Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr. 397/98/2006 reclamantul S.V. a solicitat, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 1998/2004 și a Legii nr. 33/1994, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, stabilirea unei juste despăgubiri pentru terenul proprietate personală în suprafață de 10.009 mp, situat în municipiul Fetești – Ialomița, tarlaua 194/3, parcela 1, nr. cadastral 1309/2 – trup 2, apreciată la 300.000 lei RON.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului menționat anterior, expropriat în baza Legii nr. 198/2004, iar Comisia de analiză i-a propus suma de 46.219,55 lei cu titlu de despăgubire, sumă apreciată de reclamant ca neîndestulătoare.
Prin sentința civilă nr. 404 F din 6 martie 2007, Tribunalul Ialomița, secția civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamant, a luat act că reclamantul este de acord cu exproprierea terenului proprietate personală în suprafață de 10.009 mp, situat în Fetești, județul Ialomița, tarlaua 194/3, parcela nr. 1, nr. cadastral 1309/2 – trup 2, a stabilit ca justă despăgubire cuvenită reclamantului pentru acest teren valoarea de 30 Euro/mp și a obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA București să plătească reclamantului suma de 300.000 Euro în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței, la cursul oficial leu – Euro al Băncii Naționale a României, precum și suma de 1.700 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert și avocat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul S.V. este proprietarul terenului în suprafață de 10.009 mp situat în municipiul Fetești – Ialomița, tarlaua 194/3, parcela 1, nr. cadastral 1309/2 – trup 2, în baza contractului de donație imobiliară, autentificat sub nr. 2076 din 19 mai 1995 de Notariatul de Stat Local Fetești – notar S.I.
Acest teren, fiind amplasat în imediata vecinătate a traseului autostrăzii București – Cernavodă, tronson 4 Drajna – Fetești, a fost inclus în planul de expropriere conform Legii nr. 198/2004, iar Comisia de analiză constituită în baza acestei legi a stabilit o despăgubire cuvenită reclamantul în cuantum de 46.219,55 lei noi, despăgubire pe care acesta o apreciază injustă.
Prima instanță a reținut că expropriatul a solicitat 300 Euro/mp; expropriatorul a oferit 1,25 Euro/mp; experții I. și L. au stabilit 30 Euro/mp, iar experta B.C. – din partea expropriatorului pârât – a stabilit 4,50 lei/mp, această valoare fixându-se sub valoarea oferită de expropriator și a stabilit ca justă despăgubire pentru terenul expropriat valoarea de 30 Euro/mp.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.
Apelantul-reclamant S.V. a criticat decizia atacată arătând că hotărârea instanței de fond conține două erori, respectiv, faptul că 10.009 mp x 30 Euro/mp = 300.270 Euro și nu 300.000 de Euro, fiind vorba mai degrabă despre o eroare matematică, iar a doua eroare ține de textul art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit cu care, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Văzând punctele de vedere ale celor trei experți, rezultă că niciunul dintre ei nu a avut în vedere daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Cum aceste despăgubiri nu au fost precizate în rapoartele de expertiză existente la dosarul cauzei, nici instanța nu a stabilit astfel de despăgubiri.
În aceste împrejurări, apelantul a considerat că este vorba despre o eroare de judecată și, ca urmare, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței și admiterea cererii în sensul de a fi cuprinse în valoarea despăgubirilor și daunele aduse ca efect al exproprierii.
Apelantul-pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA București a arătat că, la termenul din data de 27 februarie 2007, dreptul la apărare i-a fost încălcat, întrucât nu i s-a acordat posibilitatea de a lua la cunoștință de rapoartele de expertiză depuse în cauză și de a formula obiecțiuni, rapoarte care nu i-au fost comunicate, în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă, iar hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât din motivarea acesteia nu reies argumentele care au format convingerea intimă a judecătorului cu privire la soluția pronunțată.
Pârâtul a mai arătat că instanța de fond a admis contestația prin validarea expertizei întocmite în cauză, fără să precizeze care au fost criteriile de preferabilitate, a ignorat cu desăvârșire atât oferta formulată de expropriator, cât și expertiza efectuată de acesta, care s-a raportat la valoarea chiriilor și prețul de vânzare al terenurilor în zonă de la acel moment, respectiv 13 februarie 2007 și s-a aflat în imposibilitatea de apreciere corectă a rapoartelor de evaluare întocmite în cauză.
În ceea ce privește raportul întocmit de d-na expert B., apelantul-pârât a arătat că instanța de fond a apreciat în mod greșit că valoarea rezultată ar fi sub cea oferita de expropriator, întrucât, transformată în lei, oferta expropriatorului este de 4 lei, în timp ce valoarea stabilită de d-na B. este de 4,5 lei.
