Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 26 mai 2006, ulterior precizată, reclamanții A.G. și Ș.I.C. au solicitat instanței, în contradictoriu cu S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului, la plata sumelor de:
- 7250 lei (RON) pentru fiecare reclamant reprezentând daune materiale pentru cele 145 de zile de detenție (mai puțin zilele de duminică, solicitate a fi luate în calcul la evaluarea daunelor morale) în care reclamanții, în raport de abilitățile lor profesionale, puteau câștiga suma de 50 lei/zi lucrătoare;
- 7500 lei (RON) pentru fiecare reclamant, reprezentând cheltuielile de transport ale părinților reclamanților de la domiciliu și retur la locul de detenție și alte instituții, în intervalul 15 ianuarie 2001 - 27 ianuarie 2006;
- 5000 lei, pentru fiecare reclamant reprezentând timpul pierdut de către părinții acestora cu deplasările la diferite autorități, timp în care au fost nevoiți să recurgă la serviciile plătite ale altor persoane, pentru muncile în gospodărie;
- 1000 lei, pentru fiecare reclamant, reprezentând cheltuieli de transport ale martorilor aduși la instanțe pe perioada procesului;
- 1000 lei, pentru fiecare reclamant, reprezentând cheltuielile de transport ale avocaților și cheltuieli legate de „documentarea apărării”;
- 2000 lei, pentru fiecare reclamant, reprezentând cheltuieli pentru expedierea corespondenței la CE.D.O. și la alte autorități interne;
- 2000 lei, pentru fiecare reclamant, reprezentând cheltuieli pentru faxuri, telefoane, abonament rețea internet;
- 30.000 lei, pentru reclamantul A.G., reprezentând pierderi materiale suferite de familia sa, în afacerile acesteia, prin îndepărtarea publicului de la serviciile oferite, ca efect al pierderii reputației;
- 10.000 lei, pentru ambii reclamanți, reprezentând onorariul cuvenit apărării;
- 600.000 lei (RON) pentru fiecare reclamant reprezentând daune morale, ca urmare a oprobiului public la care au fost supuși.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că au fost arestați preventiv în mod abuziv și trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, pentru ca ulterior, după un proces care a durat peste 5 ani, să fie achitați, prin decizia nr. 538 din 27 ianuarie 2006;a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Investit în primă instanță, Tribunalul Bacău, secția civilă, prin sentința nr. 1004/ D din 6 iunie 2007, a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâtul să plătească reclamantului A.G., sumele de 200.000 lei (RON) cu titlu de daune morale și 9.195 lei (RON) cu titlu de daune materiale, iar reclamantului Ș.I.C., sumele de 200.000 RON, cu titlu de daune morale și 9.195 RON, cu titlu de daune materiale.
Totodată, pârâtul a fost obligat să plătească fiecărui reclamant, câte 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamanții au fost achitați în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor prin decizie irevocabilă dată de instanța supremă, situație în care aceștia sunt îndreptățiți, conform dispozițiilor art. 504 și urm. C. proc. pen. și art. 998 C. civ., în a obține atât despăgubiri materiale cât și daune morale.
Cât privește daunele morale, s-a reținut că acestea sunt întemeiate, în limita sumei de 200.000 RON pentru fiecare reclamant, avându-se în vedere: vârsta acestora, pregătirea școlară, mediul din care provin, acuzația foarte gravă pentru care sau fost cercetați, durata arestării preventive (145 de zile pentru fiecare), precum și impactul acestei acuzații asupra opiniei publice, respectiv oprobiul public la care au fost supuși în comunitate.
Referitor la capetele de cerere vizând despăgubirile materiale, tribunalul a reținut că acestea au fost dovedite doar în parte, respectiv cele pentru prejudiciul suferit în intervalul a 129 zile lucrătoare (din totalul celor 145 zile, cât reclamanții au fost privați de libertate), și sumele cheltuite pentru onorariile avocațiale.
Ca atare, s-a apreciat că fiecare din reclamanți a suferit un prejudiciu evaluat la suma de 9195 RON.
Apelurile declarate de reclamanți, pârât, precum și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, împotriva acestei hotărâri, au fost respinse prin decizia nr. 101 din 18 iunie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția Civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.
Prin decizia nr. 4628 din 7 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de părți împotriva hotărârii dată în apel, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
S-a reținut că, deși în faza procesuală a apelului, toate părțile din prezenta cauză, precum și Ministerul Public, au formulat critici complexe, substanțiale, asupra hotărârii tribunalului, instanța de control judiciar nu a examinat, în mod efectiv, problemele esențiale care i-au fost supuse, motivarea redând, aproape în integralitate, considerentele din hotărârea primei instanțe.
Astfel, se arată, criticile referitoare la neîntrunirea cerințelor art. 504 C. proc. pen. și a art. 5.1 din C.E.D.O., sunt înlăturate doar prin referirea la conținutul deciziei penale de achitare, fără nici un argument, iar criticile formulate de reclamanți nu au fost examinate punctual, pe categorii de pretenții.
