Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamantul D.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești - Comisia pentru Cetățenie, obligarea acestuia la soluționarea cererii cu privire la redobândirea cetățeniei române în termenul de 20 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a depus cererea la sediul Ministerului în 06 mai 2009, iar în cursul lunii august 2009 s-a adresat Ministerului Justiției cu cereri prin care a solicitat urgentarea soluționării dosarului, dar nu a primit nici un răspuns oficial.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 274 din 19 ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantului D.G. și a obligat pârâtul la analizarea și soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române într-un termen de maxim 20 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, că împrejurarea că statul nu poate asigura un cadru administrativ corespunzător pentru preluarea și soluționarea în termenul legal a cererilor pentru redobândirea cetățeniei române nu poate fi opusă reclamantului.
Având în vedere aceste considerente, văzând și prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a obligat pârâtul la soluționarea cererii în termen de maxim 20 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se arată sentința Curții de Apel București a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-pârât a arătat că art. II din O.U.G. nr. 36/2009 prevede că: "Cererile depuse în temeiul art. 101 din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență vor fi soluționate potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Mai arată recurentul faptul că referindu-se la termenul rezonabil în procedurile judiciare, instanța europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze o asemenea situație. S-a mai arătat că dacă mijloacele folosite se dovedesc insuficiente, statul în cauză este obligat să adopte altele mai eficace, pentru a se conforma exigențelor art. 6 pag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor omului. Tot instanța europeană a stabilit că aprecierea caracterului rezonabil al unei proceduri judiciare trebuie să fie făcută în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale.
În acest sens, Statul Român, a adoptat măsuri de urgentare și simplificare a procedurii de soluționare a cererilor de acordare a cetățeniei române, modificând Legea nr. 21/1991 prin mai multe acte normative, respectiv O.U.G. nr. 87 din 05 septembrie 2007, publicată în M.Of., nr. 634 din 14 septembrie 2007, Partea I, O.U.G. nr. 36/2009. Prin adoptarea acestor ordonanțe s-a înlocuit vechea procedură care avea un caracter administrativ-jurisdicțional cu o procedură administrativă.
Se mai arată în motivele de recurs că prin O.U.G. nr. 36 din 15 aprilie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 171/2009, a fost din nou modificată Legea nr. 21/1991, în sensul că prin acest act normativ s-au prevăzut termene certe în procedura de soluționare a cererilor formulate în temeiul art. 101 din acest act normativ.
Astfel, s-a prevăzut că cererile înregistrate în temeiul art. 101 vor primi termen de soluționare, iar în situația în care petenții nu vor completa dosarele cu actele solicitate în termen de 2 luni de la primirea solicitării vor fi respinse ca nesusținute.
Recurentul arată că cererea reclamantului a fost primită de Comisia pentru cetățenie în anul 2009, iar înaintea cererii acestuia existau deja primite un număr impresionant de cereri din partea descendenților foștilor cetățeni români, astfel încât afirmațiile reclamantului sunt neîntemeiate.
Recurentul-pârât susține totodată că nesoluționarea cererii de dobândire a cetățeniei până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată nu poate fi calificată ca un refuz nejustificat, în sensul Legii contenciosului administrativ, neputându-se identifica „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane [art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004] și, în consecință, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele arătate:
Potrivit art. 101 din Legea nr. 21/1991 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 374/2009: „Persoanele care au dobândit cetățenia română prin naștere sau prin adopție și care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e).”
Art. 12 alin. (2) stipulează că: „În cazul cererilor de redobândire a cetățeniei române sau de acordare, întemeiate pe dispozițiile art. 10 alin. (1) și art. 101, acestea pot fi depuse și la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României. În cazul în care cererile au fost depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, acestea vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, Direcția cetățenie”.
De asemenea potrivit art. II din Legea nr. 354/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991: „Începând cu 1 ianuarie 2010, în vederea înregistrării cererilor de redobândire sau acordare a cetățeniei române, formulate în temeiul dispozițiilor art. 101 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se vor înființa birouri teritoriale în subordinea Autorității Naționale pentru Cetățenie”.
Prin urmare, potrivit acestor reglementări, cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei române vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, astfel că nu se poate invoca lipsa de diligență a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău în activitatea de colectare a cererilor actuale de redobândire a cetățeniei române.
Pe de altă parte, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetățenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispozițiile art. 101 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio restricție în ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România ori de o programare prealabilă.
În speță, reclamantul a formulat cerere de dobândire a cetățeniei române în calitate de descendent al unui fost cetățean român, în temeiul art. 101 din Legea cetățeniei române, cerere înregistrată sub nr. 21567RD/2009.
În luna august 2009 reclamantul s-a adresat Direcției cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești cu cerere prin care a solicitat urgentarea soluționării cererii sale.
În conformitate cu dispozițiile legale enunțate anterior, Președintele Comisiei pentru cetățenie a stabilit termen pentru soluționarea cererii reclamantului la data de 15 februarie 2010.
După analizarea cererii, Comisia urmează să întocmească raportul prevăzut de lege în care va menționa dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru dobândirea cetățeniei române, raport ce va fi înaintat ministrului justiției și libertăților cetățenești pentru a dispune în conformitate cu art. 18 și art. 11 din Legea nr. 21/1991.
Prin urmare, cererea reclamantului va fi înaintată Comisiei spre examinare în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare urmând a fi examinată la termenul stabilit, respectând dispozițiile legale în materie.
Totodată, doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie « civilă », dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.
În cauza de față, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri (mai 2009) și data înregistrării acțiunii (23 octombrie 2009) nu poate reprezenta o încălcare a garanției instituită de art. 6 din CEDO privind soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.
În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul va fi admis, hotărârea atacată va fi modificată, în sensul că va fi respinsă acțiunea intimatului-reclamant, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 274 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2010.