Prin încheierea de la termenul din data de 18 septembrie 2007 instanța de apel a încuviințat cererea formulată de apelantul-pârât privind efectuarea unei noi expertize pentru stabilirea valorii terenului expropriat, iar prin încheierea din 15 decembrie 2009, verificând susținerile apelantului pârât referitoare la împrejurarea că în raportul de expertiză întocmit de cei trei experți s-a pornit de la premisa că terenul este intravilan (deși la momentul exproprierii era extravilan), precum și necesitatea unor lămuriri privind existența utilităților de natură a crește valoarea terenului, a dispus efectuarea unei noi expertize, de către alți experți.
Prin decizia civilă nr. 663/A din 9 noiembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 300.270 Euro, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței, la cursul oficial Leu - Euro al Băncii Naționale a României.
Prin aceeași decizie, a respins ca nefondat apelul pârâtului.
Cu privire la apelul reclamantului, instanța de apel a reținut că acesta este întemeiat în parte, doar în ceea ce privește calculul valorii despăgubirii, față de suprafața de teren de 10.009 mp expropriată, evaluată la 30 Euro/mp, sens în care a schimbat în parte sentința, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 300.270 Euro, echivalent în lei la data plății.
Instanța de apel a mai reținut că reclamantul nu contestă valoarea la care a fost stabilită despăgubirea pentru teren prin expertiza efectuată la instanța de fond, însă susține că trebuia adăugată și valoarea daunelor cauzate proprietarului prin expropriere, invocând în acest sens prevederile art. 26 alin. (1) și art. 26 alin. (2) teza finală din Legea nr. 33/1994.
Dispozițiile cuprinse în textul legii speciale se completează cu normele procedurii civile, în sensul că, pentru a se putea acorda daune suplimentare, pe lângă despăgubirea constând în prețul imobilului, instanța trebuie să fie învestită cu cerere expresă în acest sens, reclamantul trebuie să precizeze în ce anume constau daunele pretinse, cauza acestora și să producă dovezi în acest sens, aspecte pe care reclamantul nu le-a precizat în speță.
În raport de atitudinea procesuală a reclamantului, care nu a învestit instanța cu o cerere expresă de acordare a unor daune suplimentare cauzate prin expropriere, nu a arătat în ce constau aceste daune și în ce modalitate ar fi fost ele cauzate, nu a solicitat probe pentru a dovedi existența unor daune suplimentare, iar în final, a concluzionat că valoarea stabilită prin expertiză reprezintă o despăgubire justă și reală pentru terenul expropriat, instanța de apel a apreciat că reclamantul nu poate formula critici în calea de atac a apelului, în cadrul cărora să pretindă acordarea altor daune, o astfel de cerere reprezentând o veritabilă cerere nouă formulată direct în apel, inadmisibilă potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Cu privire la apelul pârâtului, instanța de apel a constatat că prima critică, referitoare la nesocotirea dreptului la apărare, este întemeiată, deoarece raportul de expertiză a fost depus la dosarul de fond la data de 12 februarie 2007, nu a fost comunicat pârâtului, iar la termenul de judecată din 27 februarie 2007 instanța a respins cererea de amânare și a acordat cuvântul pe fond, lipsind pârâtul de posibilitatea de a lua cunoștință de raportul de expertiză și de a formula eventuale obiecțiuni, încălcare însă înlăturată ca urmare a încuviințării cererii pârâtului de efectuare a unei noi expertize în apel.
În ceea ce privește celelalte motive de apel, prin care se contestă, în esență, valoarea despăgubirii stabilită de prima instanță, instanța de apel a constatat că prin expertiza efectuată în apel s-a stabilit că valoarea terenului este mai mare decât cea stabilită de prima instanță, și, în consecință, mai mare decât valoarea acordată reclamantului de către Comisia de expropriere, astfel încât, deși s-a administrat o nouă expertiză în apel, nu s-au dovedit a fi întemeiate susținerile pârâtului privind valoarea mult mai redusă a terenului expropriat, sens în care apelul acestuia va fi respins, fiind menținută sentința prin care s-a stabilit valoarea de 30 Euro/mp.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.
Recursul reclamantului s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a vizat următoarele critici:
I. Greșita reținere, de către instanța de apel, a faptului că reclamantul nu ar fi contestat valoarea terenului de 30 Euro/mp stabilită de prima instanță, în contextul în care apelul declarat, al cărui conținut reclamantul nu și-l însușește, a reprezentat manifestarea exclusivă de voință a apărătorului acestuia, reprezentând astfel, o veritabilă renunțare la drept, față de care era necesară existența unui mandat expres ori era necesară verificarea instanței în acest sens.
