în care instanța de fond omologase un raport de expertiză prin care experții nu au determinat despăgubirea prin raportare la prețul pieței, ci în baza unei unice metode pur tehnice, care a fost tratată în mod vădit eronat în defavoarea statului român.
Contrar considerentelor instanței de apel, raportul de contraexpertiză nu s-a fundamentat pe informații relevate de contracte de vânzare-cumpărare, la raportul sus-menționat fiind atașate contracte încheiate în anul 2007, iar nu în anul 2009, la un moment apropiat de cel al întocmirii raportului de contraexpertiză.
Astfel, raportul de contraexpertiză în temeiul căruia instanța de fond și-a întemeiat soluția are la bază 3 contracte de vânzare, respectiv nr. 1758/2007, nr. 2086 din 21 septembrie 2007 și nr. 1727 din 10 decembrie 2007, în condițiile în care raportul de contraexpertiză a fost întocmit în data de 3 aprilie 2009.
Recurenții au arătat, totodată, că instanța a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea rolului activ, deoarece ar fi trebuit să sesizeze aceste inadvertențe, legate de data contractelor și data întocmirii raportului de expertiză, nefiind obligată să adopte concluziile unui raport de expertiză vădit eronat și nelegal, având posibilitatea și, mai mult obligativitatea, în virtutea rolului activ, să discearnă în privința dovezilor administrate.
Prin notele scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată din 17 septembrie 2010, recurenta - pârâtă a reiterat excepțiile lipsei calității procesuale a reclamanților C. și a lipsei de interes în persoana acestora, în formularea cererii principale.
La acel termen de judecată, Înalta Curte a reținut excepțiile spre soluționare odată cu recursul, urmând a se pronunța cu prioritate asupra admisibilității reiterării, din perspectiva neatacării cu recurs a dispoziției instanței de apel de respingere a excepției lipsei calității procesuale active.
La același termen, recurenta - pârâtă a depus contracte de vânzare-cumpărare datate 2009 și 2010, privind vânzarea unor terenuri situate în aceeași zonă cu cel în litigiu, precum și alte înscrisuri pe baza cărora se tinde la dovedirea prețului real al terenului.
Față de excepțiile procesuale invocate de către recurentă, Înalta Curte constată că acestea au fost invocate încă din faza judecății în primă instanță, iar excepția lipsei calității procesuale active a fost, inițial, admisă de către prima instanță, dar a fost respinsă în apel, urmare a admiterii căii de atac.
Reiterarea unei excepții procesuale respinse în apel este posibilă doar prin cererea de recurs, sub forma unei critici de nelegalitate a dispoziției de respingere a excepției, urmărindu-se modificarea acesteia și admiterea apelului.
In această ipoteză, este lipsit de relevanță eventualul caracter de ordine publică al excepției, din moment ce reprezintă un simplu motiv de recurs, în legătură cu care interesează doar dacă a fost respectat termenul de declarare a căii de atac.
In cauză, reiterarea excepției, prin notele scrise depuse pentru termenul din 17 septembrie 2010, a avut loc cu depășirea termenului de recurs prevăzut de art. 301 C. proc. civ., de 15 zile de la comunicare, ce s-a împlinit la data de 6 ianuarie 2010.
Ca atare, invocarea unui motiv de recurs formulat peste termenul legal este inadmisibilă, astfel încât dispoziția de respingere a excepției a intrat în puterea lucrului judecat și nu poate fi cercetată, sub aspectul legalității, de către această instanță de control judiciar.
In ceea ce privește excepția lipsei de interes a reclamanților în promovarea cererii principale, se observă că argumentele invocate în susținerea excepției de către pârâtă coincid cu cele vizând excepția lipsei calității procesuale active, întemeiate pe absența calității reclamanților de persoane îndreptățite la despăgubiri, motiv pentru care instanța de apel a analizat o singură dată aceste argumente, apreciind că reclamanții au interes și legitimare procesuală.
Ca atare, s-a considerat că este vorba despre una și aceeași excepție, procedându-se la calificarea juridică a acesteia ca vizând legitimarea procesuală activă, ce a fost soluționată în consecință.
In aceste condiții, nu se impune cercetarea susținerilor recurentei privind excepția lipsei de interes distinct de cea a lipsei calității procesuale active, fiind suficiente considerentele deja expuse referitoare la inadmisibilitatea reiterării în speță a acestei din urmă excepții procesuale.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Recurenta-pârâtă a susținut, în primul rând, existența unei contradicții între dispozitivul deciziei de apel recurate și considerentele acesteia, în sensul că, deși cererea reclamanților a fost admisă în totalitate, din considerente rezultă că instanța de apel a admis doar parțial cererea, în sensul în care a constatat că intimații-reclamanți sunt persoane aparent îndreptățite la despăgubire, deci nu se poate stabili în acest moment obligația de plată către aceștia a despăgubirii.