Prin decizia nr. 149 din 16 decembrie 2009, dată în rejudecare, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelurile formulate de reclamanți, pârâtul S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. Bacău și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și schimbând în parte sentința a obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant câte 100.000 lei cu titlu de daune morale (în loc de 200.000 lei) și câte 13.387 lei daune materiale, în loc de 9.195 lei cât a acordat prima instanță.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că dreptul la reparație din partea statului pentru prejudiciile suferite ca urmare a unor erori judiciare, este reglementat prin art. 504 C. proc. pen. și art. 5 alin. (1) din C.E.D.O.
Potrivit reglementării comunitare, se arată, orice persoană are dreptul la libertate și la speranță, nimeni neputând fi privat de libertatea sa, în afara cazurilor în care există motive verosimile de a crede în necesitatea ca cel în cauză să fie împiedicat a săvârși-o infracțiune sau a fugi după comiterea acesteia.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs atât D.G.F.. Bacău cât și reclamanții Ș.I.C. și A.I.G.
În recursul lor, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamanții critică decizia pe considerentul neanalizării distincte a criticilor formulate de către apelanți, arătând că considerentele sunt contradictorii iar motivarea este „omisivă” și echivalează de fapt, cu o nemotivare.
În mod greșit, se arată, nu au fost acordate, și alte sume reprezentând despăgubiri materiale, în condițiile în care s-a făcut dovada achitării acestora, pe chitanțele existente la dosar.
Tot astfel, conchid recurenții, majorarea daunelor materiale este nesemnificativă în raport cu diminuarea, cu 50 % a daunelor morale acordate corect de prima instanță.
Intemeindu-și calea extraordinară de atac, tot pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., D.G.F.P. Bacău, critică deasemeni decizia pe considerentul nemotivării acesteia, atât în ceea ce privește majorarea daunelor materiale cât și a cuantificării daunelor morale. Referitor la aceste din urmă pretenții, se arată, acordarea sumelor reprezentând daune morale, chiar reduse, s-a bazat pe susțineri neconforme cu realitatea, inclusiv pe elemente care nu au nici o legătură cu „răspunderea statală! obiectivă, în materie, nefiind probată existența unui prejudiciu realei efectiv produs reclamanților.
Recursurile se privesc ca nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor ce succed.
Oricât de subiectiv ar fi caracterul prejudiciului moral, decurgând din arestarea ori condamnarea pe nedrept, este unanim admis, atât în doctrină cât și în practica judiciară că repararea acestuia trebuia să ofere victimei o satisfacție cu caracter compensatoriu, astfel încât dimensiunea reparațiunii pentru suferința omenească să fie, dacă nu integrală, măcar pe cât posibil, suficientă și proporțională cu prejudiciul suferit.
Cum, în acest domeniu operează, prin natura lucrurilor, o anumită doză de aproximare, de apreciere, întrucât dauna moral, oricât de profundă, nu se pretează întotdeauna la exacte evaluări pecuniare se constată că suma de 100.000 lei acordată de instanța de control judiciar, fiecărui reclamant, cu titlu de despăgubiri morale, nu depășește limitele funcției reparatorii a acestui tip de răspundere. Ca atare, instanțele au reținut corect că reclamanții au suferit un prejudiciu moral, cuantumul daunelor acordate pentru acoperirea acestuia, înscriindu-se în limitele unei reparații integrale, echitabile și adecvate pentru suferințele încercate de cei în cauză și familiile lor.
Astfel, nu poate fi contestat că arestarea preventivă și respectiv privarea de libertate a reclamanților, într-un interval de 145 de zile, precum și durata mare de timp în care s-a derulat procesul penal, în care reclamanții au fost inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de omor, infracțiune pe care ulterior s-a dovedit că nu au comis-o au pricinuit acestora o vătămare adusă demnității, onoarei, a creditului moral și poziției sociale avută anterior.
Cât privește daunele materiale, au fost în mod corect admise, doar acele pretenții, dovedite, care au avut o legătură directă cu prejudiciul cauzat reclamanților ca efect al acuzațiilor aduse în procesul penal, ce a avut ca finalitate achitarea acestora.
Chiar dacă, criticile formulate de recurenți vizând tratarea mai mult decât „sumară” a motivelor de apel, ceea ce echivalează de fapt cu o nemotivare, sunt corecte și ar fi putut conduce la o nouă casare cu trimitere spre rejudecare, această soluție nu mai poate fi urmată de Înalta Curte, în contextul modificărilor operate prin Legea nr. 202/2010, art. 312 C. proc. civ., care în noua sa redactare, prin alin. (61), nou introdus, limitează soluția casării cu trimitere, aceasta nemaiputând fi dispusă decât o singură dată în cursul procesului și strict, pentru cele trei motive prevăzute de lege respectiv soluționarea procesului fără a se intra în cercetarea fondului, judecata făcută în lipsa părții, care nu a fost regulat citată și lipsa de competență.
Așa fiind, chiar dacă instanța de apel nu și-a motivat practic soluția, din examinarea tuturor particularităților de fapt ale cauzei și dispozițiilor legale aplicabile, se apreciază că aceasta este corectă sub aspectul acordării parțiale a daunelor materiale solicitate și respectiv al cuantificării daunelor morale.
În consecință, recursurile urmează a se respinge, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții A.I.G., Ș.l.C. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P.J. Bacău împotriva deciziei civile nr. 149 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2011.