Faptul că reclamantul era nemulțumit de valoarea despăgubirii stabilite de tribunal rezultă din faptul că instanța de apel a dispus obligarea acestuia la plata a ½ din onorariul experților desemnați în cauză, măsură ce nu putea fi dispusă decât dacă proba solicitată ar fi profitat ambelor părți, or, reclamantului i-ar fi profitat această probă în sensul măririi cuantumului despăgubirilor;
II. Greșita apreciere, de către instanța de apel, că solicitarea reclamantului ca la stabilirea justei despăgubiri să fie avut în vedere și prejudiciul cauzat în urma exproprierii, reprezintă o cerere nouă în apel, în condițiile în care dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevăd în mod explicit că despăgubirea se compune atât din valoarea de circulație a imobilului expropriat, cât și din prejudiciul cauzat prin expropriere proprietarului sau persoanei îndreptățite.
În acest sens, arată că nu se impunea formularea unui capăt distinct de cerere, întrucât legiuitorul a prevăzut expressis verbis elementele prin a căror însumare urmează a fi determinat cuantumul corect al despăgubirii.
Pe de altă parte, împrejurarea că reclamantul nu a specificat că despăgubirea vizează valoarea de circulație a terenului în litigiu trebuia interpretată în sensul că solicitarea sa include și daunele cauzate prin expropriere.
Recursul pârâtului a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. civ. și a vizat modalitatea de acordare a despăgubirii, respectiv, experții au întocmit raportul de expertiză fără a ține seama de caracteristicile și regimul economic al terenului, încadrând în mod greșit imobilul supus evaluării în intravilanul localității Fetești.
În acest sens, pârâtul a arătat că imobilul expropriat se află situat în extravilanul unității administrativ-teritoriale Fetești, așa cum rezultă din adresa nr. 18890 din 30 octombrie 2009 emisă de Primăria municipiului Fetești, depusă la dosarul cauzei, și că face parte din categoria teren arabil.
Expertizele efectuate în cauză au avut în vedere prețurile indicate în anunțurile imobiliare postate pe paginile de internet, ce nu se confundă cu prețurile de tranzacționare, valoarea de raportare fiind aceea la care se vând în mod obișnuit imobile de același gen, însă instanța a acordat o despăgubire cu mult mai mare, transformând acțiunea reclamantului într-o veritabilă acțiune în îmbogățire fără justă cauză.
Sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele” are în vedere prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele de vânzare-cumpărare și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare, sens în care a statuat și Înalta Curte într-o practică recentă în materie.
Adresele depuse în probațiune la dosarul cauzei, emanând de la notarii locali, au atestat că prețul real de tranzacționare a terenurilor de același tip se situează ca valoare cu mult sub oferta Statului Român, despăgubirea propusă de expropriator fiind corectă, iar contestația neîntemeiată.
Recursurile sunt nefondate, în considerarea argumentelor ce succed:
Critica recurentului-reclamant potrivit căreia instanța de apel în mod greșit nu ar fi reținut că acesta a contestat cuantumul despăgubirilor astfel cum a fost stabilit de prima instanță, cu motivarea că nu își însușește conținutul apelului declarat de apărătorul său, nu poate fi reținută.
Raporturile avocat-client decurg din contractul de asistență juridică, în baza căruia avocatul se legitimează față de terți și față de instanță prin împuternicirea avocațială, fiind mandatat să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului.
În afara cazurilor prevăzute de lege sau de părți, contractul de asistență juridică încetează prin denunțarea unilaterală a clientului sau, după caz, a avocatului.
În speță, din împuternicirea avocațială nr. 58 aflată la fila 9 dosar apel vol. I rezultă data încheierii contractului de asistență juridică, și anume, 9 aprilie 2007, apelul reclamantului fiind înregistrat la data de 12 aprilie 2007, iar primul termen de judecată a fost stabilit la data de 26 iunie 2007.
Reclamantul nu a formulat în acest interval de timp nici o completare, precizare sau modificare a cererii de apel depusă inițial și nu și-a manifestat voința în sensul denunțării, pe cale unilaterală, a contractului de asistență juridică legal încheiat, astfel încât eventualele nemulțumiri legate de felul în care apărătorul său și-a exercitat mandatul reprezintă un aspect ce excede prezentului cadru procesual, neputând fi invocat ca motiv de recurs.
Dat fiind mandatul pe care reclamantul l-a acordat avocatului ce a declarat și motivat calea de atac, dovedit cu împuternicirea avocațială existentă la dosarul cauzei, în baza căreia reclamantul a fost reprezentat la mai multe termene de judecată, nu poate fi reținută nici afirmația potrivit căreia declararea și motivarea apelului ar fi manifestarea exclusivă de voință a avocatului, întrucât acesta a acționat în interesul și cu acordul reclamantului, instanța nefiind ținută a face verificări cu privire la modalitatea în care se fundamentează apărarea.