Se observă că recurenta nu formulează critici împotriva dispoziției de admitere a cererii principale pe aspectul legalității stabilirii despăgubirilor în favoarea mai multor persoane aparent îndreptățite, în aplicarea art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004, ci solicită modificarea acesteia în ceea ce privește limitele admiterii, în acord cu soluția, astfel cum este reflectată în motivarea deciziei.
Înalta Curte apreciază că recurenta nu are interes în susținerea acestui motiv de recurs, posibil a fi invocat exclusiv de către partea în proces vizată de dispoziția ce se pretinde a fi fost echivoc formulată, respectiv de către reclamanți, însă, chiar dacă s-ar reține întrunirea cerinței interesului în persoana recurentei, se constată că susținerile cu acest obiect sunt nefondate.
Prin contestația formulată în prezenta cauză, reclamanții au solicitat stabilirea de către instanța de judecată a despăgubirilor, în aplicarea art. 9 și următoarele din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, nemulțumiți fiind de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile legii, prin hotărârea administrativă emisă de C.N.A.D.N.R.
Pretențiile din cererea de chemare în judecată, astfel formulate, au fost admise în totalitate, instanța procedând la stabilirea despăgubirilor în favoarea reclamanților, alături de pârâta - reclamantă H.E.
Împrejurarea că, până la plata efectivă a despăgubirilor, reclamanții și pârâta - reclamantă au doar calitatea de persoane aparent îndreptățite, în termenii art. 5 alin. (5) din lege, nu înseamnă că pretențiile reclamanților au fost admise doar în parte, astfel cum, în mod greșit, s-a pretins prin motivele de recurs, atât timp cât finalitatea urmărită prin promovarea acțiunii de față, respectiv stabilirea despăgubirilor de către instanța de judecată, a fost atinsă în totalitate.
Ca atare, motivul de recurs vizând aplicarea corectă a dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., în raport de soluția reflectată în considerente, este nefondat și urmează a fi respins.
In ceea ce privește fondul cauzei, se constată că instanța de apel nu a făcut o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994, totodată, a apreciat greșit puterea doveditoare a probelor administrate pe aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, context în care Înalta Curte va analiza criticile recurentei prin prisma cazului din art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport și de înscrisurile depuse în recurs.
Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - la prevederile căruia trimite explicit art. 9 alin. (3) (în forma de la data pronunțării atât a sentinței, cât și a deciziei de apel în cauză) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local -, „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză...".
Noțiunea de preț de vânzare practicat „în mod obișnuit", regăsită în norma menționată, indică prețul de piață, respectiv cel care se formează pe piața imobiliară locală în urma fluctuației cererii și a ofertei și la nivelul căruia este plauzibil să se înstrăineze un teren din zona de referință, la data arătată de către legiuitor.
Acesta vizează, în primul rând, prețul consemnat în contracte autentice de vânzare-cumpărare, context în care actele de această natură încheiate în formă autentică reprezintă un mijloc de probă relevant în aprecierea prețului de piață, în raport de care este posibilă cenzurarea unor mijloace de probă precum ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile din anunțurile de mica publicitate din zonele locale.
Determinarea forței probante a unei dovezi administrate implică stabilirea, în prealabil, a împrejurărilor și situațiilor de fapt ce trebuie probate, iar acestea din urmă se conturează din interpretarea corespunzătoare a legii aplicabile raportului juridic dedus judecății.
Din art. 26 alin. (2), anterior citat, rezultă intenția legiuitorului de a se recurge la administrarea probei cu expertiză pentru determinarea prețului de piață, fără, însă, a conferi acestui mijloc de dovadă o forță probantă superioară celorlalte, precum proba cu înscrisuri.
Instanței îi revine sarcina stabilirii acestui preț, astfel cum reiese în mod explicit din aceeași normă, precum și din dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora „Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî". Aceasta înseamnă că, în aprecierea coroborată a probelor, instanța de judecată poate da eficiență doar acelor dovezi care conturează o anumită situație de fapt și să înlăture pe cele contrare, inclusiv raportul de expertiză, ale cărui concluzii trebuie comparate cu înscrisurile administrate și căruia nu i se poate recunoaște o poziție superioară în ierarhia mijloacelor de probă.
În cauză, expertiza tehnică luată în considerare de către ambele instanțe de fond, deși a stabilit prețul de vânzare și la data întocmirii raportului - martie 2009 (pe lângă data acordării despăgubirilor pe cale administrativă - august 2007), s-a bazat exclusiv pe oferte de vânzare a unor terenuri din zonă, preluate de pe internet, fără vreo referire la tranzacții efectuate în acea perioadă.
Or, în cursul judecării recursului, au fost depuse de către recurentă contracte de vânzare - cumpărare încheiate pentru terenuri similare, din aceeași zonă, în cursul anului 2009, începând cu luna aprilie, din care rezultă că prețul maximal la care s-a tranzacționat a fost de 16,5 Euro/mp, stabilit la nivelul lunii septembrie 2009 pentru un teren aparținând pârâtei - reclamante din prezenta cauză, H.E., încheiat tot cu reclamanții C., având același amplasament cu terenul în litigiu, respectiv tarla 1, parcela 10 (tranzacția autentificată sub nr. 1030 din 6 iulie 2010); prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 712 din 9 iulie 2009, s-a stabilit un preț al vânzării de circa 15 Euro/mp, până la sfârșitul anului efectuându-se tranzacții pentru prețuri situate între 10 și 15 Euro/mp.
