Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 64 din 22 ianuarie 2009 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea reclamantei SC A.M. SRL în contradictoriu cu pârâții H.M.C. și I.N.D.C.I.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că numele de domeniu al reclamantei X.ro fost înregistrat la 4 martie 2008, cererea fiind depusă în 20 decembrie 2007. Din 8 iunie 2006 reclamanta are protecție asupra mărcii „X.ro” pentru clasele de produse enumerate în decizia OSIM, fără drept exclusiv asupra denumirilor, astfel cum este precizat în aceeași decizie. Pârâtul este titularul numelui de domeniu „Z.ro” înregistrat în 28 septembrie 2006. Așadar, intenția de înregistrare a numelui de domeniu este anterioară mărcii reclamantei. De la data folosirii ca semn pentru identificarea serviciilor, a combinației de cuvinte „X.ro” fără înregistrare, la început și din 2006 ca marcă înregistrată, semnul reclamantei a coexistat cu înregistrarea numelui de domeniu „X.ro”. De aceea nu se poate reține că pârâtul a înregistrat cu rea credință numele de domeniu, având în vedere că reclamanta a procedat la lansarea serviciilor sub numele „X.ro”, cunoscând existența numelui de domeniu concurent. Reclamanta nu a dovedit că folosirea numelui de domeniu de către pârât este nelegitimă și nici că folosirea se face pentru aceleași servicii ca ale sale sau pentru servicii conexe din punct de vedere economic, comercial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând hotărârea atacată sub următoarele aspecte: instanța de fond a încălcat principiul continuității completului de judecată, ceea ce atrage anularea sentinței; situația de fapt a fost greșit reținută și legea greșit aplicată, pornind de la împrejurarea că acțiunea introductivă a fost întemeiată pe teoria abuzului de drept, abuz ce a fost dovedit.
Prin decizia nr. 22/A din 26 ianuarie 2010 Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul reclamantei, reținând că nu a fost încălcat principiul continuității completului, cu motivarea că judecătorul care intrase în compunerea completului din cadrul secției a V-a a Tribunalului București nu mai era judecător al acestei instanțe începând cu 1 decembrie 2008. Pe de altă parte, în sistemul de drept românesc acest principiu nu este absolut, fiind necesar a se dovedi că prin lipsa continuității completului s-a produs o vătămare ce nu poate fi reparată în alt mod. Cât privește fondul cauzei instanța de apel a reținut că împrejurarea că pârâtul nu a utilizat o perioadă de timp domeniul nu este de natură să califice folosirea ulterioară a acestui domeniu de internet ca fiind una abuzivă. Nici împrejurarea că pârâtul nu este cunoscut în mod curent prin numele de domeniu amintit nu are relevanță sub aspectul analizat, iar eventuala confuzie în rândul consumatorilor a fost generată de înregistrarea ulterioară a numelui de domeniu „X.ro” și a mărcilor „Z.ro” și „X.ro” de către reclamantă.
În termen legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, susținând că la judecarea în fond a cauzei a fost încălcat principiul continuității completului de judecată instituit de art. 11 din Legea 304/2004, în sensul că judecătorul M.S. a fost înlocuit cu un alt judecător fără ca la dosarul cauzei să existe un înscris referitor la hotărârea colegiului de conducere al instanței care aprobă, în mod excepțional, schimbarea completului de judecată. În această situație intervine nulitatea absolută a hotărârii pronunțate de instanța de fond, nulitate ce nu este condiționată de existența vreunei vătămări. Totodată, același judecător a făcut parte și din compunerea completului care a soluționat cauza în apel, deși în privința sa intervenise un caz de incompatibilitate. Se invocă în susținerea acestei critici și poziția subiectivă a judecătorului M.S., care a formulat cerere de abținere, care a fost însă respinsă.
Reclamanta critică hotărârea atacată și din punctul de vedere al dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a pronunțat hotărârea făcând o greșită interpretare și aplicare a legii. Susține că, în cauză, acțiunea introductivă fundamentată pe teoria abuzului de drept, se apropie de acțiunea în decăderea unei persoane din drepturile conferite de o marcă ce nu a fost folosită o perioadă de timp. Pârâtul – titular al dreptului de folosință al domeniului „Z.ro” nu-și mai exercita dreptul nici la doi ani după înregistrarea domeniului, nu este cunoscut în mod curent prin numele de domeniu amintit, astfel încât nu se poate susține că are drepturi sau interese legitime asupra numelui de domeniu. Prin fapta sa de a ține blocat domeniul, pârâtul a provocat reclamantei un prejudiciu împiedicând-o să-și dezvolte afacerea și creând confuzie în rândul consumatorilor, datorită asemănării dintre cele două domenii.
