Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 5561/2010

Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 octombrie 2010.

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 25 februarie 2008, reclamanta R.R.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA și Comisia de aplicare a Legii 198/2004 din cadrul Consiliului local al comunei Gilău, anularea parțială a Hotărârii nr. 15 din 27 august 2007 emisă de această din urmă comisie și obligarea pârâților la recalcularea despăgubirilor cuvenite pentru exproprierea terenului în suprafață de 1.491 mp, situat în localitatea Gilău, categoria de folosință arabil extravilan.

In cauză, au formulat cereri de intervenție în interes propriu C.V., D.O.C., D.I.H. și M.G.C.

Prin încheierea de ședință din 2 aprilie 2008, s-a dispus conexarea dosarului nr. 739/117/2008 (în care figurează ca reclamantă B.E.) al aceleiași instanțe la prezentul dosar, reținându-de că în ambele litigii se contestă valoarea despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 15 din 27 august 2007.

Prin sentința civilă nr. 24 din 14 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă excepția inadmisibilității, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, excepții invocate de pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA București.

Au fost admise cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R.R.M., înregistrată sub nr. 732/117/2008, cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 739/117/2008, formulată de reclamanta B.E. și cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții C.V., D.O.C., D.I.H. și M.G.C., formulate în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA București și, în consecință, a fost anulată parțial Hotărârea nr. 15 din 27 august 2007, emisă de M.T., CN A.D.N.R. SA, Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 a comunei Gilău, respectiv în ceea ce privește art. 2, prin care s-a stabilit valoarea despăgubirii, stabilindu-se că valoarea despăgubirii cuvenită părților pentru terenul in suprafață de 1.491 mp, situat in localitatea Gilău, categoria de folosință arabil extravilan, este de 92.001,26 RON.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia de aplicare a Legii 198/2004 Gilău, fiind respinsă acțiunea față de aceasta.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a constatat că, din stare și de fapt reținută la dosar, dovedită prin înscrisurile depuse, a rezulta: că reclamantele R.R.M., B.E., precum și intervenienții C.V., D.O.C., D.I.H. și M.G.C. sunt persoane îndreptățite la acordarea despăgubirii pentru terenul supus exproprierii, pe care l-au dobândit prin moștenire de la autorul lor, T.G., motiv pentru care legitimarea procesuală activă a acestora de a contesta valoarea despăgubirii stabilită pentru expropriere, precum și interesul lor în promovarea unui astfel de demers procesual sunt indiscutabile, raportat la dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.

Excepția inadmisibilității cererii de anulare parțială a hotărârii de stabilire a despăgubirii a fost apreciată ca neîntemeiată, reținându-st că nulitatea nu este o sancțiune aplicabilă doar actului juridic bilateral, cum susține pârâtul, ci și actului juridic unilateral, și intervine în condițiile încheierii actului cu încălcarea dispozițiilor legale, chiar fără a fi prevăzută expres într-un text legal.

Reclamantele și intervenienții invocă încălcarea dispozițiilor legalb la emiterea hotărârii atacate, iar aceste dispoziții sunt cele din Legea 33/1994, ce prevăd că exproprierea se face cu o dreaptă și prealabilă despăgubire, susținând că despăgubirea stabilită de expropriator este mult inferioară valorii reale a imobilului.

Pe fondul cauzei, s-a dispus efectuarea unei expertize de evaluare, prin care s-a stabilit că valoarea imobilului supus exproprierii este de 92.001,26 RON, reprezentând echivalentul sumei de 26.035,68 euro, potrivit cursului leu-euro practicat de B.N.R. la data de 31 august 2008.

Comparând suma stabilită prin expertiza de evaluare cu suma stabilită cu titlu de despăgubire în Hotărârea 15/27 august 2007, Tribunalul a constat că valoarea despăgubirii propusă de expropriator este inferioară valorii imobilului stabilită potrivit criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea 33/1994 și, prin urmare, nu poate fi socotită ca fiind dreaptă, astfel că art. 2 din Hotărârea nr. 15 din 27 august 2007 s-a dat cu încălcarea dispozițiilor legale menționate mai sus.

In ceea ce o privește pe pârâta Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 Gilău, prin raportare la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, coroborate cu art. 9 și art. 2 din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora cererile adresate instanței pentru stabilirea despăgubirilor se judecă în contradictoriu cu Statul Român prin CN A.D.N.R. SA de sub autoritatea M.T., în cazul lucrărilor de interes public, a apreciat lipsa calității procesuale pasive a acesteia, considerent pentru care a admis excepția lipsei calității procesuale a acestei pârâte.

Apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA București, împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a fost admis prin decizia civilă nr. 230/A din 7 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă si asigurări sociale, pentru minori și familie, și, în consecință, a fost schimbată sentința, în sensul că a fost respinsă pe fond acțiunea principală exercitată de reclamante și cererile de intervenție în interes propriu.

Au fost menținute restul dispozițiilor privind soluționarea excepțiilor.

In considerentele decimei, instanța de apel a reținut următoarele:

Prima instanță a dat o dezlegare în drept greșită, întrucât nu a verificat modul de calcul al despăgubirilor raportat la momentul în care acest calcul a fost efectuat, ci doar la momentul efectuării raportului de expertiză judiciară.