S-a depus, de asemenea, un contract de vânzare-cumpărare în care se menționează un preț chiar sub 1 Euro/mp (act autentificat sub nr. 694 din 4 iunie 2009, în care se arată că părțile au tranzacționat în luna aprilie 2009 - contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 473 din 22 aprilie 2009).
Pe de altă parte, chiar avându-se în vedere ofertele de vânzare postate pe internet, se observă că experții au selectat prețuri situate între 25 și 45 Euro/mp, în timp ce experți desemnați în alte dosare s-au orientat către oferte de preț sub pragul de 25 Euro/mp, confirmând un preț al zonei de 13 Euro/mp la nivelul lunii martie 2009 (raportul de expertiză întocmit în dosarul Tribunalului Cluj nr. 1364/117/2008 - file 248 - 255 dosar fond).
Chiar dacă este vorba despre o expertiză extrajudiciară, concluziile cuprinse în raportul astfel întocmit pot fi valorificate în prezenta cauză în cadrul probei cu înscrisuri, având forță probantă sub aspectul prețului vizat de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în condițiile în care în care se coroborează cu celelalte înscrisuri administrate de către pârâtă, ce nu au fost combătute decât prin raportul de expertiză întocmit de experții judiciari desemnați în cauză, ce și-au întemeiat constatările pe baza unor oferte de vânzare.
In aceste condiții, Înalta Curte constată că prețul de piață stabilit prin fluctuația cererii și a ofertei, la nivelul căruia era plauzibil să se înstrăineze un teren din zona de referință, la data efectuării raportului de expertiză - sfârșitul lunii martie 2009 - era situat sub nivelul de 17 Euro/mp, ce fusese stabilit prin hotărârea C.N.A.D.N.R. SA nr. 17 din 27 august 2007.
Astfel, urmează a se avea în vedere valoarea stabilită prin acea hotărâre, dat fiind că, în conformitate cu art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator.
Despăgubirile efectiv acordate urmează a fi calculate la data efectuării contraexpertizei în cursul judecății în primă instanță, respectiv 23 martie 2009, sens în care Înalta Curte va admite recursul și, în aplicarea 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica în parte decizia recurată.
Este de precizat că nu se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei noi expertize, întrucât ar trebui să se aibă în vedere, la calcularea despăgubirilor, data administrării noii expertize, în aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994; or, după cum se relevă din contractele de vânzare-cumpărare depuse în recurs de către C.N.A.D.N.R. S.A., prețurile de tranzacționare a terenurilor din zonă sunt în continuă scădere, ajungând, până la data soluționării prezentului recurs, la valoarea de 3 Euro/mp (contractul autentificat sub nr. 2942 din 22 iulie 2010).
Astfel, în urma rejudecării, nu s-ar putea stabili un cuantum al despăgubirilor sub nivelul celor stabilite prin Hotărârea C.N.A.D.N.R. S.A nr. 17/2007, ceea ce atestă că este inutilă efectuarea unei noi expertize în cauză.
Pe de altă parte, raportarea cuantumului despăgubirilor acordate de către instanță la data contraexpertizei deja efectuate înseamnă a se lua în considerare un moment favorabil pentru reclamanți din punctul de vedere al cursului Euro față de moneda națională, practicat de BNR, respectiv 4,2946 lei, în condițiile în care acest curs era de numai 4,2687 Euro/mp la data pronunțării prezentei decizii - 23 septembrie 2010.
Față de considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte decizia de apel, în aplicarea art. 312 alin. (3) C. proc. civ., sens în care va admite doar în parte cererea principală și în parte cererea reconvențională, în temeiul art. 296 C. proc. civ.
Va anula în parte Hotărârea nr. 17 din 27 august 2007, în sensul că suma de 24769 Euro, reprezentând contravaloarea despăgubirilor cuvenite reclamanților pârâți și pârâtei reclamante, stabilite prin hotărârea menționată, va fi plătită în lei la cursul Euro/leu (1 Euro = 4,2946 lei) al BNR de la data de 23 martie 2009, data efectuării contraexpertizei. Urmează a menține celelalte dispoziții ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA, pentru Statului Român împotriva deciziei nr. 304/A din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că admite în parte cererea principală și în parte cererea reconvențională.
Anulează în parte Hotărârea nr. 17 din 27 august 2007, în sensul că suma de 24769 Euro, reprezentând contravaloarea despăgubirilor cuvenite reclamanților pârâți și pârâtei reclamante, stabilite prin hotărârea menționată, va fi plătită în lei la cursul Euro/leu (1 Euro = 4,2946 lei) al BNR de la data de 23 martie 2009, data efectuării contraexpertizei.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2010.