Analizând recursul reclamantei în limita criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:
Prima critică formulată de recurenta-reclamantă, referitoare la încălcarea principiului continuității completului de judecată la judecarea în fond a cauzei, nu poate fi primită.
Conform art. 11 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective. Este adevărat că acest principiu presupune că aceiași judecători vor face parte din complet la toate termenele de judecată într-o anumită etapă procesuală în care se află judecata – primă instanță, apel, căi extraordinare de atac. Schimbarea compunerii completului de judecată poate fi determinată de incidente procedurale precum incompatibilitate, abținerea sau recuzarea judecătorilor, dar și de împrejurări de fapt cum ar fi concediile acestora, promovarea la o instanță superioară, pensionarea etc.
Or, din actele dosarului, inclusiv din răspunsul punctual al Tribunalului București la cererea formulată de reclamantă, necontestat de părți, judecătorul M.S. a fost promovat la Curtea de Apel București în luna decembrie 2008. Acesta a fost motivul pentru care la termenul din 8 ianuarie 2009 în compunerea completului de judecată a intrat un alt judecător.
Aplicarea acestui principiu este consacrată legislativ, în ceea ce privește pronunțarea hotărârii, de dispozițiile art. 260 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte observă că în cauza de față judecătorul care a luat parte la dezbaterea pricinii în fond este cel care a pronunțat sentința, astfel încât nu pot fi reținute motive de nulitate a hotărârii din acest punct de vedere, după cum nu poate fi reținută incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia din compunerea completului care a soluționat cauza în apel a făcut parte un judecător incompatibil, astfel încât decizia recurată a fost dată de o instanță care nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Verificând actele și lucrările dosarului în faza procesuală a apelului se constată că judecătorul M.S. a formulat cerere de abținere la 2 septembrie 2009 (dosar apel) întemeiată pe dispozițiile Codului deontologic. Cererea a fost respinsă prin încheierea din 5 octombrie 2009.
Ulterior, la 6 octombrie 2009, reclamanta a ridicat excepția de incompatibilitate a aceluiași judecător, invocând dispozițiile art. 105 alin. (2) din Legea 161/2003, precum și a dispozițiilor Codului de procedură civilă privind situațiile de incompatibilitate.
Prin încheierea din 2 noiembrie 2009 cererea a fost calificată drept cerere de recuzare, care a fost respinsă prin încheierea din 17 noiembrie 2009.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2) C. proc. civ. încheierea privind recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul.
Or, prin cererea de recurs formulată, reclamanta a înțeles să atace numai decizia civilă nr. 22/A din 26 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, nu și încheierea din 17 noiembrie 2009 prin care s-a respins cererea de recuzare.
Menționarea în criticile dezvoltate în recurs a greșitei respingeri a cererii de recuzare nu echivalează cu exercitarea căii de atac a recursului și împotriva acestei încheieri, așa cum prevăd în mod expres dispozițiile art. 34 alin. (2) C. proc. civ.
Cerința atacării exprese a încheierii de respingere a recuzării, odată cu exercitarea căii de atac împotriva deciziei pronunțate în apel rezultă și din aplicarea dispozițiilor art. 316 raportat la art. 282 C. proc. civ., care, în forma actuală, nu mai conține prevederea din alin. (3) potrivit căreia apelul făcut împotriva hotărârii se socotește făcut și împotriva încheierilor premergătoare (textul a fost abrogat prin art. 1 pct. 931 din O.U.G. nr. 138/2000, respectiv art. 1 pct. 39 din Legea nr. 219/200 de aprobare a ordonanței de urgență).
Pe cale de consecință, neexercitarea căii de atac prevăzute de lege nu permite instanței de recurs să mai analizeze cererea de recuzare formulată de reclamantă în apel, soluția de respingere a acesteia trecând în puterea lucrului judecat.
Ca nefondat urmează a fi respins și motivul de nelegalitate pe care recurentul-reclamant l-a invocat cu privire la fondul cauzei.