Pentru acest motiv, instanța de apel a completat probatiunea, solicitând comisiei de experți să răspundă și unui astfel de obiectiv.

In hotărârea contestată, valoarea unui mp de terenul expropiat a fost stabilită la 10,5 euro/mp, iar în raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe s-a stabilit o valoare raportată la momentul efectuării raportului de expertiză, respectiv de 17,479 euro/mp, în cuprinsul acestuia arătându-se că parcela expropriată a fost situată în extravilanul comunei Gilău, conform titlului de proprietate, însă aceasta a fost introdusă în intravilanul localității anterior exproprierii.

Această împrejurare s-a verificat în apel, terenul în litigiu fiind introdus în intravilan în temeiul Hotărârii nr. 67 din 8 decembrie 1997 al Consiliului Local al comunei Gilău, hotărârea de stabilire a despăgubirilor fiind emisă la 27 august 2007.

Conform răspunsului experților la obiectivul formulat de instanța de apel, pentru perioada iulie-august 2007, prețurile practicate pentru terenurile având aceleași caracteristici au fost cuprinse între 10-12 euro/mp, iar comisia a apreciat că, terenul fiind în prezent în intravilanul localității, valoarea acestuia a fost, la data de 27 august 2007 de 12 euro/mp.

Valoarea unui mp de teren fiind stabilită la 10,5 euro/mp prin hotărârea nr. 15 din 27 august 2007, valoare ce se încadrează în piețurile terenurilor de aceeași natură, cuprinse între 10-12 euro/mp pentru acea perioadă, conform răspunsului comisiei de experți la acest obiectiv al instanței de apel, acțiunea reclamantelor și a intervenienților principali a fost considerată ca nefondată, despăgubirea stabilită de Comisia centru aplicarea Legii nr. 198/2004 reflectând valoarea reală a imobilului raportat la data emiterii ei.

Împotriva acestei decizi au declarat recurs reclamantele R.R.M., B.E. și intervenienții C.V., D.O.C., D.I.H. și M.G.C., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care au solicitat modificarea hotărârii recurate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 24 din 14 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj.

In motivarea recursului se arată că valorile ce stau la baza calculării cuantumului despăgubirilor cuvenite recurenților trebuie rapor ate la momentul întocmirii raportului de expertiză, respectându-se astfel dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Astfel, valoarea reală de circulație a imobilului supus exproprierii, în funcție de care se vor calcula despăgubirile datorate de pârât, este cea menționată în raportul de expertiză tehnică depus la dosar.

In consecință, recurenții susțin că nu contestă valoarea terenului care este menționată în completarea la raportul de expertiză, respectiv aceea de 12 euro/mp, doar că data menționată, 27 august 2007, nu este cea la care trebuie făcută raportarea pentru calcularea despăgubirilor cuvenite.

Recurenții mai susțin că, referitor la excepția inadmisibilității cererii de anulare parțială a hotărârii de stabilire a despăgubirii, instanța de fond a reținut în mod corect că nulitatea este o sancțiune care intervine în condițiile încheierii unui act juridic cu încălcarea dispozițiilor legale, chiar fără a fi prevăzută expres într-un text legal.

Analizând recursul prin raportare la motivul de nelegalitate invocat, prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituția României, revizuită, dreptul de proprietate privată este garantat de stat și „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire".

Această dispoziție a fost preluată în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care statuează în art. 1 că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească", reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere.

Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local a prevăzut, în art. 9, că expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor, se poate adresa instanței de judecată, acțiunile soluționându-se potrivit dispozițiilor art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică în ce privește cuantumul despăgubirilor.

Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.

Ca atare, așa cum în mod constant s-a pronunțat instanța supremă, are sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele„ semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autejntice de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mică publicitate sau de pe internet.

In mod corect, instanța de apel a dispus o verificare a modalită ii de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat, dispunând comisiei de experți, numită în temeiul art. 25 din Legea nr. 33/1994, sa comunice valoarea despăgubirii la momentul exproprierii terenului, acela fiind momentul în raport de care recurenții au contestat valoarea stabilită de către expropriator.

Experții au stabilit că, la momentul exproprierii terenului, valoare a de piață a terenurilor similare se încadra între 10-12 euro/mp, astfel că valoarea de 10,5 euro/mp, stabilită de expropriator, este justă.

In ceea ce privește daunele, legea prevede că acestea trebuie cuantificate și despăgubite în măsura în care ele au fost dovedite. In speță, recurenții nu au adus probe referitoare la existența unui asemenea prejudiciu și nici în concluzii raportului de expertiză nu s-a reținut că s-ar fi produs vreo daună prin faptul exproprierii terenului.

Având în vedere considerentele expuse și ținând seama de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele R.R.M., B.E. și intervenienții C.V., D.O.C., D.l.H. și M.G.C. împotriva deciziei nr. 230/A din 7 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele R.R.M., B.E. și intervenienții C.V., D.O.C., D.l.H. și M.G.C. împotiva deciziei nr. 230/A din 7 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 octombrie 2010.