Împrejurarea că instanța de apel a dispus obligarea părților la plata onorariului de expert în cote egale nu poate fi interpretat, cum în mod eronat susține reclamantul, ca o validare a nemulțumirii acestuia față de cuantumul despăgubirilor(pe care nu și-a exprimat-o în calea de atac declarată), ci a reprezentat o măsură pe care instanța a dispus-o raportat la complexitatea expertizei și la faptul că realizarea acesteia nu putea decât să profite ambelor părți în sensul soluționării cu celeritate a cauzei.
În ceea ce privește critica potrivit căreia instanța de apel în mod greșit a apreciat că solicitarea de acordare a prejudiciului cauzat prin expropriere reprezintă o cerere nouă, formulată direct în apel, nici aceasta nu poate fi primită, întrucât efectele apelului nu se pot răsfrânge decât asupra a ceea ce s-a judecat de către prima instanță, respectiv, prin intermediul apelului nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe.
Controlul judiciar exercitat de către instanța de apel nu poate avea în vedere alte pretenții sau elemente care nu au format obiectul primei judecăți, în caz contrar fiind încălcat principiul dublului grad de jurisdicție, așa cum rezultă din dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „în apel nu se pot schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.”
Textul citat vizează elementele esențiale ale acțiunii civile și ale judecății de primă instanță, instituind principiul inadmisibilității modificării acestor elemente.
Or, în speță, prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul nu a formulat o asemenea cerere și chiar dacă dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că despăgubirea pentru cauză de utilitate publică este alcătuită din valoarea de circulație a imobilului expropriat și prejudiciul creat proprietarului prin expropriere, textul legal arătat se raportează la normele procesuale civile, în sensul că pentru acordarea despăgubirii sub forma prejudiciului cauzat prin expropriere instanța trebuie învestită în mod legal cu o astfel de cerere.
Aceasta deoarece prejudiciul nu se subînțelege și nici nu se deduce prin interpretarea legii, cum în mod greșit susține reclamantul, atunci când apreciază că solicitarea generică de acordare a despăgubirii include în mod automat și acordarea prejudiciului cauzat prin expropriere, ci trebuie precizat în mod expres prin cererea de chemare în judecată și dovedit conform legii, lucru care nu s-a realizat în cauză.
Reclamantul nu a susținut în fața instanței de fond că a suferit asemenea daune, cu prilejul administrării de probatorii a solicitat proba cu expertiză pentru evaluarea și stabilirea prețului corect al terenului expropriat, iar după depunerea raportului de expertiză a arătat că nu are obiecțiuni și că valoarea de 30 Euro/mp reprezintă o reparație justă și echitabilă, lucru pe care l-a confirmat și în concluziile scrise, astfel încât în mod corect instanța de apel a constatat că solicitarea sa este o cerere nouă ce nu poate fi primită.
Criticile pârâtului privind modalitatea de întocmire a rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, înscrisurile care au fundamentat concluziile experților, formularea și interpretarea obiecțiunilor la rapoartele de expertiză, reprezintă chestiuni de apreciere și interpretare a probatoriilor administrate ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie iar nu de nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care le presupune soluționarea recursului, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
Aprecierea și administrarea probatoriului sunt atribute ale instanței de judecată care se circumscriu principiului aflării adevărului și al rolului activ al acesteia, iar prin exercitarea prerogativelor conferite de dispozițiile art. 129 C. proc. civ., instanțele anterioare au stăruit, prin toate mijloacele legale, să stabilească corect situația de fapt dedusă judecății, respectiv, să stabilească cât mai fidel valoarea de circulație a terenului expropriat, în vederea stabilirii despăgubirii prevăzută de lege.
Cu privire la modalitatea de acordare a despăgubirilor sub aspectul cuantumului acestora, critică formulată de asemenea de pârât, potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 ce reglementează criteriile de stabilire a cuantumului despăgubiri în caz de expropriere, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.
Stabilirea valorii imobilului expropriat presupune administrarea, de către părțile litigante, a unor probatorii pertinente sub acest aspect și o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei, în sensul comparării rezultatelor conținute în raportul de expertiză efectuat de expropriator cu cele din raportul de expertiză întocmit de comisia de experți constituită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, cu oferta făcută de expropriator și pretențiile expropriatului, conform art. 27 alin. (1) din lege, care prevede că „primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că „despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”.
În aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994, prin raportare la oferta făcută de către expropriator - 1,25 Euro/mp, la pretențiile formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată - 300 Euro/mp, la concluziile experților (experții L. și I. - 30 Euro/mp, experta B.C., din partea expropriatorului - 4,50 lei/mp), în mod corect prima instanță a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 30 Euro/mp, sumă ce nu a fost contestată de reclamant și menținută, de asemenea, în mod corect de către instanța de apel care, în urma probatoriilor administrate, a constatat că nu poate fi vorba de o valoare mai redusă a terenului expropriat.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul S.V. și de pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 633 A din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV- civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2011.