Noțiunea de domeniu este definită de art. 1 pct. 6 din Legea 365/2002 privind comerțul electronic ca fiind „o zonă dintr-un sistem informatic, deținută ca atare de o persoană fizică sau juridică ori de un grup de persoane fizice sau juridice în scopul prelucrării, stocării ori transferului de date.”
Înregistrarea unui nume de domeniu nu conferă un drept de proprietate sau un drept legal exclusiv similar drepturilor de proprietate intelectuală, ci un simplu drept de folosință asupra denumirii respective. Contractul de înregistrare care se încheie între solicitant și Rețeaua Națională de Calculatoare pentru Cercetare-Dezvoltare (R.N.C.) din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică nu este un contract de vânzare-cumpărare, ci un contract civil, nenumit, sinalagmatic, cu titlu oneros, de adeziune, cu clauze prestabilite unilateral de R.N.C.
În mod corect instanțele de fond și apel au reținut că pârâtul a înregistrat numele de domeniu „Z.ro” înainte ca reclamanta să înregistreze numele de domeniu „X.ro”, ori să devină titulara mărcii individuale combinate cu același nume.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că numele de domeniu „Z.ro” a fost înregistrat la 10 aprilie 1997 pe numele SC T. SA, fiind suspendat la 17 mai 2006 pentru o perioadă de trei luni, ca urmare a dizolvării societății, a fost reînregistrat la 28 septembrie 2006, iar la 29 septembrie 2006 a fost înregistrat pe numele pârâtului H.M.C. Înalta Curte observă că pârâtul nu a înregistrat un nume de domeniu disponibil, ci a făcut demersuri în vederea transferării unui nume deja existent.
Or, demersurile amintite, începute de pârât în martie 206, sunt anterioare cererilor de înregistrare a mărcilor „X.ro” și „Z.ro”, formulate de societatea reclamantă. De altfel, dacă marca „X.ro” a fost înregistrată la 8 iunie 2006 (dosar fond), marca „Z.ro” a fost înregistrată mult mai târziu, după ce cauza se afla în faza procesuală a recursului.
Această succesiune în timp nu poate conduce la concluzia că pârâtul ar fi acționat cu rea credință, neexercitându-și dreptul potrivit scopului său și creând confuzie în rândul utilizatorilor de internet.
Înregistrarea de către reclamantă a unui nume de domeniu similar ca grafie și identic ca fonetică cu un nume deja înregistrat, a cărui existență o cunoștea, are semnificația asumării consecințelor decurgând din această stare de fapt.
De asemenea, susținerea reclamantei referitoare la producerea în patrimoniul său a unui prejudiciu generat de fapta pârâtului care a ținut blocat domeniul „Z.ro” și a împiedicat-o să-și dezvolte afacerea, nu poate fi primită.
Împrejurarea că pârâtul nu a utilizat o perioadă de timp numele de domeniu nu poate avea efecte similare cu cele ale neutilizării unei mărci pe o perioadă determinată de timp, situație ce conduce la decăderea din drepturile conferite de marcă, așa cum susține reclamanta. Aceasta deoarece prevederile legii speciale nu pot fi extinse și asupra unor domenii pe care nu le reglementează.
În cauză reclamanta nu a putut produce probe în sensul că achiziționarea numelui de domeniu s-ar fi făcut în scopuri speculative, pentru a o împiedica pe aceasta să deschidă o pagină cu acest nume în spațiul internet.
În același timp, nu se poate ignora faptul că recurenta-reclamantă, în calitate de titulară a mărcii individuale combinate constând din denumirea „X.ro” cu element figurativ și culori revendicate, nu poate beneficia decât de protecția oferită de acest tip de marcă, respectiv pentru forma grafică și culorile în care a fost înregistrată, fără a oferi un drept exclusiv asupra elementelor verbale din conținutul său. Astfel, în certificatul de înregistrare a mărcii este inserată mențiunea conform căreia titularul mărcii nu are un drept exclusiv asupra elementelor verbale „Z.ro” pentru clasa de produse/servicii 38 – telecomunicații și „Z.ro” pentru informații în domeniile serviciilor din clasele 35, 36, 41 și 45.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârilor pronunțate în cauză.
Făcând aplicațiunea disp. art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată făcute în recurs de intimatul-pârât H.M.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.M. SRL împotriva deciziei civile nr. 22/A/26 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Obligă recurenta-reclamantă la 3.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-pârât H.M.C.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.